ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "armata română"

armata română

,

Planul de înzestrare a Armatei nu a putut fi discutat în Consiliul Suprem de Apărare a Țării(foto). Potrivit portalului Moise.ro, „noul ministru, Adrian Țuțuianu (care, pentru conformitate, nu se consideră omul rușilor, chiar dacă a fost avocatul unora dintre ei)  s-a dus în CSAT cu un document care pur și simplu ignoră alocarea a 2% din PIB pentru Armată”. Să o spunem în mod direct așa cum titrează Moise.ro : „nu sunt banii pe care să îi dăm lui Trump, lui Merkel sau lu’ NATO, cum au înțeles mulți, ci bani pe care putem să-i cheltuim noi, pentru noi, eventual cu achiziții făcute de la noi. Care să dea adică locuri de muncă în România, așa cum începuse guvernul trecut să facă, la Galați și la Moreni. La început de martie atrăgeam atenția că pesediștii anulaseră subit toate eforturile făcute de Cioloș în această direcție. Prima suspiciune, când vine vorba de pesediști, este de corupție. Suntem în iulie, iar ei tot nu vor să facă nimic în acest sens. O fi și corupție, dar deja mă întreb dacă n-ar fi mai cinstit să vorbim de trădare. Ca să fiu sigur că nu e vorba doar de prostie și să dau cu paru-n niște săraci cu duhul (cum deseori pare domnu’ Țuțuianu ăsta, nu și Dragnea!), i-am rugat pe colegii de la RomaniaMilitary.ro să facă o radiografie a sistemului de achiziții militare din România. Mai jos, integral, analiza lor. Citind-o, eu am ajuns la concluzia că, de cel puțin cinci ani, de când s-a terminat criza iar programele de achiziții puteau demara (ce coincidență de atunci e și PSD-ul la putere!) Armata Română și, implicit apărarea țării, este sabotată sistematic de propriul guvern. Asta în condițiile în care de trei ani Rusia face scandal pe lângă noi, iar țara noastră este practic înconjurată de aliați, mai pe față, mai mascați, ai Rusiei.”

Rumaniamilitary.ro : Asa cum am banuit si noi, asa-zisul buget de 2% din PIB pentru MApN pe 2017 nu este nimic altceva decat asa-zis, adica doar o alta minciuna ordinara a psdului lui dragnea. Una din multe altele…  Nici vorba de o alocare de + 16 miliarde de lei, iar CSATul de astazi ne aduce si confirmarea oficiala; planul de achizitii pentru armata a fost respins (cel mai probabil de catre presesdinte) pe motiv ca nici macar nu se apropia de cei 2% promisi, pentru ca – nu-i asa – banii nu prea cresc in pomi.

Cica planul va fi revizuit astfel incat sa aiba macar in vedere suma bugetata oficial catre MApN, desi la jumatatea anului si nici un contract semnat se va face voia lui dragnea; banii vor ramane necheltuiti la bugetul statului ajutand astfel la scaderea deficitului unui buget si asa halucinant de imbecil…

Pana aici nici o surpriza pentru mine, n-am crezut niciodata in cei 2%, intrebarea mea retorica este cat timp il vor mai suporta romanii pe acest vierme si cloaca lui la conducerea Tarii, cand vedem clar ca singura lor obsesie este distrugerea justitiei, legiferarea furtului si distrugerea economiei prin masuri pe care eu nu le mai consider rodul imbecilitatii lor ci dimpotriva cred ca sunt promovate cu scopul clar de a face zob economia.

Dar vina nu-i a viermelui si a partidului sau de lepre ci a noastra ca nu-i dam o piatra direct in cap, ca vorba-aia: Tara-i a noastra, banii tot ai nostri, pietre cat vezi cu ochii, iar noi stam ca idiotii si ne holbam la alde dragnea, olguta vasilescu, firea etc cum ne fura si ne scuipa – intre timp – direct intre ochi.

Pai care sa fie vina ‘mnealor?! Datoria lor este sa incerce…

Revenind la militarie, eu va sfatuiesc sa va luati gandul de la achizitii si alte asemenea chestii pentru ca psdul n-a venit la putere sa intareasca Romania ci dimpotriva s-o ingenuncheze, si mergand pe aceasta idee n-o sa cumpere nimic pentru nimeni: nici tehnica de lupta, nici salvari, nici elicoptere, nici corvete.  Si apropos de elicoptere (de salvare care sa poata executa misiuni si noaptea), nu mai tin minte exact cine a fost dobitocul – pare-se ca noul premier, s-a dat ordin MApNului si MAIului sa faca ce-or face si sa rezolve situatia interventiei cu elicoptere de salvarea noaptea, iar proasta de la ministerul de interne a venit cu nastrusnica idee sa cumpere niscai helicoptere d’alea pentru interventie pe timp de noapte.

Noi ne facem datoria si atragem atentia prostei de ministru ca nu EXISTA  elicoptere speciale pentru interventii pe timp de noapte ci doar elicoptere normale dotate cu aparatura pentru interventie in conditii de vizibilitate zero/scazuta si aparatura aia poate fii montata si pe Puma MEDEVAC, sau pe elicopterele SMURD sau ale MAI.

Hibele sistemului românesc de achizitii militare analizate de  Rumaniamilitary.ro 

Păienjenișul de impedimente a devenit atât de dens, încât astăzi orice program major de înzestrare al Armatei Române poate fi implementat doar cu eforturi aproape supranaturale. Nu avem nici pretenția de cunoscători absoluți ai fenomenului, însă ceața secretomaniei nejustificate din MApN lasă să se întrevadă cateva simptome îngrijorătoare în ograda Departamentului de Achizitii (DPA), dar și a celorlalți decidenți cu rol in înzestrarea Armatei Române, înzestrare care trebuie refăcută integral, de la A la Z, după decenii de stagnare.

În primul rând, carnetele de sarcini sunt adesea nerealiste: performanțe, criterii și prețuri aberante. În multe cazuri se cere un produs de top, «ca în reviste», dar la un preț cât mai redus și în cantități mici. Or asta înseamnă că se sacrifică integrarea unor sisteme de arme mai sofisticate, se renunță la unele echipamente – mergându-se pe dotarea minimală.

Un exemplu este achiziția de Piranha IIIC, un vehicul nu neapărat prost, însă intrat în dotare în doar câteva zeci de exemplare, fără kit-uri de protecție suplimentară și dotat minimalist cu o turelă cu armă de calibru mic, care a avut și probleme de integrare și exploatare. O legendă este cazul motivării neselecționării transportorului SAUR2, pe motiv că, alături de protecția insuficientă, nu ar fi capabil să atingă viteze de 120km/h. Și cu toate acestea, armata, prin declarațiile miniștrilor de resort, a fost interesată să achiziționeze SAUR2… O confirmare recentă a cerințelor nerealiste o reprezintă licitația anulată pentru doar 286 de vehicule 4×4 ușor blindate… după cea anterioară de doar 16 vehicule Panhard PVP 4×4, existând deja în inventar și vehicule 4×4 Humvee și Uro Vamtac, iar necesarul urcând la peste 3000 de vehicule 4×4 (MApN emițând în 2014 un RFI în care confirmă interesul pentru 1200 de vehicule).

Revenind la preț, un « ucigaș » al achiziției militare este constrângerea prețului celui mai mic – o aberație în cazul în care performanțele și integrarea locală (independența de furnizori străini) sunt mai importante decât prețul în sine. Această constrangere a dus la criterii de preț aberante, care în multe cazuri puteau fi îndeplinite doar de echipamente uzate moral sau chiar fizic.

Lipsa transparenței carnetelor de sarcini și licitațiilor poate fi considerată deja o tradiție locală, în contrast cu ceea ce se întamplă în lumea civilizată. Cerințele și punctarea (motivarea deciziei) sunt confidențiale, deși majoritatea producătorilor fac publice caracteristicile tehnico-tactice ale propriilor echipamente. Exemple recente: modernizarea fregatelor (pentru ridicola suma de 190 mil. euro) și alegerea tipurilor de corvete, ca să nu mai vorbim de opțiunea pentru achiziția aparatelor F-16, în niciunul dintre cazuri cerințele nefiind publice.

