În continuarea articolului:

„Pokemonii” Federației Ruse în Europa (I)

…Ne-am propus să vorbim azi despre un vecin aparte și cu risc de securitate exponențială pentru noi, românii – Ungaria.

Statul ungar se raportează azi pe mapamond ca un jucător supărat pe actualul contrast din Uniunea Europeană și Alianța Nord Atlantică, jucând la mai multe capete și considerând țara noastră un adversar sau chiar un inamic natural, nicidecum un partener sau un aliat de perspectivă. Ungaria a devenit o țară problematică în UE și adeseori sunt aplicate măsuri pecuniare ca să nu deraieze de la rațiunea europeană. Mai ales în contextul discursului deplasat al liderului maghiar Victor Orban.

Decriptăm statul ungar:
Istoria statalității Ungariei poate fi receptată după destrămarea Imperiului Austro-Ungar din anul 1918. Republica Ungaria a fost cucerită inițial de comuniști care a încercat să instituie conform modelului bolșevic un propriu comitet de securitate- „Direcția militară în numele lui Lenin”. După atacurile comune sovieto-ungare asupra României au ajuns la putere naționaliștii maghiari, iar cel care coordona direcția Tibor Samuel a fost ucis la frontiera cu România. În perioada așa zisului amiral Horthy a fost instituit un regim militar dur, care se sprijinea pe armată și pe trei servicii speciale:
Direcția politică a MAI,
Spionajul militar,
Contraspionaj.

În anii 1930-începutul anilor 1940 Horthy s-a apropiat foarte mult de Germania hitleristă și a intrat de partea celui de-al Treilea Reich în cel de-al doilea război Mondial. Departamentul său politic, sub conducerea contelui János Esterházy care a declanșat represiunile împotriva evreilor, iar cei din contraspionaj acționau împreună cu Abwehr participau în acțiuni secrete împotriva Occidentului și a URSS-ului.

Din anul 1945 începe istoria Ungariei socialiste (Republica Populară Ungaria), conectată la serviciile speciale a țărilor din Tratatul de la Varșovia.
Până la colapsul comunismului din anul 1990 în Ungaria active Ministerul securității naționale sau, altfel zis АVH, creat în anul 1947 de către agentul NKVD Gabor Peter. Până în anul 1949 АVH avea denumirea de АVO, ulterior Peter a redenumit structura, care a ajuns la nivelul de minister. AVH, sau cum o denumeau ungurii – „Casa de pe strada Andrassy-ut”- a reprezentat o analogie a Comitetului de Securitate de stat (KGB) a URSS-ului.

Această instituție era compusă din:
Spionaj,
Contraspionaj,
Poliția politică,
Paza de stat,
Spionajul tehnic.

Totodată, în cadrul AVH acționa spionajul militar de pe lână Carierul general militar. Abia în anii 1960 serviciile speciale ale Ungariei au devenit puțin mai moderate în cadrul blocului statelor Tratatului de la Varșovia, alte servicii speciale cum ar fi KGB, Stasi, Securitatea. Aceasta s-a încadrat viziunii că ungurii au distribuit munca serviciilor sale speciale conform celorlalte servicii din lagărul socialist având în gestiune „spionajul curat” în SUA și Occident, dar și spionajul tehnico-industrial, asupra căruia AVH se specializa și era prețuit de KGB. Trebuie luat în calcul că controlul AVH din partea Moscovei era unul aspru.

În anii 1990 AVH a dispărut. În noua republică Ungaria , sub președintele Goncz a apărut Serviciul de Securitate națională, NH- pentru securitatea internă și contraspionaj și Serviciul de informații pentru spionajul extern.

Actualmente avem servicii speciale civile:
Direcția de Securitate națională
Direcția informații
Serviciul special al securității naționale.

Servicii militare: Direcția spionajului militar/ unitatea contraspionajului militar. Date ale atașatului militar al Ungariei la Moscova: tel: 00-7-095-796-9383, fax: 00-7-095-796-9368.

