ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Ținutul Herta"

Ținutul Herta

,

75_de_ani_de_la_dezrobirea_Basarabiei_Bucovine_si_ Tinutului_Herta_ROMANIABREAKIGNEWS_ro

În data 22 iunie 1941, România intra în cel de al Doilea Război Mondial alături de puterile Axei, împotriva  cotropitorilor sovietici. În acea zi, Ion Antonescu a emis  celebrul Ordin către Armata Română, prin care cerea trecerea Prutului în vederea eliberării de sub ocupația sovietică a Basarabiei si Bucovinei de Nord.

La 75 de ani de la istoricul „22 iunie 1941”, în Chișinău, capitala Republicii Moldova, are loc zilele acestea, 22-23 iunie, o importantă conferință științifică internațională cu tema „75 de ani de la dezrobirea Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța”.

Evenimentul are loc la Centrul de Cultură și Istorie Militară din R. Moldova și este organizat de PROIECTUL „ROMÂNII DIN JURUL ROMÂNIEI”, coordonator dr. Vasile ȘOIMARU, în colaborare cu INSTITUTUL DE STUDIUL ARHIVELOR, CENTRUL DE CULTURĂ ȘI ISTORIE MILITARĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA, FUNDAȚIA CULTURALĂ „MEMORIA”, FILIALA ARGEȘ.

75_de_ani_de_la_dezrobirea_Basarabiei_Bucovine_si_ Tinutului_Herta

Participă la conferință, reputați cercetători,  istorici, oameni de cultură, militari, profesori, preoți, jurnaliști și avocați din România și R. Moldova, printre care îi putem aminti: Vasile ȘOIMARU dr. prof. univ. (Chișinău), Mihai TAȘCĂ dr. în drept. cercet. șt. superior, Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM (Chișinău), Radu THEODORU, General de flotilă aeriană, veteran de război (București), Theodor CODREANU, Jipa ROTARU, comandor (r), Mariana ȚĂRANU, dr. în istorie, Diacon, dr. Dorin Demostene IANCU, Arhiva Sf. Sinod (București), Maria DANILOV, dr. în istorie, Institutul de Istorie al AȘM (Chișinău),  Ion MĂLDĂRESCU – jurnalist, Mihai NICOLAE – avocat, președintele Institutului Frații Golescu (București) și alții.

Temele abordate sunt deosbit de interesante și sunt de maxim interes, mai ales în acest spațiu dintre Prut și Nistru, în care recuperarea istoriei și identității românești se află într-un amplu proces de recâștigare a locului cuvenit în conștiințele celor care timp de zeci de ani au fost expuși așa ziselor adevăruri ale istoriografiei sovietice, atât în timpul ocupației rusești  cât și mai apoi după declarația de independență a RM, prin propaganda rusă agresivă, care încă stăpânește media din R. Moldova, la 25 de ani de la ruperea de URSS. Istoriografia ruso-sovietică ne-a învățat zeci de ani despre agresiunea nazistă din 1941, când poporul sovietic pașnic (această pașnică țară a ocupat până atunci o bucată bună din Finlanda, din România, din Polonia și pe de-a întregul țările baltice) a fost totalmente surprins de agresiunea nazistă germană la care s-au alăturat și alții, inclusiv românii. Firul roșu al tuturor justificărilor este faptul că URSS era o țară pașnică, neînarmată și nepregătită, a avut prea puțin timp pentru a se pregăti împotriva lui Hitler. La fel de pașnic, își rezolva problemele din Asia cu japonezii în Mongolia, prin bătălia de la Halhin Gol, unde generalul Jukov punea în practică blietzkriegul încă din 1939, înainte de semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, cu mult înainte de a fi cunoscut și numit așa de către armata germană. – Vedeți mai mult în articolul reputatului analist militar Cristin Negrea publicat de romaniabreakingnews.ro –  „În noaptea de 21-22 iunie 1941, Mareșalul Dezrobitor Ion Antonescu, a dat istoricul ordin: OSTAȘI, VĂ ORDON TRECEȚI PRUTUL !”

