ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "maghiari"

maghiari

,

Potrivit aradon.ro, ca de fiecare dată, de 11 ani încoace, UDMR Arad pregătește ziua de 06 0ctombrie – comemorarea celor 13 generali – prin manifestări culturale, religioase, expoziții etc. în perioada 26 septembrie- 06 octombrie.

”Toate acestea, în colaborare cu ONG-urile și bisericile maghiare din Arad, sub genericul „Zilele maghiare arădene”. Liderii UDMR Arad, Bognar Levente și Farago Peter, au susținut o conferință de presă, pentru a puncta desfășurătorul manifestărilor, dar și activitățile derulate până acum. Cum ar fi strângerea a 7.300 de semnături pentru susținerea candidaturii lui Kelemen Hunor la Președinția României. Apropo de aceasta, Bognar Levente nu a știut să comenteze în vreun fel afirmația lui Kelemen Hunor cum că, într-adevăr, dacă ne luăm după actuala Constituție a României, proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc este neconstituțional, dar că trebuie modificată Constituția. Oricum, chiar dacă UDMR Arad cunoaște proiectul, deoarece l-a dezbătut, „pe noi ne interesează mai mult autonomia culturală” prevăzută în legea minorităților naționale, elaborată de către UDMR în 2005.

Cât despre cei 13 generali, afirmă Bognar, aceștia sunt „eroi executați de tirania absolutismului pentru că au crezut în idealul revoluției popoarelor de la 1848” și sunt comemorați, chiar dacă doar patru au fost maghiari. Și, afirmă tot el, afirmația că în 1848-1849 armatele maghiare ar fi ucis 40.000 de români este o minciună a „extremiștilor”, care „otrăvesc” buna conviețuire, istoricii stabilind că „cifra nu este cea reală” (cifra a fost stabilită exact de către istorici, nu doar români-nn)”. Integral pe aradon.ro

Nota mea: Declarațiile celor doi bufoni UDMR îmi par o adevărată profanare a memoriei românilor uciși de maghiari în tipul Revoluției de la 1848. UDMR militează pentru anularea Tratatului de la Trianon dar invocă reconcilierea și buna conviețuire. Cei doi neagă că ar fi vorba de 40.000 de români uciși de maghiari dar refuză să prezintă scuze pentru masacrarea românilor. Chiar și un singur român dacă ar fi fost omorât în Revoluția de la 1848, UDMR ar fi trebuit să prezinte scuze public, nu să nege numărul celor omorâți. UDMR dovedește din nou că este un partid șovin și antiromânesc, nostalic al timpurilor când maghiarii îi asupreau pe români în Transilvania. (Dana Tanasa via R.B.N. Press)

,

Un profesor de istorie sârb din Voivodina, aflat zilele trecute la Satu Mare, a transmis redacției o reacție pe marginea articolului “Afront adus românilor pe bani europeni”, apărut în numărul din 4.12.2012 al Gazetei de Nord Vest.  Reproducem integral textul transmis de profesorul sârb Miodrag Stanojevic:

1“Mă numesc Miodrag Stanojevic, sunt sârb din Vojvodina și profesor de istorie în Novi Sad. Aflându-mă într-o călătorie către Ucraina, am zăbovit trei zile în urbea dvs., bucurându-mă de ospitalitatea unui vechi prieten și a familiei sale. Menționez că vorbesc fluent limba română deoarece am copilărit într-un sat mixt vlaho-sârbesc.
Știind că sunt profesor de istorie și bun cunoscător al revizionismului unguresc, amfitrionul meu mi-a arătat articolul “Afront adus românilor pe bani europeni” apărut în ziarul Dvs. Totodată mi-a relatat câteva evenimente recente de acest gen:
– fenomenul Csibi Barna, un degenerat care își permite să dea foc în centrul României unei păpuși reprezentând un erou național al românilor (n.r. Avram Iancu), autoritățile române ignorând acest gest.
Vă propun un exercițiu de imaginație: Ce s-ar fi întâmplat dacă:
– un român ar fi dat foc la Budapesta unei păpuși reprezentându-l pe Kosuth Lajos
– un turist german ar fi incendiat la Tel Aviv o păpușă reprezentându-l pe David Ben Gurion (n.r. primul premier al Israelului) sau pe Golda Meir (n.r. de asemenea premier al Israelului)
– un ungur din Vojvodina ar fi incendiat la Novi Sad o păpușă reprezentându-l pe Milos Obilic, eroul național al sârbilor de la Kosovopolje.
Meciul Steaua – Ujpest de acum 3 ani: la intrarea în România, suporterii unguri aflați în tren au afișat “Transilvania aparține Ungariei”, iar pe stadionul Steaua din București au afișat românii = țigani. Același scenariu:
– ce s-ar fi întâmplat dacă Ujpest ar fi jucat la Beograd cu Partizan sau Steaua Roșie. Oare ar fi avut curajul ungurii să afișeze mesajele “sârbii = țigani sau Vojvodina aparține Ungariei”? Nu, nu ar fi îndrăznit, iar dacă ar fi fost atât de tâmpiți să o facă, în aceeași seară ar fi cinat în Infern.
De ce își permit asta în România? De ce nu își permit același lucru în celelalte țări unde au minorități maghiare și revendicări revizioniste, adică Slovacia, Serbia, Ucraina? Simplu, pentru că ei știu (așa cum au menționat în “Traseul Legendelor Sătmărene)” că românii sunt “un popor pașnic, binevoitor și primitiv” și, completez eu, un popor “imbecil de tolerant”. Totodată ei știu că slavii (din Slovacia, Serbia, Ucraina) nu sunt așa. Și nu își permit.
Afirm cu tărie că nu există nicăieri în lumea civilizată o țară care să acorde atâtea drepturi unei minorități alogene cum acordă România minorității maghiare. Și totuși nu vor fi mulțumiți niciodată, sâcâindu-vă perpetuu (ca un țânțar în miezul nopții) cu aceeași pretenție imbecilă: autonomie. Tupeul lor se manifestă și prin faptul că ei consideră ca fiind similară pretenția lor de autonomie teritorială în România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună știință marea diferență: catalanii sunt băștinași în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România.
Gazda mea mi-a spus că, pe lângă “valahi puturoși” maghiarii vă mai numesc și “mămăligari”. Își permit asta în țara voastră. Sunt derutat și confuz, neputând înțelege cum este posibil să nu existe în rândurile poporului român, “pașnic, binevoitor și primitiv” un profesor de istorie altruist care să explice ungurilor ABC-ul istoriei lor efemere:
– în anul 700 sunt menționați în cronicile coreene ca fiind niște nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei și estul Chinei
– în 896, șapte triburi maghiare și trei triburi de turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi, se stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad. Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful (logic). Incursiunile lor sângeroase s-au desfășurat în toată Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel Mare i-a umilit la Lechfeld în 955.
– Ștefan cel Sfânt (997 – 1038) unifică triburile ungurești și îi creștinează. Totodată începe și procesul de maghiarizare agresivă a populațiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind de fapt esența strategiei de supraviețuire a acestui mic popor migrator asiatic în Europa. Personalitățile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb, părinții lui nu cunoșteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, precum și majoritatea regilor Ungariei. În 1910 un istoric maghiar recunoaște că doar 10% din unguri sunt urmașii celor șapte triburi maghiare stabilite în Europa în 896, restul fiind populații maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi). De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmașul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX?
Ceea ce trebuie accentuat este faptul că începând de la Ștefan cel Sfânt și până la dispariția regatului ungar în 1526, Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat autonom.
– Înfrângerea de la Mohacs din 1526 în fața turcilor și cucerirea capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariția de pe harta Europei a regatului ungar. Partea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul Habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine pașalâc turcesc. Transilvania rămâne principat independent sub suzeranitate otomană.
– După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683), Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar și Transilvania, anexiuni recunoscute prin tratatul de la Karlowitz (1699).
– În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenția habsburgică și țaristă înăbușă această pretenție.
– În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul imperiului Habsburgic (numit din acel moment imperiul Austro-Ungar), având constituție proprie și o oarecare autonomie.
– În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent iar Transilvania alege să se unească cu România.
Trebuie să subliniez imbecilitatea revizioniștilor unguri. Cum pot susține că Transilvania a aparținut Ungariei 1000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost pașalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ștefan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când devine provincie austriacă (ca și Ungaria de altfel). Deci Transilvania și-a pierdut independența în 1699 și a aparținut până în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei (care din 1526 până în 1867 nu a existat).
– În 1940, în urma Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată (pentru prima dată în istorie) Ungariei. Până în 1944, când revine României, ce fac ungurii în Transilvania? Ce știu mai bine: ucid valahi și evrei, considerați rase inferioare. Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei mai zeloși executanți ai teoriilor rasiale naziste, golind practic Transilvania de evrei. În perioada 1940 – 1944, timp în care Transilvania a aparținut Ungariei, populația evreiască de aici a scăzut cu 90%, marea majoritate fiind trimisă de către autoritățile maghiare către lagărele de exterminare naziste. La fel s-au purtat și în Serbia odată cu invadarea alături de germani a Iugoslaviei în 1941.
În încheiere, ca să sintetizez relația dintre băștinașii valahi și alogenii unguri, îmi îngădui un scenariu: un ungur pribeag bate la ușa unui valah. Acesta, ospitalier, îl primește în casă. Îi întinde masa, oferindu-i ce are mai bun în cămară. Ungurul, în timp ce se ospătează, pune ochii pe nevasta valahului (frumoasă, bineînțeles) considerând că ar fi normal ca după ospăț valahul să îi ofere și un desert, adică nevasta. Indignat de faptul că după ce s-a săturat, valahul nu-i oferă și nevasta, ungurul îi trage o palmă zdravănă valahului și încă una. Înainte ca mămăligarul să se dezmeticească, ungurul fuge pe uliță strigând din toți rărunchii: săriți oameni buni, că mă omoară valahul, sunt o victimă.
Așa că, valahi, fiți înțelegători și dați-le și nevasta, dar vă avertizez că nu le va ajunge. Următoarea lor dorință va fi casa voastră.”