În cadrul perioadei sovietice, serviciile speciale ale acestui stat acționau în cadrul acordurilor pe care le aveau cu colegii din blocul Estic. Ei au „licărit” în cazul afacerii Carlos Șacalul. În anul 1979 Miklos Rhedey, șeful contraspionajului ungar, a primit o telegramă din partea colegilor din Republica Populară Germană, care anunța că va ajunge un oaspete special pe care îl cheamă Carlos și dispune de documente de diplomat din Yemenul de sud ( Sanchez dispunea de 10 documente autentice și 127 de pașapoarte false, liber comunica în limba spaniolă, arabă și rusă). Securiștii unguri au încercat să fie foarte atenți și binevoitori când l-au întâlnit pe Sanchez, dar acest fapt le-a costat viața: intuind că este filat, el și-a descărcat revolverul asupra lor, considerând că binevoitorii lui sun agenții serviciilor speciale din Republica Federală a Germaniei. Ulterior, Sanchez a promis că nu va comite acte teroriste la Budapesta, guvernul ungar la declarat „persona non-grata”, pentru că livra instalații de rachete, ceea ce l-a determinat să se mute în România.
În forma actuală, serviciile speciale ale Ungariei sunt formate în anul 1990. Ele sunt formate ca servicii diplomatice de securitate, puse sub un minim control cetățenesc.Legea securității naționale din anul 1995 stipulează că ele trebuie să se afle sub un control sever cetățenesc.

Ca urmare a unui deceniu de la formarea lor Laszlo Kover a oferit presei ungare un interviu prin care a spus că a fost luată o decizie înțeleaptă din partea noului guvern liber ales care a aplicat un model intermediar de creare a unor organe noi democratice ale securității naționale, reorganizând vechile structuri ale regimului comunist. Ceea ce nu putem spune de anii 2010-2012 când a explodat scandalul „firului roșu” din Ungaria. În privința faptului că Budapesta a devenit un teren ales pentru agenții serviciilor speciale, în principal cele rusești, care își dau întrevederi, Laszlo Kover a declarat că agenții se activizează acolo unde pot obține informații prețioase. Atunci când Ungaria a aderat la Alianța Nord Atlantică, serviciile speciale estice s-au activizat și au încercat să obțină nu doar informații despre Ungaria, ci și despre NATO. Laszlo Kover a infirmat că memoria fața de KGB le va oferi rușilor informații legate de agenții pe care îi au în spionajul american, israelian, german.

Trebuie să amintim că în perioada 17-20 februarie 1993 Ungaria a fost vizitată de directorul Servicii de informații externe a Rusiei, Evgheni Primakov, care au inițiat un parteneriat ruso-ungar.

(Evident, nu vom dezvălui deocamdată afacerile statului ungar în Rusia și cum au evitat de nenumărate ori sancțiunile impuse de către Occidentul colectiv asupra Rusiei, va fi un amplu material cu proprietățile și afacerile ungare în Federația Rusă.)

Cazul Orban

În anul 1998 liderul partidului FIDESZ Victor Orban a fost ales pentru prima dată în funcția de prim-ministru. El, în comparație cu predecesorii săi, evita vizitele la Moscova și adeseori critica Rusia, mai ales după ce la putere a s-a instalat realmente Victor Putin. Trebuie să subliniem faptul că în anul 2007 Orban, un lider al opoziției, critica aspru guvernul în cazul „miopiei” acestuia în ceea ce privește „sporita influență a Rusiei asupra Ungariei prin intermediul giganților energetici și propunea ca țara să se reorienteze înspre Europa.

„Acea generație tânără care ne sprijină trebuie să nu admită ca Ungaria să devină o baracă veselă a Gazpromului!”- declara Orban.
În anul 2008 el continua să critice Kremlinul și cataloga alte guverne europene ca fiind „marionete putiniste”, iar pe fostul premier al guvernului care a acceptat South Stream ca fiind un trădător național.

