ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "evrei"

evrei

,

Filmul „Struma”, al regizorului Simcha Jacobovici, va fi proiectat, în această seară, de la ora 19:00, la Institutul Cultural Francez din București, în cadrul Zilelor filmului dedicat memoriei Holocaustului scrie agenția rador.ro citată de romaniabreakingnews.ro

Nava Struma

Pelicula spune povestea celor 790 de evrei români care s-au îmbarcat, pe 12 decembrie 1941, pe vasul ‘Struma’, încercând să se refugieze în Palestina. Nava a fost, însă, torpilată, în Marea Neagră, de un submarin rusesc și scufundată, iar în urma tragediei a existat un singur supraviețuitor. Coordonatoarea evenimentului organizat de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Elizabeth Ungureanu, a vorbit despre importanța proiecției din această seară.

Elizabeth Ungureanu: Filmul se centrează pe povestea celor aproape 800 de evrei români care urcă la bordul unei ambarcațiuni, ‘Struma’, care se duce Palestina. Cred că a nu uita foarte bine se pliază pe a nu se repeta, și acesta este practic și scopul pentru care încercăm să aducem către publicul larg acest tip de eveniment.

Între 1938 și 1940, 25 de nave reușiseră să plece din porturile românești cu destinația Palestina. În anii care au urmat (1940-1944) au putut pleca alte vase, patru dintre ele au ajuns la destinație („Morina“, „Bulbul“, „Cazbek“ și „Patria“), iar două („Struma“ și „Mefkure“) au fost scufundate în Marea Neagră, împreună cu toți cei aflați la bord, conform Evz.ro

Tragedia vasului „Struma“ a devenit foarte cunoscută prin prisma faptului că, dintre cei 769 de pasageri (dintre care peste 70 de copii), nu a existat decât un singur supraviețuitor, David Stoliar, pe atunci un tânăr în vârstă de 19 ani.
„Struma“,un vechi barcaz bulgar cumpărat de organizațiile evreiești, care naviga sub pavilion panamez și care trebuia să asigure o singură traversare până în Palestina, a plecat din portul Constanța pe 12 decembrie 1941, la orele 14.30.

Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro

,

Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului este un eveniment național ținut pe 9 octombrie în România, dedicat comemorării victimelorHolocaustului, în special, rolului României în acest episod al istoriei. În această zi, diverse ceremonii au loc în toată țara, pentru a comemora evreii și rromii care au murit în Holocaust.

Data de 9 octombrie a fost aleasă deoarece în această zi, în 1941, a început deportarea evreilor din Bucovina în Transnistria. Bucovina revenise sub administrația României conduse de Ion Antonescu în luna iunie a aceluiași an.

Prima Zi Națională de Comemorare a Holocaustului a fost ținută în 2004.

Memorialul holocaustului din Bucuresti

Memorialul Holocaustului din Bucuresti

Cu prilejul Zilei Holocaustului în România, se menționează în HG, ”vor fi organizate acțiuni culturale, simpozioane, mese rotunde și alte acțiuni cu tematică specifică”. Autoritățile administrației publice „vor acorda sprijin de specialitate pentru organizarea și desfășurarea manifestărilor ocazionate de acest eveniment”.

În 2009, la 8 octombrie, a fost inaugurat Memorialul Holocaustului din România, un ansamblu sculptural realizat de artistul Peter Jacobi, în prezența președintelui Traian Băsescu, dar și a numeroși reprezentanți ai comunității evreiești.

Pe o suprafață de 2.894 mp din domeniul public al Capitalei, au fost ridicate cinci construcții: un Memorial, Steaua lui David, Via Dolorosa, Roata Țiganilor și Coloana. Inițiativa realizării monumentului a aparținut Ministerului Culturii și Cultelor, ca urmare a recomandărilor Comisiei internaționale pentru studierea Holocaustului în România și a consultărilor cu reprezentanți ai Federației Comunităților Evreiești din România, ai Comisiei Wiesel și ai supraviețuitorilor Holocaustului. Monumentul a costat 17 milioane lei, bani plătiți de Ministerul Culturii. La ceremonie, al cărei amfitrion a fost actrița Maia Morgenstern, au vorbit marele rabin Menachen Hacohen, primul rabin Shlomo Sorin Rosen, precum și președintele Traian Băsescu.

romaniabreakingnews.ro

,

shimon_peres

Fostul presedinte al Israelului Shimon Peres, laureat la Premiului Nobel pentru Pace a murit miercuri dimineata la orele 03.40 (00.40 GMT) la Tel Aviv la varsta de 93 de ani, a informat Israel News Agency, preluata de Reuters și citat de romaniabreakingnews.ro

Shimon Peres, unul dintre parintii fondatori ai statului Israel, a murit marti noapte intr-un spital din Tel Aviv, la varsta de 93 de ani. In urma cu doua saptamani Peres suferise un atac cerebral, din cauza caruia a ramas sedat si intubat. Marti starea lui s-a deteriorat brusc, iar familia a decis ca nu va fi tinut in viata cu ajutorul aparatelor. De-a lungul timpului a detinut diferite portofolii ministeriale, a condus guvernul israelian si a fost sef al statului intre 2007 si 2014. Din toata lumea se revarsa acum mesaje de condoleante.

Shimon Peres, președintele isrelian care a recunoscut că românii au salvat viețile evreilor

Shimon Peres, presedintele statului Israel: “Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecată a Europei, în perioada nazistă, românii au salvat viețile multor evrei de aici – 400.000 de evrei -, care au venit în Israel și au contribuit și contribuie la construirea Israelului; ei iubesc Israelul, dar nu și-au uitat iubirea pentru România, și-au păstrat cultura românească. Pentru aceasta, doresc să mulțumesc poporului român.” – 12 August 2010, Bucuresti, Palatul Cotroceni

Intr-un text memorialistic al fostului rabin al Clujului, Moshe Carmilly-Weinberger, datat “New York, în luna mai 1988″, text intitulat AJUTORUL ROMANIEI ÎN ACȚIUNEA DE SALVARE A EVREILOR ÎN TIMPUL NAZISMULUI, autorul afirmă:

“În primul rând putem afirma ca un fapt cert că nu am fi fost capabili să realizăm operația de salvare, dacă nu am fi primit ajutor din partea unor oameni, neevrei, cu gândire umanistă, antifascistă. Și când reexaminez trecutul, în fața mea apare în special figura unui om, care fără nici o ezitare s-a alăturat celor prigoniți, întinzându-ne mâna sa protectoare și frățească. Acest om a fost profesorul RAOUL SORBAN. […] Prima inițiativă de a găsi soluții, de a lua niște măsuri pozitive i-a aparținut lui RAOUL ȘORBAN. La începutul anului 1941 mi s-a adresat cerându-mi ajutor […] Nu se pot enumera pe scurt toate acele inițiative ale lui RAOUL ȘORBAN, care au fost decisive în evoluția unor importante operațiuni. Pe scurt, aș aminti un fapt decisiv pentru destinul operațiunii, anume că, prin mijlocirea lui RAOUL ȘORBAN, s-a realizat o largă cooperare, cu participarea lui EMIL HAȚIEGANU, a episcopului IULIU HOSSU, a lui AUREL SOCOL, a mai multor preoți greco-catolici și ortodocși, ca TITUS MOGA, FLOREA MUREȘAN, VASILE AȘTILEANU, COSMA, STĂNESCU și a altora, a lui EUGEN FILOTTI, ambasadorul României la Budapesta, a consulului României la Oradea, MIHAI MARIN, a colonelului MIHAI GURGU, atașat militar – cu mașina căruia au fost trecuți peste graniță, în România, mai mulți evrei și neevrei, între ei dr. ERNEST MARTON – și a colonelului VICTOR CUPȘA din Turda, datorită căruia s-au obținut sute de documente de călătorie pentru evreii refugiați în România, a profesorului dr. CORIOLAN TĂTARU din Sibiu și a multor altora. Datorită acestei colaborări a fost mobilizată populația românească de-a lungul întregii frontiere româno-maghiare, care, în mod dezinteresat, a facilitat trecerea graniței de către evrei.

RAOUL ȘORBAN a fost și omul de legătură între mine și > care își primeau onorariile numai după ce se reîntorceau cu mesajul cifrat, stabilit de mine, dovedind că operațiunea de trecere a frontierei a reușit. […] Dupa ce am sosit la București, am fost ajutat din nou de RAOUL ȘORBAN, întrucât el s-a alăturat acțiunii de salvare a evreilor, condusă de A.L. ZISSU, șeful mișcării sioniste din România.

Prin mijlocirea lui RAOUL ȘORBAN am intrat in legătura cu IULIU MANIU. […] RAOUL ȘORBAN, gata să facă orice sacrificiu, a luat formularele pe care le-am primit de la IULIU MANIU și a trecut clandestin granița în Ungaria, la Cluj, ca să le împartă evreilor ce urmau să vină în România. Dar la Cluj nu a mai găsit evrei. Maghiarii au golit ghetoul din Cluj în numai 6 săptămâni. Cu această știre cumplită a revenit RAOUL ȘORBAN la București.” mai mult integral aici: Presedintele Israelului, Shimon Peres: Romanii au salvat de la moarte 400.000 de evrei. Cum au actionat preotii romani din Ardealul ocupat de unguri pentru a-i scapa pe evrei de la Auschwitz prin Retelele Omeniei conduse de Raoul Sorban

Shimon Peres

Shimon Peres a fost de două ori prim-ministru între 1984 și 1986 și în 1995-1996, iar apoi președinte din 2007 până în 2014. Prezent pe scena politică încă de la crearea statului Israel în 1948, el a evoluat în o mulțime de funcții cu același simț al responsabilității.

La 93 de ani, el a rămas activ prin Centrul Peres pentru pace, care promovează coexistența pașnică între evrei și arabi.

Omul politic Shimon Peres, prim-ministru (13 septembrie 1984 — 20 octombrie 1986 și 4 noiembrie 1995 — 18 iunie 1996), cel de-al nouălea președinte din istoria Israelului (15 iulie 2007 — 24 iulie 2014), laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1994, pe care l-a împărțit cu Yitzhak Rabin și cu liderul palestinian Yasser Arafat, s-a născut la 21 august 1923, la Visnieva (Polonia, astăzi Belarus), în familia unui comerciant.

În 1933, a emigrat, împreună cu familia, în Palestina, teritoriu aflat sub mandat britanic, unde tatăl său se stabilise cu doi ani în urmă. A urmat cursurile Școlii agricole Ben Shemen din Lod.

Și-a început cariera politică la vârsta de 20 de ani, devenind membru și, la scurtă vreme după aceea, secretar al mișcării regionale de tineret Hano’ar Ha’oved. Cel care i-a înlesnit ascensiunea politică a fost David Ben-Gurion, considerat a fi părintele fondator al statului Israel.

În 1948, Shimon Peres a fost detașat la Cartierul general al Haganah (organizație paramilitară antibritanică), pentru a supraveghea achizițiile de armament și efective militare. Ulterior, premierul David Ben-Gurion l-a numit șeful delegației permanente a Ministerului Apărării în SUA. În paralel cu misiunea desfășurată în SUA, Shimon Peres a urmat cursurile Universității din New York și ale Harvard School of Public Administration. A revenit în Israel în 1952. Un an mai târziu, a fost numit director general în Ministerul Apărării și, în 1959, ministru al Apărării.

A jucat un rol esențial în crearea sistemului de apărare al Israelului, dezvoltând relații strânse în domeniul militar cu Franța și R.F. Germania (1952-1965). Shimon Peres și Ben-Gurion au fost excluși din Partidul Muncitoresc Unit (MAPAI) (septembrie 1965), după ce Ben-Gurion fondase RAFI (Lista Muncitorilor din Israel). MAPAI și RAFI au fuzionat, dând naștere Partidului Muncii, condus de Golda Meir (1968).

A fost numit ministru al Transporturilor și comunicațiilor în guvernul condus de Golda Meir (1970) și ministru al Apărării în Guvernul Yitzhak Rabin (1974). După demisia premierului Y. Rabin (februarie 1977), Shimon Peres și-a asumat provizoriu conducerea guvernului.

Alegerile pentru Knesset, din mai 1977, au adus la guvernare Blocul Likud, condus de Menahem Begin. În același an, Shimon Peres a devenit liderul Partidului Muncii. În urma scrutinului legislativ din 23 iulie 1984, Partidul Muncii și Blocul Likud au format un guvern de unitate națională, în care Shimon Peres și Yitzhak Shamir (noul lider al Likud după retragerea lui Menahem Begin din politică) au ocupat fotoliul de prim-ministru, respectând principiul rotației. După atentatul din 4 noiembrie 1995, soldat cu decesul premierului Yitzhak Rabin, Shimon Peres a format un nou guvern de coaliție, în funcție până la alegerile anticipate din 29 mai 1996, care l-au adus în fruntea guvernului pe Benjamin Netanyahu.

