ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Victor Ianukovici"

Victor Ianukovici

,

BREAKING NEWS

ACTUALIZARE DE ULTIMA ORA:

Presedintele Ucrainei Victor Ianukovici, a semnat deja (azi)mai multe acorduri economice cu Președintele Federației Ruse Vladimir Putin, acorduri care se pot constitui într-un Parteneriat Strategic între Ucraina și Rusia. Conform acestor acorduri economice, Rusia urmează să acorde un ajutor ne rambursabil în valoare de 15 miliarde de dolari. Rusia se angajază să dea comenzi ferme pentru întreprinderile Ucrainene care nu au de lucru. În acest sens s-a dispus livrarea imediată de petrol rusesc către rafinăria ucraineană din Odesa, care era oprită de câteva luni din lipsă de materie primă. Putin s-a  angajat azi prin acordurile semnate, să livreze Ucrainei și gaz rusesc cu 30% mai ieftin decât  prețul la gaze pentru alte țări. Președintele Victor Ianukovici a cerut în mod expres să nu fie făcut public pentru moment conținutul acestor acorduri economice între Rusia și Ucraina. Drept urmare, președintele federației Ruse Vladimir Putin s-a văzut obligat să anuleze în ultimul moment conferința de presă care fusese deja anunțată, iar jurnaliștii și cameramanii adunați au fost nevoiți să plece fără să pună măcar o singură întrebare.

Azi. 17 decembrie 2013, președintele Ucrainei Victor Ianukovici se află la Moscova!Conform surselor noastre acum urmează să fie semnat Parteneriatul Strategic între Ucraina și Federația Rusă.

Acum aproape 8 zile R.B.N.Press anunța în exclusivitate:

„Sursele R.B.N.Press din Ucraina și Federația Rusă au comunicat redacției în regim de urgență, că la Soci pe 6 decembrie a.c. Putin l-a convins pe Ianukovici să semneze un Parteneriat Strategic între Ucraina și Federația Rusă. Semnarea acestui parteneriat strategic va însemna de fapt o repoziționare, o resetare și o reorientare a Ucrainei spre Federația Rusă. Chiar dacă Ucraina de „iure” nu va face parte din Uniunea Vamală, de „facto” Ucraina va fi subordonată total intereselor politice și geostrategice ale Rusiei. Aceleași surse au confirmat pentru R.B.N.Press faptul că acest Parteneriat Strategic între Ucraina și Rusia va fi ținut secret până în ultima clipă și va fi semnat pe data de 17 decembrie 2013.

În acest mod opinia publică ucrainiană și opinia publică din UE și SUA vor fi puse în fața unui fapt împlinit cu doar câteva zile înainte de Sărbătorile de Iarnă. Astfel Putin a ales cu abilitate momentul psihologic pentru semnarea acestui Parteneriat Strategic în pragul Sărbătorilor de Iarnă când nici opinia publică și nici diplomația occidentală nu vor mai avea nici energia și nici dispoziția de a se lua la trântă cu ursul rusesc.”

Extras din: Exploziv ! Exclusiv ! Ucraina va semna pe 17 decembrie a.c. un Parteneriat Strategic cu Federatia Rusă.

Ieri 16 decembrie 2013:

Guvernul de la Kiev, aproape de REMANIERE: Protestatarii demonstrează la Kiev, Ianukovici pleacă la Moscova!

Sute de mii de ucraineni pro-europeni au ieșit din nou în stradă, în semn de protest, pentru a cere demisia președintelui Viktor Ianukovici. Negocierile Kievului cu UE au fost suspendate.

Ucraina pare a fi tot mai aproape de remanierea Guvernului. Deputații din cadrul partidului aflat la putere i-au cerut premierului să procedeze o remaniere majoră, din cauza profundei crize politice care afectează țara

Între timp, președintele ucrainean,  Viktor Ianukovici, se pregătește să meargă într-o vizită la Moscova, iar oamenii se tem că va semna acorduri în vederea aderării la uniunea vamală creată de Rusia.

Aproximativ 300.000 de oameni au participat la o nouă manifestație uriașă în Piața Independenței din Kiev. Alături de ei a fost și senatorul american John McCain, fost candidat în alegerile prezidențiale americane.

Sunt republican, iar senatorul Murphy este democrat. Suntem aici împreună pentru a vorbi în numele poporului american, în semn de solidaritate cu voi„, a afirmat John McCain. Statele Unite, care și-au exprimat solidaritatea față de opoziție, au anunțat săptămâna trecută că reflectează la eventuale sancțiuni împotriva unor oficiali ucraineni, după ce manifestanții au fost bătuți de poliție, potrivit România TV.