Conferința „75 de ani de la dezrobirea Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța”, organizată la Chișinău prin implicarea domnului Vasile ȘOIMARU, abundă de o bogăție a titlurilor comunicărilor, unele recomandate ca lucrări științifice deosebit de importante, printre care putem enumera: „22 iunie 1941 – răspuns cu armele invaziei sovietice din anul precedent Terorii Roșii, deportărilor, prigoanei, desnaționalizării”; „Basarabia în cântarul adevărului”; „22 iunie 1941, prima zi de război. Ostași, vă ordon: treceți Prutul!”; „Germania și operațiunea Barbarossa”; „Ofensiva Armatei a 11-a Germană în Basarabia”; „Modalități de modificare a teritoriilor de stat admise de dreptul internațional”; „Contributii la genealogia familiei mareșalului Antonescu.”; „Cimitire ale eroilor români și germani pe teritoriul Republicii Moldova”; „Radio București – 22 iunie 1941”; „Aspecte referitoare la întoarcerea refugiaților și evacuaților basarabeni din județul Vâlcea, în vara anului 1941”; „Crimele autorităților sovietice în RSSM (iunie-iulie 1941)”; „Între dorul de casă și conștiința slujirii. Preoți basarabeni refugiați în România în anul 1940 si reveniți in Basarabia in vara anului 1941”; „De cine și de ce ne temem să reconstruim în Basarabia Turnul Dezrobirii Ei?”; „Turnul Dezrobirii Basarabiei în mărturiile locuitorilor com. Ghidighici”; „Restabilirea legislației și justiției românești în Basarabia după 22 iunie 1941”; „Soarta scriitorilor români care au abordat tema Basarabiei în al Doilea Război Mondial (în perioada postbelică și astăzi)”; „22 iunie 1941, „Operațiunea Munchen” și măcelul de la Jilava”; „Raptul de la 28 iunie 1940”; „Istoria și prezentul Cimitirului de Onoare de la Țiganca”; „Armata Română în Basarabia (iunie-iulie 1941)”, „Considerații privind angajarea României în războiul împotriva Uniunii Sovietice”; `Acțiunile de luptă aeronautice Regale Române după 22 iunie 1941”; „Demistificarea anului 1941 în memorialistica basarabeană”; „Evacuarea autorităților sovietice din Basarabia și organizarea acțiunilor de diversiune în teritoriul părăsit (iunie-iulie 1941)”; „„Ard malurile Nistrului” – o cartedocument istoric despre dezrobirea Basarabiei din iunie-august 1941”; „22 iunie 1941 – un punct astral în soarta noastră (Mărturii personale)”; „Martirajul românilor din Nordul Bucovinei”; „Calvarul românilor basarabeni în perioada 28.06.1940 – 22.06.1941.”; „Basarabeanul Gherman Pântea – primarul orașului Odesa între 1941-1944”; „Efectele dezrobirii Basarabiei în județul Orhei (studiu de caz)”; „Relațiile politice și militare româno-germane: septembrie 1940-august 1944”.

Celebrul ORDINUL DE ZI către Armată, al Generalului Ion Antonescu, Conducatorul Statului Român, din 22 iunie 1941.

Maresal_Ion_AntonescuOSTASI,

V-am fagaduit din prima zi a noii Domnii si a luptei mele nationale, sa va duc la biruinta; sa sterg pata de dezonoare din cartea Neamului si umbra de umilire de pe fruntea si epoletii vostri.

Azi, a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor stramosesti si a bisericii, lupta pentru vetrele si altarele romanesti de totdeauna.

OSTASI,

Va ordon: treceti Prutul! Sdrobiti vrajmasii din rasarit si miazanoapte. Desrobiti din jugul rosu al bolsevismului pe fratii nostri cotropiti. Reimpliniti in trupul tarii glia strabuna a Basarabilor si codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele si plaiurile voastre.

OSTASI,

Plecati azi pe drumul biruintelor lui Stefan cel Mare ca sa cuprindeti cu jertfa voastra ceea ce au supus stramosii nostri cu lupta lor.

Inainte. Fiti mandri ca veacurile ne-au lasat aci straja dreptatii si zid de cetate crestina. Fiti vrednici de trecutul romanesc.

OSTASI,

Veti lupta cot la cot, suflet de suflet, langa cea mai puternica si glorioasa armata a lumii. Indrazniti sa va masurati vitejia si sa va dovediti mandria, camarazilor nostri. Ei lupta pe pamantul moldovean, pentru granitele noastre si pentru dreptatea lumii. Fiti vrednici de cinstea pe care v-au facut-o istoria, Armata Marelui Reich si neintrecutul ei comandant, Adolf Hitler.

OSTASI,

Inainte. Sa luptati pentru gloria Neamului. Sa muriti pentru vatra parintilor si a copiilor vostri. Sa cinstiti prin vitejia voastra amintirea lui Mihai Voda si a lui Stefan cel Mare, a martirilor si eroilor cazuti in pamantul vesniciei noastre cu gandul tinta la Dumnezeu.

Sa luptati pentru desrobirea fratilor nostri, a Basarabiei si Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vietii si a caminurilor batjocorite de pagani cotropitori.

Sa luptati pentru a ne razbuna umilirea si nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele si Generalul Vostru.

OSTASI,

Izbanda va fi a noastra. La lupta. Cu Dumnezeu inainte!

Comandant de capetenie al Armatei:

GENERAL ANTONESCU
22 iunie 1941

PROGRAMUL CONFERINȚEI „75 de ani de la dezrobirea Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța”