A demisionat din funcția de președinte al Partidului Muncii, locul său fiind luat de Ehud Barak, la 3 iunie 1997. În 2000, a candidat pentru funcția de președinte al Israelului din partea Partidului Muncii, dar a pierdut în favoarea lui Moshe Katzav. În 2007, Partidul Kadima, la putere în Israel în frunte cu premierul Ehud Olmert, a susținut candidatura lui Shimon Peres pentru funcția de președinte al statului. A fost ales de Knesset, legislativul unicameral de la Ierusalim, în funcția supremă (13 iunie 2007), devenind cel de-al nouălea președinte din istoria Israelului (15 iulie 2007). La 83 de ani, el a învins alte două personalități înscrise în cursa pentru președinție, deputatul Likud, Reuven Rivlin, și deputata Colette Avital, născută în România. A deținut funcția de președinte până la 24 iulie 2014.

Shimon Peres este considerat, la fel ca și Yitzhak Rabin și Yasser Arafat, artizanul Acordului de pace israeliano-palestinian (septembrie 1993), cei trei fiind recompensați, în octombrie 1994, cu Premiul Nobel pentru Pace.

În noiembrie 2008, Peres a fost distins cu Mare Cruce al Ordinului Sf. Mihail și St George de la Regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham din Londra. În iunie 2014, el a primit Medalia de Aur a Congresului Statelor Unite, în cadrul unei ceremonii organizate la Washington, unde șeful statului israelian și-a exprimat admirația pentru ‘visul american’.

La 14 ianuarie 2016, a suferit un atac cardiac fiind supus unei intervenții chirurgicale într-un spital de lângă Tel Aviv.

La 13 septembrie 2016, a fost spitalizat de urgență pentru terapie intensivă, după ce a suferit un accident vascular cerebral major.

romaniabreakingnews.ro

,

Mai mulți teroriști din cadrul rețelei Stat Islamic au elaborat planuri pentru a ucide copii evrei în Turcia “în următoarele 24 de ore sau în următoarele zile”, țintind grădinițe, școli și centre de tinetet, informează Sky News, citând surse din cadrul serviciilor de informații, scrie Mediafax.

51740e2c2f7e4b5fa282c4a8e35cb1e6Informații despre ceea ce responsabilii serviciilor de informații descriu drept un atac “iminent” au fost obținute de la șase membri ai așa-zisului Califat, care au fost arestați în orașul turc Gaziantep săptămâna trecută.

Cea mai vizată locație a atacului este sinagoga din districtul Beyoglu din Istanbul, unde se află un centru al comunității și o școală.

“În acest context, măsuri de securitate extraordinare sunt luate dincolo de nivelul de alertă ridicat, instaurat de poliția turcă, și este adoptată o atitudine vigilentă în rândul comunității evreiești”, a declarat o sursă din cadrul serviciului de informații, pentru Sky News.

“Nu știm pentru când este programat atacul. Ar putea avea loc în următoarele 24 de ore sau în următoarele zile”, a precizat sursa.

Turcia a primit aproximativ trei milioane de refugiați și există dovezi solide că mai mulți atacatori care au participat la atentatele de la Paris și Bruxelles și care au cetățenie europeană, au mers în Siria pentru a se antrena și s-au întors în Europa, ascunși printre refugiați.

Turcia se află în prezent sub presiunea din ce în ce mai mare a rețelei Stat Islamic și a separatiștilor kurzi.

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Sursa: Statul Islamic pregătește un atac împotriva evreilor

,

 S-e comemoreză 77 de ani de la ´Noaptea de cristal´

În noaptea de 9 noiembrie 1938, în Germania nazistă au fost incendiate sinagogi, magazine și locuințe deținute de evrei. Sub ochii germanilor și întregii lumi, evrei au fost umiliți și supuși violențelor.

Îmi amintesc foarte bine de zorii zilei de 10 noiembrie„, afirmă W. Michael Blumenthal. „Tatăl meu abia fusese arestat. Profitând de agitația din casă, de neatenția mamei, am putut să ies pe stradă. Am văzut vitrine sparte pe artere principale ale Berlinului și sinagoga distrusă din Fasanenstrasse. Nu mai ardea, doar fumega„. Blumenthal era pe atunci un băiat în vârstă de 12 ani. La 76 de ani de atunci, el trăiește tot la Berlin, și ocupă funcția de director al Muzeului Evreiesc. Este american. Cândva a deținut cetățenia germană.

Umiliți și bătuți
În noaptea de 9 spre 10 noiembrie au avut loc în Germania și Austria anexată acțiuni violente împotriva evreilor. Sute de sinagogi și case de rugăciune au fost jefuite, distruse și incendiate. Oameni au fost batjocoriți, bătuți și, în unele cazuri, uciși, în plină stradă, doar fiindcă erau evrei. Poliția nu a intervenit iar pompierii au acționat doar pentru a împiedica extinderea incendiilor asupra clădirilor învecinate.

Dar, acesta nu a fost decât începutul. Pe 10 noiembrie au fost internați în lagărele de concentrare Dachau, Sachsenhausen și Buchenwald 30.000 de bărbați evrei. Între ei s-a numărat și tatăl lui W. Michael Blumenthal. „Îmi amintesc încă ce a spus mama când tata a fost luat de doi polițiști. A strigat: ce s-a întâmplat? Ce faceți cu el? Ce a făcut? Chiar dacă aveam doar 12 ani, am simțit teama care pusese stăpânire pe mama„, își amintește el.

De ce pe 9 noiembrie 1938?

La comemorarea a 75 de ani de la acest eveniment (noiembrie 2013), o expoziție organizată în capitala Germaniei, Berlin, au fost prezentate relatările, până în prezent necunoscute, ale diplomaților străini prezenți la Berlin în acea perioadă – dezvăluindu-ne cum aceste evenimente șocante nu au atras mai mult de o condamnare vagă din partea oficialilor.

Kristallnacht – 76 de ani de la Noaptea de Cristal

KristallnachtConsulul general britanic la Berlin, Robert Townsend Smallbones, este un astfel de caz. La momentul declanșării Kristallnacht, consulul văzuse deja o mare parte a lumii și petrecuse opt ani înGermania, în cadrul corpului diplomatic britanic. În pofida faptului că în Germania era la acel moment o dictatură nazistă, britanicul de 54 de ani avea o părere extrem de bună despre germani. Germanii “sunt, de obicei, blânzi cu animalele, copiii, persoanele în vârstă și infirmii. Nu mi s-a părut că felul lor de a fi există vreo cruzime”, nota diplomatul într-un raport către Ministerul de Externe de la Londra.

Dată fiind părerea sa despre germani, reprezentantul Imperiului Britanic a fost cu atât mai uimit de evenimentele de la începutul lunii noiembrie 1938. La Paris, Herschel Grünspan, un refugiat evreu de 17 de ani originar din Hanovra (nordul Germaniei), l-a împușcat pe diplomatul german Ernst vom Rath într-un act de protest împotriva politicilor lui Hitler privind evreii. Dacă la început naziștii au urmărit doar evreii din regiunea Hesse din jurul Frankfurtului, după moartea lui Rath, la 9 noiembrie, pogromurile s-au răspândit în întregul Reich, fiind incendiate sinagogi, sparte vitrinele magazinelor evreiești și mii de oameni duși în lagăre de concentrare și maltratați.

Pogromurile din noiembrie 1938 au durat mai multe zile, deși cărțile de istorie se referă adesea la eveniment ca la o singură “Noapte de cristal”, deoarece șeful propagandei naziste, Joseph Goebbels, a anunțat la radio, la data de 10 noiembrie, că excesele s-au încheiat. Experții estimează însă că până la 1.500 de oameni au murit în jurul zilei de 9 noiembrie în cel mai cumplit pogrom din Germania după Evul Mediu.

În anul 2013, în contextul comemorării a 75 de ani de la ceea ce istoricul Dan Diner numea “catastrofa de dinainte de catastrofă”, Ministerul de Externe german a luat decizia neobișnuită de a cere unui număr de 48 de țări care aveau misiuni diplomatice în Germania în 1938 să caute în arhive rapoarte diplomatice cu privire la pogromul din luna noiembrie.

Timp de mai multe luni de zile, Ministerul de Externe a primit copii ale unor documente istorice necunoscute anterior experților. Începând de lunea viitoare, Ministerul de Externe și Centrum Judaicum din Berlin vor expune o selecție a acestor documente la Sinagoga Nouă, de pe Oranienburger Strasse, într-o expoziție intitulată “De la interior la exterior: pogromurile din noiembrie 1938 în rapoartele diplomatice din Germania”

Demn de remarcat, de asemenea, cu privire la documente este, de fapt, ceea ce ele nu conțin, scrie Der Spiegel. Din această perspectivă, documentele vorbesc despre un eșec al comunității internaționale cu privire la Kristallnacht și despre consecințele sale profunde.

Diplomații au condamnat aproape în unanimitate crimele, actele de violență și distrugerile. Spre exemplu, britanicii au descris pogromul drept o “barbarie medievală”, brazilienii l-au numit “un spectacol dezgustător”, iar diplomații francezi au scris că “brutalitatea” acestuia a fost depășită doar de “masacrele comise asupra armenilor”. Cu toate acestea, nicio țară nu a rupt relațiile diplomatice cu Berlinul și nici nu a impus sancțiuni, cu excepția Washingtonului, care și-a a rechemat ambasadorul. Mai important, în cazul majorității țărilor, granițele au în mare parte închise pentru cei aproximativ 400.000 de evrei germani.

De asemenea, majoritatea diplomaților erau bine informați despre amploarea atrocităților, din relatările auzite de la oamenii disperați care și-au descris experiențele. În plus, ferestrele sparte și sediile firmelor evreiești jefuite erau în mod clar vizibile. Cu toate acestea, diplomații au fost nedumerit de ce naziștii acționează atât de violent, având în vedere prejudiciul creat pentru reputația lor internațională. Dacă reprezentanții Franței au crezut că este vorba de o luptă pentru putere în cadrul conducerii naziste, trimisul elvețian a presupus că represiunea a fost calea aleasă de Hitler pentru a-și demonstra puterea, iar consulul britanic a suspectat că izbucnirea de violență a fost declanșată de” perversitatea sexuală… foarte răspândită în Germania”.

Cu toate acesta, așa cum au descoperit istoricii după cel de-al Doilea Război Mondial, Hitler a profitat pur și simplu de oportunitate. Hitler se afla la Munchen în după-amiaza zilei de 9 noiembrie, atunci când a aflat de moartea lui Rath. În aceeași zi, conducerea nazistă s-a întâlnit, ca în fiecare an, pentru a comemora puciul eșuat din 1923.După ce s-a consultat cu Hitler, ministrul propagandei, Joseph Goebbels, i-a instigat pe ceilalți oficiali prezenți la ședință până când aceștia “s-au grăbit imediat spre telefoane”, după cum nota el în jurnalul său. Aceștia au dat instrucțiuni soldaților naziști, deja porniți împotriva evreilor.

El a ordonat de asemenea poliției să nu se amestece iar pompierilor să protejeze doar proprietățile „arienilor”. Goebbels a interzis cu aceeași ocazie jafurile.

În ciuda interdicției, pe 9 și 10 noiembrie au avut loc și jafuri. „Pe străzi am văzut bande de tineri ținând în mâini obiecte de cult israelite, furate din sinagogi„, relata în epocă un diplomat brazilian aflat la post în Germania. Ambasadorul leton relata în acele zile că bulevardul Kurfürstendamm din Berlin arăta ca după o bătălie iar omologul său finlandez nota într-o depeșă că populația germană este deosebit de critică față de acțiunile naziștilor. „Mă rușinez, în calitate de german – aceasta este o afirmație adesea auzită pe stradă„, afirma în document șeful legației scandinave.

Că naziștii vor avea în plan să-i ucidă pe toți evreii din lume, asta nu bănuia niciunul din diplomați la momentul respectiv. Un diplomat italian de exemplu, scria, referindu-se la numărul evreilor care trăiau la acea vreme în Reichul german: „Nu este (…) de închipuit că 500.000 de oameni vor fi puși într-o zi cu toții la zid sau vor fi împinși spre sinucidere sau internați în uriașe lagăre de concentrare„. O estimare greșită. Totuși, familia lui W. Michael Blumenthal a reușit în același an 1938 să se refugieze la Shanghai. Era singurul loc în lume unde, la acea vreme, refugiații erau încă primiți la țărm fără să li se ceară viză.

Germania nu uită ‘Noaptea de cristal’ (9 noiembrie 2013)

Cancelarul Angela Merkel a participat, alaturi de supravietuitorii pogromului antievreiesc din 1938, la o ceremonie organizata la sinagoga de pe Rykestrasse, din Berlin, cea mai mare din Germania si una dintre putinele care nu au fost distruse de nazisti in urma cu 70 de ani.

Charlotte Knobloch, presedinta Consiliului central al evreilor din Germania, si-a exprimat speranta ca amintirea pogromului, caruia i-a supravietuit, sa ajute la revigorarea tolerantei in aceasta tara. “Aceasta zi, importanta din punct de vedere simbolic, este ocazia de a arata ca Germania este o democratie deschisa diversitatii”, a declarat ea.

