Într-o Scoalã din Oradea, proceduri demne de " Apartheid" – elevii români nu pot folosi aceiași toaletă cu elevii maghiari !

…sau WC-ul ETNIC din Oradea/Romania anului 2013 !!!

Într-o Scoalã din Oradea, directoarea unitãtii de învãtãmânt a introdus niste proceduri demne de perioada în care oamenii de culoare nu puteau împãrti acelasi acoperis cu albii sau când sãracii nu puteau intra în acelasi loc cu bogatii. Conducãtoarea scolii (de etnie maghiarã) le-a interzis elevilor români sã foloseascã aceeasi toaletã cu cei maghiari! Mai pe înteles: elevii români nu pot sã-si facã treaba micã sau mare în acelasi veceu cu elevii maghiari. Întâmplarea nu este din întunecatul Ev Mediu, ci din anul 2013 dupã Hristos.

Nu este aceastã scoalã orãdeanã singura institutie din lume în care învatã împreunã copii români si maghiari, dar nimeni nu s-a gândit pânã acum la aceastã idee genialã. Citind aceastã stire, nu puteam sã nu mã gândesc la scolile noastre, cum ar fi dacã… Dar, slavã Domnului, la noi mintile nu s-au întunecat chiar asa. La Liceul „Bãlcescu” din Jula învatã minimum 4 feluri de copii: 1. români din Ungaria, 2. români din România, 3. unguri din Ungaria, 4. unguri din România. Mai trebuie sã-i împãrtim, bineînteles, în bãieti si fete. Plus profesorii, care si ei sunt la rândul lor bãrbati si femei. Deci, înseamnã cã la liceul nostru din Jula ar trebui sã fie minimum 10 veceuri.

Sau sã luãm exemplul Chitighazului. Aici functioneazã douã scoli generale. Una ungureascã si una româneascã. În ambele scoli învatã atât români, cât si unguri, plus copii de tigani. Dacã ne-am gândi ca directoarea din Oradea ar trebui sã avem mai multe toalete decât sãli de clasã.

Poate doamna director s-a inspirat din faptul cã, actualmente, viata politicã din „Bazinul Carpatic” a început sã semene cu o budã, care pute pânã departe, pânã la Bruxelles, uneori chiar pânã la Washington. Atât în Ungaria, cât si în România, politicienii cred cã scandalurile bazate pe criterii etnice le tin oamenilor de foame, cã dacã pe primãria lor s-a arborat (sau tocmai din contrã, li s-a interzis) drapelul secuiesc nu mai trebuie sã-si plãteascã facturile la gaz, cã vom putea trãi în pace si bunã vecinãtate dacã ne învãtãm copiii sã-i urascã pe cei care au altã limbã maternã, altã religie, altã culoare.
Politicienii nostri se joacã cu focul atunci când atâtã cu atâta usurintã flacãra spiritelor etnice. Si o fac, de obicei, din interese de partid.
Politicienii unguri s-au obisnuit în ultimii mai bine de 20 de ani sã se plimbe prin România ca niste grofi pe propriul domeniu. Sã se foloseascã de ungurii de acolo dupã bunul lor plac. Guvernele dintotdeauna de la Budapesta varsã niste sume enorme de bani în Ardeal. Fiecare „prieten” al unui ministru primeste drept cadou sau drept recompensã câte-un „institut de strategie nationalã” sau un fel de „institut de cercetare”, finantat cu sute de milioane de forinti de la bugetul de stat maghiar.

În timp ce în alte tãri, lumea se luptã cu efectele globalizãrii, cu criza economicã sau cu sãrãcia lucie, la noi ajung sã fie în centrul atentiei încãperile unde si regii se duc pe jos. Ce fericit ar fi împãratul roman Vespasian dacã ar trãi si ar vedea ce se întâmplã. La asa ceva nici el nu cred cã s-a gândit. Mintea lui a mers numai pânã acolo cã a construit la Roma sute de latrine publice (vespasiene), pentru folosirea cãrora a cerut taxã. Fiind criticat de unii senatori cã scoate bani din ceva atât de murdar, Vespasian a replicat: „pecunia non olet”, adicã „banii nu au miros”.
E adevãrat, nici prostia nu miroase. Si nici nu doare. Cã dacã ar durea, multã lume ar umbla urlând pe stradã. În limba maternã.

Eva Simon, Foaia Romaneasca

sursa: