ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home 2012 decembrie

decembrie, 2012

,

De necrezut, daca ar fi putut cineva sa stranga toate aceste materiale cap-la-cap si sa le trimita in intreaga lume pentru informare cred ca altul ar fi fostul destinul natiunilor si al oamenilor acestei planete…nu este tarziu nici acum!…este extraordinar materialul mai ales ca vine din culisele politicii americane si de la persoane avizate care au trait acele momente istorice…cand ma gandesc ca Istoria noastra abunda de atatea enormitati si ca de fapt realitatea a fost alta…pe zi ce trece citind toate aceste materiale, care parvin pe calea internetului, ma gandesc ce va urma in intreaga lume(pentru ca exista o nemultumire crescanda vis-a-vis de acest fenomen si toti „il discuta pe la colturi” nemultumiti…si aceasta „criza” tot din cauza lacomiei lor a fost regizata si pusa in scena diabolic).

Din pacate, nicio istorie nu spune adevarul, care concentrat ar putea sa sune astfel: “Sionismul, comunismul sau nazismul sunt notiuni cu radacina comuna care permit unor grupuri restranse acapararea de puteri mai mari decat sunt ele capabile sa controleze, ceeace duce automat la acumulari de potential exploziv urmate inevitabil de cataclisme sociale. Numai ca intotdeauna, partea rea a acestor cataclisme, moartea, suferintele si saracia sunt suportate de oamenii simpli (inclusiv evreii), straini de masinatiile celor aflati la butoanele puterii. Si tot intotdeauna, atunci cand cred ca L-au depasit pe Dumnezeu, profitorii se prabusesc, caci moartea este rasplata lor. Ce urmeaza nu mai este obiectul istoriei.”

