Transilvania în granițele Ungariei cu ajutor rusesc?

Interesele rusești și simptomele de autism de care dau dovadă liderii României pot ciunti teritoriul statului actual, trasând alte granițe între Rusia și Uniunea Europeană.
  La finalul săptămânii trecute, rușii au trecut la amenințări fățișe, prin vocea vicepremierul rus Rogozin, care a amenințat că, data viitoare, va traversaa spațiul aerian românesc la bordul unui bombardier, după ce români au dat ascultare ordinelor SUA și nu i-au permis survolul. În realitate, contextul geopolitic din această zonă este mult mai complicat, iar reacțiile pripite ale politicienilor noștri nu fac altceva decât să ne complice viitorul. Politicienii noștri par să nu fi învățat nimic din lecția Dictatului de la Viena , din 1940, iar Ungaria, țara cu capul mereu plecat în fața vecinilor celor mai puternici, abia așteaptă să emită pretenții asupra Transilvaniei, de această dată cu sprijinul Rusiei.

De ce a imprumutat Putin Ungaria cu 12 miliarde de dolari acum, când tot mai multe suprafețe de teren din Transilvania sunt sau au fost deja cumpărate, în detrimentul integrității teritoriale românești? Poate pentru că, acum, „strainii” pot cumpara pământ românesc. Clauzele împrumutului nu sunt cunoscute, unele dintre ele putând impune garanție chiar pământul cumpărat de unguri și chiar unele acțiuni impuse de Moscova. Oare, această amenințare fățișă adresată de Rusia nu înseamnă oare că România deja nu mai controlează o parte a teritoriului său și că acțiunile de până acum au ajuns într-un punct fără întoarcere?

Dincolo de toate aceste întrebări, pe care ar fi trebuit să și le pună de mult timp politicienii noștri, care par, de cele mai multe ori, doar o bandă de infractori certăreți, organizați după interese proprii, orientarea greșită în acest moment față de marile puteri, sau față de țările care sunt pe cale să devină mari puteri ar putea însemna ciuntirea sau poate chiar distrugerea României. Pentru istoricii cu experiență, este foarte clar că istoria nu doar se repetă, ci revine permanent la conflictele nerezolvate din trecut, iar acum este vizibil că balanța puterii în lume este pe cale să se schimbe, iar Statele Unite, cu o economie deja slăbită sunt acum la mâna Chinei, și pot deveni chiar mai slabe decât Rusia, pe termen mediu.

În loc să se alieze cu puterile europene mai apropiate de România, și care s-au dovedit a fi, la final, câștigătoare în al Doilea Război Mondial, regele Carol al II-lea și „marile partide democratice”, țărănist și liberal au preferat, în naivitatea lor, să creadă în promisiunile mincinoase venite de la Londra și Paris. În timp ce Hitler, reprezentantul singurei mari puteri aflată atunci în ascensiune militară și economică le propunea cooperare regională, garantând integritatea României Mari, opțiunea lor a dus la un deznodământ dramatic: în 1940, Italia lui Benito Mussolini și Germania lui Hitler au impus României cedarea Ardealului de Nord, iar țara noastră, la fel de slabă și atunci din punct de vedere militar, nu s-a putut opune acestui Dictat. Lipsa de realism politic a determinat atunci și eșecul negocierilor diplomatice, cele două puteri căutând, astfel, aliați în alte țări est-europene. Așa s-a ajuns, în urma Dictatului de la Viena , ca România să piardă Transilvania de nord în favoarea Ungariei hortyste. Unii istorici i-au găsit drept vinovați pentru pierderea teritorială pe „fasciștii” unguri și pe reprezentanții Germaniei național-socialiste, dar realitatea ulterioară a arătat clar că era vorba despre o proastă orientare în privința aliențelor pe care au făcut-o chiar conducătorii locali.

