“Dezvăluiri din istoria secretă a manipulării”-experimentele și planurile criminale elaborate de Institutul Tavistock. de Vlad Petreanu

“Am văzut un om de afaceri echilibrat și sigur pe el, care a intrat în laborator zâmbind încrezător. În mai puțin de 20 de minute era chinuit de ticuri și se afla în pragul unei crize de nervi. Se tot trăgea de lobul urechilor și își frângea mîinile. La un moment dat și-a lăsat capul în palme și a murmurat: Dumnezeule, opriți-vă!

Și totuși a continuat să execute fiecare instrucțiune a experimentatorului și s-a supus până la capat.” S. Milgram, 1963 (concluzii în urma unor experimente de manipulare)

Subiectul conspirației planetare fascinează și intrigă publicul larg.

Dezvăluirile făcute mai ales în ultimii ani au aruncat lumină asupra faptului că există o gigantică și monstruoasă conspirație care urmărește să ia în stăpânire întreaga planetă.

Manipularea este una dintre armele de temut folosită de conspiratori pentru a-și ascunde scopurile reale și pentru a controla publicul larg.

Mulți oameni se îndoiesc că ar putea exista o conspirație pe o scară atât de largă.

Unii cer probe, dar atunci când li se aduc le neaga existența sau le consideră irelevante.

Alții rămân indiferenți, spunând că au probleme mai importante de rezolvat pentru a supravietui într-o societate concurențială.

Vedem cum în mod paradoxal toți aceștia reacționează exact așa cum sunt programați, în timp ce neagă în continuare existența programării. Bernard Levin dezvăluie în cartea sa “Time Perspective and Morale” cum au fost și sunt utilizate astfel de mecanisme.

        Profilarea” creierelor – arma războiului psihologic

În jargonul conspiratorilor, tehnicile de influențare și manipularese numesc “profilare”. Odată ce vom înțelege cât de ușor de realizat este aceasta, la nivel de individ sau de grup, pe toate nivelurile ierarhice, prin inducerea unor reflexe condiționate, conspirația nu va mai fi un mister pentru nimeni.
Profilarea este o tehnică elaborată în 1922 în Marea Britanie, la comanda Institutului Regal pentru Afaceri Internaționale (RIIA). La acel moment, maiorul John Rawlings Reese a înființat în cadrul Universității din Sussex cea mai mare instituție de “spălare a creierului” din lume – Institutul Tavistock pentru Relații Umane.
Acest institut a devenit ulterior nucleul Biroului de Război Psihologic al Marii Britanii.

Rezultatele cercetărilor lui Reese si-au dovedit aplicabilitatea prin faptul că au fost verificate pe optzeci de mii de cobai umani (soldați luați prizonieri de armata britanică supuși mai multor forme de experiemente.
Utilizând metodele de manipulare a maselor concepute la Tavistock de John Rawlings Reese, populația SUA a fost ușor de convins să participe la al Doilea Război Mondial.

În urma acestui succes, sub îndrumarea doctorului Kurt Lewin, a fost înființat Biroul de Servicii Strategice – OSS (Office of Strategic Services), predecesor al CIA (Central Intelligence Agency) considerat ca fiind o “necesitate” pentru acele vremuri. În timpul războiului, Kurt Lewin a devenit directorul Biroului de Studiu al Bombardamentelor Strategice, care a planificat ca Royal Air Force
să se concentreze asupra bombardării cartierelor muncitorești din Germania, lăsând intacte țintele militare tactice, cum erau fabricile de muniții.

Trebuie menționat aici că fabricile de muniții din ambele tabere aparțineau bancherilor internaționali, care nu aveau nici un interes să-și vadă bunurile patrimoniale distruse.

Ideea care a stat la baza bombardării până la saturație a cartierelor muncitorești civile era distrugerea moralului muncitorilor germani. Lewin și echipa sa au stabilit o cifră țintă, și anume că dacă bombardamentele nocturne ale Royal Air Force distrugeau 65%  din locuințele muncitorilor germani, moralul populatiei civile avea să se prăbușeasca.

Documentul propriu-zis a fost redactat de Prudential Assurance Company.

Royal Air Force sub comanda mareșalului Arthur Travers Harris, supranumit și “Bombardierul” a dus la îndeplinire planurile lui Lewin, culminând cu teroarea bombardării orașului Dresden, în timpul căruia au fost masacrați peste 125.000 de oameni, în majoritate bătrâni, femei și copii.