Incoerența programelor de înzestrare pe termen lung, în sensul în care, deși necesarul de anumite echipamente este în volum mare, se cumpără eșantioane reduse numeric (și de o mare diversitate – un coșmar logistic, tradiție interbelică) prin licitații separate, ceea ce poate duce la câștigarea licitațiilor de către produse diferite. Acesta poate fi un răspuns simptomatic la faptul că parlamentul și guvernele sunt incapabile să asigure finanțare multianuală a programelor, însă efectele perverse sunt prețul mai ridicat la bucată și incapacitatea de a negocia o compensație industrială sau o integrare/producție parțială în țară. Un exemplu este achiziția de Piranha IIIC, care trebuiau produse parțial în țară după lotul-eșantion inițial de import.

Loturile mici sunt confirmate de achiziția a doar 12 avioane multirol F-16, inclusiv echipamentele aferente și munițiile, în cantități farmaceutice (fiind unanim acceptat un minim de două-trei escadrile, adică 36-48 de aeronave), achiziția de loturi de câteva zeci de camioane (necesar 2000 de bucăți potrivit RFI-ului DPA) sau licitațiile de torpile (doar 18 bucăți în 2013). Echipamentele diverse și în loturi reduse denotă și lipsa unei preocupări reale pentru lanțul logistic, confirmată și de cazurile rare de transfer al mentenanței sau producției unor componente în țară.

Un alt efect al instabilității politice și politicilor fiscale iresponsabile este anularea unor licitații de la un an la altul, pentru a câștiga timp de către guvern în partea de fiscalitate și a reduce cheltuielile. Este deja celebră formularea «de la anul vom… » !

Mai există și moda de a acorda contracte unor interpuși locali, firme de apartament sau fără experiență reală în domeniul respectiv, și nu direct companiilor mamă, unor filiale ale acestora sau unor posibili parteneri locali, cu experiența în domeniu.Cazul CSR în achiziția Panhard PVP este un exemplu, ca să nu mai vorbim de insistența de a implica UTI în programul TBT 8×8 la un moment dat.

Lipsa unei implicări reale, finanțate corespunzător, în cercetare este dovedită de statisticile « European Def. Agency » (pag. 31 din raport), MApN preferând produse de import, la cheie, puținii bani disponibili fiind repede alocați unor achiziții de acest fel, în timp ce programele naționale de dezvoltare cerute chiar de MApN sunt neglijate și subfinanțate cu anii. Programul național de dezvoltare TBT 8×8 început în 2011, avea nevoie de doar 2 mil. euro pentru a fi finalizat și a se ajunge la construcția prototipului. Din aceștia, până în vara lui 2015 (în 4 ani) se alocaseră doar 50.000 de euro, în timp ce pentru achizițiile de Piranha și Panhard se cheltuiseră milioane de euro anual. De ce? Doar MApN poate răspunde. În plus, importul poate duce la costuri excesive, atât la achiziție, cât și în exploatare, iar banii sunt complet exportati, afectaând negativ PIB-ul Romaniei din care MApN iși obține cota de finanțare.

Tot EDA ne spune, bazat pe datele din 2014-2015, că nu mergem în direcția bună, crescându-ne cheltuielile de personal în ritm accelerat raportat la bugetul armatei, creștere care ar putea înghiți în timp o parte din marja câștigată cu alocarea a 2% din PIB, destinată înzestrării și operării.

În final, să nu uitam că se complică offsetul (compensația industrială), separând partea de achiziție, aflată în custodia MApN, de cea a colaborării industriale, aflate la Min. Economiei/ Romarm, astfel că anumite contracte de achiziție sunt semnate înainte de a se ajunge și la un accord pe partea industrială. Ulterior semnării, rămâne ca Min. Economiei să se chinuie să gasească și negocieze o formulă de compensație, cu greu acceptată și de furnizor… Există și alte modele care favorizează colaborarea industrială, un exemplu fiind modelul australian, prin care se lasă libertatea furnizorului să-și aleagă parteneri locali. E adevărat, în cazul nostru, potențialii parteneri ar trebui mai întâi să fie repuși pe picioare și credibili. O altă portiță de evitare a colaborării industriale sunt contractele guvern-guvern, al căror prim scop este reducerea la un minim a costului achiziției.

Încă nu ne-am pierdut speranța că cineva are ochi să vadă aceste probleme și că măcar o parte dintre ele se vor rezolva în următorii ani, făcând loc unor programe de înzestrare serioase din toate punctele de vedere și cu bătaie lungă 

Video mai la Est de România: Imagini şocante. Crime de război ale invadatorilor ruşi în Ucraina /Russian War Crimes in Ukraine

,

Generalul Hapau, a fost pus sa aleaga intre demisie sau trecere in rezerva. Generalul Marian Hapau ar putea fi schimbat din fruntea Directiei Generale de Informatii a Apararii (DGIA). Potrivit Romania Libera, acesta a primit un avertisment din partea fostului ministru al Apararii, Gabriel Les, dupa cum au declarat „Romaniei libere” surse din MApN.

Potrivit acestor surse, ministrul Apararii i-a cerut sa aleaga modalitatea in care sa se retraga de la sefia serviciului secret al Armatei: demisie sau trecere in rezerva. Motivul oficial pentru care PSD doreste schimbarea lui Marian Hapau din functie este implicarea sa in numeroase scandaluri de presa. „Romania libera” a scris pe larg despre ilegalitatile si abuzurile savarsite de acesta asupra unor ofiteri ai DGIA, care au refuzat sa satisfaca interesele gruparii conduse de Gabriel Oprea.

Cazul col. (r) Doru Paraschiv, caruia i s-a inscenat un incident de securitate si a fost trecut ilegal in rezerva, este de notorietate. Ministrul Les i-a reprosat  generalului Hapau ca aceste scandaluri afecteaza imaginea Armatei Romane.

Direcția Generală de Informații a Apărării (DGIA) este serviciul de spionaj al Armatei Române. A fost înființat la 1 iulie 1999 și este compusă din  Direcția Informații Militare și Direcția Siguranță Militară. Atribuțiile DGIA sunt: obținerea, prelucrarea, verificarea, stocarea și valorificarea informațiilor și datelor referitoare la factorii de risc și amenințările interne și externe, militare și non-militare, care pot afecta securitatea națională în domeniul militar și aplicarea măsurilor contrainformative și cooperarea atât cu serviciile/structurile departamentale naționale și de informații, cât și cu cele ale statelor membre ale alianțelor, coalițiilor și organizațiilor internaționale la care România este parte și asigură securitatea informațiilor clasificate naționale, NATO și UE la nivelul MApN.

romaniabreakingnews.ro

,

În seara zilei de 26 iunie 1940, la trei zile după capitularea Franței în fața Germaniei, este primit la București ultimatumul URSS care ne cerea Basarabia și nordul Bucovinei. Inițial, Stalin dorise întreaga Bucovină, dar Germania s-a opus, iar Stalin, pentru a nu-și irita aliatul, și-a redus pretențiile la jumătate, respectiv la nordul provinciei. S-a pus în Consiliul de Coroană problema rezistenței, dar ținând cont de faptul că aliații noștri din Înțelegerea Balcanică ne-au abandonat, mai puțin Turcia, am cedat. Conform tratatelor de alianță, dacă intram în război și eram atacați de un terț, aliații noștri ar fi trebuit să intre în război împotriva acelui terț. Spre exemplu, dacă intram în război cu URSS era o mare probabilitate să fim atacați din spate de Ungaria și Bulgaria, iar Iugoslavia și Turcia să le atace. Polonia și Cehoslovacia nu mai existau la ora aceea. În Consiliul de Coroană au fost 19 voturi pentru cedare și șase membri ai guvernului care au votat pentru rezistență pe Nistru, numele lor merită amintit aici: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ștefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu).

