ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home 2012 octombrie

octombrie, 2012

,

General Br. (r) Aurel Rogojan

Aș dori să cred că exemplele ce urmează sunt desprinse din romanele sau filmele de ficțiune cu spioni. Nu este așa. Fiecare caz în parte exprimă câte o realitate crudă, fiecare caz în parte este cunoscut de un număr suficient de persoane pentru împlinirea condiției de existență a „locului public”. Fiecare caz în parte este readus în atenția unui număr restrâns de cunoscători, ori de câte ori persoanele implicate sunt „reevaluate” în „sus” sau în „jos” pe scara ierarhiei înaltelor demnități publice. Nu puțini gazetari, inclusiv dintre cei care se cred elita conștiințelor civice, au trecut pe lângă subiecte ca expresul prin halta Trei Scaieți. Asta, deși fiecare caz în parte este o mare pleașcă, o adevărată mană cerească pentru serviciile de spionaj, dar și pentru marii rechini ai corupției, puși pe vânătoarea de marionete politice. Ba, chiar de guverne marionetă.
Primul caz, cu multiplu de „n”, se referă la înalții demnitari iremediabil compromiși prin acte de corupție de către Omar Hayssam. Apropo de proclamația lui Băsescu privind „secretizarea pe termen de 50 de ani” a scandaloasei afaceri politice și de spionaj. De ce 50 de ani? Fiindcă vreo 50, numai unul și unul, a fost și numărul celor care s-au așezat la rând pentru audiență la palatele rivale Cotroceni și Victoria, dar mai ales la șefii serviciilor secrete, într-o însorită zi de octombrie, a anului 2004, când Omar Hayssam a fost reținut în flagrant și arestat, într-o operațiune a Inspectoratului Contraspionaj și Amenințări Transfrontaliere… Inspectoratul unde se monitorizau, între altele, și afacerile traficanților morții – rețelele proliferării ilicite a armelor, materiilor radioactive, drogurilor, substanțelor toxice și bacteriilor folosite în producția de arme chimice. Peste vreo două-trei zile, Hayssam a fost eliberat, cerându-i-se, probabil, și scuze pentru… confuzie! Speriații au răsuflat ușurați. Unora bucuria le-a fost de scurtă durată și rău augur. Hayssam a fost manipulat în operațiunea de răpire a ziariștilor români în Irak. Alte frisoane! Hayssam este iarăși arestat. S-ar părea că de-a adevăratelea. Da de unde!, Hayssam este extras, iar pentru acoperirea operațiunii se scot niște țapi ispășitori. Aș!, ce glumă bună! Dar, cei care se cred scăpați nu este cazul să se bucure că evenimentele din Siria îl vor face pierdut pe corupătorul lor și odată cu el va dispărea și amenințarea la adresa libertății și prosperității lor. Corupții și trădătorii își pierd irevocabil libertatea, nerămânându-le decât infama condiție de instrumente și arme inamice împotriva patriei lor.

Sutele de volume Top Secret rezultate din descărcarea de informații a lui Mohamad Munaf, completate cu declarațiile smulse lui Omar Haysam de cruzii anchetatori ai Idarat al-Mukhabarat al-Amma – Directoratul General al Securității din Siria conțin, între altele, și sinopticul unei clase politice măcinate de corupție, ai cărei reprezentanți de frunte, de la stânga la dreapta eșichierului politic, au conferit și continua să confere protecție afacerilor mafiote ale clanului Omar, pentru care anii de criză prin care trece România se arată a fi cei mai prosperi. Omar a corupt cu voie de la jandarmul mondial. Sub rezerva unor condiții, între care: să știe cine a fost corupt, să-i furnizeze dovada, să primească cota parte din ceea ce se dobândește pe nedrept în urma favorizărilor obținute prin actele de corupție. Omar nu a corupt, în primul rând, pentru el. Pe Omar, pe armele traficate de el și pe banii săi negri cineva conta în planificarea „revoluțiilor arabe”. Scopul acelor planificatori scuza mijloacele și-l mandata pe Omar să încalce legea, să închidă ochii oamenilor legii din România și să cumpere protecție politică. Unii dintre demnitarii din lista Hayssam-Munaf au fost distribuiți în roluri și se conformează. Alții urmează, că doar se apropie o iarnă electorală și ni se pregătește un îngheț politic al speranțelor. Depinde doar de noi dacă înghețul se va și lega.

Un specimen de traseist politic figurează în arhiva secretizată pe termen de 50 de ani cu delapidarea a 700.000 $, pe care Hayssam i-ar fi donat partidului și nu făcut cadou personal liderului respectivei organizații. Că pe urmă specimenul rebutului politic a dezertat din partid și din șef al mafiei cocălarilor din groapa Glina a devenit stâlp al puterii, pe care ulterior a renegat-o, urmând a-și trăda și noua afiliere politică nu va fi decât o continuare a subversiunii. O figură rozalie a politicii de pe valea Dâmboviței, cu reputație de mare combinator de pagube și negociator de piei de cloșcă, renumit pentru succesele obținute de U.D.M.R. în fiefurile electorale tradiționale ale P.S.D.-ului, este trecut pe indexul respectiv cu numai 400.000 $. Urmează, apoi, mulțimea celor cu 300.000 $ și sub această cifra, dar nu mai puțin de o sută. În listă sunt „reprezentanți de frunte” ai tuturor partidelor, instituțiilor puterilor statului, autorităților publice, vocalelor organizații neguvernamentale ș.a.m.d. O mică armată de profitori care a fost mituită, iar unii s-au și îmbogățit pe seama mitei din banii jefuiți din averea publică. Asemenea liste mai există. Există și lista S.O.V. Ea cuprinde foști, prezenți și viitori președinți ai republicii/prim-miniștri, miniștri, directori de servicii secrete, șefi de politie, precum și o cohortă a manipulatorilor din media, strânși acum cu ușa ca să chițăie plăcut Iubitului Conducător și să-i cotrocenească adversarii.

Acestea sunt listele vulnerabililor Top Secret, iar apărarea lor este o prioritate a autorităților publice de protecție a statului, căci dezvăluirea acestor gunoaie ne-ar rușina în fața lumii?! Ei, aș! Acești vulnerabili, cu cât sunt mai sus în ierarhia politică, devin un tezaur de neprețuit pentru cei care exercită puterea reală în România. Ei nu refuză, nu negociază, ei trădează. Au profilul ideal pentru cei care vor să ne fure până și pământul de sub picioare, pentru a ne dezlega de glie și risipi pe meleaguri străine.

Al doilea caz privește un fenomen simptomatic pentru ilustrarea prăbușirii morale și a declinului idealului servirii Patriei la oameni pe care i-am creditat cu toată încrederea noastră pentru a conduce afacerile publice la cel mai înalt nivel, ori a gestiona afacerile secrete ale securității naționale. Acești oameni cunosc foarte bine istoria listelor anterior menționate. Nu au făcut, nu fac și nu vor face nimic, fiindcă nici ei nu au rezistat diverselor tentații. Suspiciuni sau acuze dintre cele mai grave, cu temeinice indicii că nu sunt bârfe, nici calomnii, nu ocolesc aproape pe nimeni din funcțiile supreme ale puterii. S-a făcut și o declarație, din partea unei voci autorizate pe plan internațional, potrivit căreia România este un stat condus de un sistem mafiot, al cărui lider a fost indicat cu numele și prenume. Acest dezolant tablou al unei realități în care nu ne vine să credem că trăim nu poate fi încheiat decât cu un final pe măsură. Aud de mai multă vreme, de la tot mai multe surse, că un director de poliție secretă a securității statului ar fi fost decis să-și îndeplinească jurământul de credință și să taie nodul gordian al înaltei și marii corupții politice care ucide România. Om și el, dedat plăcerilor lumești, cu prilejul unei inspecții într-un județ, directorului i-a fost „trimisă în întâmpinare” o agentă din elita curvelor de lux, folosite în afacerile secrete, unde scopul scuză mijloacele. Bine și precis instruită, agenta l-a răpit și la propriu, astfel încât directorul nici nu și-a dat seama cât de repede a fost trecut peste graniță și cum a ajuns în peisajul Balatonului. O fi seducătoarea blondă și agenta Budapestei? N-ar fi prima oară și nici prima victimă de nivel.

Și acum finalul. Numai ce bine se dezmetici, după descălecarea iepei dușmanului milenar al neamului său, directorașul a fost șantajat de primul său colaborator să-i delege toate atributele executive ale funcției. Și, vorba cântecului, el lua cu carul, iar celalalt… paharul. Ce bine ar fi ca orice asemănare cu contexte, întâmplări ori persoane existente să nu fie decât pură întâmplare.

General Br. (r) Aurel Rogojan

Publicat in Revista Societatii Culturale  Artemis

,

Adevarul trebuie spus pana la capat Chiar și când te numești
Mircea Dinescu!

 

 

 

 

 

 

 

În decembrie 1989 am fi fost în stare să ridicam cu brațele
noastre o mânăstire închinată lui Mircea Dinescu, vestitorul
libertății noastre. „Fraților, am învins! Dictatorul a
fugit!” – sunt cuvinte înfipte adânc în mintea și în sufletele
noastre, și așa vor rămâne câtă viață vom
mai avea pe acest pământ. Vorbele poetului rezonau în acele momente
cu idealuri precum libertate, dreptate, adevăr, speranță
și curățenie morală.

În decembrie 2011 suntem dezamăgiti de Mircea Dinescu. Suntem
dezamăgiti, în primul rând, pentru că tace. După ce
pătrunzi, grație televizoarelor alb-negru și parțial
color, în milioane de case și în zeci de milioane de suflete, nu
poți lăsa totul baltă pentru a te retrage să dai la
pește. Așa cum o Românie întreagă a avut timp să te
asculte și să te urmeze cu riscul glonțului, s-ar impune
să-ți faci timp și tu, Mircea Dinescu, pentru a explica inexplicabilul
acelor zile și pentru a pansa rănile încă deschise.

Oamenii vor să știe ce crezi acum despre Iliescu, Brucan,
Militaru, Voican, Cico și Lupoi, alături de care te-ai
afișat la Televiziune in Dcembrie 89′. Poate că n-ai știut ce hram purtau
atunci, poate că-i admiri sau poate că-i detești, dar
românii au dreptul să știe asta. Și dacă nu te
interesează ce vor cei încă în viață, măcar
să te gândești la cei aflați sub lespezile din Cimitirul
Eroilor Revoluției. Căci noua Românie – care ție,
vestitorule, ți-a adus atâta prosperitate – s-a clădit pe un
ocean de lacrimi și pe o pădure de cruci.

Oamenii vor să știe de ce nu te-ai distanțat niciodată
de TICALOSII acelor zile, de teroriștii-salvatori, de
CIOCLII NEAMULUI ROMANESC. Cum au câștigat ei războiul cu o mie
de morți și cu niciun vinovat. Și, dacă se poate, ce
părere ai despre SECURISTII și spionii care te-au flancat
în măreața operă de redare a libertății neamului
românesc.

Curajul nu-ți va fi contestat niciodată! Chiar și sub
protecția a două umbrele – una sovietică, alta
occidentală -, disidența sub dictatură nu este
niciodată lipsită de pericole. E ca la filmările lui Johnny
Weissmuller pentru filmul „Tarzan”: intri în apă știind că
crocodilii sunt ținuți la distanță de niște
chingi invizibile, dar uneori mai cedează și chingile. Marele
actor spunea că într-o astfel de situație și-a bătut
toate recordurile mondiale și olimpice, dar nu l-a cronometrat
nimeni; adevărata medalie a fost că și-a salvat viața.

Nici măcar nu e vreo rușine să-ți asiguri
protecție din exterior pentru a nu fi zdrobit de căpcăunul
din interior! Dar e o mare rușine să ascunzi asta la infinit. Ce
paradox: să fii curajos în dictatură și laș în
libertate…

Și apoi, MINCIUNA. Cum să spui că fuga
căpcăunului ți-a fost anunțată de o vecină?
Cum să joci comedia spontaneității la fel ca Ion Iliescu?
Nu te-ar fi judecat nimeni dacă le-ai fi povestit românilor tăi
– și nu olandezilor, când ambasadorul Coen oricum te dăduse de
gol – cum au stat lucrurile în realitate. În fond, și Moscova,
și Occidentul erau așteptate atunci să ne salveze din
ghearele căpcăunului.

Asta înseamnă să spui adevărul. Sigur, cu condiția
să vrei și să poți să-l spui !!!!!!!Nu-i asa
domnule Dinescu??

Grigore Cartianu

Primit la redactie din partea cititorilor R.B.N.Press

,

Transnistria in sens geografic este delimitata de malul de 800 km al Nistrului, de malul de 600 km al Bugului si de litoralul de 150 km al Marii Negre. Prin romani transnistrieni intelegem insa pe toti cei de dincolo de Nistru, cuprinzand Podolia si mergand pana la Nipru ba chiar Don, in Crimeea, Caucaz si Siberia.

Inceputurile intinderii marginii estice a romanitatii la est de Nistru se regasesc in simbioza dintre tyrageti (getii de la Tyras sau Nistru), deci intre supusii lui Burebista care la gurile Bugului stapanea Olbia si romanii ale caror urme se gasesc la tot pasul. Din vremuri foarte vechi a inceput intre romani si ruteni sau ucrainieni un vadit proces de interpenetratie etnografica si demografica, continuat in decursul veacurilor prin colonizari si emigrari ale acestor doua rase.

Stapanirea cnejilor bolohoveni (precursorii cazacilor) se afla pe cursul raului Sluci si pe Bugul superior. Istoricul ucrainian V.B. Antonovici scria in 1885 ca nici dreapta nici stanga Nistrului ,,nu a apartinut nici principilor halicieni, nici altor principi rusi”. Lupta corp la corp cu triburile slave si turaniene nu va impiedica realizarea statului moldovean in sec. al XIV-lea, principatul de la Baia alaturandu-se altor asezari romanesti mai vechi, unele raspandite pana in Polonia si Volhinia.

Intre voievozii bolohovenilor mai cunoscuti sunt Alexandru din Belti si Gleb al lui Ieremia. Inca la debutul mileniului al II-lea, aceasta romanitate era destul de puternica, surse scandinave din veacul al XI-lea semnaland prezenta ,,blakumenilor” dincolo de Nistru, iar o cronica veche ruseasca mentioneaza pe aceiasi ,,volohove” in zona. In Crimeea ne intampina la 1287 un Craciun, la 1280 o ,,unguroaica Marioara” de la Caffa, iar in sec.XV ,,ungurii” Radu, Stanciu, Stoica in aceeasi colonie, elementul romanesc cunoscand iata din excesul sau de vitalitate si fenomenul de diaspora. La 25 mai 1455 orasenii din Cetatea Alba, nemultumiti de actiunile pirateresti ale genovezilor din castelul Lerici de la gurile Niprului, pun stapanire pe aceasta fortificatie si ii trimit captivi domnitorului Petru Aron pe conducatorii cetatii. Podolia epocii lui Stefan cel Mare este socotita de N. Iorga ca apartinand ,,de fapt nimanui” desi succesiv tinuse nominal de cnejii tatari, Marele Cnezat al Lituaniei si Polonia.

Pe nesimtite s-a nascut o Moldova ,,noua” dincolo de Nistru cu sate din ce in ce mai numeroase. Cetatea Lerici este ocupata de Moldova intre 1455-1475.
Intr-o scrisoare catre inalta Poarta, Stefan Bathory arata ca intinderile dintre Bug si Nipru erau populate cu o adunatura de oameni compusa din poloni litvani, moscali si romani. Cazacii sunt stransi dintre moscali si romani. Prin denumirea de cazac, tatarii intelegeau vagabond. Hatmanul lor, Dumitru Visnovietchi se cobora dintr-o sora a lui Petru Rares. A pretins si scaunul Moldovei. Dupa Ioan Voda cel Cumplit, cazacii vor navali in Moldova de mai multe ori aducand cu ei ,,Domnisori” -fii adevarati sau inchipuiti de dincolo de Nistru ai domnilor de odinioara ai Moldovei.

Ioan Nicoara Potcoava a fost primul hatman ales de intreaga Sece Zaporojeana. El va reusi sa ocupe pentru scurt timp tronul Moldovei si acelasi noroc si-l vor incerca si alti romani din fruntea cazacilor: Alexandru si Constantin Potcoava10, Petre Lungu, Petre Cazacu. Rangul suprem de hatman al cazacilor il vor mai detine dintre romanii transnistrieni Ion Grigore Loboda, Tihon Baibuza, Samoila Chisca, Ion Sarcu, Opara, Trofim Volosanin (Romanul), Ion Sarpila, Timotei Sgura, Dumitru Hunu si eroul legendar al cazacilor in lupta pentru independenta Ucrainei, Danila Apostol. Pe tot parcursul secolelor XVI – XVIII, inalte ranguri printre cazaci le-au avut polcovnicii Toader Lobada, (in Pereiaslav), Martin Puscariu (in Poltava), Burla (in Gdansk), Pavel Apostol (in Mirgorod), Eremie Ganju si Dimitrie Bancescu (in Uman), Dumitrascu Raicea (in Pereiaslav) comandantul Varlam Buhatel, Grigore Gamalie (in Lubensc), Grigore Cristofor, Ion Ursu (in Rascov), Petru Apostol (in Lubensc). Alti mari comandanti de unitati cazacesti dintre ,,dacii transnistrieni” sunt: Topa, Scapa, Taranul, Moldovan, Munteanu, Procopie, Desalaga, Dragan, Gologan, Polubotoc, Cociubei, Turculet, Chigheci, Grigoras, Bogdan, Radul, Focsa, Basarab, Grigorcea, Borcea, etc. Multi din ei vor fi semnatari ai documentelor de unire a Ucrainei cu Rusia de la 18 ianuarie 1654, iar altii precum generalul Ciorba si coloneii Mandra, Ghinea si Branca vor intra in servicul Rusiei.

Domnii Moldovei au stapanit Transnistria

Dupa ce in 1574, Ion Voda Armeanul pomenea de ,,tara noastra a Moldovei de dincolo de Nistru”, dupa ce in 1602 boierii 13 vorbesc de neamurile lor de peste Nistru, Ghe. Duca devine la 1681 ,,Despot al Moldovei si Ucrainei” implinind pe langa rolul de domnitor al Moldovei si rostul de hatman si administrator al Ucrainei, unde in vremea aceasta se vor scrie si acte redactate in romaneste. Daca pana acum doar hotarul etnic depasise Nistrul, Duca va duce si hotarul politic in zona transnistreana avand in stapanire toate teritoriile dintre Carpati si Nipru. Dupa el au mai detinut conducerea Ucrainei, Stefan Movila, Dimitrie Cantacuzino si Ene Draghici iar cu mari functii au fost si Simeon Palis si Sandu Coltea.
Consecinta a stapanirii lui Duca Voda (care a ridicat curti domnesti la Ticanova pe Nistru si Nimirov pe Bug) Moldova continua pana la 1765 sa administreze si malul stang al Nistrului.
Importantele centre ale Transnistriei erau Movilaul, Dubasari, Silibria, Iampol, Jaruga, Rascov, Vasilcau. In noua oblastie formata de rusi la Oceakov (la a carei constructie Petru Schiopu participase cu 15.000 salahori si 3000 care) au primit in sec. XVIII pamanturi boierii: Cantacuzino, Rosetti, Catargiu, Badiul, Sturza, Manuil, Macaresu, Cucu, Boian, Iliescu, Sabau, Cananau, Craciun, Pascal, Hagila, Sacara, Nicorita, Ghenadie, Dodon, Zurucila etc. Cetatea a fost ceruta de Mihai Viteazul la 1600 si aparea inca de pe atunci, ca fiind unul din orasele Moldovei). Intr-un recensamant din 1793, intre Nistru si Bug din 67 de sate, 49 erau exclusiv romanesti.