Foarte interesant documentul, pentru mine sunt lucruri absolut noi, practic o alta fata a istoriei
Va recomand sa cititi articolul. VETI CAPATA MULTE EXPLICATII LA FAPTE PE CARE LE STITI DAR NU VI LE EXPLICATI
Un document absolut senzational. Merita sa fie citit cu cea mai mare atentie.
Au existat și evrei care au spus adevărul
Articol preluat din revista Lumea nr. 7/2010
Discurs ținut de Benjamin H. Freedman, consilierul președintelui W. Wilson, în 1961
Aici, în Statele Unite, sioniștii și coreligionarii lor dețin un control total asupra guvernului nostru. Din foarte multe motive (prea multe și prea complexe pentru a le analiza acum), sioniștii și coreligionarii lor conduc aceste State Unite, precum niște monarhi absoluți ai acestei țări.
Veți putea, evident, considera că este o afirmație foarte vagă, dar permiteți-mi să vă descriu ce s-a petrecut în timp ce noi dormeam.
Ce s-a petrecut? Întâi s-a petrecut primul război mondial, care a izbucnit în 1914. Mai sunt puțini oameni de vârsta mea care-și amintesc lucrul acesta. Acest război a fost purtat într-o tabără de către Marea Britanie, Franța și Rusia, și, în cealaltă tabără, de către Germania, Austro-Ungaria și Turcia. În doar doi ani, Germania practic câștigase acel război: nu doar „de iure”, ci chiar „de facto”. Submarinele germane, care au fost o surpriză pentru întreaga lume, nimiciseră toate convoaiele din Atlantic. Marea Britanie rămăsese fără muniții pentru soldații ei, cu alimente doar pentru o săptămână, după care a urmat foametea.
În aceeași perioadă, armata franceză era zguduită de rebeliuni. Francezii pierduseră 600 000 de tineri pe Somme, în timpul defensivei de la Verdun. Armata rusească înregistra dezertări masive, oamenii își luau jucăriile și plecau acasă; rușii nu-1 iubeau pe Țar. Armata italiană era și ea pe cale de a se prăbuși. Nu se trăsese un singur foc pe teritoriul Germaniei. Niciun singur soldat inamic nu trecuse frontiera în Germania. Și, cu toate acestea, Germania era cea care oferea Angliei condițiile păcii. Germania oferea Angliei o pace negociabilă pe care juriștii o numesc „status quo ante basis”. Aceasta înseamnă „să dăm războiul deoparte și să considerăm totul așa cum a fost înainte ca războiul să înceapă”.
Deci Anglia, în vara lui 1916, începuse să analizeze aceste propuneri și încă în mod serios. Nici nu prea avea de ales. Era una din două: să accepte o pace negociabilă, pe care Germania o oferea cu generozitate, sau să continue un război inutil până la nimicirea totală.
În timp ce aceste evenimente aveau loc, sioniștii din Germania (care-i reprezentau de fapt pe sioniștii din estul Europei) au mers la Ministerul de război britanic și – aici voi fi foarte laconic pentru că povestea este lungă, dar am toate documentele care dovedesc afirmațiile mele – au spus: „Uitați cum stau lucrurile: încă mai puteți câștiga acest război. Nu trebuie să vă predați. Veți putea câștiga acest război, dacă Statele Unite ar deveni aliații voștri”. La vremea respectivă Statele Unite nu erau implicate în război.
Eram proaspeți, eram tineri, eram bogați, eram puternici. Sioniștii au spus Angliei: „Vă garantăm că vom aduce Statele Unite în acest război ca aliat al vostru, să lupte de partea voastră, cu condiția să ne promiteți Palestina pentru după victorie”. Cu alte cuvinte, ei făcuseră următorul târg: „Vom aduce SUA în război ca aliat al vostru. Prețul pe care trebuie să-l plătiți este Palestina, după ce anihilați Germania, Austro-Ungaria și Turcia”. Anglia avea tot atâta drept să promită cuiva Palestina, așa cum SUA ar fi avut dreptul să promită, de exemplu, Japonia  Irlandei, pentru vreun motiv oarecare. Este absolut absurd ca Marea Britanie, care nu a avut niciodată vreo legătură sau vreun interes sau vreun drept asupra a ceea ce se numea Palestina, să folosească această țară precum moneda de schimb oferită sioniștilor pentru serviciul lor de a aduce SUA în război. Cu toate acestea Marea Britanie a făcut această promisiune sioniștilor, în octombrie 1916.
Și, la puțin timp după acest moment – și nu știu câți dintre dumneavoastră își mai amintesc – Statele Unite, care erau în cvasi-totalitate pro-germane, au intrat în război împotriva Germaniei, de partea Marii Britanii. Am afirmat că SUA erau în cvasi-totalitate pro-germane, deoarece ziarele americane erau controlate de evrei, bancherii americani erau evrei și, în general, mass-media americană aparținea evreilor; iar ei, acești evrei, erau pro-germani. Erau pro-germani, deoarece foarte mulți dintre ei proveneau din Germania și doreau să vadă o Germanie care-1 va distruge pe Țar. Evreii nu-1 iubeau pe Țar și nu doreau să vadă Rusia câștigând războiul.
Acești bancheri evrei-germani, precum Kuhn Loeb și alte bănci celebre americane refuzaseră să finanțeze Anglia sau Franța, chiar și cu un dolar. Ei au stat deoparte spunând: „Câtă vreme vedem Franța și Anglia aliate cu Rusia – nici un cent!” În schimb, acești bancheri au pompat bani în Germania, luptând în acest mod alături de Germania, în speranța de a vedea Rusia îngenunchiată și Țarul anihilat. Acum, aceiași evrei, când au văzut nesperata posibilitate de a obține Palestina, au mers în Anglia și au făcut acest târg. Și, la vremea respectivă, aceasta a dus o schimbare totală de atitudine, exact ca un semafor care trece de pe roșu pe verde.
După ce toate ziarele americane fuseseră pro-germane, explicând despre dificultățile întâmpinate de către Germania în războiul dus împotriva Angliei, deodată, pentru aceleași ziare, germanii nu mai erau buni. Germanii erau ticăloși. Germanii erau numiți „huni”. Germanii executau surori ale Crucii Roșii. Germanii tăiau mâinile bebelușilor. La puțin timp după acest moment, Woodrow Wilson a declarat război Germaniei. Sioniștii din Londra au telegrafiat în SUA judecătorului Louis Bradeis (de la Curtea Supremă de Justiție), spunându-i. „Du-te acum și fă presiuni asupra președintelui Wilson. Noi obținem de la Anglia ce dorim. Acum e rândul tău să faci presiuni asupra președintelui Wilson să aducă în război Statele Unite”.
Iată cum au intrat în război Statele Unite ale Americii. America nu avea niciun interes în acel război. America avea la fel de mult interes în acel război ca cineva care ar trebui să fie pe lună în această seară, în loc să fie în patul lui. Pentru contextul Primului Război Mondial, nu a existat niciun sens ca America să fie implicată în acel război. După ce noi, americanii, am intrat în război, sioniștii au mers în Marea Britanie și au spus: „Ei bine, noi ne-am îndeplinit obligațiile din acord. Hai acum să vedem ceva scris care să ne arate că veți respecta târgul și că ne veți da Palestina după război”. Ei atunci nu știau dacă războiul va mai dura un an sau zece ani. Așa că s-au gândit să conceapă „o chitanță”. Iar „chitanța” a luat forma unei scrisori, care a fost însă redactată într-un limbaj foarte criptic, astfel încât lumea să nu-și poată da seama despre ce e vorba. Această scrisoare a fost denumită Declarația Balfour.
Declarația Balfour nu era deci decât promisiunea Marii Britanii de a plăti sioniștilor prețul efortului lor de a aduce SUA în război.
Deci această celebră Declarație Balfour, despre care tot auzim vorbindu-se, este la fel de falsă ca o bancnotă de trei dolari. Și nu cred că aș fi putut demonstra acest lucru mai mult decât am facut-o.
De aici au început necazurile. Statele Unite au intrat în război. Statele Unite au strivit Germania. Când războiul a luat sfârșit și germanii au mers la Paris pentru Conferința de Pace, acolo se aflau 117 evrei: era delegația condusă de către Bernard Baruch. Eu am fost acolo: e normal deci că știu. Ce s-a întâmplat apoi? Evreii, în cadrul Conferinței de Pace, în timp ce tăiau în felii Germania și împărțeau bucăți Europa națiunilor care aveau și ele pretenții, au spus: „Ce-ar fi să ni se dea nouă Palestina?” După care au scos în public, în fața germanilor (care nu știau nimic), Declarația Balfour. Și, în acea clipă, germanii au înțeles că fuseseră învinși și obligați să plătească înspăimântătoarele reparații de război, numai din cauza faptului că sioniștii doriseră Palestina și fuseseră deciși să o obțină, prin orice mijloace.