22 IUNIE 2016
9.30 – 10.00 – Înregistrarea participanților
10.00 – 10.30 – Deschiderea conferinței
Binecuvântarea Conferinței din partea Bisericii Ortodoxe Române
Mesaje de salut
Conf. univ. dr. Vasile ȘOIMARU, coordonatorul proiectului „Romanii din jurul
României”
Prof. univ. dr. Ilie POPA, Fundația Culturală „Memoria”, Filiala Argeș
Dr. în drept, Mihai TAȘCĂ, directorul Institutului de Studiul Arhivelor
 Conf. univ., dr. Vitalie CIOBANU, Centrul de Cultură și Istorie Militară din R. Moldova
10.30 – 13.00. Partea I
COMUNICĂRI ÎN PLEN
Moderatori: Conf. univ. dr. Vasile ȘOIMARU
Prof. univ. dr. Ilie POPA
1. Radu THEODORU, General de flotilă aeriană, veteran de război (București):
22 iunie 1941 – răspuns cu armele invaziei sovietice din anul precedent Terorii Roșii,
deportărilor, prigoanei, desnaționalizării.
2. Theodor CODREANU, dr., scriitor (Huși): Basarabia în cântarul adevărului.
3. Jipa ROTARU, comandor (r), dr. prof. univ. Membru cor. al Academiei
Oamenilor de Știință din România: 22 iunie 1941, prima zi de război. Ostași, vă ordon: treceți
Prutul!
4. Ottmar TRAȘCĂ, Cercetător științific principal II dr., Institutul de Istorie
„George Barițiu” al Academiei Române (Cluj Napoca): Germania și operațiunea
Barbarossa.
5. Sergiu CATARAGA, doctor în istorie, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion
Creangă” (Chișinău): Ofensiva Armatei a 11-a Germană în Basarabia.
6. Nicolae OSMOCHESCU, dr. prof. univ. (Chișinău): Modalități de modificare a
teritoriilor de stat admise de dreptul internațional.
7. Ilie POPA, prof. univ., dr., Cristian-Sebastian Manu (Pitești): Contributii la
genealogia familiei mareșalului Antonescu.
8. Valentin BALAN, cercet. științ., Centrul de Cultură și Istorie Militară din R.
Moldova, Cimitire ale eroilor români și germani pe teritoriul Republicii Moldova.
Discuții
13.00 – 14.00 Pauză de cafea
14.00 – 16.30. Partea a II-a
COMUNICĂRI ÎN SECȚIUNI
Secțiunea I
Moderatori: Mihai TAȘCĂ dr. în drept
Mariana ȚĂRANU, dr. în istorie
1. Ion NEGREI, cercet. științ., Institutul de Istorie al AȘM (Chișinău): Radio București –
22 iunie 1941
2. Petre DINESCU, magistrat (Râmnicu Vâlcea): Aspecte referitoare la întoarcerea
refugiaților și evacuaților basarabeni din județul Vâlcea, în vara anului 1941.
3. Mariana ȚĂRANU, dr. în istorie, cercet. științ., Muzeul Național de Etnografie și
Istorie Naturală (Chișinău): Crimele autorităților sovietice în RSSM (iunie-iulie 1941).
4. Diacon, dr. Dorin Demostene IANCU, Arhiva Sf. Sinod (București): Între dorul de casă
și conștiința slujirii. Preoți basarabeni refugiați în România în anul 1940 si reveniți in
Basarabia in vara anului 1941.
5. Vasile ȘOIMARU, dr. prof. univ. (Chișinău): De cine și de ce ne temem să reconstruim
în Basarabia Turnul Dezrobirii Ei?
6. Serafim ISAC, dr. prof. univ., primarul comunei Ghidighici (Chișinău): Turnul
Dezrobirii Basarabiei în mărturiile locuitorilor com. Ghidighici
7. Maria DANILOV, dr. în istorie, Institutul de Istorie al AȘM (Chișinău): Doua cărți de
istorie dedicate Basarabiei dezrobite.
8. Elena ARAMĂ, dr. hab. în drept, prof. univ. USM, Mihai Tașcă dr. în drept,
Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM (Chișinău): Restabilirea legislației și
justiției românești în Basarabia după 22 iunie 1941.
16.30 – 17.00 Discuții
Secțiunea II
Moderatori: Vitalie CIOBANU, dr. în istorie
Ottmar TRAȘCĂ, dr. în istorie
1. Nina NEGRU, cercet. (Chișinău): Soarta scriitorilor români care au abordat tema
Basarabiei în al Doilea Război Mondial (în perioada postbelică și astăzi).
2. Ion MĂLDĂRESCU, Revista on-line ART EMIS (Râmnicu Vâlcea): 22 iunie 1941,
„Operațiunea Munchen” și măcelul de la Jilava.
3. Nicolae DINESCU, jurnalist (Râmnicu Vâlcea): Raptul de la 28 iunie 1940
4. Petru GANDRABUR, primarul comunei Țiganca, Preot Daniel ANDRIAN, parohul
bisericii din com. Țiganca (Cantemir): Istoria și prezentul Cimitirului de Onoare de la
Țiganca
5. Vitalie CIOBANU, dr. în istorie, Centrul de Cultură și Istorie Militară din R.
Moldova, Petru Costin, colonel (Chișinău): Armata Română în Basarabia (iunie-iulie 1941)
6. Ion ȘIȘCANU, dr. în istorie, prof. univ. (Chișinău): Considerații privind angajarea
României în războiul împotriva Uniunii Sovietice.
7. Ion CERNEI, publicist, (Orhei): Acțiunile de luptă aeronautice Regale Române după 22
iunie 1941.
16.30 – 17.00 Discuții
17.00 – 18.00 – Vizitarea Muzeului Ocupației Sovietice
18.00 Cina
23 IUNIE 2016
10.00 – 13.00
Moderatori: Jipa ROTARU, comandor (r), dr. prof. univ., Membru cor. al Academiei
Oamenilor de Știință din România.
Sergiu CATARAGA, doctor în istorie
1. Lidia PĂDUREAC, dr. în istorie, conf. univ., Universitatea „Alecu Russo” (Bălți):
Demistificarea anului 1941 în memorialistica basarabeană.
2. Pavel MORARU, conf. univ. dr., Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu,
Institutul de Istorie al A.Ș.M.: Evacuarea autorităților sovietice din Basarabia și
organizarea acțiunilor de diversiune în teritoriul părăsit (iunie-iulie 1941).
3. Veronica BOLDIȘOR, cercet. științ. (Chișinău): „Ard malurile Nistrului” – o cartedocument
istoric despre dezrobirea Basarabiei din iunie-august 1941(autor Constantin
Virgil Gheorghiu).
4. Ion VALUȚĂ, dr. prof. univ. (Chișinău): 22 iunie 1941 – un punct astral în soarta
noastră (Mărturii personale).
5. Gheorghe GORDA, publicist (Cernăuți): Martirajul românilor din Nordul
Bucovinei.
6. Valeriu DULGHERU, dr. prof. univ. (Chișinău): Calvarul românilor basarabeni în
perioada 28.06.1940 – 22.06.1941.
7. Mihai TAȘCĂ dr. în drept. cercet. șt. superior, Institutul de Cercetări Juridice și
Politice al AȘM (Chișinău): Organizarea și funcționarea administrației Basarabiei în
perioada 1941-1944.
8. Mihai NICOLAE, Institutul Frații Golescu (București): Românii în fața
agresiunilor bolșevice.
9. Radu DAN, masterand, specialist principal la Arhiva Națională a Republicii
Moldova, Basarabeanul Gherman Pântea – primarul orașului Odesa între 1941-1944
10. Andrei CALCEA, publicist (Orhei): Efectele dezrobirii Basarabiei în județul Orhei
(studiu de caz).
13.00-13.30. Prezentare de carte:
Mihai Tașcă, Ilie Popa și Anatol Petrencu (îngrijitori de ediție), Raptul Basarabiei,
Nordului Bucovinei și Ținutului Herța (Materialele Conferinței științifice internaționale
„75 de ani de la anexarea de către URSS a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului
Herța – 28 iunie 1940”. Chișinău, 12-13 iunie 2015), Ed. Cartea Juridică, Ed. Serebia,
Chișinău, 2015, 392 p. + foto color.
 O istorie a Basarabiei (grup de autori/redactor științific Anatol Petrencu), Ed.
Serebia, Chișinău, 2015, 424 p.
Ottmar Trașcă, Relațiile politice și militare româno-germane: septembrie 1940-august
1944, Ed. Argonaut, Cluj Napoca, 2013, 917 p.
Vizionarea filmului: România-hotarul de răsărit al Europei (Râmnicu Vâlcea).
13.30-14.00: Discuții; Ședința de totalizare

