ROMÂNIA BREAKING NEWS

mai, 2014

,

Separatiștii transnistreni au taiat alimentarea cu energie electrică a școlii românești din Tighina în timpul unei festivități școlare, pentru a impiedica intonarea imnului de stat „Limba noastră-i  o comoară” (română). În replică, elevii și profesorii au cântat imnul cu voce tare.

„ …Nu este vina noastă că ne-am născut români și vorbim limba română ! ” a încheiat profesoara care a condus festivitatea.

Video:

 

,

Președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, se va afla marți și miercuri în Polonia, unde se va întâlni cu liderii țărilor aliate din Europa Centrală și de Est, printre care și România, scrie mediafax.ro, citând consilierul adjunct pentru Securitate Națională, Ben Rhodes.

Deplasarea lui Obama în Polonia va fi efectuată în scopul de a reasigura țările din Europa de Est în privința angajamentului Statelor Unite pentru apărarea securității lor, după ce Rusia a preluat controlul asupra peninsulei ucrainene Crimeea. După acest eveniment, președintele american va participa la o cină festivă, la Palatul Regal, alături de ceilalți lideri invitați la eveniment. Statele Unite și Polonia vor găzdui, marți după-amiază, o întâlnire cu aliații lor apropiați din Europa Centrală și de Est. La întâlnire vor participa, în afară de Statele Unite și Polonia, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, România și Slovacia.
Miercuri, Obama va avea o întrevederea și cu președintele ales al Ucrainei, Petro Poroșenko, după care va merge la Castelul Regal, unde va susține un discurs. După Varșovia, Obama se va deplasa în Belgia, unde va participa la summitul G7, la Bruxelles. Summitul G7 are loc după excluderea Rusiei din G8 și anularea reuniunii de la Soci, măsuri luate în urma intervenției Moscovei în Ucraina.
Liderul american va merge ulterior la Paris, joi, unde se va întâlni cu președintele François Hollande, chiar în aceeași zi în care șeful de stat francez îl va primi pe omologul său rus, Vladimir Putin. Casa Albă nu intenționează să programeze o întâlnire între Obama și Putin în cursul vizitei președintelui american la Paris, a precizat consilierul american Rhodes.
În schimb, Obama nu se va opune unei întâlniri între Hollande și Putin, a dat asigurări, vineri, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.
,

O intoxicare grosolana: Pretinsele scuze ale Ungariei pentru genocidul antiromanesc, o gogorita a propagandei maghiare. Ungaria NU si-a cerut scuze la ONU pentru “holocaustul antiromanesc” din Ardeal.

Un articol de la Frontpress – care se vede ca a publicat stirea animat doar cu bune intentii, dar cunoasteti vorba… – mi-a atras atentia printr-o dezinformarea grosolana de sub-presa, la care au achiesat, fara o minima verificare, zeci de site-uri. Intoxicarea este menita sa arate, pe fond, cat de draguta ar fi Ungaria si cu noi, romanii. “Stirea” este ca, cica, Ungaria si-ar fi cerut scuze la ONU (!) pentru “holocaustul antiromanesc” din Transilvania ocupata, dupa ce un roman l-ar fi obligat (!) pe ambasadorul ungur la Natiunile Unite sa faca asta, in plenul Adunarii! Iar presa din Romania, vezi-Doamne!, ar fi ascuns maretul eveniment.

AIUREA! Nu are rost sa intru in amanunte. Prezint doar comentariile unor observatori cu capul pe umeri:

Observator a scris: Verificarea, mama intelepciunii… E vorba doar de holocaustul evreilor:

http://www.politics.hu/20140124/hungary-apologizes-for-role-in-holocaust-at-un-says-ambassador/

http://www.agerpres.ro/externe/2014/01/24/ungaria-si-a-cerut-pentru-prima-data-scuze-la-onu-pentru-holocaust-19-21-07

http://www.realitatea.net/ungaria-i-a-cerut-pentru-prima-data-scuze-la-onu-pentru-holocaust_1365467.html

Ion Tamas a scris: oameni buni, Oameni buni, imi pare tare rau dar, dupa cercetarile facute in internet, am ajuns la concluzia ca stirea primita cu privire la Anton Lixandroiu referitoare la “scuzele” ungurilor pentru atrocitatile facute dupa 1940 in Ardeal este falsa. Am citit “scuza” intr-o varietate de relatari in engleza :

https://www.google.de/search?q=Csaba+Korosi+MT+Holocaust

apoi pe ungureste: http://www.szon.hu/holokauszt-emlekev-korosi-csaba-magyarorszag-eloszor-kert-bocsanatot-az-ensz-ben-a-holokausztert/2463550

si Körösi nu mentioneaza nici un cuvant despre Transilvania. El se refera DOAR la faptul ca Ungaria a contribuit la holocaust si se scuza pentru fapt. (acum ei au devenit “buni de plata” – reparatiile, cum se mai numeste treaba. nota.mea) Daca voi aveti ceva de comentat sau ati gasit ceva despre scuza ungurilor pentru faradelegile lor fata de ardelenii romani din acea perioada, m-as bucura sa primesc ceva de la voi.

 Sursa – Un semnal mediatizat de Victor Roncea

Stirea care a circulat pe internet:

O VESTE EXCEPTIONALA TRECUTA SUB TACERE DE CONDUCEREA ROMANIEI ! Anton Lixandroiu, cetatean american si roman, a obtinut dupa ani de procese, ca Ungaria sa-si ceara scuze pentru HOLOCAUSTUL savarsit asupra romanilor din Transilvania ca urmare a Dictatului de la Viena.

Anton Lixandroiu, cetățean american și român, a obținut după ani de procese, ca Ungaria să-și ceară scuze pentru HOLOCAUSTUL săvârșit asupra românilor din Transilvania ca urmare a Dictatului de la Viena. Interesant este că cei de la Bruxelles au spus inițial că „nu pot lua în considerare cele 2100 de probe trimise Tribunalului Internațional dat fiind că aceste crime s-au petrecut înainte de înființarea acestui tribunal”.
După acest raspuns imbecil, Anton Lixandroiu s-a adresat ONU, cerând ca toți criminalii judecați la sfârșitul celui de al 2-lea Război Mondial, inclusiv Hitler, Mussolini, Horty, să fie reabilitați, deoarece aceștia au făcut crime înainte de înființarea Tribunalului Internațional.
Răspunsul și rezultatul bombă, a fost că…
UNGARIA ȘI-A CERUT IERTARE ÎN PLENUL ONU, PENTRU HOLOCAUSTUL DIN NORDUL ARDEALULUI ! O premieră!
În Romania știrea trecut neobservată, iar analiștii politici au uitat foarte repede să menționeze acest adevăr istoric.
Probabil ca nu se supere UDMR-ul.
Ungaria și-a cerut pentru prima  dată scuze la ONU pentru Holocaust !
Ungaria și-a cerut scuze pentru prima dată la Organizația Națiunilor Unite pentru responsabilitatea pe care a avut-o în cadrul Holocaustului, a declarat ambasadorul ungar la ONU Csaba Korosi, citat de MTI.
„Le datorăm scuze victimelor pentru că statul ungar a fost vinovat pentru Holocaust. În primul rând, pentru că nu a reușit să-și protejeze cetățenii săi și, în al doilea rând, pentru că a ajutat și a furnizat resurse financiare pentru comiterea unei crime în masă”, a declarat Csaba Korosi în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul ONU din New York. „Instituțiile statului ungar de la acea vreme au fost responsabile pentru Holocaust. Scuzele exprimate astăzi de statul ungar trebuie să devină parte a memoriei și identității naționale”, a mai spus oficialul.
,

Pe 25 mai,  un grup de reprezentanți înarmați ai organizației teroriste ” Republica Populară din Luhansk ” din Ucraina, a descins în două secții de votare, amenințând cu violența membrii comisiei electorale și  încercând să perturbe activitatea alegerilor .