Articolul la care a reactionat profesorul sarb:

Afront adus românilor pe banii Uniunii Europene

IRONIE. Realizarea ghidului jignitor la adresa românilor a fost finanțată din fondurile Uniunii Europene și ale Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului din România!

Un ONG obscur din Patyod, Ungaria, împreună cu Asociația Nagykaroly es Videke din Carei,a editat un ghid turistic al legendelor sătmărene plin de expresii jignitoare la adresa românilor, care a fost finanțat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria

23

*Articol publicat de Cristian Manoilescu la data 2 aprilie 2013 , republicat de Redacția România Breaking News azi 22 septembrie 2014

,

  Dupa „Dosare secrete” privind razboiul nevazut al evreilor sionisti cu românii

 Khazarii de ieri Evreii de azi Un popor misterios…

     O stranie poveste a fost mereu lansata de-a lungul timpului de catre evrei, relativ la închipuita lor existenta milenara pe teritoriul României, revendicând astfel un drept natural. O astfel de teorie, care sustine colonizarea Daciei de catre imperiul roman cu populatie evreiasca stramutata din Iudeea, a fost relansata în anul 2002 de catre Tesu Solomovici în lucrarea România Iudaica, lucrare sub forma a doua volume uriase publicate pe banii Ministerului Culturii din România, deci pe banii contribuabililor români. De aici decurge ideea ca evreii au o existenta naturala în România dinainte înca de nasterea poporului român. Ei bine, de aici mai este doar un pas pâna la a spune ca drepturile lor asupra teritoriului României sunt mai vechi decât ale noastre. Astfel, am ajuns sa ne învatam istoria de la straini.

   Ungurii (hunii) ne spun ca nu ne-au gasit aici când s-au asezat în Transilvania si în Câmpia Panoniei, iar evreii ne spun ca nici nu ne nascusem când ei erau stapâni în Dacia ca cetateni romani.

 

    Ceva adevar exista in aceste afirmatii, stiind ca, – de exemplu, Triburile judaice ale Khazarilor au patruns prin secolele 8-9 pe teritoriul de azi al Romaniei, intinzandu-si Imperiul si aici, – insa povestea reala a fost extrem de mult exageratade catre partizanii Sionismului.

Va vom explica in detaliu cum stau lucrurile…

    Teoria ascendentei evreiesti asupra românilor în teritoriilor dacilor (Dacia Traiana sau România Mare de mai târziu) a fost lansata într-o serie de studii ale autorilor evrei înca de la jumatatea secolului al 19-lea si prima jumatate a secolului 20, pentru ca sa revina în forta la începutul mileniului 3, de data aceasta pe banii românilor si fara nici o reactie din partea istoricilor români.

    Cu totul alta a fost situatia acum 90 de ani, când Nicolae Iorga îsi prezenta în sedinta Academiei Române lucrarea Istoria Evreilor  în Tarile noastre, dând replica necesara unor autori precum Johan Kaspar Bluntschli sau BernardS tambler.