Turnul Dezrobirii Basarabiei

75_de_ani_de_la_dezrobirea_Basarabiei_Bucovine_si_ Tinutului_HertaImaginea de pe Coperta de prezentare a Conferinței „75 de ani de la dezrobirea Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța”, reprezintă  Turnul Dezrobirii Basarabiei, un monument de peste 30 metri realizat în anul 1942 de Octav Doicescu și Dumitru Ghiulamila și amplasat în municipiul Chișinău (azi în Republica Moldova). La dezvelire, pe 1 noiembrie 1942, au fost prezenți Regele Mihai al României și Mihai Antonescu.

Monumentul a fost construit din inițiativa Guvernământului Basarabiei, pe locul de unde mareșalul Ion Antonescu, comandant de căpetenie al armatelor germano-române, în ziua de 15 iulie 1941, a urmărit și a condus operațiile pentru eliberarea orașului Chișinău.

Monumentul se afla pe o colină în fața orașului Chișinău, pe drumul dispre Ungheni. La el au lucrat peste 500 de muncitori timp de 60 de zile, în lunile august-octombrie 1942, folosind piatră scoasă din carierele de la Ghidighici și Cricova.

Ansamblul construcției era format din trei părți: Turnul, Blocul de piatră cu pisanie, Colonada (propilee)

Turnul Dezrobirii Basarabiei (1)

Turnul Dezrobirii Basarabiei (7)

Turnul, de formă pătrată și o înălțime de circa 30 de metri, avea pe fețele lui încrustate 14 semne din marmură, reprezentând stemele României, Basarabiei, Moldovei si a unor județe si orașe importante.

Turnul Dezrobirii Basarabiei (5)

Intrarea în turn era străjuită de un basorelief cu un fragment din Columna lui Traian precum și de următoarele cuvinte „Ca și Columna lui Traian, suntem unde am fost și rămânem unde suntem”.

Turnul Dezrobirii Basarabiei (3)

Turnul Dezrobirii Basarabiei (8)

În interiorul turnului se afla o scară elicoidală care ducea la o cameră de rugă.