Noaptea de Cristal – unul dintre cele mai negre evenimente din istoria Germaniei – a fost, de asemenea, marcata si de muzicieni, de actori si de scriitori. Acestia ­s-au reunit ieri seara in Berlin pentru a-si aminti prin muzica de pogromul nazist care a provocat moartea a 91 evrei si a constituit semnalul declansarii Holocaustului.

Manifestari similare au avut loc si in alte orase ale lumii. Pogromul – prezentat de nazisti drept manifestare spontana a populatiei, care i-ar fi atacat pe evrei in toata Germania – a fost declansat de trupele lui Hitler in 9 noiembrie 1938 si a durat doua zile. Denumirea sub care a intrat in istorie vine din miile de vitrine sparte ale magazinelor evreiesti.

Aranjament editorial – Dorian Theodor / romaniabreakingnews.ro /   Surse: ziuaveche.ro , dw.de , 9am.ro prin  R.B.N. Press

Surse foto:  ziuaveche.ro , dw.de ,rfi.ro, ro.wikipedia.org9am.rostirileprotv.royadvashem.org,

*Parte din articol a fost publicat pe R.B.N. Press  în 11 noiembrie 2013 și republicat în 9 noiembrie 2014

,

George Damian: „Căutând informații despre relațiile economice româno-britanice am dat peste un proiect de colonizare a evreilor din România în Rhodesia de Nord, Zambia de astăzi. Este vorba de stenograma discuției dintre ministrul de Externe britanic lordul Halifax și ministrul român de Externe Nicolae Petrescu Comnen, discuție care a avut loc pe 17 noiembrie 1938, în timpul vizitei regelui Carol al II-lea la Londra.”

  Ce m-a surprins cel mai mult: nu că ministrul român de Externe al regelui Carol al II-lea cerea colonizarea evreilor din România în Africa, ci că lordul Halifax se declara de acord și vorbea deschis despre un proiect britanic în acest sens. Mărturisesc că nu am auzit foarte multe despre proiectele britanice de colonizare a evreilor în Africa. Am mai citit câte ceva despre planurile naziștilor de deportare a evreilor în colonia franceză Madagascar și asta după căderea Franței (detalii aici). În rândurile ce urmează puteți citi traducerea fragmentului cu pricina, mai jos puteți vedea fotocopiile documentului (National Archives UK, HM Treasury, T 160/908). Chiar aș vrea să citesc un studiu serios despre implicarea Marii Britanii în chestiunile legate de evreii din Europa înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

„11. La sfârșit, dl. Comnen a ridicat chestiunea evreiască. El a spus că în România trăiesc în jur de 1 milion de evrei, însă problema evreiască din această țară nu a devenit încă acută. Există, oricum, permanent posibilitatea apariției problemelor și ca aceste probleme să devină mai mari în urma evenimentelor din alte țări. Chestiunea evreiască din România nu este una religioasă și nici ideologică, ci este una pur economică. Evreii din această țară au monopolizat în mare măsură anumite profesii, cum ar fi avocatura și medicina.

Nicolae Petrescu Comnen

Nicolae Petrescu Comnen

Fără îndoială, asta a creat un sentiment anti-evreiesc considerabil, care s-a accentuat cu trecerea timpului. Înainte să vină aici, a fost abordat de mai multe delegații reprezentând minoritatea evreilor, care i-au solicitat să facă tot ce poate pentru a obține sprijinul Guvernului Majestății Sale pentru găsirea unei soluții la această problemă. Ei i-au atras atenția asupra faptului că există mari porțiuni ale Imperiului Britanic, mai ales în Rhodesia de Nord, care ar fi foarte potrivite pentru colonizare și dezvoltare și care în prezent sunt foarte puțin populate de albi. Dl. Comnen și-a dat seama că nu pot fi găsite soluții imediate și rapide, însă crede că dacă Imperiul Britanic ar putea, în principiu, să rezerve un anumit teritoriu britanic pentru colonizarea evreilor, mai multe guverne europene interesate de această chestiune ar fi bucuroase să discute cu Guvernul Majestății Sale posibilitățile prin care populația evreiască ar putea fi transferată gradual într-un teritoriu compact unde aceștia ar putea fără îndoială, prin vrednicia și abilitățile lor, să adauge bogăție și putere Imperiului Britanic. Fără îndoială va trebui să existe o comisie care să examineze posibilitățile tehnice ale unui astfel de proiect și a sugerat că dacă va părea posibil dintr-un punct de vedere tehnic ar putea exista un acord cu Guvernul României și cele ale altor țări astfel încât un anumit număr dintre cetățenii evrei să li se permită anual să meargă în noul teritoriu. Este de părere că acest proiect ar trebui introdus treptat, iar eventualii emigranți ar trebui să fie potriviți pentru rolul pe care vor trebui să îl joace în noua lor casă.

12. I-am spus d-lui Comnen că de fapt chiar am luat în considerare ceva de genul acesta. Deja i-am instruit pe guvernatorii din anumite părți ale Imperiului Colonial, inclusiv pe guvernatorul Rhodesiei de Nord să raporteze cât mai repede despre posibilitatea, în principiu, de rezervare a unui anumit teritoriu pentru punerea în practică a unui astfel de proiect. Noi suntem conștienți de urgența chestiunii și sperăm că ar putea fi posibil să facem cel puțin un anunț preliminar la începutul săptămânii viitoare.”

Sursa: george-damian.ro prin romaniabreakingnews.ro

,

  Dupa „Dosare secrete” privind razboiul nevazut al evreilor sionisti cu românii

 Khazarii de ieri Evreii de azi Un popor misterios…

     O stranie poveste a fost mereu lansata de-a lungul timpului de catre evrei, relativ la închipuita lor existenta milenara pe teritoriul României, revendicând astfel un drept natural. O astfel de teorie, care sustine colonizarea Daciei de catre imperiul roman cu populatie evreiasca stramutata din Iudeea, a fost relansata în anul 2002 de catre Tesu Solomovici în lucrarea România Iudaica, lucrare sub forma a doua volume uriase publicate pe banii Ministerului Culturii din România, deci pe banii contribuabililor români. De aici decurge ideea ca evreii au o existenta naturala în România dinainte înca de nasterea poporului român. Ei bine, de aici mai este doar un pas pâna la a spune ca drepturile lor asupra teritoriului României sunt mai vechi decât ale noastre. Astfel, am ajuns sa ne învatam istoria de la straini.

   Ungurii (hunii) ne spun ca nu ne-au gasit aici când s-au asezat în Transilvania si în Câmpia Panoniei, iar evreii ne spun ca nici nu ne nascusem când ei erau stapâni în Dacia ca cetateni romani.

 

    Ceva adevar exista in aceste afirmatii, stiind ca, – de exemplu, Triburile judaice ale Khazarilor au patruns prin secolele 8-9 pe teritoriul de azi al Romaniei, intinzandu-si Imperiul si aici, – insa povestea reala a fost extrem de mult exageratade catre partizanii Sionismului.

Va vom explica in detaliu cum stau lucrurile…

    Teoria ascendentei evreiesti asupra românilor în teritoriilor dacilor (Dacia Traiana sau România Mare de mai târziu) a fost lansata într-o serie de studii ale autorilor evrei înca de la jumatatea secolului al 19-lea si prima jumatate a secolului 20, pentru ca sa revina în forta la începutul mileniului 3, de data aceasta pe banii românilor si fara nici o reactie din partea istoricilor români.

    Cu totul alta a fost situatia acum 90 de ani, când Nicolae Iorga îsi prezenta în sedinta Academiei Române lucrarea Istoria Evreilor  în Tarile noastre, dând replica necesara unor autori precum Johan Kaspar Bluntschli sau BernardS tambler.

   Bluntschli afirmase la 1879, în lucrarea Statul român si situatia juridica a Evreilor în România ca: “Fara îndoiala  ca un numar mare de familii israelite au venit în provincia dunareana Dacia, înca sub domnia vechilor împarati romani. Aceste familii vechi israelite s-au conservat aici si sunt cel putin tot asa de vechi pamântene ca si natiunea româna… Ele formeaza si sâmburele populatiei evreiesti de astazi din România”. Astfel de fundamentari fara nici un probatoriu decât imaginatia autorilor evrei s-au dorit lucrari de “rigurozitate stiintifica” ce se publicau la momentele când evreii încercau sa-si consolideze pozitia socio-economica din România, ci nu de dragul adevarului stiintific. “Provincia dunareana Dacia”, despre care scria Bluntschli, era totusi Dacia Traiana, iar împaratul Traian, asa cum s-a vazut mai sus, nu i-a agreat deloc pe evrei în calitate de “colonisti”, punând armata chiar sa îi extermine (cazul insulei Cipru). Scrierea lui Bluntschli a fost, însa, una politicapusa în slujba evreilor din România, deoarece afirma, în chiar anul 1879, ca familiile evreiesti sunt “cel putin tot asa de vechi pamântene ca natiunea româna”, adica aparea chiar în vremea când evreii, navalitori peste români, revendicau “împamântenirea” de la tânarul stat român. (A se vedea capitolul urmator: Razboiul Aliantei Israelitilor cu Românii)

     Nicolae Iorga, dupa ce enumera toate documentele în care este mentionata prezenta unor evrei pe teritoriul Tarii Românesti si al Moldovei, raspunzând de fapt lucrarii L’histoire des Israelites roumains et le droit d’intervention (Paris 1913) a evreului Bernard Stambler, formuleaza urmatoarea concluzie: “Astfel am ajuns la [anul] 1600 fara a gasi mentiunea unui element evreiesc asezat în partile noastre”.

    Adevarul despre aparitia evreilor pe pamânturile românilor a fost totusi scris de adevaratii cercetatori, multi dintre ei chiar evrei. Este vorba despre autorii istoriei “Imperiului Khazar”, numit si “Regatul Evreiesc”, sau cele “Noua Tarâmuri” ale khazarilor – popor barbar raspândit în Caucaz, pe Volga si pe Don, convertit la mozaism în anul 740, integrat mai apoi ca “evreu” în Ucraina si Polonia, dupa care împins cu ura de catre aceste gazde spre românii din Moldova, ulterior anului 1600.

În limba româna a fost publicata traducerea remarcabilului studiu al lui Arthur KoestlerAl treisprezecelea trib,Khazarii (în 1987 la Roma, de catre editura Nagard, anagramare a numelui Dragan, al finantatorului Iosif Constantin Dragan). Click aici pentru a descarca versiunea în limba engleza (format PDF, 984 KB).

    O lista foarte mare de studii israeliene (în limba ebraica), dar si din întreaga lume, folosite ca surse de catre evreul Koestler, conduc la o concluziecutremuratoarecet atenii actualului stat Israel nu au nici o legatura genetica si rasiala cu evreii de acum doua mii de ani (semiti), autori ai textelor biblice, desi au complotat si revendicat terito riul Palestinei pentru a înfiinta Israelul, în baza dreptului lor natural asupra vechiului lor stat. Acesti israelieni îsi tragoriginea din salbaticii khazari (numiti si askenazi), bautorii de sânge uman, popor fara cultura scrisa, care împreuna cu rudele lor aliatehuniiau îngrozit doua continente acum 1.000 de ani, prin sadism si placerea de a ucide.

Unul dintre pionierii cercetarilor privind obârsia khazara a evreimii de astazieste Abraham N. Poliak, profesor de istorie medievala a evreilor la Universitatea din Tel Aviv, subminând astfel legenda “poporului ales”, afirma A. Koestler, prin cele doua studii ale sale în limba ebraica: Convertirea khazarilor la iudaism (1941 editura Zion, Ierusalim) si Khazaria – istorja unui regat evreiesti în Europa (1951 editura Mossad Bialik, Tel Aviv).

    În introducerea lucrarii sale, A. Poliak scrie ca “Realitatile impun un nou mod de abordare, atât a problemei relatiilor dintre evreimea khazara si celelalte colectivitati evreiesti, cât si a întrebarii cât de departe putem merge în considerarea acestei evreimi khazare drept nucleu al marii comunitati evreiesti din Europa orientala [cu principal debuseu România – n.n.]. Descendentii acesteia – cei care au ramas pe loc, cei care au emigrat în Statele Unite si în alte tari, precum si cei care s-au dus în Israel – formeaza astazi marea majoritate a evreimii mondiale.” La rândul sau Koestler adauga: “Marea majoritate a evreilor care au supravietuit în lumea contemporana sunt de origine est-europeana, si deci, probabil, mai aleskhazara…, stramosii lor veneau nu de pe malurile Iordanului, ci de pe ale Volgai, nu din Canaan, ci din Caucaz. Deci din punct de vedere genetic, ei se înrudesc mai de aproape cu triburile hunilor, ungurilor si maghiarilor decât cu semintiile lui Abraham, Isaac si Iacob.”

    Înainte de a arata pe scurt istoria acestor barbari travestiti în  popor biblickhazarii, vom arata temerile autorilor evrei, privind propriile lor dezvaluiri, acelea ca “evreii nu sunt evrei”.