Adevărul cu privire la raidurile ororii declanșate de “Harris-Bombardierul” asupra civililor germani a rămas un secret bine păzit și a fost dezvăluit după mulți ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Mai târziu, după sfârșitul războiului, NATO a ordonat Universității din Sussex să înființeze un al doilea centru de “spălare a creierului”, instituție care a fost integrată în Biroul de Război Psihologic al Marii Britanii.

Scopul principal al acestui centru a fost orientarea cercetărilor mai degrabă spre aplicații civile decât spre cele militare.
Așa a apărut Science Policy Research Unit (SPRU) care a devenit cunoscută ca un institut al “șocurilor viitorului”, titlu atribuit așa-numitei psihologii destinate să manipuleze grupuri mari de oameni prin expunerea la evenimente șocante și schimbări foarte rapide de situație, menite să provoace panică, derută și nesiguranță în rândul populației.

SPRU a fost prima dintre numeroasele instituții de acest gen înființate la Tavistock.
Prin intermediul acestor crize artificiale urmate de “administrarea” lor, se urmărește ca oamenii să devină incapabili să ia decizii corecte, să-și hotărască singuri destinele și astfel să fie mai usor de manipulat.

În cazul Statelor Unite există deja o agenție de administrare a crizelor – Agenția Federală de Administrare a Urgențelor (Federal Emergency Management Agency – FEMA).

FEMA a jucat un rol important în manipularea opiniei publice din timpul crizei create prin demolarea deliberată a Turnurilor World Trade Center din 11 septembrie 2001.

        Crizele artificiale și “șocurile viitorului

“Șocurile viitorului”cu stiri negativist /teroriste sunt descrise ca serii de evenimente care se produc atât de rapid, încât creierul omenesc nu poate asimila toate schimbările de situații.

Știința a arătat că există limite clar demarcate ale numărului și naturii schimbărilor cărora le poate face față mintea omenească.

Astfel, după un șir continuu de șocuri, grupul vizat nu mai vrea să aleaga între variantele existente care i se par incerte.
În urma confruntării cu prea multe posibilități ambigue, populația este astfel derutată și demoralizată, cuprinsă de o violență necugetată,determinând astfel apariția ucigașilor în serie, a violatorilor și a răpitorilor de copii, generându-se sentimente de frică, angoasă și teroare.
Ulterior, se instalează o stare de apatie generală, de inerție și de indiferență față de orice altă schimbare.

Un asemenea grup devine ușor de controlat și va urma docil ordinele, fără să se opună.
“Șocurile viitorului”, spun cei de la SPRU și manualele Institutului Tavistock, sunt definite ca niște “tulburări fizice și psihice cauzate de sarcina excesivă impusă mecanismului de luare a deciziilor din mintea omenească”.

La fel cum un circuit electric suprasolicitat va arde o siguranță fuzibilă, și oamenilor încep să li se “ardă siguranțele” – sindrom pe care știința medicală abia acum începe să-l înțeleagă, deși John Rawlings Reese a efectuat experimente în acest domeniu încă din anii ’20 ai secolului trecut.
Unul dintre subiectele studiate la SPRU este introducerea și proliferarea consumului de droguri. Pentru că grupul-țintă vizat era tineretul, acesta fiind cel mai greu de controlat, modalitatea cea mai eficientă a fost crearea “miracolului Beatles”, de fapt o invenție a Institutului Tavistock și parte integrantă din procesul de “fragmentare – adaptare deficitară” elaborat de profesorul Willis Harmon.
Acest proces constă în introducerea, cu ajutorul unui corp conspirativ care nu poate fi identificat, a unui element foarte distructiv și dezbinător în interiorul unui mare grup demografic, vizat să fie schimbat împotriva propriei lui voințe.”
Ceea ce a început cu Beatles și cu pachețelele de droguri (LSD-Lysergic acid diethylamide – „Lucie in the Sky with Diamonds”) distribuite sub formă de eșantioane în timpul concertelor acestei formatii, a generat un torent de droguri care și la ora actuală inundă lumea.

Toate acestea nu s-ar fi putut realiza fără cooperarea mijloacelor de informare, care le-au prezentat sub masca de “noi idei” și “noi culturi” ce se dezvoltau în lumea artei și a muzicii.
O reclamă absolut gratuită pentru LSD, firav deghizată în “artă” și “cultură”, în timp ce cuvintele elaborate în contextul “muzicii rock” fabricate în aceleași laboratoare ale manipulării nu erau altceva decât stimuli cu înțelesul subliminal de a folosi droguri și a fi “cool”.