Și, deodată, în anul 2009, totul s-a schimbat în discursul maghiar. În luna noiembrie Orban face o vizită la Sankt Petersburg și îl întâlnește pe Vladimir Putin. În cele din urme, el nu îl mai critică pe Putin și Rusia și peste un an devine premierul Ungariei și unul din „apostolii” lui Putin în Europa. De unde această schimbare în comportamentul lui Orban? Unii politologi nu asemuiau schimbarea de atitudine a lui Victor Orban cu arestarea unei autorități criminale ruse precum Semion Moghilevich.

În fapt relația Orban -Moghlevich își are originea în anii 1990 și a devenit arhicunoscută grație jurnalistului german Jurgen Roth, care a reușit să discute cu omul de afaceri Dietmar Clodo, adevăruri care au ajuns în paginile cărții lui Roth- „Democrația murdară”.

Clodo (foto stânga) este un cetățean german, în tinerețe a fost membru RAF (Fracțiunea Armatei Roșii), care comitea acțiuni teroriste pe teritoriul Republicii Federale Germania. Acesta este fondator al firmei de pază SAS, care se ocupă de serviciile de transportare și protecție a banilor din Germania, Franța și Rusia. În anii 1990 Clodo a locuit la Budapesta și a fost șeful secției Curții Comerciale și Industriale din Ungaria. El a stat 8 ani într-o pușcărie ungară pentru crearea de bombe, Clodo consideră că nu este vinovat. A fost eliberat în anul 2011. Clodo este considerat ca un om cheie în relațiile cu diverse servicii de spionaj.

Cu autoritatea criminală rusă Moghilevich, Clodo s-a intersectat grație nepotului acestuia Serghei Mihaylov ( grupul criminal Solnțevsk- unul dintre cele mai mari), cu care s-ar fi cunoscut în Afganistan. Dietmar Clodo a oferit interviu și pentru postul tv ORF, unde a declarat că Sandor Peter încasa lunar 10 mii de mărci germane de la Moghilevich ca „poliția ungară să închidă ochii asupra escrocheriilor cu Ucraina și Rusia”, iar Cartierul general al autorității criminale se afla la Budapesta.
Autoritatea criminal rusă Semion Moghilevich, care comunica personal cu Putin, l-ar fi sprijinit cu zeci de milioane de dolari pe premierul ungar Victor Orban, releva într-o investigație The Insider.

Prietenia lui Orban cu Putin a început cu restaurarea monumentelor ostașilor sovietici și nu doar din cel de-al doilea război Mondial, ci și a celora care au înăbușit revoluția din anul 1956.