Guvernul sovietic a cerut evacuarea Basarabiei și a nordului Bucovinei în termen de patru zile, începând cu ora 12, dată la care vor intra trupele sovietice care vor urma trupele noastre în retragere. Desigur că acest termen nu a fost respectat, cum nu a fost respectat nimic din ce au promis rușii. Armata Roșie la ora 12 pătrundea în Cernăuți, și forțase Nistrul cu mai bine de o oră de termenul fixat. Au avut loc scene cumplite în Chișinău, unde agenții NKVD și populația rusofonă, mulți evrei, s-au dedat la crime împotriva reprezentanților autorităților române, s-au scris sute de pagini despre asta. Dar eu aș vrea să aduc în discuție un document al Marelui Stat Major secția 2 tocmai despre această retragere:

Retragerea trupelor române, depășite de formațiuni motorizate sovietice și continuu hărțuite de populația comunistă, răzvrătită și instigată de agitatori sovietici, s-a executat în foarte grele condițiuni, o parte din materialul de război fiind părăsit în teritoriile ocupate. În plus, retragerea a fost îngreunată și de etapele lungi pe care trupele erau forțate să le execute, precum și din cauza intenției exprese a guvernului român de a nu provoca incidente cu trupele sovietice.

Trupele sovietice, luând drept slăbiciune (ceea ce pentru trupele române nu era decât un act de înaltă disciplină conștientă) au călcat stipulațiunile Convenției și sub forma controlului rechizițiilor locale, opreau coloanele române, înconjurându-le în prealabil cu forțe mecanizate, invitând apoi bandele comunizate și instigate să-și ridice ceea ce le-ar fi fost rechiziționate de către trupele române.

Această acțiune a forțelor sovietice s-a executat după un plan bine stabilit și anume:

Unitățile mecanizate sovietice depășeau coloanele române și le opreau în momentul traversării localităților. Se barau ieșirile satelor, în special cele de la vest, apoi servindu-se de megafoane, invitau soldații basarabeni să iasă din coloană și să rămână pe loc. Populația comunistă, instigată în prealabil de agitatorii politici, vocifera îndemnând soldații să părăsească frontul. Odată coloana dezorganizată prin îndepărtarea elementului basarabean, care de altfel, la unele unități forma majoritatea, răzvrătiții civili erau îndemnați să-și reia materialele și animalele presupuse rechiziționate din zonă. Aceste bande de comuniști, protejate fățiș de forțele sovietice, s-au dedat la acte reprobabile, jefuind și chiar dezarmând pe ostașii români puși în imposibilitatea de a se apăra.

Cu această ocaziune, s-au produs acte de înaltă ținută și abnegație din partea multor ofițeri și soldați, care au încercat să salveze materialele ce li se încredințaseră, ducându-le singuri în spinare zeci de kilometri, deoarece căruțele și caii fuseseră luați de răzvrătiți.

Da, se putea rezista, dar unde erau cele 1033 de cazemate planificate a se face pe Nistru? Dar cele 498 prevăzute în Bucovina? În Basarabia fuseseră realizate abia 127 (12,3%), iar în Bucovina abia 24 (5%)! Ce a făcut statul român până la data de 28 iunie 1940? Unde erau dotările armatei, armamentul modern, toate cele necesare?

Primul ofițer român căzut în al doilea război mondial

Nu, primul ofițer român căzut în al doilea război mondial a murit nu în 22 iunie 1941, nici în 21 iunie, ci cu aproape un an mai devreme, la 29 iunie 1940, ora 4 dimineața. Este vorba de căpitanul Ioan Boroș din regimentul 16 artilerie. Din documentul cu nr 64410 din 11 noiembrie 1940 din arhiva Ministerului Apărării Naționale aflăm următoarele:

În dimineața zilei de 9 iunie 1940 la orele 4, localitatea Herța a fost ocupată de armata sovietică cu elemente mecanizate. La această dată, bateria 1 (comandată de Ioan Boroș) era instalată pe poziție, în sprijinul unui detașament de infanterie.  Două din carele de luptă ce inraseră în localitate au apărut în poziția bateriei și au cerut ca bateria să se predea. Căpitanul Boroș a încercat să parlamenteze cu rușii, însă ei au tres focuri de armă și pistol omorându-l pe loc, căzând la datorie între ostașii și tunurile sale. Din cele de mai sus, rezultă că ofițerul a încetat din viață în timpul și din cauza serviciului comandat.  

Trupul căpitanului Ioan Boroș a fost înmormântat la Dorohoi cu onoruri militare, ulterior a fost reînhumat la Bacău, o stradă din oraș i-a purtat numele până la instaurarea regimului comunist.

Împrejurările morții căpitanului Ioan Boroș sunt confirmate de către C. Arig, emigrat apoi în Israel, fost soldat în bateria căpitanului Ioan Boroș. Acesta descrie cum tancurile au pătruns până la Herța, care nu figura pe harta revendicărilor teritoriale sovietice. Crezând că este o greșeală, căpitanul Boroș, însoțit de sublocotenentul de rezervă Alexandru Dragomir și de câțiva soldați, a încercat să le explice rușilor că au trecut limita de demarcație și că trebuie să se întoarcă. Arig spune că în timpul discuțiilor, pentru a-i intimida pe ruși și a-i convinge, sublocotenentul Dragomir a tras un foc de pistol în aer. Nimeni nu a fost atins, dar rușii au deschis focul cu mitralierele de pe tancuri. Au căzut morți căpitanul Ioan Boroș, sublocotenentul Alexandru Dragomir și un soldat evreu pe nume Solomon.

În acea zi, de fapt, au fost uciși cel puțin cinci ofițeri români, în afară de cei doi mai sus menționați, căpitanul Georgescu, comandantul Cercului Militar Soroca, împușcat de evrei, și un ofițer de grăniceri arestat de ruși la Ștefănești, județul Cernăuți, și torturat până la moarte pentru a divulga secrete militare. Altul a fost căpitanul Epure, comandant de escadron în Regimentul 5 roșiori, dislocat lângă Soroca, care a cerut rușilor să respecte graficul de deplasare și distanța de minim 4 km între cele două armate. Rușii l-au împușcat pur și simplu. A murit la Soroca, nu departe de locul unde a fost ucis generalul Stan Poetaș în 1919 (vezi Moartea unui erou, generalul Stan Poetaș).

Căpitanul Ioan Boroș era căsătorit de zece luni și aștepta un copil pe care nu l-a mai văzut niciodată. Un an mai târziu, după eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei, guvernatorul Bucovinei a dispus ridicarea la Herța a unei troițe în amintirea celor trei români căzuți aici. La parastasul care a avut loc la școala din localitate, la care a participat soția și fetița Ionița a celui care a fost căpitanul Ioan Boroș, guvernatorul Bucovinei a prins la gâtul fetiței de un an o cruciuliță de aur pe care scria De la tăticul tău.

Un sublocotenent salvează o brazdă de pământ românesc

Redau mai jos mărturia locotent-colonelului (r) Nicolae St. Dinu Măcelaru, în 1940 sublocotenent în divizia 6 infanterie:

Concentrat în batalionul 6 pionieri al diviziei 6 infanterie, ca sublocotenent de rezervă, specialist în distrugeri de poduri, căi ferate și șosele, am fost delegat de comandantul militar din acea zonă să montez dispozitive de distrugeri în punctele obligate de trecere de la Dorohoi și până la Cernăuți, în eventualitatea unui atac cu tancuri din partea trupelor rusești care erau masate dincolo de Nistru.

Aceste dispozitive de distrugeri erau amplasate și deservite de echipe de pionieri bine instruite, cu consemnul ca atunci când inamicul ar fi ajuns cu tancurile la 500 m aproape de dispozitivul de distrugeri, un explozor bine camuflat  să declanșeze explozia, obligând pe inamic să stopeze pătrunderea cu tancurile.

În 1940, când trupele rusești au ocupat Basarabia, mă aflam la podul de cale ferată de la Cernăuți pe unde se putea pătrunde în Bucovina. Chemat la comandamentul militar din acea zonă, un colonel, comandantul unei brigăzi de infanterie, mi-a făcut cunoscut sub semnătură ordinul Majestății sale Regele Carol al II-lea, că nu aveam voie să declanșăm dispozitivele de distrugere și să evităm orice confruntare militară cu armata rusă.

A doua zi după ocuparea Basarabiei, la ora 3 dimineața, unități de tancuri ale rușilor au pătruns prin Cernăuți spre Bănceni – orașul Herța. Colonelul comandant al brigăzii de infanterie mi-a pus la dispoziție o bicicletă să alerg în cea mai mare viteză până la Herța. Primele tancuri pătrunse în oraș mitraliau și produceau panică în rândul populației care înspăimântată fugea în toate părțile.