Violul mulțimilor” prin intermediul publicității și al propagandei politice

Un vechi banc spunea că dacă cineva l-ar fi întrebat pe câinele lui Pavlov ce crede despre stăpânul său, acesta ar fi spus: “Iată ce reflex condiționat i-am creat. Când se aprinde beculețul îmi aduce de mâncare.”
Pavlov a demonstrat existența unui tip de reflexe condiționate numite întârziate, prin care putea determina apariția unui anumit comportament, în absența stimulului original care crease condiționarea, dar care fusese asociat cu alți stimuli.
Extrapolând la ființa umană experimentele făcute de Pavlov pe câini, studiul stărilor nevrotice ne demonstrează faptul că aceste stări negative sunt adesea condiționate de dezechilibre care se instalează la nivelul sistemului nervos ca urmare a unei suprasolicitări la care este supus subiectul.

Pe baza acestui principiu se bazează si psihologia publicității.
Prin intermediul publicității se urmărește influențarea omului obisnuit – numit consumator, prin declanșarea unor reflexe condiționate în sensul dat de cel care face publicitatea prin intermediul sugestiei.
Publicitatea încearcă să creeze celui căruia i se adresează o nevoie prin utilizarea unor scheme de reflexe condiționate abil ascunse.
Sub masca unui caracter informativ, publicitatea urmăreste mai mult să “frapeze” decât să convingă, să sugestioneze mai mult decât să explice.
Apoi apare obsesia și nevoia stringentă de a avea acel lucru căruia i se face publicitate, chiar dacă cel manipulat nu este conștient de aceasta și, mai ales, nu are nevoie de lucrul respectiv.
Publicitatea, ca și propaganda politică care se adresează maselor, speculeaza intens faptul că nivelul intelectual al maselor de oameni este destul de scăzut.

În consecință, utilizează două principii importante: prin repetiția nesfârșită a acelorași sloganuri, imagini, sonorități ritmice obsedante, se creează o stare de oboseală mentală, care este propice supunerii la voința celui care a inițiat acest proiect; al doilea principiu constă în faptul că majoritatea oamenilor sunt înclinați să creada în lucrurile pe care le-ar dori realizate, chiar dacă acestea nu au la bază
nici o motivație reală, ci sunt doar de factură emoționala.

Ne aflăm astfel în fața unei adevărate imposturi psihice, un adevărat viol psihic exercitat asupra individului și a maselor de oameni.
Atunci când un ziarist scrie un articol politic, când un om de stat semnează un decret, când un cetățean depune un buletin de vot în urnă, când adversarii politici se ceartă și se atacă reciproc, toate aceste acte, fără excepție, nu sunt altceva decât reflexe condiționate de diverse grade.

Iată ce spune Serghei Ceahotin: “Ceea ce caracterizează cu adevărat epoca în
care trăim este mai degraba o descreștere a influenței reale a colectivității asupra vieții publice; ele devin mai degrabă instrumente docile în mâinile dictatorilor și chiar ale uzurpatorilor care, folosind pe de o parte o cunoaștere mai mult sau mai puțin intuitivă a legilor psihologice și pe de altă parte dispunând de formidabilele mijloace tehnice pe care le are astăzi statul modern, nelăsându-se împiedicați de nici un fel de scrupule morale, exercită asupra indivizilor care compun un popor o
acțiune eficace pe care am prezentat-o ca fiind un veritabil viol psihic.
Altfel spus, aceștia sunt fără încetare violați psihic.

E firesc ca, din când în când, să fie obligați să recurgă la manifestații zgomotoase, în care exploatează și fac să se dezlăntuie forțele inerente mulțimilor.”

Acest lucru – la care se referă Ceahotin în cartea sa “Violul mulțimilor prin propaganda politică” – se explică prin faptul ca dacă un reflex condiționat nu este “reîmprospătat” din când în când, el îsi pierde din eficacitate; atunci e nevoie de evenimente exterioare (pentru aceasta au fost create “șocurile viitorului-stirile negativiste”) care să determine reapariția sentimentului de frică, de exaltare sau chiar de debusolare pentru ca lanțul cu care erau înainte legați acești “sclavi psihici” să se strângă și mai tare.
O altă premisă pe care se bazează unele tehnici de manipulare este aceea că numai o parte dintre oameni au capacitatea de a înțelege și de a observa ceea ce se petrece, spre deosebire de majoritatea, care îsi formează doar opinii superficiale și trecătoare; așa stau lucrurile în privința tuturor problemelor societății.

Reiese astfel că iraționalitatea este predominantă la nivelul conștiinței publice.
Manipulatorii au profitat de această constatare pentru a submina și distrage atenția oamenilor de la perceperea stării reale de fapt. Cu cât devin mai complexe problemele societății industriale moderne, cu atât este mai ușor să se introducă diversiuni tot mai mari, astfel încât s-a ajuns în situația absurdă ca opiniile absolut nefundamentate ale maselor, create de niște manipulatori abili, să dobâdească aparențele unor realități științifice.