“Sunt constient de primejdia ca lucrarea mea sa fie interpretata – scrie A. Koestler, de origine evreu khazar – ca o negare a dreptului la existenta a statului Israel. Dar acest drept nu se bazeaza pe originile ipotetice ale poporului evreu si nici pe legamântul mitologic al lui Abraham (si al lui Iacob) cu Dumnezeu; el se întemeiaza pe dreptul international, adica pe hotarârea luata de Natiunile Unite în 1947?.

    Îl întelegem pe Koestler, ca trebuie sa se apere în fata conationalilor sai, dar noi trebuie sa ne amintim ca hotarârealuata de Natiunile Unite se bazeaza pe santajul baronului bancher evreu Rothschild asupra Marii Britanii, ca “evreii sa îsi primeasca patria înapoi”, adica pamânturile Palestinei. Neexistând, însa, nicio justificare a prezentei actualei rase de evrei (khazari) pe teritoriul de astazi al Israelului, Koestler insista cu justificari fabricate la întâmplare si noroc: “Oricare ar fi originile rasiale ale cetatenilor Israelului [adica cele khazare – n.n.] si oricare ar fi iluziile nutrite de ei în aceasta privinta [ca ar fi urmasi ai poporului biblic – n.n.], statul lor exista de jure si de facto [?]… împartirea Palestinei a fost rezultatul unui secol de imigratie pasnica si eforturi de pionierat ale evreilor, ceea ce ofera justificarea etica pentru existenta legala a statului Israel. Daca cromozomii populatiei sale contin gene de origine khazara… e un lucru irelevant si nu poate afecta dreptul Israelului la existenta”. Noi credem ca dimpotriva, nu numai ca NU justifica dreptul la existenta moderna a unui stat evreu, dar astfel de studii, cu reala baza stiintifica, darâma chiar si orice pretentie (a la Tesu Solomovici) de ascendenta a evreilor de azi asupra teritoriilor românesti.

   “Paradoxul” descoperit de aceste cercetari stiintifice, este acela ca nu urmasii vechilor evrei semiti (ai celor 12 triburi biblice) sunt cei pe care astazi, sub identitate evreiasca, îi regasim ca cei mai mari conspiratori la adresa tuturor celorlalte popoare, ci un popor asiatic razboinic, violent si rapace, înrudit cu hunii (si, într-o mai mica masura, chiar cuturcii), anume khazarii sau askenazii, care în anul 740 dupa Hristos au trecut la religia evreiascamozaismul, deoarece le satisfacea instinctele primitive, criminale si de jaf.

    Evreii khazari sau askenaz iturcomani din stepele Asiei, sunt astazi proprietarii marilor afaceri din întreaga lume, amarilor finante, ei conduc organismele mondialiste si oligarhice ale  lumii occidentale, sub identitate evreiasca.

    La apogeul puterii lor medievale, khazarii aveau sub control circa treizeci de natiuni si triburi diferite, stabilite pe teritorii întinse între Muntii Caucaz, Marea Aral, Muntii Ural si stepele ucrainene. Îi aveau supusi pe bulgariburta sighuzi,maghiari, coloniile gotice si grecesti d in Crimeea, triburile slave de la nord-vest, iar armatele khazare faceau expeditii de jaf în Gruzia, în Armenia si în Califatul Arab.

     Pâna în secolul IX khazarii nu aveau rivali în regiunile de la nord de Marea Neagra si Marea Caspica (denumita în epocaMarea Khazara), fiind stapânii supremi vreme de peste un secol si jumatate si astupând poarta Uralo-Caspica de trecere din Asia în Europa.

     Un cronicar arab îi descrie ca având fetele albe, cu parul mai ales rosu, fluturându-le în vânt, iar trupurile le erau marunte si firea rece. În schimb, o cronica georgiana îi identifica pe khazari cu armatele lui Gog si Magog, salbatici, cu fete hidoase si deprinderi de fiare salbatice, “care beau sânge de om”.

    Privitor la semnificatia denumirii de “khazar”, cercetatorii amintesc despre unele presupuse derivate moderne ale cuvântului: cuvântul rusesc “cazac”; cuvântul maghiar “huzar” (ambele desemnând un calaret cu înfatisare razboinica); sau cuvântul german “ketzer”, însemnând eretic, adica evreu. (Nu trebuie facuta totusi confuzia etnica între khazari sicazaci, chiar daca este posibila o apropiere istorica între acestia.)

    Cronica lui Priscus afirma aparitia khazar ilor pe scena europeana pe la mijlocul secolului al V-lea ca popor dominat de huni. Totodata, împreuna cu maghiarii si alte triburi, khazarii pot fi socotiti un vlastar târziu al hoardei hune a lui Atila. Khazarii s-au aflat, într-adevar, sub tutela hunilo r, apoi sub cea a turcilor. Dupa declinul turcilor la mijlocul veacului al VII-lea le-a venit lor rândul sa stapâneasca “Regatul de miazanoapte”, cum îl numeau persanii si bizantinii.

    La anul 627 Statul Persan a fost definitiv învins de catre împaratul bizantin Heracliu, aflat în alianta cu hoardakhazarilor condusa de regele lor, Ziebel, care a contribuit la campanie cu peste 40.000 de calareti. Pentru a obtine aceastaalianta, fiica împaratului Heracliu, Evdochia, i-a fost fagaduita de sotie regelui khazar.

    Un nou triunghi al puterii se nascuse în Asia:

– Califatul Arab (de religie islamica sau mahomedan a),

– Imperiul Roman de Rasarit (sau Bizantin, de religie crestin-ortodoxa) si

– Regatul Khazar (care era în cautarea unei identitati religioase personale).

    În primii douazeci de ani de la fuga profetului Mahomed la Medina în anul 622musulmanii arabi  izbutisera deja sa cucereasca Persia, Siria, Mesopotamia, Egiptul si sa încercuiasca centrul Imperiului Roman de Rasarit (Turcia de astazi).

    Pentru înconjurarea Imperiului BizantinCaucazul khazar reprezenta însa o piedica. Ca urmare a avut loc serie debatalii interminabile între arabi si khazari, din care victoriosi ieseau de regula khazarii care, la un moment dat, în anul730 au cotropit Gruzia si Armenia si au înaintat pâna dincolo de jumatatea drumului spre Damasc, capitala Califatului Arab. O armata musulmana proaspat ridicata a stavilit însa hoarda khazara si a alungat-o înapoi, peste munti, spre casa.

    Decizia khazarilor de a se converti la religia evreiasca, mozaismul, a avut un caracter politic, scopul principal fiind acela al unei identitati religioase diferite de cea a romanilor crestini si a arabilor musulmani, principalii lor concurenti, carora le era astfel stopata capacitatea de asimilare cultuala si apoi culturala.

În alta ordine de idei, mozaismul, promitând adeptilor sai stapânirea tuturor popoarelor lumii, convenea de minune unuineam razboinic si sângeros precum k hazarii. O cronica araba nota: “Regele khazarilor se facuse evreu înca sub Califatul lui Harun al Rasid (anii 786-809)”. Aproape concomitent cu convertirea lor, khazarii au adoptat si alfabetul ebraic.

   Peste 300 de ani însa, statul khazar a început sa decada, decaderea sa fiind marcata de repetatele izbucniri ale unuisionism mesianic, cu falsi mesia, precum David El-Roy, eroul unui roman de Benjamin Disraeli, ce au condus campanii donchihotesti pentru “recucerirea Ierusalimului”. În anul 1141 un evreu khazar sionist, pe nume Iehuda Halevi, în celebra sa carte, KUZARII, sustinea ideea ca “natiunea evreiasca” este singurul mediator între Dumnezeu si restul omenirii, dar ca la sfârsitul istoriei toate popoarele vor fi supuse iudaismului.

    Aparitia vikingilor rhusi (stramosii rusilor) pe scena istoriei a cauzat decaderea finala a khazarilor. Rhusii efectuau campanii violente de prada, ceea ce i-a obligat pe khazari sa se apropie mai mult de supusii lor maghiari, pe care i-au asezat strategic peste malul apusean al Donului, ca tampon la navalirile rhusilor. Schema a functionat vreme de aproapeun secol, timp în care relatiile dintre maghiari si khazari s- au strâns tot mai mult, culminând cu doua evenimente ce au influentat profund natiunea maghiara:

– A fost înfiintata prima dinastie maghiara, khazarii instalându-l ca rege pe Arpad, peste cele 7 hoarde maghiare, iar mai multe triburi khazare s-au con topit cu maghiarii, modificând astfel caracterul etnic al acestora. Pentru ca s-au dovedit “mai vrednici în razboaie” maghiarii le-au încredintat conducerea militara a statului lor celor trei triburi khazare care s-au unit cu ei. Pâna la mijlocul secolului X, în Ungaria se vorbeau atât maghiara, cât si khazara, ceea ce face ca în maghiara de astazi sa existe peste 200 de cuvinte de origine khazara.

   Rhusii au reusit în cele din urma sa distruga regatul khazar la sfârsitul secolului al X-lea, pentru ca apoi, la mijlocul secolului al XIII-lea, khazarii sa cada victime ale marii invazii mongole declansate de Ginghis HanHoarda de Aur a acestuia si-a stabilit centrul imperiului chiar pe teritoriul khazar. “Dar înainte si dupa ridicarea mongolilor, khazarii au trimis multe lastare si ramificatii în tarile slave nesubjugate, în cele din urma contribuind la faurirea marilor centreevreiesti din Europa rasariteana” (S.W. BaronA social and Religious History of Jews).

    Într-adevar, disparitia natiunii khazare din habitatul sau istoric este concomitenta cu aparitia celor mai mariconcentrari de evrei dinspre nord.

    Exodul evreilor khazari spre Tarile Românesti sau spre centrul Europei a fost precedat de întemeierea coloniilor si asezarilor khazare în diferite parti ale Ucrainei si Rusiei meridionale. Astfel, la Kiev a continuat sa existe o marecomunitate evreiasca si dupa cucerirea orasului de la khazari de catre neamul rhus. De aceea, în Ucraina si Polonia sunt numeroase toponime derivate de la “khazar” sau “jid” (evreu): Jidovo, Kozarzewek, Kozara, Kozarzow, Jidovska Voia, Zydaticze etc.

    O situatie mai speciala au avut evreii khazari din UngariaUltima rezistenta khazara în Ungaria a avut loc în secolulX, când sfântul Stefan a îmbratisat credinta romano-catolica si l-a învins pe khazarul Gyula, razvratit si “trufas în credinta lui, care nu voia în ruptul capului sa se crestineze”. În anul 1222 regele maghiar Andras II a emis, la presiunea supusilor sai, “Bula de aur”, prin care evreilor li se interzicea sa fie sefi, perceptori sau controlori ai monopolului regal al sarii, ceea ce înseamna ca pâna la emiterea edictului, evreii din Ungaria detineau aceste importante pozitii, fapt confirmat si de pozitia de custode al veniturilor curtii regale, detinuta de contele Teka, evreu khazar.

   Prin urmare, exodul evreilor khazari a facut ca, practic, Tarile Românesti (mai ales Moldova) sa se afle dupa secolul alXIII-lea înconjurate de catre o populatie evreiasca  nestatornica, asezata vremelnic în Rusia, Polonia, Ucraina si Ungaria.

    Focarul propriu-zis al evreimii rasaritene a fost însa Polonia, aici nascându-se idisul, limbajul popular al evreilor pâna la al II-lea Razboi mondial (înca vorbit în S.U.A. si Rusia), amalgam de ebraica, germana medio-rasariteana si elemente slavone. Explicatia consta în faptul ca, din punct de vedere cultural si social, în Polonia medievala elementul dominant l-au constituit germanii, populatie imigranta superioara evreilor khazari si mai influenta din punct de vedere economic si intelectual.

   În concluziile sale, A. Koestler (autor evreu khazar) afirma ca, din punct de vedere etnic, triburile semite de pe malurile Iordanului (“adevaratii evrei”) sunt total deosebite de triburile turco-khazare de pe Volga (care formeaza evreimea de astazi), “Dar în acelasi timp religia lor exclusivista genereaza tendinta de a se strânge laolalta si de a refuza contactele cu exteriorul, de a-si stabili propriile comunitati cu propriile lor lacasuri de rugaciune, cu scolile lor, cu cartierele lor de locuit si cu ghetourile (initial impuse de ei însisi, nu din afara) în orice oras sau tara în care se stabileau… Religia mozaica– spre deosebire de crestinism, budism sau mahomedanism – implica apartenenta la o natiune istorica, la o rasa aleasa.Toate sarbatorile [religioase] evreiesti comemoreaza evenimente din istoria lor nationala: exodul din Egipt, revolta maccabeilor, moartea asupritorului Haman, distrugerea Templului. Vechiul Testament este mai întâi si întâi naratiunea istoriei unei natiuni…, crezul ei este mai degraba tribal decât universal . Toate rugaciunile si toate riturile practicateproclama apartenenta la o rasa straveche, ceea ce în mod automat îl separa pe evreu de trecutul rasial si istoric alpoporului în sânul caruia traieste. Credinta mozaica, asa cum dovedesc doua mii de ani de istorie tragica, determina auto-segregatia pe plan national si social. Ea îl izoleaza pe evreu si îndeamna la izolarea lui de catre ceilalti. Ea creeaza în mod automat ghetourile fizice si culturale. Ea îi transforma pe evreii din diaspora într-o pseudo-natiune…; aceasta pseudo-natiune este vag unita printr-un sistem de credinte traditionale întemeiate pe premise rasiale si istorice…” A. Koestler evita sa spuna direct adevarul: “pseudo-natiunea” evreiasca s-a constituit într-o retea mondiala oligarhica cu scopul precis conturat de a controla si stapâni întreaga omenire.