Totodată, Uniunea Europeană a anunțat suspendarea negocierilor privind acordul cu Ucraina, din cauza lipsei unui angajament clar din partea președintelui Viktor Ianukovici. Liderul de la Kiev se pregătește pentru o vizită, mâine, la Moscova.

Fosta națiune sovietică se află încă în centrul unei dispute între Est și Vest după refuzul președintelui Ianukovici de a semna Acordul de Asociere cu UE, luna trecută, în favoarea relațiilor strânse pe care le are cu Rusia, Informează Sky News.

Negocieri suspendate

Ucrainenii pro europeni au început seria unor ample manifestații de protest împotriva regimului de la Kiev, în 21 noiembrie, iar de atunci încoace acestea s-au amplificat și au degenerat în ultimul timp în ciocniri extrem de violente, deseori, cu forțele de poliție. După toate acestea, duminică, înainte de începerea unor noi manifestații, comisarul european pentru Extindere, Stefan Fule, a anunțat pe Twitter că discuțiile Uniunii cu Kievul au fost suspendate până când Ianukovici „va face un angajament clar” că Ucraina vrea să urmeze calea europeană.

Premierul ucrainean, Mikola Azarov a pretins un împrumut de 20 de miliarde de euro de la UE pentru a semna acordul de Asociere, afirmând că această sumă este necesară Ucrainei pentru a acoperi pierderile ce vor rezulta din eventualele sancțiuni comerciale pe care Rusia ar putea să le impună Kievul în cazul în care ar încheia Acordul de Asociere cu UE.

Sursa stiri din Ucraina 16 dec.2013: romaniatv.net

,

Ucraian Fierbe (5)Câteva mii de manifestanți care susțin o apropiere între Ucraina și Uniunea Europeană (UE) au înconjurat marți dimineața sediul Parlamentului de la Kiev, unde ar urma să fie examinată o moțiune de cenzură a Guvernului, transmite AFP, citată de Mediafax și Agerpres.

Peste 1.000 de persoane au petrecut noaptea în Piața Independenței, reclamând o apropiere de UE și plecare celor de la putere.

Cele mai multe dintre ele, cărora li s-au alăturat mii de manifestanți, s-au adunat marți dimineața în jurul sediului Parlamentului, unde se aflau sute de reprezentanți ai forțelor de ordine.

Unii se îndreptau, de asemenea, către sediul Guvernului, cu scopul de a bloca accesul, așa cum au procedat luni.

Poliția din Kiev a arestat nouă suspecți și a deschis 11 anchete penale pentru tentativă de luare cu asalt a administrației președintelui ucrainean, a anunțat marți Ministerul ucrainean de Interne.

Suspecții, susținători ai opoziției, sunt acuzați că au încercat duminică să ia cu asalt administrația președintelui ucrainean și au opus rezistență forțelor de ordine, informează Ministerul ucrainean pe pagina oficială de Facebook, relatează RIA Novosti în pagina electronică.

Premierul Ucrainei Mikola Azarov a declarat luni că manifestațiile din Ucraina în favoarea integrării europene se asemănă cu o „lovitură de stat”.

„Ceea ce se întâmplă prezintă semnele unei lovituri de stat. Este ceva foarte grav. Noi avem răbdare, dar nu vrem ca partenerii noștri să creadă că totul le este permis. Manifestațiile au devenit necontrolabile pentru că instigatorii folosesc metode ilegale. Politicienii care s-au raliat acestor acțiuni au radicalizat situația”, a spus Azarov.

Vladimir Putin

La rândul său, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a denunțat, luni, protestele din Ucraina după decizia Kievului de a nu semna acordul cu UE.

„Evenimentele din Ucraina se asemănă mai degrebă cu un pogrom decât cu o revoluție. Evenimentele nu prea au legătură cu relațiile Ucrainei cu Uniunea Europeană”, a declarat Putin în cursul unei vizite în Armenia.

De cealaltă parte, Casa Albă a transmis luni că manifestațiile actuale din Ucraina nu reprezintă, în opinia sa, o lovitură de stat și a calificat drept ‘inacceptabile’ măsurile de represiune ale poliției împotriva protestatarilor, transmite AFP.

„Cu siguranță nu considerăm că manifestațiile pașnice sunt lovituri de stat”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Barack Obama, Jay Carney, după ce premierul ucrainean Mykola Azarov a denunțat ‘lovitura de stat’ de la Kiev.

 Și Vocea Rusiei, arma de marketing geostrategic si propagandă a Guvernului Rus  a punctat în acelaș stil.