Întrebând câțiva civili ce se întâmplă în oraș, mi-au răspuns îngroziți că ieșind în calea primelor tancuri rusești, 4 căpitani de infanterie români cu batistă albă în vârful baionetei au fost secerați de mitralierele de pe tancurile rusești, împreună cu oameni civili nevinovați. Continuând investigațiile, toți civilii pe care i-am întâlnit mi-au confirmat că ofițerii ruși de pe tancuri cercetau o hartă și întrebau pe cei ce-i întâlneau cât mai este până la Botoșani, limita prevăzută pe hartă să ocupe din trupul țării noastre. Îngrozit de cele auzite, ca bun român și bun patriot, s-a aprins o mare revoltă în sufletul meu și din proprie inițiativă, trecând peste ordinul Majestății sale Carol al II-lea, am trimis urgent un agent de legătură până la cele două echipe de pionieri: una la podul de lemn din comuna Probotești și a doua la un punct obligat de trecere, la încrucișarea de drumuri de la intrarea în comuna Probotești, cu consemnul ca atunci când tancurile ajung la 500 m de obiectivul de distrugere, să le arunce în aer. S-au auzit două mari explozii, tancurile rusești crezând că terenul este minat au rupt-o înapoi la fugă spre orașul Herța.

Speculând această situație unitățile armatei noastre au au montat la marginea exterioară a comunei Probotești, spre Dorohoi, baricade de lemn groase, destul de înalte, completate cu arici de sârmă ghimpată spre a opri invazia trupelor rusești. Faptul că s-au construit aceste baricade și poate și de teama unor câmpuri de mine, trupele de tancuri rusești au renunțat la înaintarea spre Botoșani, limita de ocupație ce o aveau înscrisă pe harta lor și în acest mod hotarul existent și astăzi a rămas la limita exterioară a comunei Probotești, spre comuna Buhai și orașul Dorohoi.

După ce s-au instalat de ambele părți trupe de grăniceri, comandantul meu de companie, locotenentul de rezervă Ion Sălăgeanu, profesor de matematică la liceul din Turnu Severin, m-a luat de braț și parcă îi aud și acum cuvintele: Vino, domnule sublocotenent Măcelaru să-ți arăt cum dumneata ai înscris o pagină de glorie în istoria neamului românesc, când deși ordinul Majestății sale Regele a fost în mod expres să nu declanșăm dispozitivele de distrugere, prin inițiativa dumitale de bun român și bun patriot, de a distruge două obiective, puncte obligatorii de trecere, ai stopat înaintarea trupelor de tancuri rusești, salvând o porțiune destul de mare din trupul patriei noastre de la comuna Probotești – Dorohoi până în Botoșani, este o acțiune proprie de mare curaj și de bun patriot!

Știind acum toate aceste lucruri, actul de la 22 iunie 1941 este nu numai justificat, ci chiar obligatoriu!

Bibliografie:

***, Veteranii pe drumul onoarei și jertfei. Spre cetățile de la Nistru, editura Vasile Cârlova, București, 1996

Redactor RBN Press Cristian Negrea

www.cristiannegrea.ro

  • republicat din 28 Iun 2013
,

La 22 iunie România aniversează declanșarea “Războiului Sfânt pentru Reîntregirea Patriei”. Mareșalul Ion Antonescu avea să plătească cu viața această îndrăzneală de a veni de hac vrăjmașului, bolșevic anti-creștin și invadator. „Dacă mor – este pentru Bucovina și Basarabia. De ar fi să reîncep, aș face la fel …”, avea să spună Mareșalul mamei sale în după-amiaza zilei de 1 iunie 1946, înainte de-a fi condus spre locul de execuție de la Jilava.  (Historia.ro)

La ora 2, în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, Armata Română primește de la generalul Ion Antonescu legendarul ordin: „Ostași, treceți Prutul!“ Un moment care desparte două tragedii naționale: pierderea Basarabiei și a Bucovinei de Nord prin ultimatumul din 1940 și cucerirea României de către Armata Roșie în 1944.

România a intrat „de facto” în cel de-al Doilea Război Mondial o dată cu ultimatumurile Uniunii Sovietice din 26 și 28 iunie 1940, care au dus la pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei și Ținutului Herța, prima parte a unei drame în trei acte, jucată în vara aceluiași an. Cedarea fără luptă, în pofida asigurărilor repetate ale înaltelor oficialități de la București că granițele vor fi apărate cu orice sacrificii, a pus armata Română într-o situație umilitoare, cu consecințe în timp poate mai tragice decât orice înfrângere militară.

Video: Trecerea Prutului

22 iunie 1941: Aviatorii au trecut primii Prutul

Dacă în ceea ce privește trupele terestre, în vreme ce la radio se difuza „Marșul Basarabiei”, primii vor fi trecut în Basarabia spionii, cercetașii în adâncime și, nu în ultimul rând, pontonierii, abia la urmă grosul infanteriei, artileria și celelalte, neîndoielnic, aviatorii au fost cei care, în noaptea de 21/22 iunie 1941, au primit cei dintâi misiunea de luptă. Iar dintre aceștia, la rândul lor, prioritate au avut cei din aviația de informație, adică de recunoaștere și observație aeriană.

Așa cum se preciza în articolul „Glorie mută”, publicat în numărul 1 din august 1941 al „Magazinului aeronautic”, piloții de recunoaștere „nu fac picaje de sute de metri și nici acrobații de degajare: materialul nu o permite și nici misiunea nu o cere; observatorii nu au ocazia efectelor la țintă și nici satisfacția unui rezultat imediat. (…) Dar pe ei se bizuie comandamentele superioare și celelalte aviații, ei aduc țintele. Din primele clipe ale războiului zeci de avioane informatoare au străbătut câmpul de luptă al inamicului. Aparate  foto, carnete de notițe și hărți, comunicate radio… Pândite și vânate. Primul echipaj care a trecut Prutul în zorii lui 22 iunie a fost un astfel de avion. Șeful de escadrilă a ținut să fie șeful primului echipaj. A pierit împreună cu observatorul, doborâți de vânătoarea rusă. …A murit glorios dar fără tresărirea noastră, nu doborâse avioane și nu efectuase distrugeri, învăluit doar de tristețea «băieților» și a avioanelor escadrilei sale”.

Ce nume vor purta eroii aceștia vom afla ceva mai târziu, nu ca acum, când atâta le trebuie ofițerilor însărcinați cu relațiile publice să nu ofere presei orice informație legată de eroii căzuți prin Afganistan, de exemplu. Astăzi, din sutele de mii de soldați care au trecut Prutul în acea noapte, mai exact în zorii acelei zile, foarte puțini mai trăiesc pentru a putea povesti. Și fiind foarte tineri atunci, sigur că aveau funcții militare foarte mici, cel mult comandanți de companie. Iar dintre aviatorii pe care i-am auzit relatând odiseea acelei nopți, deși nu se mai află astăzi printre noi, cel mai interesant și complet rămâne Sorin Tulea, unul dintre reporterii de front voluntari care a și lăsat, de altfel, posterității o descriere a clipelor trăite atunci.

„…Zilele ce au urmat prevesteau foarte clar furtuna care se apropie! Primul simptom a fost atunci când Comandantul flotilei, comandorul Sahini, a venit de la Brașov ca să inspecteze grupul. Apoi a venit inspecția ministrului aerului, generalul Jienescu Gheorghe, care ne-a ținut un discurs, combinat cu niște recomandări ce ne-au pus pe toți pe gânduri. Și anume că «dacă va fi să fie răsboi cu U.R.S.S., atunci el așteaptă ca fiecare echipaj să-și facă datoria până la capăt. Iar dacă bombele nu își vor atinge obiectivul, atunci echipajul respectiv să se arunce în picaj cu avion cu tot asupra țintei», după metoda care, ulterior, a fost perfecționată și pusă în practică de piloții japonezi, kamikaze. (…) Din discursul ministrului, însă, până la sfârșit, nu s-a putut trage nici o concluzie. Adică nici că va fi, nici că nu va fi răsboi cu U.R.S.S.! A urmat, în aceeași zi, un discurs similar, însă fără recomandări cu caracter de kamikaze, și tot cu un caracter ambiguu, făcut de locotenent-comandorul Paul Landmann (Comandantul Grupului 5 Bombardament Greu «Heinkel 111», aflat atunci la Ziliștea – n.a.).

 

Totul vibrează în jurul meu!