Evenimentele acestea ne conduc la un alt punct interesant al istoriei. Când germanii au realizat ce se petrece, au fost evident indignați. Trebuie precizat că, până în acel moment, în nicio țară a lumii, evreii nu erau mai confortabil instalați decât în Germania.
Era acolo domnul Rathenau – un personaj la fel de important în finanțele și industria Germaniei cum era Bernard Baruch la noi. Era domnul Balin, care deținea două mari linii maritime – North German Lloyd’s și Hamburg-American Lines. Era domnul Bleichroder, bancherul familiei Hohenzollern. În Hamburg era familia de evrei Warburg, deținători ai celor mai mari bănci comerciale ale lumii. Evreii trăiau foarte bine în Germania, fără îndoială. Deci germanii au avut tot dreptul să gândească: „Iată, într-adevăr, trădare!”.
A fost o trădare care poate fi comparată cu următoarea situație ipotetică. Să presupunem că SUA ar fi în război cu URSS. Și că noi învingem. Și că le spunem rușilor: „Știți ceva, hai să uităm toată tărășenia. Vă oferim o pace negociabilă”. Și deodată China comunistă ar intra în război, ca aliată a URSS. Iar implicarea Chinei ar duce la înfrângerea noastră. O înfrângere dureroasă, cu un cortegiu de reparații pe care imaginația unui om nu le poate concepe. Apoi imaginați-vă că, după înfrângerea noastră, am afla că tocmai chinezii de la noi ne-au trădat. Că e vorba de propriii noștri chinezi. Că ei ne-au trădat și că, prin ei, China comunistă a fost ademenită în război împotriva noastră. Care ar fi atunci atitudinea noastră, a americanilor față de cetățenii noștri de origine chineză?
 Probabil niciun chinez nu și-ar mai arăta fața pe străzile Americii. Și nu ar fi destui stâlpi de iluminat și copaci, pentru a ne ocupa de ei. Imaginați-vă deci, cum v-ați simți… Ei bine, asta au simțit germanii față de evrei. Fuseseră așa de drăguți cu ei: din 1905 încoace, după ce prima revoluție comunistă eșuase în Rusia și evreii trebuiseră să fugă de acolo, toți luaseră calea Germaniei. Iar germanii le oferiseră azil. Germanii i-au tratat cu respect. Și acum evreii vânduseră Germania, doar pentru motivul că doreau Palestina, pentru a crea acolo „un stat evreu”.
Nahum Sokolov, precum și toate marile personalități de care știți că sunt legate azi de sionism, în 1919, 1920, 1921, 1922 și 1923, au scris în toate articolele lor (și presa era plină de afirmațiile lor) că sentimentul antievreiesc din Germania a apărut numai după ce poporul german a aflat de intervențiile evreiești în scopul aducerii în război a Statelor Unite, înșiși evreii au recunoscut acest lucru.
Antievreismul german nu a apărut din cauză că germanii, în 1919, au descoperit că un pahar cu sânge de evreu e mai gustos decât Coca-Cola sau berea müncheneză. Nu era, în plus, nici vorbă de un resentiment religios. Era ceva totalmente politic. Era ceva totalmente economic. Orice, dar nu religios.
Nimănui nu-i păsa, în Germania de atunci, de faptul că evreul merge acasă, trage storurile și spune „Shema’Israel” în loc de „Tatăl Nostru”. Resentimentele evreiești mereu crescânde în Germania interbelică nu s-au datorat decât unui lucru: germanii îi considerau pe evrei răspunzători de înspăimântătoarea lor înfrângere militară. Iar primul război mondial a fost pornit împotriva Germaniei fără niciun motiv de care Germania să fie responsabilă. Germanii nu aveau nicio vină decât una: vina de a avea succes. Germanii creaseră o flotă puternică, germanii creaseră comerțul mondial.
Nu trebuie să uităm că, pe vremea Revoluției Franceze, Germania era constituită din 300 de orașe-stat, principate, ducate și așa mai departe. 300 de entități politice separate. Iar aceste entități, pe timpul lui Napoleon și Bismarck, au fost reunite într-un stat unic. Pentru ca, în următorii 50 de ani, Germania să devină una dintre marile puteri ale lumii. Marina germană rivaliza cu cea a Marii Britanii; comerțul și afacerile germane erau de talie mondială; Germania surclasa pe oricine; Germania producea produsele cele mai bune.
Și care a fost rezultatul acestor lucruri? O conspirație între Anglia, Franța și Rusia, pentru a o demola. Nu există un singur istoric pe lumea aceasta care să găsească motivul plauzibil pentru care aceste trei state au decis să șteargă Germania de pe hartă, din punct de vedere politic.
Să revenim la situația de după primul război mondial. După ce descoperiseră că evreii purtau vina înfrângerii țării lor, resentimente puternice s-au dezvoltat în germani.
Dar niciun fir de păr de pe capul vreunui evreu nu a fost atins.
Profesorul Tansill de la Universitatea Georgetown (care a avut acces la multe documente de la Departamentul de Stat) citează un raport semnat Hugo Schonfedt, un evreu trimis de către Cordell Huli, în 1933, în Germania, ca să inspecteze așa-zisele lagăre de deținuți în perfectă stare de sănătate și pline de comuniști. E drept, mulți dintre ei erau evrei, dar aceasta pentru că, întâmplător, la vremea respectivă, circa 98% din comuniștii Europei erau evrei. Tot în acele lagăre se mai aflau și preoți, și miniștri, și masoni, toți bănuiți de afiliații internaționale.
Acum, niște rapeluri istorice necesare: în 1918-1919, comuniștii au preluat puterea în Bavaria, pentru câteva zile. Rosa Luxemburg și Karl Liebknecht și alți evrei au reușit să preia puterea guvernamentală pentru trei zile. De fapt Kaiserul, când a încheiat războiul, a fugit în Olanda, deoarece bănuia că cei ce vor prelua puterea în Germania vor fi comuniștii și că el va fi executat, așa cum pățise Țarul. Așa că și-a căutat refugiu în Olanda.
Apoi însă, după ce amenințarea comunistă în Germania a fost anihilată, evreii au încercat să reintre în vechile posturi, iar germanii au început să lupte împotriva lor în toate modurile, dar fără să se atingă de vreun fir de păr al vreunui evreu german. Lupta de atunci a germanilor împotriva evreilor era similară cu lupta noastră împotriva delincvenților de pe vremea Prohibiției. Nu era deci o luptă cu pistoale. Și, nu uitați, la acea vreme existau între 80 și 90 milioane de germani contra a numai 460 000 evrei. Numai 0,5% din populația Germaniei era evreiască. Și, cu toate acestea, evreii erau cei care controlau presa, precum și cea mai mare parte a economiei germane (acționaseră în momentul prăbușirii mărcii și practic cumpăraseră tot ce se putea cumpăra).
Evreii au încercat să ascundă acest lucru: trădarea poporului german și adevărata cauză a resentimentelor germanilor. Germanii au demarat acțiuni împotriva evreilor, organizând o discriminare globală. Practic evreii au fost îndepărtați din structurile nivelurilor sociale, așa cum noi americanii i-am îndepărta, de îndată, pe chinezi sau negri sau catolici sau pe oricine care s-ar afla în țară și care ne-ar fi trădat inamicului nostru, aducându-ne în fața unei înfrângeri umilitoare.
După o vreme, evreii lumii au organizat o conferință la Amsterdam. În iulie 1933, evrei din toate colțurile lumii s-au reunit în acest oraș. Și acei evrei au spus Germaniei: „Îl concediați pe Hitler și instalați fiecare evreu în postul pe care-l deținea, fie el comunist sau nu. Nu ne puteți trata așa. Noi, evreii lumii, lansăm aici acest ultimatum împotriva voastră!” Vă puteți imagina ce au răspuns germanii…
Ce au făcut în această situație evreii? După ce Germania refuzase să se predea ultimatumului evreimii mondiale, lucrările Conferinței de la Amsterdam au fost întrerupte și Samuel Untermeyer, șeful delegației americane și președinte al conferinței, a revenit în SUA! Aici el a mers de pe vapor direct la studiourile de radio CBS, de unde a rostit următoarele cuvinte: „Evreii lumii declară azi război sfânt împotriva Germaniei. Ne aflăm din această clipă angajați într-un conflict sacru împotriva germanilor. Și îi vom înfometa până se vor preda. Vom organiza un boicot mondial împotriva lor. Și aceasta îi va distruge, deoarece ei depind de comerțul mondial în cadrul afacerilor de export”.
