GEOPOLITICA DILEMATICĂ ȘI CONTRADICTORIE  A UNEI ,,PANDEMII”

PREAMBUL

Atunci când André Malraux l-a interogat despre ,,lecțiile și bilanțul care s-ar putea extrage din revoluția franceză”, Zhou Enlai – fostul prim-ministru al Republicii Populare Chineze -, i-a dat un răspuns derutant: ,,Este, deja, prea devreme pentru a-l cunoaște cu adevărat!”

Dincolo de remarca mai puțin serioasă – glumeață, sau cu ,,tâlc” -, a lui Zhou Enlai, ideea de a întocmi ,,un bilanț geostrategic” al unei crize care încă nu s-a terminat, care ,,s-a declanșat singură, în cîteva luni”, poate părea aproape nerealistă. Evenimentul evocat în șaradă, revoluția franceză, n-avea să schimbe în totalitate fața lumii, dar auzim cu regularitate că ,,mai nimic nu va fi ca-nainte”, căci noi mergem spre … ,,lumea de după!, …”.

Adică, … ștergem tot și/sau o luăm de la început!?

Se va reveni la ,,lumea” din perioada pre-mondializării? Cine va defini noul cadru și regulile?

Este ,,momentul Covid 19”, o cotitură majoră în relațiile internaționale?

Pandemia provocată de către virusul ,,Covid 19” a bulversat lecturile noastre despre lume, evaluările noastre despre raporturile de forță dintre națiuni și blocurile de alianțe, locul U.E. și al Europei în lume, viitorul lumii occidentale ca un loc privilegiat al dezvoltării umane.

Chestiunea care ne frământă este despre … cum va fi lumea după,… !?

Restaurantele, cafenelele și barurile sunt închise/deschise parțial iar previzioniștii sau instalat confortabil pe rețelele de socializare și pe platourile telviziunilor de știri continue sau talk-show-uri fără finalitate. La microfoane defilează tot felul de cunoscători care ne livrează engros și en-detail viziuni, care mai de care, mai elucubrante sau pseudo-științifice, despre perspectivele zilei de mâine. La fel de bine sunt făcute tot felul de raționamente și argumentări în sprijinul unui pesimism pornit din mintea fecundă a unor înțelepți ne-nfricați, care ne asigură că:

• ,,Lumea de după, …? Va fi cea de din-nainte, … dar mai rea!”

Pe de altă parte, sunt și alții care stigmatizează lumea marcată de dezordini recurente, estimând că repunerea în discuție, indusă de către pandemie, reface ,,jocul”, dând ,,apă la moară” oportuniștilor. Deși pare dificil, totuși, ne putem face o idee definitivă în timp ce informațiile prezentate sunt fluente și inteligibile. Dezbaterea poate fi de neacceptat în cercurile noatre apropiate din familie, prieteni sau colegi. Mai ales că întotdeauna am avut nevoie de opinii care pun diagnostice documentate și evaluări ale evoluțiilor geostrategice posibile, în care se integrează variabilele economice, sanitare și societale.

În ultimul secol s-au înregistrat mai multe pandemii de același tip, dar s-a trecut relativ ușor peste ele, sau fără prea multă ,,vâlvă”, probabil erau ,,alte priorități”.  Însă, la orizantul 2030, ,,Covid-19” va arăta la fel de neplăcut precum arăta pandemia de gripă din 1918–20, ca și cea din 1930, cu efecte geopolitice similare, limitate pe termen lung.

Condițiile anterioare persistă. Dar, alături de puterea chineză în creștere, populismul și polarizarea internă în Occident și regimurile mai autoritare, există încă un anumit grad de globalizare economică și o conștientizare asupra importanței globalizării mediului, susținută de o recunoaștere ,,tacită” precum că ,,nicio țară nu poate rezolva astfel de probleme acționând de unul singur”.

SUA și China ,,reușesc să coopereze”, în ceea ce privește pandemiile și schimbările climatice, chiar dacă concurează pe alte ,,probleme” sau în alte ,,planuri”, cum ar fi restricțiile de navigație în sudul sau estul mării Chinei, etc…

,,Prietenia este limitată, dar rivalitatea trebuie gestionată!” – zicea un înțelept chinez.