   Bluntschli afirmase la 1879, în lucrarea Statul român si situatia juridica a Evreilor în România ca: “Fara îndoiala  ca un numar mare de familii israelite au venit în provincia dunareana Dacia, înca sub domnia vechilor împarati romani. Aceste familii vechi israelite s-au conservat aici si sunt cel putin tot asa de vechi pamântene ca si natiunea româna… Ele formeaza si sâmburele populatiei evreiesti de astazi din România”. Astfel de fundamentari fara nici un probatoriu decât imaginatia autorilor evrei s-au dorit lucrari de “rigurozitate stiintifica” ce se publicau la momentele când evreii încercau sa-si consolideze pozitia socio-economica din România, ci nu de dragul adevarului stiintific. “Provincia dunareana Dacia”, despre care scria Bluntschli, era totusi Dacia Traiana, iar împaratul Traian, asa cum s-a vazut mai sus, nu i-a agreat deloc pe evrei în calitate de “colonisti”, punând armata chiar sa îi extermine (cazul insulei Cipru). Scrierea lui Bluntschli a fost, însa, una politicapusa în slujba evreilor din România, deoarece afirma, în chiar anul 1879, ca familiile evreiesti sunt “cel putin tot asa de vechi pamântene ca natiunea româna”, adica aparea chiar în vremea când evreii, navalitori peste români, revendicau “împamântenirea” de la tânarul stat român. (A se vedea capitolul urmator: Razboiul Aliantei Israelitilor cu Românii)

     Nicolae Iorga, dupa ce enumera toate documentele în care este mentionata prezenta unor evrei pe teritoriul Tarii Românesti si al Moldovei, raspunzând de fapt lucrarii L’histoire des Israelites roumains et le droit d’intervention (Paris 1913) a evreului Bernard Stambler, formuleaza urmatoarea concluzie: “Astfel am ajuns la [anul] 1600 fara a gasi mentiunea unui element evreiesc asezat în partile noastre”.

    Adevarul despre aparitia evreilor pe pamânturile românilor a fost totusi scris de adevaratii cercetatori, multi dintre ei chiar evrei. Este vorba despre autorii istoriei “Imperiului Khazar”, numit si “Regatul Evreiesc”, sau cele “Noua Tarâmuri” ale khazarilor – popor barbar raspândit în Caucaz, pe Volga si pe Don, convertit la mozaism în anul 740, integrat mai apoi ca “evreu” în Ucraina si Polonia, dupa care împins cu ura de catre aceste gazde spre românii din Moldova, ulterior anului 1600.

În limba româna a fost publicata traducerea remarcabilului studiu al lui Arthur KoestlerAl treisprezecelea trib,Khazarii (în 1987 la Roma, de catre editura Nagard, anagramare a numelui Dragan, al finantatorului Iosif Constantin Dragan). Click aici pentru a descarca versiunea în limba engleza (format PDF, 984 KB).

    O lista foarte mare de studii israeliene (în limba ebraica), dar si din întreaga lume, folosite ca surse de catre evreul Koestler, conduc la o concluziecutremuratoarecet atenii actualului stat Israel nu au nici o legatura genetica si rasiala cu evreii de acum doua mii de ani (semiti), autori ai textelor biblice, desi au complotat si revendicat terito riul Palestinei pentru a înfiinta Israelul, în baza dreptului lor natural asupra vechiului lor stat. Acesti israelieni îsi tragoriginea din salbaticii khazari (numiti si askenazi), bautorii de sânge uman, popor fara cultura scrisa, care împreuna cu rudele lor aliatehuniiau îngrozit doua continente acum 1.000 de ani, prin sadism si placerea de a ucide.

Unul dintre pionierii cercetarilor privind obârsia khazara a evreimii de astazieste Abraham N. Poliak, profesor de istorie medievala a evreilor la Universitatea din Tel Aviv, subminând astfel legenda “poporului ales”, afirma A. Koestler, prin cele doua studii ale sale în limba ebraica: Convertirea khazarilor la iudaism (1941 editura Zion, Ierusalim) si Khazaria – istorja unui regat evreiesti în Europa (1951 editura Mossad Bialik, Tel Aviv).

    În introducerea lucrarii sale, A. Poliak scrie ca “Realitatile impun un nou mod de abordare, atât a problemei relatiilor dintre evreimea khazara si celelalte colectivitati evreiesti, cât si a întrebarii cât de departe putem merge în considerarea acestei evreimi khazare drept nucleu al marii comunitati evreiesti din Europa orientala [cu principal debuseu România – n.n.]. Descendentii acesteia – cei care au ramas pe loc, cei care au emigrat în Statele Unite si în alte tari, precum si cei care s-au dus în Israel – formeaza astazi marea majoritate a evreimii mondiale.” La rândul sau Koestler adauga: “Marea majoritate a evreilor care au supravietuit în lumea contemporana sunt de origine est-europeana, si deci, probabil, mai aleskhazara…, stramosii lor veneau nu de pe malurile Iordanului, ci de pe ale Volgai, nu din Canaan, ci din Caucaz. Deci din punct de vedere genetic, ei se înrudesc mai de aproape cu triburile hunilor, ungurilor si maghiarilor decât cu semintiile lui Abraham, Isaac si Iacob.”

    Înainte de a arata pe scurt istoria acestor barbari travestiti în  popor biblickhazarii, vom arata temerile autorilor evrei, privind propriile lor dezvaluiri, acelea ca “evreii nu sunt evrei”.

“Sunt constient de primejdia ca lucrarea mea sa fie interpretata – scrie A. Koestler, de origine evreu khazar – ca o negare a dreptului la existenta a statului Israel. Dar acest drept nu se bazeaza pe originile ipotetice ale poporului evreu si nici pe legamântul mitologic al lui Abraham (si al lui Iacob) cu Dumnezeu; el se întemeiaza pe dreptul international, adica pe hotarârea luata de Natiunile Unite în 1947?.

    Îl întelegem pe Koestler, ca trebuie sa se apere în fata conationalilor sai, dar noi trebuie sa ne amintim ca hotarârealuata de Natiunile Unite se bazeaza pe santajul baronului bancher evreu Rothschild asupra Marii Britanii, ca “evreii sa îsi primeasca patria înapoi”, adica pamânturile Palestinei. Neexistând, însa, nicio justificare a prezentei actualei rase de evrei (khazari) pe teritoriul de astazi al Israelului, Koestler insista cu justificari fabricate la întâmplare si noroc: “Oricare ar fi originile rasiale ale cetatenilor Israelului [adica cele khazare – n.n.] si oricare ar fi iluziile nutrite de ei în aceasta privinta [ca ar fi urmasi ai poporului biblic – n.n.], statul lor exista de jure si de facto [?]… împartirea Palestinei a fost rezultatul unui secol de imigratie pasnica si eforturi de pionierat ale evreilor, ceea ce ofera justificarea etica pentru existenta legala a statului Israel. Daca cromozomii populatiei sale contin gene de origine khazara… e un lucru irelevant si nu poate afecta dreptul Israelului la existenta”. Noi credem ca dimpotriva, nu numai ca NU justifica dreptul la existenta moderna a unui stat evreu, dar astfel de studii, cu reala baza stiintifica, darâma chiar si orice pretentie (a la Tesu Solomovici) de ascendenta a evreilor de azi asupra teritoriilor românesti.