        Controlul social prin intermediul mass-media

Pavlov atribuia o importanță extraordinară cuvântului ca stimul în formarea reflexelor condiționate. Influența propagandistică se realizează cu un succes evident folosind mass-media.

Prin intermediul “actualităților” de la televiziune, al ziarelor, al revistelor pentru femei (foarte eficiente în a prezenta cât mai dramatic lucrurile), etc sunt aduse în
casele și mințile oamenilor stiri negativiste, dezarmante, ideile dorite de manipulatori.
Iar atunci când trebuie să se promoveze un lucru pe care publicul n-a fost complet convins să-l accepte, cineva scrie un articol, abordând acel subiect din toate punctele de vedere și dându-i o importanta deosebită.

Apoi procesul este repetat până când rezistența publicului este învinsă pe toate planurile.

Un ziarist trebuie să fie înainte de toate un “muzician al sufletelor”, el trebuie să cunoască perfect instrumentul la care cântă – claviatura pulsiunilor și instinctelor umane, străfundurile și sublimările lor.
El trebuie să poata provoca deliberat în mase reflexele condiționate, să le inhibe pe unele și să dezinhibe altele, să creeze unele noi, să declanșeze noi acțiuni.

Pentru a atinge aceste scopuri, el se folosește de presă.

Printr-o informație mai mult sau mai puțin tendențioasă se crează o stare emoțională, sunt atinse anumite corzi sensibile ce evocă reflexele condiționate pe care ziaristul urmărește să le direcționeze pentru a-și atinge scopul.
O altă metodă de manipulare constă în a organiza talk-show-uri de televiziune live, în care un grup de experți promovează produsul și / sau ideea, sub pretextul “dezbaterilor”.

Se recrutează participanți pro și contra, discutând în punct și contrapunct și exprimându-și sprijinul sau opoziția. Când totul se termină fără a se ajunge la nicio concluzie pentru că nici nu se dorea aceasta, subiectul promovat a fost imprimat în mintea telespectatorilor.

Această practică, nouă la începutul anilor șaizeci, a devenit în prezent o metodă standard.

        Sondajele au de fapt rolul de a forma opinii

În afară de mass-media, o altă zonă importantă de intersecție dintre experimentele programării mentale și ceea ce devine politică publică este cea a “sondajelor de opinie”.

Campaniile de sondare a opiniei publice au, de fapt, sarcina de a modela și manipula opinia publică în modurile care le convin conspiratorilor. O mare parte din ceea ce citim în ziare sau vedem la televizor a fost mai întâi validat prin campanii de sondare a opiniei publice.

Această procedură se numește “făurirea opiniei publice”.
Aceasta este perla “olimpienilor” căci, cu ajutorul miilor de specialiști în noile științe sociale aflați la discreția lor și ținând strâns în mână toată mass-media și în special agențiile de știri, se pot crea NOI opinii publice despre aproape orice subiect, pentru a fi apoi diseminate prin lume în mai puțin de două săptămâni.
Ideea simplă care stă la baza acestei metode de condiționare socială este aceea de a afla cât de receptiv este publicul față de directivele politice trimise de Comitetul celor 300 (Comitetul celor 300 este SINGURA ierarhie de putere din lume care transcende toate guvernele și indivizii, oricât de puternici și de siguri pe sine s-ar crede aceștia.

Ea acoperă finantele, domeniul apărării și partidele politice de toate culorile și orientările.

Nu există nici o entitate pe care Comitetul să n-o poată depista și controla, inclusiv religiile organizate ale lumii.
Oamenii sunt numiți “grupuri-țintă ale populației”, iar sondajele de opinie măsoară de fapt rezistență acestora față de ceea ce apare la știri – care reflectă directivele transmise de la nivelul cel mai înalt al guvernului invizibil.

În funcție de rezultatele obținute prin aceste barometre de opinie se iau anumite măsuri, corectându-se prin metode de programare și manipulare adecvate abaterile grupurilor țintă de la direcția dorită.

Oamenii trăiesc cu impresia că sunt bine informați, dar nu-și dau seama că opiniile pe care le presupun a fi ale lor au fost de fapt create în instituțiile de cercetare de grupuri de gândire (care gândesc deci în locul lor).
Ei nu sunt lăsați să își formeze opinii proprii, iar cei care îndrăznesc să o facă sunt imediat sancționați social.

