Adevarul trebuie spus pana la capat – chiar si in cazul Mircea DINESCU !!! de Grigore Cartianu

Adevarul trebuie spus pana la capat Chiar și când te numești
Mircea Dinescu!

În decembrie 1989 am fi fost în stare să ridicam cu brațele
noastre o mânăstire închinată lui Mircea Dinescu, vestitorul
libertății noastre. „Fraților, am învins! Dictatorul a
fugit!” – sunt cuvinte înfipte adânc în mintea și în sufletele
noastre, și așa vor rămâne câtă viață vom
mai avea pe acest pământ. Vorbele poetului rezonau în acele momente
cu idealuri precum libertate, dreptate, adevăr, speranță
și curățenie morală.

În decembrie 2011 suntem dezamăgiti de Mircea Dinescu. Suntem
dezamăgiti, în primul rând, pentru că tace. După ce
pătrunzi, grație televizoarelor alb-negru și parțial
color, în milioane de case și în zeci de milioane de suflete, nu
poți lăsa totul baltă pentru a te retrage să dai la
pește. Așa cum o Românie întreagă a avut timp să te
asculte și să te urmeze cu riscul glonțului, s-ar impune
să-ți faci timp și tu, Mircea Dinescu, pentru a explica inexplicabilul
acelor zile și pentru a pansa rănile încă deschise.

Oamenii vor să știe ce crezi acum despre Iliescu, Brucan,
Militaru, Voican, Cico și Lupoi, alături de care te-ai
afișat la Televiziune in Dcembrie 89′. Poate că n-ai știut ce hram purtau
atunci, poate că-i admiri sau poate că-i detești, dar
românii au dreptul să știe asta. Și dacă nu te
interesează ce vor cei încă în viață, măcar
să te gândești la cei aflați sub lespezile din Cimitirul
Eroilor Revoluției. Căci noua Românie – care ție,
vestitorule, ți-a adus atâta prosperitate – s-a clădit pe un
ocean de lacrimi și pe o pădure de cruci.

Oamenii vor să știe de ce nu te-ai distanțat niciodată
de TICALOSII acelor zile, de teroriștii-salvatori, de
CIOCLII NEAMULUI ROMANESC. Cum au câștigat ei războiul cu o mie
de morți și cu niciun vinovat. Și, dacă se poate, ce
părere ai despre SECURISTII și spionii care te-au flancat
în măreața operă de redare a libertății neamului
românesc.

Curajul nu-ți va fi contestat niciodată! Chiar și sub
protecția a două umbrele – una sovietică, alta
occidentală -, disidența sub dictatură nu este
niciodată lipsită de pericole. E ca la filmările lui Johnny
Weissmuller pentru filmul „Tarzan”: intri în apă știind că
crocodilii sunt ținuți la distanță de niște
chingi invizibile, dar uneori mai cedează și chingile. Marele
actor spunea că într-o astfel de situație și-a bătut
toate recordurile mondiale și olimpice, dar nu l-a cronometrat
nimeni; adevărata medalie a fost că și-a salvat viața.

Nici măcar nu e vreo rușine să-ți asiguri
protecție din exterior pentru a nu fi zdrobit de căpcăunul
din interior! Dar e o mare rușine să ascunzi asta la infinit. Ce
paradox: să fii curajos în dictatură și laș în
libertate…

Și apoi, MINCIUNA. Cum să spui că fuga
căpcăunului ți-a fost anunțată de o vecină?
Cum să joci comedia spontaneității la fel ca Ion Iliescu?
Nu te-ar fi judecat nimeni dacă le-ai fi povestit românilor tăi
– și nu olandezilor, când ambasadorul Coen oricum te dăduse de
gol – cum au stat lucrurile în realitate. În fond, și Moscova,
și Occidentul erau așteptate atunci să ne salveze din
ghearele căpcăunului.

Asta înseamnă să spui adevărul. Sigur, cu condiția
să vrei și să poți să-l spui !!!!!!!Nu-i asa
domnule Dinescu??

Grigore Cartianu

Primit la redactie din partea cititorilor R.B.N.Press