Biserica transnistreana subordonata din vechime bisericii romane

Tinutul gravita si bisericeste spre Moldova, astfel la 1657 mitropolitul Sucevei hirotoniseste pe Lazar Branovici ca episcop la Cernigov. Intr-un act dat la Thighina in 1769 se face urmatoarea precizare privind subordonarea bisericeasca: ,,mitropolitul Proilavei (Brailei), al Tamarovei (Reniului), al Hotinului, al tuturor marginilor Dunarii si al Nistrului si al intregii Ucraine a hanului”. In cateva randuri, tinutul dintre Nistru si Bug a intrat sub jurisdictia episcopiei Husilor. Dupa 1792 (data la care rusii ating Nistrul) Transnistria va apartine bisericeste de Ecaterinoslav in fruntea careia insa era romanul Gavril Banulescu-Bodoni care dupa anexarea Basarabiei va reuni sub aceeasi mitropolie Chisinaul, Hotinul si Oceacovul, fiindca in tinutul Oceacovului precum si in Basarabia locuiesc moldoveni, vlahi, greci, bulgari si colonisti de diferite neamuri, iar rusi sunt foarte putini”.
Din 1837 se va infiinta eparhia Chersonului si Tauridei cu resedinta la Odessa. Pe malul stang al Nistrului si pe alocuri si in stepa Chersonului pana la Bug, erau asezari in care fiintau cam 100 de biserici moldovenesti, iar tot sudul Rusiei pana aproape de Kiev era in stadiul de colonizare abia cu doua decenii inainte de rapirea Basarabiei. In 1717 domnul Moldovei, Mihai Racovita, atesta printr-un act o daruire de mosie facuta peste Nistru lui Apostol Leca.

Ecaterina a II-a ne-ar fi mutat pe toti la est de Nistru

Rusii vor ajunge in 1772 la Bug, in 1792 la Nistru si in 1812 la Prut. La fiecare din aceste etape Rusia avea sansa sa obtina clauze privind dreptul supusilor crestini ramasi sub suzeranitate turceasca sa se mute intre granitele ei pentru a-i coloniza. Tarii doreau ca sudul Ucrainei sa nu ramana nepopulat. Astfel, la 1739, Constantin si Dumitrascu Cantemir (urmasi ai celui ce la 1711 a trecut Nistrul in fruntea a 4000 de moldoveni) conduceau voluntarii moldoveni in luptele cu turcii si incheiau la 5 septembrie o conventie cu Rusia obtinand recunoasterea independentei tarii. La retragerea rusilor acestia au luat cu ei pentru colonizari peste 100.000 de suflete.
In perioada 1769-1774, la curtea Ecaterinei a II-a se faceau proiecte de ,,transplantare a populatiei amanduror Principatelor”, iar la 1792 se raporta ca au fost asezati intre Nistru si Bug ,,doua treimi din locuitorii Moldovei” fiind vorba ca acestei ,,Moldove Noi” sa i se dea autonomie si domn pe A. I. Mavrocordat.

Acordand scutiri de serviciu militar si dari, acoperind cheltuielile de calatorie, asigurand autonomie, biserica romaneasca, magistrati romani, scoala de limba populara, tiparire de carti in limba romana si chiar pecete cu capul de zimbru, Ecaterina a II-a atragand deja romani din principate si Transilvania reuseste la 1783 sa aseze chiar dincolo de Bug 2000 de familii cu 15 biserici romanesti.
Se faceau colonizari chiar si in jurul Kievului dar si in sudul Rusiei, aducandu-se cate 25-40 de familii pentru o asezare. Ciobanii din Ardeal s-au asezat in Crimeea, de la Marea de Azov pana in Caucaz sau in Dombas. Salariati din directia oficiului de studii sub conducerea lui A. Golopentia in cercetarile etnografice si folclorice efectuate dincolo de Bug intre 1942-1944 gasesc in orasul Melitopol de la Marea de Azov, unicul restaurant din localitate cu numele de Bucuresti.

Batranii spuneau ca fiecare familie primise 50 ha, doua perechi de boi, scutiri de taxe pe 50 de ani, si ca sosisera din sudul Basarabiei.
Cu gust pentru numele antice, Ecaterina a II-a va construi puternice fortarete pe malul stang al Nistrului: Tiraspol in fata Tighinei si Ovidiopol in fata Cetatii Albe. Marea majoritate a transnistrenilor fiind romani, aceeasi Erhani, Soltani, Busila, Codreanu, Munteanu, Brasoveanu, Ardeleanu, Esanu vor fi mana de lucru la ridicarea Odessei, dar si printre fruntasii locali. Banulescu este cel care sfinteste temelia orasului Odessa si contribuie la planul de organizare al orasului, iar Manole e mentionat ca arhitect pe langa guvernator. Pe firmele Odessei apareau ciobotarul Stirbei, croitorul Sturza, restaurantul Catargi, iar suburbia ,,Moldovanca” populata cu romani va deveni un oras intreg cu peste 40.000 de locuitori.

Romanii pun bazele culturii ruse

In 1796, la Dubasari ori Movilau s-a tiparit primul volum de versuri in limba romana (versuri originale si traduceri de I. Cantacuzino). In 1799, rusul Pavel Sumarcov noteaza ca in Ovidiopol, Tiraspol, Grigoriopol, Dubasari, Malaiesti majoritatea locuitorilor sunt moldoveni.

Cultura romaneasca a influentat si cultura ucrainienilor si rusilor prin romanii ce si-au gasit rosturi in Rusia. Petru Movila a devenit mitropolit al Kievului si intemeietorul Academiei rusesti. Calugarul roman Paul Beranda este intemeietorul lexicografiei rusesti. Spatarul Milescu, pe langa activitatea diplomatica si stiintifica, a fost invatatorul lui Petru cel Mare. Dimitrie Cantemir a depus o rodnica activitate stiintifica fiind si consilier intim al Imparatului. Herascu (Hirastov) a fost literat si primul curator al Universitatii din Moscova. Dosoftei va ajunge episcop al Azovului, Antonie (trecut peste Nistru impreuna cu peste 100.000 moldoveni la 1739) a devenit mitropolit de Cernigov si Bielgorod. Mihail Strilbitchi din Moldova isi va muta tipografia la Dubasari, apoi la Movilau. Ioan Silviu Nistor in ,,Istoria romanilor din Transnistria” mai aminteste de un roman Turcu ca autor al Codului penal rusesc, de Mihail Volosaninov ca organizator al Ministerului rus de Externe si de Grigore Voloseninov (“Romanul”) de asemenea diplomat al Rusiei. Literatura rusa recunoaste ca poezia ruseasca moderna incepe cu Antioh Cantemir. Prin Dimitrie Cantemir, prin Spataru Milescu (care in China la popasuri da comanda cazacilor sa ii cante ,,Dunare, Dunare”), prin Leon Donici si altii, Rusia capata niste mari oameni de cultura.

In 1737 se nastea in Rusia Nic Bantans Camenschi, urmas de boier moldovean, ce va deveni membru de onoare al Academiei ruse si universitatii. Mihai Frunza, geniu militar al Armatei Rosii, mort in 1925 la 40 de ani, este cel al carui nume l-a purtat capitala R.S.S.Kirghiza (Frunze) si Academia militara a URSS. Acesta se nascuse in Turkestan, urmare a unor colonizari a regiunii cu basarabeni si transnistrieni, in 1878.

In 1854, se stingea la Odessa Al. Sturza, filozof al religiilor. Nicolae Donici a intemeiat in 1908, la Dubasarii Vechi, Observatorul de astronomie fizica. Guvernul rus refuza oferta lui Mihail Stroescu (fratele filantropului V. Stroescu) de a finanta deschiderea unei catedre de limba romana la Universitatea din Odessa.
Academicianul sovietic * S. Berg, afirma: ,,Moldovenii ce locuiesc in Moldova, Basarabia si pana in guberniile invecinate, Podolia, Herson, iar intr-un numar mai mic in gubernia Ecaterinoslav sunt romani”.

Toponimia confirma romanitatea Transnistriei

Iata in continuare o serie de nume ale localitatilor de dincolo de Nistru: Singuri, Volosovca, Cioban, Beseni, Volosschie, Caracinti-Valahi, Cotiujani, Usita, (langa izvoarele Bugului); Glodoasa, Troianca, Mamaica, Adabasi, Alexandria, Perepelitino, Santuia, Malai (pe langa Kirovograd); Buric, Fundescleevca, Varsati, Curecni (intre Cigirin si Novomirgorod); Babanca, Burta, Tecucica (langa Novoarhanghelsk); Razmerita, Selari, Moldovca, Moldovscaia, Odaia, Moldovanca (langa Olviopol); Arcasi, Cantacuzinca, Moldovca Brasoveanovca, Paduret, Urata, Serbani, Arnautovca (langa Voznerensk); Baraboi, Gradinita, Dobrojeni, Grosulovo, Moldovanca (langa Odessa); Cosuri, Gusa, Sura-Bondureni, Buda, Soroca, Chisleac, Bursuci, Odaeva, Sura (langa Gaisan) etc.
In 1893, Th. Burada mentioneaza urmatoarele sate moldovenesti din gubernia Cherson: Iasca, Gradinita, Sevartaica, Belcauca (spre Ovideopol), Malaiesti, Floarea, Tei, Cosarca, Buturul, Perperita, Goiana, Siclia, Corotna, Cioburceni, Speia, Caragaciu, Taslac, Dorotcaia, Voznisevsca (pe Bug), Moldovca si Cantacuzinovca. Acelasi Burada gaseste, in 1906, in Podolia satele romanesti: Lescovat, Ruda, Ivanet, Rogozna, Studenita, Usita, Lipciani, Serebia, Busa, Cosnita, Grusca, Ocnita, Camenca, Lapusna, Saratei, Rabnita, Botusani, Pietrosul, Slobozia, Domnita, Balta, Mosneagul, Senina, Bursucul.
Tot atunci, potrivit statisticilor oficiale, traiau in Cherson si Podolia 532.416 de romani, in Ecaterinoslav 11.813, iar in Taurida (Crimeea) 4.015. Aprecierile asupra cifrelor reale merg pana la 1.200.000. La mijlocul secolului XIV, in Transnistria existau peste 400 de sate curat romanesti.
Alexis Nour (care a identificat in Transnistria o localitate ,,Nouroaia”) numeste ca ultime sate ale zonei compact romanesti spre rasarit Glodosi – cam la aceeasi paralela cu Cernautiul si Serbani – la o paralela cu Iasul insa la 200-250 km de la Nistru. Acesta a gasit in Kiev un liceu care purta numele celui care il intretinea prin donatii uriase: ,,Pavel Galagan”. La fel de vestiti erau cei din familiile Funduclea (numele il purta si o strada in Kiev), Cordunean, Frunzetti, Macarescu, Bontas, Gredescu.
Dintre numele de ape din Transnistria amintim Tiligul, Ingul, Inguletul, Baraboi, Volosica, Balacliica, Berezan, Cuciurean, Tigheci, Putred, Soroca, Ocnita, Darla, Udici, Sahaidac (veche denumire pentru desaga), Moldovca, Busa, Tatrani, Humor, Merla, Usita.

In 1918 Transnistria canta ,,Desteapta-te romane”

Intre 1909 si 1913, ieromonahul Inochentie a condus in Transnistria, la Balta, o ,,miscare” pentru reintroducerea limbii romane in biserica. Zeci de mii de moldoveni veneau in pelerinaj la Balta unde li se vorbea si li se imparteau gazete in limba lor. Desi aparat de tarani (60 vor cadea ucisi), Inochentie este ridicat de cazaci si inchis. Autoritatile vor permite insa folosirea limbii romane in biserici.
In 1914, Austria promitea Romaniei ,,toata Basarabia cu Odessa” promisiune ce o va reinnoi. Prezenta voluntarilor ardeleni si bucovineni in Ucraina a avut un rol benefic in redesteptarea constiintei nationale la romanii din Imperiul tarist. Ofiterii romani vor desfasura o vie activitate culturala atragand de partea lor studentii din Kiev. La Odessa se aflau 40.000 de ostasi si ofiteri romani din armata rusa care vor avea si ei o puternica inraurire asupra studentilor din Odessa si impreuna vor organiza un congres la 23 martie 1917. In ziua de 18 aprilie a aceluiasi an, la Odessa a avut loc o manifestare a soldatilor romani la care au luat parte 12.000 de ostasi si studenti basarabeni si transnistrieni. La 9 aprilie ziarul ,,Cuvant moldovenesc” publicase programul P.N.M. care cuprindea printre altele si drepturi nationale pentru romanii de dincolo de Nistru, iar in 14 aprilie se infiintase ,,Asociatia invatatorilor moldoveni din Basarabia si de dincolo de Nistru”. Congresul invatatorilor romani din Rusia, tinut la Odessa, a cerut pentru transnistrieni serviciu religios, scoli, inspectorat scolar, episcopie la Dubasari, seminar la Odessa, toate in limba romana.

,,Pe noi cui ne lasatiș…”

In sedinta Radei ucrainene, deputatul transnistrean Ion Dumitrascu va protesta impotriva pretentiilor Ucrainei asupra Basarabiei. Dumitrascu impreuna cu Ion Precul si Valeriu Cicate vor conduce ,,Desteptarea – societate nationala a romanilor din Ucraina” infiintata la Kiev la 26 noiembrie 1917.
Congresul ostasesc moldovenesc de la inceputul lui noiembrie 1917 din Chisinau a avut pe ordinea de zi la punctul 8 ,,Moldovenii de peste Nistru” si a hotarat ca in Sfatul tarii, romanii de peste Nistru sa detina 10 mandate. S-a mai cerut Ucrainei sa recunoasca romanilor de peste Nistru, din Caucaz, din Siberia aceleasi drepturi pe care Basarabia le recunoaste minoritatilor etnice. Chisinaul mai cerea administratiilor transnistriene sa notifice numarul copiilor romani de varsta scolara. La acest congres taranul transnistrean Toma Jalba a intrebat ,,si cu noi care traim pe celalalt mal al Nistrului, cum ramane fratilor, pe noi cui ne lasatiș”.

La 17 decembrie 1917 s-a organizat un Congres al romanilor transnistrieni la Tiraspol precedat fiind de adunari pregatitoare la Tiraspol in 16 noiembrie si Grigoriopol in 21 noiembrie, hotarandu-se ca fiecare sat sa trimita doi delegati. Tinut sub semnul tricolorului, Congresul a votat pentru crearea de scoli nationale cu predare in limba romana si alfabet latin; introducerea limbii romane in biserici, Justitia in limba bastinasilor, medici romani la sate, moldovenii sa faca armata in oastea nationala si alegerea a opt reprezentanti in Rada ucraineana. S-a mai hotarat tiparirea de gazete, impartirea mosiilor la tarani si sa se faca tot posibilul ca Transnistria sa fie alipita Basarabiei. Si cum nu stiau daca Basarabia va lupta pentru aceasta alipire, sublocotenentul transnistrean Bulat atentiona ,,daca vom lasa Ucraina sa taie o ramura azi, alta maine, din copacul nostru va ramane buturuga”. Trimisul Radei ucrainene a urat in incheiere ,,Slava Moldovei slobode”.

Comitetul National Roman ales a deschis 52 scoli romanesti, Rada ucraineana a aprobat manualele romanesti tiparite la Chisinau cu litere latine, Consiliul Zemstvei din Tiraspol a inceput sa introduca si in Administratie si in Justitie cunoscatori ai limbii romane. Timotei Plesca si Toma Jalba au organizat batalionul romanesc, ostasii primind echipament, armament, cazarma. Cadrele didactice nu au fost silite sa urmeze cercurile de vara in limba ucraineana, ci 30 dintre ele au urmat cursuri la Chisinau. In satul Lunca s-a jucat chiar ,,Piatra din casa” de Vasile Alecsandri. Pana ce teroarea bolsevica va patrunde peste tot, pe alocuri, in scoli si in 1919 se mai canta ,,Desteapta-te romane”.
In 9 ianuarie 1918, deputatul Ion Precul, moldovean din stanga Nistrului, ia cuvantul in Rada ucraineana si cere drepturi egale pentru compatriotii lui. Se preconiza un Congres general al romanilor din Ucraina in iunie 1918, dar abia in decembrie 1919, la o Adunare nationala, se pune problema organizarii lor intr-un stat national. La 21 martie 1919, in urmarirea bandelor bolsevice, romanii trec Nistrul si ocupa pentru scurt timp Tiraspolul si Razdelnaia.

La Conferinta de pace de la Paris, Romania nu a reclamat Transnistria si raman de domeniul istoriei motivele pentru care dezrobirea fratilor transnistrieni nu s-a infaptuit atunci, fiind siliti sa infrunte inca o epoca de suferinte. Dupa spusele lui Dominte Timonu (nascut in Mahala langa Dubasari, membru mai apoi al Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din Romania) perioada a fost ,,mai grea si mai cumplita”.
Intr-o cuvantare tinuta la Varsovia, in noiembrie 1920, Take Ionescu spunea ca ,,600.000 de romani traiesc dincolo de frontiera estica”. In aprilie 1920 incep mari revolte taranesti, rasculatii condusi de Tutunica ocupa Balta, rascoala intinzandu-se in raioanele Codama si Ananev (raion despre care ,,Marea enciclopedie rusa” spunea ca ,,moldovenii sunt locuitorii autohtoni ai raionului”). In 1922, sub conducerea lui Chirsula revolta a reizbucnit. Dupa inabusirea in sange a acestora s-au facut deportari in masa.

RASS Moldoveneasca -un stat romanesc intre Rusia si Romania Mare

Dupa declaratia din 3 august 1923 a Guvernului Sovietic privind nationalitatile si libera folosire a limbii materne, si ca urmare a tendintelor brutale de ucrainizare, la 3 septembrie se intrunesc la Balta delegatii satelor romanesti. Ucrainienii au facut opozitie la organizarea unei republici autonome. Si totusi, in 12 octombrie 1924, se creaza Republica Autonoma Socialista Sovietica Moldoveneasca, in cadrul Ucrainei, capitala fiind Balta, iar din 1928 Tiraspolul, cu granita vestica fixata declarativ pe Prut. La Barzula, in aprilie 1925, Congresul Pan-Moldovenesc a fixat granitele si Constitutia recunoscuta de ucrainieni la 10 mai.

Cu o suprafata, in 1934, de 8434 kilometri patrati si o populatie de 615.500 locuitori (din care 80% romani), noua republica cuprindea raioanele: Balta, Barzula, Camenca, Crut, Dubasari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Rosie, Rabnita, Slobozia, Tiraspol. A fost creata pentru a atata pe nemultumitii din Basarabia. Vintila Bratianu considera cu luciditate ca ,,crearea unui stat roman intre Rusia si noi” va permite dezvoltarea in URSS ,,a unei vieti nationale romanesti”.

Mostenirea lasata de tarism era infioratoare: populatia analfabeta, scoli de limba materna lipsa, constiinta nationala stinsa, oamenii in mare parte nestiind de unde se trag si cine sunt. Demn de mentionat ca in RASSM nu s-a vorbit totusi despre “limba moldoveneasca”, ci despre romana. Reiese din paginile saptamanalului ,,Plugarul rosu”, care, la 21 august 1924, relata: ,,s-a hotarat ca in scoale, case si in asezaminte de cultura romaneasca sa se intrebuinteze limba romaneasca”.

In RASS Moldoveneasca au functionat 145 scoli romanesti gimnaziale, 18 scoli romanesti de rang liceal, institut agronomic, unul pedagogic si politehnica, cu o populatie scolara romaneasca totala de 24.200 din care 800 studenti. Din 1933 se introduce alfabetul latin. Apar publicatii cum ar fi: ,,Plugarul rosu”, ,,Moldova Socialista”, ,,Comsomolistul Moldovei”, ,,Moldova literara”, ,,Octombrie”, ,,Scanteia leninista”. Mai existau statie radio la Tiraspol, Corul de Stat ,,Doina”, teatrul de stat si sectie romana la scoala teatrala din Odessa, institut de cercetari stiintifice. Tanara republica avea un Congres General al Sovietelor, parlament local, guvern si chiar un presedinte de republica.