„„ Ceea ce se întâmplă în prezent la Kiev, nu se poate spune că sunt proteste ale populației pro-europene. Este o lovitură de stat cu indicii de intervenție străină. Atunci când membrii unor organizații ultranaționaliste încearcă să asedieze administrația prezidențială, iar „opoziția” formează în primăria ocupată din Kiev organe de putere paralele, nu are sens să se vorbească despre o luptă politică.

Deja acum este evident că se va încerca înlocuirea autorităților ucrainene sau lipsirea lor de posibilitatea de a influența evenimentele din țară. În această situație, Ianukovici și o parte semnificativă din Partidul Regiunilor au înțeles că nu există cale de întoarcere. Dacă Ianukovici pierde puterea, pe el îl așteaptă închisoarea sau soarta lui Gaddafi. Și anturajului lui apropiat îi surâd aceleași perspective. Pentru acești mii de funcționari, destul de loiali lui Ianukovici, pierderea funcțiilor și afacerilor vor fi urmările cele mai inofensive ale venirii la putere a „noilor forțe portocalii”. ””

Deputat ucrainean: Putin așteaptă război și stă gata pe poziții pentru a rupe o bucată din teritoriul nostru

Deputat ucrainean: Putin așteaptă război și stă gata pe poziții pentru a rupe o bucată din teritoriul nostru„Putin așteaptă război și stă gata pe poziții pentru a rupe o bucată din teritoriul nostru”, a declarat deputatul ucrainean, Inna Bogoslovskaia, care a părăsit, zilele trecute, Partidul Regiunilor în semn de protest față de represiunea violentă a protestatarilor.

Bogoslovskaia este sigură că în situația creată, centrul de decizii trebuie să fie Rada Supremă a Ucrainei, scrie jurnal.md. „Președintele, practic, este delegitimizat, iar guvernul, după toate evenimentele, nu are niciun drept moral să ia anumite decizii”, a declarat deputatul.

Potrivit Innei Bogoslovskaia, unica modalitate de a soluționa pașnic situația este demisia tuturor organelor de forță și o vizită urgentă a lui Ianukovici în Europa, unde el este obligat să declare convocarea unui summit Ucraina-UE.

„Sunt sigură că Europa va da curs acestei propuneri”, a mai spus Inna Bogoslovskaia.

 

Kievul recunoaște: Rusia a cerut Ucrainei să suspende Acordul de asociere cu UE!

Rusia se află la originea deciziei Ucrainei de a suspenda negocierile pentru semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană, a confirmat marți premierul ucrainean, Mikola Azarov, relatează AFP.

Nu s-a convenit nimic în privința compensațiilor
Șeful Guvernului de la Kiev a afirmat că nu s-a convenit nimic cu Moscova privind compensațiile pentru această decizie și că nu există un acord precis privind revizuirea prețului gazelor ruse pentru Ucraina. “Începem negocieri la începutul lui decembrie cu Rusia privind restabilirea relațiilor comerciale și economice normale”, a menționat Azarov.

Presa, victimă la Kiev


Zeci de jurnaliști care relatau despre protestele din Ucraina au fost răniți după ce poliția a recurs la forță pentru a dispersa acțiunile de protest desfășurate în weekend în această țară, potrivit unei organizații ce militează pentru drepturile presei, citată de agenția RIA Novosti.
Sute de persoane au mărșăluit prin centrul Kievului duminică, în cel mai important episod de nemulțumire publică de la refuzul președintelui Viktor Ianukovici de a semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană cu ocazia summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius. Protestele, care au fost în mare parte pașnice, s-au inflamat sâmbătă dimineață, când poliția a decis să evacueze în mod violent Piața Independenței.
Oficiali de la Kiev au anunțat duminică faptul că peste 300 de persoane au fost rănite și 162 de protestatari și agenți de poliție au avut nevoie de spitalizare.
Președintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, își menține pe agendă vizita în China, unde va pleca în cursul zilei de marți, în ciuda manifestațiilor de la Kiev la care i se cere demisia, transmite agenția EFE, preluată de agerpres.ro.