Situația Rusiei de astăzi este pe alocuri similară cu cea din 1940. Rusia, ca și Germania de atunci, este în plină ascensiune politică, diplomatică și militară. O eventuală reușită a proiectului de Uniune Euro-Asiatică și o posibilă alianță cu China ar însemna sfârșitul lumii unipolare, dominată exclusiv de SUA după destrămarea Uniunii Sovietice. La fel ca și Germania, în anii premergători Dictatului de la Viena , Rusia caută aliați regionali în Balcani și în Europa de est. În același timp, SUA își mută vizibil interesul din Europa spre Oceanul Pacific, pentru a contracara influența Chinei. Gafele politicienilor români cu privire la Rusia împiedică o colaborare pe baze solide, care ne-ar oferi în primul rând prețuri preferențiale la energie, dar și o piață de desfacere apropiată pentru produsele locale. În privința Rusiei, așa cum sublinia chiar Traian Băsescu, opțiunile politicienilor sunt diferite. În timp ce președintele marjează pe susținerea UE și NATO, deși Rusia este mult mai apropiată și poate mult mai ușor să amenințe granițele românești, Victor Ponta a încercat, pentru prima dată după 1989, o apropiere istorică de China, dar, în conflictul rusesc îi este teamă să își exprime părerea, lăsând lucrurile în voia soartei și a declarațiilor belicoase ale președintelui, lucru care nu este benefic pentru viotorul țării pe care visează să o conducă, de pe scaunul de la Cotroceni.

În loc să fim la periferia uitată de Uniunii Europene, în cazul unor mișcări diplomatice abile din această perioadă, România ar putea deveni un mediator important între Rusia și Uniunea Europeană și SUA, lucru care, deocamdată nu se întâmplă. Din ceea ce vedem acum, România își strică relațiile cu „vecinul de peste gard”, Rusia, în speranța unui ajutor venit de peste mări și țări, care, cel mai probabil, nu se va materializa niciodată. De acest context ar putea să profite însă vecinii unguri, obișnuiți, de altfel, să trăiască mereu sub tutela cuiva, iar semnalele date în ultima perioadă de Guvernul Orban sunt împotriva anumitor restricții ale Uniunii Europene, și în favoarea Rusiei. În cazul în care nu își va găsi un potențial aliat în România, Rusia va căuta sprijin în altă parte, pentru a „încercui” Ucraina, iar Ungaria va profita din plin, cerând, nici mai mult, nici mai puțin decât … protectorat în Transilvania, pe care să o stăpânească liniștită, sub „oblăduirea Mamei Rusia”. Băsescu pare că știe ce se întâmplă, lăsând Transilvania în voia sorții și îndreaptându-și atenția asupra Republicii Moldova, pe care o abordează ca și cum ar fi deja un spațiu de campanie electorală, deși aceasta nu face parte încă din România. De dragul voturilor, pare dispus la un troc la granițele UE, prin care săracii moldoveni să fie aruncați în brațele României, iar bogata Transilvanie să le revină, indirect, rușilor. Astfel de gafe politice sunt, însă, iremediabile, deși mandatele prezidențiale au, la un moment dat,un final, iar consecințele pe termen lung pot fi iremediabile. România nu are, ca și în 1940, opțiunea ripostei militare, iar SUA este puțin probabil să intervină mai mult decât cu o demonstrație a dotării armate, mai ales că bazele americane (inclusiv faimosul scut antirachetă de la Deveselu ) nu sunt în Transilvania.

România rămâne, ca de nenumărate ori în istorie, un „popor de frontieră, luptam și muream pentru toți”, așa cum o descria Mircea Eliade, iar marele patriot român, mareșalul Antonescu prevedea un scenariu care ar duce, poate, la distrugerea țării, în cazul în care politicienii nu se trezesc “din somnul de la 1940” . „Acest război care s-a sfârșit cu înfrângerea Germaniei, nu va pune capăt conflictului mondial început în anul 1914. Prevăd un al treilea război mondial, care va pune omenirea pe adevăratele ei temelii sociale. Ca atare, dumneavoastră și urmașii dumneavoastră veți face mâine ceea ce eu am încercat să fac astăzi, dar am fost înfrânt!”, prevestea mareșalul, înainte să moară.

Mirela Manu jurnalist la Expres Magazin.

Sursa: inforor.com, expresmagazin.ro

Notă:

Redacția R.B.N.Press își face datoria de a mediatiza aceast material însă își exprimă rezervele față de unele aspecte și viziuni din cadrul materialului.