   “Paradoxul” descoperit de aceste cercetari stiintifice, este acela ca nu urmasii vechilor evrei semiti (ai celor 12 triburi biblice) sunt cei pe care astazi, sub identitate evreiasca, îi regasim ca cei mai mari conspiratori la adresa tuturor celorlalte popoare, ci un popor asiatic razboinic, violent si rapace, înrudit cu hunii (si, într-o mai mica masura, chiar cuturcii), anume khazarii sau askenazii, care în anul 740 dupa Hristos au trecut la religia evreiascamozaismul, deoarece le satisfacea instinctele primitive, criminale si de jaf.

    Evreii khazari sau askenaz iturcomani din stepele Asiei, sunt astazi proprietarii marilor afaceri din întreaga lume, amarilor finante, ei conduc organismele mondialiste si oligarhice ale  lumii occidentale, sub identitate evreiasca.

    La apogeul puterii lor medievale, khazarii aveau sub control circa treizeci de natiuni si triburi diferite, stabilite pe teritorii întinse între Muntii Caucaz, Marea Aral, Muntii Ural si stepele ucrainene. Îi aveau supusi pe bulgariburta sighuzi,maghiari, coloniile gotice si grecesti d in Crimeea, triburile slave de la nord-vest, iar armatele khazare faceau expeditii de jaf în Gruzia, în Armenia si în Califatul Arab.

     Pâna în secolul IX khazarii nu aveau rivali în regiunile de la nord de Marea Neagra si Marea Caspica (denumita în epocaMarea Khazara), fiind stapânii supremi vreme de peste un secol si jumatate si astupând poarta Uralo-Caspica de trecere din Asia în Europa.

     Un cronicar arab îi descrie ca având fetele albe, cu parul mai ales rosu, fluturându-le în vânt, iar trupurile le erau marunte si firea rece. În schimb, o cronica georgiana îi identifica pe khazari cu armatele lui Gog si Magog, salbatici, cu fete hidoase si deprinderi de fiare salbatice, “care beau sânge de om”.

    Privitor la semnificatia denumirii de “khazar”, cercetatorii amintesc despre unele presupuse derivate moderne ale cuvântului: cuvântul rusesc “cazac”; cuvântul maghiar “huzar” (ambele desemnând un calaret cu înfatisare razboinica); sau cuvântul german “ketzer”, însemnând eretic, adica evreu. (Nu trebuie facuta totusi confuzia etnica între khazari sicazaci, chiar daca este posibila o apropiere istorica între acestia.)

    Cronica lui Priscus afirma aparitia khazar ilor pe scena europeana pe la mijlocul secolului al V-lea ca popor dominat de huni. Totodata, împreuna cu maghiarii si alte triburi, khazarii pot fi socotiti un vlastar târziu al hoardei hune a lui Atila. Khazarii s-au aflat, într-adevar, sub tutela hunilo r, apoi sub cea a turcilor. Dupa declinul turcilor la mijlocul veacului al VII-lea le-a venit lor rândul sa stapâneasca “Regatul de miazanoapte”, cum îl numeau persanii si bizantinii.

    La anul 627 Statul Persan a fost definitiv învins de catre împaratul bizantin Heracliu, aflat în alianta cu hoardakhazarilor condusa de regele lor, Ziebel, care a contribuit la campanie cu peste 40.000 de calareti. Pentru a obtine aceastaalianta, fiica împaratului Heracliu, Evdochia, i-a fost fagaduita de sotie regelui khazar.

    Un nou triunghi al puterii se nascuse în Asia:

– Califatul Arab (de religie islamica sau mahomedan a),

– Imperiul Roman de Rasarit (sau Bizantin, de religie crestin-ortodoxa) si

– Regatul Khazar (care era în cautarea unei identitati religioase personale).

    În primii douazeci de ani de la fuga profetului Mahomed la Medina în anul 622musulmanii arabi  izbutisera deja sa cucereasca Persia, Siria, Mesopotamia, Egiptul si sa încercuiasca centrul Imperiului Roman de Rasarit (Turcia de astazi).

    Pentru înconjurarea Imperiului BizantinCaucazul khazar reprezenta însa o piedica. Ca urmare a avut loc serie debatalii interminabile între arabi si khazari, din care victoriosi ieseau de regula khazarii care, la un moment dat, în anul730 au cotropit Gruzia si Armenia si au înaintat pâna dincolo de jumatatea drumului spre Damasc, capitala Califatului Arab. O armata musulmana proaspat ridicata a stavilit însa hoarda khazara si a alungat-o înapoi, peste munti, spre casa.

    Decizia khazarilor de a se converti la religia evreiasca, mozaismul, a avut un caracter politic, scopul principal fiind acela al unei identitati religioase diferite de cea a romanilor crestini si a arabilor musulmani, principalii lor concurenti, carora le era astfel stopata capacitatea de asimilare cultuala si apoi culturala.

În alta ordine de idei, mozaismul, promitând adeptilor sai stapânirea tuturor popoarelor lumii, convenea de minune unuineam razboinic si sângeros precum k hazarii. O cronica araba nota: “Regele khazarilor se facuse evreu înca sub Califatul lui Harun al Rasid (anii 786-809)”. Aproape concomitent cu convertirea lor, khazarii au adoptat si alfabetul ebraic.

   Peste 300 de ani însa, statul khazar a început sa decada, decaderea sa fiind marcata de repetatele izbucniri ale unuisionism mesianic, cu falsi mesia, precum David El-Roy, eroul unui roman de Benjamin Disraeli, ce au condus campanii donchihotesti pentru “recucerirea Ierusalimului”. În anul 1141 un evreu khazar sionist, pe nume Iehuda Halevi, în celebra sa carte, KUZARII, sustinea ideea ca “natiunea evreiasca” este singurul mediator între Dumnezeu si restul omenirii, dar ca la sfârsitul istoriei toate popoarele vor fi supuse iudaismului.