Așadar, unele instituții decad, altele sunt refăcute iar altele sunt inventate. Statele Unite rămân, încă, cea mai mare putere, dar … fără gradul de influență pe care l-a avut în trecut!

Vom constata, astfel, care sunt nivelurile sociale și/sau culturale, care ar fi angajamentele politice sau religioase, sau alte îndoieli care frământă lumea de astăzi.

Extrem de violent este, fără dubii, ,,efectul de uimire” cauzat de brutalitatea cu care a survenit pandemia de ,,Covid 19”, considerată de către unii guvernanți și politicieni, mai ,,aserviți”, ca fiind ,,neașteptată”, și-n același timp, de-a dreptul imprevizibilă.

Dar, de ce a fost imprevizibilă?

S-au neglijat slabele semnalele de atenționare, sau în mod voluntar s-a decis să fie ignorate?

Franța și, pe ici pe colo, țările occidentale au păcătuit prin aroganță, în privința performanțelor sistemelor lor de sănătate, convinse fiind că această pandemie este, doar, apanajul țărilor sub-dezvoltate. Pentru foarte mulți oameni cauza este înțeleasă astfel: ,,noi am lăsat garda jos”; dar această bănuială merită a fi cercetată și documentată.

Recurent, și-n egală măsură, ar fi bine ca dezbaterea asupra incorectitudinilor mondializării, este din ce în ce mai frapant să constatăm că cei mai liberali își reiau presupunerile.

Mondializarea este contestabilă din două planuri. Este văzută, astfel, ca un factor de difuzare a elemntelor infecțioase, ceea ce ne reamintește de istoria marilor epidemii, cu bilanțuri tragice asupra omenirii. Apoi, mai poate fi văzută ca o cauză a unei dezarmări industriale care ne-a lăsat fără apărare. Ba chiar, suporterii relocalizărilor, ca o conditie inevitabilă a securității sanitare și economice, se ciocnesc de cei ce se remarcă printr-o excesivă concentrare a polilor de valori a căror delocalizare este sursa tuturor necazurilor noastre; cei care vor trebui să accepte că părți masive din puterea de cumpărare este văzută ca o îmbogățire cu alte produse, și că de altfel, mondializarea nu este altceva decât o altă formă de împărțire a profitului între bogați și săraci. Și nu numai atât, căci este dificil de evaluat raportul dintre beneficii și riscuri.

Toate aceste controverse ne atenționează asupra apariției Chinei în cursa de superputere.

Ținută pentru vina de disimulare, de totalitarism, de cinism, de difuzarea voluntară a unor agenți patogeni – prin ,,liliacul de Wuhan”, deși, o delicatesă gastronomică pentru chinezi! -, și de obiective hegemonice, prin care China produce teamă, dar, în același timp, fascinează. Cei mai optimiști văd o piață de oportunități, iar pesimiștii văd ,,un căpcăun fără scrupule care își arată colții” – două scenarii care nu sunt exclusive, unul față de celălalt.

Va trebui, ca în acest domeniu, să se facă distincție între fenomenele petrecute de-a lungul timpului, pe care pandemia n-a făcut decât să le scoată în evidență, și șocul generat asupra economiilor occidentale prin măsurile drastice ale izolării, care le-au pus într-o poziție extrem de vulnerabilă.

În paralel, grijile tuturor se amplificau prin retragerea – marcată de aroganță și agresivitate -, Statelor Unite. Această putere tutelară, resimțită la nivel global  ca ,,prietenească”, dar fiind receptată ca un factor de periculozitate, mai ales că a lăsat o breșă în apărarea multora.

Mai mult, această tranziție – redusă vizibil datorită comportamentului caricatural a lui Donald Trump – exagerat de către mainstream – e pusă în mișcare de mult timp.

Voința Statelor Unite de a se prezenta prin aspectul lor ,,pacifist”, a fost deja clarificat cu precizie de către Barack Obama, deși acesta s-a exprimat printr-un cinism politicos și elevat.

Ideea că lumea va fi vrând-nevrând dominată de un conflict ,,face-to-face” sino-american este totodată prezentat și opiniei publice, această confruntare marginalizându-i pe ceilalți.

Axa americano-europeană nu este deloc ,,centrul lumii” și noi vedem acest lucru, implicit ca o retrogradare. Care va fi, în acest context, locul Europei într-o lume astfel polarizată?