„Nu introduc starea de urgență!”
Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, a declarat luni că omologul său ucrainean Leonid Kojara i-a dat asigurări că puterea ucraineană nu va introduce “stare de urgență la Kiev”, după cum transmite AFP.
“Ministrul Kojara mi-a confirmat faptul că Guvernul ucrainean nu are în plan introducerea stării de urgență”, a afirmat Radoslaw Sikorski într-o declarație de presă făcută la Varșovia după ce a vorbit la telefon cu Leonid Kojara în legătură cu situația de la Kiev.
Informații privind o eventuală instituire a stării de urgență circulă printre miile de manifestanți pro-UE adunați la Kiev. Opoziția ucraineană bloca luni sediul Guvernului din Kiev, făcând totodată apel la grevă generală pentru a forța puterea să demisioneze.
Purtătorul de cuvânt al premierului ucrainean Mikola Azarov a dezmințit luni dimineața aceste informații după o reuniune de urgență pe care președintele Viktor Ianukovici a ținut-o duminică la reședința sa din apropierea capitalei ucrainene cu ministrul de Interne Vitali Zaharcenko.

 

Îngrijorarea Poloniei

Polonia, țară vecină Ucrainei și marele susținător al acestei foste republici sovietice în drumul său spre aderarea la UE, urmărește îndeaproape situația de la Kiev. Președintele polonez Bronislaw Komorowski a convocat luni după-amiaza o reuniune a Consiliului de securitate națională pe subiectul situației din Ucraina.

Schulz:”Folosirea excesivă a forței, inacceptabilă”

Ucraian Fierbe (9)

Folosirea excesivă a forței împotriva unor demonstranți pașnici este inacceptabilă, a declarat luni președintele Parlamentului European, Martin Schulz, citat într-un comunicat dat publicității la Bruxelles, asigurând că urmărește evenimentele din Ucraina “cu mare preocupare”.
“Autoritățile nu numai că ignoră aspirațiile multor cetățeni ucraineni, dar îi reprimă cu bastoane și gaze lacrimogene atunci când aceste speranțe sunt exprimate în stradă cu disperare”, a declarat Martin Schulz, aflat într-o vizită la Haga.
“Informațiile privind existența unor provocări, menite să justifice asalturile poliției, sunt deranjante în mod special. Autoritățile ucrainene ar trebui să-i asculte pe propriii cetățeni, nu să-i bată”, adaugă șeful Legislativului comunitar.
Președintele PE cere Guvernului ucrainean să-și respecte “angajamentele internaționale de a respecta libertatea de expresie și de adunare”. “Actuala criză ar trebui rezolvată prin dialog între toate forțele politice”, mai afirmă Martin Schulz.

 

În acest timp Președintele Ianukovici se pregătește să plece în China

Victor Ianukovici

Acesta a  declarat ca intentioneaza sa plece in China, unde avea programata o vizita in perioada 3-6 decembrie, in ciuda protestelor de amploare care risca sa destabilizeze tara.

”Desi situatia interna nu este foarte buna pentru o asemenea vizita, eu, daca sa presupunem ca as refuza o asemenea vizita, economia statului ar avea de pierdut”, a spus Ianukovici la cea mai importanta televiziune din Ucraina.

Ianukovici a spus ca, asa cum a fost informat de ministrul de Externe de la Kiev, China a stabilit ca dezvoltarea relatiilor economice cu Ucraina este o prioritate si ca una dintre cele doua vizite oficiiale pe care Beijingul le organizeaza i-a fost oferita Ucrainei.

Ianukovici a mai declaratca in China va semna mai multe acorduri privind investitiile chineze in Uacraina.

Ianukovici va lipsi astfel din tara excat in momentele de varf ale protestelor si in perioada in care, la Consiliul NATO-Rusia de la Bruxelles de va discuta despre situatia extrem de grava de la Kiev, in urma refuzului Ucrainei de a semna Acordul de Asociere cu UE, in schimbul apropierii de Rusia si de Uniunea Vamala Rusia-Belarus-Kazahstan.

Surse: Cotidianul.ro, Jurnalul.ro, Vocea Rusiei

Imagini din miezul evenimetelor la Kiev

Ucraian Fierbe (26)

 

 

 

 

 

Ucraian Fierbe (21)

 

 

 

 

 

 

 

 

Ucraian Fierbe (13)

 

Ucraian Fierbe (12)

 

 

 

Ucraian Fierbe (9)

 

 

Ucraian Fierbe (12)

 

 

 

Ucraian Fierbe (5)

 

 

 

TOPSHOTS-UKRAINE-UNREST-POLITICS-EU-DEMO

 

 

,

Victor Ianukovici

Un fost membru al Partidului Regiunilor, aflat la guvernare în Ucraina, Inna Bohoslovskaia, a declarat într-un interviu pentru publicația Glavkom că președintele Viktor Ianukovici ar putea să aibă aceeași soartă ca dictatorul român Nicolae Ceaușescu.