Printre teroriștii capturați în regiunea Lugansk de către forțele SBU este și un preot al Patriarhiei Moscovei. Este vorba despre preotul Vladimir Veaceslavovici Marețki, paroh al bisericii cu hramul Sf. Nicolae din orășelul Raigorodok, raionul Novoaidar, din eparhia de Lugansk a Bisericii Ortodoxe din Ucraina a Patriarhiei Moscovei.

Ca urmare a confruntării armate cu forțele militare ucrainene, au fost arestați 13 persoane din cadrul grupului terorist. Printre acestia se numă și șeful grupului, B. Maretsky , care este un activist în așa-numita organizație a „Cazacilor de pe Don”, care s-a dovedit a fi un lider al uneia dintre bisericile locale ale Patriarhiei Moscovei.
Potrivit Ministerului Apărării Ucrainean, ca urmare a luptei cu militanții pro-ruși teroriști, militari ucraineni au ucis doi dintre aceștia și  13 au fost reținuți

Militanții pro-ruși arestați se fac vinovați de moartea și rănirea unor localnici, aflați în trecere . De asemenea aceștia au rănit trei soldați ucraineni din cadrul batalionului de apărare teritorială.

Video cu interogatoiul prizonierului  Vladimir Veaceslavovici Marețki  (preot ) acuzat de terorism

Video: ce au lăsat în urmă teroriștii conduși de „preotul războinic”

Video-Foto: „Obiecte de cult bisericesc” specifice preoților bisericii ruse  din Ucraina acestor zile:

Surse: alexzavodyuk.livejournal.comrufabula.com

,

Ambasadorul roman in Marea Britanie, Ion Jinga, a comentat afirmatiile lui Nigel Farage, liderul partidului nationalist UKIP, care a spus ca ar fi ingrijorat daca un grup de romani s-ar muta langa locuinta lui. “Stiu ca multi britanici au fost socati de aceste remarci scandaloase, pentru ca este greu sa crezi ca in secolul al XXI-lea, in Londa, o metropola unde peste 100 de nationalitati traiesc in armonie, cineva ar putea exprima un astfel de credo politic”, a scris Ion Jinga pe blogul sau de pe Huffington Post.Ambasadorul roman a sustinut ca declaratiile lui Farage au fost condamnate de clasa politica britanica, precum si de presa. Dupa ce a fost acuzat in nenumarate randuri de rasism, liderul britanic s-a scuzat spunand ca era obosit cand a facut afirmatiile despre romani, insa la cateva ore a revenit cu un material publicat in The Telegraph, in care asocia romanii cu infractiunile, a subliniat Ion Jinga.

“In ultimele 17 luni, o atitudine rasista a afectat viata si reputatia a mii de romani din Regatul Unit. Publicul britanic a fost speriat in continuu in legatura cu prezenta romanilor, care, in marea lor majoritate, sunt oameni muncitori si cinstiti, isi platesc taxele si contribuie la dezvoltarea acestei tari. Cu tot respectul pentru compatriotii mei si pentru poporul britanic, este timpul ca aceasta campanie dezgustatoare sa se opreasca”, a notat diplomatul roman.

Datele prezentate de liderul britanic, infirmate de Politie

In scrisoare deschisa a lui Nigel Farange se preciza, printre altele, ca 92% dintre furturile din bancomate sau de pe carduri din Londa sunt comise de romani. Politia din Londra a negat vehement aceste cifre, sustinand ca induc populatia in eroare si nu sunt sustinute de statisticile oficiale, a mai mentionat Jinga. Ambasadorul roman a vorbit apoi despre reusitele conationalilor sai din Marea Britanie, printre care si despre cei 300 de studenti de la Universitatea din Manchester, extrem de laudati de profesorii de acolo.

Ion Jinga isi incheie editorialul cu un Post Scriptum, menit sa il determine pe Farage sa se mai gandeasca la afirmatiile sale: “Ieri (luni – n.red.) am primit o veste excelenta: echipa feminina de gimnastica a Romaniei a castigat noua medalii la Campionatul European de la Sofia; elevii romani au castigat sapte medalii la Olimpiada Internationala de Chimie din Rusia si o medalie de aur la Olimpiada Internationala de Filosofie din Vilnius. Cine ar vrea sa fie vecinii lor?”, a conchis ambasadorul.

Sursa:inforor.com

,

Principalele organizații ale românilor din Valea Timocului (Serbia) au încheiat un protocol de colaborare în eforturile de păstrare a identității naționale. Inițiativa a aparținut parohului bisericii românești de la Malainița, Bojan Aleksandrovic.

Liderii românilor/vlahilor din Serbia de răsărit s-au reunit, duminică, 25 mai 2014 la biserica românească din Negotin cu hramul ”Sfântul Mucenic Ioan Valahul”

După oficierea Sfintei Liturghii de către Bojan Aleksandrovic, protopop al Daciei Ripensis și Vicar al Timocului împreună cu un sobor de preoți, reprezentanții asociațiilor românești și-au ținut ședința, la care au mai participat un oficial al Ambasadei României din Belgrad și reprezentanți ai românilor din Banatul sârbesc – Voivodina.

În deschiderea reuniunii, preotul Bojan Alekdandrovic și-a explicat demersul.

”De fiecare dată când poporul român se confruntă cu probleme mari, Biserica neamului românesc, Biserica Ortodoxă Română, dorește să-i ajute pe fiii săi. Este evident că românii din Valea Timocului trec printr-o perioadă foarte grea din cauza presiunilor statului sârb, crizei de identitate și a neînțelegerii dintre liderii locali. (…) Am hotărât că această întâlnire să o facem aici în biserica noastră în fața Evangheliei și a moaștelor Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, strămoșul nostru și mare luptător pentru păstrarea credinței ortodoxe și identității nemului nostru românesc. Numai uniți ne putem păstra identitatea, iar unirea noastră trebuie să fie treptată, întâi trebuie să ne unim noi, românii din Timoc, la fel și frații noștri din Banat și după aia putem face unirea tuturor românilor din Serbia, care deocamdată au o singură legătură, Biserica Orodoxă Română”, a spus prelatul.

 Românii din Timoc își unesc forțele Liderii asociațiilor românești din Valea Timocului a semnat un protocol, prin care se angajează să colaboreze în eforturile comune de păstrare a indentității naționale. Documentul stipulează, printre altele, că… 

Românii/vlahii sunt un singur neam, cu o singură limbă literară și o singură Biserică Ortodoxă, iar Țara Mamă este România.