A doua zi dimineața, un telefon urgent îl cheamă pe Landmann, împreună cu adjunctul său, căpitanul Stoenescu Bill, să vină la Tecuci pentru o conferință militară. Suntem acum pe 21 Iunie 1941! Cei doi se duc, după care, în după-amiaza aceleiași zile, urmează adunarea generală a tuturor echipajelor, pentru a ni se comunica rezultatul discuțiilor avute dimineața cu forurile superioare ale aviației. Landmann ne spune textual: «Situația politică între noi și ruși este foarte încordată.

Nu este exclus ca în zilele ce urmează să aibă loc o acțiune militară, când va trebui să facem, pe deasupra Basarabiei, un raid de demonstrație a prezenței aviației române. Însă să nu vă faceți griji, deoarece Grupul 7 vânătoare de Me 109, al lui Popișteanu, nebunul, vă va însoți și, dacă va fi cazul, vă va face protecție!». Apoi urmează masa de seară. Vedem că și la germani agitația era neobișnuită. Mașini, camioane, avioane de transport YU52, mișcări de trupe de la A.C.A. și, în general, o atmosferă de praf ce făcea halouri de lumină în jurul becurilor electrice ale proiectoarelor de peste tot.

Ne culcăm! Și astfel începe noaptea de 21 spre 22 Iunie 1941! Noapte în care, desigur, moartea, îmbrăcată în costumul ei tradițional de culoare neagră și cu celebra coasă în mână, și-a făcut rondul pe la dormitoarele de la hangare, ca să-și aleagă clienții pentru zilele ce vor urma și de la germani, și de la români. (…) Sub impresia celor auzite în ziua precedentă, eu adorm greu. Deodată mă trezesc brusc, având senzația că se prăbușește hangarul peste noi. Totul vibrează în jurul meu! Pereții vibrează! Geamurile vibrează! Totul într-un zgomot apocaliptic, de sfârșit de lume. Era un zgomot de motoare de avion puse în plin, însă de o intensitate cum nu o mai auzisem niciodată. În momentul când m-am trezit, se deschide brusc și ușa de la dormitor, se aprinde lumina unei lanterne și agentul de legătură de la comandament intră și, din cauza zgomotului infernal al motoarelor, strigă tare:

– Domnilor, deșteptarea și prezentarea la comandament! Din acest moment suntem în stare de război cu U.R.S.S.!

Vibrațiile simțite atunci când m-am trezit erau provocate de motoarele puse în plin, în regim de decolare, ale zecilor de bombardiere germane Heinkel 111, care își luau zborul pe rând. În timp ce ne îmbrăcam în grabă, prin ușa deschisă de agent, aveam vedere directă spre pista de decolare. Aici, toate luminile de balizaj erau aprinse, iar proiectoarele de bord ale celor aproape 150 de avioane erau aprinse și ele, deci 300 de motoare Yunkers Jumo 211, fiecare de câte 1200 CP, ambalate la maxim. Pot vedea grupuri de bombardiere, în formații de câte trei sau de câte șase, decolând și lăsând în urmă un nor de praf care aproape că estompa lumina proiectoarelor de bord.

Este ora 0.30. A început ziua de 22 Iunie 1941!

Era ceva fantastic să văd cum cele 150 de avioane decolează în noapte pentru prima lor misiune de răsboi. Simțeam fiori în tot corpul și făceam eforturi să-mi ascund lacrimile din cauza emoției provocată de măreția momentului! Cu toții eram conștienți, de fapt, că trăim un mare moment, unic în istoria românilor, deoarece era pentru prima dată când românii răspundeau cu arma în mână la cei aproape 1000 de ani de năvăliri barbare și de mizerii venite dinspre răsărit, de dincolo de Nistru!

Mă uit la ceas. Este ora 0.30. A început ziua de 22 Iunie 1941!

De atunci a trecut o jumătate de secol. Iar acum, când scriu aceste rânduri, suntem în anul 1993 și retrăiesc în gând acele momente, cu aceeași intensitate ca în 1941, făcând eforturi disperate să-mi stăpânesc anumite noduri din gât, când îmi amintesc de camarazii mei de sbor de atunci care și-au dat viața pe «cerul de onoare al României», iar astăzi nici nu se mai vorbește de ei!

Bombardierele germane au decolat de pe Ziliștea, având ca primă misiune de luptă atacuri la Sevastopol, Kiev, Jitomir și Kaumas. Decolarea lor s-a făcut cu o oră mai înainte de a li se comunica rușilor declarația de răsboi, astfel ca această declarație să coincidă cu primele dâre de bombe peste obiectivele de mai sus.

Acum suntem toți echipați și ne îndreptăm spre cele trei autobuze care ne transportă la comandament. Suntem încă buimaci de somn și de spectacolul oferit de colegii noștri germani de la KG 4 și KG 27. Toată lumea tace! Dar este o tăcere care «vorbește»! Toți vorbim cu noi înșine în gând! Deci… răsboi! Ce va fi? Cum va fi? În tot cazul… vom vedea. Mai ales, știam că într-un răsboi pot fi și «cazuri mortale»! Așa că nu ne rămâne decât să mergem la noroc. Comandamentul era instalat în grupul de case al fostului conac Marghiloman.

(Aviatorul român Sorin Tulea, într-un bimotor Savoia Marchetti)

De departe vedem agitația de personal în lumina puternică a becurilor alimentate de un grup electrogen. Avioanele au husele scoase, se văd stive mari de lăzi pentru bombe care acum sunt goale, cisternele de benzină trec de la un avion la altul, mecanicii de aerodrom pornesc motoarele și le turează în regim de încălzire, iar echipajele se adună în front pentru a primi ordinele de misiune. Primul nostru atac se va produce asupra aerodroamelor din sudul Chișinăului, precum și asupra gării de triaj, iar ca obiectiv special pentru escadrila 78, în plus, se cerea și un atac asupra aerodromului din Tiraspol. Consultăm tabla neagră din fața corturilor de la escadrile. Pe aceste table sunt scrise cu cretă numele membrilor din structura echipajelor, precum și numărul avionului respectiv, care va participa la această misiune de luptă în premieră absolută. (…)

Este ora 3. Un prim bombardier He 111, pilotat de locotenent-comandorul Nagaevsky Gh., navigator fiind sublocotenentul (r) Radu Boldur, decolează, fiind primul avion românesc care, conform ordinului Generalului Antonescu, «a trecut Prutul». Misiunea acestui echipaj era de a recunoaște traseul din punct de vedere meteorologic, reacția A.C.A. (artileria contra aviației, cum se spunea atunci – n.a.) sau vânătoare și de a raporta comandamentului, prin radio, cele constatate.

Încă puțin și suntem deasupra Basarabiei

Este ora 3.30. Decolează tot Grupul 5 la lumina proiectoarelor de bord și cu toate luminile de poziție aprinse. După decolare, însă, trebuie să stingem aceste lumini și să zburăm într-o beznă absolută numai în P.S.V., adică numai după aparatele de bord. Imediat sunt conștient că, în asemenea condiții, pericolul unei ciocniri în aer între avioane este imens. Totuși, zborul a continuat fără incidente și fără să distingem absolut nimic în jurul nostru. Însă noaptea fiind senină, la lumina palidă a stelelor vedem, la un moment dat, cum se reflectă această lumină peste o albie de râu ceva mai lată. Este Prutul! Încă puțin și suntem deasupra Basarabiei, astfel că, după echipajul Nagaevsky-Boldur, avioanele din Grupul 5 «Heinkel 111», la rândul lor și ele au executat acel ordin. De menționat că, în acea noapte, din toată armata română, primii soldați care au executat acest ordin au fost constituiți în echipajele combatante ale Grupului 5 din Flotila 1 Bombardament din Brașov. Echipaje din care am făcut parte și eu. Până și astăzi mă simt mândru de acest fapt. Iar «amintirile» pe care le port și acum pe picioare, după această aventură care a fost răsboiul cu arma în mână în contra U.R.S.S.-ului, sunt pentru mine cele mai valoroase decorații de răsboi. (…) Am avut atunci o senzație stranie! Deasupra Basarabiei, totul părea mai negru decât noțiunea de negru valabilă deasupra României! Îmi făcea impresia că zburam sub o uriașă mantie neagră purtată personal chiar de diavol. Sigur că această nouă valoare a culorii de negru era de natură pur psihică… (…)

Este ora 5. Apare Nistrul, iar în fundal, pe malul opus, prin atmosfera de pâclă a dimineții, se ghicește și orașul Tiraspol. În curând identificăm și aerodromul. Însă surpriza noastră de astă dată a fost într-adevăr sigură și totală. Aerodromul era părăsit! Nici un avion pe el! Era clar că am venit degeaba la Tiraspol. În partea de sud-vest, totuși, identificăm o mulțime de magazii și un parc imens de camioane ce stăteau aranjate frumos, în stocaj. Era singurul obiectiv militar din regiune demn de acest nume. Zburam la o altitudine de 500 m și ne hotărâm să atacăm. Eu fac o serie de fotografii în timp ce jumătate din bombele de 220 kg cad pe țintă și explodează. (…) De jos nu a fost nici o reacție terestră sau aeriană, afară de faptul că am simțit efectul propriilor noastre bombe. (…) În jurul nostru mai erau două avioane din componența escadrilei 78. Celelalte se împrăștiaseră în timpul zborului de noapte și nu le puteam vedea.