    Pâna la anul 1600Nicolae Iorga nu gasise nici o mentiune de element evreiesc asezat durabil “în partile noastre”, iar cea mai mare parte a evreilor care s-au stabilit în Tarile Române, cu precadere în Moldova, provin din evreii khazari, veniti dinspre Polonia si Rusia. Aparitia primilor evrei în Moldova se leaga de rascoala de dezrobire economica a cazacilor poloni din anul 1648. Latifundiarii polonezi si litu anienii cedasera treptat evrei lor khazari întreaga activitate de administratorisi încasatori de impozite, acestia devenind astfel exponentii exploatarii celei mai nemiloase. Rascoala cazacilor a aruncat însa în Moldova o mare parte dintre exploatatorii evrei, ca arendasi si camatari, cum a aflat-o, la Iasi, un calator sirian (Paul din Alep) din gura unuia dintre fugarii evrei, Iancal, scapat de masacrul declansat de cazaci.

*Acest material nu este al R.B.N.Press ! Textul este preluat și promovat pe portalul rbnpress.info fara nici un beneficiu. R.B.N.Press isi declina orice resposabilitate fata de veridicitatea celor scrise de autor.

Pe câmpurile de luptă ale celui de-al doilea război mondial au luptat in jur de 150 de mii de soldați evrei, care  s-au bătut pentru șefii naziști care au ordonat exterminarea evreilor. Descoperiri recente atestă faptul că Fuhrerul cunoștea originile evreiești a peste 12 ofițeri superiori și a semnat documente care îi declara „de sânge german.”

Legea germană în vigoare sub regimul nazist începând cu 1935,  interzicea sa devina ofițer cuiva care avea un bunic evreu.

Dar serviciul personal al armatei germane cunoștea, în 1944, 77 „ofițeri de rang înalt de rasă evreiască amestecați sau căsătoriți cu o evreică” în activitate în Wehrmacht, armata germană.

Livretul militar a unui jumatate evreu- Hermann Aub

Aceștia au primit de la Hitler o declarație de „sânge german.”

Lista a fost descoperită de Bryan Rigg, un student în istorie la Universitatea din Cambridge, care a regăsit membri ai Whermachtului care erau evrei sau aveau un părinte evreu.

El a interogat sute de vechi militari și familiile lor și a examinat, în arhivele guvernului federal german, dosarele militare individuale care au relevat faptul că autoritățile naziste cunoșteau foarte bine originile lor.

Rigg a găsit proba că Hermann Goering, șeful Luftwaffe și succesorul desemnat de Hitler, a falsificat filiația mareșalului Erhard Milch, adjunctul său, care era, după definițiile naziste, pe jumătate evreu.

El a descoperit că autoritățile naziste au decernat crucea de Cavaler, decorația militară germană cea mai importantă, militarilor care au fost licențiați precedent pentru că erau evrei, apoi reintegrați. Rigg a avut o discuție cu un ofițer german care i-a făcut o vizită tatălui său într-un lagăr de concentrare, arborând medaliile sale de luptător.

Văduva unui titular a crucii de Cavaler i-a spus că soțul său, jumătate – evreu, a fost profund bulversat de o vizită în ghetoul Varșoviei, pe când se întorcea de pe frontul din Rusia.

Cercetătorul britanic a indentificat un evreu pe jumătate din Primul război mondial, care comandase un grup de servicii de informații militare germane la Varșovia în septembrie 1939, însărcinat de a ajuta pe șeful evreilor lubavici, rabbinul Joseph Schneersohn, sa fuga în America.

Evrei in  uniformă nazistă
Biroul personalului armatei germane a alcătuit, în 1944, o listă de 77 de ofițeri de rang înalt „de rasă evreiască amestecați sau căsătoriți cu o evreică” servind în armata germană. Printre aceștia, se aflau doi generali de corpuri de armate, opt generali de divizie, cinci generali de brigadă și 23 de colonei. Lista fusese făcută la cererea expresă a Fuhrerului.

Ofițerul care a alcătuit-o a recunoscut, în ianuarie 1944, că ea era incompletă. Cercetările lui Bryan Rigg nu au scos însă la lumina zilei doar această listă secretă ci și alți ofițeri de grad la fel de mare din armate de uscat, din marină și aviație. El a găsit documente care arată că în cazul unui mareșal al cărui tată era evreu, Goering și Hitler au decretat că „adevăratul său tată” era unchiul său maternal și că mareșalul era drept consecință de sânge german autentic!!

Cercetările sale au dezvăluit 17 cazuri de atribuire a Ritterkreuz (Crucea de Cavaler), cea mai înaltă decorație militară germană, unor bărbați a căror origine evreiască era cunoscută. Dar mulți dintre ei nu erau evrei religioși.

Ziarul israelian „Vesti” a publicat un material senzațional în care se relatează despre cei circa 150 de mii de soldați și ofițeri evrei care au luptat în componența armatei hitleriste.

 Legea privind cetățenia Reichului și legea protecției sângelui german, promulgate la Nuremberg în 1935, defineau ca evreu pe oricine avea cel puțin trei bunici evrei.

Reich-ul își numea oamenii născuți din căsătorii mixte dintre arieni și nearieni mischlinge. Legile rasiale din 1935 deosebeau mischlinge de gradul întîi (cu unul din părinți evreu) și de gradul doi (cu unul din bunici evreu).

În ciuda „alterării” juridice a oamenilor cu sînge evreiesc și a propagandei feroce, zeci de mii de mischlinge au trăit liniștit pe timpul naziștilor. Ei erau înrolați în mod obișnuit în Wehrmacht, Luftwaffe și Kriegsmarine, devenind nu doar soldați și generali, dar și comandanți de regimente, divizii și armate.

Sute de mischlinge au fost decorați pentru vitejie cu Crucea de Fier. Iar douăzeci de soldați și ofițeri de origine evreiască au fost decorați chiar cu cea mai înaltă distincție a celui de-al Treilea Reich – Crucea de Cavaler.

Totuși, mulți veterani ai Wehrmacht-ului se plîngeau că erau înaintați cu greu pentru decorații, dar se tărăgăna și avansarea lor în grad, din cauza originii etnice.

Timp îndelungat, în presa nazistă apărea fotografia unui tînăr blond, cu ochi albaștri, purtînd o cască.

Fotogrfia  lui Werner Goldberg, un mischlinge de gradul întîi,( cu tatal evreu), blond cu ochii albastri,care a fost folosita de propaganda nazista germana ca exemplu pentru soldatul german ideal…

Sub fotografie era scris: „Soldatul german ideal”.

Maiorul Wehrmacht-ului, Robert Borchardt, a primit Crucea de Cavaler pentru atacul cu tancuri asupra armatei sovietice din august 1941. Apoi acesta a fost trimis în Corpul African al lui Rommel. În apropierea localității El Alamein acest maior a ajuns prizonier la englezi. Iar în 1944 i-a fost aprobată permisiunea de a pleca în Anglia pentru reunificarea cu tatăl său evreu.

 În 1946 Borchardt s-a reîntors în Germania, declarîndu-i tatălui-evreu: „Trebuie cineva să reconstruiască țara noastră”. În 1983, înainte de moarte, el povestea elevilor germani: „Mulți evrei și semi-evrei care au luptat pentru Germania în cel de-al doilea război mondial considerau că trebuie să-și apere cu onestitate Fatherland-ul”.

Colonelul Walter Hollander, al cărui mamă era evreică, a primit personal de la Hitler un certificat prin care Führer-ul confirma arianismul acestui evreu halahic (Halaha – lege tradițională evreiască, în conformitate cu care cel ce este născut din mamă evreică este considerat evreu – n. a.).

 Aceleași certificate care autentificau „sîngele nemțesc” au fost semnate de Hitler pentru zeci de ofițeri sus-puși de origine evreiască.

În anii războiului Hollander a fost decorat cu Crucea de Fier de ambele grade și cu o distincție nemțească rară – Crucea de Aur. În 1943 brigada antitanc a lui Hollander a distrus 21 de tancuri sovietice în timpul bătăliei de la Kursk, pentru care acesta a primit Crucea de Cavaler. Cînd a plecat în concediu, a ajuns în Reich prin Varșovia.

Hollander intrase în armata Republicii de la Weimar, în 1922. Mama sa era evreică și dosarul său militar arata că în 1934, cartierul general de la Berlin scrie că el „nu este arian” dar, în favoarea sa, că a luptat contra comuniștilor în 1923 – 1924.

Biroul personal credea că el trebuia să rămână în armată cu toate că originile sale evreiești îi deranjau pe colegii lui la școala militară unde fusese mutat. Din această cauză, a fost transferat în China. Hitler l-a recompesat prin medalia de serviciu onorabil în 1936 apoi, în 1939, după ce a examinat fotografiile lui, dosarul și evaluările sale, i-a dat declarația de sânge german, Genehmigung. 
Dar în 1943, originile sale evreiești i-au barat calea spre promovarea la gradul de general, deși o merita din plin.

Colonelul  Walter H. Hollander.

 

Anume acolo a fost șocat de nimicirea ghetoului evreiesc. Revenind pe front Hollander arăta distrus și înfrînt, iar Serviciul Cadre i-a înscris în fișa personală următoarea notă: „este prea independent și greu de condus”, astfel tăindu-i calea spre gradul de general.

 A fost făcut prizonier de către ruși în octombrie 1944 și a petrecut 12 ani într-un lagar rusesc

 

Totuși, ce au fost mischlinge ai Wehrmacht-ului: jertfe ale urmăririlor antisemite sau complici ai călăilor?

Viața îi punea deseori în situații absurde. În lagărul Sachsenhausen a sosit de pe front un soldat care avea la piept Crucea de Fier pentru… a se întîlni acolo cu tatăl-evreu. Ofițerul SS, șocat de acest vizitator, a exclamat: „Dacă nu aveai decorația asta la veston, ai fi fost aruncat imediat împreună cu tatăl tău”.

Dar iată o altă istorie – a unui locuitor al RFG în vîrstă de 76 de ani, evreu get-beget. În 1940 acesta a reușit să fugă din Franța cotropită cu acte false. Ulterior a fost înrolat în trupele de elită Waffen-SS, avînd un nume nemțesc nou.

 „Dacă eu am servit armata germană, iar mama mea a murit în Oswiencim (Auschwitz), cine sînt eu – jertfă sau unul din urmăritori?” – se întreabă el adesea. Nemții, resimțind imensa vină pentru faptele comise, nu vor să audă de noi. Dar și comunitatea evreiască le arată spatele celora aflați în situația mea. Doar destinele noastre se află în contradicție directă cu ceea ce s-a obișnuit a fi numit Holocaust”.

Vom remarca încă un fapt demn de reținut – în 1940 tuturor ofițerilor care aveau doi/două bunici evreice le-a fost ordonat să părăsească armata. Iar cei care aveau rădăcini evreiești doar pe linia paternă/maternă puteau rămîne în armată însă în nici un caz în funcții de răspundere.

Realitatea însă era alta. Deoarece aceste ordine nu se executau, ele erau anunțate repetat o dată pe an. Deseori soldații nemți, conduși de principiul „frăției de arme”, îi ascundeau pe camarazii evrei și nu-i denunțau organelor de partid și celor represive.

Sînt cunoscute 1200 de cazuri de satisfacere a serviciului de către mischlinge în Wehrmacht – soldați și ofițeri evrei cu grad de rubedenie apropiată. Circa o mie dintre acești mischlinge au rămas fără cele mai apropiate (2300) rude – nepoți, mătuși, unchi, bunici și părinți.

În ianuarie 1944 secția de cadre a Wehrmacht-ului a pregătit o listă secretă cu 77 de ofițeri sus-puși și generali aflați în căsătorii mixte și anume „amestecați cu rasa evreiască sau căsătoriți cu evreice”. Toți aceștia aveau certifica

te personale de la Hitler prin care era autentificat „sîngele nemțesc”. În listă figurau 23 de colonei, 5 general-maiori, 8 generali-locotenenți și doi generali.

Această listă putea fi completată cu figura odioasă a lui Reinhard Heydrich, favoritul Führer-ului și conducătorul Reichssicherheitshauptamt (RSHA) – structură care controla gestapoul, poliția criminală, serviciul de spionaj și de contraspionaj. Toată viața (din fericire scurtă) acesta a luptat cu zvonurile privind originea lui evreiască.

Heydrich s-a născut în 1904 la Leipzig în familia directorului conservatorului din acest oraș. Legenda familiei glăsuiește cum că bunica lui, imediat după nașterea tatălui viitorului șef al RSHA, s-a măritat cu un evreu. În copilărie, se zice, băieții mai mari îl băteau pe Reinhard, numindu-l evreu.