Era o realitate: două treimi din alimentele necesare Germania trebuia să le importe, pe baza a ceea ce Germania exporta. Implicit deci, fără export două treimi din germani ar fi pierit de foame.
În această declarație, tipărită în New York Times, pe 7 august 1933, Untermeyer mai declara, cu îndrăzneală: „Acest boicot va fi autoapărarea noastră. Chiar președintele Roosevelt ne-a recomandat această metodă, în cadrul lui National Recovery Administration”.
Vă reamintesc că aceasta era entitatea aparținând de programul New Deal și care putea declara, în context juridic, un stat apt de a fi boicotat economic. Imediat s-a instalat boicotul economic mondial al Germaniei, un boicot atât de asiduu, încât pe niciun raft de magazin al lumii nu mai puteai găsi un produs având inscripționat Made in Germany.
Un membru al conducerii rețelei de magazine Woolworth mi-a mărturisit că, atunci, au trebuit să arunce în râu farfurii și ceramică germană în valoare de milioane de dolari. Magazinele cu marfă germană erau, la rândul, lor boicotate și cetățenii pichetau cu pancarte pe care scria „Hitleriștii!” sau „Asasinii!” – așa cum se face uneori în Sud.
Într-un magazin Macy (rețea condusă, paradoxal, de familia evreiască Strauss), o femeie a găsit o pereche de ciorapi vechi de 20 ani, cu eticheta Made in Germany. Imediat magazinul a fost boicotat și pichetat de sute de cetățeni cu pancarte antihitleriste. În timp ce acestea se petreceau în lume, repet, în Germania nimeni nu se atinsese de un fir de păr al vreunui evreu. Nu exista suferință în rândul evreilor. Nu exista foamete. Nu erau crime. Nimic.
Evident, germanii au spus: „Cine sunt aceste persoane care declară boicot împotriva noastră și ne aduc oamenii în șomaj și ne fac să ne înghețe industria?! Cine sunt ei, ca să ne facă așa ceva?!”. Erau evident indignați. Unii au început să picteze zvastici pe magazinele evreilor. Lucru normal.
De ce s-ar fi dus un german să-și dea banii unui proprietar de magazin din aceeași etnie cu cei care îi înfometau țara prin embargoul mondial, pentru a face Germania să îngenuncheze și apoi să vină să-i dicteze cine să fie premierul sau cancelarul? Era ridicol. Boicotul mondial a mai continuat ceva timp.
Dar, de-abia în 1938, când un tânăr evreu polonez a împușcat un diplomat german în ambasada Germaniei din Paris, germanii au devenit într-adevăr duri cu evreii din Germania. Astfel au apărut vitrinele sparte și luptele de stradă și tot ce cunoaștem. Acum, cu toate că nu-mi place cuvântul «antisemitism» (pe care-1 consider un nonsens), dar dumneavoastră vă spune ceva, îl voi utiliza în continuare. După cum vedem, supremul motiv pentru care în Germania a explodat antisemitismul și resentimentele împotriva evreilor era responsabilitatea lor pentru izbucnirea primului război mondial și boicotarea mondială a Germaniei. Și, în final, se vede că ei deveneau autorii celui de-al doilea război mondial, pentru că deja lucrurile nu mai puteau fi controlate și era absolut necesar ca germanii și evreii să-și încrucișeze săbiile într-un război care avea să decidă odată pentru totdeauna cine va supraviețui și cine va pieri.
În acea perioadă, trăiam în Germania și știam că germanii deciseseră că Europa urma să fie sau creștină sau comunistă; nu exista cale de mijloc. Și germanii se deciseseră: aveau să încerce să mențină o Europă creștină, pe cât posibil. Și au început reînarmarea.
În noiembrie 1933, SUA au recunoscut oficial Uniunea Sovietică. URSS devenea foarte puternică, iar Germania și-a dat seama că, „dacă nu suntem puternici, curând vine și rândul nostru”.
Așa cum azi, în America, spunem „dacă nu suntem puternici, curând vine și rândul nostru”. Iar guvernul nostru cheltuiește 84 miliarde de dolari pentru apărare. Și apărare împotriva cui? Apărare împotriva a 40 000 de mici evrei care au luat puterea la Moscova, după care, prin varii metode, au obținut comanda în atâtea țări ale lumii.
Ce putem face noi, azi, în pragul celui de-al treilea război mondial?
Dacă acționăm rapid, poate salvăm niște vieți care ar putea fi ale fiilor noștri. Fiii dvs. ar putea fi chiar în seara aceasta chemați sub arme și dvs. nu știți, așa cum englezii nu au știut în 1916, în Londra, că sioniștii făceau un târg cu cabinetul de război britanic, pentru a le trimite cei mai buni copii să moară într-un război absurd ca toate războaiele. Dar cine a știut de asta în SUA, la vremea respectivă? Nimeni.
Nimănui în SUA nu i se permitea să știe asta. Dar cine a știut sigur? Președintele Wilson a știut. Colonelul House a știut. Alți oameni din interior au știut. Mă întrebați dacă eu am știut? Ceva idei aveam, pentru că eram omul de legătură al lui Henry Morgenthau Sr., în 1912, în timpul campaniei în care Wilson a fost ales, și circulau zvonuri prin birouri la vremea aceea. Eram omul de încredere al lui Morgenthau, care era președintele Comitetului de finanțare, eram omul de legătură între el și Rollo Wells, trezorierul.
Deci am asistat la ședințele lor, cu președintele Wilson în capul mesei. Toți ceilalți erau acolo și îi auzeam cum îl bombardează pe președinte cu chestiunea impozitelor și a situației grave a lui Federal Reserve Bank și îi auzeam cum îl îndoctrinează pe președintele nostru cu teorii sioniste. Judecătorul Brandeis și președintele erau acolo și vorbeau, îi văd și acum, aproape unul de altul, la fel de lipiți ca degetele unei mâini. Președintele Wilson, când venise la discuții să afle despre ce este vorba, era la fel de neștiutor ca un nou-născut.
Așa am fost noi, americanii, atrași în primul război mondial, în timp ce dormeam cu toții. Ne-am trimis copiii în Europa, pentru a fi măcelăriți! Dumneavoastră știți ce fac evreii de Ziua Iertării, care credeți că este așa de sacră pentru ei? Eu știu, pentru că am fost unul din ei. Ceea ce spun nu este din auzite. Sunt aici să vă prezint fapte.
În Ziua Iertării, ca evreu, intri în sinagogă și rostești o rugă, singura rugă care te obligă să rămâi în picioare. Această rugă scurtă se repetă de trei ori: ea se numește Kol Nidre. Ruga se referă la un acord pe care-1 faci în clipa aceea cu Atotputernicul Dumnezeu, în sensul că orice promisiune, declarație sau jurământ pe care-1 vei face în următoarele 12 luni să fie nul și neavenit.
Jurământul nu va fi jurământ; promisiunea nu va fi promisiune. Acestea nu vor avea nicio valoare.
Cu atât mai mult, Talmudul reamintește evreului că ori de câte ori face o promisiune sau un jurământ, să nu uite că legământul făcut sub Kol Nidre, de Ziua Iertării, îl scutește de respectarea lor.
Deci, cât de mult ne putem noi baza pe loialitatea evreilor?
Ne putem baza pe loialitatea lor la fel de mult cât s-au bazat germanii pe loialitatea lor, în 1916. Și, fără îndoială, noi, americanii, vom avea aceeași soartă pe care au avut-o germanii, și din aceleași motive.
Benjamin H. Freedman
Benjamin H. Freedman a fost una dintre cele mai uimitoare, dar și contradictorii personalități ale secolului trecut. Născut în 1890, acesta a fost un om de afaceri evreu de succes în New York City, fiind principalul acționar al companiei Woodbury Soap.
După cel de-al doilea război mondial, a întrerupt contactul cu organizațiile evreiești și și-a petrecut restul vieții cheltuind o mare parte din averea sa evaluată la cel puțin 2,5 milioane dolari, pentru a prezenta opiniei publice structurile de putere ale evreilor care dominau Statele Unite. De aceea mărturiile sale sunt extrem de valoroase, deoarece provin chiar din interiorul celor mai înalte nivele ale organizațiilor evreiești și mașinațiunilor acestora puse la cale pentru a-și câștiga și menține puterea asupra națiunii americane. Freedman a lucrat alături de Bernard Baruch, Samuel Untermeyer, Woodrow Wilson, Franklin Roosevelt, Joseph Kennedy, John F. Kennedy și multe alte personalități de vază ale societății americane.
Discursul pe care l-am redat cititorilor noștri a fost ținut în 1961, la Hotelul Willard din Washington DC, și publicat la acea vreme de Commori Sense. Despre actualitatea mesajului său nu e cazul să vă convingem. E suficient să parcurgeți cu atenție discursul său.
Prelucrare de Karen Miller