 

 PROTOCOL AL ROMÂNILOR/VLAHILOR DIN SERBIA DE RĂSĂRIT

 

”Iată acum ce este bun și ce este frumos, decât numai a fi frații împreună!” Psalmul 132,1

Astăzi, 25 mai 2014, în ziua când Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română din Valea Timocului îl pomenește pe Sfântul Mucenic Ioan Valahul, ne-am întâlnit aici, în biserica ”catedrală” a românilor/vlahilor din Serbia de răsărit de la Negotin, ridicată spre slava Marelui Dumnezeu Celui în Treime Slăvit și în cinstea sfântului pe care astăzi îl prăznuim, noi, toți liderii spirituali și mireni ai românilor/vlahilor de la sud de Dunăre – Serbia de răsărit (Valea Timocului, Valea Moravei și zona munților Homoli). Ca și de fiecare dată în trecut, când poporul român se lupta pentru existența sa și avea probleme grave, așa și astăzi, când istoria se repetă, Biserica neamului, ca o mamă adevărată, dorește să-i ajute pe fiii săi și face intervențiile necesare.
Având în vedere dezbinarea gravă existentă între conducătorii comunității, iscată din cauza neînțelegerilor, a presiunilor create de către conducerea Statului nostru Serbia, a presiunilor din partea Bisericii Ortodoxe Sârbe surori și din partea altora, Preacucernicul părinte Boian Alexandrovici, protopop al Daciei Ripensis și Vicar al Timocului din cadrul Episcopiei Daciei Felix, împreună cu preoții canonici ai Bisericii noastre din Valea Timocului, care se roagă neîncetat ca ”toți să fie una”, au hotărât să-i adune pe toți reprezentanții românilor/vlahilor la o întâlnire de pace.
La întâlnirea de astăzi, fiecare a putut să-și spună și și-a spus liber părerea, iar după toate discuțiile purtate s-a ajuns la următoarele concluzii pe care noi toți, cei care semnăm acest document, ne obligăm de acum încolo să le respectăm în totalitate:
1. Prin Legea României nr. 299/ 2007, drepturile persoanelor care își asumă în mod liber identitatea culturală română, se referă la ”persoanele de origine română și cele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor României, indiferent de modul în care aceștia sunt apelați (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuțovlahi, daco-români, fărșeroți, herțeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo–români, maramureșeni, megleniți, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, volohi, macedo-armânji, precum și toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus), denumite în continuare români de pretutindeni”;
2. Este clar că noi toți – români, rumâni, vlahi, valahi și vlasi sau oricum ne-ar numi alții sau oricum ne-am numi noi înșine din cauza crizei de identitate, create în trecut, nu din vina noastră – suntem un singur neam și suntem români originari în zona în care trăim.
3. Biserica neamului nostru românesc, rumânesc/vlah este Biserica Ortodoxă Română și toți membrii comunității noastre naționale care sunt de credința ortodoxă trebuie să țină de structura canonică a Patriarhiei Române din Serbia, care este Episcopia Daciei Felix de la Vârșeț (Protopopiatul Daciei Ripensis).
4. Vedem că reprezentanții comunității noastre au diferite păreri privind consiliile naționale din Serbia, unii doresc să țină de Consiliul Român cu sediul în Voievodina, iar alți de Consiliul Rumân (Vlah) din Serbia de răsărit, care în acest moment este ocupat de către ”vlahi falși” (pionii unor politicieni din conducerea Statului sârb). Fiecare este liber să țină de consiliul în care crede și să lupte ca în viitor aceste două Consilii să se unească într-unul singur.
5. Până la unirea celor două Consilii ale singurei noastre minorități din nordul și din sudul Dunării, ne obligăm cu toții ca să nu ne atacăm unii pe alții din cauză că unii își spun români în limba literară, alții rumâni în grai și alții vlahi, vlasi în limba sârbă. Ne angajăm să promovăm în fața autorităților publice centrale și locale, în mod solidar, puncte de vedere comune ale celor două Consilii ale singurei noastre comunități separate doar pe criteriul filologic al etnonimelor.
6. Indiferent ce spun legile Serbiei, (Țara noastră în care trăim și ai cărei cetățeni loiali suntem), care se pot schimba oricând, legat de consiliile naționale, legi care prevăd că cine are Consiliu național ar fi o altă minoritate, noi nu suntem de acord cu această obstrucție și îmbrățișăm fără rezerve prevederile clare și de mare folos practic ale Legii 299 din Țara mamă, România, care arată că din punct de vedere juridic român=rumân=vlah=român/vlah. Bunul simț și dreapta judecată ne arată că minoritățile naționale sunt cele care nasc Consilii naționale, nu Consiliile naționale nasc minorități naționale. Românul tot român este chiar dacă îi spui rumân sau vlah, sau altfel.
7. Țara noastră mamă este România. Suntem un singur neam, avem o singură limbă literară, o singură țară înrudită și o singură Biserică ortodoxă mamă.
8. Proclamăm ziua cinstirii Sfântului Mucenic Ioan Valahul, 25 mai, drept Ziua românilor/vlahilor din Serbia și o vom sărbătorii în fiecare an.
Așa să ne ajute Dumnezeu ! Negotin, anul mântuirii 2014, luna mai, ziua 25, de Sf. Ioan Valahul pe stil vechi
Cu binecuvântarea Preasfinției Sale, Preasfințitului Părinte Dr. DANIIL, Episcop al Daciei Felix Președintele adunării Boian Aleksandrovici Protopop al Daciei Ripensis și Vicar al Timocului

Au semnat protocolul:

• Comitetul pentru drepturile omului din Negotin, Dusan Prvulovici

• Asociatia pentru cultura romanilor-vlahilor din nord estul Serbiei Ariadnae Filum, Zavisa Jurj

• Comitetul international juridic, Dragan Demici

• Partia Neamului Rumânesc, Predrag Balasevici

• Renasterea romanilor din Serbia, Vlada Savici

• Asociatia parintilor care vor sa le invete copii limba romana „Sandu Timoc”, Iasmina Glisici

• Initiativa culturala romaneasca din Jagubita, Damir Serbanovici

• Societatea romanilor-vlahilor TRAIAN, Draghisa Kostandinovic

• Asociatia pentru limba, cultura si religia a romanilor de pe Valea Moravei, Iel Buobu Lui

• Asociatia femeilor ortodoxe SFANTA MAXIMA, Iovanka Aleksandrovici

Au mai semnat următorii lideri de opinie: Dr. Slavoljub Gatovici, Draghisa Davidovici, Veterin Budimirovici, Anta Jurconu, Nenad Nikici, Svetomir Todorovici, Jiva Momirovici, Goran Perici, Radomir Nonici.

 

Reprezentanții mai multor asociații care se pretindeau până acum ca sunt românești și urmăresc idealul românilor din Serbia, au refuzat să semneze protocolul:

 

Asociația Dunărea (condusă de Tihan Matasarevici),

Initiațiva românilor din Serbia (Boian Barbucici),

Asociația ”Dacia Aureliana” (Zoran Radivoievici) și

Mișcarea Democrată a Românilor din Serbia (Natașa Tosici).

 

Redacția R.B.N. menționează ca minoritatea română din Serbia, care este destul de numeroasă, azi nu are nici un reprezentant în Parlamentul Serbiei tocmai datorită dezbinării existente din sânul comunității românești din Serbia, dezbinare pe care cu siguranță serviciile secrete sârbe o întreține prin diverși, care  au grijă mereu să împiedice coagularea unui nucleu românesc care să apere drepturile și interesele românilor de pe eventualele poziții oficiale de la Belgrad, pe care le-ar putea câștiga în urma unirii forțelor social politice românești (vlahe).