Anume Heydrich a organizat în 1942 conferința de la Wansen pentru a pune în discuție „soluția finală a problemei evreiești”. În alocuțiunea sa Heydrich a declarat că nepoții evreilor sînt nemți și nu pot fi supuși represiunilor.

Se zice că o dată, ajuns acasă beat criță, privindu-și mutra în oglindă ar  fi exclamat: „Evreu spurcat!”, ba a și tras cu pistolul  de două ori în ea.

Feldmareșalul de aviație, Erchard Milch, poate fi considerat un exemplu clasic de „evreu camuflat” în elita celui de-al Treilea Reich. Tatăl lui a fost un farmacist evreu.

Feld-maresalul  Erhard Milch (stanga) impreuna cu generalul Wolfram von Richthofen.

Din cauza originii evreiești el n-a fost acceptat în școlile militare , dar începutul primului război mondial i-a deschis calea spre aviație. Milch a ajuns în divizia vestitului Richthoffen, a făcut cunoștință cu tînărul Goering și s-a manifestat în statul-major, cu toate că nu a zburat pe aeroplane.

 În 1929 el a devenit directorul-general al „Lufthansa”, agenție națională de transport aerian. Și pentru că vîntul sufla deja în direcția naziștilor, Milch furniza avioane fără plată liderilor NSDAP (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei).

Și acest serviciu nu a fost uitat. Venind la putere, naziștii au declarat că mama lui Milch nu a dus viață sexuală cu soțul său evreu, iar tatăl adevărat al băiatului a fost baronul fon Bier. Goering a rîs mult, spunînd: „Da, l-am făcut pe Milch un potlogar, dar potlogar aristocrat”.

Iată încă un aforism al lui Goering în adresa lui Milch: „În comandamentul meu eu singur voi decide cine este evreu și cine nu!”.

După război Milch a stat la închisoare nouă ani. Apoi, pînă la vîrsta de 80 de ani, a lucrat consultant la concernele „Fiat” și „Tissen”.

Majoritatea absolută a veteranilor Wehrmacht-ului susțin că atunci cînd plecau în armată nu se considerau evrei. Acești soldați se străduiau să combată pălăvrăgeala rasială nazistă, anume prin faptele lor de vitejie.

 Înrolați în armata hitleristă, pe cîmpul de luptă ei demonstrau cu eforturi triple că strămoșii lor evrei nu ii  încurcă să fie ostași dîrji și buni patrioți ai Germaniei.

”Soldații evrei ai lui Hitler” 


 Autor: Konstantin Kapitonov, Tel-Aviv, Nezavisimaia Gazeta, Nr. 199-200

SURSA: cersipamantromanesc

Foto cu “animalele mai egale decat altele”: Alexandru Florian, un urmas de bolsevic, William Totok, un informator al Securitatii si Adrian Muraru, un falisificator al Arhivelor comunismului

Sala de conferințe a sediului Jockey Club din capitală a devenit neîncăpătoare în seara de 18 aprilie 2013, cu ocazia conferinței organizate de Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în colaborare cu Institutul Național pentru Studiul Holocaustului în România “Ellie Wiesel” (INSHR-EW). Conferința a avut ca temă declarată “Reconsiderarea critică a trecutului – între mit și minimalizare. Despre Ion Gavrilă Ogoranu și rezistența armată anticomunistă din România”, propunându-și să să analizeze, conform anunțului de pe site-ul oficial al IICCMER, “modul în care societatea românească contemporană înțelege să se raporteze la figuri controversate ale Resistenței anticomuniste, asociate atât în trecut cât mai ales în prezent cu manifestări ale extremei drepte în România”.

Sala a fost plină de un public pe cât de numeros, pe atât de variat: foști deținuți politici și tineri continuatori ai idealurilor lor, cetățeni de naționalitate evreiască, istorici și cercetători – printre care Liviu Pleșa de la CNSAS, Cosmin Budeanca de la IICCMER, Nicolae Videnie de la IIR, Mihael Shafir de la Universitatea din Cluj ș.a., studenți și chiar elevi de liceu, lideri și voluntari ai unor ONG-uri precum Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, Federația Română a Foștilor Deținuți Politici Luptători Anticomuniști, Fundația Luptătorilor în Rezistența Armată Anticomunistă, Centrul pentru Studii Evreiești, Federația Comunităților Evreiești ș.a.. Dezbaterea s-a desfășurat într-o atmosferă deosebit de încordată, informeaza Buciumul.ro.

De remarcat solidaritatea extraordinară a celor ce îl iubesc și respectă pe Ion Gavrilă Ogoranu, care fără nici o mobilizare prealabilă, au dominat în mod vizibil sala și care în a doua parte a manifestării au intervenit spontan, în dorința contracarării numeroaselor aprecieri defavorabile făcute atât la adresa eroului, cât și la adresa luptei de rezistență anticomunistă în general.

Conferința susținută de cercetătorul Wiliam Totok, reprezentant al Institutului Elie Wiesel, susținută pe fondul derulării unor imagini adeseori tendențioase, a vizat în mod evident câteva obiective precum destrămarea aurei de erou național și știrbirea incontestabilei autorități morale pe care liderul rezistenței armate din munții Făgărașului a căpătat-o în ultimele două decenii în opinia publică românească. Utilizând o logică viciată, bazându-se pe declarațiile date de Ogoranu în ancheta Securității imediat după capturarea sa în 1976, declarații despre care a garantat (pe baza a ce oare?) că ar fi fost date fără nici un fel de constrângere, derulând în mod obsedant imagini cu participanții la comemorările de la Sâmbăta de Sus salutând cu salutul legionar (considerat în mod inexact ca fiind fascist), ori scoțând din contextul unor cărți afirmații considerate antisemite de-ale unor prieteni ai lui Ogoranu, Wiliam Totok a încercat fără succes să relativizeze epopeea rezistenței anticomuniste din Făgăraș. El a afirmat – fără susținere – că grupurile de gherilă precum acela al lui Ion Gavrilă Ogoranu doreau înlocuirea unui totalitarism – cel comunist, cu alt totalitarism – cel fascist.

Wiliam Totok a reproșat lui Ion Gavrilă Ogoranu că după 1990 nu s-a delimitat de trecutul său legionar, ba mai mult decât atât a participat activ la publicistica legionară, a susținut conferințe în acest sens, fiind inițiatorul acțiunilor anuale de la mănăstirea Sâmbăta de Sus, acțiuni caracterizate de Totok ca având caracter legionar. El a exemplificat în acest sens și prin faptul că în 1993 Ogoranu s-a numărat printre întemeietorii Partidului “Totul pentru Țară” (Pentru Patrie), continuator al organizației omonime din perioada interbelică. Pe baza acestor argumente, Totok a concluzionat că Ogoranu a rămas un fascist. Spre deriziunea publicului, Wiliam Totok a încercat să facă o paralelă între Ogoranu și scandalul sterilizării țigăncilor de la începutul acestui an.

Președintele AFDPR, dl Octav Bjoza, a luat cuvântul din sală, evocând calitatea deosebită a legionarilor pe care i-a cunoscut în închisorile comuniste. Deși nu a fost legionar, d-sa a arătat că nu consideră normală generalizarea osândirii tuturor membrilor Mișcării Legionare, subliniind caracterul deosebit al lui Ion Gavrilă Ogoranu care a fost un exemplu de bunătate, de toleranță și dragoste creștină. Dl Bjoza a criticat situația creată de Institutul Elie Wiesel la Târgu Ocna, unde se exercită presiuni asupra consiliului local pentru retragerea calității de cetățean de onoare al orașului fostului deținut politic Valeriu Gafencu, supranumit Sfântul închisorilor, reproșând celor de la institut că “nu ne lasă nici să ne alegem sfinții.”

Prezent în sală, președintele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, dl Coriolan Baciu, executorul testamentar al eroului anticomunist, a evocat figura luminoasă a acestuia, toleranța și deosebita deschidere practicate de acesta. Coriolan Baciu a arătat că Ogoranu nu a încercat monopolizarea rezistenței armate anticomuniste în favoarea Mișcării Legionare, ci dimpotrivă a militat permanent pentru idea că lupta de rezistență a aparținut poporului român, recunoscând contribuția mai multor grupări politice în acastă încleștare cu comunismul. Dl Baciu a reproșat organizatorilor comportamentul din cadrul acestei manifestări prin care se încercă în mod evident deteriorarea imaginii lui Ion Gavrilă Ogoranu, mai afirma Buciumul.ro, sub semnatura lui Florin Dobrescu, in relatarea pe larg a evenimentului.

La articolul semnalat, cunoscutul militant pentru adevar al exilului romanesc si Ion Varlam a comentat:

Ion VARLAM

21 aprilie 2013 – 19:12

Ìl felicit pe D-l Dobrescu pentru sobrietatea si calmul comentariului sàu, cu atât mai demne de admiratie cu cât nerusinarea cu care D-l Totok si cei care-si arogà dreptul de a-I învinui permanent si din principiu pe cei care au îndràznit sà ridice o privire criticà asupra acelor evrei din România care s’au remarcat prin comportamentul lor arrogant si acaparator, fàcându-se agentii împàràtiilor vecine care urmàreau (si mai urmàresc) cotropirea României si desfiintarea identitàtii nationale a bàstinasilor ei depàsesc limitele tolerabilului. Nu cred cà în Israel s’ar putea conferentia despre miscarea fascistà Irgun (clasatà ca atare de politologii francezi, britanici si americani care se ocupà cu natura si istoria miscàrilor fasciste) si despre membrii ei care au dobândit rangul de eroi prin sacrificiile cu care au contribuit la lupta de eliberare a Palestinei de sub stàpânirea englezà, în felul în care D-nii Totok, Shafir & cie si-au permis sà vorbeascà despre Ion Gavrilà Ogoranu si chiar despre miscarea legionarà. Ca mai toate miscàrile de eliberare nationalà, cea legionarà a fost violentà (revolutionarà) prin vocative: urmàrea emanciparea românilor de sub dominatia celor care luaserà locul fanariotilor atunci când stàpânirii turcesti i-se substituise rivalitatea de interese dintre Rusia si Austria (sustinutà de Germania), ai càror agenti locali au fost în special evreii. Nu individual ci prin organizatiile lor, acestia s’au împotrivit constant îndeplirii aspiratiilor legate de înfàptuirea idealului national al Unirii tuturor românilor. Au fàcut-o la Berlin în 1878, cerând marilor puteri sà conditioneze recunoastere României ca stat suveran si independent de instituirea unui statut discriminatoriu care i-ar fi scos pe evrei de sub legea româneascà. Acelasi lucru l-au fàcut la conferinta de Pace de la Versailles, unde au încercat sà le impunà statelor succesoare ale Dublei Monarhii un “Consiliu al Minoritàtilor” cu rolul de organ de tutelà care sà exonereze pe membrii etniilor fàrà tarà (deci pe evrei) de supunerea fatà de legile statelor ai càrei cetàteni erau, instituind astfel un adevàrat apartheid în favoarea acestora. Toate aceste state au respins cu indignare dreptul de ingerintà pe care si-l menajau pe acastà cale SUA si Franta, promotorii cei mai înversunati ai acestui proiect !

Desi mare si sincer prieten al românilor, Dr. W.Fildermann, reprezentant al evreilor în Senatul României, propunea official în 1937 colonizarea a 1.500.000 evrei în tara noastrà, sub motivul cà numai acestia ar putea-o duce la prosperitatea economicà promise de extraordinarele ei resurse natural (Cf. Ràspunsul, tot public, adus acestei propuneri de càtre Prof. N. Iorga).

Cu privire la gogorita antsemitismului pe care o agità ex-agentii sovietici si fii de agenti sovietici de fiecare data cà este vorba de crimele comunismului – deci si de meritele celor care l-au combàtut – adicà de D-nii Shafir, Totok, si ceilalti promotori ai neo-marxismului disimulat sub pulpanele gândirii politically correct – acesta reprezintà o armà de diversiune mult prea evidentà pentru a revei asupra rosturilor si a mecanismelor ei. Caracterul sfruntat mincinos al acuzatiilor aduse regimului Antonescu în aceastà privintà, este definitive dovedit de urmàtoarea declaratie oficialà a lui Shimon Peres, Presedintele Israelului, fàcutà în August 2010, cu prilejul vizitei pe care fàcut-o în România : ” NU VOM UITA NICIODATA CA, IN PERIOADA CEA MAI INTUNECATA A EUROPEI, IN PERIOADA NAZISTA, ROMÂNII AU SALVAT VIETILE MULTOR EVREI DE AICI, 400.000 DE EVREI, CARE AU VENIT IN ISRAEL SI AU CONTRIBUIT SI CONTRIBUIE LA CONSTRUIREA ISRAELULUI, DAR CARE N-AU UITAT IUBIREA PENTRU ROMANIA, SI-AU PASTRAT CULTURA ROMANEASCA. PENTRU ACEASTA, DORESC SA MULTUMESC POPORULUI ROMAN SI SA-I SPUN CA ACEASTA ESTE O PRIETENIE CARE NU SE VA TERMINA SI CARE VA CONTINUA MULTA VREME IN VIITOR, NU DOAR IN ISTORIE. MA SIMT AICI CA ACASA, MA SIMT CA INTR’O TARA PRIETENA, SI NU VORBESC DOAR DESPRE TRECUT, CI SI DESPRE VIITOR.”