    Aparitia vikingilor rhusi (stramosii rusilor) pe scena istoriei a cauzat decaderea finala a khazarilor. Rhusii efectuau campanii violente de prada, ceea ce i-a obligat pe khazari sa se apropie mai mult de supusii lor maghiari, pe care i-au asezat strategic peste malul apusean al Donului, ca tampon la navalirile rhusilor. Schema a functionat vreme de aproapeun secol, timp în care relatiile dintre maghiari si khazari s- au strâns tot mai mult, culminând cu doua evenimente ce au influentat profund natiunea maghiara:

– A fost înfiintata prima dinastie maghiara, khazarii instalându-l ca rege pe Arpad, peste cele 7 hoarde maghiare, iar mai multe triburi khazare s-au con topit cu maghiarii, modificând astfel caracterul etnic al acestora. Pentru ca s-au dovedit “mai vrednici în razboaie” maghiarii le-au încredintat conducerea militara a statului lor celor trei triburi khazare care s-au unit cu ei. Pâna la mijlocul secolului X, în Ungaria se vorbeau atât maghiara, cât si khazara, ceea ce face ca în maghiara de astazi sa existe peste 200 de cuvinte de origine khazara.

   Rhusii au reusit în cele din urma sa distruga regatul khazar la sfârsitul secolului al X-lea, pentru ca apoi, la mijlocul secolului al XIII-lea, khazarii sa cada victime ale marii invazii mongole declansate de Ginghis HanHoarda de Aur a acestuia si-a stabilit centrul imperiului chiar pe teritoriul khazar. “Dar înainte si dupa ridicarea mongolilor, khazarii au trimis multe lastare si ramificatii în tarile slave nesubjugate, în cele din urma contribuind la faurirea marilor centreevreiesti din Europa rasariteana” (S.W. BaronA social and Religious History of Jews).

    Într-adevar, disparitia natiunii khazare din habitatul sau istoric este concomitenta cu aparitia celor mai mariconcentrari de evrei dinspre nord.

    Exodul evreilor khazari spre Tarile Românesti sau spre centrul Europei a fost precedat de întemeierea coloniilor si asezarilor khazare în diferite parti ale Ucrainei si Rusiei meridionale. Astfel, la Kiev a continuat sa existe o marecomunitate evreiasca si dupa cucerirea orasului de la khazari de catre neamul rhus. De aceea, în Ucraina si Polonia sunt numeroase toponime derivate de la “khazar” sau “jid” (evreu): Jidovo, Kozarzewek, Kozara, Kozarzow, Jidovska Voia, Zydaticze etc.

    O situatie mai speciala au avut evreii khazari din UngariaUltima rezistenta khazara în Ungaria a avut loc în secolulX, când sfântul Stefan a îmbratisat credinta romano-catolica si l-a învins pe khazarul Gyula, razvratit si “trufas în credinta lui, care nu voia în ruptul capului sa se crestineze”. În anul 1222 regele maghiar Andras II a emis, la presiunea supusilor sai, “Bula de aur”, prin care evreilor li se interzicea sa fie sefi, perceptori sau controlori ai monopolului regal al sarii, ceea ce înseamna ca pâna la emiterea edictului, evreii din Ungaria detineau aceste importante pozitii, fapt confirmat si de pozitia de custode al veniturilor curtii regale, detinuta de contele Teka, evreu khazar.

   Prin urmare, exodul evreilor khazari a facut ca, practic, Tarile Românesti (mai ales Moldova) sa se afle dupa secolul alXIII-lea înconjurate de catre o populatie evreiasca  nestatornica, asezata vremelnic în Rusia, Polonia, Ucraina si Ungaria.

    Focarul propriu-zis al evreimii rasaritene a fost însa Polonia, aici nascându-se idisul, limbajul popular al evreilor pâna la al II-lea Razboi mondial (înca vorbit în S.U.A. si Rusia), amalgam de ebraica, germana medio-rasariteana si elemente slavone. Explicatia consta în faptul ca, din punct de vedere cultural si social, în Polonia medievala elementul dominant l-au constituit germanii, populatie imigranta superioara evreilor khazari si mai influenta din punct de vedere economic si intelectual.

   În concluziile sale, A. Koestler (autor evreu khazar) afirma ca, din punct de vedere etnic, triburile semite de pe malurile Iordanului (“adevaratii evrei”) sunt total deosebite de triburile turco-khazare de pe Volga (care formeaza evreimea de astazi), “Dar în acelasi timp religia lor exclusivista genereaza tendinta de a se strânge laolalta si de a refuza contactele cu exteriorul, de a-si stabili propriile comunitati cu propriile lor lacasuri de rugaciune, cu scolile lor, cu cartierele lor de locuit si cu ghetourile (initial impuse de ei însisi, nu din afara) în orice oras sau tara în care se stabileau… Religia mozaica– spre deosebire de crestinism, budism sau mahomedanism – implica apartenenta la o natiune istorica, la o rasa aleasa.Toate sarbatorile [religioase] evreiesti comemoreaza evenimente din istoria lor nationala: exodul din Egipt, revolta maccabeilor, moartea asupritorului Haman, distrugerea Templului. Vechiul Testament este mai întâi si întâi naratiunea istoriei unei natiuni…, crezul ei este mai degraba tribal decât universal . Toate rugaciunile si toate riturile practicateproclama apartenenta la o rasa straveche, ceea ce în mod automat îl separa pe evreu de trecutul rasial si istoric alpoporului în sânul caruia traieste. Credinta mozaica, asa cum dovedesc doua mii de ani de istorie tragica, determina auto-segregatia pe plan national si social. Ea îl izoleaza pe evreu si îndeamna la izolarea lui de catre ceilalti. Ea creeaza în mod automat ghetourile fizice si culturale. Ea îi transforma pe evreii din diaspora într-o pseudo-natiune…; aceasta pseudo-natiune este vag unita printr-un sistem de credinte traditionale întemeiate pe premise rasiale si istorice…” A. Koestler evita sa spuna direct adevarul: “pseudo-natiunea” evreiasca s-a constituit într-o retea mondiala oligarhica cu scopul precis conturat de a controla si stapâni întreaga omenire.

    Pâna la anul 1600Nicolae Iorga nu gasise nici o mentiune de element evreiesc asezat durabil “în partile noastre”, iar cea mai mare parte a evreilor care s-au stabilit în Tarile Române, cu precadere în Moldova, provin din evreii khazari, veniti dinspre Polonia si Rusia. Aparitia primilor evrei în Moldova se leaga de rascoala de dezrobire economica a cazacilor poloni din anul 1648. Latifundiarii polonezi si litu anienii cedasera treptat evrei lor khazari întreaga activitate de administratorisi încasatori de impozite, acestia devenind astfel exponentii exploatarii celei mai nemiloase. Rascoala cazacilor a aruncat însa în Moldova o mare parte dintre exploatatorii evrei, ca arendasi si camatari, cum a aflat-o, la Iasi, un calator sirian (Paul din Alep) din gura unuia dintre fugarii evrei, Iancal, scapat de masacrul declansat de cazaci.