Se va reinventa un nou ,,multilateralism”, purtător de speranțe pentru toate popoarele care nu se recunosc deloc în această ,,axă pacifistă”, dacă poate fi numită așa?

Acesta este noua provocare care ne așteaptă.

Se constată în ultima vreme, și se utilizează o inflație de termeni prețioși, precum ,,revoluție istorică”, ,,revoluție strategică”, sau de la caz la caz, alte feluri de ,,revoluții” colorate, însă.

Nu sunt aceleași revoluții care s-au produs și manifestat de-a lungul secolului XX, dar se confundă, aproape mereu ,,evenimentele conjuncturale” și ,,revoluțiile structurale” care, ele însele, au modificat realmente scena și ordinea mondială.

,,Covid 19” pare a fi rezultatul intersecției celor două situații: un ,,eveniment conjunctural” – controlat -, dirijat spre o ,,revoluție structurală”, ce presupune existența unui scenariu.

Însă, persistă o întrebare obsedantă: ce a fost, ce este, de fapt, în umbra indusei ,,pandemii”?

Criza declanșată de către virus/pandemie nu a creat ,,tendințe” care nu existau deloc, în care acționează – printre altele – competiția dintre China și SUA, criza multilateralismului, sau întrebările europene despre ,,limitele mondializării”.

Dar, precum se poate observa, toate acestea ,,tendințe” au schimbat profund termenii.

Au accentuat, au amplificat, exacerbat atât realitățile cât și percepțiile. Aceste ,,cristalizări” operate ar putea avea consecințe grele, căci, se poate vorbi, deja, despre un ,,moment Covid 19” în plan geopolitic, iar efectele sale post-pandemie, încă, nu sunt deloc liniștitoare.

Ceea ce este uimitor, este ,,naivitatea” cu care încă se declamă, dorindu-se a fi convingător:

• ,,Nimeni n-a prevăzut o asemenea pandemie!”.

Chiar nimeni? Sau n-au fost suficient de atenți la niște avertismente?

Criza ,,Covid 19” părea, într-un final, să apară ca ceva incredibil, strict vorbind.

De altfel multe persoane, și numeroși liderii politici, într-un târziu, i-au înțeles – sau i-au acceptat -, pe cei ce au ,,abordat” un comportament rațional, în care inițial n-au crezut.

Într-un timp record, această criză a modificat în totalitate modul de viață cotidian individual, privându-ne de drepturile cele mai elementare – ca acelea de a merge undeva anume, de a ne strânge undeva pentru socializare, de a asista la un concert sau la un meci de fotbal, de a merge la restaurant, de a călători de mai multe ori, sau, pur și simplu, … de a munci!.

A provocat, totodată, în mod iresponsabil, o izolare a mai mult de jumătate din omenire.

A bulversat economia mondială, au pus-o într-o mare măsură ,,la arest”, provocând apariția a milioane de șomeri și/sau privând numeroși indivizi de resursele lor cotidiene de trai.

A provocat închiderea ermetică a frontierelor dintre țările vecine sau aliate, ca de exemplu, între Franța și Anglia, sau împotriva celor cu ,,simpatii” spre China

Cel/cei care au anunțat un astfel de ,,scenariu”, la 31 decembrie 2019, la momentul de trecere în noul an, pare a fi fost gestul unei/unor persoane instabile/iresponsabile emoțional, în căutare de senzațional, testând scenariul pentru un film catastrofic, pur imaginativ, departe de limitele realului și căutând cu orice preț să atragă atenția asupra lui/lor.

Acesta, însă, nu mai este singurul scenariu de viitor[2], căci se mai ,,produc” și altele, deja, și orice efort de a prevedea, din punct de vedere geopolitic, ce va fi după ,,pandemia de Covid-19”, care trebuie să includă și o altă serie de posibile variante de scenariu.

