ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "manipulare"

manipulare

,

Aș vrea să aduc în discuție un fenomen larg răspândit în ultima perioadă marcată de evoluția spectaculoasă a mijloacelor de comunicare și informare, în special a internetului. Este vorba de o adevărată bătălie din umbră, prea puțin cunoscută, dar nu mai puțin importantă, care se desfășoară zi de zi, ceas de ceas, 24 de ore pe zi și șapte zile pe săptâmână, chiar și în acest moment este în plină desfășurare. Principalul câmp de luptă, dar nu singurul, este internetul, iar ținta luptei este mintea și creierul cetățenilor din lumea întreagă.

Vă amintiți momentul 22 martie 1990? Luptele de stradă dintre români și maghiari din Târgu Mureș? Inițiativa media a fost atunci de partea maghiarilor, principalele ziare și televiziuni de pe mapamond prezentând imaginile cu Mihăilă Cofariu bătut cu cruzime de către unguri  ca și cum ar fi fost vorba de un maghiar bătut de români. Așa s-a difuzat știrea, chiar dacă ulterior într-un colț de pagină a apărut vreo erată, era prea târziu, pentru majoritatea cititorilor sau spectatorilor din lumea întreagă a rămas ideea conform căreia românii îi bat pe unguri cu bestialitate.

internet-war

Războiul psihologic a fost dintotdeauna parte a războiului clasic, deși doar de curând a primit această denumire. Scopul este același dintotdeauna, iar parte a acestuia este și cel propagandistic. Câmpul de luptă principal a devenit spațiul virtual, internetul, deoarece în 1990 acesta nu exista și nici sumedenia de rețele de socializare, forumuri de discuții, site-uri specializate, filmulețe pe youtube, o avalanșă de informații de toate tipurile și categoriile. Iar informațiile circulă liber, oricine poate spune ce vrea, chiar și neadevăruri sau propagandă negativă la adresa României și românilor. Sunt atâția care ne vor răul, mă refer numai la vecinii noștri cu extraordinarul lor potențial propagandistic.

La ora actuală, un astfel de război se duce pentru influențarea opiniei publice, pentru căștigarea ei, pentru mintea fiecărui om de pe planetă cu acces la internet. Toate evenimentele ultimilor ani de pe mapamond au fost influențate de opinia publică, fie că vorbim de războiul din Vietnam sau de retragerea din Somalia din 1993. Aici apare rolul pe care opinia publică îl are în ziua de astăzi. Liderii politici iau decizii în funcție de opinia publică, își cântăresc cu grijă fiecare cuvânt pentru a nu o întoarce această opinie publică împotriva lor, o opinie publică ostilă înseamnă automat pierderea alegerilor și a puterii. Prin extensie, în țările arabe din nordul Africii, tot opinia publică sub forma manifestanților au răsturnat regimurile dictatoriale.

De aceea, de fiecare dată, înaintea declanșării unui război sau eveniment, mai întâi este pregătită opinia publică prin ceea ce se numesc operațiuni psihologice (amintiți-vă de campania intensă înaintea declanșării invaziei Irakului din 2003). Iar aceste operațiuni psihologice sunt cu atât mai ușor de declanșat cu cât sunt deja pregătite printr-o propagandă continuă, doar-doar va veni odată cazul. Dacă nu va veni, nu face nimic, cu cât mai mulți din opinia publică mondială vor fi împotriva românilor, cu cât îi vor denigra mai mulți, cu atât mai bine. Și această propagandă are efect chiar și în rândul românilor, mulți fiind convinși de multe neadevăruri din rațiuni complexe, care nu țin numai cu efectele îndoctrinării comuniste. Dar care poate fi scopul acestui război psihologic?

Nu doresc să intru sau să induc vreo temă ce ar ține mai mult de vreo teorie a conspirației, dar aș vrea să amintesc că nu numai noi, românii, suntem ținte, sunt și alții, și cei ce duc astfel de atacuri, majoritatea, o fac pur și simplu din ură, fără a avea un scop ascuns. Dar servesc foarte bine acestui trend antiromânesc manifestat cu furie, căruia am să încerc să-i explic motivațiile profunde.

Dreptul istoric și starea de fapt

Dreptul unei națiuni la stăpânirea unui teritoriu este dat, practic, de două aspecte: dreptul istoric asupra acestuia și starea de fapt a momentului. Așa gândesc organizațiile internaționale și opinia publică. De cele mai multe ori, situația de fapt este mai importantă decât dreptul istoric, dar acesta din urmă este esențial pentru a justifica schimbarea unei stări de fapt, atunci când este posibil.

Pentru a înțelege mai bine, sunt necesare câteva exemple.

Există unguri care contestă dreptul istoric românesc asupra Ardealului, dar starea de fapt este că Transilvania aparține României, deci nimic de făcut pe moment pentru ei. Dar ei continuă să sape la temelia dreptului nostru istoric prin fel de fel de teorii difuzate în cea mai mare măsură pe internet pentru a convinge cât mai mult din opinia publică internațională că România nu are vreun drept istoric asupra Ardealului, deoarece dacă în curând va interveni vreo mutație geopolitică, sau un cutremur geopolitic, lumea să fie oarecum pregătită pentru ca România să piardă Ardealul, cel puțin asta este ideea lor. Iar pentru această idee sau utopie, niciun efort nu este îndeajuns.

Alt exemplu, România are dreptul istoric asupra Bucovinei de Nord, dar situația de fapt este că acum aparține Ucrainei, iar nimeni nu pune în discuție asta. Nici opinia publică internațională nu este pregătită și conștientizată asupra dreptului nostru istoric, pentru ca atunci când Ucraina se va rupe, România să poată reprimi nordul Bucovinei. Dar ucrainenii sunt conștienți de asta, de aceea încearcă să-i deznaționalizeze prin toate mijloacele pe românii de pe teritoriul lor, îi numesc moldoveni, și mai departe, trec la contraofensivă, mistificând istoria noastră, falsificând-o cu nerușinare după întreaga rețetă bolșevică ale cărei efecte sunt persistentă până astăzi.