  

„Cand dai, la inceput dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce esti.”

               (Parintele Arsenie Boca)


  Daca Dumnezeu nu exista si eu cred, n-am pierdut nimic. Dar daca Dumnezeu exista si eu nu cred, atunci am pierdut totul.

                                            N. Iorga

                                                                                                            

Știința fără religie este șchioapă. Religia fărăștiință este oarbă.”

– Albert Einstein –

 

Material realizat de Ion Coja / R.B.N.Press

ioncoja.ro

,

Contestație către BEC și presa privind candidatura unui caz de impostură

După patru mandate nemeritate parlamentare (1996-2012), BEC îi acordă acestui caz de impostură cel de al cincelea mandat. Vai de capul țâranului nostru sărac, flămând și bolnav! Ce a făcut cu în jur de un milion de euro înghițite în numele albanezilor din România acest fost comunist care mai vrea încă un mandat de imunitate parlamentară ca să nu răspunde în fața justiției?

 
Către Biroul Electoral Central
Piața Presei Libere Nr.1, Corp B2, Etaj 3, Sector 1, București
    Președintelui B.E.C., doamnei judecător  Paula C. Pantea
                                             CONTESTAȚIE
         Prin prezenta Ununea Culturală a Albanezilor din România, împreună cu subsemnații de etnie albaneză, contestăm Decizia nr. 25D/18.10.2012 cu privire la acceptarea candidaturii doamnei Manolescu Oana din partea Asociației Liga Albanezilor din România pentru funcția de deputat la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. Contestăm candidatura doamnei Manolescu Oana în baza art.31,62,69 din Constituția României și prevederilor Legi 35/2008 TITLUL I  Alegerea Camerei Deputaților și a Senatului ,Cap. I,  art .17,18 19,20,26,28,31 , pe care  candidatura doamnei Manolescu Oana nu le îndeplinește, coroborate cu Legea  nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, Legea administrației publice locale nr. 215/2001 și Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali și Parlamentul României.
Argumentație: Oana Manolescu este o persoana complet străină de interesele și viața comunității albaneze din România. Propunerea candidaturii și desemnarea  doamnei Manolescu Oana nu îndeplinește procedura de adoptare a deciziei finale de către organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale albaneze cu privire la propunerile de candidaturi conform legii, în condițiile în care ar fi trebuit să fie  propusă și susținută de un  număr de alegători certificați pe o listă cu membrii cuprinzând un număr de cel puțin 15% din numărul total al cetățenilor care la ultimul recensământ s-au declarat ca aparținând minorității albaneze, iar numărul membrilor necesari pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege este mai mare de 20.000 de persoane.
Lista membrilor susținători cu datele de identificare și semnăturile acestora pentru înscrierea doamnei Manolescu Oana în alegeri trebuie să cuprindă cel puțin 20.000 de persoane domiciliate în cel puțin 15 din județele țării și în municipiul București, dar nu mai puțin de 300 de persoane, ori conform ultimului recensământ comunitatea albaneză numără aproximativ 480 de persoane care nu se regăsesc ca membrii ai Asociației Liga Albanezilor din România. Pe cale de consecință doamna Oana Manolescu s-a autopropus din partea asociației în condințiile în care Asociația Liga Albanezilor din România nu are un rol reprezentativ și nu mai îndeplinește de mult condițiile prevăzute de lege de  organizație cu statut de utilitate publică a etniei albaneze.
România nu rezolvă cerințele reale ale comunității albaneze prin această decizie, ci interesele unui grup de profitori. Daca în țară sunt în jur de 480 de albanezi, de către cine obține numărul de voturi ca să fie aleasă?Ca urmare este imoral și nelegal ca doamna Oana Manolescu și Asociația Liga Albanezilor din România să reprezinte ceva care nu există ca suport legal și real, iar în subsidiar pot există indicii penale de fals și înșelăciune. Departamentul de Relații Interetnice vă comunică în virtutea inerției și a lipsei de interes o listă care cuprinde și această asociație fără a efectua în prealabil o verificare, sub toate aspectele, ale asociației și a numărului real  de membrii etnici albanezi pe care îi reprezintă.  În acest sens, solicităm verificarea amănunțită a dosarului de candidat Manolescu Oana și anularea Deciziei nr. 25D/18.10.2012 emisă de Biroul Electoral Central.

După patru mandate nemeritate parlamentare (1996-2012), BEC îi acordă acestui caz de impostură cel de al cincelea mandat. Vai de capul țâranului nostru sărac, flămând și bolnav! Ce a făcut cu în jur de un milion de euro înghițite în numele albanezilor din România acest fost comunist care mai vrea încă un mandat de imunitate parlamentară, ca să nu răspunde în fața justiției pentru spălare de bani, tipărituri precum “Chimie distractivă” (Editura Privirea, 2009), care nu au nici-o legătură cu albanezii din România, tipărită cu sprijinul Guvernului României acordat Asociației Liga Albanezilor din România? Și nu numai atât! Oana Manolescu, “acest element nealbanez și nociv”, fosta “utecistă” a unui regim barbar, conform presei române, demascată de revista Cațavencu (Nr.31-2012), a dezbinat comunitatea albaneză din România, iar în cea ce privește politica externă, s-a pronunțat în Parlamentul României  împotrivă măsurilor de apărare a populație albaneze din Kosovo (22 aprilie 1999). Albanezii din România, conform presei (Dimineața, Nr. 3964-2004), renunță la reprezentare parlamentară, iar Oana Manolescu nu aparține comunității albaneze. În numele Uniunii Culturale a Albanezilor din România, semnează următorii susținători ai contestației: Prof. dr. Gelcu Maksutovici, Fondator și Președinte de Onoare a UCAR, Ing. Mircea Istrate, Președinte a UCAR, Drd. Baki Ymeri, Redactor șef al revistei Albanezul, Lule Simion, Secretar General a UCAR. (București , 31.10.2012)

BOX Oana Manolescu în Lista Rușinii:

,

Dacă doriți să revedeți Corul „Dragoș Vodă” din Cernăuți, în link-urile atașate veți găsi adresele, de unde puteți accesa grupaje de imagini și înregistrări video, de la Simpozionul: ” Basarabia – 200 de ani de lacrimi și durere”, manifestare – organizată de activiștii din localitate și din județul Botoșani, ai unor organizații civice, militante unioniste -, și care s-a desfășurat duminică, 25 noiembrie 2012, la Darabani; Sufletul manifestărilor artistice a fost, tocmai, acest prestigios cor mixt, nord-bucovinean…
Vizionare plăcută!
,

Mare durere la Biserica Sf. Treime:  A trecut la vesnicie prof. Dumitru N. Turlacu (Cantor al Bisericii „Sf.Treime”, Los Angeles, California)

Prof. Dumitru N. Turlacu, dimpreuna cu parintele sau co-slujitor (timp  de cca 6 ani), Protopopul Constantin Alecse, in 2012, in Catalina  Island, California, dupa inmormantarea raposatei Paulina Voishan (apasa aici pentru un mini-foto-album co-slujire, la biserica „Sf. Treime”..

Pregatit sa vina, ca de obicei la Sfanta Biserica, dimineata dimineata,  16 Decembrie 2012, prof. Dumitru N. Turlacu, nu a mai apucat sa ajunga  la Sfanta Slujba, ci a fost dus de urgenta la spital, in urma unui masiv atac de cord, unde, la orele 10:00 am (cand de obicei se incepe „Sf.  Liturghie”), doctorii au proclamat decesul sau. Dumnezeu sa’l ierte!

BIOGRAFIE:

    Prof. Dumitru Turlacu (dreapta, privind la fotografie, in procesiune, in noaptea Invierii Domnului (Sfintele Pasti, 2012)

Prof. Dumitru N. Turlacu s-a nascut la 5 august 1940, în satul (comuna)  Ciorasti-Vrancea, din parinti ortodocsi, Naonica si Nita.

Dupa terminarea celor 7 clase elementare, facute in comuna natala  Ciorasti, a urmat cursurile Liceului „Regele Ferdinand” (numit pe atunci „Scoala Medie, nr. #1”, din Ramnicul Sarat, actualmente Liceul  „Alexandru Vlahuta”. Promotia sa avea sa fie ultima din sistemul liceal, cu durata de 3 ani, si cu note dela 1 la 5.

Dupa terminarea cursurilor liceale, prin examen a fost admis, si a  urmat, la zi, Facultatea de Matematica, pe care a absolvit-o in 1962,  devenind astfel profesor de matematica.

Doi ani mai tarziu, in 1964, s-a casatorit cu tanara Filofteea Borcan,  profesoara de biologie. La 22 septembrie 1967, familia prof. Dumitru si  Filofteea Turlacu este binecuvantata cu venirea pe lume a unicului  copil, fiica Daniela.