Există – sau sunt propuse, deocamdată -, cinci scenarii plauzibile de ,,viitor”, până în 2030, dar, evident, că se pot imagina și altele, astfel că, pe moment, se vorbește despre:

• Sfârșitul ordinii liberale globalizate – Ordinea mondială stabilită de Statele Unite după al doilea război mondial a creat un cadru de instituții care a dus la o liberalizare remarcabilă a comerțului și finanțelor internaționale. Chiar înainte de pandemia de ,,Covid-19”, această ordine era contestată de ascensiunea Chinei și de creșterea populismului în democrațiile occidentale. China a beneficiat de această ordine, dar pe măsură ce ponderea sa strategică crește, insistă din ce în ce mai mult asupra ,,stabilirii standardelor și regulilor”. SUA rezistă, instituțiile se atrofiază și apelurile la suveranitate cresc. SUA va rămâne în afara Organizației Mondiale a Sănătății și a acordului climatic de la Paris, iar ,,Covid-19”, poate fi un argument care contribuie la probabilitatea acestui scenariu prin slăbirea „managementului de sistem” al SUA.
• O provocare autoritară identică anilor 1930 – Șomajul în masă, inegalitatea crescută și perturbarea comunității din cauza schimbărilor economice provocate de pandemie au creat condiții favorabile pentru o politică autoritară. Nu lipsesc antreprenorii politici dispuși să folosească populismul naționalist pentru a câștiga puterea. Nativismul și protecționismul cresc. Tarifele și cotele pentru mărfuri și persoane cresc, iar imigranții și refugiații devin ,,țapi ispășitori”. Statele autoritare încearcă să-și consolideze sferele de interes regionale, iar diferitele tipuri de intervenții cresc riscul unui conflict [mai] violent. Unele dintre aceste tendințe erau vizibile, încă, dinainte de 2020, dar perspectivele slabe de redresare economică, din cauza eșecului de a face față pandemiei ,,Covid-19”, cresc probabilitatea acestui scenariu.
• O ordine mondială dominată de China – Pe măsură ce China stăpânește pandemia, distanța economică dintre aceasta și alte puteri majore se schimbă dramatic. Economia Chinei o depășește pe cea, în scădere, a SUA până la mijlocul anilor 2020, și își extinde avantajul asupra potențialilor concurenți unici, precum India și Brazilia. În ,,mariajul” diplomatic de conveniență cu Rusia, China devine din ce în ce mai mult partenerul principal. Nu este surprinzător că China solicită respect și supunere în conformitate cu puterea sa în creștere. ,,Inițiativa pentru centură și drumuri” (B.R.I.) este folosită pentru a influența nu doar vecinii, ci și partenerii din locuri la fel de îndepărtate ca Europa și America Latină. Voturile împotriva Chinei în instituțiile internaționale devin prea costisitoare, deoarece pun în pericol ajutorul sau investițiile chineze, precum și accesul la cea mai mare piață din lume. Având în vedere că economiile occidentale au fost slăbite de către pandemie – comparativ cu China -, guvernul chinez și companiile chineze majore sunt capabile să remodeleze instituțiile și să stabilească standarde după bunul lor plac.
• O agendă verde internațională – Nu toate variantele de viitor (futures) sunt negative. Opinia publică din multe democrații încep să acorde o prioritate mai mare schimbărilor climatice și conservării mediului. Unele guverne și companii se reorganizează pentru a face față unor astfel de probleme. Chiar înainte de ,,Covid-19”, se putea prevedea o agendă internațională în 2030, definită de concentrarea țărilor pe probleme ecologice. Prin evidențierea legăturilor dintre sănătatea umană și cea planetară, pandemia a accelerat adoptarea acestei agende. Publicul american a observat că cheltuirea a 700 miliarde de USD pentru apărare nu a împiedicat ,,Covid-19” să ucidă mai mulți americani decât în toate războaiele de după 1945.
• Mai multe pandemii de același tip – în noul secol -, sunt prevăzute într-un mediu politic intern ,,în schimbare”, de către un președinte american care a propus introducerea unui „Plan Covid Marshall” pentru a oferi un acces prompt la vaccinuri țărilor sărace și ,,să consolideze capacitatea sistemelor lor de sănătate”. ,,Planul Marshall” din 1948 era în interesul propriu al Americii – și simultan în interesul ,,altora” -, și a avut un efect profund asupra conturării geopoliticii a deceniului următor. O astfel de conducere a sporit puterea soft americană. Până în 2030, o astfel de ,,agendă verde” se consideră a fi ,,o politică internă bună”, cu un efect geopolitic identic și semnificativ.