Uneori dreptul istoric nu mai contează atât de mult în fața situației de fapt, mai ales când în teritoriul disputat s-au petrecut modificări. Vorbesc aici de cazul Kosovo, dreptul istoric este al sârbilor, dar în timp sărbii s-au trezit minoritari, dar Kosovo tot nu a putut fi declarat independent decât după modificarea situației de fapt, respectic retragerea sârbilor din provincie  după bombardamentele din 1999 și cedarea administrării provinciei către ONU. Și totuși, au mai trecut încă aproape nouă ani până la proclamația de independență, iar statul Kosovo încă nu a fost recunoscut de toate țările membre ONU (nici România nu l-a recunoscut).

După cum spuneam dreptul istoric este perfect pentru a justifica o modificare a stării de fapt, dar abia după producerea acesteia. Iar cel mai adesea, modificările stării de fapt se petrec în urma unor cutremure geopolitice, care pot fi majore sau mai mici, regionale.

Cutremurele geopolitice

Cutremurele geopolitice se referă la schimbarea bruscă a situației geopolitice dintr-o regiune dată, iar un cutremur geopolitic major implică schimarea situației geopolitice aproape pe întreg mapamondul. Această schimbare bruscă se referă la o reașezare majoră într-un timp limitat, redus, cu impact major asupra realităților geopolitice ale momentului.

Aș vrea să compar, pentru o mai bună înțelegere, schimbarea realităților geopolitice cu schimbarea vitezei din fizica elementară, accelerarea. Un vehicul, pornit de pe loc, respectiv de la viteza de 0 km/h la viteza de 100 km/h. Această accelerare se poate face lent, în zece minute de creștere înceată a vitezei, și nimeni nu simte impactul acestei creșteri. Sau se poate face rapid, ca și în cazul mașinilor performante, în trei secunde. În cazul unui avion de luptă în mai puțin de o secundă. Mai trebuie să dau exemplul navetelor spațiale? La fel și cutremurul geoplitic. Închipuiți-vă schimbarea realităților geopolitice în timp ca și trecerea de la 0 la 100 km/h în trei secunde. Timpul este prea scurt, nici nu vă dați seama că s-a schimbat ceva. La 0 km/h puteți deschide portiera și puteți coborî din mașină fără vreun pericol. Trei secunde mai târziu, nu v-aș sfătui să faceți asta. La fel se întâmplă cu realitatea geopolitică în cazul unui cutremur geopolitic. Cel mai important, ca și cutremurul clasic, și cel geopolitic este urmat de o o sumedenie de replici, dar în cazul celui geopolitic acestea sunt destinate să reașeze situația locală sau regională după forțele principale implicate.

Ceea ce putem spune despre un cutremur geopolitic este că multă lume simte că se va întâmpla sau este posibil să se întâmple, dar la fel ca și în cazul unui cutremur normal, nimeni nu știe cu exactitate când se va întâmpla, unde se va întâmpla, cât va dura și care vor fi efectele sale. La fel ca și în cazul cutremurelor, sunt zone și regiuni care sunt predispuse unor astfel de evenimente, cum este Cercul de Foc al Pacificului. La fel, în geopolitică sunt zone predispuse la conflicte, cum ar fi Orientul Mijlociu. Ca și în geologie, și în geopolitică, tensiunile acumulate pot răbufni cu efecte devastatoare. Legile naturii sunt universale, fie că vorbim de fizica Pământului sau de geopolitică.

Secolul trecut, al XX-lea, cel mai violent din istoria omenirii, a avut parte doar de trei cutremure geopolitice majore și de o serie de altele minore, regionale. Primul a fost anul 1918, cel mai mare cutremur geopolitic al secolului, când patru imperii s-au prăbușit. Imperiul rus, german, austro-ungar și turc au dispărut peste noapte ca urmare a războiului mondial. În locul lor au apărut state independente, războaiele care au urmat au fost doar războaie de reașezare (replici) a noii realități geopolitice, iar aici includ și războiul româno-ungar de la 1919, războiul greco-turc sau războiul sovieto-polonez.. Impactul acestui cutremur geopolitic a fost imens, s-a resimțit pe toate meridianele, inclusiv în coloniile marilor puteri.

Al doilea cutremur geopolitic major a fost anul 1945. Unii ar putea spune că data reală ar fi 23 augusr 1939, pactul Molotov-Ribbentrop, dar eu mă refer doar la efecte, nu la cauze. De la 1945 lumea a fost împărțită în două blocuri antagoniste, relevate ulterior prin NATO și Pactul de la Varșovia. Ceea ce a urmat, respectiv blocada Berlinului din 1948 sau războiul civil din Grecia (1946-1949) au fost doar replicile acestui cutremur geopolitic major. Revoluția iraniană din 1979 a fost doar un cxemplu de cutremur geopolitic minor, cu influență regională, la fel ca și cazul războaielor din Vietnam, Afghanistan, sau din Orientul Mijlociu.

Al treilea cutremur geopolitic major a fost în anii 1989-1991, dar l-aș plasa mai degrabă în 1989, dizolvarea URSS din 1991 fiind o consecință, o replică a anului 1989, anul revoluțiilor esteuropene. Chiar și aici au fost replici, separarea Cehoslovaciei sau dizolvarea sângeroasă a Iugoslaviei. Apariția Transnistriei se înscrie în același cadru, al replicilor cutremurului geopolitic de la 1989 – 1991. Întreaga lume s-a schimbat, transformându-se dintr-una bipolară în alta unipolară, cu un hegemon încă de necontestat.

De atunci nu au mai fost cutremure geopolitice majore. Chiar seria de revoluții arabe, care încă nu știm încotro se vor îndrepta, ar putea fi incluse în categoria cutremurelor geopolitice minore, cu impact regional. Liderii politici, cei responsabili, se feresc ca de foc și se tem de apariția unui cutremur geopolitic deoarece acesta nu poate fi gestionat, iar consecințele sale pot fi imprevizibile, lecțiile istoriei fiind elocvente în acest sens. De aceea vedem că toate declarațiile, deciziile, rezoluțiile ONU sau ale oricărui organism internațional responsabil se circumscriu acestui deziderat, păstrarea status quo-ului, a stării de fapt, orice modificare considerată a fi necesară într-o regiune să se facă lent, treptat, pentru a putea fi gestionată și consecințele să fie previzibile, astfel încât să fie suficient timp pentru a acționa înainte ca situația să ia o turnură de neoprit.