Potrivit deputatului, cea mai bună soluție pentru Viktor Ianukovici ar fi să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, după care să-și dea demisia. „Doar în acest mod ar putea fi salvat. Asta este important pentru noi, înțelegeți? România încă nu și-a revenit după asasinarea lui Ceaușescu”, a subliniat politicianul.

Bohoslovskaia a menționat că Ianukovici este pe cale să se transforme în Ceaușescu, dar încă n-a repetat ceea ce a făcut dictatorul român.

„Astfel de semnale deja se resimt în societate. Dacă nu se va schimba situația, spiritele se vor încinge pe parcurs și vor deveni periculoase. N-ar trebui să admitem acest lucru. Astfel de răni nu se vindecă decît peste sute de ani, dar trebuie să recunoaștem că putem să ajungem aici”, a mai spus Bohoslovskaia.

În noaptea de sîmbătă spre duminică, forțele speciale de la Kiev au dispersat un protest pașnic al studenților, lovind cu picioarele și cu bastoanele în protestatari. Surse din cadrul Ministerului de Interne ucrainean au declarat că forțele speciale au acționat la comanda Primăriei Capitalei, întrucît aceasta avea misiunea să elibereze piața pentru a instalarea bradului de Crăciun, scrie Mediafax.

Circa 20 de deputați din cadrul Partidului Regiunilor, aflat la guvernare în Ucraina, intenționează să părăsească grupul parlamentar în cursul zilei de luni, în vederea formării unui nou partid politic.

Sursa: cripo.com.ua via Cer si pamant Romanesc

,

Ucraina-harta-steagLovitură de teatru la Kiev. Ucraina a suspendat pregătirea acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Documentul trebuia semnat la summit-ul de săptămâna viitoare de la Vilnius. Decizia a fost luată de guvern după ce Parlamentul a respins pachetul legislativ care-i permitea fostului premier Iulia Timoșenko să meargă în Germania pentru tratament medical. Un comisar european va merge de urgență la Kiev.

Președintele Viktor Ianukovici a avut două întâlniri cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în ultimele săptămâni. Este a doua victorie geostrategică majoră a lui Putin în fața Vestului, după chestiunea războiului din Siria. Un scenariu asemănător s-a petrecut atunci când Armenia, în pragul semnării unei înțelegeri cu UE, s-a întors în ultimul moment către Moscova. Armenia s-a angajat ulterior în Uniunea Vamală.

Guvernul a adoptat o rezoluție în care susține că este nevoie de consolidarea legăturii economice cu Rusia și cu statele din fostul bloc sovietic care formează Uniunea Vamală, potrivit Ria Novosti.

În schimb, Executivul Kievului a propus înființarea unei comisii trilaterale între el, Rusia și UE, care să exploreze modalități de a întări legăturile reciproce.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a salutat decizia Ucrainei.

Potrivit presei ruse, Putin a declarat, joi, că este de acord cu o asemenea comsiei dacă Ucraină suspendă apropierea la Uniunea Europeană. În timpul negocierilor dintre Kiev și Bruxelles, Rusia a amenințat Ucraina că, pe lângă un regim comercial mai rigid, ar putea avea loc schimbări și la capitolul furnizării de gaze naturale, de care ucrainienii depind. Mai mult, un consilier al lui Putin vorbea despre vize pentru ucrainienii care vor să călătorească în Rusia.

Ucraina a dat primul semn al blocajului care avea să urmeze când a refuzat adoptarea unui legi care să-i permită Iuliei Timoșenko să se trateze în străinătate. Una dintre condițiile puse de Uniunea Europeană Ucrainei a fost  eliberare fostului lider al Opoziției. SUA au intervenit direct în acest subiect. Secretarul de stat adjunct pentru Europa, Victoria Nuland, a îndemnat Kievul să treacă peste balastul istoric și să se rupă de Moscova. Totodată, Senatul SUA a adoptat, miercuri, o rezoluție prin care cerea eliberarea Iuliei Timoșenko.

Fostul lider al Opoziției a fost arestat în 2011. Ea este acuzată că a încheiat un contract de livrare de gaze cu Rusia, defavorabil Ucrainei. Timoșenko a susținut permanent că i s-a fabricat un dosar politic.