Nciun om serios si de bunà credintà nu poate afirma despre un regim politic care fàcut din România o tarà de azil pentru toti evreii din Europa care ajungeau pânà la granitele ei si care a facilitat si sprijinit în plin ràsboi contra Marii Britanii emigrarea a mii de tineri evrei càtre Palestina, unde aveau sà întàreascà rândurile celor care luptau contra lui Hitler al càrui aliat involuntar era tara noastrà, nu poate, deci, afirma despre un astfel de regim cà a luat parte la distrugerea organizatà a populatiei evreiesti de pe continentul nostrum. Mai mult: un astfel de regim nu poate nici màcar fi acuzat de rasism deoarece màsurile la care i-a supus pe evrei au un caracter cu totul benign dacà sunt comparate cu cele aplicate de unii din dàtàtorii nostril de lectii – SUA spre pildà – cetàtenilor lor de origine germanà sau niponà.

Ion Varlam
Master în Stiinte Politice, IEP, Paris.

Vedeti si:

Un interviu-bomba cu Ion Varlam, boier, diplomat si fost detinut politic: Despre evrei, comunisti, securisti si kaghebisti, de la Antonescu la Basescu. VIDEO

Un interviu exploziv cu fostul detinut politic Ion Varlam, secretar general al Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi: “Radu Ioanid, directorul Muzeului Holocaustului, este agent de sorginte sovietica”. Anticomunistul Ion Varlam devoaleaza o retea anti-Romania infiltrata adanc in structurile statului. “Trotkistul Tismaneanu”, “scremutul Liiceanu”, “bufonul Plesu”, “hazaica Mungiu”, “agentul Mihnea Berindei” & Co

Cititi si:

Adresă către Consiliul Local al orașului Târgu Ocna

25 februarie 2013

ASOCIAȚIA FOȘTILOR DEȚINUȚI POLITICI
DIN ROMÂNIA
A.F.D.P.R.
ASSOCIATION DES ANCIENS DETENUS POLITIQUES DE ROUMANIE
FORMER ROMANIAN POLITICAL PRISONERS ASSOCIATION
Str. Mântuleasa nr. 10, 030554 București, sector 3, ROMÂNIA, tel/fax. 3172317

Nr. 25/22.02.2013
Către Consiliul Local al orașului
Târgu Ocna
Domnului Primar Ștefan Șilochi

Spre știință Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”
Referitor: Retragerea titlului de cetățean de onoare acordat post-mortem lui Valeriu Gafencu

Comitetul Național de Conducere al Asociației Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România (AFDPR) întrunit în ședița ordinară din 22 februarie 2013, a avut printre punctele cuprinse în ordinea de zi și acela al contestării de către Institutul “Elie Wiesel” a acordării titlului de cetățean de onoare lui Valeriu Gafencu, a hotărât cu unanimitate de voturi luarea unei atitudini ferme față de solicitarea neîntemeiată a institutului mai sus numit.

Am acceptat ideia că indiferent de culoarea politică, sau fără de culoare, toți cei ce ne-am aflat în temnițele și lagărele de exterminare comuniste am constatat la unison că Valeriu Gafencu s-a situat întru totul deasupra noastră a tuturor, fiind considerat ca unul dintre sfinții închisorilor, o adevărată „sămânță a sfințeniei sădită pe al temniței pământ”.

A fost o „făclie a iubitorilor de adevăr și ucenic al Adevărului”, dându-ne tuturor o pildă de viață și iubire.

O altă mărturisire ne spune „ai întărit prin faptele tale aceste cuvinte, căci te-ai jertfit din iubire pentru un pastor evreu, rugându-te ca el să devină fiu al Sfintei Biserici și dându-i lui medicamentele care ți-ar fi putut salva viața trupească”.

Mulți dintre noi am învățat de la el ce înseamnă iertarea și iubirea față de aproapele tău.
A avut asupra noastră forța prin care sufletele noastre se înălțau în văzduhul nepătruns, deși trupurile ne rămâneau după gratii.
Iată doar câteva considerente pentru care zecile de mii de deținuți politici l-au considerat un sfânt și cer Patriarhiei Otodoxe Române să-l canonizeze.
Istoria religiilor cunoaște cazuri în care persoane care au greșit, s-au întors la Dumnezeu, devenind mai apoi sfinți.

AFDPR mai are în prezent peste zece mii de membri cotizanți din care doar trei mii foști deținuți politici, diferența constituind-o deportații și urmașii decedaților.
AFDPR este membră a Asociației Internaționale a Foștilor Deținuți Politici din fostele țări comuniste europene, numită INTER ASSO.
Președintele AFDPR este membru în Comitetul de conducere al INTER ASSO.
Atât conducerea AFDPR, cât și a INTER ASSO recunoaște holocaustul produs asupra poporului evreu, dezaprobându-l cu fermitate, precum și orice altă crimă cu caracter etnic sau politic.
Cu toate că înțelegem grijile, prudența, vigilența, dar și promptitudinea cu care acționează conducerea Institutului „Elie Wiesel”, vă rugăm să reconsiderați pozitia față de cazul în speță.

Cu mulțumiri și aleasă prețuire,

Președinte al AFDPR
ing. Octav Bjoza

Sursa: Ziaristi Online

Cititi si: Institutul Elie Wiessel mistifica istoria României

Dezbaterea “Reconsiderarea critică a trecutului, între mit și minimalizare”. Despre Ion Gavrilă Ogoranu și rezistența armată anticomunistă din România

Fundația „Memorialul Durerii” protestează împotriva tentativei Institutului Elie Wiessel de a mistifica istoria României și de a ne defăima eroii. Altul este, ar trebui să fie, obiectul de activitate al Institului Național pentru Studierea Holocaustului din România și nu acela de a nega rezistența din munți și de a-l eticheta pe Ion Gavrilă Ogoranu ca fascist.

Toți marii istorici ai prezentului, de la Al. Zub la Denis Deletant, recunosc existența, forța și unicitatea luptei anticomuniste din munți. Membrii acestei rezistențe aparțin tuturor categoriilor sociale (militari, preoți, studenți, țărani) și tuturor partidelor politice.

În dosarele Securității (Fond Documentar nr. 2168) sunt publicate hărți ce conțin grupările de luptători dispuse pe toată întinderea Munților Carpați, iar o direcție a Securității se ocupa de obiectivul „Bande-Organizații subversive”.

Avem suficiente date istorice, furnizate de Arhiva CNSAS.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc nu poate încuraja și susține asemenea demersuri, total străine de spiritul științific și de adevăr.

Ion Gavrilă Ogoranu este un simbol al rezistenței anticomuniste și memoria lui nu poate fi terfelită de jalnicele reconsiderări ale unor debili cercetători ai istoriei.

Serialul Memorialul Durerii va difuza în 18 mai un episod dedicat „Moșului” – cel care la 24 de ani a condus de-a lungul a zece ani, cu eroism și credință în Dumnezeu lupta tinerilor făgărășeni.

Cer cu fermitate Partidului Național Liberal care l-a propus pe controversatul Andrei Muraru la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România să revină asupra acestei numiri.

Institutul înființat de un guvern liberal nu s-a născut să ne atace reperele morale, martirii și eroii, să-i pună în dezbateri îndoielnice, departe de orice rigoare științifică. Chiar dacă acest demers este girat de respectabilul institut Ellie Wiessel, de data aceasta putem vorbi de manipulare, demitizare și de comentarea în derizoriu și ofensator a realităților istorice.

Cotidianul

SURSA:ZIARISTI ONLINE

,

Despre scandalul “holocaustului de la Academie”, portalul Ziaristi Online a relatat in cateva randuri, atragandu-si si niste caracterizari hazardate din partea directorului Institutului “Elie Wiesel”, controversatul Alexandru Florian, studiate in prezent de avocatii nostri. Este straniu ca conducerea acestui institut, intrat sub acoperire guvernamentale, alege ca intr-o singura luna sa condamne public doi romani care au salvat evrei de la moarte, unul chiar cu pretul propriei vieti, respectiv Valeriu Gafencu si, apoi, pe Vladimir Iliescu. Asemenea mostre de recunostinta dau nastere la precedente si interpretari periculoase. Astazi, in exclusivitate, profesorul Vladimir Iliescu ne ofera noi detalii biografice fascinante despre Cernautii dintre ocupatiile sovietice si cum a salvat familia sa evrei in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Dar mai intai iata si trimiterile la articolele noastre, cat se poate de echilibrate:

Profesorul Vladimir Iliescu la Academia Romana: “In Romania nu a existat holocaust. Este o minciuna enorma pe plan cosmic”. VIDEO/AUDIO

Scandalul holocaustului de la Academie se intoarce: Ionel Haiduc regreta si se disociaza de afirmatiile istoricului Vladimir Iliescu. VIDEO

Profesorul Vladimir Iliescu revine: Romania a salvat evreii si nu i-a supus unui holocaust. Procesului Holocaustului de la Academie: dupa acuzare si condamnare urmeaza si apararea

In urma afirmatiilor profesorului Vladimir Iliescu, publicatii de agitatie si propaganda din Romania au declansat o campanie furibunda, de linsare a profesorului de 87 de ani, fara a oferi apoi cuvenitul “Drept la replica”. Unul dintre ultimile de acest gen, publicat de Adevarul, emite, normal, un neadevar, respectiv: Profesorul Vladimir Iliescu, cel care a negat Holocaustul în aula Academiei Române, a fost dat afară de la o prestigioasă universitate germană

Profesorul Iliescu nu crede versiunea Adeverului si prezinta scrisoare prin care s-a despartit de Universitatea din Aachen, cu urmatorul comentariu: “Adevărul minte, fiindcă se bazează – ceea ce nu-l scuză – pe promisiunea prof. Heinen către P. Manu, M. Shafir si Dan, că eu nu voi mai ține cursuri [ca pedeapsă].In realitate venia legendi, care se dă pensionarilor și celor care nu fac parte din schema universității, se acordă anual (2 semestre), nu a fost cerută rectorului toamna trecută așa că eu de fapt am predat ilegal în semestrul de iarnă 2012 / 2013.

Probabil că prof. Heinen vroia să ceara prelungirea acum – fie retroactiv, fie pentru următoarele două semestre – dar n-a mai făcut-o de supărare pentru declarațiile mele.

In nici un caz Universitatea din Aachen nu “m-a dat afară” acum pentru declarațile mele.”

Iata traducerea scrisorii in cauza:
RWTH Aachen 52056 / 010810            

RWTH AACHEN UNIVERSITY

Rectorul

                                                                                                                   Abt. 8.1

Data 28.02.2013

Profesorul-Univ-Dr-Vladimir-Iliescu-in-plenul-Academiei-Romane-vorbind despre holocaust 14_02_2013Domnului Profesor

Dr. phil. Vladimir Iliescu

Schinkelstr. 30

40699 Erkrath

Insărcinare de a ține Cursul universitar  cu tema  Istoria Europei de Răsărit

Scrisoarea Institutului de Istorie 25.02.2013

Mult stimate domnule Profesor Iliescu,

 

După comunicarea Institutului de Istorie însărcinarea de a ține cursuri a expirat în semestrul de vară 2012 (octombrie 2012 – martie 2013).

Aș vrea să vă mulțumesc pentru serviciile aduse Politehnicii din Renania-Westfalia și să vă doresc  tot binele pentru viața D-voastră viitoare.

Cu deosebita consideratie,

Pentru Rector

Cancelarul de Serviciu

Iscălitura

Klaus Gertig

“Antisemitul” Vladimir Iliescu si istoria vietii sale alaturi de evrei si salvatorii lor

Placa Cernauti Primar Traian Popovici

3. În ce privește competența mea în problematica evreiască, sunt nevoit să vă dau multe amănunte personale, ca să se vadă că eu sunt mai competent,  chiar decât cei care-mi fac reproșuri, deși aproape toți sunt evrei, iar eu nu sunt.

Cunoștințele mele despre evrei și compasiunea mea pentru ei provin pe de o parte din biografia mea bucovineană, iar pe de altă parte din cursurile mele despre Europa de Răsărit, ca și din reuniunile științifice de specialitate cu această temă la care am participat.

3. A. Autobiografia mea este destul de complicată și lungă, drept care o echipă suedeză de televiziune  din Germania a vrut să facă pe baza ei o emisiune televizată, luându-mă ca un martor al sec. al XXlea din răsăritul Europei, ceea ce eu am refuzat.