Să luăm exemplul apariției statului palestinian. Problema s-a lungit și se va mai lungi suficient de mult încât procesul de tranziție să fie lent, previzibil, prin tratative îndelungate, foi de parcurs și altele, astfel încât această mutație geopolitică necesară până la urmă, cu care toate părțile sunt de acord, să se petreacă încet, mai ales într-o regiune deosebit de sensibilă cum este cea a Orientului Mijlociu.

Deci, un cutremur geoplitic nu este de dorit, nimeni nu dorește să se petreacă, credeți că Wilhelm, kaiserul german ar fi pornit războiul la 1914 dacă ar fi știut consecințele de la 1918? Sau Hitler, dacă ar fi știut că va sfârși în buncăr, ar fi atacat Polonia în 1939? Lecțiile istoriei se învață, dar numai de către cei ce doresc să le învețe. Dar problema majoră este că odată și odată acest cutremur geopolitic se petrece, indiferent că vrem sau nu vrem. Este la fel ca și cutremurele clasice, nu le dorim, încercăm să le evităm, dar pur și simplu se întâmplă, oricât am încerca să le prevenim cumva, întrebați-i pe japonezi.

Dar să vedem care ar fi legătura între dreptul istoric, starea de fapt și cutremurele geopolitice. Pentru asta va trebui să revenim la ziua de azi, la conflictul și bătălia permanentă ce se duce 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână. Chiar și acum când citiți aceste rânduri, o bătălie este în toi și sunt români care luptă în primele linii. Singuri, uitați, nerecunoscuți, sunt eroii de astăzi care duc această luptă de cele mai multe ori inegală. Mă refer la bătălia internetului, după mediul în care se desfășoară.

Bătălia internetului

Un exemplu la îndemână, în general se știe că România are dreptul istoric asupra Bucovinei de Nord, dar nimeni nu va risca o forțare cerându-i Ucrainei acest teritoriu, de teamă de a nu declanșa un cutremur geopolitic ale cărui urmări ar putea deveni imprevizibile. Dar asta nu înseamnă că o luptă subversivă, tenace și continuă nu se duce și pe acest front. Pe lângă acțiunile fizice, de deznaționalizare a românilor, ucrainenii duc o luptă underground, de justificare a ocupației lor asupra Basarabiei, încercând prin toate mijloacele, mai ales prin intermediul internetului, să submineze dreptul istoric al României asupra Bucovinei de Nord.

Un alt front este cel al Transilvaniei, ungurii care încearcă să submineze dreptul istoric al României asupra Transilvaniei. Forumuri de istorie, discuții pe marginea oricărui articol de ziar cu tente revizioniste, reșaparea îmbunătățită a teoriilor discontinuității românilor în Ardeal, contestarea dovezilor acestei continuități și multe altele.

Mai există și fronturile secundare, dar nu mai puțin importante, în care sârbii și bulgarii încearcă dezrădăcinarea românilor, minorități în țările lor. Dar frontul principal, datorită evenimentelor politice, a ajuns cel basarabean.  Teoria moldovenistă este la mare modă, susținută și de către unii  români moldoveni interesați sau pur și simplu naivi. Aici bătălia este mai mult decât inegală, luptătorii români pe frontul internetului trebuind să facă față inclusiv puternicului aparat de propagandă rusesc care s-a aruncat pur și simplu în această bătălie disperată pentru ei, fiindcă încep să simtă că s-ar putea să piardă. Să piardă ce, ați putea întreba. Răspunsul e simplu, să piardă controlul asupra Republicii Moldova, iar rezultatele vizibile de la fiecare rundă de alegeri arată că sunt în defensivă, în retragere. De aceea niciun efort nu este prea mic pentru bătălia pe conștiința cetățenilor moldoveni.

Dar obiectivul acestui război al internetului nu este numai conștiința și părerea cetățenilor români sau moldoveni, dar în primul rând părerea cetățeanului străin, iar prin fiecare cetățean străin ce citește forumurile sau urmărește filmulețele de pe youtube și este convins de o parte sau alta, o fărâmă din opinia publică internațională se poziționează de partea uneia dintre părți. Pare a fi greutatea unui fir de nisip, dar fir cu fir, grăunte cu grăunte, se poate ajunge la o cantitate care la un moment dat ar putea înclina balanța de o parte sau alta.

Vă puteți întreba pe bună dreptate pentru ce acest efort, din moment ce dreptul istoric cumulat cu starea de fapt ne dă situația actuală, pe care nimeni nu are interesul să o schimbe de teama situațiilor imprevizibile cu care ar putea să fie confruntat în viitorul imediat acestei schimbări. Așa este, dar am spus tot aici că aceste cutremure geopolitice se întâmplă, fie că le dorim sau nu, fie că ne plac sau nu, la fel ca și cutremurele clasice, geologice. Dacă mâine se va petrece un cutremur geopolitic, întregul eșichier geopolitic ar putea fi zdruncinat. Alianțe bine stabilite în trecut ar putea fi răsturnate, lideri ajunși la putere prin forța evenimentelor ar putea decide un curs sau altul de acțiune, conflicte armate ar putea apărea peste noapte. Să nu ne îmbătăm cu apă rece, într-un astfel de caz nu am fi în cea mai fericită situație, ținând cont de animozitățile istorice care ne-au marcat relațiile cu toți vecinii noștri. Și atunci am avea nevoie de aportul direct al celor pe care astăzi îi considerăm aliați de nădejde, dar să nu uităm că și ei ar putea fi prinși în evenimentele în cascadă ce le presupune un cutremur geopolitic major. Iar atunci, decizia lor va fi neapărat condiționată de ceea ce se cheamă la ei opinia publică. Aceeași opinie publică care a decis retragerea americanilor din Vietnam sau din Somalia.  Cum credeți că această opinie publică și-ar da acordul pentru o intervenția într-o țară de care majoritatea nici nu au auzit? Nu trebuie uitat că în ultima vreme deciziile președinților americani sunt legate direct de rezultatele sondajelor de opinie. Și dacă această opinie publică, în urma acestui război al internetului care se desfășoară inclusiv acum, este convinsă de adversarii noștri că noi nu avem dreptul istoric, sau acesta este cu semnul întrebării?

Pentru a exemplifica acest aspect aș propune doar ca și exercițiu de imaginație un posibil conflict care ar duce la un cutremur geopolitic major. Repet, nu zic că acesta se va întâmpla, dar este posibil să se întâmple. Exercițiul este infinit mai complex, dar mă voi referi strict la situația noastră geopolitică regională, la fel cum am făcut în romanele mele.