Dar, realitatea, încă odată – ca și în alte ocazii -, a depășit cu mult, sau exagerat, ficțiunea.

Acest coșmar delirant sau spectrul lui, îl vom mai trăi, nu se știe până când, în realitate.

Certitudinile cele mai stabile despre mondializare, înrădăcinate în spiritul fiecărui om, de mai bine de treizeci de ani, a fost desfăcut ca un joc de puzzle.

Modul nostru de a vedea lumea, de a trăi, s-a făcut țăndări, lăsându-ne pur și simplu uimiți[3].

Așadar, o stare de uimire/stupoare a frapat omenirea după declanșarea acestei ,,crize”.

Totul părea a se fi oprit într-o lume care a fost întotdeauna în mișcare, trezindu-ne dintr-o dată blocați într-o poziție incomodă și de o neconcepută imobilitate .

,,Imobilitatea a deranjat secolul” – proclama poetul și cantautorul franco-monegasc Leo Ferré (1916-1993), în cartea sa ,,Nu a mai rămas nimic”, acum vreo 70 de ani.

Ceea ce este la fel de adevărat, acum, la începutul secolului XXI. Această imobilitate impusă – prin lockdown (izolare) –, a lăsat lumea groggy, ca sub efectul unui neașteptat KO!

S-a ajuns în final la o obișnuință, în căutarea unei normalități într-o lume judecată, anterior, ca fiind profund anormală. S-a admis cu o ușurință inadmisibilă, că … ,,viața noastră e în joc!”

Ceea ce era previzibil, la începutul lui martie 2020, izolarea – lockdown-ul – a fost impus, mai peste tot în lume. Au fost situații contradictorii, ca în cazul președintelui Emanuel Macron care incita lumea să meargă la teatru, așa cum o face el însuși, însă, o săptămână mai târziu, premierul francez Jean Castex o ordonat închiderea teatrelor, dar și a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, alte săli de spectacole sau competiții sportive, ba chiar și structuri turistice.

Pandemia de coronavirus, care a apărut fără niciun avertisment, a avut un impact major asupra industriei călătoriilor și a turismului, încă din toamna anului 2019, dar a avut, gradual, efecte devastatoare în fiecare țară a lumii.

În acest context, secretarul general al UNWTO, Zurab Pololikashvili, a declarat:

• „COVID-19 are un impact fără egal în istorie asupra călătoriilor și turismului. Punând sănătatea publică pe primul loc, guvernele au implementat restricții totale sau parțiale privind călătoriile. Activitatea turistică este suspendată, iar beneficiile acesteia sunt compromise: milioane de locuri de muncă riscă să fie pierdute și ar putea exista un regres după progresul către o mai mare egalitate și o creștere economică durabilă. Prin urmare, îndemnăn guvernele să-și revizuiască în mod continuu oportunitatea aplicării restricțiilor de călătorie și să le relaxeze sau să le ridice de îndată ce este sigur că se poate face acest lucru. »

În context, schimbarea nivelurilor de intervenție a scos în evidență unele măsuri restrictive:

• Închiderea totală sau parțială a frontierelor pentru turiști;
• Restricții de călătorie pentru anumite destinații specifice (de exemplu: „Călătorii care au rămas, sau sunt în tranzit la x, nu au voie să intre în x”);
• Suspendarea totală sau parțială a zborurilor;
• Diverse măsuri, precum obligativitatea carantinei sau izolarii, certificatele medicale, anularea sau suspendarea eliberării vizelor etc., pentru o recuperare responsabilă, când va veni momentul

În multe cazuri, destinațiile și-au ,,ajustat” măsurile restrictive în pas cu evoluția situației, astfel, UNWTO a monitorizat și a analizat periodic modificările restricțiilor de călătorie, în vederea sprijinirii efective a redresării responsabile și la timp a industriei turismului.

Dar, această ,,criză în sănătate” a adus cu ea, inerent, și o criză economică, schimbând lumea pe care o știam. Iată câteva dintre cele mai semnificative schimbări, impuse ulterior, cu un impact bulversant asupra industriei călătoriilor și turismului:

• Oamenii vor călători mai aproape de casă din cauza posibilelor riscuri de sănătate.
• Reducerea numărului de pasageri – a influențat costul zborurilor internaționale.
• Companiile aeriene au trebuit să concilieze practici sigure și generatoare de venituri.
• Navele de croazieră au scurtat rutele, verificau temperatura și au suspendat bufetul.
• Hotelurile au acordat prioritate tehnologiilor fără contact și pentru curățenie.
• Destinațiile turistice au fost mai puțin aglomerate și cu activități simplificate.
• Întrunirile și evenimentele mari s-au făcut printr-o revenire prudentă la normal.