 

Surse: timpromanesc.ro, opiniateleormanului.ro, adevarul.ro

,

Interesele rusești și simptomele de autism de care dau dovadă liderii României pot ciunti teritoriul statului actual, trasând alte granițe între Rusia și Uniunea Europeană.
  La finalul săptămânii trecute, rușii au trecut la amenințări fățișe, prin vocea vicepremierul rus Rogozin, care a amenințat că, data viitoare, va traversaa spațiul aerian românesc la bordul unui bombardier, după ce români au dat ascultare ordinelor SUA și nu i-au permis survolul. În realitate, contextul geopolitic din această zonă este mult mai complicat, iar reacțiile pripite ale politicienilor noștri nu fac altceva decât să ne complice viitorul. Politicienii noștri par să nu fi învățat nimic din lecția Dictatului de la Viena , din 1940, iar Ungaria, țara cu capul mereu plecat în fața vecinilor celor mai puternici, abia așteaptă să emită pretenții asupra Transilvaniei, de această dată cu sprijinul Rusiei.

De ce a imprumutat Putin Ungaria cu 12 miliarde de dolari acum, când tot mai multe suprafețe de teren din Transilvania sunt sau au fost deja cumpărate, în detrimentul integrității teritoriale românești? Poate pentru că, acum, „strainii” pot cumpara pământ românesc. Clauzele împrumutului nu sunt cunoscute, unele dintre ele putând impune garanție chiar pământul cumpărat de unguri și chiar unele acțiuni impuse de Moscova. Oare, această amenințare fățișă adresată de Rusia nu înseamnă oare că România deja nu mai controlează o parte a teritoriului său și că acțiunile de până acum au ajuns într-un punct fără întoarcere?

Dincolo de toate aceste întrebări, pe care ar fi trebuit să și le pună de mult timp politicienii noștri, care par, de cele mai multe ori, doar o bandă de infractori certăreți, organizați după interese proprii, orientarea greșită în acest moment față de marile puteri, sau față de țările care sunt pe cale să devină mari puteri ar putea însemna ciuntirea sau poate chiar distrugerea României. Pentru istoricii cu experiență, este foarte clar că istoria nu doar se repetă, ci revine permanent la conflictele nerezolvate din trecut, iar acum este vizibil că balanța puterii în lume este pe cale să se schimbe, iar Statele Unite, cu o economie deja slăbită sunt acum la mâna Chinei, și pot deveni chiar mai slabe decât Rusia, pe termen mediu.

În loc să se alieze cu puterile europene mai apropiate de România, și care s-au dovedit a fi, la final, câștigătoare în al Doilea Război Mondial, regele Carol al II-lea și „marile partide democratice”, țărănist și liberal au preferat, în naivitatea lor, să creadă în promisiunile mincinoase venite de la Londra și Paris. În timp ce Hitler, reprezentantul singurei mari puteri aflată atunci în ascensiune militară și economică le propunea cooperare regională, garantând integritatea României Mari, opțiunea lor a dus la un deznodământ dramatic: în 1940, Italia lui Benito Mussolini și Germania lui Hitler au impus României cedarea Ardealului de Nord, iar țara noastră, la fel de slabă și atunci din punct de vedere militar, nu s-a putut opune acestui Dictat. Lipsa de realism politic a determinat atunci și eșecul negocierilor diplomatice, cele două puteri căutând, astfel, aliați în alte țări est-europene. Așa s-a ajuns, în urma Dictatului de la Viena , ca România să piardă Transilvania de nord în favoarea Ungariei hortyste. Unii istorici i-au găsit drept vinovați pentru pierderea teritorială pe „fasciștii” unguri și pe reprezentanții Germaniei național-socialiste, dar realitatea ulterioară a arătat clar că era vorba despre o proastă orientare în privința aliențelor pe care au făcut-o chiar conducătorii locali.

Situația Rusiei de astăzi este pe alocuri similară cu cea din 1940. Rusia, ca și Germania de atunci, este în plină ascensiune politică, diplomatică și militară. O eventuală reușită a proiectului de Uniune Euro-Asiatică și o posibilă alianță cu China ar însemna sfârșitul lumii unipolare, dominată exclusiv de SUA după destrămarea Uniunii Sovietice. La fel ca și Germania, în anii premergători Dictatului de la Viena , Rusia caută aliați regionali în Balcani și în Europa de est. În același timp, SUA își mută vizibil interesul din Europa spre Oceanul Pacific, pentru a contracara influența Chinei. Gafele politicienilor români cu privire la Rusia împiedică o colaborare pe baze solide, care ne-ar oferi în primul rând prețuri preferențiale la energie, dar și o piață de desfacere apropiată pentru produsele locale. În privința Rusiei, așa cum sublinia chiar Traian Băsescu, opțiunile politicienilor sunt diferite. În timp ce președintele marjează pe susținerea UE și NATO, deși Rusia este mult mai apropiată și poate mult mai ușor să amenințe granițele românești, Victor Ponta a încercat, pentru prima dată după 1989, o apropiere istorică de China, dar, în conflictul rusesc îi este teamă să își exprime părerea, lăsând lucrurile în voia soartei și a declarațiilor belicoase ale președintelui, lucru care nu este benefic pentru viotorul țării pe care visează să o conducă, de pe scaunul de la Cotroceni.

În loc să fim la periferia uitată de Uniunii Europene, în cazul unor mișcări diplomatice abile din această perioadă, România ar putea deveni un mediator important între Rusia și Uniunea Europeană și SUA, lucru care, deocamdată nu se întâmplă. Din ceea ce vedem acum, România își strică relațiile cu „vecinul de peste gard”, Rusia, în speranța unui ajutor venit de peste mări și țări, care, cel mai probabil, nu se va materializa niciodată. De acest context ar putea să profite însă vecinii unguri, obișnuiți, de altfel, să trăiască mereu sub tutela cuiva, iar semnalele date în ultima perioadă de Guvernul Orban sunt împotriva anumitor restricții ale Uniunii Europene, și în favoarea Rusiei. În cazul în care nu își va găsi un potențial aliat în România, Rusia va căuta sprijin în altă parte, pentru a „încercui” Ucraina, iar Ungaria va profita din plin, cerând, nici mai mult, nici mai puțin decât … protectorat în Transilvania, pe care să o stăpânească liniștită, sub „oblăduirea Mamei Rusia”. Băsescu pare că știe ce se întâmplă, lăsând Transilvania în voia sorții și îndreaptându-și atenția asupra Republicii Moldova, pe care o abordează ca și cum ar fi deja un spațiu de campanie electorală, deși aceasta nu face parte încă din România. De dragul voturilor, pare dispus la un troc la granițele UE, prin care săracii moldoveni să fie aruncați în brațele României, iar bogata Transilvanie să le revină, indirect, rușilor. Astfel de gafe politice sunt, însă, iremediabile, deși mandatele prezidențiale au, la un moment dat,un final, iar consecințele pe termen lung pot fi iremediabile. România nu are, ca și în 1940, opțiunea ripostei militare, iar SUA este puțin probabil să intervină mai mult decât cu o demonstrație a dotării armate, mai ales că bazele americane (inclusiv faimosul scut antirachetă de la Deveselu ) nu sunt în Transilvania.