*Acest material nu este al R.B.N.Press ! Textul este preluat și promovat pe portalul rbnpress.info fara nici un beneficiu. R.B.N.Press isi declina orice resposabilitate fata de veridicitatea celor scrise de autor.

,

Proclamația de la Alba Iulia

nu este izvor de drepturi pentru maghiari!

      De ani de zile, propaganda iredentistă udemeristă a găsit un cal de bătaie acolo unde te-ai fi așteptat mai puțin: Proclamația de la Alba Iulia! Chipurile, articolul 3, alineatul 1 din proclamație nu a fost pus în aplicare, iar ei, propagandiștii separatismului, cer cu insistență să fie respectat întocmai!… În caz contrar, udemeriștii se consideră în drept să ceară orice, inclusiv separare teritorială între români și maghiari, chiar și în interiorul granițelor românești! În acest context, nesupunerea civică va fi primul pas pe calea care poate duce chiar și la confruntare armată, militară!… Udemeriștii n-o exclud deloc, drept care se și pregătesc pentru așa ceva.

      O spunem de la bun început: Indiferent de ceea ce scrie în acel atât de des invocat articol 3, trebuie spus și știut că, prin natura sa, textul Proclamației nu poate fi un izvor de drepturi pentru maghiari! Și iată de ce:

      1. Proclamația nu este un contract între români și maghiari. Nu am bătut palma unii cu alții, români și maghiari, România și Ungaria! Eu n-aș fi împotrivă să batem palma măcar acum, în zilele noastre. Aceasta ce ar însemna? Ar însemna, mai înainte de toate, ca Ungaria să recunoască Unirea de la 1 Decembrie 1918, să recunoască valabilitatea Proclamației de la Alba Iulia. Ceea ce nu s-a întâmplat în fapt niciodată. La Trianon, guvernul ungar a semnat vi coactus tratatele de pace. Și-a rezervat dreptul să le conteste oricând, așa cum au și făcut la Viena, în 1940! Așteaptă momentul propice ca s-o facă din nou! Au ceva șanse, cu clasa politică pe care o avem în momentul de față…

      Așadar, nu poți invoca un text a cărui valabilitate nu o recunoști! Acel text ar putea căpăta oarecare putere de act legislativ, măcar pe plan moral (sic!), dacă i-ai recunoaște valabilitatea.

      Așadar, frați maghiari, dați și voi o declarație solemnă de acceptare a Proclamației de la Alba Iulia, așa cum a făcut minoritatea germană din Transilvania, de pildă, și mai stăm de vorbă cu textul Proclamației în față!

      2. Proclamația de la Alba Iulia a fost un act politic, a consfințit un nou raport de forțe între Budapesta și București, conform cu încheierea pe care a avut-o Primul Război Mondial: unii l-au câștigat, alții l-au pierdut. Noi, românii, am făcut parte din grupul învingătorilor, ungurii s-au numărat printre învinși. De când lumea pacea instituită după un război modifică asemenea raporturi. În plus, pentru prima oară în istorie, pacea de după încheierea Marelui Război a încercat să fie o pace justă, care să aplice și anumite principii de justiție, recunoscând popoarelor dreptul la autodeterminare, ignorat sistematic până atunci. În temeiul acestui drept, mai presus decât în temeiul victoriei militare, Transilvania și alte ținuturi românești au decis unirea cu România, cu Patria Mamă! Unirea de la Alba Iulia a fost, mai presus de orice, un act de justiție, pe toate planurile: demografic, istoric, economic, politic.

      3. Proclamația de la Alba Iulia nu este un text legiuitor, nu are caracter de lege! Ci doar consemnează o realitate nouă, ce urma să fie detaliată prin legi emise de un corp legiuitor ad hoc constituit. Adunarea de la Alba Iulia nu era parlament. Ea avea putere de decizie într-o singură chestiune, ca la referendum: ruperea Transilvaniei de Imperiul Habsburgic. Gestul respectiv devenise cu putință, ba chiar se impunea logic, deoarece imperiul respectiv, impropriu numit și Austro-Ungaria, nu mai exista!

      4. Proclamația de la Alba Iulia promitea respectarea drepturilor pe care le pot avea minoritățile etnice! În principiu, ideea era că românii nu voiau să-i facă pe alții să sufere nedreptatea și abuzurile de care au avut parte ei înșiși, românii, vreme de secole! Ce putea fi mai frumos?!

      Udemeriștii au descoperit, după 1990, că noi nu am fi respectat aceste promisiuni și ne bat acum obrazul… Ca oameni de onoare ce suntem, trebuie să examinăm cu toată seriozitatea asemenea imputație!

      Da, e adevărat, proclamația nu este (încă?) un contract, cu două părți angajate prin semnătură să-l respecte. Este un act unilateral, o promisiune! Iar această promisiune s-a făcut într-un anumit context, pe care nu-l putem ignora! Acest context înseamnă Europa și democrația (nouă) care se instituia în viața politică internațională. Vreau să spun că problema drepturilor minoritare, versus drepturile populației majoritare, nu era o chestiune de dispută numai între români și maghiari, între românii majoritari și minoritarii din România! Ci pe plan european s-a urmărit instituirea unei politici și a unei legislații echitabile, corectă pentru toate părțile implicate. Principiile enunțate de politicienii europeni au creat un context juridic din care România nu se putea exclude. Și nici nu ținea s-o facă! Aceste norme juridice au devenit obligatorii și pentru România! Le-a respectat România?

      Trebuie spus foarte clar: România se numără printre țările cele mai generoase în materie de respectarea drepturilor acordate de normele europene minorităților etnice. Ba chiar, luând aminte la Proclamația de la Alba Iulia, putem constata că românii și-au arătat disponibilitatea de a oferi mult mai mult decât s-a decis până la urmă, pe plan internațional, că ar trebui să fie drepturile minoritarilor. Această normă europeană în materie trebuia respectată, lumea internațională, a cancelariilor și a instituțiilor internaționale cu vocație în acest domniu supraveghează atent fiecare țară, fiecare guvern. Nu se admite niciun fel de discriminare. Nota bene: nici măcar discriminare pozitivă! Adică nu se admite, nu este agreată acordarea de drepturi mai multe și mai mari decât cele îndeobște acceptate și practicate în Europa!