Prigoana stalinista

In 1937 insa, intelectualitatea din RASS Moldoveneasca a fost acuzata ca a facut jocul dusmanului de clasa, fiind exterminata in mod barbar. Incepand cu intregul guvern al republicii si terminand cu inimosii scriitori transnistrieni intre care: Nicolae Smochina, Toader Malai, Nicolae Turcanu, Simion Dumitrescu, Petre Chioru, Mihai Andreescu, Mitrea Marcu, Alexandru Caftanachi, Iacob Doibani, Ion Corcin, Dumitru Batrancea, Nistor Cabac. Atrocitatile staliniste au mers pana acolo incat in satul lui Toma Jalba (Butor-raionul Grigoriopol) au fost impuscati 167 barbati din cei 168.
Datorita colectivizarilor fortate si inchiderii bisericilor (incheiata in 1938) a avut loc un adevarat exod peste Nistru atat de intens incat a fost nevoie de un lagar pentru refugiatii transnistrieni, iar numarul intelectualilor originari de dincolo de Nistru ajunsese atat de mare incat la Chisinau, Cluj si Iasi, apar reviste ale acestora: ,,Tribuna romanilor transnistrieni” condusa de St. Bulat, ,,Transnistria” redactata de Ilia Zaftur, respectiv ,,Moldova Noua” redactata de N. Smochina. Granicerii rusi trageau fara mila in cei pe care ii descopereau trecand Nistrul. Astfel de evenimente erau obisnuite, insa la 23 februarie 1932 a fost un adevarat masacru fiind ucisi 40 de barbati, femei si copii, fiind un subiect de discutie in parlament si in presa interna si internationala.

Sfasierea Transnistriei

Inainte de 28 iunie 1940 si in zilele urmatoare se vorbea despre reunirea noilor teritorii dintre Prut si Nistru cu RASSM. Agentia RATAU transmitea din Balta despre mitingul consacrat sustinerii ,,intrunirii poporului basarabean cu poporul RASS Moldovenesti.” Ecouri ale intentiei CC al PC din URSS din 11 iunie 1940 se regasesc in paginile Moldovei Socialiste din 13 iulie 1940: ,,cu mare bucurie am aflat noi ca Sovietul Comisarilor Poporului din CC al PC Unional au sustinut rugamintea organizatorilor Moldovei si au intrat cu propunere in Sovietul Suprem al URSS de a intruni locuitorimea Basarabiei cu locuitorimea RASSM si organiza Republica Confederativa Socialista Sovietica Moldoveneasca”.
Kremlinul comandase culegerea de date in vederea luarii hotararii privind structura administrativ-teritoriala a RSSM. Un asemenea raport, datat 15 iulie 1940 si semnat A.Scerbacov, propune cedarea dintre judetele basarabene doar a Hotinului (care impreuna cu Cernautiul sa apartina Ucrainei), iar din RASSM sa cedeze Ucrainei doar raioanele Balta si Pesceansc. Viitoarea Moldova urma sa aibe 5 regiuni: Balti, Chisinau, Bender, Akkerman si Tiraspol cu raioanele Ananiev, Valea Hotului, Grigoriopol, Dubasari, Camenca, Codama, Cotovsc, Ocna Rosie, Rabnita, Slobozia, Tiraspol si Cerneansc). Regiunea Tiraspol ar fi avut 518.385 locuitori.

Conducerea fostei RASS Moldoveneasca propune si ea cedarea catre Ucraina, pe langa Bucovina de Nord, doar a Hotinului, Cetatii Albe si Chiliei, iar de la est de Nistru sa fie cedate doar raioanele Codama, Balta si Pesciana.

Prin presedintele Sovietului Suprem al Ucrainei, M.Greciuha, Kievul cerea, la 22 iulie 1940, ca Ucrainei sa-i revina pe langa Bucovina de Nord, Hotin, Akkermann, Chilia si Ismail, Bolgradului si a opt din raioanele RASSM (Codama, Balta, Pesciana, Ananiev, Valea Hotului, Ocna Rosie, Cerneansc, Kotovsk). Desi in urma analizarii propunerilor Ucrainei si RASSM, A.Gorkin, secretar al prezidiului Sovietului Suprem ii propunea lui G. Malenkov (secretar al CC al PCUS) sa se adopte varianta RASSM, in 2 august 1940, Sovietul Suprem a adoptat legea formarii RSSM in varianta propusa de Ucraina.
La 10 mai 1941 se respingeau demersurile cetatenilor din urmatoarele localitati transnistriene de a trece din componenta Ucrainei in componenta Moldovei: Timcov (raionul Codama) Stanislavca (raionul Kotovsc), Culmea Veche (raionul Kotovsc), Grebenichi si Slaveano-Serbca (raionul Grosu). Sunt aprobate doar cererilor satelor Dorotcaia Noua si Sadovo (raionul Ocna Rosie).

Iata cateva din numele localitatilor din fosta RASSM care treceau la Ucraina: Lunga, Hartop, Visterniceni, Bors, Dabija, Carlesti, Serpa, Culmea Veche si Noua (raionul Barzu); Valea Hotului, Tocila, Grecu, Perisori, Handrabura, Salpani (raionul Nani); Pasat, Holmu, Parlita, Pasatel, Mironi, Banzari, Bursuci, Mosneanca, Raculova, Herbina (raionul Balta), Budai, Buza, Stramba, Brosteni, Slobozia, Buchet, Timcau, Ploti, serbi (raionul Crutai); Ocna Rosie, Claveni, Tiscolung, Tiscol, Odaie, Ideia, Cosari, Dihori, Mironi, Slobozia, Dubau, Tabuleanca, Sahaidac, Topala, Ciorna, Perlicani, Basarabia, Bahta, Malaiesti, Ilie, Branza, Untilovca, Gavanosu (raionul Ocna Rosie). Multe din numele romanesti vor fi schimbate: Barzu in Kotovsk, Marculeni in Dimovka, Volosca in Pisariovka, Intunecata in Svetloe, Nani in Ananiev, Vrabie in Vradievka, Valea Hotului in Dolinskoie, Malai in Karataevka, Urata in Elenovka etc.
Numele moldovenilor au fost ucrainizate si ele: Sandu, Rusu, Buzatu, Cherdevara au devenit peste noapte: Sandulenko, Rusulenko, Buzatenko. Kerdevarenko.

Sub administratie romaneasca

Intre 19 august 1941 si 29 ianuarie 1944, Romania a avut sub administratie temporara ,,Transnistria” ce se intindea intre Nistru si Bugul de pana la limanul Niprului, iar in nord pana la apa Niomjai si a Rovului. Teritoriul, in suprafata de 44.000 kilometri patrati si cu o populatie de 1,2 milioane de locuitori, a fost impartit in 13 judete: Ananiev, Balta, Berzovca, Dubasari, Golta, Jugastru, Movilau, Oceacov, Odessa, Ovidiopol, Rabnita, Tiraspol, Tulcin. In vederea deschiderii scolilor la 1941, primarii urmau sa consulte imediat obstile locale spre a stabili limba de predare a invatamantului (rusa sau romana) dupa alegerea obstei. Pastrand vechea impartire in 64 de raioane, din cei 1623 functionari, doar 398 proveneau din Romania. Din cele peste 1000 de biserici desfiintate de comunisti, in 1943 nu erau inca reparate decat 76. Alaturi de 219 preoti localnici mai slujeau 250 preoti din Romania. S-au organizat cursuri pentru 800 cadre didactice, romanesti din Transnistria, apar publicatii ca: ,,Transnistria”, ,,Glasul Nistrului”, ,,Bugul”, ,,Gazeta Odessei”, ,,tara Bugului”, ,,Molva”. La Tiraspol s-a infiintat Liceul romanesc ,,Duca Voda”, iar cinematografe s-au deschis in Tiraspol, Ananiev si Odessa. Reprezentatii cinematografice au avut loc in toate satele Transnistriei. In satul Harjau au fost repatriati romani din Kuban (504 familii de dincolo de Bug au fost repatriate intre Prut si Bug la inceputul actiunii). Din relatarile bulibasei Coca din Sintesti – Ilfov, pe malul Bugului era amenajat un fel de lagar unde au fost adunati 2600 tigani.
In 1944, odata cu inaintarea frontului, cea mai mare parte a Transnistriei a fost incorporata in RSS Ucraineana, iar raioanele Camenca, Rabnita, Dubasari, Grigoriopol, Tiraspol, Slobozia in componenta RSS Moldovenesti, situatie existenta si in prezent.

O Romanie extrem-orientala

In 1966, R. Udler precizeaza ca 240 de localitati cercetate in cadrul Atlasului Lingvistic Moldav se aflau in Ucraina (Transcarpatia, Cernauti, Odessa, Nicolaev, Kirovograd, Dniepropetrovsk, Zaporojie, Donetk, Lugansk), in RSSA Abhazia, in Khirghizia. Mai existau materiale necartografiate si pentru Omsk si Primorsk. V. Buescu aduce date noi privind diaspora romaneasca de peste Ural. In regiunea Orenburg si Turgai exista sate pur moldovenesti. In satul Berdianski locuiesc basarabeni ce mai intai fusesera colonizati in Simferopol. In satul Abiarski a intalnit familii cu numele Septechita. In regiunea Samarkand exista un sat exclusiv moldovenesc, iar in satul Orheievka din Semipalatinsk traiau coloni din Orhei. Sate romanesti exista in jurul Omskului si Akmolinskului si in regiunea Tansk. In jurul orasului Irkutsk exista romani, unul din satele in care acestia sunt concentrati fiind Ceremskov. Langa Vladivostok pe fluviul Usuri exista sate ca: Teiul, Zambreni, Bogatarca, Kisinovka, Balcinesti, Dunai, Basarabia Noua, Loganesti cuprinzand la 1968, 30.000 moldoveni. Pe Amur, langa Habarovsk, exista sate ca: Inul, Aur, Dunarea. In Manciuria traiau inainte de razboi 20.000 de romani. S-au semnalat pescari romani din Primorsk care au cerut azil in Japonia.
Intre multele valuri de deportari, emigrari, colonizari ale romanilor spre est, un rol important l-a avut si stramutarea in Siberia si Kazastan intre 1906-1914 a 60.000 basarabeni si crearea unei adevarate Romanii extrem-orientale.

Destramarea URSS nu le-a folosit romanilor din Transnistria

Recensamantul din 1989 din Ucraina atesta prezenta romanilor la est de Nistru, in regiunea Odessa, care cuprinde insa si sudul Basarabiei (149.534), Nikolaev (16.673), Kirovograd (10.694) si alte regiuni (73.128). Exista, in 1992, la Odessa o Societate Culturala Romaneasca ,,Luceafarul” care edita si un saptamanal cu acelasi nume condus de Vadim Bacinschi. Maria Margarit din Ananiev spunea despre acest saptamanal ca este un ,,alin pentru durerea ce ma incearca” si ca ,,ne dor schimbarile carora au fost supuse candva denumirile satelor noastre” si vorbeste de ,,existenta de veacuri a noastra pe aceste locuri”.
Interesele rusesti in zona – a caror expresie este conflictul inceput in 1992 si tendintele centrifuge continuate pana in prezent – impiedica accesul la viata nationala macar pentru romanii transnistrieni din raioanele Moldovei. Daca la inceput 26.000 elevi din Transnistria au cerut grafie latina, in urma presiunilor rusofonilor au rezistat doar scolile nr. 20 din Tiraspol (despre care T. Tabunscic vicepresedinte al Societatii ,,Transnistria” anunta ca a crescut de la 30 la 700 de elevi); nr.4, 17, 18, 19, din Bender (Thighina) si nr. 12 din Rabnita. In intreaga Transnistrie moldovenii constituie 40% din populatie (rusii si ucrainenii reprezinta doar 22, respectiv 28%); in Tiraspol unde, in 1940, romanii formau 65% din populatie, in 1989 reprezentau abia 12%.
Cu gandul la acesti bravi romani transnistrieni va fi zis probabil Corneliu Coposu ca ,,integritatea noastra teritoriala pana la frontierele estice ale neamului este o obligatie sfanta, ca a XI-a porunca a decalogului romanesc”.
Autoritatile autoproclamatei Republici Moldovene Transnistriene de azi controleaza pe langa raioanele de la est de Nistru si orasul Tighina care este in Basarabia. In 1992, dupa ce armata Moldovei a intrat in Tiraspol, a primit ordin de la Snegur sa se retraga. Ostasii au plans de necaz. Chisinaul este indreptatit conform dreptului international sa restabileasca ordinea constitutionala in zona insa a avut si are niste ezitari cel putin suspecte.

Viorel Dolha

,

Poate unii vor crede că glumesc vorbind în contextul bătăliei de la râul Kalka (1223) despre asocierea românilor la acest eveniment. Vorbim despre o mare bătălie care a însemnat, prin înfrângerea rușilor, un important recul din istoria lor, reducându-i timp de peste trei sute de ani ca și tributari și supuși tătarilor, de sub suzeranitatea lor reușind să se desprindă abia în secolul XVI, dată de la care vor începe să-și clădească marele lor imperiu ale cărui efecte le vedem și le simțim până și în ziua de astăzi.

Întrebarea care rămâne, cum ar fi arătat harta Europei, sau chiar a lumii, dacă rușii nu ar fi fost zdrobiți și stopați din expansiunea lor timp de trei sute de ani în urma acestei bătălii?

Iar foarte puțini știu faptul că românii au avut un rol important în această bătălie care a modelat istoria viitoare a Europei.

Tocmai în acest sens, m-am decis să deschid un nou capitol pe acest blog, destinat exclusiv bătăliilor necunoscute din istoria românilor. Nu este ceva nou pentru mine, m-am aplecat asupra multor evenimente istorice mai puțin cunoscute de compatrioții mei, tocmai pentru a face primul pas pentru o mai profundă studiere a lor de către istoricii profesioniști, cei cu resurse și cunoștințe profunde pentru un astfel de demers. Nu pot spune că nu am fost dezamăgit, văzând că nu există interes pentru asta, poate cu puține excepții. Și este păcat, avem o istorie de care alte popoare ar putea fi mândre, sunt alții care se laudă în toată lumea cu fapte de vitejie care nu se ridică nici pe departe la nivelul celor realizate de români, cu potențialul lor din acea vreme, iar noi, beneficiari ai unor fapte de arme și de vitejie care ne-ar situa printre popoarele de frunte ale Europei, nu numai că le cunoaștem, dar nici nu încercăm să le studiem cât de cât.

Demersul meu, după cum spuneam, nu este nou, am mai încercat să readuc la cunoștința cititorilor bătălii uitate din istoria noastră, fapte de arme ignorate sau cenzurate de istoriografia comunistă care ne-a ciuntit istoria timp de patruzeci și cinci de ani. Totuși, au trecut douăzeci și trei de ani de la revoluție, și prea puține lucrări abordează aceste teme. În acest context se înscriu articolele mele referitoare la împrejurările în care s-a realizat România Mare în 1918, la revoluția din Ardeal și războiul cu ungurii din 1919 finalizat cu ocuparea Budapestei de armata română, sau despre luptele cu bolșevicii ruși în Moldova și Basarabia în anii 1917-1918, precum și luptele continue pe linia Nistrului după realizarea idealului României Mari. La fel, am amintit de bătălii importante și mai puțin cunoscute din al doilea război mondial, acolo unde compatrioții noștri s-au acoperit de o glorie nepieritoare aș vrea să spun, dacă nu aș constata că este pieritoare, în sensul că această glorie este pe moarte prin ignoranța și necunoașterea de către noi a acestor minunate fapte de arme realizate de compatrioții noștri care s-au înscris astfel printre cei mai buni combatanți care au luptat în cea mai cumplită conflagrație mondială.

Dar am încercat, tot pe tema anunțată, să amintesc de bătălii și importante fapte de arme românești cu totul necunoscute din trecut, cum ar fi Românii care l-au oprit pe Napoleon, care dovedește fără putință de tăgadă tradițiile militare românești fără de care ne-ar fi fost imposibil să supraviețuim ca și neam pe acest pământ binecuvântat de Dumnezeu și disputat de oameni, ținut aflat în calea tuturor răutăților, cum spunea nemuritorul Nicolae Iorga.

Iar acest demers deschis cu acest articol este doar primul, după cum intenționez, dintr-o serie care dovedească faptul că noi, românii, am fost un factor decisiv și important care a modelat istoria, noi nu am fost doar victime și un accident istoric, ci participanți direcți care ne-am luat soarta în mâini și ne-am bătut pentru ca astăzi să fim ceea ce suntem și am fost, și ceea ce vom fi, respectiv elementul primordial care nu poate fi scos din rădăcina și istoria acestui pământ pe care trăim ca și stăpâni pe drept, după cum spunea același Nicolae Iorga: „Românii nu sunt nicăieri coloniști, venetici, oamenii nimănui, ci pretutindeni unde locuiesc sunt autohtoni, populație mai veche decât toți conlocuitorii lor.”

În acest context, vreau să vă spun că nu glumesc, românii, respectiv brodnicii conduși de voievodul Ploscânea, au participat la marea bătălie de pe râul Kalka, unde s-a înscris intrarea rușilor sub dominația tătarilor pentru următorii trei sute de ani. Dar pentru asta e nevoie să vedem câte ceva din istoria românilor de dincolo de Nistru.
Țara Bolohovenilor
Pentru mulți dintre vecinii noștri care nu ne doresc aici și care ar fi făcut orice ca noi să nu fi existat, chiar în ziua de azi nu este nici un efort prea mare care să justifice pretențiile lor, iar la loc de cinste este răstălmăcirea izvoarelor istorice prin care ei să-l poată contrazice pe Iorga din citatul de mai sus, în sensul că noi nu existam atunci când acești vecini au apărut de undeva din stepele asiatice. Dar tocmai aceste izvoare istorice, cronicile din vechime, îi contrazic, și culmea, sunt chiar cronicile lor. Nu pare a fi o problemă, încearcă să le răstălmăcească, dar nu prea au cum, dovezile sunt prea evidente.

În articolul meu despre românii transnistreni (Zdrobiți și uitați, românii transnistreni) aminteam de trecutul românilor de dincolo de Nistru, respectiv de bolohoveni și brodnici. Nu sunt singurii români amintiți în documentele privitoare la românii din estul de dincolo de Nistru, în acea perioadă (secolele XI – XIV) mai apar și alți români pe lângă brodnici și bolohoveni, respectiv berladnicii, tiverții și ulicii. Dar aici mă voi referi doar la bolohoveni și brodnici, despre care avem date mai complete și mai precise.

 

Formațiuni politice românești sec X-XIII

Țara Bolohovenilor apare în cronicile ruse începând cu anul 1150, când principele Mstislav Iziaslavici merge spre Kiev prin orașul Bolohov. Mai apar menționați în 1172, dar implicarea lor militară apare începând cu 1231, când principii bolohoveni cu trupele lor iau parte la războiul regelui Ungariei Andrei al II-lea pentru Halici contra principelui haliciano-volânian Daniil, fiind aliații ungurilor.

La 1235 principii bolohoveni împreună cu halicienii răsculați apar ca asediatori ai orașului Kamenetz, orașul fiind apărat de un grup de boieri ai lui Daniil din Halici, care în urma răscoalei a fugit la regele ungur. Boierii lui Daniil au ieșit din Kamenetz, au ajuns pe halicienii răsculați care o luaseră la fugă și toți principii bolohoveni au fost luați prizonieri.

Între 1235 și 1240 bolohovenii întreprind o campanie împotriva principelui polonez Boleslav al Mazoviei. În cursul acestei campanii, împreună cu un grup de halicieni sub principele rus Rostislav atacă orașul Racota, dar au fost nevoiți să se retragă. Principele Daniil pornește o expediție de represalii contra bolohovenilor, pradă și arde orașele lor Derevici, Gubin, Cobud, Cudin, Gorodeț, Bojskâi, Diadicov, luând o mulțime de prizonieri. Daniil a ocupat țara bolohovenilor și a ars-o deoarece aceștia se aliaseră cu tătarii și le dădeau grâu și mei. Despre intenția lui Daniil de a ocupa țara bolohovenilor este menționat într-un document anterior în care se spune că Daniil l-a împiedicat prin negocieri pe Boleslav al Mazoviei să le ocupe țara deoarece o dorea pentru el. În acest context, este logică și normală alianța cu tătarii a bolohovenilor, în scopul de a se apăra de tendințele cuceritoare ale principilor ruși. În 1257 apare ultima mențiune a bolohovenilor în cronicele ruse, când în urma luptelor lui Daniil Romanovici cu tătarii, în urma ocupării mai multor orașe, aceștia au venit alături de el.