Și la acest proces contribuie chiar informațiile oferite de mass-media și sondajele de opinie.
Un asemenea proces de condiționare este descris în termeni tehnici ca “mesajul care ajunge la organele de simt ale persoanei care trebuie să fie influențată”.
Totul face parte din elaboratul proces de influențare a opiniei creat la Tavistock. Unul dintre experții în sondarea opiniei publice este Daniel Yankelovich, membru în Comitetul celor 300 și patron al companiei Yankelovich, Skelley and White. Yankelovich nu se sfiește să afirme în fața studenților săi că sondajele sunt instrumente de modificare a opiniei publice.
Ideea nu îi aparține însă, ea a fost inspirată de cartea “Trend Report” a lui Daniel Naisbett, scrisă la comanda Clubului de la Roma.

În această carte, Naisbett descrie toate tehnicile construite de făuritorii opiniei publice la ordinul Comitetului celor 300.
Oamenii de știință angajați în procesul condiționarii sunt numiti pompos “ingineri sociali” sau “savanți ai noilor științe sociale” și joacă un rol crucial și deserori nebănuit în tot ceea ce vedem, auzim și citim.
Inginerii sociali de “școală veche” au fost Kurt K. Lewin, Hadley Cantril, Margaret Meade, Derwin Cartwright si Lewis Lipssitt, care împreună cu John Rawlings Reese, au format coloana vertebrală a specialiștilor noii științe de la Institutul Tavistock.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, peste o sută de cercetători au lucrat sub conducerea lui Kurt Lewin, copiind constiincioși metodele adoptate de acesta de la Reinhard Heydrich din S.S.

După cum stim, OSS (Biroul de Servicii Strategice – Office of Strategic Services), a fost predecesorul CIA și s-a bazat pe metodologia nazistă a lui Heydrich.
Guvernele Marii Britanii și Statelor Unite au deci deja de mult pregătită mașinaria cu care vor să ne aducă pe linia Noii Ordini Mondiale, posibilă a fi implementată doar prin materializarea unei rezistențe slabe și simbolice din partea omenirii. Această “mașinărie” funcționeaza din 1946 și fiecare an ce trece aduce noi și noi perfecționari ale ei.
De exemplu, înainte ca Statele Unite să intre în al doilea război mondial, americanii au fost condiționați să privească Germania și Japonia ca pe niște dușmani periculoși, care trebuiau să fie opriți cu orice preț.
Pe baza informațiilor cu care fuseseră îndopați, americanii erau convinsi că inamicii trebuiau într-adevar să fie Germania și Japonia, era modul cel
mai sigur de a-i determina să ignore adevăratul inamic.

Mai recent, am văzut cât de bine funcționeaza procesul de condiționare de la Tavistock, când într-un mod similar americanii au fost condiționați să perceapă Irakul ca pe o amenințare și pe Saddam Hussein ca pe un dușman personal al
Statelor Unite.
Aceasta s-a petrecut când George Bush (subordonat Comitetului celor 300) a primit ordin să atace Irakul. În două saptamâni, cu ajutorul mass media, nu numai Statele Unite, ci aproape întreaga opinie publică mondială s-a întors împotriva Irakului.

La fel stau lucrurile acum cu asmuțirea lumii împotriva Iranului. Evenimentul catalizator a fost mereu unul de tip “șoc al viitorului/stiri teroriste”.
Demolarea deliberată a celor două turnuri World Trade Center de către americani pentru a crea pretextul invadării Irakului este similară înscenării de la Pearl Harbor, care le-a oferit pretextul de a ataca Japonia.

Vedem deci cum istoria se repetă, iar oamenii orbiți prin manipulare si programare par să nu învețe nimic din ea.
Amenințarea cea mai gravă a manipulării se adresează libertății individuale și colective a omenirii.

Odată cu apariția Guvernului Mondial Unic și a Noii Ordini Mondiale, se vor pune în aplicare experimente cu rază lungă de acțiune, în scopul de a-i eradica omului din minte, trup și suflet dorința de libertate.

Atacul asupra sufletului constă într-o serie de experimente cumplite, aflate în faza de elaborare, aplicate pâna acum, pe scară restrânsă, în locuri ca Spitalul Naval Bethesda și închisoarea Vacaville din California.
Libertatea este un drept fundamental primit de la Dumnezeu, pe care cei care se cred stăpânii acestei planete au căutat dintotdeauna să-l submineze.

Totuși dorul de libertate al fiecărei ființe umane este atât de mare, încât până în prezent, niciun sistem nu l-a putut smulge din inima omului.

Experimentele care au avut loc în URSS, Marea Britanie și SUA, pentru a toci și amorți dorința de libertate a fiintei umane, s-au dovedit până în prezent incapabile de succes.