      Am încercat să-i fac pe unii interlocutori maghiari să înțeleagă că dacă noi, românii, am accepta toate pretențiile udemeriste și le-am satisface întocmai, ne-am pune în cap toată Europa! Ar fi un abuz în defavoarea populației majoritare, împotriva intereselor naționale și statale firești, care ar putea declanșa, prin puterea exemplului, a precedentului creat, un val de tulburări în mai toate țările europene! Cam toate țările din Europa ar fi tulburate de ivirea unor mișcări iredentiste, separatiste. Așa se face că nicăieri, în nicio capitală a lumii, la nicio instituție internațională serioasă, Ungaria nu găsește azi vreun sprijin pentru politica ei fantezistă de reconstituire a ceea ce oricum n-a existat niciodată: Ungaria Mare, recte Ținutul Secuiesc.

      Chiar dacă prin șantaj și mituire, prin trădarea clasei noastre politice, a falșilor noștri lideri gen Petre Roman sau Emil Constantinescu, guvernul României ar ceda pretențiilor udemeriste și le-ar satisface toate doleanțele, Uniunea Europeană ar interveni ea, ar sancționa și ar împiedica producerea unor astfel de abateri de la litera și spiritul legislației europene. De data aceasta, iată, minune mare!, apartenența la Uniunea Europeană ne este de folos, căci pune zăbală disponibilității guvernanților noștri de a trăda interesele naționale cele mai elementare… N-au nicio limită, nemernicii…

      Da, a recunoscut liderul udemerist de la Covasna, președinte de Consiliu Județean, într-o emisiune recentă la Antena 3: vrem autonomie teritorială, așa cum mai există în Europa! Bunăoară în nu știu ce insulă din Finlanda, locuită de câteva sute de etnici suedezi!… Secuii sunt și ei tot o insulă, de etnici alogeni, în oceanul românesc… De ce nu am aplica în România modelul finlandez? Răspund: printre altele, pentru că suedezii de pe acea insulă nu contestă statul național finlandez, nu cer ca Finlanda să fie declarată stat multinațional, așa cum cere UDMR! Iar mai presus de toate, pentru că de-a lungul istoriei, acei suedezi au dat numai dovezi de loialitate față de țara, poporul și statul care le-a dat găzduire! Unde-i loialitatea maghiară față de români, a maghiarilor din România, a Budapestei?!… Unde-i buna vecinătate dintre noi și unguri?!…

*

      …Am lăsat la urmă problema cea mai serioasă!

      M-am întrebat de multe ori de ce au fost românii atât de generoși în promisiunile făcute la Alba Iulia?

      În general, cum știe toată lumea, așa suntem noi, românii, față de străini: bucuroși de oaspeți, îngăduitori, săritori la nevoie, darnici, creduli. Nu intru în detalii, las pentru altă dată dovezile că suntem chiar fraieri de buni, mai ales cu cine nu merită!…

      Reamintesc că participanții la Marea Adunare de la Alba Iulia erau români din toate ținuturile românești supuse până atunci Imperiului chezaro-crăiesc. Dintre acești români se știa că mulți vor rămâne totuși dincolo de noile fruntarii de Vest ale României. Între aceste granițe și Tisa, dar și dincolo de Tisa, până pe malurile Balatonului, trăiau circa 500.000 de români care rămâneau în afara Țării. Dacă Puterile Aliate și-ar fi respectat promisiunile făcute în 1916, iar noua graniță de vest a României ar fi fost pe Tisa, așa cum ar fi fost drept, cea mai mare parte dintre acei români și-ar fi aflat locul cuvenit alături de ceilalți români din Țară. Ar mai fi rămas în afara granițelor numai românii de dincolo de Tisa, în număr apreciabil și aceștia… Dar n-a fost să fie!

      La 1 Decembrie 1918 se știa care vor fi hotarele de Vest ale României Mari. Mă întreb dacă liderii românimii ardelene care au scris Proclamația de la Alba Iulia nu cumva au fost așa de generoși în oferta lor pentru că s-au gândit și la românii din viitoarea Ungarie, țară care reapărea pe harta Europei după patru secole de inexistență! Românii aceia de mare ispravă de la 1 Decembrie 1918 au intenționat ca între noi și unguri să se stabilească o normală reciprocitate, pe principiul străvechi „ce ție nu-ți place altuia nu face!” Ideea a fost ca drepturile pe care le acordăm noi minorităților etnice din Transilvania, din România, aceleași drepturi să le recunoască și Ungaria pentru minoritari, pentru românii din Ungaria în mod deosebit!…

      Ce s-a întâmplat cu românii din Ungaria este o problemă pe care Budapesta și scula ei numită UDMR se feresc s-o aducă în discuție. Mă întreb cu ce și cât plătește Budapesta pentru ca guvernanții români de azi, clasa politică, așa zișii noștri comentatori politici, să tacă și ei prelung pe acest subiect: care este soarta și statutul românilor din Ungaria? Cred că invocarea și demascarea situației în care au ajuns românii din Ungaria închide orice discuție și pretenție la autonomie ungurească pe teritoriul României. Dar nu trebuie să ne mulțumim cu atât și măcar acum, în al 12-lea ceas,

(1)   să ridicăm cu toată tăria problema românilor din Ungaria!

(2)   Budapesta trebuie să dea socoteală în fața opiniei publice internaționale de ce s-a întâmplat cu românii din Ungaria!

(3)   Iar românii deznaționalizați de regimul șovin de la Budapesta pot fi și trebuie readuși la conștiința românească!

      Vorbesc cu toată seriozitatea! În această chestiune ne putem inspira din experiența udemeristă, maghiară! Budapesta nu s-a sfiit să inventeze povestea cu maghiarii din Moldova, să invoce maghiaritatea atât de discutabilă, nicicum dovedită, a catolicilor din Moldova și să declanșeze după 1990 o vastă operațiune de „recuperare” a acestor pseudo-maghiari, pentru care a cerut și a obținut sprijin internațional! Ba chiar și susținere în bugetul României!!

      Asta în vreme ce existența celor aproape 500.000 de români în Ungaria anului 1919 este o certitudine de nimeni contestată. Dar nici nimeni nu mișcă un deget, nu spune o vorbă pe acest subiect! Ne bate bunul Dumneazeu dacă vom continua să ignorăm soarta unor frați de-ai noștri care trăiesc de atâta vreme sub teroarea șovinismului de stat maghiar!