Cel mai mare raid de cavalerie din istorie, Subotai și Djebe

Dar Gengis Han trimite pe urmele lui doi dintre cei mai capabili generali cu 20000 de oameni, pe Subotai și Djebe Noyon. Aceștia îl urmăresc începând cu luna aprilie 1220 peste fluviul Amu, prin Teheran, apoi spre Marea Caspică. Șahul, deghizat în pescar, a reușit să se refugieze pe o insulă unde a murit în cea mai neagră mizerie.

Misiunea fiind îndeplinită, Subotai cere și obține permisiunea hanului să revină la grosul forțelor după ce va ocoli Marea Caspică pe la nord pentru a cerceta și cuceri și acele regiuni. Subotai cucerește Georgia (îl ucide pe regele George al IV-lea Lasha), Caucazia și ajunge la nord de Marea de Azov în anul 1222. Poloviții, o ramură a cumanilor, în alianță cu alanii, cerchezii și lezginii, încearcă să le facă față, dar mongolii îi conving pe cumani să rupă alianța cu ceilalți pe care îi înving cu ușurință. Apoi devastează ținuturile poloviților bătându-i și pe aceștia, dar hanul poloviților Koten Khan fuge la curtea ginerelui său, principele Mstislav al Galiției, căruia îi cere ajutorul.

Acesta formează o coaliție cu alți principi ruși și pornesc împreună împotriva mongolilor cu o armată de circa 80000 de oameni. Între timp, mongolii lui Djebe și Subotai iernează în stepele nord-pontice, iar în primăvară cuceresc Crimeea și distrug cetatea genoveză Soldaia. Nu se știe exact când Ploscânea, voievodul brodnicilor, a încheiat alianța cu mongolii, dar se presupune că ar fi vorba de iarna dintre 1222 și 1223. Ținând cont de faptul că Subotai și Djebe Noyon aveau doar 20000 de oameni, o alianță cu mercenarii lui Ploscânea nu le strica deloc.

Preludiul bătăliei

Koten Khan îl convinge pe Mstislav al Galiției spunându-i că astăzi mongolii au cucerit pământurile sale dar mâine le vor lua pe cele ale principilor ruși, lucru adevărat, dar atunci de ce i-a trădat pe alani, cerchezi și lezgini? Indiferent, Mstislav îi convinge și pe ceilalți principi ruși, deși aflați în rivalitate, să pornească o campanie militară contra mongolilor. Această coaliție se formează și principii ruși își încep deplasarea trupelor în întâmpinarea mongolilor lui Subotai și Djebe Noyon.

Djebe Noyon și Subotai (cel chior), pictură de Viktor Korolkov

Forțele rusești cuprindeau armatele principilor ruși constituiți într-o alianță de fațadă, din moment ce disensiunile dintre ei se manifestau din plin încă din etapele premergătoare ale campaniei. Astfel, unitatea de comandă era practic inexistentă. Deși aveau o armată de patru ori mai numeroasă, din această cauză eficiența ei era scăzută. Se aflau în cadrul acestei armate trei mari grupuri care de-a lungul timpului fuseseră rivale și chiar purtaseră războaie între ele. Primul grup era cel al Kievului, condus de principele Mstislav Romanovici, fiul său Vsevolod, ginerele său, prințul Andrei, precum și Viatoslav din Shumsk și Iuri din Nesvezh. Al doilea grup era cel din Cernigrov și Smolensk, condus de prințul Msitislav Sviatoslavici din Cernigov alături de care venea și prințul Oleg din Kursk, precum și trupe din Putivl și Trubesk. Al treilea grup era al făuritorului coaliției, care i-a convins pe ceilalți cu argumentul suprem conform căruia dacă nu îi ajutau pe poloviți, în mod sigur aceștia se vor alia cu mongolii împotriva lor, respectiv prințul Mstislav Mstislavic, ginerele său prințul Daniil Romanovici din Volânia. Nu se știe sigur dacă a participat prințul Mstislav Iarolslavov Nemov din Lutsk, în schimb au lipsit alți mari prinți ruși, cum ar fi Iziaslav Ingvarevici și Iziaslav Vladimirovici din Terebovl, iar marele prinț Iuri Vsevolodovici, conducătorul puternicului principat Vladimir-Suzdal, deși a fost chemat, nu a venit fiind ocupat cu pregătirea unei campanii împotriva livonienilor, l-a trimis în schimb pe nepotul său Vasilko Konstanivoci de Rostov cu o forță militară, dar acesta a ajuns prea târziu și nu a luat parte deloc la lupte.

Estimările trupelor variază între 40000 și 100000, dar dacă vedem modul de desfășurare al bătăliei, precum și unele surse care vorbesc de pierderi de ordinul a 50000 din partea rușilor, va trebui să acceptăm numărul rușilor spre partea superioară a estimărilor. Despre mongoli se știe că au plecat în urmărirea șahului Muhammad două tumane sau divizii, respectiv 20000 de oameni, dar care au luptat în Georgia, la Teheran, din nou în Georgia, au trecut munții Caucaz, i-au zdrobit pe alani și aliții lor, au devastat Crimeea cucerind și arzând orașul genovez Soldaia, deci efectivele lor s-au mai împuținat. Ar fi trebuit să primească ajutor din partea lui Jochi, aflat la nord de Marea Caspică, dar fiul lui Gengis Khan (Jochi) se îmbolnăvește și ajutorul nu mai sosește. E posibil ca să fi primit unele întăriri, dar nu apare nicăieri acest lucru, la fel este posibil să fi luptat în rândurile mongolilor și alani, cerchezi și lezingi dintre cei învinși în toamnă.

Putem face doar o estimare asupra forțelor brodnicilor lui Ploscânea. Ținând cont de faptul că 30 de ani mai devreme puteau trimite un corp de 14000 de oameni, nu cred că la această dată să nu fi avut posibilitatea să strângă câteva mii de oameni. Dar prin faptul că a luat aripa stângă cu încă doi comandanți mongoli și cu trupele lor, tragem concluzia că ori trupele brodnicilor erau mai puține, ori mongolii nu aveau încredere deplină (logic, având renumele de mercenari) ca să-i lase aripa stângă numai lui Ploscânea. mai este și aspectul militar, tacticile mongolilor erau cunoscute numai de ei înșiși, așa că era nevoie de încă o trupă mongolă care să-i dirijeze pe aliați. Efectivul total al armatei mongole este estimat între 20000 și 40000 de oameni, de aici putem deduce că brodnicii lui Ploscânea erau între 5 și 10000 de oameni.

Cunoscând disproporția de forțe, Djebe și Subotai trimit soli de pace la ruși, dar aceștia îi execută, fapt care a produs o impresie defavorabilă la conducătorii mongoli și care va avea repercusiuni în viitor. Forțele ruse s-au adunat la sud de Kiev pe la începutul lui aprilie și au pornit în marș spre nordul Mării de Azov. Ajunși pe malul Niprului, o nouă ambasadă mongolă apare spunând că mongolii nu vor să lupte cu rușii, ci doar cu poloviții au ei ce au. Principii ruși îi ucid și pe aceștia, o nouă încălcare a legii mongole și a codului lor. Marșul a continuat de-a lungul râului, o parte din infanterie sosind cu bărcile.

În data de 15 mai întreaga forță rusească, împreună cu poloviții, era reunită. La 16 mai, pe malul estic apar primele elemente mongole. Prințul Mstislav Mstislavici din Galiția conduce un mic detașament din trupele proprii și un corp de poloviți împotriva avangărzii mongole. Aceasta rupe lupta și fuge, urmărită de trupele ruso-polovite. Este capturat comandantul avangărzii mongole, Hambek, ascuns între zidurile unui mormânt, predat poloviților care îl execută. În ziua următoare, prințul Daniil al Volâniei împreună cu Iuri Domanerici conduc un raid al altui detașament rus, surprinzând un grup de mongoli ce aveau în grijă niște turme de animale. Mongolii o iau la fugă și de această dată. Aceste succese dau impresia unei campanii ușoare, armata rusă are un moral excelent și conștiința unei superiorități exagerate, începe traversarea generală a fluviului pe un pod de vase și avansul în adâncul teritoriului necunoscut. Ne lovește o similitudine bizară, la fel se vor comporta cavalerii burgunzi în timpul cruciadei de la Nicopole, mai bine cu o sută cincizeci de ani mai târziu, în 1394. Lecțiile istoriei sunt dure pentru cei ce nu doresc să le învețe.

Avansul rușilor a continuat timp de nouă zile, fără vreo confruntare serioasă cu mongolii. Din când în când, aceștia îi lăsau pe ruși să captureze turme de animale și unii prizonieri, de fapt pentru a-i încuraja să continue marșul tot mai adânc în teritoriul necunoscut. În avangardă mergeau poloviții, cunoscători ai terenului, alături de trupele din Galiția  și Volânia sub comanda prințului Daniil, apoi urma corpul principal condus de prințul Msitislav de Galiția, urmat imediat de trupele din Cernigov, în timp ce ariergarda era formată din forțele kievene conduse de prințul Mstislav Romanovici. Mongolii se mulțumeau să arunce săgeți din posturile înaintate înainte de a fugi lăsându-le în mâna avangărzii ruse. Întreaga armată înainta cu greu în arșița zilei, îndreptându-se spre capcana întinsă cu grijă de Subotai și Djebe Noyon. Aceștia pregătiseră bătălia cu grijă, alegând terenul care le-ar fi adus o victorie decisivă în cazul în care rușii ar fi făcut vreo greșeală. În tabăra rusă neînțelegerile și certurile dintre prinți deveneau tot mai dese și mai accentuate. La 31 mai 1223 avangarda rusă atinge malurile râului Kalka. Acest râu nu este identificat astăzi cu precizie, se pot face doar presupuneri. Cert este că se varsă în Marea de Azov.

Bătălia de la râul Kalka 1223

O nouă ciocnire cu trupe mongole de acoperire de dimineață, o nouă victorie rusă deosebit de facilă, în sensul că mongolii au rupt-o la fugă, a făcut ca discuțiile și certurile să reînceapă între principii ruși. Neînțelegerile au durat o jumătate de zi, dezbaterea principală fiind dacă armata să treacă râul în urmărirea fugarilor sau să se întărească pe poziția actuală, o zonă ușor de apărat. S-au reaprins și chestiuni secundare, de exemplu, de la trecerea Niprului prințul Mstislav al Galiției insista ca la conducerea poloviților să treacă Iarun Khan, ginerele lui Khoten Khan. Disputele nu s-au rezolvat, mai mult s-au agravat.

Până la urmă s-a decis trecerea râului Kalka și continuarea ofensivei. Primii au trecut Iarun Khan cu poloviții săi, alături de prințul Daniil și armata din Volânia, care au continuat să-i urmărească pe mongoli. Ei au fost urmați de galicieni și imediat apoi de prințul Mstislav Sviatoslavici din Cernigov cu trupele sale.

Poloviții, ramură a cumanilor, și ei luptători și călăreți ai stepelor, erau buni cunoscători ai tacticilor în care mongolii excelau. Au angajat mongolii din posturile înaintate și i-au forțat să fugă (în mod sigur din nou o fugă simulată), cavaleria din Volânia a ținut pasul cu poloviții, urmați la mică distanță de galicieni, dar luptătorii din Cernigov au trecut râul încet, pierzând ritmul, iar kievenii așteptau încă pe malul opus trecerea celor din Cernigov. Golul dintre părțile componente ale armatei ruse crescuse îngrijorător.

Acesta era momentul așteptat de Subotai Bahadur pentru declanșarea atacului. El conducea centrul mongolilor, Djebe Noyon aripa dreaptă, iar aripa stângă era sub conducerea lui Tsugur Khan și Teshi Khan, alături de brodnicii lui Ploscânea. La acel moment, avangarda rusă nu se afla sub o comandă efectivă, poloviții fiind risipiți în urmărirea mongolilor din avanposturi. Subotai nu a folosit tactica mongolă clasică de atac cu cavaleria ușoară care aruncă nori de săgeți evitând să angajeze lupta efectivă, ci atacă direct cu cavaleria grea sub acoperirea săgeților lansate de cea ușoară. Era și simplu, ținta sa fiind mai întâi poloviții ușor înarmați pe care îi zdrobește și îi împrăștie rapid. Apoi Subotai se îndreaptă în galop spre cavaleria rusă din avangardă angajând-o în luptă directă, în timp ce aripa stângă mongolă lovește și ea. Prințul Daniil Romanovici călărește în fruntea trupelor sale pentru a le conduce în luptă, alături de el sunt comandanții Semen Oliuevici și Vasiliok Gavrilovici. În scurt timp, Vasiliok este ucis de o lance și Daniil este rănit în piept. Prințul Mstislav din Lutsk cu trupele sale se grăbește să vină în ajutor, dar norul de săgeți care îl întâmpină îl forțează să se retragă.

Prințul Mstislav Mstislavici din Galiția le ordonă oamenilor săi să se pregătească de luptă, dar un imens val de poloviți și volânieni fugind de pe câmpul de luptă urmăriți de mongoli dă peste ei dezorganizându-le rândurile și antrenându-i într-o fugă dezordonată care ajunge și la cei din Cernigov care abia puseseră piciorul pe malul opus fiind total nepregătiți. Vălmășagul este complet și dezastrul inevitabil, armata rusă este în colaps după loviturile centrului lui Subotai și a stângii unde luptau și brodnicii lui Ploscânea. Prințul Oleg de Kiev reușește să-și așeze oamenii în poziție de luptă pentru a-i ajuta pe galițieni, dar este înfrânt rapid și forțat să fugă. O astfel de situație nu avea cum să dureze, armata rusă se dezintegrează și se descompune în grupuri care o iau la fugă în cea mai mare dezordine.

Pe malul celălalt, armata din Kiev cu prințul Mstislav Romanovici vede dezastrul și abia apucă să clădească o poziție defensivă înconjurat de carele folosite la transport, înainte ca furia mongolă să se năpustească asupra lui. Rezistă și începe o retragere înceată, cu tot cu carele care îl înconjoară, asaltat continuu de atacurile și săgețile mongolilor. După trei zile, epuizați și lipsiți de apă, acceptă inevitabilul, capitularea. Mongolii îl trimit pe Ploscânea ca și parlamentar, care le promite viața în schimbul capitulării. Pentru a fi siguri, principii ruși îl pun pe acesta să sărute crucea, după care capitulează. Dar mongolii nu se țin de cuvânt, o parte din luptătorii ruși sunt masacrați imediat ce ies din tabără. După părerea mea este improbabil ca Plocânea să fi știut dinainte de planurile mongolilor referitoare la prizonieri, altfel, ca și creștin, nu ar fi jurat pe cruce. Sau poate da?

Soarta celor care au fugit nu a fost mai bună. Urmăriți și hărțuiți de mongoli, mulți și-au pierdut viața în stepă. Așa au fost uciși prințul Mstislav Sviatolavici și fiul său, plus mulți din armata de la Cernicov. Prințul de Smolensk a fost mai norocos, retrăgându-se spre nord-vest cu un grup masiv de o mie de soldați, reușind astfel să-i bată pe urmăritorii în grupuri mici. Au ajuns la Nipru și au reușit să scape. Partea proastă a fost că poloviții s-au întors contra rușilor, jefuindu-i pe fugari de cai și arme, de multe ori omorându-i ca și o răzbunare pentru înlocuirea hanului Koten, cel puțin așa o justificau. Prințul Mstislav Mstislavici de Galiția a reușit să scape cu o barcă și a mai condus principatul încă patru ani.

Soarta principilor kieveni capturați prin intermediul lui Ploscânea a fost mult mai crudă. Decizia executării solilor mongoli în două rânduri în mod sigur că a cântărit greu în condamnarea lor. Consecvenți principiului mongol că nu trebuie ca sângele regal să fie vărsat, conducătorii mongoli i-au întins la pământ, au așezat peste ei o platformă grea de scânduri pe care s-au pus pe ospățul sărbătorii victoriei în timp ce dedesubt principii kieveni se sufocau lent.

Urmările bătăliei

După victoria decisivă de la râul Kalka de la 31 mai 1223, Gengis Khan le ordonă lui Subotai și Djebe să facă joncțiunea cu Jochi și împreună să-i atace pe bulgarii de pe Volga, dar aici sunt învinși la trecerea fluviului. Primesc ordin să revină acasă, dar Djebe moare cu febră pe drum. la marele Kurlutai ținut la sosirea lor acasă, Subotai raportează lui Gengis Khan despre marșul său epic, cel mai mare raid călare din istorie. Jochi este iertat de presupusa insubordonare când a refuzat să i se alăture lui Subotai pe motiv că era bolnav. Atât Jochi, cât și Gengis Khan vor muri în 1227. Succesiunea imperiului va fi preluată de Ogodai, fiul hanului, care împreună cu fratele său Batu vor da cea mai cumplită lovitură estului Europei abia paisprezece ani mai târziu.

Dezastrul de la râul Kalka a avut urmări grave în Rusia. S-au topit aici printre cele mai bune armate, cei mai străluciți principi și boieri, elita militară a principatelor ruse. A fost ca și un avertisment pentru ce avea să vină paisprezece ani mai târziu, când Subotai și Batu își vor arunca de data asta o armată de peste o sută de mii de luptători. Bulgarii de pe Volga, poloviții, principatele ruse toate vor fi trecute prin foc și sabie în 1237-1238. Cele mai importante orașe, chiar și Kievul vor fi jefuite și distruse. Apoi va fi rândul Ungariei, Boemiei și Poloniei în 1241. Spre norocul Europei, armatele lui Batu și Subotai se vor întoarce în Asia în 1242 la moartea hanului Ogodai, pentru a alege un succesor care își va îndrepta privirea în alte direcții, spre China și sud-vestul Asiei. Doar așa a scăpat Europa de teroarea mongolă.

Dar pentru Rusia a urmat o perioadă de trei sute de ani de suzeranitate mongolă sau tătară, sub conducerea Hanatului Hoardei de Aur, care s-a desprins la sfârșitul secolului XIII din marele imperiu mongol, atunci când acesta s-a împărțit în patru. Fără această suzeranitate, în fața unui popor cuceritor ca și rușii, poate altfel ar fi arătat harta Europei. E suficient să ne gândim cât au cucerit rușii după ce s-au scuturat de tătari, din secolul XVI, ca să ne imaginăm ce ar fi fost fără intervenția acestei forțe care să le frâneze ambițiile cuceritoare.

Notă de încheiere

Nu se știe ce s-a întâmplat mai departe cu Ploscânea, dar brodnicii au continuat să existe cu tot cu țara lor ultima referire făcându-se despre ei la 1359. După această dată se fac referiri doar la valahi sau moldoveni, deoarece era normal ca aceștia să graviteze spre noul stat constituit de către maramureșanul Bogdan din Cuhea care îl alungă pe fiul lui Dragoș și se declară independent de coroana ungară. Fără existența pe acele locuri a unei caste de români luptători care să formeze osatura și baza noului stat și să se unească în jurul unui lider militar autentic reprezentat de Bogdan și apoi de urmașii săi dinastici, Moldova nu ar fi avut cum să cuprindă în mai puțin de patruzeci de ani întregul teritoriu până la Nistru și Marea Neagră, în același timp luptând cu incursiunile tătarilor din Hoarda de Aur și împotriva ungurilor care încă nu se împăcaseră cu pierderea mărcii lor de răsărit.

Datele prezentate despre brodnici și bolohoveni sunt ale istoricilor noștri adevărați din perioada interbelică ca și Iorga, Ion Nistor, Alexandru Boldur sau Popa-Lisseanu. Ei și-au făcut cerectările fără să poată avea acces în teren, pe atunci Uniunea Sovietică. Dar astăzi cine îi împiedică pe istoricii noștri să facă cercetări în Ucraina de astăzi, chiar împreună cu istoricii ucraineni? Poate doar dezinteresul.