Blocul de piatră cu pisania se afla în fața turnului. Blocul era masiv de aproape 8 metri înălțime.

Colonada (propileele) era formată din 24 de stâlpi din piatră pe care erau înscrise numele unităților care au luptat pentru eliberarea Chișinăului.

Turnul Dezrobirii Basarabiei (2)

Turnul Dezrobirii Basarabiei (6)

Întregul monument a fost distrus de către „eliberatorii” sovietici după reocuparea Basarabiei în 1944. În prezent, locația este acoperită cu un strat gros de gunoi industrial. (conform wikipedia)

Surse ale România Breaking News – RBN Press, din R. Moldova, confirmă că există un interes deosebit, manifestat de diferiți oameni de cultură și o serie de asociații obșteștești care vor se refacă celebrul monument pe amplasamentul său inițial (azi localitatea Ghidighici din RM), însă aceștia au întâmpinat de fiecare dată  piedici și impotriviri fățișe atât din partea autorităților Republicii Moldova cât și din partea unor persoane și organizații pro-ruse, care de multe ori s-au soldat chiar cu amenințări la adresa vieții celor care au dorit inițierea acestui proiect.

Publicat de  Dorian Theodorromaniabreakingnews.ro

,

…închise aproape 30 de școli cu limba de predare română

Nemulțumire mare în sânul comunității românești din regiunea Cernăuți, manifestată datorită faptului că în anii de independență a statului ucrainean numai în regiunea Cernăuți au fost închise aproape 30 de școli cu limba română de predare.

Despre acest adevăr care continuă să doară, a declarat în cadrul întâlnirii comunității românești din regiunea Cernăuți cu  senatorii români și vice guvernatorul regiunii Cernăuți Volodymyr Kuliș, domnul Ilie T. Zegrea, președintele Reuniunii Scriitorilor Români din orașul Cernăuți, care a atenționat conducerea regiunii și oaspeții români că noul an de învățământ care va începe în Ucraina, marți, 1 septembrie, va  fi unul neobișnuit, întrucât e pentru prima dată în ultimii ani când se  întâmplă astfel de situații.

Ministerul Învățământului și Științei din Ucraina din lipsă de mijloace financiare, nu a tipărit manuale de limbă și literatură română pentru clasele a patra și a șaptea. Astfel, această indiferență a reprezentanților ministerului respectiv, va crea incomodități copiilor români pe tot parcursul anului de învățământ.

Și încă o veste îngrijorătoare.

În timp ce se trage un semnal de alarmă că se reduc școlile românești din regiunea Cernăuți, cei prezenți la întâlnirea cu înalții oaspeți români au menținat faptul că procesul de optimizare în Ucraina, va reduce începând cu 1 septembrie 2015 încă două școli românești din Ținutul Herța. E vorba de școlile primare din satele Lunca și Târnauca, care urmează să fie închise, motivându-se, numărul redus de copii care frecventează aceste școli. În situația dată comunitatea locală urmează să-și spună cuvântul. Potrivit afirmațiilor făcute de domnul vice guvernator, Volodymyr Kuliș, nici o școală nu poate fi închisă dacă comunitatea locală se împotrivește unor astfel de decizii. Să sperăm că locuitorii satelor Lunca și Târnauca nu se vor lăsa atât de ușor amăgiți ca să li se închidă școala în sat. „Astăzi vor rămâne fără școală, mâine vor insista să li se închidă biserica, iar pomâine acești oameni vor putea vorbi în limba română doar pe ascuns”, afirma unii lideri ai comunității românești din regiunea Cernăuți la întâlnirea de astăzi cu senatorii români și reprezentanții administrației regionale de stat Cernăuți.

Ținutul Herța

Ținutul Herța

Ținutul Herța este aproximativ același cu raionul Herța din Regiunea Cernăuți (Ucraina). Populația acestui teritoriu este de 32.000 de locuitori (conform recensământului din Ucraina din 2001). 93% din populație este de etnie română și toate satele din raion sunt exclusiv românești, în afară de satulMamornița (situat în extremitatea nord-vestică a regiunii), care e în principal locuit de ucraineni. Teritoriul a aparținut Principatului Moldovei iar apoiRomâniei până în anul 1940, când trupele sovietice l-au ocupat, deși potrivit anexei secrete a tratatului de neagresiune sovieto-german de la 1939,Uniunea Sovietică nu pretindea decât ocuparea Basarabiei. Prin urmare, teritoriul a fost dat Ucrainei sovietice și, de la 1991 până astăzi, face parte din statul ucrainean. Conform tratatului de prietenie dintre România și Ucraina din 1997, România renunță la acest teritoriu. Cu toate acestea, numeroase organizații din Bucovina de Nord cât și din România au atacat această decizie și au cerut guvernului român să renunțe la tratat în 2007.

Herța (în ucraineană Герца, transliterat Herța, în rusă Герца, transliterat Gherța, în germană Herza și în poloneză Herca) este un oraș în regiunea Cernăuți(Ucraina), centru administrativ al raionului omonim. Este situat la o distanță de 28 km sud-est de orașul Cernăuți și la 21 km nord de orașul Dorohoi.