România rămâne, ca de nenumărate ori în istorie, un „popor de frontieră, luptam și muream pentru toți”, așa cum o descria Mircea Eliade, iar marele patriot român, mareșalul Antonescu prevedea un scenariu care ar duce, poate, la distrugerea țării, în cazul în care politicienii nu se trezesc “din somnul de la 1940” . „Acest război care s-a sfârșit cu înfrângerea Germaniei, nu va pune capăt conflictului mondial început în anul 1914. Prevăd un al treilea război mondial, care va pune omenirea pe adevăratele ei temelii sociale. Ca atare, dumneavoastră și urmașii dumneavoastră veți face mâine ceea ce eu am încercat să fac astăzi, dar am fost înfrânt!”, prevestea mareșalul, înainte să moară.

Mirela Manu jurnalist la Expres Magazin.

Sursa: inforor.com, expresmagazin.ro

Notă:

Redacția R.B.N.Press își face datoria de a mediatiza aceast material însă își exprimă rezervele față de unele aspecte și viziuni din cadrul materialului.

,

La invitația ASCOR Cluj a fost solicitat să susțină o conferință, celebrul părinte Boian Alexandrovici de pe Valea Timocului din Serbia, care a ridicat biserica de la Malainița cu limba de oficiere liturgică româna.

Conferința părintelui Boian Alexandrovici a fost susținută în fața unui numeros public, în sala amfiteatru a Facultății de Chimie din Parcul Central. Cuvântul de deschidere l-a ținut părintele Ciprian Negreanu, duhovnicul ASCOR Cluj, care a arătat că părintele Boian Alexandrovici este o personalitate a ortodoxiei românești din jurul granițelor României și noi cei din Țară trebuie să-i ajutăm mai mult pe frații noștri.

Părintele Boian Alexandrovici a susținut că el este daco-român și că întotdeauna românii din Valea Timocului s-au numit români și rumâni, numai sârbii i-au denumit cu apelativul de vlahi și aromâni. El a expus greutățile de a ridica biserici românești în Valea Timocului, unde locuiesc circa 200 mii de români. Biserica Ortodoxă Sârbă s-a opus oficierii în limba română a liturghiei în satele de vlahi. Dar Boian a avut încredere în Dumnezeu și ridică ca și protopop al Episcopiei Dacia Ripensis biserici românești. Acum sunt șase biserici. Autoritățile sârbe nu le dau aprobare, dar ei le ridică ca și garaje, ca apoi să le transforme în lăcașuri de cult. Sunt biserici românești în case la oameni, iar clopotnița este în pod. Biserica sârbă e goală, iar paraclisele românești sunt arhipline și se oficiază duminical slujbe în sate. Părintele Boian Alexandrovici a cerut ca și Belgradul să recunoască Biserica română din Valea Timocului așa cum BOR recunoaște Episcopia sârbă de la Timișoara pentru sârbii din România. Pentru părintele Boian, marele patriarh Pavle a fost un mare rugător și credincios, dar a căzut la examenul recunoașterii bisericii românești în Valea Timocului. Părintele Boian Alexandrovici crede că un sinod pan-ortodox ar rezolva multe probleme inter-ortodoxe.

Bojan Alexandrović (alternativ: Boian Alexandrovici sau Boian Alexandru) este un preot român ortodox din estul Serbiei (Timoc), paroh de Malainița și Remesiana, precum și protopop al Protopiatului Dacia Ripensis (fiind hirotonit de episcopul român Daniil de la Vârșeț) cu sediul la Negotin. S-a născut în 1977 la Negotin, unde și-a petrecut copilăria. Descendent al unei familii de români timoceni,bunicii din partea tatălui, originari din satul Malainița, situat la câțiva kilometri nord-vest de Negotin. Actualmente, Bojan Alexandrovič locuiește în Malainița, unde slujește în prima biserică ortodoxă în care limba liturgică este româna. Deocamdată doar în Iasicuva (sârb. Jasikovo), în Bigrenița (sârb.: Bigrenica) și Samarinovăț (sârb:Samarinovac) s-au mai ridicat astfel de biserici (sau se află în construcție). La Malainița este plănuită ridicare unei biserici mai mari, biserica actuală urmând să fie transformată în mănăstire.

În 2003, Boian Alexandrovici a ridicat la Mălăinița din fonduri proprii, pe un teren aflat în proprietatea sa, prima biserică ortodoxă română din Serbia de răsărit. Urmează un conflict îndelungat cu autoritățile sârbe, care cereau demolarea lăcașului, invocând ilegalitatea acestei construcții. Un oponent vehement a lui Alexandrovic este și Biserica Ortodoxă Sârbă care se teme să-și piardă influența în acest colț al Serbiei. Scandalul a ajuns să fie comentat în presa internațională. În aprilie 2005, incidentul a fost discutat și la adunarea Consiliului Europei. La sfârșitul anului 2006, ipodiaconul Boian Alecsandrovic, a fost condamnat la două luni de inchisoare, cu suspendare.

În martie 2008 părintele Bojan Aleksandrović a fost decorat de către ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României la Belgrad, Ion Macovei, Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Comandor, înalta distincție conferită de președintele României, Traian Băsescu. Înalta distincție a fost decernată de către București “în semn de apreciere deosebită pentru atașamentul și angajamentul său constant față de promovarea identității culturale, lingvistice și religioase a românilor din Serbia”, conform Wikipedia.

Cu toate acestea, atacurile Bisericii Ortodoxe Sârbe împotriva preotului român au continuat. Acesta fost caterisit pe motiv că a oficiat slujbe în limba română într-o biserică din Serbia. Sentința de excomunicare, pronunțată pe 16 octombrie 2008 de către Iustin, episcopul ortodox sârb al Timocului, a fost comunicată și preotului Bojan Aleksandrovici, care a fost judecat în absență. În actul semnat de episcopul Iustin se arată următoarele: „Boian Aleksandrovici, fost cleric al episcopiei de Timoc, a disprețuit pe episcopul său competent și fără aprobare și acord al bisericii noastre a fost hirotonit în treapta preoției de către un episcop al Bisericii Ortodoxe Române. Ca urmare, pe presbiterul Boian Aleksandrovici îl caterisim din treapta preoției și îl întoarcem în rândul laicilor fără drepturi și funcții“.

Sfântul Sinod al BOR, întrunit la 30 octombrie 2008 la București, considera “invalid actul de caterisire a părintelui Bojan Alexandro¬vici de la Malainița (Valea Timocului) de către tribunalul bise¬ricesc al Episcopiei Ortodoxe Sârbe de Timoc, deoarece preotul român nu este cleric al Bisericii Ortodoxe Sârbe. De asemenea, Membrii Sfantului Sinod au constatat faptul că Episcopia Ortodoxă Sârba a Timocului nu respecta cele convenite în cadrul Comisiei mixte de dialog a celor doua Biserici Ortodoxe, din aprilie 2006, adică asigurarea serviciilor religioase în limba română pentru comunitățile românești”

Sursa: http://www.napocanews.ro/2013/11/eroicul-parinte-boian-alexandrovici-la-cluj-napoca-sarbii-ne-spun-vlahi-sau-aromani-noi-ne-am-spus-intotdeauna-ca-suntem-romani-sau-rumani-din-valea-timocului-fotovideo.html

,

Un articol de Dan Dungaciu

Recensământul din R. Moldova (12-25 mai a.c.) a început sub auspicii proaste, marcat de ambiguități legislative, bâlbe, amânări.