Să vă dau un exemplu despre care vorbește Alexandru Boldur pe teritoriul de astăzi al Ucrainei:

„S-au păstrat până acum două linii de valuri de pământ. Primul așa zis Zmiev val începe la Ecaterinopol (Kalnibolot) la o depărtare de 15 verste la sud de Zvenigorodca și se întinde în direcția sud-vestică alături de râul Gniloi Tichici, un afluent al Bugului, și de satele Latâșcovo (jud Zvenigoroski), Sverdlicov, Nerubaico, Podvâscocoe, Nalivaico (jud Umanski) spre bug și se termină la râul Codâma în județul Balta. Vorbind despre valul acesta, Barsov notează: Acest val putea să fie o întăritură de hotar a Țării Bolohovenilor care în sec XII-XIII ocupa regiunea superioară a Bugului și ale cărei hotare sud-estice trebuiau să treacă tocmai pe aici, cel puțin în perioada inițială a existenței acestei țări.

Celălalt val de pământ numit de popor Troianov val se întinde, după Plater, în gubernia Podolscaia dela Nistru spre Sbruci, în județele Ușița, Kameneț și Proscurov, iar după Marczinski, începe în județul Ușița, trece prin județul Kamenețului și continuă până la târgul Satanov (Satu Nou) pe Sbruci și de acolo se întinde în Galiția până la târgul Magherov. În unele locuri valul acesta are înălțimea între 3,5 și 5,5 metri. În privința însemnătății acestui val, Schafarik scrie: Mărimea lui și o mulțime de monede romane care au fost găsite lângă el mărturisesc clar că a fost ridicat de împărații romani. Marczinski de asemenea crede că el a fost construit pentru delimitarea granițelor Daciei din porunca împăratului Traian, în preajma anului 106, și aceasta este foarte verosimil.

Din cele ce preced știm că hotarele Daciei nu se întindeau așa de departe. De aceea siguranța cu care se afirmă proveniența romană a acestui val cunoscut sub numele de Traian nu are nici un temei. Dimpotrivă, avem motive să credem că acest val a fost făcut de brodnici pentru apărarea țării lor împotriva ofensivei haliciene, întrucât granițele acestei țări coincid cu linia valului în mare parte a întinderii lui, iar pe cât nu coincid, valul arată, probabil, hotarele inițiale ale acestei țări. Era firesc ca brodnicii să-l numească acest val cu numele lui Traian, despre care trebuiau să aibă amintiri, emigrând de pe teritoriul fostei Dacii.”

Cred că este suficient de sugestiv.

Închei menționând că hărțile deosebite prezentate aici, inclusiv cele trei tridimensionale, provin din cartea Kalka River 1223 apărută la Osprey Publishing, care conține unele greșeli, dar am găsit la bibliografie și doi români, respectiv Gheorghe Brătianu cu Reserches sur le commerce genois dans la Mere Noire au XIIe siecle (Paris, 1929) și P. Diaconu cu Les Coumans au Bas-Danube au XIe et XIIe siecles (Bucarest, 1978).

Bibliografie:

Osprey Publishing, Kalka River 1223, Genghis Khan’s Mongols invade Russia

Al. Boldur, Istoria Basarabiei, ediția a II-a, editura Victor Frunză, București, 1992

Cpt. Trofin Gh. Ion, Istoria militară în cadrul istoriei universale, vol II, evul mediu, Tipografia Lovrov, Arad, 1935

Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Cartea moldovenească, Chișinău, 1992

G. Popa-Lisseanu, Isvoarele istoriei Românilor, vol XII, Brodnicii, Tipografia Bucovina I. E. Torouțiu, 1938

N. Iorga, Brodnicii și românii, Cultura națională., București, 1928
Academia Română, Institutul de Geografie – România, atlas istorico-geografic, Editura Academiei Române, 1996

Cristian Negrea / RBN Press

 cristiannegrea.blogspot.com

,

 

Pot și e nevoie să dau o definiție legionarului, și nu oricare definiție, ci definiția din care să se poată înțelege lucrul cel mai frapant și de neînțeles până acum: logica, motivația celor care au creat în jurul legionarilor diversiunea cea mai amplă și mai aprig susținută din toată istoria neamului românesc. Diversiunea, adică minciuna și crima de proporții fără egal, căreia legionarii îi sunt victimă statornică de (aproape) trei sferturi de veac. De ce oare au stârnit legionarii atâta ură din partea celor care i-au prigonit și încă i-ar mai prigoni? Și cine sunt cei pe care legionarii i-au supărat așa de tare și, repet, cu ce oare i-au supărat de le-au provocat ura cea mai neîmpăcată cunoscută în istoria noastră. „De ce atâta ură?” se întreba Nicolae Iorga, cu înțelesul „de ce atâta ură împotriva noastră, a românilor?” Și cu subînțelesul „de ce atâta ură pe care noi nu am provocat-o nicicum prin faptele noastre?!” La fel mă întreb și eu: „de ce atâta ură împotriva legionarilor?”

Iată răspunsul, iată răspunsul meu:

Istoria lumii, în esența ei ilustrează existența și confruntarea a două idei, două concepții despre succes, despre reușită, despre fericire, la urma urmelor. Una – și aș putea-o numi prima, cel puțin din punct de vedere cronologic, este concepția eroică, cavalerească, voinicească, pentru care valoarea supremă o constituie victoria dobândită pe căi cinstite, drepte, fără vicleșuguri, fără lovituri ascunse, pe la spate.

În această mentalitate cavalerească, puterea politică, averea, iubirea, faima, loialitatea celorlalți, încrederea pe care o inspiri, recunoștința publică etc., nu au valoare decât dacă au fost obținute pe căile onoarei și ale corectitudinii, fără a face nici o concesie de la principialitate și onestitate, de la legalitate și mai ales de la legitimitate. Comportamentul eroic presupune în primul rând respectarea cuvîntului dat, a angajamentelor asumate, a jurămîntului, a promisiunilor făcute. Pe scurt, cavalerul este un om de cuvînt. Este un campion al fair-playului.

Pus în situația de a nu-și putea salva viața, averea sau statutul social-politic decât prin dezicerea de principiile afirmate, de jurămintele făcute sau de cuvîntul dat, omul de onoare, cavalerul, în termeni populari românești voinicul, Făt-Frumos, preferă să moară, să-și piardă rangul și toată averea (cazul lui Harap-Alb), dar să-și respecte cuvîntul, să nu-și piardă onoarea. Să nu-ți piardă sufletul, cum vor zice, mai târziu, creștinii.

Comportamentul eroic, cavaleresc, a constituit regula antichității și a Evului Mediu. (Firește, nu peste tot, dar în mod caracteristic și dominant, da.) Confruntarea, în antichitate, s-a făcut în interiorul acestei mentalități, după regula că nu este nici o rușine să te recunoști învins de cineva pe care Dumnezeu l-a lăsat mai puternic decât tine. Acest raport în care te afli cu celălalt, celălalt fiind mai puternic, reprezintă voința zeilor, așa a vrut Dumnezeu, facă-se voia Domnului! Și lumea cavalerească s-a organizat pe seninătatea cu care fiecare accepta, în ierarhia de voinici, de eroi, locul pe care i-l hărăzea puterea și voinicia cu care îl înzestrase Dumnezeu. Aceste ierarhii aveau, drept criteriu ultim, însăși voința Domnului.

Pus în situația de a modifica această ierarhie, adică de a dobândi onoruri și bogăție, putere și ranguri sociale dintre cele mai înalte prin mijloace și procedee care contravin demnității și onoarei, cavalerul autentic nu pregetă a refuza. Acest refuz, nu neapărat vehement, zgomotos, acest refuz fiind semnul distinctiv a ceea ce se cheamă noblețea caracterului. Cavalerism, noblețe, eroism, onoare, curaj, demnitate, corectitudine, sunt atributele modelului uman pe care au încercat să-l impună atât mitologia unor popoare, religia, așadar, cât și istoria trăită, prin eroi imaginari sau reali.

Acestui model i s-a dat un contur definitiv prin Iisus Hristos, a cărui icoană a însuflețit eroismul și cavalerismul „sans tâche et sans reproche” al eroului medieval, sensibil diferit de cel antic prin fervoarea iubirii și respingerea a tot ce ar putea purta marca trufiei, a trufiei care este prima vinovată de invidia pe care o naște, o produce, o provoacă la ceilalți.

Și care este efectul, efect devastator, al invidiei?

Efectul cel mai nefericit este însăși apariția celuilalt model de comportament, a mentalității opuse celei eroice, cavalerești. Este mentalitatea potrivit căreia scopul scuză mijloacele, îndeosebi când scopul înseamnă să dobândești putere și onoruri, să răstorni ierarhiile stabilite pe criterii cavalerești, eroice, ale virtuții și puterii lăsate de la Dumnezeu!

Tot de la Dumnezeu este lăsată și mintea omenească, iar mintea aceasta este în stare să născocească felurite vicleșuguri prin care cel puternic să fie doborît de cel slab și nevolnic! Invidia nevolnicului, dinaintea voinicului tare de virtute, pare să ascută mintea celui slăbănog, făcându-l inventiv, născocitor de tertipuri prin care cel puternic să-și piardă ascendentul lăsat de la Dumnezeu. Aceste tertipuri putând fi otrava, pumnalul înfipt pe la spate ori în timpul somnului, șantajul, glonțul ucigaș care anulează orice voinicie înnăscută. Orice stârpitură, cu un revolver în mână, îl poate dovedi pe cel mai voinic dintre oameni! Pe cel mai viteaz! Dar mai presus de toate nevolnicul descoperă ce armă puternică poate deveni banul! Armă atotputernică! Căci – și aceasta este una din dominantele acestei mentalități, nevolnicul se bazează pe credința, singura lui credință, că tot ce există pe lumea asta are un preț, în bani, în dolari, în aur, dar are un preț. Preț are și prostituata din colțul străzii, dar și ministrul care te poate ajuta să calci legea fără să fii pedepsit. Firește, prețul diferă, dar rămâne preț! Conform acestei mentalități, cinstea și onoarea sunt chestiuni de preț, adică sunt tot marfă! Fiecare om este, vorba lui Caragiale „mai mult sau mai puțin onest!” Unii sunt onești până la vederea unei bancnote de 100 de dolari, alții rezistă (adică urcă prețul) și nu cedează decât la sume serioase, cu cinci-șase zerouri în coadă. După acest principiu funcționează și autoritățile publice, inclusiv judecătorii și procurorii, până la polițaiul din colțul străzii. La fel, politicienii, chiar șefii de partid sau de stat! Ziariștii, drăguții de ei, nu mai vorbesc! Preț au, tot variabil, și artiștii, scriitorii, poeții sau ce-or mai fi fiind!

Într-o lume astfel simplificată, omul cu bani se simte în siguranță! Orice ar face! Chiar și dacă ar ucide! Are bani, plătește și scapă! Firește, îl costă ceva mai mult în Anglia față de Bangladesh, dar principiul este același: cine plătește comandă muzica!

Deci poți obține orice pe lumea asta dacă ai bani cu care să plătești. Deci: banii e totul! (Cum sună și un proverb pe care etnografii se sfiesc să-l înregistreze!) Vom numi mercantilă această mentalitate care vede toată rânduiala lumii ca pe un vast negoț, comerț planetar, în care fiecare umblă să cumpere ieftin și să vândă scump! Încununarea, apoteoza acestei mentalități împlinindu-se în șmecheria prin care banii sunt puși să facă bani! Când banii devin ei înșiși marfă, pe care să o cumperi cu un preț și s-o vinzi cu altul! Adică speculă și camătă!

Toate religiile lumii au condamnat nerușinarea și cinismul cămătarului, al cametei ca sursă a existenței. Iar camăta a ajuns azi principiul ordonator al întregii structuri economice mondiale! Nimeni nu mai mișcă pe această planetă fără ca mișcările sale să fie înregistrate, controlate și verificate de sistemul bancar. Sistem bazat pe modul cel mai rușinos, mai neomenesc, mai neplăcut lui Dumnezeu de a-ți câștiga tainul zilnic, pâinea cea de toate zilele!

Dar nu s-au mulțumit cu atât! Câștigându-și pâinea cea de toate zilele fără nici un efort, cămătarii, speculatorii, profitorii de nenorocirile și de greutățile vieții ale altora, nu s-au oprit până nu au uzurpat ce mai rămăsese din cavalerismul de odinioară, aristocrația de spadă, pe care revoluțiile de la 1789 încoace au măturat-o de pe scena istoriei în numele democrației, al unei egalități imposibile, iluzorii, pentru a instaura plutocrația , primatul averii dobândite prin speculații, camătă și înșelăciune.

Bancherii, cămătarii adică, așadar campionii mentalității mercantile sunt cei care au organizat atât revoluția franceză (jos majusculele!), cât și pe cea rusească, prin care s-a desființat nu numai aristocrația europeană, de spadă (la originile ei), ci s-a renunțat și la principiul ei constitutiv: eroism și onoare! Implicarea marii finanțe în revoluțiile și războaiele care au zdruncinat lumea și îndeosebi Europa ultimelor două secole s-a făcut prin mijloace de o perfidie și lipsă de eleganță, de fair-play, de cavalerism, printr-o viclenie maladivă, transformată în mod de a fi, de a exista, care nu pot fi înțelese propriu-zis decât acceptându-le ca expresie (și dovadă) a puterii satanice, a modelului satanic de comportament. La fel cum încercând să înțelegi resorturile ultime, primare, ale comportamentului cavaleresc, îl descoperi pe Dumnezeu și ești nevoit să-l „inventezi” pe Iisus Hristos ca să afli logica acestui model existențial, la fel, logica modelului de comportament mercantil, mercificator (cum i-ar spune Ioan Petru Culianu), te obligă să accepți ca real, al naibii de real, rolul pe care îl are, totuși, în viața noastră și Satan! Dumnealui Îngerul căzut, dar încă atât de activ! De dinamic! De eficient! (Măcar la prima vedere și pe termen scurt…)

Azi în ce lume trăim?

Azi trăim oare într-o lume în care se confruntă spiritul eroic cu cel mercantil? În care se confruntă cavalerii cu mercenarii năimiți de mercificatori?

Nici pe departe!

Așa cum în vechime lupta se da între Ahile și Hector, Alexandru Machidon și Por împărat, adică între eroi, azi, lupta este între cămătari, între bande de bancheri, între hoți și hoți! Nu mai departe – luând aminte la actualitatea cea mai strictă – toți cei care se confruntă în clipa de față, azi 24 iulie 2000, în lupta pentru președinția României, toți cei pe care sondajele îi oferă conștiinței publice, de la Iliescu la Roman, inclusiv Iliescu, Stolojan, Meleșcanu etc., toți sunt niște infractori la legea penală, pe care o minimă anchetă derulată corect i-ar incrimina fără ezitare. Lupta nu este între principiul Răului și al Binelui, ci Răul ne copleșește, și-a adjudecat toți așii, trișând în nenumărate feluri.

Nu mai puțin veacul nostru, al 20-lea, care, într-un rezumat succint, ar putea fi considerat ca fiind secolul confruntării planetare dintre regimul democratic și regimul totalitar, comunist. Confruntare care s-a declanșat în 1917 și s-a încheiat abia în 1989!… În realitate, regimul comunist, comunismul, este o invenție, un experiment, o diversiune la scară mondială, a bancherilor din Wall-Street, a oligarhiei financiare mapamondiale, care a controlat tot timpul acest regim, astfel că în 1989, atunci când s-au împlinit 200 de ani de la izbânda banului asupra spadei, a camătei asupra volniciei, a băncilor asupra bisericilor, aniversarea a fost marcată, festiv, prin bobârnacul cu care marele bancher, marele manipulator, a pus capăt regimului comunist de pretutindeni…

Spre deosebire de oamenii normali, care își petrec viața cu dorința și pornirea de a gusta cât mai multe din bucuriile acestei lumii, ale condiției de om, nevolnicii, anormali psihic, nu au viață în ei decât pentru a gândi și pune în aplicare cât mai multe și mai noi, și mai eficiente tertipuri, lovituri pe la spate, fraude, crime, hoții de tot felul, toate nepedepsite! Căci însăși justiția este la cheremul acestor nevolnici, a acestor bolnavi, ahtiați să se simtă puternici! Să-i știe pe alții, pe cei mai frumoși, mai isteți, mai puternici decât ei, căci așa i-a lăsat Dumnezeu, să-i știe la cheremul lor! Răsturnând astfel ierarhia, lăsată de la Dumnezeu, adică uzurpându-L astfel pe Dumnezeu, de care, în străfundul buzunarelor, ei se simt nedreptățiți, persecutați, încă de la naștere, căci le-a dat Dumnezeu haznaua de suflet pe care se chinuie toată viața s-o umple cu aur și dolari, cu lire și mărci, cu valori mobiliare și polițe, iar ea tot hazna rămâne! Plină de…

…Devin, după cum se vede, retoric și literar, aproape liric! Subiectul are la noi, la români, expresie literară la nivelul cel mai înalt. Adversari în viața literară și atât de diferiți ca oameni, Eminescu și Macedonscki au fost unanimi, la nivelul capodoperei, în a  se cutremura, scârbiți, de succesul pe care îl are în lumea noastră nu cel înzestrat de Dumnezeu cu toate marile calități, care fac gloria neamului omenesc, ci secătura, otreapa bicisnică, nevolnicul!

Făt-Frumos, ca ideal românesc de voinicie, cu varianta Harap Alb, își ține cuvîntul dat Spânului, deși și l-a dat vi coactus, căci face parte din categoria aceea de oameni-oameni! Făt-Frumos niciodată nu recurge la vicleșuguri, ci mereu propune Fiarei confruntarea „în luptă dreaptă”. Cine-i tînăr și voinic Iese noaptea pe colnic Fără par, fără pistoale, numai cu palmele goale!… Acest ideal românesc de comportament punctează periodic și istoria efectivă, începând cu Dromichete și încheind, culminant, cu Constantin Brâncoveanu, la acea dată omul cel mai bogat din Europa, ceea ce nu l-a împiedicat de la gestul cel mai cavaleresc cu putință, care, dacă nu s-ar fi petrecut propriu-zis, nici ca gest imaginat n-ar fi fost pe înțelesul spiritului mercantil, tranzacționar.

Situați în acest context și văzuți din această perspectivă, legionarii ce reprezintă? Evident, sunt expresia modelului eroic, cavaleresc. Dar mai presus de asta, legionarii au știut să facă eficient spiritul cavaleresc, au știut unde să găsească antidotul, au găsit soluția prin care să facă neputincios mecanismul mercificării, al transformării în marfă a orice, inclusiv a sufletelor! Legionarii au inventat tehnica sufletească (vezi Cărticica șefului de cuib) prin care omul, născut cu dorul de puritate și de onestitate, să supraviețuiască, nu oricum, ci numai ca om, să reziste tentațiilor nenumărate prin care marii comercianți ai lumii s-au învățat să știe că pot cumpăra orice și pe oricine!

Cu legionarii nu le-a mai mers!

Oameni ca nicadorii sau decemvirii, cum să-i cumperi?! Cu ce? Cu câți bani?!… Pentru prima oară n-au avut bani destui, căci nici tot bănetul de pe lume nu le-ar fi ajuns să-i cumpere pe legionari!

Căci nicadorii s-au numărat cu miile printre legionari! Oameni dispuși să renunțe la viață, la bucuriile tinereții, la orice, nu însă și la credința lor în justiție, în adevăr, în frumusețea făpturii umane. În această credință ei s-au arătat de neclintit. Au putut fi nimiciți, striviți aproape toți de tăvălugul istoriei, dar nimeni nu i-a putut face să renunțe, să înceteze a mai fi ceea ce își propuseseră să fie: oameni de onoare. Practic, legionarii nu s-au dezis de ei înșiși și asta indiferent de prețul cu care au fost momiți sau de torturile la care au fost supuși!