Localitatea este situată la o altitudine de 160 metri, în partea de est a raionului Herța, pe râul Herța (un afluent al Prutului), în apropiere de granița cu România. Are 2,101 locuitori, preponderent români.

Localitatea Herța a făcut parte încă de la înființare din Principatul Moldovei, aflându-se la câțiva kilometri nord de orașul Dorohoi. Prima menționare documentară a localității datează din data de 20 decembrie 1437. Ca urmare a relațiilor comerciale dezvoltate, a primit în anul 1672 statutul de târg, printr-un hrisov al domnitoruluiGheorghe Duca.

Până la încorporarea Bucovinei la Austria, în 1775, a făcut parte din Ținutul Cernăuți. Între anii 1775-1777, orașul a fost ocupat de armatele austriece, dar târgul, împreună cu circa 30 de sate, a revenit Moldovei, în cadrul nou-înființatului Ținut Herța. Acest ținut a fost desființat în anul 1834 și înglobat Ținutului Dorohoi. Statutul de târg al orașului Herța a fost confirmat în 1817 de Scarlat Callimachi și în 6 iulie 1824 de către Ioniță Sandu Sturdza.[1]

După Unirea Principatelor Române la 24 ianuarie 1859, târgul Herța a intrat în componența statului român. La recensământul din 1860, Herța era oficial a 25-a localitate urbană a Moldovei, după numărul populației (2754 locuitori). În anul 1864 i s-a recunoscut statutul de oraș. La 1901, Marele Dicționar Geografic al Romîniei consemnează că Herța avea 1.160 de locuitori, dintre care majoritatea (820) erau evrei; orașul avea 2 biserici ortodoxe, 2 sinagogi, o școală de băieți și una de fete; în 1884 în oraș se înființase primul birou telegrafo-poștal cu telefon.

În perioada interbelică, orașul Herța a făcut parte din componența României, în Plasa Herța a județului Dorohoi. Conform recensământului din anul 1930, locuiau 8.368 persoane, aproape în totalitate români.

În perioada interbelică, în comuna urbană Herța se desfășura un mic comerț de vite și cereale. Aici funcționau o pretură, o judecătorie mixtă, o percepție fiscală, un oficiu P.T.T., un oficiu telefonic și un serviciu sanitar. De asemenea, pe plan educativ-cultural, existau 2 școli primare de stat, 1 școală primară confesională, 1 cerc de lectură, 1 societate sionistă, 2 biserici ortodoxe și 7 sinagogi și case de rugăciune evreiești. Prin oraș trecea drumul național Cernăuți – Herța – Noua Suliță –Lipcani .

Acest teritoriu nu a făcut parte niciodată din regiunea Basarabia sau din regiunea Bucovina, ci din regiunea cunoscută astăzi sub denumirea de Ținutul Herța și care a aparținut Moldovei și apoi României, până la cel de-al doilea război mondial.

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia și Bucovina de Nord au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. Cu toate acestea, deși nu era prevăzută nici în Pactul Ribbentrop – Molotov și nici în notele ultimative sovietice din 26 iunie 1940 decât cedarea celor două teritorii mai sus-amintite și care nu făcuseră parte din Vechiul Regat, trupele sovietice au săvârșit încă un abuz prin încălcarea termenilor ultimatumului și au ocupat și un teritoriu cu o suprafață de 400 km² și o populație de aproximativ 50.000 de locuitori din Vechiul Regat, teritoriu cunoscut astăzi sub denumirea de Ținutul Herța. Sovieticii au afirmat ulterior că au ocupat acest teritoriu din cauza unei erori cartografice, deoarece sovieticii trăsese pe hartă o linie de demarcație cu un creion gros de tâmplărie.

Reintrat în componența României în perioada 1941-1944, orașul a fost aproape complet distrus în primele zile de război. Ținutul Herța a fost reocupat de către URSS în aprilie 1944 și integrat în componența RSS Ucrainene. Cu toate că Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947 a menționat ca „frontiera sovieto-română este fixată în conformitate cu acordul sovieto-român din 28 iunie 1940”, URSS-ul a refuzat să restituie României Ținutul Herța .

După reocuparea orașului de către sovietici, Herța a fost reconstruită, dar populația nu a mai atins nivelul populației din perioada interbelică. Între anii 1940-1962, orașul Herța a fost reședința administrativă a raionului Herța. În următorii 30 de ani, orașul nu s-a mai dezvoltat, întreg raionul Herța fiind inclus în raionul Adâncata.

Începând din anul 1991, orașul Herța face parte din raionul omonim al regiunii Cernăuți din cadrul Ucrainei independente, fiind centru administrativ raional. La recensământul din 1989, numărul locuitorilor care s-au declarat români plus moldoveni era de 1.443 (1.327+116), reprezentând 68,00% din populația localității. La acel moment, mai locuiau 409 ucraineni, 222 ruși, 14 evrei, 3 poloni și 31 persoane de alte etnii . În prezent, orașul are 2.101 locuitori, preponderent români.