P.S.
1956: Ungaria și prima revoluție colorată?
În anul 2016 s-au împlinit 60 de ani de la revoluția din Ungaria. O revoluție care a produs efecte în lagărul socialist și indiscutabil în România. Visul tinerilor români pentru o Europa și România liberă a produs costuri și efecte negative în societatea românească. O generație educată și plină de vitalitate a fost suprimată și aruncată în bezna temnițelor comuniste. Nume importante a elitei românești, precum Valeriu Anania sau Raul Volcinschi și mulți alții, au fost sacrificate și aruncate în lanțurile beciurilor securității.
În anul 2016 au fost numeroase evenimente dedicate revoluției ungare din anul 1956. O revoluție pe care foarte mulți cercetători din sfera științelor politice o consideră ca fiind precursoarea revoluțiilor simbolice sau colorate. La evenimentele la care am participat profesorii și lectorii universitari –vorbitori de română sau maghiară- m-au chestionat adeseori cum am văzut evenimentul și dacă discursurile au fost în concordanță cu realitate. Am zis că abordările și aprecierile acestora sunt realizate conform arhivelor naționale și locale sau după cărțile deja arhicunoscute din domeniu. În acel an a existat un flux informațional exagerat față de revoluția ungară din anul 1956.
În amalgamul informațional dedicat revoluției ungare din anul 1956 mi-a atras atenția analizele și documentele unor resurse media din zona militară din Federația Rusă care se aplecau asupra fenomenului. În fapt aflam că după raportul lui Hrușciov „Cu privire la cultul personalității și consecințele sale” s-a tulburat Europa întreagă. Raportul a fost percept, pe bună dreptate, ca o acuzație directă adusă stalinismului, implicit în plan informațional. Raportul a pus la îndoială legitimitatea regimului popular democratic și acțiunile conducătorilor din perioada 1945-1947 Conform enunțurilor făcute de analiștii din serviciile occidentale, inclusiv în cadrul postului „Europa Liberă” au sporit mutațiile din politica internă și în cadrul ideologiei. Începuse să apară o dominantă naționalistă exacerbată, cu tendințe antirusești, în special în Ungaria și Polonia. Mai multe voci solicitau ca regiunea să fie destalinizată pentru ca ulterior metoda să fie implementată și în URSS. Indiscutabil, acțiunile de masă antistaliniste din primăvara-vara anului 1956 s-au întețit în Europa Centrală și de Est, sentimentele anti-ruse și antisovietice au sporit considerabil. Prin urmare raportul antistalinist a lui Hrușciov a fost receptat ca o chemare la acțiune, inclusiv în Ungaria. Firește, în a doua jumătate a anilor 50 din secolul al XX-lea orașele și obiectivele din Europa Centrală și de Est care purtau numele lui Stalin și-au modificat denumirile, excepție făcând România și Albania. În URSS eliminarea memoriei lui Stalin din sfera patrimoniului național se produce în toamna anului 1961.
Pe de altă parte, sub presiunea exercitată de Nikita Hrușciov și Tito conducătorul Partidului Comunist Ungar Mátyás Rákosi, adversarul destalinizării, oficial avertizează Moscova cu privire la rolul și consecințele negative de care dispune raportul „Cu privire la cultul personalității”. În cele din urmă, Rákosi este demis la 18 iulie 1956 și deportat în Krasnodar, ulterior în Kârgâzstan, unde a decedat în anul 1971. Apropo, Rákosi a fost distituit din funcția de președinte al consiliului de miniștri la începutul lunii iulie 1953, fapt care a stimulat accentele antistaliniste, rusofobia și antisovietismul în Ungaria. Totodată, liderul român Gheorghe Ghiorghiu Dej considera că apelând la sprijinul Ungariei, în fapt Moscova își dorea o apropiere față de Tito. Numai că noua politică a Kremlinului era una care insista pe un „divorț” temeinic și irecuperabil față de Stalin și perioada stalinistă considerată ca fiind una păguboasă. China l-a acuzat deschis pe N.Hrușciov că atentează la valorile perene ale comunismului, iar liderul de la Kremlin nu a răspuns.