Spre deosebire de toți politicienii, pentru care politica este o tejghea, la care toți vând și toți cumpără, pentru legionari politica a fost un teren de luptă, dusă după regulile unei lupte sportive, pe care legionarii s-au străduit să le respecte ei primii și le-au respectat. Victimele legionarilor, în frunte cu prefectul poliției Manciu, au încălcat regulile jocului. Le-au încălcat în mod repetat și în chip josnic, depășind mult limitele greșelilor ce pot fi iertate! De neiertat, nu numai în fața legii, e tot ce au făcut cei pe care i-a ajuns pedepsitorul braț al legionarilor. Violențele legionare au lovit în cei care și-au bătut joc de justiție și de Țară, îndeosebi în cei care au trădat. Legionarii nu și-au supus adversarii la nici un fel de violențe sau abuzuri, la nici o nedreptate. Violențele legionare au lovit în românii trădători, nu în adversari! După mentalitatea legionară, cavalerească, trădătorul și-a încălcat jurământul de solidaritate cu Țara, cu Neamul. Trădătorii trebuie suprimați, în numele legii terfelite, iar adversarul trebuie doar înfruntat, cu armele știute ale luptei politice drepte. În acești termeni au încercat să rezolve legionarii și mult discutata problemă evreiască, a puterii economice tot mai mari a evreilor din România. Au văzut în această problemă o provocare, aproape sportivă. Și în replică la comerțul evreiesc, prosper pentru evrei și ruinător pentru români, legionarii au dezvoltat o rețea de comerț legionar (legionarii comercianți!!), care dacă n-ar fi fost desființată de autorități, e probabil că ar fi reabilitat însăți noțiunea de comerț, care poate fi făcut și în mod onorabil, cu frică de Dumnezeu și rușine de oameni! Așa cum fusese odată! Legionarii au demonstrat că e posibil un asemenea comerț, dar modelul legionar amenința să fie fatal pentru profesioniștii comerțului fraudulos și nesățios.

Replica imaginată de legionari, atât de eficientă fiind, căci făcea inoperantă toată arta coruperii milenar exersată, această rezistență legionară la corupție trebuia nu numai învinsă, cu orice preț, inclusiv cu prețul crimei în masă, al genocidului (căci a existat un genocid împotriva legionarilor!), dar ea, replica legionară, trebuia să fie și ascunsă, să se piardă amintirea și pilda ei. Căci, din nefericire pentru marii neguțători de conștiințe, oamenii pot fi corupți și sufletele lor pot fi cumpărate, coborându-i în bicisnicia cea mai nenorocită, dar oricât de jos ar decădea, din astfel de oameni se nasc totuși oameni normali, cu sămânța divină în ei, adică aspirând la împlinirea de sine sub bolta Kalo-kagathiei strămoșești, fiecare copil visându-se un Făt-Frumos, cavaler fără prihană, voinic neînfricat, iar mult mai târziu și cu greu reușind să pună preț pe safe-urile din bancă, să le priceapă ciudatul rost.

Modelul legionar trebuia ascuns cu orice preț! Preț plătit ziariștilor, magistraților, istoricilor, politicienilor, profesorilor, ca să mintă cu toții și modelul legionar să dispară din inventarul de formule socio-politice inventate de om! Acesta a fost scopul prigoanei duse și dusă împotriva legionarilor!

Firește, vorbind de un model legionar, avem în vedere izbânzile și împlinirile acestuia, iar nu rateurile inevitabile, la care te condamnă trăirea istoriei. Oricum, nota dominantă a prestației pe care au avut-o legionarii pe scena istoriei, nu o dau „abaterile” de la modelul ideal. Mai mult: din fericire, modelul legionar, modelul trăit de mii și mii de tineri, care au suferit și au murit rămânând neclintiți în credința lor legionară, nu are o semnificație exclusiv românească, chiar dacă este de sorginte pur românească! Acest model nu răspunde unor situații politice irepetabile, ci se înscrie, deasupra contingențelor trecătoare, ca un răspuns românesc în istoria majoră  a umanității. În lupta dintre spiritul cavaleresc și cel mercantil, dintre Bine și Rău, dintre Dumnezeu și Satana. În această luptă legionarii au intrat imaginând un model de comportament care, în sine, părea a fi irealizabil, utopic, idealism pur, năuc. Prin sacrificiul și martiriul a mii și mii de legionari, cei mai mulți tineri, veritabili Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene, realitatea istorică a putut înregistra și valida acest model. S-a demonstrat astfel că mii, zeci de mii de fete și feciori se pot organiza, pot trăi zi de zi, ceas de ceas, după principiile legionare stabilite de Căpitan, principii deduse din Evanghelie și din tradiția cea mai pură a voiniciei românești.

* * *

N-am reușit să impunem în conștiința lumii numele lui Constantin Brâncoveanu!… Lumea a fost atrasă nu de sfințenia Brâncoveanului, ci de satanismul lui Dracula, în care mulți, din ignoranță și tembelism, văd exponentul românismului.

Cine însă scrutează azi cu ochi atent și cinstit istoria noastră, descoperă cu uimire modelul legionar. Și sunt tot mai mulți, pe felurite meridiane, cei ce descoperă astfel o posibilă soluție la problemele lumii de azi, ale lumii de mâine. Huliți și prigoniți în țara lor, legionarii sunt tot mai prețuiți în alte țări, pe alte continente. Intră în conștiința lumii! În eternitate. Doamne, ajută!

 Ion  Coja

Post scriptum octombrie 2012. Acest text urma să apară în cartea Legionarii în eternitate. Aflată „sub tipar” de 12 ani…

sursa imaginii : grupareacodreanu.ro

 

,

Fiecare țarã are primul ministru ….pe care il meritã!  Comparat cu …exsecuristii din PSD,care erau…copii de cor(bisericesc),cum zice frantzuzul ! N’o sã-mi spuneti cã BÃSESCU nu stia cele descrise mai jos,când l-a numit !!! Curând,curând de tot ,pe MRU îl vom vedea PRESDINTELE ROMÂNIEI!!

CE LIPSEȘTE…DIN BIOGRAFIA OFICIALÃ A MIROBOLANTULUI INTELECTUAL MIHAI RĂZVAN UNGUREANU,ex prim ministru si viitor candidat la la presidentiale?

 1)În decembrie 1989 când la Iași ,în Universitate s-au semnalat primele proteste-mișcări anticomuniste, membrul CC al UTC Mihăiță Ungureanu, proaspăt sosit ca delegat-aplaudac de la mărețul Congres PCR prezidat de tov. Ceaușescu, de data asta pe post de „ochiul și timpanul”, mai multe surse confirmă că acesta observa atent tot ce mișcă contra și întocmea liste negre cu studenții protestatari.

 2)Printre limbile străine cunoscute de MRU este și limba ebraică, evident având în vedere originea etnică evreiască și studiile sale. Interesant e că evită mereu să menționeze acest lucru!

 3)MRU ARE INIȚIERI GRELE ÎNTR-ALE (IUDEO-)MASONERIEI ȘI A ALTOR ACTIVITĂȚI EZOTERICO-OCULTE SPECIFICE SOCIETĂȚILOR DISCRETO-SECRETO-INIȚIATICE, FIIND MASON DE VREO 20 DE ANI, AZI CU UN GRAD DESTUL DE MĂRICEL.

 4)O parte din studiile si-activitățile de la începutul carierei sale fulminante au fost finanțate și de un celebru infractor internațional, evreul Mark Rich, unul dintre jolly-jokerii marilor „magnați” evrei ai lumii, anume Rotschilzii, și ai diverselor servicii secrete israeliene, coinițiator în România anilor ’90 a mai multor tunuri financiare precum și al TUNULUI TUNURILOR de la ROȘIA MONTANĂ. Mark Rich a fost condamnat până la urmă în SUA și dat în urmărire internațională de către FBI, dar s-a refugiat în Israel, apoi Elveția pentru a nu fi extrădat. La presiunea finanței evreiești mondiale în sprijinul căreia a dat megațepe internaționale, a fost grațiat (la interventia mafiei ovreiesti atotputernice î USA),personal de fostul Președinte al SUA Bill Clinton.

 5)O altă parte dintre studii i-a fost finanțată de Dinu Patriciu, căruia i-a și mulțumit public pentru asta în 2004.

 6)Odată cu investirea ca ministru de externe în 2004 și-a declarat susținerea pentru montarea portretului distrugătoarei României postbelice a evreicei Ana Pauker, chiar în sediul ministerului de externe român. Reprezentanții AAAPE i-au cerut în public ministrului Ungureanu să îndepărteze tabloul Anei Pauker, însă acesta a refuzat, recunoscând însă că inițiativa afișării tabloului îi aparține!!! Pentru cei ce nu știu evreica si tov. Ana Pauker a fost nr. 1 în România sovietizată, cetățean sovietic și agent NKVD. Cu titlul de înaltă considerație, Stalin i-a conferit gradul de colonel.

 7)Fostul ambasador al României la Moscova, Dumitru Prunariu: „La numirea mea ca ambasador în Federația Rusă 2004 reprezentanți ai Parlamentului României au insistat pe o misiune permanentă a noastră legată de Federația Rusă, și anume urmărirea problemei TEZAURULUI ROMÂNIEI (confiscat de bolșevici în 1918). Total surprinzător și de neînțeles pentru mine nici acum, în aprilie 2005 am primit ordin scris de la MAE, trimis de dl Leuștean (servantul și subordonatul lui MRU) în numele lui Mihai Răzvan Ungureanu, să nu mai abordez în nici un fel și sub nici o formă problema Tezaurului”!!!

 8)Octombrie 2005 acordul dintre guvernele României și Ungariei, conceput de Ungureanu și plasat „pe sub masă” la semnat în cadrul primei reuniuni guvernamentale București-Budapesta, o parte din averea Fundației private Gojdu rămase în Ungaria a fost transferată ilegal statului ungar, în ciuda opoziției Bisericii Ortodoxe Române, executoarea testamentară, care a cerut respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu. Guvernul român ar fi trebuit să achiziționeze contra cost o parte din „Curțile Gojdu” din Budapesta și a oferit părții maghiare posibilitatea constituirii unei fundații comune, care să continue munca filantropică inițiată de Gojdu, până când în 2004, când brusc partea ungară a vândut Curțile Gojdu din Budapesta unei firme off-shore din Cipru, al cărei proprietar este o companie israeliană, „Autoker Holding Rt”, reprezentanții ei afirmând că vor transforma Curțile Gojdu într-un centru comercial și de agrement.

 9) MRU vizitează Federația Rusă și susține că după suspecte discuții între patru ochi cu Patriarhului Întregii Rușii Alexei II-lea (în realitate fost ofițer acoperit cu grad de general în serviciile secrete sovietice) a transmis acestuia un mesaj din partea Patriarhului Teoctist – afirmație respinsă imediat de Biserica Ortodoxă Română????. Patriarhia Română a fost de-a dreptul enervată de o asemenea intruziune „abuzivă și mincinoasă” în relațiile externe ale Bisericii, într-un moment în care relațiile dintre cele două Biserici erau la fel de „încordate” ca întodeauna, din cauza pretențiilor Bisericii Ruse asupra Basarabiei.

 10) În mai 2006, MRU a declarat public că cetățenii din așa numita Republică Moldova vorbesc „o variantă a limbii române”, un fel de „light Romanian” dând din nou apă la moară celor ce susțin că acolo nu trăiesc români, ….ci moldoveni.

 11) MRU a primit de 2 ori premiul „Felix Posen” în 1997 și 1998, acordat de Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel.

 12) În toamna anului 2009 MRU a fost acuzat de fostul purtător de cuvânt al SRI – Nicolae Ulieru că ar fi agent al unei puteri străine. „Eu, când am auzit de numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE, am avut o tresărire. Mi-am spus: oare președintele chiar nu știe cine e omul ăsta, sau SRI nu l-a informat?”

 13)Bombonica de pe tortul faptelor eroice ale patriotului MIHAI RĂZVAN UNGUREANU a fost așezată cu ocazia „încheierii”(??!!) relațiilor veșnic tensionate româno-ruse, când, ca ministru de externe al României, a semnat în 2005 cu ministrul de externe rus Lavrov, cel mai păgubos act de politică externă postdecembrist pentru România „Legea pentru ratificarea Protocolului dintre România și Rusia privind inventarierea relațiilor bilaterale”. MRU a declarat ulterior că: „NU EXISTĂ PROBLEME ÎNTRE ROMÂNIA ȘI FEDERAȚIA RUSĂ”!!!???  Astfel România, prin UITARE(?!) își ia ADIO OFICIAL, de bună voie, prin trădare, de la România de Est (Basarabia), Tezaurul României sechestrat la Moscova de Lenin în 1918 și „uitat/pierdut” de sovietici/ruși, etc, etc. Adică tot ce a fost s-a cam …. șters/uitat dintr-o semnătură a patriotului romãn,MIHAI RĂZVAN UNGUREANU….. , bineînțeles în favoarea Rusiei și spre enorma pagubă a României!!!

Uitați de Basarabia, de Tezaur…

RBNPRESS

,

Ancheta EXPLOZIVA : Prințul Charles chiar este urmașul lui Dracula !
Cand a spus ca este urmas al lui Tepes, mostenitorul tronului britanic n-a glumit. Familia regala a Windsorilor coboara genealogic pana la dinastia voievozilor Basarabi din Muntenia. Istoriografia noastra nu a dat importanta acestui aspect, in vreme ce istoriografia maghiara, interesata sa scoata la iveala stramosii unguri ai casei regale britanice, a obturat arborele genealogic, exact acolo unde el se intersecta cu domnitorii romani. “Formula AS” a refacut, din surse documentare, adevarul istoric. Mostenitorul monarhiei britanice isi poate spune, nu doar in gluma, “Charles de Romania”.
Printul Charles: Am radacini in Transilvania !
“Genealogia mea arata ca ma trag din Vlad Tepes”, i-a spus recent Printul Charles unui jurnalist englez, care venise pana in Transilvania, pentru a se convinge de pasiunea mostenitorului coroanei britanice pentru aceste locuri minunate. “Asa ca am ceva radacini pe aici”, a adaugat printul, plimbandu-si oaspetele in decorul de vis al gradinii sale. Nonconformistul jurnalist si-a varat mainile in buzunarele blugilor si a zambit. “Printul Charles se trage din sangerosul Dracula! Ce bine va suna asta in film, ce vor mai vui tabloidele britanice inainte de lansare! Ce reclama fantastica!”, si-o fi spus.
Nu s-a inselat. Ziarele au vuit, si in Romania, si in Marea Britanie. S-au tesut scenarii stiintifico-fantastice, unii de la noi l-au pus deja pe tronul Romaniei, apoi englezii l-au dat jos cat ai clipi, cu un sarcasm tipic, care nu mai mira pe nimeni. Multi au scris, putini au crezut. Majoritatea au luat vorbele Printului ca pe o gluma sau, cel mult, ca pe un gest de curtoazie la adresa Romaniei, ca pe o incercare cam stangace de promovare a Transilvaniei, prin intermediul celui mai comercial “produs” al sau,
mitul lui Dracula.
Leo van de Pas : Vlad Tepes e in mod cert un unchi stravechi al lui Charles
O anchetă genealogică realizată de Formula AS arată însă că n-a fost vorba de un truc de marketing de promovare a Transilvaniei sau o afirmație hazardată, ci purul adevăr: prințul Charles al Marii Britanii se trage din Vlad Țepeș, supranumit Dracula. Jurnaliștii revistei autohtone au apelat la ajutorul lui Leo van de Pas, coordonatorul uneia dintre cele mai importante baze de date de genealogie din lume, colecționar al unei vaste biblioteci de profil și proprietar al site-ului de internet http://www.genealogics.org/.
Intr-un arbore genealogic atat de stufos precum cel al familiei regale britanice, a zecea generatie de dinaintea Reginei Mary, bunica Reginei Elisabeta a II-a, e neverosimil de scurta, doar o “crenguta”. O bizarerie trecuta cu vederea. Caci nici unul dintre istoriografii maghiari care incercau sa demonstreze originea ardeleana a mostenitorilor coroanei britanice nu avea interesul sa arate ca acea “crenguta” ducea, intregita, tocmai la familia munteana a Draculestilor, la Vlad Tepes, la fratele sau Vlad al III-lea Calugarul, la tatal sau, Vlad Dracul, la Mircea cel Batran, pana hat, departe, pe la 1300, la Basarab Voievod! Printul Charles nu glumise. Chiar se trage din familia lui Vlad Tepes! Documentele o confirma!
“In ziua de azi, lumea foloseste cu prea multa lejeritate termeni ca “stramos” si “urmas”. In sens strict genealogic, stramosul Printului Charles nu e Vlad Tepes, ci fratele sau, Vlad Calugarul. Insa, da, Vlad Tepes e in mod cert un unchi stravechi al lui Charles”, a explicat Leo van de Pas.
Acesta a trimis si genealogia clara, cu descendenta Reginei Elisabeta a II-a si a Printului Charles din Vlad Dracul, prin fiul sau, Vlad al III-lea Calugarul, fratele vitreg, de tata, al lui Vlad Tepes. De la mijlocul secolului al XV-lea si pana la inceputul secolului al XVII-lea, vreme de cinci generatii, stramosii contesei Claudine Rhedey din Transilvania si, deci, si ai Printului Charles, au fost nobili munteni, voievozi si inalti dregatori din neamul Basarabilor.
Descendenta Printului Charles duce direct si spre Stefan cel Mare
Arborele genealogic oferit de Leo van de Pas e confirmat si de o importanta lucrare aparuta in Anglia in 1982, la scurt timp dupa nasterea Printului William, fiul lui Charles si al Dianei, urmatorul la coroana britanica pe linie succesorala, dupa Printul de Wales. “Alteta Sa: stramosii tanarului print” ( “Royal Highness: Ancestry of the Royal Child”, in original), se cheama cartea semnata de Sir Iain Moncreiffe of that Ilk, un nume de referinta in domeniile genealogiei si heraldicii. Sir Iain a scris, practic, o carte-cadou la nasterea Printului William. ..Paginile 100-102 din cartea sa stau marturie. Ba mai mult: prin intermediul doamnei Chiajna, sotia lui Mircea Ciobanu Basarab, descendenta Printului Charles duce direct si spre Stefan cel Mare si inaintasii sai, pana la Bogdan I Voievod.
Istoricul clujean Tudor Salagean, specialist in istoria medievala a Transilvaniei si autor al unor lucrari referitoare la radacinile ardelene ale familiei regale britanice, sustine si el genealogia lui Iain Moncreiffe of that Ilk, despre care vorbeste Leo van de Pas. “Intr-adevar, personajele care fac legatura dintre Basarabi si nobilimea ardeleana apar la sfarsit de secol XVI, in jurul anului 1600. Este vorba, in special, de logofatul Ivan Norocea si de fiica sa Zamfira, cea care va deveni, mai tarziu, sotia lui Peter Racz de Galgo. Mama Zamfirei era nimeni alta decat Stanca Basarab, fiica domnitorului muntean Mircea Ciobanu si a cunoscutei doamne Chiajna” … prin casatoria Zamfirei cu marele ambasador al Transilvaniei la Inalta Poarta, Peter Racz de Galgo, Zamfira este cea care duce sangele Basarabilor munteni in spectaculoasa increngatura de relatii la capatul careia se gaseste azi Printul Charles.
Nici un strain nu a vorbit vreodata atat de mult si de bine despre Romania si nici o mare personalitate contemporana nu a dovedit atata tenacitate in sustinerea unor valori romanesti. Desi a vizitat prima oara tara noastra abia in 1997, devenind un obisnuit al evadarilor in Transilvania dupa 2004, Printul Charles, mostenitorul tronului Marii Britanii, este ambasadorul cel mai fervent, nu doar al frumusetilor Ardealului, de care este absolut fascinat, ci si al traditiilor, al patrimoniului si al comorilor naturale ale tarii noastre.
• Romania’s image promoted across the ocean: Wild Carpathia documentary premieres in the US • Udrea: Prince Charles has done more for Romania than most Romanians • Udrea, on her visit to London: If Prince Charles loves the Carpathians, then why shouldn’t we, as well? • Shocking hypothesis! Return to monarchy: Prince Charles would become Romania’s king ! • Prince Charles, in a British documentary that promotes the Romanian tourism • British journalist says visit to Romania is like time travel, 100 years into the past • Daily Mail: Prince Charles could become king of Romania • Surprise Prince Charles-Elena Udrea meeting in London • Prince Charles promotes Transylvania again: People here have a sense of belonging, identity and meaning Sursa:http://www.bucharestherald.ro/dailyevents/41-dailyevents/30692-explosive-investigation-prince-charles-really-is-draculas-descendant
Printul Charles, urmasul lui Tepes
Ciprian Rus
* Arborele genealogic care dovedeste descendenta mostenitorului tronului britanic din familiile domnitoare romanesti *
De la Basarab I, voievodul Tarii Romanesti, si Bogdan I al Moldovei, o intreaga pleiada de domnitori romani apar in descendenta directa a mostenitorului coroanei britanice: Mircea cel Batran, Alexandru cel Bun, Vlad Dracul, Vlad Tepes,
Stefan cel Mare.
Demonstratia ii apartine marelui genealogist si heraldist britanic, Sir Iain Moncreiffe of that Ilk, si este cuprinsa in cartea “Royal Highness: Ancestry of the Royal Child”, aparuta in 1982. Dupa cum se afirma si in reportajul publicat in numarul trecut al revistei “Formula AS”, timp de mai multe sute de ani, legaturile cultivate de marile familii domnitoare din Moldova si Tara Romaneasca au dus la descendenti care, la randul lor, unii manati de povesti de iubire, altii de interese politice sau de privilegii economice, s-au inrudit cu reprezentanti ai nobilimii maghiare, iar apoi ai celei germanice. De aici, in alte zeci de ani, urmasii primilor domnitori din Tarile Romane au ajuns in marea si respectata familie regala britanica a Windsorilor.
Interesat si poate amuzat de legenda descendentei sale din Dracula, Printul Charles a decis sa-si caute originile la “fata locului”. Mai intai, prin vizita la mormantul de la Sangeorgiul de Padure, in Mures, al Claudinei Rhedey, stra-strabunica Reginei Elisabeta a II-a, iar mai apoi, prin marturisirea publica, in cadrul unui documentar TV de larga circulatie, a ipotezei ca familia regala britanica l-ar avea printre stramosi pe insusi domnitorul Vlad Tepes al Tarii Romanesti. Prilej de glume in presa britanica si de suspiciuni in cea romaneasca, ipoteza este sustinuta de o dovada istorica: arborele genealogic, pe care il publicam in paginile de fata ale “Formulei AS”.
Chiajna, Zamfira si Claudine
Insa Vlad Tepes nu e singurul personaj romanesc memorabil din arborele genealogic al Printului Charles. Pe langa marii domnitori Mircea cel Batran si Stefan cel Mare, stramosi directi ai mostenitorului coroanei britanice, in trecutul Printului gasim, deopotriva, cateva domnite romantice, cu rol-cheie in frumoasa “legatura” dintre Charles si Romania. Mai intai, puternica doamna Chiajna a Moldovei, care prin casatoria sa cu Mircea Ciobanu, a legat boierimea moldoveana de cea munteana, in arborele genealogic al Casei Regale Britanice. Apoi, frumoasa Zamfira, nepoata Doamnei Chiajna si iubita, pentru o vreme, a lui Mihai Viteazul, care s-a casatorit cu marele ambasador transilvanean Peter Racz de Galdo, facand astfel legatura de sange cu nobilimea maghiara. Mai tarziu, o alta mare frumusete a Ardealului, Claudine Rhedey, a dus arborele genealogic in Europa Centrala, prin povestea sa de iubire cu ducele german Alexander Wurttenberg. Fiul lor, Franz, a intrat in familia regala britanica, prin casatoria cu printesa Mary Adelaide, iar fiica lor a devenit Regina Mary, consoarta Regelui George al V-lea si bunica Reginei Elisabeta a II-a. O spectaculoasa poveste intinsa pe durata a mai bine de sapte secole, ce pune intr-o noua lumina istoria veche a romanilor.
Sursa:
Noi dovezi că Prințul Charles este descendentul lui Vlad Țepeș: Un scriitor britanic a publicat arborele genealogic al familiilor celor doi
Vlad Țepeș și Prințul Charles al Marii Britanii sunt rude.
Mai exact Charles este descendentul celui care pe teritoriul României era cunoscut sub apelativul de Dracula. Informația a fost facută publică inițial chiar de prinț, pentru ca ulterior să fie confirmată și de scriitorului britanic David Hughes. Autorul a publicat patru variante ale arborelui genealogic în care sunt surprinse legăturile de familie dintre
Vlad Țepeș și prințul Charles al Marii Britanii.
Domnitorul roman Vlad Tepes a avut doi fii: pe Vlad Țepeluș și pe Mihnea I cel Rău. Potrivit scriitorului britanic David Hughes, aceștia la rândul lor ar fi avut cate un copil fiecare, tot baieti. De-a lungul timpului, prin căsătorii succesive s-a ajuns ca fiii sau fiicele desprinse din Țepeș să se înrudească cu diverși membri ai unor familii de nobili maghiari sau de români maghiarizați.
Indiferent care din cele patru variante prezentate de autorul cartii „Cronicile Britanice” ar fi urmate, se ajunge la un punct comun si anume contesa Claudia von Rhedey, din Sângeorgiu de Pădure, Mureș. Aceasta a fost stră-stră-bunica lui Charles, pentru că nepoata ei, Mary de Teck, s-a casatorit cu rege Marii Britanii, George al V-lea. În acest fel, Mery de Teck a ajuns și ea regina Marii Britanii, dar și bunică a actualei regine a regatului unit, Elisabeta a II-a.
Asadar, rădăcinile printului Charles sunt adânc înfipte în pământul românesc. De aici și atașamentul pe care moștenitorul coroanei britanice îl are pentru țara noastră.