În anul 1993 orașul a încorporat 56.5 hectare de teren din satul Târnauca, 8.3 hectare de teren din satul Molnița, suprafața orașului crescând la 322.3 hectare. În prezent, aici funcționează una din cele mai mari întreprinderi de pielărie din regiune, cu peste 1.300 muncitori, o fabrică de cărămidă și 3 școli.

Liceul din Herța poartă din anul 1968 numele scriitorului român Gheorghe Asachi (1788-1869).

 

Editat și publicat de Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro / surse:BucPress.euro.wikipedia.org

,

Ziua de 1 aprilie a fost instituită de Parlamentul României, în mai 2011, ca Zi națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie.

Urmare a ultimatumului dat de sovietici la 28 iunie 1940, România a fost obligată să cedeze Basarabia, teritoriul dintre Prut și Nistru, și partea de nord a Bucovinei.

La 1 aprilie 1941, un numeros grup de aproximativ 2-3000 de români, după unele surse chiar de 4000 -5000, locuitori ai satelor de pe valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față icoane, prapuri și cruci din cetină, au format o coloană pașnică și s-au îndreptat spre noua graniță sovieto-română, la Fântâna Albă, încercând să se refugieze din Uniunea Sovietică în România. Aceștia au fost împușcați sau înjunghiați de către grănicerii sovietici și aruncați în gropi comune, peste care s-a turnat var stins. Supraviețuitorii au fost urmăriți și spintecați cu sabia. După masacrul denumit și ,,Katynul românesc” a fost declanșată o amplă operațiune de represalii. Astfel, în noaptea zilei de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia și Kazahstan. Au urmat în decursul anilor de după război alte zeci de mii de deportări din Basarabia și Bucovina de Nord…

În memoria martirilor, eroilor și deportaților necunoscuți…

Ion al lui ion
cu graiul blând și plecăciuni umile,
cel strămutat în mari pustieăți uitate,
Ioane, îngropatule de viu,
ucisule cu zile,
nici cunoscut de nimeni
locul tău de veci,
nici plâns, nici prohodit și nici sicriu…
Și-apoi:
de unde atâtea lumânări
la câți Ioni avurăm noi prin sate? …
Zvârliți de mult sub greii bulgări reci,
și unde-i groapa lor, deasupra-i să te apleci?

A nu se uita că Nordul Bucovinei, Ținutu Herța, Basarabia (R. Moldova), Sudul Basarabiei (Bugeac), este pâmânt românesc, sfințit din plin de sângele românilor martiri…

Video (Biserica „Precupeții Noi” din București, 1 aprilie 2015) : Slujba de pomenire a românilor, eroi martiri, victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie. (la minutul 9.00 – imagini cutremuratoare cu romanii basarabeni uciși de călăii sovietici și aruncați în gropile comune, descoperite după aliberarea Basarabiei de către armata română în 1941 / imagini de arhivă)

Material video realizat întru cinstirea memoriei românilor eroi martiri, la Biserica ”Precupeții Noi” din București.

A oficiat slujba de pomenire:
Parintele Tudor Peiu,
Parintele Marin Comanescu
Organizatori și Participanți
Asociația Culturală Herța
Asociația Culturală Pro Basartabia și Bucovina
Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina

Autor: Dorian Theodor, Redactor Șef – Romania Breaking News / Bucuresti /1 Aprilie 2015
Imagini de arhiva: Daniel Siegfriedsohn, Redactor `Istorie in Imagini` – Romania Breaking News

Video:Parintele Tudor Peiu despre martirii de la Fântâna Alba, Herța, Nordul Bucovinei, Basarabia

Video: Mircea Budacu de la Sociatea Culturală Bucovina, despre ajutorul Părintelui Peiu și martirajul romanilor de la Lunca,  …în conexiune cu Fântâna Alba 

Video: Dumitru Curcă – președintele filialei București a „Societății pentru cultură și literatură română în Bucovina”, despre martirii români din Bucovina

Video: Ștefan Hostiuc (Mesager Bucovinean) despre românii care au păstrat vie memoria martirilor și a ținuturilor din care s-au refugiat

*Memento:
Ziua de 1 aprilie a fost instituită de Parlamentul României, în mai 2011, ca Zi națională de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie.

Istoria unei zile negre din Istoria Neamului Românesc – 1 Aprilie 1941 la Fântâna Albă, pe pământ românesc răpit de sovietici, făcut „cadou” Ucrainei.

Ca urmare a pactului sovieto-german si a ultimatumului dat de Sovietici de cedare a Basarabiei a Bucovinei de Nord si a Tinutului Herta, o populatie de 4 milioane de romani au ramas sub cizma ruseasca, sperand mereu la reintregirea cu familiile lor ramase in Tara.

Imediat ce administrația și armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roșie și NKVD-ul au ocupat teritoriul. Multe familii au fost luate prin surprindere de această desfășurare rapidă a evenimentelor cu membri de ambele părți ale noii granițe. În această situație mulți dintre ei au încercat să se reunească cu familiile trecând granița în Romania ilegal.