Imediat, după demisa lui Rákosi, în Statele Unite ale Americii a avut loc Congresul Partidului Republican. Unul din liderii partidului Dwight David Eisenhower, ex-președinte al țării până în anul 1960 a insistat pe o sporire a atenției în Europa Centrală și de Est. Congresul a solicitat ca statele blocului sovietic să fie eliberate de sub dictatura și ingerința Kremlinului. Mesajul Congresului Partidului Republican din SUA a fost receptat de opoziția ungară ca pe un apel la mobilizare și la acțiune. Ori în această perioadă Austria și Iugoslavia a facilitat și a sporit accesul transfrontalier de literatură antisovietică și antistalinistă, dar și numărul de „instructori” destinați să se preocupe de furnizarea și antrenamentul cu arme, cu spionajul radio, etc. Întrucât trupele sovietice au fost scoase din Austria Estică în anul 1955 acest teritoriu a reprezentat un „coridor” indicat pentru proiectarea evenimentelor din Ungaria. Acțiunile de profanare a monumentelor lui Iosif Stalin la Budapesta – în Stalinvarosh redenumit Dunayvarosh- au început în anul 1953 și au devenit constante în anul 1956. Moscova nu a reacționat.
La 17-18 septembrie 1956 Congresul Uniunii Scriitorilor și al personalităților publice cheamă țara să-ș sprijine pe Imre Nagy (fost premier în perioada anilor 1953-1956, eliberat din funcție de Rákosi) care era văzut de Molotov și Șepilov ca fiind un politician prooccidental, pro-Tito. În cadrul congresului se articulează o retorică antistalinistă și antisovietică în Ungaria. În același timp Moscova așteaptă ca monumentul lui Iosif Stalin să fie demolat.
Conform experților ruși și arhivei militare sovietice/ ruse, Beria îl considera pe Nagy ca fiind un personaj controlabil în totalitate în raport cu Rákosi. Imre Nagy, scrie Alexei Cickin în articolul „Cum Hrușciov a detonat Ungaria” pe una din resursele militare rusești, încă din anul 1929 atunci când se afla în emigrație în Rusia, la Moscova, a fost recrutat de NKVD și i s-a aplicat codul „Volodya”. În consecință, Nagy oferea sovieticilor informații prețioase despre liderii Partidului Comunist Ungar. Totodată Nagy devenise un simbol al anti-stalinismului și anti-sovietismului.
Statele Unite au reperat Ungaria ca fiind o verigă slabă în cadrul blocului sovietic și în anul 1954 și-a activizat acțiunile în această țară. S-a acționat conform Directivei Consiliului de Securitate Națională nr.174 din 23.12.1953. În același timp la data de 8.09.1954 Directoratul postului „Europa Liberă” a instituit Directiva Nr.15-Ungaria, operațiunea „Focus”. Directiva însuma 12 puncte: destalinizarea, alegeri libere, demontarea Tratatului de la Varșovia, etc.
La 1 octombrie 1954 un milion de fluturași care includeau programul directivei a fost aruncat din aer peste Ungaria. Retragerea SUA din proiectul ungar. În cadrul Consiliului Național de Securitate al SUA din 12 iulie 1956 vicepreședintele SUA R. Nixon declară că ar fi mai indicat ca pumnul de fier al sovieticilor s-ar lăsa peste blocul sovietic, ceea ce s-a și întâmplat.
În aceeași perioadă activ se manifestă grupările „național-extremiste”(sunt calificate de specialiștii ruși ca făcând parte din grupările teroriste) –Garda Albă, Sabia și Crucea, Acordul sanguin- care apelează la violență ca metodă de subminare a puterii politice, demolarea orândurii comuniste.
Ambasadele și reprezentanțele comerciale ale Chinei, Albaniei, României, a Coreei de Nord și a Vietnamului anunță că reprezentanțele diplomației sovietice nu acordă sprijin persoanelor care se salvează de teroarea impusă în Ungaria și militează pentru prietenie cu URSS. Reprezentanțele diplomației sovietice refuză să-i asiste pe cei care apelează la ele. În consecință, concluzia pe care o trag reprezentanții guvernelor din alte state constă în aceea că noua conducere de la Kremlin cultivă cu bună știință și la maximum anti-sovietismul în Ungaria.
Ambasada Statelor Unite ale Americii de la Budapesta notează în raportul său „După șase săptămâni fără Rákosi” că „își consolidează influența noul membru din conducerea partidului, este vorba despre János Kádár”. Diplomații americani îl citează pe ambasadorul sovietic din acea perioadă de la Budapesta, Yurii Andropov, cumnatul lui Kádár, care afirmă că „îi place nespus de mult de Kadar”, Ori sintagma „nespus de mult” este încadrată în ghilimele. Mass-media îl însește ca pe un inamic autentic a lui Rákosi și îi crează imaginea salvatorului. Nu durează mult până Kadar devine liderul Partidului Comunist Ungar.
Ecoul revoluției ungare răzbate și astăzi în memoria colectivă a Europei Centrale și de Est. A fost prima revoluție colorată, simbolică, hibrid? Nu cred. Probabil a fost o amplă operațiune de manipulare și dezinformare, cu mai multe scenarii și viteze, dar una de succes a sovieticilor. Tragem linie și ne gândim la drama și ecoul unor națiuni și persoane care au suportat victoria lui Kádár, pardon a lui Yurii Andropov, și care au fost ostracizați și umiliți până la adânci bătrânețe. Și după…

Citește și:

„Pokemonii” Federației Ruse în Europa (I)