WILD CARPATHIA. Vlad Tepes. Count Dracula. Ordinul Dragonului. Old secret order. The British Dracula Family
27 Iunie, 2012

Explosive investigation: Prince Charles really is Dracula’s descendant!
When he said he was a descendant of Tepes, the British crown prince was not kidding. The Windsor family can be traced back to the dynasty of the Basarabi rulers of Muntenia. Our historiography did not pay attention to this aspect, while the Hungarian one, interested in outlining the Hungarian ancestors of the British royal house, blurred out the genealogic tree where it intersected with Romanian rulers. Using documentary sources, Formula AS magazine restored the historical truth. The British crown prince can call himself Charles of Romania and not as a joke!
Prince Charles: I have Transylvanian roots!
My genealogy shows I hail from Vlad Tepes (the Impaler), Prince Charles recently told a British journalist who had come to Transylvania to convince himself of the British crown prince’s passion for the region. “So I have some roots here,” the prince added. The journalist smiled and probably thought, “Prince Charles hails from the blood-thirsty Dracula! This will sound so good in the movie, British tabloids will rage about it before the launch!”
He was not wrong. The newspapers both in Romania and in the UK raged about it. All sorts of scenarios were published, some even suggested that he could claim the Romanian throne. Most, however, took Prince Charles’s words as an attempt to promote Transylvania with its most commercial “product,”
Dracula’s myth.
Leo van de Pas: Vlad Tepes is certainly a great-great uncle of Charles
A genealogic investigation by Formula AS shows that this was not a marketing trick, but the naked truth: Prince Charles does hail from Vlad Tepes, also known as Dracula. The magazine resorted to the help of Leo van de Pas, coordinator of one of the most important genealogy databases in the world, collector of a vast library in the field and owner of the website http://www.genealogics.org/.
The tenth generation before Queen Mary, grandmother of Queen Elizabeth II, led to the Draculesti family, to Vlad Tepes, his brother Vlad III Calugarul (the Monk), his father Vlad Dracul, Mircea cel Batran, going back to the 1300s, to Basarab Voievod.
“Nowaday, people use words like ancestor and descendant too easily. Genealogically speaking, the ancestor of Prince Charles is not Vlad Tepes, but his brother, Vlad the Monk. But yet, Vlad Tepes is certainly a great-great uncle of Charles,” van de Pas explained.
The genealogic tree drawn by van de Pas is also confirmed by an important work published in England in 1982, shortly after the birth of Prince Charles’s son William. “Royal Highness: Ancestry of the Royal Child” by reputed heraldic and genealogy specialist Sir Iain Moncreiffe of that Ilk clearly states that Prince Charles’s ancestry leads all the way to Stephen the Great and his ancestors, up to Bogdan I Voievod, through Lady Chiajna, the wife of Mircea Ciobanu Basarab.
surse: B1TV, Libertatea, genealogics.org, formula AS, bucharestherald.ro,  alte surse rbnpress
,

După ce liberalii au dat startul ”becalizării” României, PSD lucrează la ”prodanizarea” diasporei

La alegerile parlamentare din decembrie PSD se pregătește s-o arunce în luptă pe cântăreața de muzică populară Ionela Prodan. Potrivit ziare.com pentru colegiul 3 Statele Unite al Americii, PSD o pregateste pe interpreta de muzica populara Ionela Prodan, mama Ana-Mariei Prodan, impresar de fotbal. Colegiul respectiv este ocupat in prezent de Mircea Lubanovici (PDL).

Evident, se pune întrebarea ce anume o recomandă pe Ionela Prodan pentru un post de parlamentar al diasporei. O scurtă căutare pe internet (recunosc că eu așa am aflat zilele astea cine e Ionela Prodan!) arată cât se poate de clar că în afara faptului că este o interpretă de muzică populară (care abuzează la greu de playback!) Ionela Prodan este mama Ana-Mariei Prodan, impresar de fotbal, mai nou vedetă a emisiunilor de scandal. Atât și nimic mai mult.

Din punct de vedere moral și al interesului manifestat de Ionela Prodan pentru problemele românilor din diaspora este cât se poate de evident faptul că prezența ei pe listele pentru parlamentarele din decembrie este doar o bătaie de joc la adresa românilor din diaspora, mai exact a celor din SUA. Candidatura ei trădează o totală lipsă de interes a PSD față de românii din afara granițelor.

Pentru cei care vor o dovadă a preocupărilor intelectuale și elitiste ale Ionelei Prodan și a implicării acesteia în ”viața cetății” vă recomand o scurtă intervenție a acesteia la emisiunea de scandal ”Acces Direct” de la Antena1.

Citeste articolul intreg pe

 

,

Chișinău, eveniment major în politica românească
Din Noua Redactare a Statutului PNL: „Partidul promovează imperativul reîntregirii neamului românesc, prin lichidarea consecințelor juridice ale Pactului criminal Molotov-Ribbentrop, ca să se restabilească adevărul istoric pentru partea poporului român ce locuiește în frontierele legale ale Republicii Moldova, recunoscute de ONU, după proclamarea Independenței față de URSS. PNL pledează pentru unificarea – pe cale pașnică, democratică – a celor două state românești, adică pentru Unirea Republicii Moldova cu România, drept cea mai scurtă cale de desprindere de sfera de influență rusească și de accedere rapidă în NATO și UE. Partidul militează pentru acest obiectiv prin mijloace legale, nonviolente, conforme cu principiile fundamentale ale democrației.
 
Serviciul de presă al PNL”

Doamnă Vitalia Pavlicenco, stimați domni și doamne din conducerea PNL și a Consiliului Unirii,

Ați reușit să avem, noi, toți românii, un partid unionist, activ, la zi. Ne adunați pe toți cei care acționăm fără încetare pentru Reîntregirea României. Societatea Culturală București-Chișinău susține cu tenacitate, de mai multă vreme, introducerea în Constituția României a următorului articol:
Reîntregirea României este un deziderat legitim al Neamului Românesc.
Suntem împreună cu dumneavoastră, dragi unioniști de la Chișinău! Reîntregirea României este inevitabilă! Calea Reîntregirii pe cale pașnică este deschisă, beneficiem de legislația internațională, determinantă fiind voința noastră unificatoare. Să ne amintim mereu că voința unificatoare a fost cea mai puternică forță din istoria românilor. Marii Martiri ai Unirii, Burebista, Mihai Viteazu, Mihail Eminescu,  ne sunt exemple de urmat. Burebista i-a unit pe toți dacii într-un singur stat, Mihai Viteazu  a unificast Tansilvania, Moldova și Țara Românească.  Mihail Eminescu este, la fel, un mare martir al Reîntregirii, martirul Reîntregirii Transilvaniei cu Patria-Mamă, azi,  voivodând, fiind un port drapel unificator, pentru Reîntregirea României, în Basarabia, Ținutul Herța și în nordul Bucovinei.  Al.I. Cuza  a unit  Moldova și Țara Românească. Voința unificatoare a acționat din nou și s-a finalizat la 1 Decembrie 1918 .Niciodată Unirea nu a fost un dar din partea imperiilor, acestea fiind puse asupra faptelor împlinite. Dumnezeu este de partea celor care nu renunță la adevăr. Suntem un singur popor pe teritoriul nostru strămoșesc. Reîntregirea este legitimă.
Societatea Culturală București-Chișinău,
Gheorghe Gavrilă Copil,
președinte

,

Tezaurul de la Moscova„6 august 1917. La ora trei am ajuns la Kremlin, unde am depus lăzile într-o sală mică și umedă, sală care a fost acceptată, negreșit, fără să fi fost văzută”. „9 august 1917. Ocupați cu aranjamentul de la Casa de Depuneri, pe care l-am terminat. În subsolul acestei case avem 48 de lăzi, deasupra 26, iar la Kremlin 99  […] 23 august 1917. Azi noapte am început mutarea lăzilor de la Kremlin la Casa de Lombard. Am dus, în 11 camioane, cam jumătate din ele, cele mai multe ale Ministerului de Externe și Interne, puține ale noastre (ale Ministerului Cultelor – n.r.) și ale Domeniilor”, scrie în jurnalul său Alexandru Lapedatu[ ], însoțitor al trenului care a transportat Tezaurul la Moscova.

Scrisoarea Băncii Naționale a României, referitoare la Tezaurul Românesc de la Moscova, înaintată Mareșalului Ion Antonescu – conducătorul Statului, la 13 noiembrie 1941.

I.

BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI
NR. 5479
C o p i e

Inreg. La Președinție Consiliului de Miniștri,
Cab. Civil sub nr. 16.489 din 13 noiembrie 1941.

Domnule Mareșal,

Pentru a întregi raportul nostru anterior privitor la Tezaurul Român de la Moscova, avem onoarea să vă comunicăm următoarele:
La sfârșitul lunii Decembrie a anului 1916, Banca Națională a României, din îndemnul Guvernului și cu al său consimțământ, a evacuat la Moscova, odată cu bijuteriile Reginei Maria în valoare de 7.000.000 lei aur, întregul său stoc metalic, care se ridică la 314.580.456,84 lei aur. Delegații autorizați ai Guvernului țarist și-au luat în scris angjamentul solemn față de România și Banca Națională, să păstreze și să restituie valorile pe care le-au primit, depunându-le apoi după o minuțioasă verificare, terminată la 16 februarie 1917, în Cetatea Kremlin. În urma revoluției din Februarie, Guvernul provizoriu sub președinția lui Lvof venind la 14 Martie 1917 în fruntea Rusiei și declarând că recunoaște toate obligațiunile luate față de Aliați de Guvernul țarist, în mod implicit a ratificat și garanțiile date în privința păstrării și înapoierii Tezaurului nostru depus la Moscova, care era proprietatea particulară a Băncii Naționale.

Domniei sale
Domnului Mareșal Ion Antonescu
Conducătorul Statului

Cu câteva zile înainte de luptele de la Mărășești, la sfârșitul lunii Iulie a anului 1917, punerea în siguranță a tuturor comorilor românești ce se aflau în Moldova, a ispitit din nou mințile conducătorilor noștri. Măsurile în vederea transportului s-au luat în grabă. Valorile trimise de Banca Națională cu acest prilej și care au fost depozitate tot la Kremlin, se ridicau la 1.594.836.721,o9 lei, din care aurul efectiv reprezenta 574.523,57 lei, iar arhiva 500.000 lei. Avutul celorlalte instituții publice și private expediate prin Casa de depuneri și instalat în compartimentele de la Sudnaia Kassa, depășea șase miliarde și jumătate lei aur. Delegații oficiali ai celui de al doilea Guvern de coaliție rus prezidat de Kerenschi, au garantat în scris deponenților păstrarea și restituirea intactă a ambelor depozite. Din cele expuse rezultă că prin cele două transporturi s-au expediat la Moscova, sub numele de Tezaurul Român, următoarele valori: (vezi tabel nr.1 și nr.2):

După semnarea pactului de neagresiune dintre România și U.R.S.S. (31 iulie 1933) ni s-au restituit o parte din valorile cuprinse în Tezaurul de la Moscova în cursul anului 1936. La 16 iunie 1935 au sosit în Gara Obor – București 17 vagoane care cuprindeau 1.436 lăzi în greutate de 127.584 kg. Lăzile au fost distribuite între diferitele instituții așa cum se artă în anexa 1.
Toate lăzile primite erau violate și răvășite. În general s-au restituit obiectele fără nici o valoare: bilete …….. Băncii Naționale tipărite în Rusia …….. publice … ………… din 14 Octombrie 1920, documente fără însemnătate, arhive, registre etc. Este regretabil faptul că la primire nu s-a întocmit un inventar amănunțit al tuturor obiectelor ce ni s-au restituit. Încercând această reconstruire, acum, după mai bine de 6 ani, am ajuns la concluzia că valoarea tezaurului ce nu ne-a fost restituit se ridică la suma de 6.067.153.343,19 lei aur sau 371.855.828.404,12 lei actuali, așa cum se arată în tabloul următor (1):
Transformarea leilor aur în lei actuali s-a făcut după următorul curs oficial:
1 leu aur + 61,29 lei hârtie, adică cursul de stabilizare al Fr. Elvețian care a fost de 32,258 lei + 29,032 lei reprezentând prima de 90% = 61,29 lei actuali. Dacă transformarea leilor aur am fi făcut-o după cursul real (1 leu aur = cca. 200 lei actuali), cifra de 371.855.828.404,12 lei actuali ar fi trebuit să fie aproximativ 3,26 ori mai mare.
Oricum cifra pe care am stabilit-o mai sus este cu mult mai mică decât cea reală, pentru următoarele motive:
– Depozitele particulare trimise la Moscova în plicuri sigilate de fiecare depunător, au fost declarate pentru o valoare mai mică decât cea adevărată, pentru ca taxele de păstrare să fie mai mici.
– Manuscrisele, documentele, cărțile vechi, medaliile, monedele, sigiliile, obiectele de muzeu etc. trimise de Academia Română și care nu au fost restituite, așa cum vede anexă no. 2, reprezintă o valoare care nici nu poate fi precizată.

Observația de la punctul 2) este valabilă și pentru celelalte obiecte trimise de diferite biserici, mănăstiri și muzee din țară. În această privință menționăm Tezaurul de la Pietroasa în greutate de 18 kg aur și care era considerat ca o podoabă a României, fiind citat în toate manualele străine de artă veche.

În sfârșit, trebuie să mai adăugăm că în cifra arătată mai sus nu se cuprinde valoarea tipografiei Bănci Naționale instalată la Moscova (225.000 ruble) și nici disponibilitățile acestei Bănci pe care le avea la Agențiile lui Credit Lyonnais din Petersbourg, Odesa și Moscova și a căror valoare era de 5.222.051,46 ruble.
În rezumat putem afirma că URSS urmează să ne restituie suma de cel puțin 371.855.828.404,12 lei reprezentând contravaloarea Tezaurului Român depus la Moscova.
Această sumă se repartizează conform tabloului (2) :

Anexa nr. 1

T A B L O U L
Privitor la modul cum s-au distribuit cele 1.436 lăzi care făceau parte din Tezaurul Român și care au sosit la București în ziua de 17 iunie 1935

Anexa nr.2
L I S T A
Obiectelor proprietatea Academiei Române care făceau parte din Tezaurul de la Moscova și nu au fost restituite în iunie 1935
Manuscrise:
Manuscrisul românesc nr. 2438: Dosar cu corespondență și hârtii de la Moise Nicoară (F. prețios).
Manuscrisul românesc nr. 3732: Ceaslov scris în anul 1821.
Manuscrisul ruso-român nr. 3693: Despre fizionomie, din anul 1773.