Atunci hotărâm să ne întoarcem și cu restul încărcăturii de bombe să atacăm triajul de la Chișinău. De departe se putea vedea fumul exploziilor provocate de bombele aruncate de celelalte echipaje care s-au dus direct la gara de triaj sau la aerodroamele din sud. În curând suntem peste obiectiv. Până acum nu am avut nici o reacțiune din partea A.C.A.-ului sovietic. Locotenentul Pădureanu execută operația de vizare a țintei cu ajutorul aparatului Zeiss și, după ce larghează toată porția de bombe, luăm cap compas de întoarcere către Ziliștea. În prealabil, am avut însă și un prim contact cu inamicul!

„Atenție! Vânătoare inamică!”

La un moment dat, telegrafistul nostru, care avea vedere liberă spre spatele avionului, strigă cu o voce sugrumată: «Atenție! Vânătoare inamică!». Văzuse patru puncte negre care picau spre noi. După descrierea lui erau patru din celebrele avioane Rata, care însă nu au apucat să ne atace, deoarece erau și ele fugărite de câteva din Messerschmitt-urile Grupului 7, ce ne făceau protecție. Așa că ne continuăm zborul și ajungem fără nici un incident major înapoi, la Ziliștea, unde găsim și cele două grupuri germane făcându-și procedurile de aterizare. Este ora 7.15… (…)

Telefonul sună brusc și o voce strangulată comunică de la Statul Major al Aerului, din Tecuci, că în timpul atacurilor asupra aerodroamelor au fost doborâte două Los-uri de la Grupul 4, unul din ele fiind lovit în plin de un proiectil de A.C.A. și calălalt din motive necunoscute. Unul din ele era al echipajului sublocotenentului (r) Florin Teodorescu-adjutant major Vârlan, cu care petrecusem, în timpul concentrării din acel an celebru 1940, toată vara.

De asemenea, ni se comunică din partea aviației de recunoaștere că a fost doborât și comandorul Vătăcui. Încep să intru la griji. Însemnează că rușii, totuși, nu dorm!”

Extras din historia.ro

Cea mai mare mistificare din istorie – 22 Iunie 1941, în istoriografia rusă !

Istoriografia ruso-sovietică ne-a învățat zeci de ani despre agresiunea nazistă din 1941, când poporul sovietic pașnic a fost totalmente surprins de agresiunea nazistă germană la care s-au alăturat și alții, inclusiv românii. Firul roșu al tuturor justificărilor este faptul că URSS era o țară pașnică, neînarmată și nepregătită, a avut prea puțin timp pentru a se pregăti împotriva lui Hitler. Dar hai să vorbim puțin despre pașnica Uniune Sovietică, trecând peste faptul că această pașnică țară a ocupat până atunci o bucată din Finlanda, din România, din Polonia și pe de-a întregul țările baltice. Între timp, la fel de pașnic, își rezolva problemele din Asia cu japonezii în Mongolia, prin bătălia de la Halhin Gol, unde generalul Jukov punea în practică blietzkriegul încă din 1939, înainte de semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, cu mult înainte de a fi cunoscut și numit așa de către armata germană.

Dar ce făcea pașnica Uniune Sovietică încă din timp de pace? Fabricile de armament lucrau în trei schimburi, producând tancuri, avioane, blindate, încă cu mult timp înainte de a se declanșa al doilea război mondial.  Desigur, pentru a se apăra, vor spune scepticii. Tot pentru a se apăra, producea avioane, tunuri, vehicule militare, tot pentru a se apăra în 1941 URSS avea cele mai multe trupe de parașutiști din lume, mai multe decât toate statele la un loc. Bine, bine, tot cu scop defensiv. Ciudat, dar parașutiștii sunt trupe cu rol strict ofensiv, rolul lor este de desant în adâncimea dispozitivului inamic, unde să deregleze aprovizionarea, comunicațiile și să asigure prin asta avansul ofensivei proprii. Așa s-a petrecut în toată istoria militară, de la ofensiva germană din vest la Creta și operațiunea Overlord. Nicăieri nu au fost folosiți parașutiști în defensivă conform scopului și pregătirii lor, ci doar ca și simpli infanteriști. Dacă Uniunea Sovietică dorea doar să se apere, de ce a investit atât în pregătirea parașutiștilor, în loc să-i facă simplu infanteriști?

Mai departe, Germania a început războiul împotriva URSS cu circa 3500 de tancuri, majoritatea Panzer-I, II și III, mai existau doar câteva Panzer-IV. În schimb, URSS, doar pe linia de front avea circa 10000 de tancuri (zece mii), mai multe decât toate celelalte state ale lumii luate la un loc. Spre comparație, SUA aveau în 1940 circa patru sute de tancuri. De unde au apărut acestea, cum se face că aveau pe front deja de trei ori mai multe tancuri decât germanii agresivi? În câți ani au putut fi produse aceste tancuri, iar dacă tot au fost produse, cu ce scop? Nu cumva URSS se pregătea de război cu mult înainte ca lui Hitler să-i treacă prin cap să atace Rusia Sovietică? Istoricii ruși sar ca arși, justificând că majoritatea acestor tancuri erau învechite, slabe calitativ. Desigur, învechite și slabe calitativ, dar comparabil cu ce? Mai învechite și mai slabe calitativ ca și alte tancuri din dotarea sovietică, respectiv T-35 și KV. Dar comparabil cu cele inamice, împotriva cărora trebuiau să stea față în față? Adevărul este că cele mai vechi și mai slabe tancuri sovietice, T-26, erau net superioare tuturor tancurilor germane din anul 1941! Mai putem vorbi de cele 70 (șaptezeci) de tancuri Renault din primul război mondial aflate în dotarea singurei divizii blindate din armata română? În timp ce în armata sovietică se aflau 61 (șaizeci și una) de divizii blindate, a căror dotare era net superioară în tancuri și vehicule blindate, atât cantitativ, cât și calitativ, decât oricare divizie blindată germană? Culmea, acest raport se păstrează și la capitolul aviație, atât cea de vânătoare, cât și de bombardament, la artilerie de toate calibrele, precum și la soldați, deoarece mobilizarea trupelor sovietice începuse cu câteva luni înainte, iar trupele erau concentrate la frontiera comună cu Germania și România. În primul război mondial, mobilizarea, sau începutul mobilizării echivala cu un act de război, în august 1914, odată ce germanii începuseră mobilizarea, i s-a spus kaiserului că procesul este inevitabil, nu mai poate fi oprit, deja trupele sunt în drum spre unități, înarmate și pregătite de luptă.