Reamintim cititorilor ca Ucraina ar fi trebuit să o elibereze din detenție până pe 25 noiembrie pe  Iulia Timosenko, conform angajamentului luat de președintele Ianukovici în fața guvernelor Poloniei și Suediei. Totodată  Ucraina mai are o promisiune angajată în sensul parcursului European în fața Fondului de investitii deținut de Franklin Templeton care a cumparat 20% din datoria externă ucrainană . Așadar se poate concluziona ca viitorul Ucrainei pare foarte complicat, în sensul că dacă pe moment Rusia pare că câștigat, să nu uităm că sunt implicate în acest „război geopolitic” forțe și interese politice, militare și economice care nu vor lăsa pur și simplu „la capitolul pierderi” investițiile de până acum realizate pentru și cu condiția parcursului pro-european al Ucrainei. Vom vedea ce se va întâmpla cu Ucraina dacă totuși virajul de 180 de grade către Rusia se va păstra…

Surse: stiri.tvr.ro , dcnews.ro,  și surse rbnpress.info

,

Unul dintre cele mai mari fonduri de investitii americane Franklin Templeton a cumpărat de pe piața financiară  obligațiunile de stat ale Ucrainei  pentru o valoare nominală de cinci miliarde de dolari. Acum, fondul de investiții american deține o cincime din datoria Ucrainei!

Fondul de investitii deținut de Franklin Templeton a cumparat 20% din datoria externă ucrainană .

Tranzactia ajunge la o cincime din totalul datoriei publice externe a Ucrainei, realizat la sfârșitul lunii august a anului trecut.

Este cunoscut faptul  ca vice-premierul  Ucrainei Serhiy Arbuzov și ministrul de finanțe Yuriy Kolobov au făcut o vizită neoficială la sediul Fondului, în orașul californian San Mateo pentru a oferi anumite garanții lui Franklin Templeton, titularul celei mai mari datorii naționale a unui stat.

Informații cu privire la cât de mult a oferit Franklin Templeton pentru cei 20% din datoria externă a Ucrainei rămâne un secret comercial. Mai devreme, în faza inițială a crizei financiare din zona euro, fonduri de peste ocean au cumparat obligatiuni din Irlanda , pentru a da această operațiuni șanse la un profit mare, Dublin a fost asistat de către Fondul Monetar Internațional (FMI) și Uniunea Europeană , transmite ITAR-TASS .

Potrivit unor rapoarte de pe piețele mondiale, se așteaptă la o deteriorare semnificativă a situației financiare a Ucrainei în viitorul apropiat. „Situația este foarte simplă: Ucraina se confruntă cu amenințarea unei penurii semnificative de numerar și active”, – a declarat un analist financiar de marcă, angajat al băncii americane Morgan Stanley, Paolo Bathory. Potrivit acestuia, „Kiev-ul  va fi pur și simplu în imposibilitatea de a face față noului val al scurgerilor de capital și Ucraina va avea  nevoie de asistență din partea unui terț . Rusia sau FMI.”

N.R. Creditarea din partea Moscovei iese din discutie, dat fiind faptul ca Ucraina a respins oferta Rusiei de a intra în Uniunea Vamală Eurasia (Rusia, Kazahstan și Belarus) ofertă care a venit la pachet cu scăderea pretului la gaze și margand până la santajul embargoului pus pe produse ucrainiene la accesul pe  piata ruseasca.

 

Sursa: dni.ru

Mihai Stepanov

Redactor R.B.N. Press – Coresondențe și Analize

Rusia-Eurasia

 Post Scriptum

Banii oferiti Ucrainei reprezinta un fel de Dar ( cadou de nuntă) oferit Ucrainei înaintea semnării Acordului de Asociere și Liber Schimb cu Uniunea Europenă la Vilnius, pe 29 noiembrie 2013.

UE a pus presiune pe președintele Ucrainei, Victor Ianukovici ca să o elibereze din închisoare pe lidera opozitie Iulia Timosenko. Din cealaltă direcție, Rusia îl amenintă pe Ianukovici cu mai multe măsuri  economice drastice, printre care deja s-a pus în functiune embargoul privind vagoanele fabricate de ucrainieni, carnea de pui si vita din Ucraina, dulciurile ucrainiene.