Prof. Dumitru Turlacu a profesat o viata intreaga vocatia de „profesor  de matematici”, avand drept mentor pe marele matematician Grigore  Moisil. Cariera sa de profesor si-a incheiat-o, prin pensionare in anul  2001, la Liceul Pedagogic din Buzau, Romania.

Din 2003, profesorii pensionati Dumitru si Filofteea Turlacu, calatoresc anual, intre Romania si Statele Unite ale Americii, in vizita la fiica  lor Daniela (casatorita cu sotul Abi), si nepotii Daniel si Nicholas,  stabiliti in Los Angeles, mai mult de o decada in urma.

In 2007, fericitii „pensionati” Dumitru si Filofteea Turlacu, au  dobandit „resedinta permanenta” (green card-ul) in Statele Unite, si,  prin urmare, de atunci, si pana in prezent, majoritatea timpului il  vietuiesc in Los Angeles, alaturi de familia lor draga.

In 2008, sotii Turlacu au devenit membri „in randuiala” („in good  standing”) ai bisericii Sfanta Treime” din Los Angeles, California.  Fiind crestini ortodocsi veritabili, dar si in calitatea lor de membri  ai numitei biserici, sotii Turlacu s-au dedicat totalmente slujirii  bisericii drept-maritoare a „Sfintei Treimi”, participand cu toata  regularitatea la toate sfintele slujbe liturgice, duminica si la  praznuirile din zilele de peste saptamana.

Avand „ureche muzicala”, prof. Dumitru Turlacu, s-a apropiat, initial,  cu pasi timizi, catre strana, incercand a’l seconda pe cantorul prim al  bisericii, ipodiaconul Gabriel Vamvulescu. Mai apoi, la scurt timp,  „luandu’si inima’n dinti” (cum inspirat glasuieste un dicton  neaos-romanesc), „dandu’si drumul la voce”, dupa 2-3 ani, a progresat  inimaginabil, dela citirea psalmilor utreniei, pana la cantarea  integrala a raspunsurilor liturgice, atat la Sfanta Liturghie, cat si  celelalte Sfinte Taine.

In afara de faptul ca ofera raspunsurile liturgice la toate serviciile  sacerdotale, oficiate in sfantul locas de cult, de peste 2 ani, prof.  Dumitru Turlacu il insoteste pe parintele paroh la majoritatea slujbelor religioase: boteze, cununii, sfestanii, parastase, inmormantari,  colindatul, etc. (apasati aici pentru un mini-slide-show).

Nu ne ramane decat sa-i multumim pentru abnegatie, pietate, curaj  crestinesc (nu este usor sa te implici, cu toata fiinta ta in slujirea  sacerdotala, fara a avea ni un fel de formatie teologica!), loialitate  si devotiune totala.

Slujitorii bisericii, si toti enoriasii parohiei „Sf. Treime” din Los  Angeles, am fost onorati ca, de-a lungul anilor, sa fi fost slujiti, la  strana, de un adevarat „om de omenie”, „mare roman”, „sot, tata, si  bunic autentic”, si mai presus de toate, „un crestin adevarat”. Dumnezeu sa’l ierte, si sa ii fie tarana usoara. ………………………………………………………………………………………………………..

O lacrimă amară

O lacrimă amară-mi curge-n gură, Pentru un prieten care nu mai este. El pătrunsese în a mea făptură, Iar azi primit-am cea mai neagră veste.

Prieten drag, de ce mă faci să sufăr, De-abia ți-am cunoscut adâncul sfânt? Dumitre dragă, sufletu-ți – un nufăr, De ce-a plecat, așa, ca dus de vânt?

Poate ai vrut mai mult decât se poate, De-atâta suflet mare ce-ai avut, Nu ai crezut în lacrimi și în moarte Iar inima a vrut, dar n-a putut.

Poate așa a fost să-ți fie partea, Ca sufletu-ți să zboare-așa subit Și dacă-așa ușoară îți fu moartea E că de Dumnezeu ești mult iubit!

Că nu mai este Dumitru Turlacu Durere și regrete-s pe pământ. Biserica „Sfânta Treime”, sacru Îl pomeni-va, cu-al său nume sfânt!

Iar rudele, soția și copiii Vor plânge, la mormântul lui, mereu, Și flori ei vor sădi la căpătâiu-i, Îngenunchind în crez la Dumnezeu.

O, Doamne, Doamne, mă dor aste clipe, Dar rogu-te, măcar, să-l sui la rai, Și să îi spui: „ Rămâi aici Dumitre, Că meriți cinstea asta să o ai!”

(poezie dedicata de prietenul sau, ing. Mircea Iordache, Romania)