Studiu de caz, Ucraina:

Astăzi, fostul premier Iulia Timoshenko este arestat pentru ceva, orice, a făcut în timpul mandatului ei de premier. Demonstranții care o susțin se adună cu zecile de mii să ceară eliberarea ei. La un moment dat, din greșeală sau din prostie, se trage în mulțime. Cererile se radicalizează și încep confruntările radicale, se dau lupte de stradă. Forțele guvernamentale reușesc prin luptă și snge să pacifice Kievul, dar cu prețul a sute de morți dintre demonstranți. Revolta este înfrântă, dar peste câteva zile izbucnește o confruntare minoră în raioanele de la vest, forțele pro-vestice se mobilizează și reușesc să ocupe sediile simbolurilor puterii. Tot mai mulți ucraineni favorabili orientării spre vest a țării se implică, ceea ce duce la răsturnarea liderilor locali ai regimului de la Kiev. Confruntat cu perspectiva unui război civil, guvernul de la Kiev cere ajutor Rusiei, iar aceasta își trimite trupele. Încep primele cofruntări, când SUA cee retragerea rușilor pentru a lăsa ucrainenilor decizia asupra viitorului lor. Rusia refuză și continuă avansul împotriva rebelilor, ajungând în fața orașului Lvov. Polonia intervine diplomatic, cerând retragerea rușilor pentru a-i cruța pe etnicii polonezi. Rusia refuză și bombardează orașul, în speranța terminării rapide a conflictului, dar ucrainenii provestici rezistă. Imagini cu civili uciși de bombardamente fac înconjurul lumii, cerând intervenția. Polonia presează și concentrează trupe la granița cu Ucraina. Între timp, ca și o posibilă contralovitură, Rusia concentrează trupe la granița cu Țările Baltice și își întărește garnizoana de la Kalinigrad, cu graniță directă cu Polonia. Presați de propria opinia publică, americanii se decid să-i sprijine pe polonezi, cel puțin cu armament și muniție. Șase zile mai târziu, un obuz de artilerie explodează într-o piață centrală din Lvov. Șaizeci de morți, toți civili, inclusiv femei și copii. Imaginile cadavrelor copiilor sfâtecate de explozii fac înconjurul lumii. Opinia publică americană cere o reacție decisvă. Polonezii trec granița ucraineană cu blindatele în față pentru a proteja civilii. Forțele militare ruse se dispun în dipozitiv defensiv contra polonezilor, în timp ce trupele lor din Kalinigrad atacă trecând pe teritoriul polonez. Țările Baltice sunt ocupate rapid de către ruși care continuă înaintarea peste granița poloneză. Între timp, trupele poloneze înaintează spre Lvov…

Vi se pare un scenariu de SF? Nu, poate fi piatra care ar putea declanșa un nou cutremur geopolitic. Dar revenind la expunerea noastră, ce s-ar fi putut întâmpla dacă opinia publică americană era total antipoloneză, dacă majoritatea americanilor ar fi fost convinși că Lvov ete un oraș rusesc care niciodată nu a aparținut Poloniei, că nu există picior de etnic polonez acolo, ci doar ruteni, care în tot decursul istoriei s-au jurat că ei sunt etnici ruși (!). Și că SUA nu ar avea de ce să-i susțină pe polonezi cu materiale și armament, deoarece au mult mai mari probleme cu disputele cu chinezii, de exemplu. Forte ușor s-ar fi ajuns la situația asta doar printr-o masivă campanie de Public Relations (PR) și de o bătălie cîștigatpă pe internet asupra dreptului istoric.  Dacă mâine un american curios dă căutare pe Google “Lvov Polski”, în cazul în care bătălia internetului este pierdută deja de polonezi, va obține pe primele pagini doar dovezi că Lvovul aparține pe drept și pe veci Ucrainei. Și atunci credeți că își va da acceptul pentru trimiterea de soldați, armament și muniții Poloniei, pe care el, ca cetățean american liber o consideră stat agresor?

Dar hai să mergem mai departe și în loc de Polonia să punem România. Care va fi situația, care va fi rezultatul? În cazul unui cutremur geopolitic, credeți că ne vom putea baza pe vreunul dintre vecinii noștri? O recapitulare istorică cred că ar fi benefică și relevantă.

La primul cutremur geopolitic major al secolului XX, am fost singuri împotriva tuturor. Ruși, bulgari, ucraineni, unguri, toți erau împotriva noastră. Până și sârbii, considerați aliați, au profitat și ne-au luat o parte din Banat. Ne-am bătut cu arma în mână, am luptat împotriva rușilor, împotriva ucrainenilor, împotriva ungurilor, și am realizat România Mare. Un aspect uitat în timp, România Mare nu au făcut-o diplomații, ci militarii, respectiv soldații care au ocupat teritoriul cu arma în mână, impunând o stare de fapt în concordanță cu dreptul istoric.  Credeți că dacă Transilvania ar fi fost sub unguri la 1919, data Conferinței de Pace de la Versailles, această conferință ne-ar fi dat-o nouă? Sau dacă ar fi dat vreo rezoluție, și Ardealul ar fi fost sub unguri, ar fi mișcat vreun deget pentru a ne da nouă ceea ce ni se cuvenea, respectiv Ardealul? Oameni buni, România Mare a fost realizată cu sabia și baioneta ostașului român, Ardealul a fost ocupat prin forța armelor, la fel și Basarabia sau Bucovina. De la Paris putea oricine să zică că o regiune aparține unuia sau altuia, atâta timp cât acela nu-și impunea stăpânirea, și impunerea însemna ocuparea militară și stabilirea ordinii. Cea ce este important, am fost singuri împotriva tuturor vecinilor. Și ne-am impus dreptul prin forța baionetelor soldaților români, iar apoi acest drept a fost recunoscut și la Paris. Dar mai întâi l-am câștigat cu arma, apoi ne-a fost recunoscut ca o stare de fapt, bazată pe dreptul istoric.

Al doilea cutremur geopolitic a consființit stăpânirea noastră asupra Transilvaniei numai deoarece a fost ocupată militar și de către armatele noastre. Rușii ne-au luat Basarabia și Bucovina de Nord, le ocupaseră deja militar. Ocupaseră și România, impunându-ne regimul comunist de tristă amintire.La Conferința de Pace nu am fost admiși ca și cobeligeranți deoarece s-au opus rușii, deși contribuția noastră în Vest a fost mai mare decât cea a Franței, fiind a patra aliată ca pondere militară.