Presedinte  Rusiei Vladimir Putin fost rezident KGB in Germania de Est pe vremea USSR si fost Sef în FSB în timpul guvernarii președintelui Elțin, îl amenință pe Ianukovici cu desconspirarea unor dosare sensibile referitoare la trecutul acestuia,  trei condamnări in perioada URSS, executand mai multe pedespse. Se spune ca in perioada cand Ianukovici lucra ca  muncitor, s-ar fi imbatat si ar fi violat o fată, fiind apoi condamnat, iar apoi mult mai tarziu, in calitate de  inginer, Șef de depozit la o firma de carburanti din regiunea miniera Donbas (Donetsk Ucraina) ar fi comis mai multe furturi de carburant și delapidari, motiv pentru care a mai primit niste condamnări. După ultima eliberare a fost racolat de K.G.B. Devenit unul dintre importantii agenti KGB în perioada sovietică, a fost trimis ca observator la raliul international de la Monte Carlo.  In legatură cu aceste dosare Victor Ianukovici a reusit sa obtina prin liderii Poloniei și Suediei promisiunea unei totale lipse de reactie a organismelor Europene în situatia în care Ucraina semneaza la Vilnius acordul iar Putin își va aduce la îndeplinire amenințările. Viktor Ianukovici este de acord cu eliberarea Iuliei Timosenko dar nu o dorește contracandidat la urmatoarele alegeri. Ianukovici ar dori sa semneze eliberarea din penitenciar a Iuliei Timosenko „pe motive medicale”  și să o trimită într-un spital din Germania. UE însă nu este de acord cu această jumătate de măsura și ar dori ca dupa eliberare, Iulia Timosenko sa particiepe la urmatoarele alegeri din Ucraina. Ca un preambul la „cadoul de logodnă” oferit de miliardarul american Templeton , doua firme uriașe din SUA au semnat deja doua acorduri cu Ucraina in valoare de 20 miliarde de dolari. Una dintre firme este celebra Chevron care a semnat cu Ucraina un contract pentru exploatarea gazelor de șist în valoare de 10 miliarde,semnat acum o saptamană.