Dar să vorbim puțin de desfășurarea de trupe. Există o mare diferență între un dispozitiv defensiv, când vrei să te aperi, și unul ofensiv, când vrei să ataci. O armată care se apără, sau care are intenția să o facă, își desfășoară trupele în dispozitiv defensiv, eșalonându-le în adâncimea teritoriului propriu, îngropându-le în tranșee, adăposturi și cazemate, în așa fel încât șocul inițial al atacului inamic să fie absorbit de valurile succesive de apărători, măcinând trupele invadatoare, care apoi ar urma să fie contraatacate de trupele din rezerva strategică, care le-ar manevra, înconjura, captura sau arunca dincolo de graniță. Tancurile, armă prin excelență ofensivă, trebuie dispuse mai în spate, gata de contraatac în punctele ce se vor dovedi mai slabe sau acolo unde apar goluri în atacul advers. Avioanele, la fel, în aerodromurile din adâncime, în așa fel încât să poată ataca atacatorul ce pătrunde pe teritoriul propriu, dar menținând bazele în afara razei sale de acțiune. În schimb, un atacator trebuie să se concentreze cât mai aproape de graniță, în așa fel încât să poată declanșa ofensiva cu maxim de trupe în prima linie pentru a spulbera apărarea, tancurilor revenindu-le rolul de armă de șoc. Aviația mutată cât mai aproape de graniță, în așa fel încât să poată executa raiduri cât mai departe în adâncimea teritoriului inamic, paralizând comunicațiile și aprovizionările inamice.

Dar cum era desfășurată armata sovietică în iunie 1941? În dispozitiv defensiv cumva, conform teoriei Uniunii Sovietice pașnice? Nici vorbă, în dispozitiv ofensiv, cu toate trupele pe graniță, cu un număr de câteva ori mai mare în tancuri, avioane, artilerie, efective și toate celelalte. Ambele armate, și cea germană, și cea sovietică, erau gata de atac. Diferența a fost că germanii au atacat primii, surprinzând armata sovietică masată pe graniță, străpungând linia lor în câteva puncte și apoi înconjurând-o în așa numitele „cazane” și distrugând-o. Dacă sovieticii atacau primii, rezultatul ar fi fost același, dar de partea cealaltă.

Este clar că Stalin dorea să-l atace pe Hitler, numai că acesta i-a luat-o înainte. Recomand celor interesați să citească cărțile lui Victor Suvorov (Vladimir Rezun), nu sunt lungi, cam o sută de pagini fiecare, dar sunt pline de dezvăluiri din actele oficiale sovietice sau din memoriile veteranilor și, cel mai important, sunt ușor de înțeles de către toți. Vă asigur că multe idei și axiome vă vor fi zdruncinate, măcar pentru asta merită efortul. Eu nu am făcut decât o scurtă expunere a unor aspecte controversate, dar este mai nimic față de datele cuprinse în aceste cărți.

22 iunie 1941 și România

Dar aș vrea să revin puțin la poziția României, prinsă în vâltoarea acestor evenimente cataclismice din 1941. Pentru noi, spre deosebire de germani și sovietici, participarea la al doilea război mondial se înscrie în continuarea primului război mondial, atunci am luptat pentru reîntregirea neamului, la fel și în al doilea. Nu am luptat pentru Stalin sau pentru Hitler, pentru sau împotriva comunismului, am luptat doar pentru țara noastră, pentru neamul românesc.

Redactat de Cristian Negrea

*Republicat din 21 iunie 2014

,

Stadiul îndeplinirii, în anul 2016, a programului privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în anul 2026 și în perspectivă, mandatul României pentru Summitul NATO de la Buxelles, precum și activitatea desfășurată de către instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale în 2016 și principalele obiective pentru acest an, sunt pe ordinea de zi a ședinței CSAT, care are loc marți 21 martie a.c. la ora 11,00 și va fi condusă de președintele Klaus Iohannis, informează romaniabreakingnews.ro citând un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Activitatea desfășurată anul trecut de către Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică și de Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), precum și Planul de activitate pentru anul 2017, va fi un alt subiect supus analizei în cadrul reuniunii CSAT.

Desecretizarea protocoalelor dintre DNA și SRI nu se va afla pe agenda CSAT

Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al președintelui, a declarat luni 20 martie, referitor la desecretizarea protocoalelor dintre DNA și SRI, că nu se va afla pe agenda CSAT.

Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro

 

,

“Suntem foarte mândri să fim ca o singură echipă. Ne-am putut îmbunătăţi tactica de luptă, de tragere, şi cred că ne va fi de folos.” – Acestea au fost cuvintele Locotenentului Serghi Rudenco, Batalionul 1, Ucraina, după încheierea exercițiului comun cu armata română și americănă la Galați. Aproximativ 500 de militari din Bulgaria, Macedonia, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia, Statele Unite ale Americii şi Ucraina s-au antrenat împreună timp de două săptămâni, lângă Galaţi.

Chiar dacă se aflau în poligonul de antrenamente, militarii nu au uitat de tradiţia care anunţă primăvara. Aşa că au împărţit mărtişoare tuturor colegelor, spre surprinderea acestora. Astfel de aplicaţii, coordonate de Forţele Infanteriei Marine ale Statelor Unite care sunt dislocate în Europa şi Africa, se desfăşoară de mai mulţi ani în zona Marii Negre, în Balcani şi în regiunea Caucazului. (Sursa: Stirileprotv)

Căpitan Chase Bradford, UŞ Marines: „Am executat manevre care au demonstrat că putem lucra împreună pentru a asigura stabilitatea în regiune.”

Maior Costel Pastae, locţiitor comandant Batalionul 2 Infanterie „Călugăreni”: „Noi am urmărit ca modul nostru de acţiune să fie similar şi sincronizat.”

 

La asaltul final, maşinile de luptă romanesti s-au sincronizează în linie cu Humvee-urile americane și au ataca obiectivul inamic vizibil în zare. După cum însă s-a văzut din feedback-ul soldaților participanți, de departe cei mai entuziasmaţi au fost militarii ucrainieni.

romaniabreakingnews.ro

,

Peste 1500 de militari participă, în perioada 5-13 martie, la Exerciţiul Multinaţional „Poseidon 2017”, în apele teritoriale româneşti şi în apele internaţionale din partea vestică a Mării Negre.

Centrul de Coordonare a Exerciţiilor în Marea Neagră conduce exerciţiul la care participă 17 nave militare, un elicopter Puma Naval şi două ambarcaţiuni rapide pentru scafandri informează romaniabreakingnews.ro citând un comunicat al Forțelor Navale Române.

Potrivit comunicatului, pentru crearea unui mediu de luptă cât mai complex, pe parcursul exerciţiului se vor mai alătura şi două avioane MiG 21 LanceR şi o navă a Gărzii de Coastă.

Şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul Dr. Alexandru MÎRŞU, a susţinut o scurtă declaraţie de presă luni, 6 martie, la Terminalul Pasagere, la ceremonia de deschidere a celui de-al doilea exerciţiu multinaţional organizat de Forţele Navale Române, de la începutul acestui an.

Gabriel NEGRU / București / RBN Press – 8.03.2017

,

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că asigurarea a 2% din PIB în 2017 pentru bugetul Ministerului Apărării Naţionale asigură premisele că obiectivele asumate de ţara noastră să fie îndeplinite.

„Asigurarea finanţării a 2% din PIB în acest an, în concordanţă cu angajamentul politic asumat în ianuarie 2015, creează condiţii pentru implementarea tuturor obiectivelor asumate. Sunt totuşi necesare măsuri organizatorice şi manageriale responsabile şi oportune. Responsabilităţile ce revin României în urma deciziilor asumate la Varşovia trebuie să fie rezultatul unui efort conjugat şi cuprinzător al instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii şi apărării, în beneficiul României şi al tuturor românilor, de aceea cooperarea interinstituţională în general şi cea dintre Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Externe în special devine esenţială”, a spus şeful statului la prezentarea bilanţului MApN pe anul trecut.

Iohannis a subliniat că România are un cadru conceptual şi normativ solid, fundamentat pe Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 – 2019 şi pe Planul de implementare a acesteia, pe Legea de planificare a apărării, Carta Albă a Apărării, Strategia militară, Planul de implementare a deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varşovia.
„Bugetul destinat în acest an Apărării asigură premisele că obiectivele ambiţioase pe care vi le-aţi asumat pentru 2017 să fie îndeplinite”, a afirmat preşedintele Iohannis.

El a punctat că resursa cea mai preţioasă a Armatei României sunt militarii şi civilii care activează în acest domeniu.
„Femeile şi bărbaţii care îşi dedică viaţa vocaţiei de a servi patria sub drapelul tricolor alcătuiesc un adevărat corp de elită, nu numai prin asumarea unor standarde morale şi profesionale înalte, dar şi a multor sacrificii. Atât în ţară, cât şi în teatrele de operaţii, dumneavoastră vă aflaţi mereu acolo unde România o cere, desfăşurându-vă activitatea cu patriotism, loialitate şi modestie, sub deviza ‘Onoare şi Patrie'”, a completat şeful statului.