La al treilea cutremur geopolitic am fost prea fericiți că am scăpat de comunism ca să ne gândim la altceva. În concluzie, nu am obținut nimic ce nu am luat înainte prin puterea noastră, dar garanția rămânerii în posesie a fost puterea militară, nu bunăvoința vecinilor noștri.

Orice război modern nu poate fi declanșat fără o pregătire pshihologică a opiniei publice, dar bătălia pentru opinia publică se desfășoară în fiecare moment în spațiul virtual. Trebuie spus că pe site-urile și forumurile internaționale această dispută se poartă în engleză și este deosebit de complexă. De exemplu, pe un site de istorie, comentatorii  de diferite națiuni vorbeau despre regii Ungariei și s-a ajuns și la Carol Robert de Anjou. Când unul dintre cei ce postau, un român, desigur, a menționat înfrângerea lui la Posada de către Basarab I, ceilalți au contestat veridicitatea informației, spunând că doar a fost atacat și nu învins de către Basarab. După câteva minute bune forumistul nostru a revenit și a postat tradusă în engleză întreaga porțiune din Cronica Pictată de la Viena care se referea la mărimea dezastrului oștirii lui Carol Robert, fapt care a închis gura tuturor. A mai adaugat și părți din Analele lui Duglosz, lucru care i-a cam luat ceva timp numai pentru traducere. Administratorul siteului i-a șters a doua zi comentariul, dar amicul nostru a revenit cu un nou cont și l-a repostat. Uterior, a fost șters din nou, dar a revenit din nou și tot așa câteva zile la rând, arătând adevărul tuturor care au intrat pe acel site. Ori, acest forumist este unul din eroii anonimi neștiuți ai acestul război al internetului. Unul care ar merita să fie decorat. La fel ca și toți cei care postează zi și noapte adevărul, răspund provocărilor și insinuărilor, realizează filmulețe pe youtube despre istoria noastră adevărată și realizările românești, acești eroi minunați, numeroși, discreți și anonimi, neștiuți, merită tot respectul și considerația noastră, deoarece ei sunt în prima linie de apărare a onoarei și integrității României, sunt prima linie în bătălia pentru conștiința opiniei publice internaționale.

În încheiere, tuturor acestor eroi neștiuți eu le aduc un omagiu călduros, mulțumindu-le pentru tot ceea ce fac ei pentru România, pentru noi toți.

Redactor Cristian Negrea

www.cristiannegrea.ro

,

“Am văzut un om de afaceri echilibrat și sigur pe el, care a intrat în laborator zâmbind încrezător. În mai puțin de 20 de minute era chinuit de ticuri și se afla în pragul unei crize de nervi. Se tot trăgea de lobul urechilor și își frângea mîinile. La un moment dat și-a lăsat capul în palme și a murmurat: Dumnezeule, opriți-vă!

Și totuși a continuat să execute fiecare instrucțiune a experimentatorului și s-a supus până la capat.” S. Milgram, 1963 (concluzii în urma unor experimente de manipulare)

Subiectul conspirației planetare fascinează și intrigă publicul larg.

Dezvăluirile făcute mai ales în ultimii ani au aruncat lumină asupra faptului că există o gigantică și monstruoasă conspirație care urmărește să ia în stăpânire întreaga planetă.

Manipularea este una dintre armele de temut folosită de conspiratori pentru a-și ascunde scopurile reale și pentru a controla publicul larg.

Mulți oameni se îndoiesc că ar putea exista o conspirație pe o scară atât de largă.

Unii cer probe, dar atunci când li se aduc le neaga existența sau le consideră irelevante.

Alții rămân indiferenți, spunând că au probleme mai importante de rezolvat pentru a supravietui într-o societate concurențială.

Vedem cum în mod paradoxal toți aceștia reacționează exact așa cum sunt programați, în timp ce neagă în continuare existența programării. Bernard Levin dezvăluie în cartea sa “Time Perspective and Morale” cum au fost și sunt utilizate astfel de mecanisme.

        Profilarea” creierelor – arma războiului psihologic

În jargonul conspiratorilor, tehnicile de influențare și manipularese numesc “profilare”. Odată ce vom înțelege cât de ușor de realizat este aceasta, la nivel de individ sau de grup, pe toate nivelurile ierarhice, prin inducerea unor reflexe condiționate, conspirația nu va mai fi un mister pentru nimeni.
Profilarea este o tehnică elaborată în 1922 în Marea Britanie, la comanda Institutului Regal pentru Afaceri Internaționale (RIIA). La acel moment, maiorul John Rawlings Reese a înființat în cadrul Universității din Sussex cea mai mare instituție de “spălare a creierului” din lume – Institutul Tavistock pentru Relații Umane.
Acest institut a devenit ulterior nucleul Biroului de Război Psihologic al Marii Britanii.

Rezultatele cercetărilor lui Reese si-au dovedit aplicabilitatea prin faptul că au fost verificate pe optzeci de mii de cobai umani (soldați luați prizonieri de armata britanică supuși mai multor forme de experiemente.
Utilizând metodele de manipulare a maselor concepute la Tavistock de John Rawlings Reese, populația SUA a fost ușor de convins să participe la al Doilea Război Mondial.

În urma acestui succes, sub îndrumarea doctorului Kurt Lewin, a fost înființat Biroul de Servicii Strategice – OSS (Office of Strategic Services), predecesor al CIA (Central Intelligence Agency) considerat ca fiind o “necesitate” pentru acele vremuri. În timpul războiului, Kurt Lewin a devenit directorul Biroului de Studiu al Bombardamentelor Strategice, care a planificat ca Royal Air Force
să se concentreze asupra bombardării cartierelor muncitorești din Germania, lăsând intacte țintele militare tactice, cum erau fabricile de muniții.

Trebuie menționat aici că fabricile de muniții din ambele tabere aparțineau bancherilor internaționali, care nu aveau nici un interes să-și vadă bunurile patrimoniale distruse.

Ideea care a stat la baza bombardării până la saturație a cartierelor muncitorești civile era distrugerea moralului muncitorilor germani. Lewin și echipa sa au stabilit o cifră țintă, și anume că dacă bombardamentele nocturne ale Royal Air Force distrugeau 65%  din locuințele muncitorilor germani, moralul populatiei civile avea să se prăbușeasca.