,

La  28  octombrie  2012  se  vor  desfasura  alegeri  in  tara  vecina , Ucraina . Favoritul  acestor  alegeri  in  mod  evident  este  Partidul  Regiunilor  al  presedintelui  Victor  Ianukovici  . V Ianukovici  se  afla  in  slujba  KGB  de  peste  35  de  ani si  este  sustinut  de  Moscova  pentru  ca  rezolva  instant  toate  doleantele  Rusiei  cum ar  fi  baza  maritima  ruseasca  din  Crimeea  , pana  la  sfarsitul  veacului  sau  pana  la  sfarsitul  Lumii  … Conform  analistilor  nostri dar si a  unor institute  de  sondare  a opiniei  publice  din  Ucraina , Partidul  Regiunilor  va  obtine  un  scor  de  25-35 % din  sufragii . Pe  locul  al  doilea in  sondaje  se  afla partidul  „Udar ” ( Lovitura ) al  fostului  pugilist  Vitalie  Kliciko . Desi  acesta  a  avut  initial o  intelegere  cu  cei  din  partidul Regiunilor , sursele  noastre  din  acest  partid  sustin  ca  fostul  luptator  va face  mai  degraba  alianta  cu  Opozitia  democrata condusa  de  Iulia  Timosenko . Probabil  ca  acest partid  va obtine  15-18% din  voturile  exprimate . Pe  locul  al  treilea se  va  situa  partidul ” Batkivsina ” ( Patria ) al  fostului  premier  Iulia  Timosenko . Acest  partid  va  obtine  intre  10-14 % din voturi . Pe  locul  al  patrulea  se  situeaza  Partidul  Comunist care  va  obtine  intre  5-9 % din  voturi . Pe  locul  al  cincilea  se  va  pozitiona  partidul  ” Svoboda ” ( Libertatea ) al  ultranationalistilor  ucraineni . Sursele  noastre  de  la  Kiev  dau  ca  sigura  informatia  ca  acest partid va  obtine  5-6%  din  sufragii  si  vor  intra  in  Parlament , cu  voia  lui  Ianukovici , care  vrea  in  acest  fel  sa  inchida  si  gura  nationalistilor  din Vestul  Ucrainei . In  fine , nu  trebuie  sa  incheiem  aceasta  analiza  fara a  semnala  aparitia  pe  scena  politica  de  la Kiev  a unui  partidulet relativ nou  . Este  vorba  despre partidul  ” Ucraina  inainte ” condus  de tanara  si  frumoasa  Korolevska ( Imparateasa  ) . Tot  staff-ul  noului  partid  este  format  din  tineri  prezentabili , inteligenti , dinamici care  provin  din  ” liga ” de  tineret  a  fostului  PSD  condus  de  Leonid  Kucima . Partidul  marseaza  mult  pe  voturile  minoritatilor carora  le  promit  sprijin  pentru  ca  limbile  minoritatilor  sa  devina  limbi  regionale . In  partid  au  fost preluate vedete  fotogenice  si  sportivi  de  succes  precum  fotbalistul Andrei  Sevcenko . Acesta  a  si  donat  partidului  peste  un  milion  de  dolari  . Sursele  noastre  din  partid  sustin  ca  banii  donati  nu  erau  ai  lui  Sevcenko  ci  proveneau  de  la  liderii  Partidului Regiunilor . Aceleasi  surse  sustin  ca  partidul  ” Ucraina  inainte  ” a  fost  creat  sa  ” smulga  voturi  de  la  Opozitie ” , iar  frumoasa  Korolevska , desemnata  sa  joace  rolul  ” unei  noi  Iulia  Timosenko ” , este  in  fapt  ” extrem -extrem de apropiata  de  bancherul  Tighibco – fost  sef  de  campanie  al  lui  V. Ianukovici …La  concluzii  vom  mentiona  faptul  ca  , dupa  analizele  noastre , Partidul  Regiunilor  se  va  alia cu  Partidul  Comunist  si  va  castiga  alegerile  la  limita . Asta  in  ciuda  declaratiilor  ” populiste  si  linistitoare ” ale  lui Ianukovici  ca nu  va  face  alianta  cu  comunistii . De  partea  cealalta ,  fostul  premier  Iulia  Timosenko va  coagula  in  jurul  sau  o  Opozitie  destul  de  puternica  dar care  va  pierde ” la  mustata ” alegerile . Fortele de  Opozitie  vor  fi  formate  din  partidele ” Udar ” ( Lovitura ) , ” Batkivsina ” ( Patria ) si ” Svoboda ” ( Libertatea ) situate  pe  locurile 2 , 3 si 5 . Analistii  nostri  considera  ca  indiferent  de  micile  fluctuatii  ale  procentelor  electorale fata  de  prognoza  prezentata  de  noi , Partidul  Regiunilor va  castiga  obligatoriu aceste  alegeri . Care  sunt  mecanismele prin  care  alegerile  vor  fi  castigate  de  Partidul  Regiunilor ? In  primul  rand vor  cumpara  ” voturi  masiv ” , fiind  cunoscut  faptul  ca  procesul  de  ” cumparare  de  voturi ” este  raspandit  pe  scara  larga  in  Ucraina  atat  in  mediu  rural  cat si  urban . Sa  nu  uitam  ca  Partidul  Regiunilor  fiind  la guvernare , au  acces  direct atat  la  ” butoanele puterii  ” cat  si  la  ” tiparnita  de  bani ” in  caz  de  necesitate … Al  doilea  mecanism  de  fraudare  a  procesului  electoral  se  bazeaza  pe  faptul  ca  in  listele  electorale  permanente  au  fost  pastrati  si  cei  6-7  milioane  de  ucraineni  emigrati  definitiv  sau  chiar  decedati . Cu  totii  vor  vota  evident  cu  Partidul  Regiunilor  a  lui  Ianukovici . Pe  urma  sa  admitem  ca  Ianukovici  va  mai  avea  nevoie de  10  parlamentari  dupa  alegeri , ca  sa  formeze  majoritatea  parlamentara . Sursele  noastre din  acest  partid , sustin  ca  Ianukovici  nu  va  ezita  sa  ” deschida  larg pusculita  de  partid si  chiar  sa  apeleze  la  sponsori   si  sa  plateasca  pretul  necesar  in  vederea  formarii  unei  majoritati  cu  care  sa  guverneze  in  continuare ” . Dar  nu  in  ultimul  rand  ar  trebui  mentionat  faptul  ca  in  ultima  saptamana , zeci  de  blindate  au  defilat  zilnic  prin  centrul  Kievului , chipurile  faceau ” repetitii  ” pentru  a  sarbatori  duminica  seara  victoria  in  alegeri  a  Partidului Regiunilor . Populatia  Kievului  a  inteles  ” mesajul  voalat ” transmis  de  regimul  Ianukovici  catre  poporul  ucrainean : in  seara  zilei  de  duminica , tancurile  vor  defila  oricum  prin  centrul  Kievului , dar  daca  ” ei ” vor  pierde  alegerile , atunci  acele  tancuri  nu  vor  mai  fi  ” prietenoase ” cu  alegatorii  … Analistii  nostri  dau ca  sigura  victoria  in  alegeri  a  Partidului  Regiunilor . Dar  pe  buna  dreptate  aceiasi  analisti  se  intreaba : ” In  cazul  in  care  ar  fi  pierdut  alegerile parlamentare , pregatea  regimul  Ianukovici  un  nou  TIEN ANMEN in  centrul  Kievului ?

Dacian  Dumitrescu &  Departamentul de  analize geopolitice  si  prognoze  strategice al  Romanian Breaking News  Press .

*Acest  articol  poate  fi  preluat  de  orice  publicatie  romaneasca  din  tara  sau  de  peste  hotare  cu  mentionarea  sursei .

 

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press