      În fața obrăzniciei udemeriste, tot mai agresivă, se impune o reevaluare bărbătească a întregului contencios româno-ungar (maghiar), fără menajamente și fără complexe! Intră în această discuție și arhiva Transilvaniei furată de autoritățile ungare când au părăsit Transilvania, în toamna anului 1918. Nu mai vorbesc de genocidul din perioada septembrie 1940 – octombrie 1944. Sau de trimiterea pe front în linia întâi a militarilor maghiari de etnie românească. Cu aceeași menire anti-românească a fost și participarea comuniștilor maghiari la crimele din timpul „holocaustului roșu”. Și multe altele!…

      Nu putem pune nicio nădejde în actualii guvernanții, nu avem a ne aștepta la nimic bun din partea lor! Ci e cazul și momentul ca societatea civilă, mediul academic și universitar în primul rând, înțelegându-și menirea și datoria, să intre în acțiune! Și împreună să forțăm guvernul să treacă și el la acțiune! Să internaționalizeze situația de genocid etnic la care românii din Ungaria sunt supuși de aproape un secol! Secol în care în Europa au răsunat numai vocile propagandei mincinoase a Budapestei iredentiste! E timpul să se audă și răspunsul nostru, un răspuns corect, complet și răspicat!

      Să nu disperăm! Nu este deloc prea târziu să ne interesăm de soarta fraților noștri. Cei aproape o jumătate de milion de români deznaționalizați în recensămintele și scriptele falsificate ale Budapestei pot fi ușor de identificat. I-a salvat de la o totală maghiarizare credința religioasă. Pe acești români îi deosebești ușor de maghiari, și ei înșiși în sinea lor se deosebesc de maghiari, prin religie: majoritatea sunt greco-catolici! Dacă vom ști să jucăm corect și convingător această carte, cu insistență și consecvență, cu ingeniozitate politică, îi vom putea salva pe frații noștri din Ungaria. Și va fi ca astfel să se arate încă o dată că Unirea cu Roma, gândită de dușmanii Neamului românesc ca un factor de disoluție națională, a avut și are un efect contrar, constituindu-se într-un colac de salvare neașteptat, neprevăzut de mintea omenească! Dovadă, încă o dovadă, că atotputernică pe lumea asta nu este inteligența omenească, nici măcar în ipostaza ei maghiară, atât de împuținată de ură prostească și fudulie goală!

      Fie ca acest text să ajungă și la frații noștri din Ungaria spre a le întări curajul! Inima sus, frați buni! Mare-i Dumnezeu! Nimeni nu poate împiedica să se facă voia Sa! Facă-se!

                                                                Al dumneavoastră  ION  COJA

31 ianuarie 2013

Fotografia de mai jos este făcută la Budapesta în 1919. Militarii români și notabilitățile locale s-au fotografiat împreună cu un grup numeros de copii înfometați, veniți să ia mâncare pentru acasă de la popota românilor care au eliberat Ungaria de sub regimul criminal bolșevic! După numai douăzeci de ani, vitejii războinici ai lui Horthy aveau să ucidă zeci de copii români în Ardealul de Nord-Vest!…

 armataromana

,

…sau WC-ul ETNIC din Oradea/Romania anului 2013 !!!

Într-o Scoalã din Oradea, directoarea unitãtii de învãtãmânt a introdus niste proceduri demne de perioada în care oamenii de culoare nu puteau împãrti acelasi acoperis cu albii sau când sãracii nu puteau intra în acelasi loc cu bogatii. Conducãtoarea scolii (de etnie maghiarã) le-a interzis elevilor români sã foloseascã aceeasi toaletã cu cei maghiari! Mai pe înteles: elevii români nu pot sã-si facã treaba micã sau mare în acelasi veceu cu elevii maghiari. Întâmplarea nu este din întunecatul Ev Mediu, ci din anul 2013 dupã Hristos.

Nu este aceastã scoalã orãdeanã singura institutie din lume în care învatã împreunã copii români si maghiari, dar nimeni nu s-a gândit pânã acum la aceastã idee genialã. Citind aceastã stire, nu puteam sã nu mã gândesc la scolile noastre, cum ar fi dacã… Dar, slavã Domnului, la noi mintile nu s-au întunecat chiar asa. La Liceul „Bãlcescu” din Jula învatã minimum 4 feluri de copii: 1. români din Ungaria, 2. români din România, 3. unguri din Ungaria, 4. unguri din România. Mai trebuie sã-i împãrtim, bineînteles, în bãieti si fete. Plus profesorii, care si ei sunt la rândul lor bãrbati si femei. Deci, înseamnã cã la liceul nostru din Jula ar trebui sã fie minimum 10 veceuri.

Sau sã luãm exemplul Chitighazului. Aici functioneazã douã scoli generale. Una ungureascã si una româneascã. În ambele scoli învatã atât români, cât si unguri, plus copii de tigani. Dacã ne-am gândi ca directoarea din Oradea ar trebui sã avem mai multe toalete decât sãli de clasã.

Poate doamna director s-a inspirat din faptul cã, actualmente, viata politicã din „Bazinul Carpatic” a început sã semene cu o budã, care pute pânã departe, pânã la Bruxelles, uneori chiar pânã la Washington. Atât în Ungaria, cât si în România, politicienii cred cã scandalurile bazate pe criterii etnice le tin oamenilor de foame, cã dacã pe primãria lor s-a arborat (sau tocmai din contrã, li s-a interzis) drapelul secuiesc nu mai trebuie sã-si plãteascã facturile la gaz, cã vom putea trãi în pace si bunã vecinãtate dacã ne învãtãm copiii sã-i urascã pe cei care au altã limbã maternã, altã religie, altã culoare.
Politicienii nostri se joacã cu focul atunci când atâtã cu atâta usurintã flacãra spiritelor etnice. Si o fac, de obicei, din interese de partid.
Politicienii unguri s-au obisnuit în ultimii mai bine de 20 de ani sã se plimbe prin România ca niste grofi pe propriul domeniu. Sã se foloseascã de ungurii de acolo dupã bunul lor plac. Guvernele dintotdeauna de la Budapesta varsã niste sume enorme de bani în Ardeal. Fiecare „prieten” al unui ministru primeste drept cadou sau drept recompensã câte-un „institut de strategie nationalã” sau un fel de „institut de cercetare”, finantat cu sute de milioane de forinti de la bugetul de stat maghiar.

În timp ce în alte tãri, lumea se luptã cu efectele globalizãrii, cu criza economicã sau cu sãrãcia lucie, la noi ajung sã fie în centrul atentiei încãperile unde si regii se duc pe jos. Ce fericit ar fi împãratul roman Vespasian dacã ar trãi si ar vedea ce se întâmplã. La asa ceva nici el nu cred cã s-a gândit. Mintea lui a mers numai pânã acolo cã a construit la Roma sute de latrine publice (vespasiene), pentru folosirea cãrora a cerut taxã. Fiind criticat de unii senatori cã scoate bani din ceva atât de murdar, Vespasian a replicat: „pecunia non olet”, adicã „banii nu au miros”.
E adevãrat, nici prostia nu miroase. Si nici nu doare. Cã dacã ar durea, multã lume ar umbla urlând pe stradã. În limba maternã.

Eva Simon, Foaia Romaneasca

sursa:

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press