Documentul propriu-zis a fost redactat de Prudential Assurance Company.

Royal Air Force sub comanda mareșalului Arthur Travers Harris, supranumit și “Bombardierul” a dus la îndeplinire planurile lui Lewin, culminând cu teroarea bombardării orașului Dresden, în timpul căruia au fost masacrați peste 125.000 de oameni, în majoritate bătrâni, femei și copii.

Adevărul cu privire la raidurile ororii declanșate de “Harris-Bombardierul” asupra civililor germani a rămas un secret bine păzit și a fost dezvăluit după mulți ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Mai târziu, după sfârșitul războiului, NATO a ordonat Universității din Sussex să înființeze un al doilea centru de “spălare a creierului”, instituție care a fost integrată în Biroul de Război Psihologic al Marii Britanii.

Scopul principal al acestui centru a fost orientarea cercetărilor mai degrabă spre aplicații civile decât spre cele militare.
Așa a apărut Science Policy Research Unit (SPRU) care a devenit cunoscută ca un institut al “șocurilor viitorului”, titlu atribuit așa-numitei psihologii destinate să manipuleze grupuri mari de oameni prin expunerea la evenimente șocante și schimbări foarte rapide de situație, menite să provoace panică, derută și nesiguranță în rândul populației.

SPRU a fost prima dintre numeroasele instituții de acest gen înființate la Tavistock.
Prin intermediul acestor crize artificiale urmate de “administrarea” lor, se urmărește ca oamenii să devină incapabili să ia decizii corecte, să-și hotărască singuri destinele și astfel să fie mai usor de manipulat.

În cazul Statelor Unite există deja o agenție de administrare a crizelor – Agenția Federală de Administrare a Urgențelor (Federal Emergency Management Agency – FEMA).

FEMA a jucat un rol important în manipularea opiniei publice din timpul crizei create prin demolarea deliberată a Turnurilor World Trade Center din 11 septembrie 2001.

        Crizele artificiale și “șocurile viitorului

“Șocurile viitorului”cu stiri negativist /teroriste sunt descrise ca serii de evenimente care se produc atât de rapid, încât creierul omenesc nu poate asimila toate schimbările de situații.

Știința a arătat că există limite clar demarcate ale numărului și naturii schimbărilor cărora le poate face față mintea omenească.

Astfel, după un șir continuu de șocuri, grupul vizat nu mai vrea să aleaga între variantele existente care i se par incerte.
În urma confruntării cu prea multe posibilități ambigue, populația este astfel derutată și demoralizată, cuprinsă de o violență necugetată,determinând astfel apariția ucigașilor în serie, a violatorilor și a răpitorilor de copii, generându-se sentimente de frică, angoasă și teroare.
Ulterior, se instalează o stare de apatie generală, de inerție și de indiferență față de orice altă schimbare.

Un asemenea grup devine ușor de controlat și va urma docil ordinele, fără să se opună.
“Șocurile viitorului”, spun cei de la SPRU și manualele Institutului Tavistock, sunt definite ca niște “tulburări fizice și psihice cauzate de sarcina excesivă impusă mecanismului de luare a deciziilor din mintea omenească”.

La fel cum un circuit electric suprasolicitat va arde o siguranță fuzibilă, și oamenilor încep să li se “ardă siguranțele” – sindrom pe care știința medicală abia acum începe să-l înțeleagă, deși John Rawlings Reese a efectuat experimente în acest domeniu încă din anii ’20 ai secolului trecut.
Unul dintre subiectele studiate la SPRU este introducerea și proliferarea consumului de droguri. Pentru că grupul-țintă vizat era tineretul, acesta fiind cel mai greu de controlat, modalitatea cea mai eficientă a fost crearea “miracolului Beatles”, de fapt o invenție a Institutului Tavistock și parte integrantă din procesul de “fragmentare – adaptare deficitară” elaborat de profesorul Willis Harmon.
Acest proces constă în introducerea, cu ajutorul unui corp conspirativ care nu poate fi identificat, a unui element foarte distructiv și dezbinător în interiorul unui mare grup demografic, vizat să fie schimbat împotriva propriei lui voințe.”
Ceea ce a început cu Beatles și cu pachețelele de droguri (LSD-Lysergic acid diethylamide – „Lucie in the Sky with Diamonds”) distribuite sub formă de eșantioane în timpul concertelor acestei formatii, a generat un torent de droguri care și la ora actuală inundă lumea.

Toate acestea nu s-ar fi putut realiza fără cooperarea mijloacelor de informare, care le-au prezentat sub masca de “noi idei” și “noi culturi” ce se dezvoltau în lumea artei și a muzicii.
O reclamă absolut gratuită pentru LSD, firav deghizată în “artă” și “cultură”, în timp ce cuvintele elaborate în contextul “muzicii rock” fabricate în aceleași laboratoare ale manipulării nu erau altceva decât stimuli cu înțelesul subliminal de a folosi droguri și a fi “cool”.

Violul mulțimilor” prin intermediul publicității și al propagandei politice

Un vechi banc spunea că dacă cineva l-ar fi întrebat pe câinele lui Pavlov ce crede despre stăpânul său, acesta ar fi spus: “Iată ce reflex condiționat i-am creat. Când se aprinde beculețul îmi aduce de mâncare.”
Pavlov a demonstrat existența unui tip de reflexe condiționate numite întârziate, prin care putea determina apariția unui anumit comportament, în absența stimulului original care crease condiționarea, dar care fusese asociat cu alți stimuli.
Extrapolând la ființa umană experimentele făcute de Pavlov pe câini, studiul stărilor nevrotice ne demonstrează faptul că aceste stări negative sunt adesea condiționate de dezechilibre care se instalează la nivelul sistemului nervos ca urmare a unei suprasolicitări la care este supus subiectul.