Dincolo însă de acest preludiu nereușit, problemele majore pe care le va genera acest recensământ vor veni mai ales după desfășurarea lui. Și asta din cauza unei neîntemeiate și insidioase echivalări ale „etniei” cu „naționalitatea” în chestionarele de recensământ. În ciuda numeroaselor avertismente, autoritățile au insistat cu obstinație să păstreze întrebarea în forma ei inițială, menținând confuzia între doi termeni care nu se suprapun ca semnificație nici în dicționarele de specialitate, nici în uzul administrației publice, nici în percepția publică din stânga Prutului.
Să vedem care este prețul acestei confuzii deloc inocente, menținută în chestionarul unui recensământ pentru care, după cum afirma recent un înalt oficial, „România este unul din principalii donatori”. Culmea ironiei!

O chestiune de terminologie. Ce spune literatura de specialitate?

Fără să intrăm în analize fastidioase de sociologie a națiunii, vom spune doar că apelul la literatura de specialitate în ceea ce privește semnificația termenilor, chiar străină și consacrată, trebuie făcut cu precauție. Deja în faimosul Raport dedicat chestiunii națiunii și naționalismului din 1939, elaborat de membrii ai Institutului Regal de Relații internaționale din Londra – practic, primul de acest gen -, problema principală pe care o constatau autorii ținea tocmai de multitudinea de sensuri și semnificații pe care le au termenul „națiune” și derivatele sale. Este clar că nu există suprapuneri limpezi între „Volk”, „people”, „Nation” sau „nation”. La fel și cu derivatele sale, inclusiv cele la care ne raportăm în acest articol, respectiv „etnie” sau „naționalitate” („nationalité” sau „Nationalität”). De aceea, pentru o mai judicioasă înțelegere a conceptelor, trebuie să mergem inclusiv la uzul curent al limbii, dar și a semnificațiilor cu care aceste concepte au fost acreditate în societate. Ceea ce trebuie să facem, orientativ, și în cazul pe care îl discutăm aici.

DEX-ul ne indică, la termenul „NAȚIONALITATE”, următoarele semnificații: „1. Apartenență a unei persoane la o anumită națiune; cetățenie (subl. N.). 2. Totalitatea însușirilor specifice unei națiuni; caracter național. 3. Apartenență a unei persoane juridice, a unei nave sau aeronave la un anumit stat”.

Sesizăm deci că semnificația principală a acestuia este, mai degrabă, asociată cu „cetățenia”, nu cu „etnia”, cum vor să ne facă să credem diriguitorii recensământului, iar suprapunerea „naționalității” cu „etnia” este mult mai vagă. Oricum, fie și numai acest aspect ar fi trebuit să ridice legitime semne de întrebare decidenților de la Chișinău care ar fi trebuie să trateze chestiunea echivalării „etnie”/„naționalitate” cu mai multă precauție. Nu au făcut-o. Problema apare cu atât mai inexplicabilă cu cât sensul și semnificația „etniei” și a „naționalității” sunt net diferite în uzul administrativ al birocrației de stat de la Chișinău. Niciodată, administrația R. Moldova nu a echivalat acești termeni. A făcut-o, pentru prima dată, cu ocazia recensământului.
„Etnia” nu e „naționalitate” în buletinele de identitate

Iată primul exemplu, cel mai relevant cu putință în ceea ce privește utilizarea termenilor adoptată la nivel de stat: perfectarea buletinelor de identitate pentru cetățenii R. Moldova. Formularul pe care solicitantul îl completează este foarte clar, iar printre rubricile care apar acolo – nume, prenume, data nașterii, locul nașterii etc. – există și cea a „aparteneței etnice”. Atât. Nici vorbă să fie echivalată cu „naționalitatea” în respectivele formulare oficiale ale statului R. Moldova. Întrebarea care apare este legitimă: de ce în cazul buletinului de identitate este limpede ce înseamnă „etnie”, deci nu mai este nevoie de echivalarea ei cu „naționalitate”, dar în cazul recensământului, nu?

Răspunsul îl vom avea selectând al doilea exemplu din uzul administrativ al R. Moldova, respectiv identificarea cetățenilor în pașaportul statului R. Moldova.

Cine este de etnie „Republica Moldova”?

Pașaportul este un al act de identitate esențial pentru cetățeanul statului, care, precum buletinul de identitate, identifică sensurile conceptelor administrative, dar și creează obișnuințe pentru cetățean. Ce scrie în pașaport devine, tacit, explicație, sens al termenilor, uz curent și cotidian. Pe pașapoartele cetățenilor din R. Moldova, de 20 de ani, nu apare rubrica „etnie”, însă apare rubrica „naționalitate”. Și aici se clarifică semnificațiile – dar și intențiile – autorităților care gestionează acest recensământ. Căci sensul „naționalității” nu are nicio legătură cu „etnia” în pașapoartele cetățenilor din R. Moldova, și asta din motivul că, la rubrica „naționalitate” apare scris, cu majuscule, „REPUBLICA MOLDOVA”. Nici mai mult nici mai puțin.

Concluzia este evidentă pentru oricine cu minim bun simț: pentru autoritățile republicii, „naționalitatea” nu are nimic de-a face cu „etnia”, pentru că, indiferent de „etnia” subiectului, pe pașaportul emis de autoritățile statului, la rubrica „naționalitate”, scrie același lucru: „REPUBLICA MOLDOVA”. Semnificația pe pașaport este aceea a „cetățeniei”, nu „etniei”. Apartenența la statul R. Moldova, prin urmare, este cea care indică „naționalitatea”, care, la rândul ei, indică apartenența la statul R. Moldova.

Și întrebarea legitimă vine firesc: dacă așa stau lucrurile, dacă acesta este uzul terminologic în R. Moldova, de unde până unde au decis autoritățile să echivaleze, doar în chestionarul de recensământ, „etnia” cu „naționalitatea”, sugerând prin asta, până la urmă, o și mai insidioasă echivalare a „etniei” cu „cetățenia”?

O confuzie nu tocmai inocentă sau legitimarea „etniei” moldovenești

În realitate, acesta este secretul lui Polichinelle. Răspunsul este evident pentru oricine urmărește cât de cât evoluția statului vecin după dobândirea independenței. Miza majoră a guvernărilor, indiferent de culoarea politică, a fost – tacit sau explicit – una identitară, respectiv de perpetuare a moștenirii identitare sovietice a unui „popor moldovenesc” diferit de cel român, fie că diferențierea vine pe canal „sovietic” (moldovenismul sovietic până în 2009) fie pe canal „european” (moldovenismul europenist de după 2009). Diferențele sunt doar nuanțe, pe fond efectul este același. O nuanță ar fi că actuala guvernare nu susține aberația „limbii moldovenești”, doar că nici nu o dezavuează până la capăt. Nu o admite, dar o lasă, tacit, să atârne în Constituția republicii și nu face nimic pentru a o schimba de acolo.