Documente:
Document 155, cu pecete mare legată: Așezământ domnesc din anul 1799 pentru mănăstirile din Țara Românească.
Document 240, cu pecete mare legată: Hrisov domnesc din 1817 pentru întărire și stăpânire asupra unei moșii din Țara Românească.
Document 135/X: Hrisov domnesc din Țara Românească, anul 1799 pentru un da de țigani.
Document 29/LXVIII: Hrisoave domnești din anii 1726 și 1761 pentru confirmări de proprietate asupra unor moșii din Moldova.
Document 28/LXVIII:
Document 298 (CXLIX: Catastih de bresle din Buzău 1820.
Document 39/XLI: Zapis de mărturie din anul 1613.
Document 130/II: (cu cuprins necunoscut).
Document 197 – 202/CLIV: Hrisoave domnești din anii 1671-1682 privitoare la confirmări de proprietate asupra unor moșii din Țara Românească.
Document 210/CLIV: idem, din anul 1764.
Documentele 211, 213, 216/CLIV: Cărți și porunci domnești, din anii 1767–1776, în chestiuni de procese între proprietarii de moșie din Țara Românească.
Documentele 217, 221, 225/CLIV: Hrisoave domnești din anii 1776-1786 privitoare la danii și întăriri de proprietăți din Țara Românească.
Documentele 235, 260, 272, 276/CLIV: Idem pentru scutelnici și alte privilegii date unor boieri și clerici din Țara Românească între anii 1801-1825.

– Cărți românești vechi:
Nr. 3 Evangheliar slav 1512.
11 Evangheliar slav (Coresi) Brașov 1562.
15 Sbornic slav (Coresi) 1568.
16 Psaltire rom. (Coresi) 1570.
37 Psaltire cu Ceaslov, Govora 1638-41 (slav).
43 Învățături, Câmpulung 1642.
46 Evang. Învățătoare Deal 1644.
61 Îndreptarea legii, 1652 Târgoviște.
64 Cetehism calvinesc, Belgrad 1656.
67 Vito Pulitoș Catehism, Roma 1677.
68 Cheia înțelesului, Buc.
70 Dosoftei, Psalt. Slavo-rom. Iași 1680.
71 Liturghie, Iași 1680.
130 Liturghie greco-arată, Buc. 1702.
157 A. Evanghelie georgiană Tiflis 1709.

– Colecția de monede a Academiei Române, conținând piese de argint de la Domnii Țării Românești și ai Moldovei; de aur și de argint de la principii Transilvaniei; de la Cuza Vodă, de aur, de argint și de aramă de la Carol Circa 6.000 piese, monede străine în special polone, ungurești, sârbești și bulgărești de aur și de argint, 2.500 deci în total 8.500 piese.
– Colecția Statului, conținând monede antice de aur, argint și bronz, cca. 7.000 piese.
– Colecția de medalii a Academiei Române, românești și străine de aur, argint și aramă, ca. 1.500 piese.
– Sigilii de metal (aur, argint și aramă) și de ceară, ca. 200 bucăți.
– Greutăți (panouri) antice cca. 70 bucăți.
– Obiecte de muzeu:
– Clopoțel de argint de la Vasile Lupu;
– Călimară de argint (de brâu) a lui Radu Grecianu;
– Inelul de logodnă a lui Gr. Al. Ghica;
– Două inele de aur de la B.P.Hașdeu;
– Patru cercei de argint și 10 nasturi de argint din tezaurul de la Tifești;
– Decorația „Steaua României” în gradul de ofițer și gradul de mare cruce cu cifra lui Cuza Vodă;
– Crucea de argint a lui Vasile Dascălu din 1798;
– Ceasornic de argint având pe un capac Steaua Principatelor Unite și cifra lui Cuza Vodă.

II.

MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE
………
15/18 MAI 1918

R E F E R A T
Asupra evacuării în Rusia a arhivelor
Ministerului Afacerilor Străine

Importanța istorică a arhivei Ministerului Afacerilor Străine a determinat, încă de la începutul războiului, în August 1916, luarea măsurilor necesare de apărare mai întâi contra deselor incursiuni aeriene, iar mai târziu contra pericolului iminent al invaziei. Instalată – fără chibzuință – în etajul superior al Palatului Sturdza unde, prin faptul bombardărilor zilnice, se găsea expusă la o distrugere sigură, toată partea importantă a arhivei a fost încărcată în lăzi și pusă la adăpost în pivnițele boltite ale Palatului Ministerului Lucrărilor Publice. Când primele zile nenorocite ale campaniei noastre au început s inspire griji serioase pentru siguranța capitalei, adică spre sfârșitul lunii Septembrie 1916, s-a găsit cu cale ca aceste lăzi să fie transportate la Iași, unde au fost depuse parte în localul Prefecturii Poliției, iar parte în localul Sfintei Mitropolii. Odată cu evacuarea capitalei – în Noiembrie 1916 – s-a adus apoi în Iași și restul arhivei necesare continuării serviciului, lăsându-se la București, în Palatul Sturdza, numai ce era cu totul lipsit de importanță istorică sau inutil lucrărilor curente ale birourilor. Situația continuă însă să prezinte mari îngrijorări; luptele urmau amenințătoare și retragerea pripită a armatelor noastre era departe de a inspira vreo garanție de securitate pentru refugiul de la Iași al autorităților civile; de aceea pentru orice eventualitate, s-a ordonat reîmbarcarea arhivelor importante și expedierea lor în rusia, profitându-se, pentru aceasta de călătoria Domnului Președinte al Consiliului Brătianu la Petrograd. Au fost expediate cu această ocazie – în ziua de 4 ianuarie 1917 – 16 lăzi conținând arhiva veche, întreagă corespondența politică a Legațiunilor, dosarele și originalele Convențiilor României, arhiva războiului de la 1877 aceea a războiului balcanic din 1913, dosarele de fruntari, afacerile macedonene, arhiva Consulatelor din Cernovitz și Rusciuk, telegramele cifrate și corespondența politică confidențială a Cabinetului Ministrului etc., cu un cuvânt tot ce era mai indicat să fie salvat în caz de totală ocupare a Țării. Peste o lună – adică la 3 februarie 1917 – ivindu-se o nouă ocazie sigură, s-a mai expediat tot la Petrograd, alte 12 lăzi conținând restul arhivelor ce nu putuse fi încărcate la primul transport; ele au fost puse sub paza Domnului căpitan Petrescu-Tocineanu, atașat la misiunea militară din Rusia, căruia Guvernul rus pusese la dispoziție două vagoane pentru transportul efectelor personale ale Domnului Ministru Diamardy. Se găsesc deci astăzi la Petrograd, 28 lăzi oficiale depuse în chiar localul Legațiunii, unde s-a închiriat camerele necesare.

A venit în sfârșit epoca ultimelor lupte glorioase din vara 1917; în așteptarea sfârșitului lor înălțător, incertitudinea și panica au fost însă continue și mari; prepararea evacuărilor oficiale a fost reluată; Banca națională – după expedierea încă din București a stockului său metalic – a început transportarea ultimelor sale depozite și a titlurilor; Cassa de Depuneri, Creditele Funciar și Urban, Băncile Marmorosch, Românească, de Credit etc. au beneficiat de același tren oficial, păzit militărește și și-au expediat toate depozitele și reistrele la Moscova. În același tren, a plecat în primele zile din August 1917 – s-au mai expediat colecțiile Academiei și Ministerului Instrucțiunii Publice, arhivele Primăriei București, ale Direcțiunii Siguranței Generale, ale Camerei și Senatului, ale Președinției Consiliului, precum și ultimele lăzi cu arhive ale Ministerului Afacerilor Străine, însoțit de efectele personale ale funcționarilor săi (din care câțiva fuseseră deja evacuați la Cherson).
Toate aceste colete au fost depuse cu protocoalele în regulă, parte la Kremlin, pare la Cassa de Depunere și Consemnațiuni din Moscova, unde se găsesc încă și acum afară de coletele Președinției Consiliului și Personalului Ministerului, precum și câteva din lăzile cu arhive care au fost aduse înapoi pe la 15 decembrie 1917.

În momentul de față se mai găsesc la Moscova 11 colete oficiale aparținând Ministerului Afacerilor Străine. Conținutul lor este variat; el prezintă desigur o importanță însemnată pentru mersul lucrărilor Ministerului, dar nu și din punctul de vedere politic; singură corespondența telegrafică a Direcțiunii Munițiilor – aflată în una din lăzi – ar avea un caracter de discrețiune.

DIRECTORUL CABINETULUI MINISTRULUI
Ministru Plenipotențiar
(ss) Const. Contzescu
12/26 mai 1918

III.

MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE
București, 3 ianuarie 1921

Ministerul Afacerilor Străine
Înregistrat sub nr. 3610
din 3 februarie 1921

Domnule Ministru,

Potrivit însărcinării ce ați binevoit a-mi da, am onoarea a raporta:
N-am văzut niciodată, necum să am în păstrare, rapoartele politice, conținând tratările Guvernului român cu Guvernele Statelor aliate înainte de intrarea României în război. Asemenea rapoarte, de natură extra-confidențiale, dacă nu au fost reținute de domnul Ion I.C. Brătianu, pe atunci Președinte al Consiliului de Miniștri, sau de domnul Ministru al Afacerilor Străine Em. Porumbaru, au fost în orice caz încredințate spre păstrare Domnului Ministru C. Contzescu care a îndeplinit timp de mai bine de patru ani, 1914-1918, funcțiunea de Director al Cabinetului Ministrului.

Atât la evacuarea arhivelor din București la Iași cât și de la Iași la Petrograd sau Moscova, Domnul Ministru C. Contzescu s-a ocupat singur cu împachetarea și așehzarea în lăzi, pe care și le închidea și sigila personal, a arhivei confidențiale încredințate D-Sale, așa că personalul Serviciului Arhivelor nu era n măsură să cunoască conținutul acestor lăzi.
Am expediat la Petrograd:
16 lăzi cu ocazia plecării Domnului Prim-Ministru Ion I.C. Brătianu în seara zilei de 4 ianuarie 1917 și anume:
Lăzile nr. 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11 și 12 ale Serviciului Arhivelor;
Lăzile nr. 5, 8, 9 și 10 ale Cabinetului Ministrului;
Un cufăr albastru fără nr. cu inițialele M.A.F. (adnotația domnului Contzescu: rapoarte politice confidențiale până la 1916);
Două cufere roșii ale domnului secretar general C. Nano.
O ladă a Consulatului din Rusciuk;
12 Lăzi prin dl. Locotenent Petrescu – Tocineanu, la 3 februarie 1917;
Lada nr. 6 a Cbinetului Ministrului;
Lăzile nr. 1, 2, 3, 4, 13 și 15 ale Serviciului Arhivelor;
Două lăzi ale Consulatului din Rusciuk;
Ouă lăzi ale Direcțiunii Protocolului.
Am expediat la Moscova, odată cu valorile băncilor, la 28 iulie 1l917, 10 lăzi, dintre care una Cabinetului Ministrului (lada nr. 4) și celelalte ale Serviciului Arhivelor și un dulap nr. 5 al Domnului Ministru C. Contzescu.
Arătarea conținutului acestor lăzi se găsește în inventarul aci-alăturat întocmit de domnul Ministru C. Contzescu, în care pe lângă conținutul lăzilor Serviciului Arhivelor scos din inventarul alcătuit de sub ……… ……… …… Lăzilor Cabinetului Ministrului.

În prezent nu avem în păstrarea Serviciului Arhivelor decât arhiva cuprinzând lucrările curente, pe care n-am expediat-o la Moscova și tot ceea ce s-a dat la Serviciul Arhivelor din August 1917 încoace, adică hârtii curente sau telegrame și rapoarte politice, în cea mai mare parte cu caracter pur informativ.
Desfăcând acum două luni, din ordinul Domniei Voastre, o ladă a Cabinetului Ministrului adusă de la Iași, n-am găsit într-ânsa decât copii de telegrame cifrate sau en clair, așezate pe Legațiuni, aproape toate din anii 1917-1918 și multe hârtii de natură diferită, cu data între anii 1914 și 1918, dealtfel fără mare însemnătate, reținute de Domnul Ministru C. Contzescu.
Alătur un referat și un inventar, întocmite de domnul ministru C. Contzescu cu ocazia dării în judecată, în vara anului 1918, a Cabinetului Ion I.C. Brătianu, când s-a cerut să se pună la dispozițiunea Comisiunii de judecată dosarele cuprinzând actele referitoare la tratativele care au precedat intrarea României în război.

ȘEFUL SERVICIULUI ARHIVELOR
(ss) c. Țiulescu

IV.

MINISTERUL AFACERILOR STRĂINE

I N V E N T A R U L
Arhivelor Ministerului Afacerilor Străine expediate în Rusia

Transportul I la Petrograd
4 ianuarie 1917

Lada nr. 1 – Corespondența politică a Legațiunilor de la 1910-1918;
Chestiunea Dunării în timpul războiului balkanic. Cele din 1914-1916;
Chestiunea Episcopatului pentru Aromâni, rapoarte politice cu caracter informativ numai.
Lada nr. 2 – Convențiuni cu Statele Străine: comerciale, extrădare etc.
Lada nr. 3 – Convențiuni cu Statele străine: saniare, poștale, telegrafice, navigație, politice, juridice, de delimitare etc.
Lada nr. 4 – Dosarele personale ale funcționarilor:
” de congedii ale funcționarilor ;
Lada nr. 5 – Corespondența relativă la încheierea Convențiunilor;
Lada nr. 6 – I d e m
Lada nr. 7 – Dosarele războiului de la 1877-78;
Lada nr. 8 – I d e m
Lada nr. 9 – )
Lada nr. 10 – Corespondența politică a Legațiunilor și
Lada nr. 11 – Consulatelor României până la anul 1914.
Lada nr. 12 –
Lada nr. 13 –

Lada nr. 14 – Corespondența relativă la fruntarii;
Lada nr. 15 – Chestiunea macedoneană;
– Corespondența Consulatului din Cernăuți;
– Proocoalele revizuirii fruntariei cu Austro-Ungaria .

Transportul al II-lea la Petrograd
8 februarie 1917

Lăzile de la nr. 16-28

Rapoartele politice confidențiale ale Legațiunilor și Consulatelor de la 1914 până la Februarie 1917 (afară de cele primite direct și reținute de domnul I. C. Brătianu)
Telegramele cifrate confidențiale de la 1l914-1917 (afară de cele primite direct și reținute de Dl. I.I.C. Brătianu).
Arhiva Consulatului din Rusciuk.
Arhiva Direcțiunii Protocolului.

Transportul al III-lea la Moscova
8 August 1917

11 lăzi – Arhive fără importanță politică.

V.

T A B L O U
De actele din Arhivele Statului de la București, nerestituite încă de la Moscova

O parte din actele casei noastre domnitoare și în special actele examenului de bacalaureat al Prințului Carol.
O parte din actele bisericii Sf. Vineri – Hereasca, ce fuseseră depuse la această Direcțiune.
Un număr de 245 documente 5 pachete tot cu documente neinventariate.

Director general,
ss. A. Sacerdoțeanu

Arhivar,
ss, I. C. Dobrescu

Pentru conformitate,

VI.

BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE
BUCUREȘTI

L I S T A
Materialelor nerestituite de la Moscova

Manuscrise:
Nr. 2.438
6.l93, despre fizionomie, an 1773 (ruso-român)
3.732, Ceaslov, an 1821 (român)

Cărți românești vechi:
Nr.
3. Evangheriar slav, 1518;
11. Evangheriar slav (Coressi), Brașov 1562
15. Sbornic slav (Coresi) 1570
16. Psaltire rom. (Corsi) 1570.
37. Psaltire cu Ceaslov, Govora, 1638+41, slav.
43. Învățături, Câmpulung 1642.
46. Evang. Învățătoare, Deal. 1644.
51. Îndreptarea Legii, 1652, Târgoviște.
64. Catehism calvinesc, Belgrad 1656.
67. Vito Pilutio, Catehism, Roma 1677.
68. Cheia înțelesului, Buc. 1678.
70. Dosoftei, Psalt. Slavo-rom. Iași 1680.
71. Dosoftei Liturghie, Iași 1680.
130. Liturghie greco-arabă, București 1702.
157. A. Evanchelie georgiani Tilflis. 1709.

Documente peceți:
Nr. 155
Nr. 2540.

Documente:
Nr. 135. (pachetul X)
45. ” XV.
129 ” XVI.
23. ” XXIX.
57. ” XXX
139-140 ” XLV
28-29 ” LXVIII
57. ” LXXXVII.
23. ” XC.
176. ” CXXVI.
145-146 ” CXXVIII.
293. ” CXLX.
39. ” XLI
130. ” II.
134. ” LIII.
56. ” XCV.
137. ” CXXX.
25. ” XC
197-202.Pachetul
210-211 ”


221. ”
225. ”
235. ”
260. ”
272. ”
276. (din pachetul CLV)


12. (din pachetul CLV)

Colecția de monede a Academiei Române:
Conținând piese de argint de la Domnii Țării Românești și ai Moldovei; de aur și de argint de la principii Transilvaniei; de la Cuza-Vodă de aur, de argint și de aramă de la Carol I, circa 6.000 piese; monede străine în special polone, ungurești, sârbești și bulgărești de aur și de argint, circa 2.500; deci în total 8.500 piese.

Colecția Statului:
Conținând monede antice de aur, argint și bronz circa 7.000 piese.

Colecția de medalii a Academiei Române:
Românești și străine, de aur, argint și aramă, circa 1.500 piese.

Sigilii de metal:
(aur, argint și aramă) și de ceară, circa 200 bucăți.

Greutăți (Ponduri) antice:
Circa 70 bucăți.

Obiecte de Muzeu:
Clopoței de argint de la Vasile Lupu.
Călimară de argint (de birou) a lui Radu Greceanu.
Inelul de logodnă a lui Gr. Al. Ghica.
Două inele de aur de la B.P. Hajdeu.
Patru cercei de argint și 10 nasturi de argint din tezaurul de la Țifești.
Decorația „Steaua României” în gradul de ofițer și în gradul de mare cruce cu cifra lui Cuza-Vodă.
Crucea de argint a lui Vasile Dascălul din 1793.
Ceasornic de argint având pe un capac Steaua Principatelor Unite.
Coșuleț de argint cu Steaua Principatelor Unite și cifra lui Cuza Vodă.
Valoarea aproximativă al tuturor materialelor nerestituite este de 12-15 milioane lei.
Pentru conformitate,
Băiculescu

Apud: Gh. Buzatu, România și Marile Puteri (1939-1947), București, Ed. Enciclopedică, 2003, p. 244 și urm.
——————————————————————————————————-
[1] Alexandru Lapedatu (2 septembrie 1876 – 30 august 1950). Istoric, diplomat, profesor și om politic, președinte al Senatului (16 noiembrie 1936-20 martie 1937); președinte al Academiei Române (1935-1938). Alexandru Lapedatu a stat în Rusia din august 1917 până în 5 ianuarie 1918, timp în care a ținut un jurnal: „Drumul spre Moscova a fost plin de peripeții. În ziua plecării, însoțitorii au aflat că au un vagon mai puțin, de era să rămână peste noapte cu lăzile pline de documente sub cerul liber, în ploaie. Călătoria a fost amânată. […] Rușii, care nu asistaseră la îmbarcare, n-au vrut să ia în primire vagoanele, până când încărcătura n-a fost descărcată, reîncărcată și inventariată în fața lor. Trenul a plecat cu trei zile întârziere. Dincolo de graniță, soldații ruși dădeau năvală în vagoane. Au fost împiedicați să urce de cazaci, care păzeau cu arma în mână trenul ce le fusese încredințat.”

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press