Gabriel Negru / București / RBN Press – 01.03.2017

,

Probabil că poate părea uluitor la prima vedere, însă informațiile pe care urmează să le lecturați mai jos sunt absolut veridice. Cu toții cunoaștem existența și povestea faimoasei „Enigma”- mașina de criptat mesaje secrete ale armatei germane din Al Doilea Război Modial. Pentru cei ce nu sunt familiarizați cu aspectele thenice, „Mașina Enigma” este conform  descrierii din wikipedia, numele unei familii de mașini electromecanice criptografice cu rotoare utilizate pentru a genera cifruri pentru criptarea și decriptarea de mesaje secrete.

Mașina Enigma

Enigma a fost folosită comercial de la începutul anilor 1920, fiind adoptată și de armatele și serviciile guvernamentale ale mai multor țări–cel mai celebru caz fiind cel al Germaniei naziste înainte de și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Rotoarle mașinii de criptat Enigma

Au fost produse, de-a lungul timpului, o varietate de modele diferite de Enigma, dar modelul armatei germane, Wehrmacht Enigma, este versiunea cel mai adesea studiată. Enigma și-a meritat, pe bună dreptate, renumele. Mesajele interceptate de aliați au fost o enigmă în adevăratul sens al cuvântului, până în momentul când un grup de cercetători britanici, conduși de Alan Turing, faimosul matematician, au reușit, pe baza unui algoritm, să le descifreze. Pe marginea acestui subiect s-a discutat îndelung de câteva decenii încoace.

Mai important decât însăși reușita lui Turing, care a scurtat durata războiului cu aproximativ doi ani, este lecția învățată în ceea ce privește necesitatea păstrării secretelor, fie ele militare, economice sau de altă natură. Iar această lecție, oricât de surprinzător ar suna, pe care Armata Română și-a însușit-o, și astăzi realizează pe baza cercetării științifice proprii, aparatură de ultimă generație. Informația a fost dezvăluită de Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale, care în articolul  „Enigma” noastră”. publicat pe site-ul Trustului de Presă se arată cum tehnicienii din cadrul Armatei Române au reușit să realizeze un sistem performant pentru „securizarea transmiterii datelor și informațiilor militare, la standarde înalte și cu bani puțini”, în condițiile în care informațiile circulă mai iute ca gândul și se investesc sume impresionante în acest domeniu, fie că este vorba despre mediul militar sau civil. Locul unde se dezvoltă acest sistem special românesc este Baza 191 Logistică pentru Comunicații și Informatică.

Specialiștii Armatei Române și-au pus problema, în condițiile în care armatele moderne utilizează aparatură performantă de comunicații și informatică, majoritatea produse de firme specializate în această industrie, precum Thales (Panther) sau Harris (o situație bună din perspectiva interoperabilității), ce se întâmplă atunci când, așa cum scrie pe vechile telefoane de campanie, inamicul ascultă (și de asta nu ne îndoim)? Posibilitatea ca inamicul să dețină echipamentul pe care îl utilizează și armata este destul de mare, pentru că pe producător nu îl interesează cui îi vinde produsele, atâta timp cât primește suma de bani potrivită.

Conform celor dezvăluite, șcenariul luat în calcul de specialiștii Bazei 191 Logistică pentru Comunicații și Informatică este foarte simplu „să presupunem că armata română cumpără aparatură de transmisie securizată a datelor, de la o companie cu tradiție în producerea unor astfel de echipamente. Dar aceasta, pe de altă parte, păstrează o portiță deschisă spre accesul la informațiile și datele transmise prin aparatura produsă de angajații săi. Și poate că nici măcar nu o face intenționat. Însă, cunoscându-i punctele puternice și slabe ale acesteia, știu cum să acționeze pentru a-și atinge scopurile.

Așadar, armata nu poate fi sigură de secretizarea informațiilor și datelor pe care le transmite. Între timp, datorită conjuncturii nefavorabile, țara noastră intră într-un conflict cu un stat oarecare. Dar furnizorul nostru de echipamente de comunicații primește o ofertă de nerefuzat din partea adversarului, tocmai pentru a le deschide acea portiță. În acest fel, orice acțiune a armatei noastre este compromisă, iar inamicul este mereu cu un pas în față. În mod evident, conflictul nu s-ar fi terminat bine pentru noi. Așadar, ce ne dorim?” – se întreabă retoric autorul Marius Mocanu pe site-ul Trustului de Presă al Apărării.

„Suntem un grup mic de oameni, care încercăm să punem în practică ceea ce am învățat, fie în școlile pe care le-am urmat, fie din experiența dobândită aici, lovindu-ne de diferite probleme. Așa am realizat că, pe lângă mentenanță, putem proiecta și produce aparatură de comunicații și informatică la cele mai înalte standarde.” – Sublocotenent ing. Ovidiu Cazan.

„În atelierele noastre putem construi aparatură de comunicații și informatică performantă, la prețuri cu mult mai mici decât ceea ce oferă piața. În plus, tot noi suntem capabili să asigurăm mentenanța acesteia, fără costuri suplimentare.” – Maistru militar principal Gheorghiță Nedelcu.

„La început aveam cunoștințele teoretice, dar neavând experiență, nu știam cum să le punem în practică. Am primit ajutor și ușor, ușor am ajuns să ne descurcăm binișor. Și, acum, chiar cred că acesta este locul perfect pentru tinerii absolvenți care vor să fure sau să învețe meserie”, precizează sublocotenentul ing. Ovidiu Cazan. Iar colegii săi îl aprobă în unanimitate.

Redactorul Trustului de Presă al Apărării – Marius Mocanu, recunoaște că a fost surprins de realizările militarilor unei baze logistice, în domeniul cercetării științifice și al producției de tehnologie de vârf, de ceea ce a descoperit acolo, într-o unitate obișnuită.

„În primul rând, diferențele de vârstă dintre membrii acestuia îmi ridicau semne de întrebare. Păi cum să lucreze cei mai tineri cu cei mai vechi din unitate? Apoi am înțeles că, de fapt, era mixul perfect dintre entuziasm și experiență sau dintre dorința de afirmare și cea de a lăsa ceva în urmă. Am aflat, ulterior, că munca lor a început să devină apreciată și recompensată conform posibilităților sistemului din care fac parte, deși, uneori, poate că ar fi meritat mult mai mult. Însă, chiar și așa, problemele de atragere a personalului îi lovesc și pe ei, mai ales că specialiștii de care au nevoie (strungari, sudori sau lăcătuși) sunt greu de găsit chiar și în mediul civil.” – a încheiat Marius Mocanu.

Cu siguranță se pot spune multe despre oamenii care lucrează la Baza 191 Logistică pentru Comunicații și Informatică și ce fac ei acolo, pentru a fi gata oricând să facă față la ceea ce este mai rău, la neprevăzut și imprevizibil. Dar până atunci e bine să ne pregătim din timp căci vorba aceea… „pe tine poate nu te interesează războiul, dar s-ar putea ca pe el să îl intereseze de tine”

Fotografie articol: Marius Mocanu / presamil.ro

Claudiu VASILE / RBN Press / 01.03.2017

,

Secretarul general Jens Stoltenberg anunţă în preajma summit-ului că România s-a oferit să pună la dispoziţie o bază pentru această brigadă, care ar avea în jur de 5.000 de militari.

După o reuniune de 2 zile a miniştrilor Apărării din statele NATO, ministrul român Gabriel Leş a anunţat joi ca „13 aliaţi intenţionează să afilieze forţe sau să participe cu trupe, ofiţeri sau sprijin financiar la componenţa terestră a prezenţei înaintate şi cu aeronave pentru asigurarea poliţiei aeriene deasupra României”.

Ministrul român al Apărării a mai anunţat, după reuniunea de la Bruxelles, că s-a luat şi decizia de creştere a prezenţei navale NATO în Marea Neagră. Decizia că România să găzduiască pe teritoriul naţional o brigadă NATO a fost luată la summit-ul din iulie 2016, de la Varşovia.

RBN Press / București / 17.02.2017

 

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press