Aceasta este grila de lectură corectă inclusiv a actualului recensământ. Care, la rândul său, va fi utilizat, tacit sau explicit, în acest registru, al proiectului identiar moldovenesc, diferit de cel românesc. Despre asta este vorba și aici este secretul lui Polichinelle despre echivalarea „etnic/naționalitate” în recensământ. Miza este politică, în nicun caz științifică. Miza nu este să lămurească subiecții recensământului sau să colecteze informații corecte (atât cât se pot obține prin asemenea instrumente), ci, mai degrabă, să inducă percepții și echivalențe false, care, ulterior, vor intra în poartofoliu și discursul politic. Șiretlicul este următorul: termenul „etnic” fiind un cuvânt rareori folosit în mod curent, mai cu seamă în zona rurală, este evident că răspunsul la această întrebare va fi dat de către cei investigați – când nu va fi completat direct de investigator! – cu referire la termenul care le este mai familiar, respecitv cel de „naționalitate”. Iar semnificația acestuia va fi echivalată, aproape automat, cu cel de „moldovenean/moldovan”, așa cum l-a învățat uzul curent al limbii în R. Moldova, exprimat limpede în pașaport și în spațiul public.

Echivalarea „etniei” cu „naționalitatea” (în realitate, cum am văzut, este vorba despre echivalarea „etniei” cu „cetățenia”) va induce ideea că imensa majoritate a cetățenilor sunt, „etnic”, „moldoveni”, deci nu români, prin urmare orice insistență pe acestă chestiune este inutilă și nerezonabilă. Pe banii lor, politicienii din România vor primi mesajul să mai înceteze discuțiile despre glotonim/etnonim, pentru că datele recensământului, nu-i așa, ne arată limpede în ce direcție identitară se îndreaptă republica vecină. Chiar dacă nu va fi utilizat chiar așa în registrul politic, „opinia publică” din R. Moldova va marșa abundent pe această chestiune furnizând zgomotul de fond pe care politicienii „rezonabili” și – cum altfel? – europeni de la Chișinău îl vor invoca tacit în dialogul cu partea română, dar nu numai. Zgomotul de fond pe care, de fapt, ei înșiși l-au generat inclusiv prin confuziile deliberate ale chestionarului de la recensământ.

Care sunt consecințele acestor rezultate? În realitate, dincolo de faptul că rezultatele vor fi puse în slujba proiectul identitar moldovenist și, de aici, utilizarea lor politică în raport cu Vestul (inclusiv România), două sunt consecințele care trebuie evidențiate.

Prima consecință: Minciunea stă cu regele la masă sau iluzia „națiunii civice”

Prima vizează chestiunea „națiunii civice”, formulă utilizată cu precădere de politicieni sau lideri de opinie din R. Moldova, mulți dintre ei fără să realizeze, deseori, ridicolul situației. Dincolo de problemele cu care se confruntă definiția însăși a „națiunii civice” în literatura de specialitate – asupra cărora nu insistăm aici -, situația e cel puțin comică: un stat care a apărut pe hartă în numele unor revendicări identitare, care aveau în prim plan limba și alfabetul, și care sărbătorește, în fiecare an, de 31 august, „Ziua limbii” – adică un stat care a apărut pe hartă ca urmare a unor revendicări ce țin de etnic, nu de civic – se îmbățoșează prin vocile unor reprezentanți și insită că el promovează „națiunea… civică”! Civicul e cinic în R. Moldova!

Ridicolul merge mai departe atunci când sesizăm că legislația în vigoare privitoare la identitate este iarăși de natură „etnică”, nu civică, iar cazul cel mai elocvent este faimoasa Lege nr. 546 din 19.12.2003 privind aprobarea „Concepției politicii naționale a Republicii Moldova”. O lege în vigoare, care fundamentează proiectul identitar pe dimensiuni etnice evidente, cu o majoritate fondatoare a „etnicilor” moldoveni, cu „limbă moldovenească”. (În privința acestei legi a fost deja depusă o sesizare la Curtea Constituțională, pentru evidenta contradicție ale legii cu ultimele hotărâri ale Curții privitoare, de pildă, la denumirea corectă a limbii vorbite în republică. Așteptăm cu interes rezultatul Curții Constituționale).
În realitate, concepția „națiunii civice” nu este decât un paravan, de aici și aparentul paradox că cei mai îndârjiți apărători ai „națiunii civice” sunt cei mai înverșunați apărători ai „limbii moldovenești” sau ai diferențierii etnice român/„moldovean”. Contradicția este la ea acasă: dacă te declari adeptul concepției civice despre națiune, care este explicația că susții și lupți până la ridicol, uneori, pentru valorile unei națiuni… „etnice” moldovenești?!

A doua consecință a recensământului vizează regiunea transnistreană. Dar înainte de asta, trebuie să facem un mic excurs în istoria recentă a regiuni.

Un intermezzo: proiectul transnistrean de „construire a națiunii” (nation buiding)

În puzderia dezbaterilor naționale sau internaționale prvind „soluționarea chestiunii transnistrene”, în diferite formate, oficiale, oficioase, ale societății civile etc – a fost neglijat aproape sistematic un fenomen derulat în regiunea seaparatistă, practic, odată cu declararea așa zisei independențe a acesteia. Este vorba despre fenomenul de „nation-building” („construcția națiunii) derulat în stânga Nistrului.

Începând cu 1991, o serie de ingrediente au intrat în acest proiect relativ incoerent, după cum remarcă istoricii occidentali cei care i-au făcut proiectul: așa zisa moștenire eurasiatică a regiunii și tradiția „scitică” a locului (Transnistria, chipurile, ar semăna ca geografie cu „un arc scit”); cultul generalului rus Aleksandr V. Suvorov, fondatorul Tiraspolului; glorificarea armatei sovietice/ruse; asumarea moștenirii sovietice, respectiv a simbolisticii RSSM; resuscitarea perioada 1924-1940 (când capitala republicii creată de Stalin era la Balta, ulterior la Tiraspol); ideea apartenenței, în termeni de limbă, cultură, religie, geopolitică la spațiul unei Rusii dincolo de fruntariile acesteia; un specific local menținut și în timpul sovietic (ilustrat în formule relevante de genul „dacă vrei să fii ministru/ trebuie să fii de peste Nistru”), accentuarea în mentalul public a războiului cu Chișinăul, mai ales bătălia pentru Bender din 1992, supranumit de „oficialii” de la Tiraspol „Berlinul nostru de Vest” (fostul „ministru de externe” Lițkai), cultul personalității prezidențiale (mai cu seamă în cazul lui Igor Smirnov), parade și defilări, manifestații publice, moneda proprie, administrație „de stat” și instituții proprii etc.