www.biserica.org

,

Pe  15  decembrie a.c. m-am  trezit  la  ora  4 .00  dimineata  si  m-am  pregatit  de  drum . Afara  era  o  vreme  de  nu-ti  venea  sa  scoti  nici  un  caine  din  casa … Ningea  si era  ger . Asta  la  Bucuresti . La  telefon  nu  se  putea  face  comanda  la  nici o  firma  de  taxi . Pe  la  5 . 15  am  iesit panicat  pe  usa  cu  geamantanul  si doua  sacose  mari cu carti si  CD -uri  cu  colinde  de  Craciun   pentru  romanii  din  Cernauti . Alergam  cu ele  pe  strada  disperat  sa  ies  pe  un  bulevard  cu  gandul sa  prind  un  taxi  si  sa  nu  pierd  trenul . Ajung  in  bulevard  si  toate  taxiurile  erau  ocupate . Intr – un  tarziu  prind  un  taxi , il  coving pe  sofer  sa  accelereze  si  ajung  la  5 . 45  la  Gara  de  Nord . Ma  reped  la  casa  de  bilete  si strig ” Un  bilet  la  Intercity  pana  la  Suceava ! ” Casiera  ma  priveste  placid : ” Ce  Intercity  visezi  dom’le ? S-au  anulat  o  gramada  de  trenuri inclusiv  Intercity – ul de  care  spui ” . Simt  ca  ma  ia  cu lesin . Zic  : ” Dar  doamna  ce  fac  eu ? Ca  trebuie  sa  ajung  neaparat  la  Cernauti … ”  Doamna  se  uita  la  mine  ca  la  ” nebuni  ” si ma  intreaba  : ” Cand  vrei  sa  ajungi  dom’le  la  Cernauti ? Azi ? Dumneata  nu  vezi  ce – i  afara  ? Toata  Moldova  e  sub  ”  cod  portocaliu  …Mai  aveti  un  tren  pe  la  11 , dar  deja  e  anuntat  ca  are  intarziere  120  de  minute  … Deocamdata ” mai adauga  doamna  de la  casa . Intru  intr-un  fast – food  sa – mi  trag sufletul . Beau  un  ceai  cald  sa-mi  revin  si – mi fac  planul ” de  atac ” . Iau  un taxi  si  ajung  la  autogara  Obor . Am  noroc  si  reusesc  sa  ma  sui intr-un  autocar  care  pleaca  la  7 .00 dimineata  spre Suceava . Ar  fi  trebuit  sa  ajungem  la  ora  14. 30 la  destinatie . Pe  drum  un  TIR  rasturnat  incurca  traficul  si  ajungem  la  ora  16 . 00 la  Suceava  . Aici ma  intalnesc  cu  profesorul  Stefan  Plugaru. Mancam  rapid  un  sandvis  si  ne  gandim  ce  sa  facem . O  masina  ne  asteptase  pana  la  15 .00  sa  ne  duca  la  Cernauti . Vazand ca  intarziem  masina  a  plecat  pentru  ca  avea  un  termen stabilit  , trebuia  sa  ajunga  la  ora  18 .00  la Cernauti . Vorbim  cu  prietenii  din Cernauti  si  aflam  ca  ne  asteapta un  microbuz  in  Vama  Siret  dar  nu  mai  mult de  45  de  minute  . Angajam  un  taximetrist care  lucreaza  la ” negru ” si  care  negociaza  dur  cu  noi  : ” Eu  va  duc  dar  nu  stiu  daca  mai  pot  sa  ma  intorc , daca  nu  se  blocheaza  soseaua , nu  vedeti  ce-i  afara ? Unde  ati  plecat  pe  vremea  asta ? ” in  fine  comunicam  cu  soferul  de  microbuz  telefonic  si reusim  cu  putin  noroc  sa  ajungem  la  timp . Ne suim  in  microbuz  si  intram  in  vama : vama  romana  o  trecem  repede . Apoi  ne  asezam  la  coada  la  vama  ucraineana . Multe  masini  particulare  dar  si  multe  microbuze pe  ambele  sensuri cu  numere  de  Suceava , Botosani  si  Cernauti  . Majoritatea  sunt  romani din  satele  romanesti  din  Romania  si  din  Regiunea  Cernauti  . Se  ocupa  cu  micul  trafic  si  recunosc  ca  nu  au  alte  surse  de  venit ” Pensiile  sunt atat  de  mici  ca  practic  suntem  condamnati  sa  murim  de  foame . Chiar  si  salariile  sunt  intre  50 si  200  de  euro . Cum  poti  sa  supravietuiesti cu  banii  astia ? se  lamenteaza  satenii  romani  din  Ucraina . O doamna  imi  spune  ca  este  din  Cernauca . Mama  doamnei  era  de  origine  germana . Nu  vorbeste  decat  cateva  cuvinte  in  germana . Le  era  frica  sa  vorbeasca  in  casa  germana . ” Mama  se  temea  sa  nu  ne  scapam  la  scoala  ca  suntem  germani . Aveau  mare  ” boala ” sovieticii  si pe  nemti  dar si  pe  romani  , imi  explica  sateanca . In  fine  trecem  vama  si  ne ”  insurubam ”  pe  soseaua  alba  ce  serpuieste  printre  dealurile  ” mandrei  Bucovine ” . Totul  este  acoperit  de  zapada  , copacii , brazii sunt  impodobiti  cu  ghirlande  si  podoabe  de  omăt  și  totul  seamănă  cu  un  peisaj  de  basm …Ajungem  si  la  Cernauti  la  Hotel  Kiev cu  putin  inainte  de  ora  20 .00 dupa  vreo  13  ore  de  ” marș  forțat  ” , prin  viscol , ninsoare  si  sosele  aproape  impracticabile .  La  Hotel Kiev  ne-am  intalnit  cu  ceilalti  16  romani  veniti  de  la  Suceava  si  Iasi  sa  participe  la  lansarea  mai  multor  carti  . Doua  dintre  carti  trebuiau sa  fie lansate  chiar  de  autorul  lor  Stefan  Plugaru – seful  filialei  Husi  a  Asociatiei  Culturale  ” Pro  Basarabia  si  Bucovina ” . Lansarile de  carti  avusesera  loc  la  sediul  Societatii  Culturale  ” Mihai  Eminescu ” din  Cernauti  si  cu  participarea  presedintelui  acestei  societati  Dl  Vasile  Bacu , a  fostului  presedinte  al   ONG -ului  Dl  Arcadie  Opaiț , a  celor  16  romani  veniti  de  la   Suceava  si  Iasi si  a  lui  Iurie  Levcic –  directorul   Centrului  Bucovinean  de  Arta pentru conservarea  si  promovarea culturii  traditionale  romanesti  Cernauti .  La  invitatia  D-lui  Director  Iurie  Levcic am  mers  cu  totii  la  masa  la  un  restaurant . Pe  drum  am  admirat  frumosul  brad  impozant  si  luminat  dar  si un  mic  patinoar  facut  ” cu  bani  romanesti  de  catre  un  investitor  care  a  dorit sa  ramana  anonim ” . Iata  ca  mai sunt  si  ” investitori  romani  ” care  au  ramas  cu  ” inima  română ” . La  restaurant  un  meniu  bogat  si  variat  a  fost  oferit  de  Dl Iurie  Levcic  si vinul  a  curs  din  belsug . Am  facut  cunostinta  cu  ceilalti romani  veniti  din  nordul  Romaniei : Dl  colonel ( r ) Abutnaritei – fost  consilier  militar  al  Armatei  R . Moldova  in  razboiul  din Transnistria , in  prezent  consilier  cultural  la  Consiliul  Judetean  Suceava , Dl  Petre  Horvat – Director  General  al  ” Centrului  Cultural  Bucovina ” din  Suceava , Carmen  Veronica  Steiciuc – scriitoare  din  Suceava , muzicologi , oameni  de  litere , patronii  postului  ” Suceava  Pus  Tv ” , etc . Langa  mine  s-a asezat  Dl  Arcadie  Opaiț . Vinul  a  inceput  sa  ” dezlege  limbile ” atat  ale  oaspetilor  cat  si  ale  gazdelor . Dl  Arcadie  Opaiț  incepuse  sa  explice  cu  gesturi  largi  ” cât  a  tras  și  cât  a  muncit  pentru  românii  din  Regiunea  Cernăuți ” . Unii  insa  nu  veneau  pentru  prima  oara  la  Cernauti  si  l-au  rugat  sa  precizeze  si  ” de  cate  ori  a  fost  medaliat  de  Ucraina  cu  cele  mai  inalte  ordine  ” ceea  ce  l-a  cam  deranjat . Altii  l-au  rugat  sa  povesteasca  in  ce  ” imprejurari ” a  obtinut  titlul  de  ” baron  ” . Pana  la  urma  a  recunoscut  ca  bunicul  sau  ” era  Cavaler  de  … ” adica  nu  era  ” baron  ”  si  ca  titlu  i-a  fost  acordat  cu  trei  ani  in  urma  la  Moscova  la  o  ceremonie  la  care  a  participat  insusi  fostul  Patriarh al  Rusiei  Alexei  al  II -lea . Ca  sa  vezi  !  Seara  tarziu  am  plecat  cu  totii  la  Hotel Kiev  unde  am  fost  cazati  prin  grija  si  pe  cheltuiala  lui  Iurie  Levcic . A  doua  zi  ne-am  trezit  la  or  9 .00  si dupa  micul  dejun  am  plecat  la  Palatul  Filarmonic  ( peste  drum de  fostul  Hotel  Bristol , se  vede  si  azi  firma  fostului hotel  romanesc cocoțată la