Pe baza acestui principiu se bazează si psihologia publicității.
Prin intermediul publicității se urmărește influențarea omului obisnuit – numit consumator, prin declanșarea unor reflexe condiționate în sensul dat de cel care face publicitatea prin intermediul sugestiei.
Publicitatea încearcă să creeze celui căruia i se adresează o nevoie prin utilizarea unor scheme de reflexe condiționate abil ascunse.
Sub masca unui caracter informativ, publicitatea urmăreste mai mult să “frapeze” decât să convingă, să sugestioneze mai mult decât să explice.
Apoi apare obsesia și nevoia stringentă de a avea acel lucru căruia i se face publicitate, chiar dacă cel manipulat nu este conștient de aceasta și, mai ales, nu are nevoie de lucrul respectiv.
Publicitatea, ca și propaganda politică care se adresează maselor, speculeaza intens faptul că nivelul intelectual al maselor de oameni este destul de scăzut.

În consecință, utilizează două principii importante: prin repetiția nesfârșită a acelorași sloganuri, imagini, sonorități ritmice obsedante, se creează o stare de oboseală mentală, care este propice supunerii la voința celui care a inițiat acest proiect; al doilea principiu constă în faptul că majoritatea oamenilor sunt înclinați să creada în lucrurile pe care le-ar dori realizate, chiar dacă acestea nu au la bază
nici o motivație reală, ci sunt doar de factură emoționala.

Ne aflăm astfel în fața unei adevărate imposturi psihice, un adevărat viol psihic exercitat asupra individului și a maselor de oameni.
Atunci când un ziarist scrie un articol politic, când un om de stat semnează un decret, când un cetățean depune un buletin de vot în urnă, când adversarii politici se ceartă și se atacă reciproc, toate aceste acte, fără excepție, nu sunt altceva decât reflexe condiționate de diverse grade.

Iată ce spune Serghei Ceahotin: “Ceea ce caracterizează cu adevărat epoca în
care trăim este mai degraba o descreștere a influenței reale a colectivității asupra vieții publice; ele devin mai degrabă instrumente docile în mâinile dictatorilor și chiar ale uzurpatorilor care, folosind pe de o parte o cunoaștere mai mult sau mai puțin intuitivă a legilor psihologice și pe de altă parte dispunând de formidabilele mijloace tehnice pe care le are astăzi statul modern, nelăsându-se împiedicați de nici un fel de scrupule morale, exercită asupra indivizilor care compun un popor o
acțiune eficace pe care am prezentat-o ca fiind un veritabil viol psihic.
Altfel spus, aceștia sunt fără încetare violați psihic.

E firesc ca, din când în când, să fie obligați să recurgă la manifestații zgomotoase, în care exploatează și fac să se dezlăntuie forțele inerente mulțimilor.”

Acest lucru – la care se referă Ceahotin în cartea sa “Violul mulțimilor prin propaganda politică” – se explică prin faptul ca dacă un reflex condiționat nu este “reîmprospătat” din când în când, el îsi pierde din eficacitate; atunci e nevoie de evenimente exterioare (pentru aceasta au fost create “șocurile viitorului-stirile negativiste”) care să determine reapariția sentimentului de frică, de exaltare sau chiar de debusolare pentru ca lanțul cu care erau înainte legați acești “sclavi psihici” să se strângă și mai tare.
O altă premisă pe care se bazează unele tehnici de manipulare este aceea că numai o parte dintre oameni au capacitatea de a înțelege și de a observa ceea ce se petrece, spre deosebire de majoritatea, care îsi formează doar opinii superficiale și trecătoare; așa stau lucrurile în privința tuturor problemelor societății.

Reiese astfel că iraționalitatea este predominantă la nivelul conștiinței publice.
Manipulatorii au profitat de această constatare pentru a submina și distrage atenția oamenilor de la perceperea stării reale de fapt. Cu cât devin mai complexe problemele societății industriale moderne, cu atât este mai ușor să se introducă diversiuni tot mai mari, astfel încât s-a ajuns în situația absurdă ca opiniile absolut nefundamentate ale maselor, create de niște manipulatori abili, să dobâdească aparențele unor realități științifice.

        Controlul social prin intermediul mass-media

Pavlov atribuia o importanță extraordinară cuvântului ca stimul în formarea reflexelor condiționate. Influența propagandistică se realizează cu un succes evident folosind mass-media.

Prin intermediul “actualităților” de la televiziune, al ziarelor, al revistelor pentru femei (foarte eficiente în a prezenta cât mai dramatic lucrurile), etc sunt aduse în
casele și mințile oamenilor stiri negativiste, dezarmante, ideile dorite de manipulatori.
Iar atunci când trebuie să se promoveze un lucru pe care publicul n-a fost complet convins să-l accepte, cineva scrie un articol, abordând acel subiect din toate punctele de vedere și dându-i o importanta deosebită.

Apoi procesul este repetat până când rezistența publicului este învinsă pe toate planurile.

Un ziarist trebuie să fie înainte de toate un “muzician al sufletelor”, el trebuie să cunoască perfect instrumentul la care cântă – claviatura pulsiunilor și instinctelor umane, străfundurile și sublimările lor.
El trebuie să poata provoca deliberat în mase reflexele condiționate, să le inhibe pe unele și să dezinhibe altele, să creeze unele noi, să declanșeze noi acțiuni.

Pentru a atinge aceste scopuri, el se folosește de presă.

Printr-o informație mai mult sau mai puțin tendențioasă se crează o stare emoțională, sunt atinse anumite corzi sensibile ce evocă reflexele condiționate pe care ziaristul urmărește să le direcționeze pentru a-și atinge scopul.
O altă metodă de manipulare constă în a organiza talk-show-uri de televiziune live, în care un grup de experți promovează produsul și / sau ideea, sub pretextul “dezbaterilor”.

Se recrutează participanți pro și contra, discutând în punct și contrapunct și exprimându-și sprijinul sau opoziția. Când totul se termină fără a se ajunge la nicio concluzie pentru că nici nu se dorea aceasta, subiectul promovat a fost imprimat în mintea telespectatorilor.

Această practică, nouă la începutul anilor șaizeci, a devenit în prezent o metodă standard.

        Sondajele au de fapt rolul de a forma opinii

În afară de mass-media, o altă zonă importantă de intersecție dintre experimentele programării mentale și ceea ce devine politică publică este cea a “sondajelor de opinie”.

Campaniile de sondare a opiniei publice au, de fapt, sarcina de a modela și manipula opinia publică în modurile care le convin conspiratorilor. O mare parte din ceea ce citim în ziare sau vedem la televizor a fost mai întâi validat prin campanii de sondare a opiniei publice.