Procesul „teoretic” s-a derulat pe un scenariu consacrat, încă din 1991, când s-a inițiat un „laborator de cercetare academică a istoriei Transnistriei”, la Universitatea de stat Taras G. Shevchenko și condus de istoricul de la Chișinău Nikolai V. Babilunga. Au urmat ingredientele cunoscute: educație în școli, editarea de istorii „oficiale”, precum „Istoria RMT” din anul 2000, scrisă cu ajutorul istoricilor de la Moscova, atlase geopolitice tipărite în limbi de circulație, aniversările „Zilei republicii” din 2 septembrie și a altor date conectate cu războiul de pe Nistru sau cu date din moștenirea sovietică: 1 mai, 9 mai, 22 iunie, 7 noiembrie. Multe din aceste inițiative, dacă nu toate, aveau darul de a separa nu doar geografic regiunea de R. Moldova controlată de autoritățile legitime de la Chișinău, dar și ideologic: Chișinăul ar aparține Vestului (inclusiv României), prin tradiție, cultură, identitate și decizie politică, pe când regiunea separatistă, Estului (prin aceleași ingrediente). Fostul „ministru de externe” Lițkai a lansat, la un moment dat, chiar un „argument” menit să explice diferențierile de construcție „statală” de pe cele două maluri ale Nistrului: pe când malul drept merge pe o formulă învechită de secol XIX, respectiv construcție de stat bazată pe o etnie majoritară („moldoveni”/români), Tiraspolul funcționează pe un proiect post-modern, al unui stat fără majoritate – pentru că există, în cantități relativ egale, ruși, moldoveni, ucrainieni -, fără o singură limbă oficilă – căci există trei, respectiv rusa, ucrainiana și limba moldovenească (în versiune sovietică, respectiv cu alfabet chirilic). De remarcat aici că „RMT” este mai coerentă din acest punct de vedere decât RM: pentru Tiraspol, „limba moldovenească” din dreapta Prutului este română, din moment ce este scrisă în alfabet latin, deci este „limbă străină” în RMP. În replică, și complet incoerent, Chișinăul menține în Constituție „limba moldovenească”, deși a trecut la alfabet latin! Aici este și una dintre sursele importante ale scandalului așa-ziselor școli românești din Transnistria, care are ca sursă și definițiile diferite ale limbii române de pe cele două maluri ale Nistrului. În realitate, ambele greșite și false, dar din rațiuni diferite.

Nu este clar în acest moment în ce măsură a reușit proiectul identitar al acestei republici. Nu avem date care să acrediteze un succes, dar nici nu trebuie exclusă ipoteza că generațiile din Transnistria născute în jurul anului 1990 (deci acum aproximativ de 30 de ani), crescute și educate fără legătură cu R. Moldova, au fost afectate de acesta. Apartenența lor regională s-a încercat a fi convertită, treptat, la o apartenență „statală”, de nimeni nerecunoscută însă, nici măcar de Rusia (care o folosește doar pentru a bloca accesul R. Moldova spre spațiul euro-atlantic, inclusiv România)

A doua consecință: dacă transnitrenii vor face un recensământ similar?

Revenim acum la ideea principală a acestui articol și la posibilele consecințe ale recensământului. Legătura este următoarea: în realitate, deși e greu de acceptat pentru unii, destinul tânăr al R. Moldova poate fi citit în aceeași grilă ca cea de mai sus. După cum remarca cineva, efortul R. Moldova din punct de vedere identiar a fost „al părții care vrea să devină întreg”. Sau, în alți termeni, ai etosului (specific regional) care vrea să devină ethnos (popor cu identitate specifică). Procesele sunt relativ similare între cele două maluri ale Nistrului, doar că în cazul așa-zisei RMN durează de 20 de ani, iar în cazul R. Moldova de… 70 de ani.

Acesta este motivul pentru care trebuie să subliniem aici și a doua consecință, neprevăzută de către autoritățile de la Chișinău, ale recensământului în curs de derulare. Acest instrument, care este, în cazul Chișinăului, cum am văzut, inclusiv un instrument de construcție identitară, poate fi, la rândul său, foarte ușor adoptat de regiunea separatistă și utilizat în scopurile propriului proiect identitar.

Mai concret. Cine deschide, de pildă, pagina de pe Wikipedia a lui Mihai Burlă, actualul președinte al așa zisului Soviet Suprem de la Tiraspol, poate citi în dreptul rubricilor de identificare următoarele. Etnia: român; cetățenia: Transnistria. Mihai Burla este din Cernăuți și așa se explică etnonimul român (după rețeta sovietică după care în RSSM trăiau moldoveni, iar la Cernăuți… români!). Dincolo de asta, sesizăm că formula de identificare este relativ similară cu cea din pașapoartele R. Moldova unde, după cum am arătat deja, la rubrica naținalitate scrie: Republica Moldova.

Întrebarea este următoarea: ce se va întâmpla dacă așa zisele autorități de la Tiraspol vor decide să construiască într-un recensământ rubrica de autoidentificare identitară a locuitorilor de acolo în manieră identică cu cea de la Chișinău? Respectiv, să formuleze întrebarea în așa fel, încât cei investigați să răspundă la întrebarea legată de apartenența etnică în termeni de cetățenie, așa cum se va întâmpla/se întâmplă în realitate cu recensământul din R. Moldova? Rezultatul nu este greu de ghicit: vom avea în final „validarea” „etniei transnistrene”, care, la limită, va putea deveni fundamentul „națiunii civice transnistrene”, cu așa-zisul ei specific post-modern etc. etc. „Poporul transnistrean” s-a născut, nu-i așa, din moment ce datele recensământului de acolo au „validat” identitatea lui indelebilă!

Problema nu este enormitatea unei asemenea întreprinderi, ci cum va mai putea Chișinăul răspunde sau respinge coerent și credibil o asemenea potențiale provocări identitare?

În realitate, nu ar putea…
Etosul care vrea să devină ethnos sau concluziile unui eșec propagandistic anunțat

Concluziile de etapă ale recensământului derulat în acest moment în stânga Prutului și a consecințelor sale pot fi sumarizate după cum urmează:

1. Actuala guvernare marșează pe același proiect identitar diferențiator față de România, fie că o face în forme soft, „europene” sau camuflate de stindardul integrării europene (așa cum s-a petrecut și în manifestația proeuropeană din Piața Marii Adunări Naționale din 3 noiembrie 2013, unde orice referire la România a fost exclusă);

2. Relația cu Româna se va „etniciza” de aici încolo, fie și tacit, căci proiectul „austriac” de construcție identitară a actualului guvern de la Chișinău va fi cel prevalent în R. Moldova, cu recunoașterea tacită a identității de limbă, dar fără eforturi de a o modifica în Constituție;

3. Iluzia „națiunii civice” va rămâne și va fi promovată și de aici înainte, din două rațiuni: fie incultură academică crasă a promotorilor politici sau din spațiul public fie camuflaj ideologic, căci conținutul așa-zisei „națiuni civice” în R. Moldova este, în realitate, cel al „națiunii etnice moldovenești”;

4. Strategiile identitare de acest fel nu vor rămânea fără urmări pe malul stâng al Nistrului, pentru că regiunea separatistă transnistreană le va replica, în oglindă, dată fiind similitudinea între procesele de tip „partea care vrea să devină întreg” specifice ambelor maluri ale Nistrului;

5. R. Moldova și autoritățile guvernamentale au, firește, tot dreptul din lume de a alege și promova proiectul identitar și politic spre care tind. Singura problemă este minima onestitate, singura care ne va permite să înțelegem succesele, eșecurile și viitorul relației bilaterale. Este însă profund regretabil ca un recensământ extrem de util statului R. Moldova și al cărui principal finanțator este statul român să fie utilizat ca instrument de manipulare și promovare identitară menite nu să apropie, ci mai degrabă să răcească identitar relațiile dintre cele două state care, pe vremea Podurilor de flori, erau numite, cu adâncă semnificație, „maluri de Prut”.

Sursa: Timpul.md

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press