In anul 1941, In teritoriul ocupat cu nici un an in urma al Bucovinei de Nord, pentru a „demasca elementele dusmanoase”, NKVD-ul a lansat un zvon cum ca la 1 aprilie se va permite trecerea noii granite catre Romania a celor care nu doresc sa traiasca sub regimul de ocupatie. Cateva mii de romani, ce proveneau din comunele Icesti, Carapciu, Suceveni, Iordanesti, Patrautii de Jos, Patrautii de Sus si din satele Cupca si Dimca, cu dorinta de a trece granita sovieto-romana si de a scapa de ororile bolsevice au raspuns acestui apel, pornind in acea dimineata spre frontiera, in frunte cu praporii de la biserici.

In satul Cupca, multimea numara peste 3.000 de oameni, unii dintre ei purtand brauri tricolore. Din biserica din Suceveni se iau trei cruci, iar pe una dintre ele se infasoara un steag alb, tocmai pentru a arata autoritatilor sovietice intentiile pasnice. In fruntea coloanei se afla si un tricolor.

Din marturii, reiese ca participantii au cerut incunviintarea autoritatilor din zona pentru a trece frontiera, dar acestea erau complet indiferente la rugamintile lor. Luandu-si destinul in propriile maini, multimea se indreapta spre granita.

Video: Crimele sovieticilor în Bucovina. Masacrul de la Fântâna Albă

În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici îi așteptau ascunși în pădure. Atunci cand coloana a aparut s-a dezlantuit iadul. Sovieticii au tras in plin cu mitralierele, încontinuu, secerând copii, femei, barbati, batrani. Cei putini care au reusit sa fuga au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia.

Cei răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi deavalma. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi,

Câțiva, „mai norocoși”, au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var.

După masacru a fost declanșată o operațiune vastă de represalii. Astfel, în noaptea zilei de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicați din casele lor și deportați în Siberia și Kazahstan. Au supraviețuit puțini. Între 1940-1941, din cauza emigrărilor, deportărilor și asasinatelor, din cei peste 250.000 de români din Oblastul (regiunea) Cernăuți au mai rămas doar 192.000. S-a afirmat că aceste persecuții au făcut parte dintr-un program deliberat de exterminare a populației românești, plănuit și executat de regimul sovietic.

Astazi, la fata locului exista doar un monument de lemn cu inscriptii in romana si ucraineana, precum si o cruce simpla de lemn, care marcheaza groapa comuna. Mai exista o troita impresionanta la Manastirea Putna care comemoreaza mortii de la Fantana Alba. Fantana Alba a fost cel mai mare unic masacru comis de sovietici in teritoriile locuite de romani, un autentic Katyn al nostru, dar este departe de a fi singurul. Pe langa masacre au existat deportarile, foametea organizata din 1946-1947, incarcerarile in Gulag s.a.m.d. Daca in Romania din hotarele post-belice, numarul victimelor comunismului este estimat undeva intre 300.000 si un milion, printre cele mai ridicate din fosta Europa de Est, numai in Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Hertei acest numar urca la un milion si jumatate, facandu-le cele mai insangerate pamanturi romanesti din secolul XX! Cand compatriotii nostri ii judeca pe unii basarabeni, ale caror actiuni poate lasa de dorit, sa nu uite ce teroare au trait ei si ce poate face teroarea asupra psihicului uman.

La 70 de ani dupa masacrul de la Fantana Alba, Parlamentul Romaniei a adoptat Legea nr. 68/10.05.2011, instituind 1 aprilie ca Zi nationala de cinstire a memoriei romanilor – victime ale masacrelor de la Fantana Alba si alte zone, ale deportarilor, ale foametei si ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic in Tinutul Herta, nordul Bucovinei si intreaga Basarabie. Aceasta zi nu a fost insa marcata inca asa cum se cuvine si cum cere legea respectiva.

***

,

I N V I T A Ț I E

Masacrul de la Fântâna Albă (1 aprilie 1941) a fost numai începutul… A rămas în conștiința românească prin numărul victimelor și sălbăticia cadrelor sovietice; un act de pură bestialitate. Fusese precedat de masacrul de la Lunca (6/7 februarie 1941), asasinatele de la Igești (iunie 1941) și a continuat cu celelalte „metode de pacificare” proprii ocupantului sovietic. Au urmat adică, deportările, procesele de „trădare a patriei sovietice”, arestările, torturile, exterminarea. Satul Frunza din Ținutul Hertei a fost șters de pe fata pământului. La fel s-a întâmplat între Tereblecea și Siret, în satul Prisaca… A mai urmat și marea foamete din 1946-1947 și „vigilența revoluționară” ulterioară…
Iată de ce Legea nr. 68 / 2011 a instituit o zi de cinstire a memoriei românilor – victime ale represiunii organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie.

Vă invităm luni 31 martie 2014, ora 18:00 la Clubul Țăranului pentru premiera de sală a „Memorialului deportaților”, realizat de FILARET ACATRINEI  (o producție T.V.R. INTERNATIONAL , imaginea VIOREL NICOLAU). Documentarul evocă suferința deportaților români , pierduți în zonele asiatice, visând întoarcerea la vetrele lor, revenire pe care doar putini dintre ei au mai apucat-o…

R.B.N. Press este partener media al evenimentului.

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press