Această procedură se numește “făurirea opiniei publice”.
Aceasta este perla “olimpienilor” căci, cu ajutorul miilor de specialiști în noile științe sociale aflați la discreția lor și ținând strâns în mână toată mass-media și în special agențiile de știri, se pot crea NOI opinii publice despre aproape orice subiect, pentru a fi apoi diseminate prin lume în mai puțin de două săptămâni.
Ideea simplă care stă la baza acestei metode de condiționare socială este aceea de a afla cât de receptiv este publicul față de directivele politice trimise de Comitetul celor 300 (Comitetul celor 300 este SINGURA ierarhie de putere din lume care transcende toate guvernele și indivizii, oricât de puternici și de siguri pe sine s-ar crede aceștia.

Ea acoperă finantele, domeniul apărării și partidele politice de toate culorile și orientările.

Nu există nici o entitate pe care Comitetul să n-o poată depista și controla, inclusiv religiile organizate ale lumii.
Oamenii sunt numiți “grupuri-țintă ale populației”, iar sondajele de opinie măsoară de fapt rezistență acestora față de ceea ce apare la știri – care reflectă directivele transmise de la nivelul cel mai înalt al guvernului invizibil.

În funcție de rezultatele obținute prin aceste barometre de opinie se iau anumite măsuri, corectându-se prin metode de programare și manipulare adecvate abaterile grupurilor țintă de la direcția dorită.

Oamenii trăiesc cu impresia că sunt bine informați, dar nu-și dau seama că opiniile pe care le presupun a fi ale lor au fost de fapt create în instituțiile de cercetare de grupuri de gândire (care gândesc deci în locul lor).
Ei nu sunt lăsați să își formeze opinii proprii, iar cei care îndrăznesc să o facă sunt imediat sancționați social.

Și la acest proces contribuie chiar informațiile oferite de mass-media și sondajele de opinie.
Un asemenea proces de condiționare este descris în termeni tehnici ca “mesajul care ajunge la organele de simt ale persoanei care trebuie să fie influențată”.
Totul face parte din elaboratul proces de influențare a opiniei creat la Tavistock. Unul dintre experții în sondarea opiniei publice este Daniel Yankelovich, membru în Comitetul celor 300 și patron al companiei Yankelovich, Skelley and White. Yankelovich nu se sfiește să afirme în fața studenților săi că sondajele sunt instrumente de modificare a opiniei publice.
Ideea nu îi aparține însă, ea a fost inspirată de cartea “Trend Report” a lui Daniel Naisbett, scrisă la comanda Clubului de la Roma.

În această carte, Naisbett descrie toate tehnicile construite de făuritorii opiniei publice la ordinul Comitetului celor 300.
Oamenii de știință angajați în procesul condiționarii sunt numiti pompos “ingineri sociali” sau “savanți ai noilor științe sociale” și joacă un rol crucial și deserori nebănuit în tot ceea ce vedem, auzim și citim.
Inginerii sociali de “școală veche” au fost Kurt K. Lewin, Hadley Cantril, Margaret Meade, Derwin Cartwright si Lewis Lipssitt, care împreună cu John Rawlings Reese, au format coloana vertebrală a specialiștilor noii științe de la Institutul Tavistock.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, peste o sută de cercetători au lucrat sub conducerea lui Kurt Lewin, copiind constiincioși metodele adoptate de acesta de la Reinhard Heydrich din S.S.

După cum stim, OSS (Biroul de Servicii Strategice – Office of Strategic Services), a fost predecesorul CIA și s-a bazat pe metodologia nazistă a lui Heydrich.
Guvernele Marii Britanii și Statelor Unite au deci deja de mult pregătită mașinaria cu care vor să ne aducă pe linia Noii Ordini Mondiale, posibilă a fi implementată doar prin materializarea unei rezistențe slabe și simbolice din partea omenirii. Această “mașinărie” funcționeaza din 1946 și fiecare an ce trece aduce noi și noi perfecționari ale ei.
De exemplu, înainte ca Statele Unite să intre în al doilea război mondial, americanii au fost condiționați să privească Germania și Japonia ca pe niște dușmani periculoși, care trebuiau să fie opriți cu orice preț.
Pe baza informațiilor cu care fuseseră îndopați, americanii erau convinsi că inamicii trebuiau într-adevar să fie Germania și Japonia, era modul cel
mai sigur de a-i determina să ignore adevăratul inamic.

Mai recent, am văzut cât de bine funcționeaza procesul de condiționare de la Tavistock, când într-un mod similar americanii au fost condiționați să perceapă Irakul ca pe o amenințare și pe Saddam Hussein ca pe un dușman personal al
Statelor Unite.
Aceasta s-a petrecut când George Bush (subordonat Comitetului celor 300) a primit ordin să atace Irakul. În două saptamâni, cu ajutorul mass media, nu numai Statele Unite, ci aproape întreaga opinie publică mondială s-a întors împotriva Irakului.

La fel stau lucrurile acum cu asmuțirea lumii împotriva Iranului. Evenimentul catalizator a fost mereu unul de tip “șoc al viitorului/stiri teroriste”.
Demolarea deliberată a celor două turnuri World Trade Center de către americani pentru a crea pretextul invadării Irakului este similară înscenării de la Pearl Harbor, care le-a oferit pretextul de a ataca Japonia.

Vedem deci cum istoria se repetă, iar oamenii orbiți prin manipulare si programare par să nu învețe nimic din ea.
Amenințarea cea mai gravă a manipulării se adresează libertății individuale și colective a omenirii.

Odată cu apariția Guvernului Mondial Unic și a Noii Ordini Mondiale, se vor pune în aplicare experimente cu rază lungă de acțiune, în scopul de a-i eradica omului din minte, trup și suflet dorința de libertate.

Atacul asupra sufletului constă într-o serie de experimente cumplite, aflate în faza de elaborare, aplicate pâna acum, pe scară restrânsă, în locuri ca Spitalul Naval Bethesda și închisoarea Vacaville din California.
Libertatea este un drept fundamental primit de la Dumnezeu, pe care cei care se cred stăpânii acestei planete au căutat dintotdeauna să-l submineze.

Totuși dorul de libertate al fiecărei ființe umane este atât de mare, încât până în prezent, niciun sistem nu l-a putut smulge din inima omului.

Experimentele care au avut loc în URSS, Marea Britanie și SUA, pentru a toci și amorți dorința de libertate a fiintei umane, s-au dovedit până în prezent incapabile de succes.

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press