Tatăl meu Dr. veterinar Ioan Iliescu, de la Călărași, a venit la Cernăuți cu divizia a opta a generalului Zadek, în noiembrie 1918, când Bucovina s-a alipit României. Era o divizie românească ce n-avea nici blindate și nici camioane, dar dispunea de mii de cai. Tatăl meu s-a căsătorit aici  cu o doamnă de origine germană, catolică, Adela Tijan, care nu știa românește, deoarece alesese ca limbă în liceul real pe care-l urma, ucraineana. Ulterior mama a învățat perfect românește și a fost activă în conducerea societății „Femeile Române“ din Bucovina. Tata care urma să devină generalul  corpului veterinar al armatei române, a demisionat, deoarece se căsătorise cu o minoritară, dar a rămas locotenent colonel de rezervă, cu mare influență în armată și la autoritățile civile, datorită marii clinici veterinare pe care a înființat-o și unde caii armatei se tratau gratuit. In serviciul civil a ajuns după zece ani inspector general veterinar zootehnic  al Bucovinei, incluzând  și Hotinul și Dorohoiul. Impreună cu avocatul Gh. Vîntu – cumnatul marelui chirurg Hortolomei – fost prefect liberal, erau considerați „protectorii minorităților”, care în Bucovina erau numeroase, printre care 100.000 de evrei.

3. B.    Eu am început școala primară la școala unde a învățat și Eminescu. Venind însă după o săptămână cu păduchi acasă, urmând sfatul bunicii, mama m-a dat la școala cu cel mai bun renume din oraș, la școala Meißler, frecventată de burghezia evreiască. In clasa de 19 fete și 17 băieți erau numai doi creștini, eu și fiul celui mai bogat ucrainean din Cernăuți. Cu această ocazie am învățat idiș și, cu unii colegi de clasă am rămas în relații de prietenie, cu alții m-am revăzut peste ani (mulți au trăit în Israel).

[spațiue] Când, după reocupareaa Bucovinei de către români, în 5 iulie 1941, tata s-a întors ca unul din marii demnitari, care împreună cu guvernatorul militar, generalul Calotescu și cu secretarul general Florescu, conducau Guvernământul Bucovinei, eu urmam cursurile liceului Aron Pumnul și ale Conservatorului din Cernăuți.

3. C. Când au venit ordinele de deportare ale evreilor din Bucovina, care purtau deja steaua galbenă a lui David, au fost incluși și evreii din sudul Bucovinei (Suceava, Rădăuți și Câmpulung), zone care nu fuseseră nici măcar un an sub ocupație sovietică și, deci, nu putuseră să manifeste sentimente antiromânești față de armata și autoritățile românești, după cum a pretins Mareșalul despre evreii din Nordul Bucovinei și din Basarabia.  Marea majoritate a bucovinenilor a fost șocată.

Primarul dr. Traian Popovici, sprijinit de regățeni influenți , ca dr. Ioan Iliescu – tatăl meu  – și Gh. Vîntu, au protestat vehement. La argumentele umaniste ale primarului, mareșalul a răspuns că evreii„au păcătuit față de România” și de aceea vor fi pedepsiți.

Primarul a obiectat că și economia va suferi grav, deoarece bărbații ceilalți sunt pe front, iar din Bucovina se exportă mult lemne (lemnul de rezonanță pentru pianul Steinway din Hamburg, ca și bârnele de stejar  pentru stăvilarele din Olanda), vite și porci. Tata a făcut un raport fals despre zootehnia din Bucovina, deși toată lumea, de la portar la guvernator știau că totul este o minciună sfruntată. De aceea Mareșalul a admis ca o treime din evrei să rămână pentru muncă la Cernăuți. Astfel au apărut 18.500 de pașapoarte „Popovici”.

Cum totul a fost prost organizat – ca și sovhozurile din Transnistria unde mulți evrei au ajuns teferi, cu trenul sau chiar pe jos, dar când a venit primul ger și au început epidemiile, mureau ca muștele.

Tot la Cernăuți am cunoscut din întâmplare pe senatorul român din partea evreilor, Dr. Manfred Raifer, fost Studienrat austriac, care era unul dintre conducătorii sioniști din România. Timp de peste un an l-am vizitat aproape zilnic. El zăcea în pat cu o formă gravă de angina pectoris. Aceasta i-a salvat viața. Impreună cu alti 4.500 de evrei din bogata burghezie evreiască a fost îmbarcat pentru Siberia. Făcînd repetate  atacuri de angina  a fost mereu coborât și iar urcat in tren. Până la urmă, crezându-se că tot moare, a fost lăsat pe peronul unei gări mici de unde a fost ridicat si salvat.

Aceasta persoana, Manfred Raifer,  a fost decisiv pentru alegerea drumului meu in viață. El e cel care m-a sfătuit să las celalte mici „talente“ pe care le-am avut (șahul – am fost campion al orașului Cernăuti – și vioara – am dat și concerte, dar am fost socotit a fi un talent mai mare decât eram în realitate) și să studiez istoria. M-a și ajutat să achiziționez o importantă biblioteca istorică a unui coleg al său decedat.

3. D. După terminarea studiilor la Universitatea din Bucuresti (și anume Filologie clasică, Istorie, Drept și Balcanistica) am fost numit la catedra acad. Al Graur la 1. oct. 1949 iar la 1. oct.1951 am ajuns cadru de predare, fiind cel mai tânăr șef de lucrări al Universitătii Parhon – cum mi-a spus tov. Popescu de la personal când mi-a înmânat cartea de muncă – fiind atunci conducătorul a două colective (istorie și drept) și titularul a trei cursuri.

La sfârșitul anului 1952 decanul (maiorul) Orzea a scos  o serie de profesori de la filologie și impreună cu ei și o parte din personal. Acad. Al Graur fusese și el dat afara ca „dușman al poporului“, iar o serie de tineri asistenți și șefi le lucrări, cred că zece la număr, printre care mă număram atât eu cât și soția mea, am fost “mutați” în două sate diferite din Dobrogea.

Amândoi am avut noroc pentrucă am putut lucra la institutele de cercetări ale Academiei.

Abia în anul 1965 am putut reveni în învățământ la Institutul Pedagogic din Constanța, după ce fusesem numit și la Craiova, unde nu i-am plăcut rectorului de atunci, fiindcă nu eram membru de partid.

Când în 1973 s-a desființat Institutul Pedagogic din Constanța, rectorul, conf. Lungu,  mi-a oferit un loc de conferențiar la catedra de etică în cadrul  științelor  sociale, pe care nu l-am primit. M-am întors la Institutul de Istorie Nicolae Iorga, având statutul de cercetător științific.

In anul 1976, cred, când m-am întors din URSS de la Congresul de Studii ale Antichității, (Eirene) unde am fost șeful delegației, deoarece știam rusește fără să fi studiat in US, am îndrăznit la o ședință în plen să mă opun părerii că epoca contemporană începe cu alegerea lui Ceaușescu ca secretar general al Partidului. Am combăt´ut de asemenea „tracomania“, sprijinită de Ceaușescu și de adepții săi, arătând că e o teorie antiștiințifică și periculoasă politic.

După câteva zile un tovarăș activist de la CC al PCR mi-a spus că sunt un contestatar, adică un disident al regimului.

Aceasta a dus la emigrarea mea, după ce am câștigasem un concurs pentru catedra de istorie antică la Universitatea din Iași, primind avizul de partid  de la Iasi, dar nu și pe cel de plecare de la București.

Apoi mi s-a oferit catedra de bizantinologie de la Institutul Teologic de la București, pe care am refuzat-o, deoarece intenționam să plec din țară. Am emigrat împreună cu familia în Germania în august 1983.

3. E. In Germania, predând istoria Europei Răsăritene, am aprofundat cunoștinăele mele despre problema evreiască în tot răsăritul Europei. Acum 15 ani, Fundația Seidel mi-a propus să devin unul din experții ei pentru Europa de Răsărit și pentru Balcani. În calitatea aceasta am juns la sesiunea NATO de la Bruxelles (1990). Am prezentat problemele Poloniei și am reușit să pot discuta și problemele României. Când contele von Staufenberg din Parlamentul European, moderatorul sesiunii, a remarcat că s-a omis o problemă importantă, și anume acea a evreilor din răsăritul Europei, am susținut și acest referat. In urmatoarea pauză  directorul pentru Europa  al Fundației Bnai Brith m-a întrebat de unde vin și că (deși nu sunt istoric evreu) am prezentat problema foarte clar și chiar cu simpatie!  Ca urmare am fost invitat ca unul din primii profesori germani la un congres la Tel Aviv.

In anii 90 am fost chemat de urgență la München de către „Deutsches Kulturwerk” la o mică sesiune, deoarece legionarii locali – veniți după ianuarie 1941, în frunte cu un sculptor cunoscut amenințau să tulbure sesiunea, spunând că în România evreii n-au fost persecutați. Doamna Zach, directoarea acestei instituții, considera că eu sunt singurul român din Germania care este competent să-i combată pe legionari. Cu această ocazie l-am cunoscut pe tânărul Armin Heinen, atunci akademischer Rat la Saarbrücken,  care în 1999 avea să devină  profesor  la Aachen. Din România au participat acad. Dan Berindei și rectorul de la Cluj Andrei Marga. Din fericire legionarii au venit numai să asiste și nu s-au manifestat.

R. Ioanid dă impresia în Adevărul, că nu mă cunoște. Ar fi bine să-și aducă aminte de sesiunea de la Berlin, unde  participat și prof. Heinen. Intr-o seară, la aceeași sesiune scriitorul german Hilsenrad, de aceeași vârstă cu mine, care se refugiase,  după ”noaptea de cristal” sau din cauza legilor rasiale din Germania din 1935, la rudele mamei sale de la Siret și care fusese deportat la Moghilev, a citit din amintirile sale. După ce s-a încins un lung dialog, cu întrebări și răspunsuri de ambele părți, m-întrebat la sfârșit cum de știu aproape mai mult ca el și a  venit apoi ca să-mi dea un volum de al său cu dedicație.

3.F. Despre raporturile mele cu acad. Cajal a scris prof. Heinen dumineca trecută dlui dr. Singer de la Viena, așa  încât ”îndoielile” jignitoare ale lui R. Ioanid pot fi considerate nule.

Un ultim punct ar fi proiectul unui Memorial al durerii în care să figureze toate victimele ale celor patru dictaturi din România – singura țară care a cunoscut toate patru tipuri de dictaturi, adică cea regală (carlistă), cea legionară (de dreapta), cea militară a lui Antonescu și cea comunistă, care a fost cea mai lungă.

Ponderea cea mai mare, alături de victimele comunismului urmau s-o aibă victimele evreiești.

Acad. Cajal a sprijinit această frumoasă și foarte importantă inițiativă. Premierul României semnase deja acordarea locului în acest scop în Parcul Carol, lipit de monumentul victimelor comuniste, așa puține cum erau. O coaliție de diverse forțe obscure a împiedicat realizarea acestui proiect. Lucrul acesta l-a întristat mult pe acad. Cajal, care puțin după aceasta a și murit.

Ce om admirabil a fost acest mare medic, acest mare umanist și acest mare prieten al al tuturor romanilor!

Prof. dr.dres h.c. Vladimir Iliescu

Addenda:

Cu privire la articolele din Romania legate de filmul despre evreii din Cernauti salvati de primarul Popovici, in care se pare ca va juca Dustin Hoffman, actor evreu cu origini din Basarabia, dl profesor Iliescu face urmatoarele precizari:

1. Eu am amintit de episodul Popovici in faimoasa mea interventie  (vedeti mai jos) si am spus ca au fost eliberate 18.350 sau 18.500 de pasapoarte Popovici. Asta face  1/3 din evreii cernauteni si nu 1/2.

2. In Transnistria au fost lagare de CONCENTRARE si nu de EXTERMINARE. Vezi discutia mea de la Berlin cu scriitorul Hilsenrad, din luarea mea de pozitie lunga, pe care Adevarul pana la urma a redat-o. Nici macar Vapniarka, considerata de exterminare pentru detintii politici, adica evrei comunisti, n-a fost lichidata decat la retragere  de SS germani si voluntari ucraineni.

3. Popovici a cerut lui Antonescu oprirea deportarilor din motive umanitare, la care Antonescu a raspuns ca evreii au tradat Romania  odata cu venire sovieticilor  si de aceea trebuie pedepsiti. Nici Antonescu si nici Popovici nu s-au gandit ca sudul Bucovinei (Suceava, Radauti, Campulung) n-a fost ocupat si ca deci  evreii de acolo n-au motiv sa fie deportati.

La a doua intrevedere Popovici a venit cu argumentul economic: barbatii romani fiind toti pe front e nevoie de evrei. Pentru aceasta tatal meu a facut raportul zootehnic, mentind de ingheata apele, dar toata lumea a fost de acord, in ascuns. Pe baza aceasta Antonescu a concedat ca o treime din evrei sa fie mobilizati pe loc pentru munca. Acestea sunt toate fapte de netagaduit.

4. In afara de Hoffmann si actorul Keitel provine – respectiv parintii lui – din Bucovina. Intr-un interviu, pe care l-am citit intr-un ziar german, a declarat ca vrea sa participe si el la acest film.

Vladimir Iliescu

via
Ziaristi Online
Foto: Memorial Traian Popovici

SURSA: ziaristionline.ro

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press