,

La  data  de  28 . 11. 2012  Asociatia  Culturala  Pro  Basarabia  si  Bucovina  impreuna  cu  Universitatea  Bucuresti – Facultatea  de  Litere  si  Institul  Eudoxiu  Hurmuzachi pentru  Romanii  de  pretutindeni  au  organizat  un  simpozion  de  comunicari  avand  drept  tematica  ” 200  de  ani  de  la  nasterea  lui  Eudoxiu  Hurmuzachi  si  94  de  ani  de  la  Unirea  Bucovinei  cu  Romania ” . Lucrarile  s-au  desfasurat  in  frumoasa  Sala a  Bibliotecii  Facultatii  de  Litere . Gazde  ne-au  fost  D-na  Decan  Oana  Muraras  a  Facultatii  de  Filologie si  Doamnele  Profesor  Adina  Berciu – Draghicescu si  Minodora  Bucur . Ne-a  onorat  cu  prezenta  si  Dl  Director  General  Cristian  Dumitru al  Institutului  Eudoxiu  Hurmuzachi , Dl  Marian  Clenciu  – presedinte  al  Asociatiei  Culturale Pro  Basarabia  si  Bucovina ,  Dl  avocat  dr . Mihai  Nicolae – director  general  al  Institului  Fratii  Golescu , Dl  Vasile  Ilica  – veteran  de  razboi nascut  in  Nordul  Bucovinei , autorul  unor  carti  despre  drama  romanilor  bucovineni  pentru  care  a  si  primit la  inceputul  anului  2012  interdictie  de  a  mai  intra  in  Ucraina  vreme  de  5  ani … In  rest  am  fost  bucurosi  sa  avem  printre  noi  numerosi  profesori , doctoranzi  , studenti  si  ONG -isti . De  la  Universitatea  Cernauti  au  fost  invitati  sa  vina  trei  domni  profesori  universitari  iar  invitatiile  au  fost  trimise  prin  Institutul  Eudoxiu  Hurmuzachi . Cum  respectivi  domni  profesori  nu  au  mai  reusit  sa  ajunga  a  venit  totusi  mereu  activa  si  disponibila  doamna  profesor – academician  Cernov  Alexandrina . Dumneaei  a  si  prezentat  de  altfel  un  material  interesant  despre  viata  si  activitatea  istoricului  si  invatatului  Eudoxiu  Hurmuzachi . Spre  final  am  prezentat  si  eu  o  scurta  istorie a  Bucovinei  intre  1775  si  1991 .  Am  aratat  ca  in  1775  elementul  romanesc  constituia  86 % din  populatia  Bucovinei , in  perioada interbelica  romanii  reprezentau  70 % din  poppulatia  Bucovinei  , dar  dupa  1940  s-au  operat  de  catre  URSS  3-4 deportari  masive   in  decursul  a  14  ani prin  care  peste  300. 000  romani – bucovineni  au  ajuns  in  pustiurile  inghetate  ale  Siberiei  si  evident  ca  peste  95 % au  murit  pe  acolo .  In  urma  deportarii  romanilor  URSS  a  adus  si  a  colonizat  in  Nordul  Bucovinei  rusi , ucraineni , etc in  mai  multe  etape  de  colonizare . Astfel  ca  romanii  bastinasi , desi  erau  odinioara  majoritari  , ajung  in  1991  , la  proclamarea  independentei  Ucrainei  sa  devina  minoritari  in  Nordul  Bucovinei . Dupa  statisticile  ucrainene  romanii  mai  reprezinta  azi  doar 20 %  din  populatia  care  traieste  in  Nordul  Bucovinei . Dupa  calculele noastre  romanii  de  acolo  ar  reprezenta  27 %  din  totalul  populatiei  dar  tot  minoritari  suntem . Exceptie  face  in  continuare  Tinutul  Herței  anexat  de  URSS  in  afara  prevederilor  Pactului  Molotov – Ribbentrop  si  unde  romanii  reprezinta  in  continuare  peste 95 % din  totalul  populatiei  raionului  Herța . Simpozionul  s-a  incheiat   cu  un  bufet  oferit  de  conducerea  Institului  Eudoxiu  Hurmuzachi  si  seara  s-a  incheiat  cu  un  concert  simfonic   sustinut  de  o orchestra  de  camera  in  incinta  Muzeului  de  Istorie a  Municipiului  Bucuresti – Palatul  Șuțu . 
 
 Dacian  Dumitrescu 
,

Avram Noam Chomsky (n. 1924) este un reputat lingvist american, profesor emerit la Massachusetts Institute of Technology (MIT).
În afara mediilor academice, Chomsky este mult mai cunoscut în lumea întreagă pentru activitatea sa politică, îndeosebi în ceea ce privește critica vitriolantă la adresa politicii externe a Statelor Unite, dar și a guvernelor altor mari puteri. Drept care este considerat și o personalitate marcantă a stângii politice din Statele Unite.
Noam Chomsky a identificat și a explicat, într-o formulare pe înțelesul tuturor, regulile de bază ale manipulării pe care se bazează puterea politică în criza de legimitate și pe care el le numește strategii ale diversiunii. Ele au fost sintetizate în ceea ce poate fi numit “Decalogul Chomsky”.
Decalogul Chomsky
1. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate
Pentru aceasta: Să distragi permanent atenția de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoțional.
2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai națiunii
Pentru aceasta: Inventează false amenințări, ori creează probleme grave, care îngrijorează real și angajează opinia publică, iar apoi oferă soluțiile.
Un exemplu: Favorizează insecuritatea cetățenilor, apoi guvernarea providențială salvează națiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu prețul limitării propriilor libertăți democratice.
3. Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău
Pentru aceasta: Mecanismele propagandei “albe” (oficială, integral asumată de guvern), “gri” (parțial asumată) și “negre” (niciodată asumată) trebuie să promoveze imaginea unui guvern în permamență preocupat pentru ameliorarea condițiilor tot mai sumbre ale viitorului. Politicile antipopulare dure se vor aplica gradual, pentru a se preveni ori atenua protestele sociale. În acest fel, cel mai mare rău devine suportabil dacă e administrat în porții anuale, conform unui program anunțat.
4. Poporul trebuie să creadă că și ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trai mai rău este tot pentru binele său
Pentru aceasta: Să obții acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obișnuiește cu ideea și înghite tot, dacă e prevenit și amânat.
5. Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze și efecte
Pentru aceasta: Să te adresezi oamenilor ca și cum ar avea cu toții o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepți mulțimile spre un tip de gândire superficială, naivă și cu predispoziție la intoxicări informaționale.
6. Poporul trebuie dezobișnuit să problematizeze realitatea și să acționeze sub impulsul emoțiilor
Pentru aceasta: Să faci tot timpul apel la sentimente și la reacții glandulare, nu la rațiune. Să încurajezi reacțiile emoționale, pentru că sunt cel mai ușor de manipulat.
7. Poporul trebuie obișnuit cu satisfacții ieftine, care să-i ocupe timpul și să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare
Pentru aceasta: Un sistem de învățământ corupt și nefuncțional este instrumentul ideal de a tine cetățenii în ignoranță și a manipula opiniile colective după bunul-plac.
8. Poporul nu trebuie să aiba acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă și obiectivă
Pentru aceasta: Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul și îl țin legat de emisiuni și seriale vulgare, ce trag inteligența în jos.
9. Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei
Pentru aceasta: Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputință. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin o turmă și sunt ușor de controlat.
10. Poporul nu trebuie să creadă în existența strategiilor și mijloacelor oficiale de manipulare
Pentru aceasta: Să apelezi la toate cuceririle științelor pentru a cunoaște punctele slabe din psihologia individului și a mulțimilor. În același timp, să discreditezi aceste cunoștințe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele și strategiile statale de manipulare.

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press