Efecte stressante au avut loc și asupra vieții cotidiene a oamenilor, precum și a posibilității procurării mijloacelor necesare traiului de zi cu zi. În unele țări vest-europene – amuzant, sau paradoxal -, prostituatele au protestat pentru că nu le-a explicat nimeni ce vor face de acum înainte, cum ,,își vor câștiga pâinea”, în condițiile unei izolări totale și interzicerea oricărui fel de contact fizic uman – ca cea mai simplă formă de răspândire rapidă a bolii, considerată ,,extrem de contagioasă” și, deja, tratată ca o infracțiune majoră, penală.

În mod cert, lumea a putut fi uimită de această măsură (nu-i vorba, doar, de interzicerea prostituției, ci la modul general – n.a.), luată în scurt timp, dar nu se poate spune că nu au existat unele ,,semnale de prevenire”, asupra ceea ce va urma, căci au existat destule atenționări și alerte, avertismentele fiind multiple și diverse, dar și ignorate de ,,unii”.

Dar, cine a ținut cont de aceste scenarii ce păreau a fi disproporționate, iar probabilitatea de a surveni ceva extrem de periculos, și măsurile ce trebuiau luate pentru a face față situației, au fost considerate a fi foarte ,,costisitoare și prea exigente”, sau exagerate.

Cel/cei care au preconizat un vast ,,plan de protecție sanitară” pentru a face față oricărui pericol aveau să fie calificați ca fiind ,,iresponsabili” și au fost acuzați că au deturnat și sustras din banii contribuabililor, dar și vinovați de ,,management defectuos”.

Ceea ce nu-i face demni de a guverna! Însă, au continuat să ,,guverneze”, căci, e bine știut:

• … ,,a guverna înseamnă a prevedea!”

CONCLUZIE

În cazul pandemiei de ,,Covid 19”, … se spune că nimic nu a fost prevăzut, deși, se tot spune că … am fi fost preveniți din timp! Sau, ar fi trebuit să fim preveniți din timp!

A fi atent la ,,semnalele” ce anunță un pericol este o preconizare din ce în ce mai frecventă.

Față de pandemia de ,,Covid 19”, aceste ,,semnale”, destul de puternice, au fost ignorate.

Se spune că filmele, de regulă, sunt inspirate din fapte reale și eroi așișderea, deci au un ,,mesaj”, așa cum s-a demonstrat, de nenumărate ori că … ,,viața bate filmul!”

În 2011, pe ecranele occidentale rula filmul ,,Contagion” – al cărui realizator era nu mai puțin celebrul Steven Soderbergh -, al cărui scenariu, la vremea respectivă a lăsat impresia a fi extrem de suprarealist și contradictoriu, … inspirat, cică, din epidemia de SARS și de un virus care se răspândește rapid pe toată planeta, primele victime fiind, logic, cele din proximitatea Chinei, adică, de exemplu …. Hong Kong și Taiwan-ul! Dilematică coincidență!.

Coincidență sau nu, totuși … ,,viața, chiar, bate filmul!”

[1]  Extrase și adaptare după: Geopolitique du Covid 19 – ce que nous revele la crise du coronavirus, Editions Eyrolles. Paris, France, 2020 – autor Pascal Boniface.

[2] Adaptare după Sursa: https://www.aspistrategist.org.au/geopolitics-after-the-pandemic/virus (oct. 2020)

[3] Conform dicționarului Larousse, termenul ,,uimire – siderare” înseamnă ,,trecerea în neant, subită, a funcției vitale a omului”, ceea ce s-ar traduce mai real prin ,,oprirea respirației și a intra într-o stare de moarte aparentă”. Conform unei alte definiții uimirea ar fi ,,o formă superioară a stuporii emotive în care subiectul rămâne blocat, inert, dând senzația unei pierderi de cunoștiință”.