ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "deportare"

deportare

,

Republicat din 13 Iun 2015 @ 15:55

SĂ NU NE RĂZBUNAȚI!

1941 – În noaptea de 12-13 iunie are loc primul val de deportări sovietice din RSSM și Nordul Bucovinei

Deportările din Basarabia și Nordul Bucovinei au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autoritățile sovietice.

Primul val de deportări a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) și a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940. Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane – deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate și 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească).

De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmați și un lucrător al securității (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte, luînd prin surprindere gospodarii. Într-un sfert de oră să fiți gata!, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinși în spaimă de cele întîmplate, neînțelegînd unde merg și de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea și binevoitorul sau binefăcătorul care a denunțat familia și, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.

Deportaților le era permis să ia cîte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preț sau mai util în bagajele celor deportați le împărțeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcați în camioane sau chiar – în unele sate – în căruțe, fiind duși pînă la gara de trenuri.

În stațiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separați în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici și bătrînii – aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, cîte 70-100 persoane, fără apă și hrană.

Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieșiți-le în cale cu flori! sau Emigranți voluntari.

În Basarabia, 90 vagoane au pornit din stația Taraclia, 44 vagoane – din stația Basarabeasca, 44 vagoane – din stația Căușeni, 48 vagoane – din stația Tighina, 187 vagoane – din stația Chișinău, 48 vagoane – din stația Ungheni, 83 vagoane – din stația Ocnița, 133 vagoane – din stația Bălți, 73 vagoane – din stația Florești, 40 vagoane – din stația Rîbnița, 38 vagoane – din stația Bolgrad, 103 vagoane – din stația Arțiz, 340 vagoane – din stația Cernăuți.

Drumul spre punctele de destinație a durat vreo două-trei săptămîni. Condițiile erau îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar cîte 200 grame de apă pe zi, iar de mîncare li se dădea doar pește sărat. La fiecare oprire a trenului, în cîmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor. Pe parcursul drumului, deportaților nu le-a fost acordată nici o asistență sau consultație medicală. Astfel, în vagoanele murdare și fără asigurarea celor mai elementare condiții sanitare s-au răspîndit diverse boli infecțioase și mulți suferinzi au decedat din această cauză. La unele gări feroviare, cîtorva persoane li se permitea să iasă pentru cîteva minute afară, la aer curat. Cineva era trimis după apă potabilă. În cazul tentativelor de evadare, imediat se dădea ordinul de împușcare, astfel că nu era nicio posibilitate reală de a scăpa din acel tren al morții.

Contingentul deportat era distribuit în felul următor: capul familiei, arestat, era izolat de soție și copii și dus în lagărul de muncă forțată, în GULAG. Ceilalți membri ai familiei erau trimiși în Siberia sau Kazahstan.

Cei deportați în Siberia sau Kazahstan, de la copil la bătrîn, erau repartizați la muncă în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri și în cooperative meșteșugărești. Pentru munca depusă nu erau remunerați echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai.

Dintr-un raport fragmentar al GULAG-ului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflăm că, în toamna acelui an, deportații din RSSM au fost amplasați în RSS Kazahă (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) și Krasnoiarsk (470). În Kazahstan, deportații din RSSM se aflau în regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kîzîl-Ordînsk (1.024) și Kazahstanul de Sud (2.735), iar în regiunea Omsk erau dispersați în 41 de raioane.

Estimarea numărului de victime

Numărul celor deportați se ridică la peste 22.000 de persoane. După alte surse, numărul deportaților ar fi fost de 24.360, sau chiar de 30.000 de persoane.

12-13 iunie 1941: Deportari (Date de arhivă prezentate de Vasile SOARE în lucrarea „PREZENȚA ROMÂNILOR ÎN KAZAHSTAN – ISTORIE ȘI DESTIN”
Potrivit datelor de arhivă, în acea noapte, din Basarabia și nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5479 au fost arestate („membri ai organizațiilor contrarevoluționare și alte elemente antisovietice”) și 24.360 au fost deportate.

Din acest total, doar din RSS Moldovenească au fost ridicate 18.392 persoane – 4507 „capi de familie” arestați (4342 din considerente politice și 165 cu dosare penale) și 13.885 persoane deportate.

În gările de unde au fost transportați, cei arestați au fost separați de familii și încărcați în eșaloane speciale. Ulterior, ajunși în lagăre, aceștia au fost supuși unor represiuni dure, mulți fiind condamnați la pedeapsa capitală pentru „activitate antisovietică”.

Deportarea din Basarabia și Bucovina s-a făcut cu vagoane de vite în Siberia și Kazahstan (pentru Chișinău au fost repartizate 1315 vagoane, iar pentru Cernăuți 340 vagoane).

Un raport din octombrie 1941 arată că în GULAG, la acea dată, „din RSS Moldovenească se află 22.648 de persoane, în colonii din RSS Kazahă (9954 pers.), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6085 persoane, dispersate în 41 de raioane), Novosibirsk (5787) și Krasnoiarsk (470)”.

Românii deportați din Bucovina au fost incluși în statistică ca provenind din regiunile din vestul Ucrainei.

În Kazahstan, deportații români basarabeni au fost repartizați în colonii din regiunile Aktubinsk (6195), Kzâl-Orda (1024) și Kazahstanul de Sud (2735).

 

 (Surse: istoria.md,  romania-rusia.info/Deportari)

Redacția România Breaking News – RBN Press vă invită să vizionați tulburătoarele documentare și mărturii despre drama deportaților români din Basarabia:

Video – Deportarile romanilor basarabeni in Siberia (filme documentare, înregistrări de la dezbateri): 

Raportul secret: BASARABIA! Deportarile.(1)

Raportul secret BASARABIA! Deportarile (2 )

Video:Mărturii despre suferințele românilor basarabeni deportați în Siberia

*Mărturii despre suferințele românilor basarabeni deportați în Siberiasusținută joi, 05 noiembrie 2015, orele 17.00, la Curtea Brâncovenească

Video:Deportarile romanilor basarabeni in Siberia (film documentar). Marturii despre suferintele romanilor din Basarabia. Un film realizat de Fundatia Patintele Arsenie Boca si Fundatia Sfintii Inchisorilor.

Alte deportări și represiuni (continuare)…

6-7 iulie 1949: Deportari

(operațiune denumită conspirativ „IUG”/Sud), s-a făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și românești, a membrilor partidelor politice, a gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.

Hotărârea, care prevedea „deportarea în Kazahstan, Asia Centrală și Siberia a 11.280 de familii cu 40.850 de oameni”, era însoțită de un act adițional în care se specifica decizia Guvernului Sovietic ca „deportarea categoriilor menționate să se facă pe vecie”, operațiunea să înceapă pe 6 iulie 1949, ora 02,00, și să se încheie pe 7 iulie 1949, ora 20,00.

Documente de arhiva indică participarea la desfășurarea acestei operațiuni a 4.496 de „lucrători operativi” ai Ministerului Securității de Stat al URSS, inclusiv aduși din alte republici, 13.774 ofițeri și soldați și a 4.705 activiști de partid din Moldova.

Au fost mobilizate 4069 autovehicule pentru asigurarea transportului intern a celor ce au fost ridicați și au fost pregătite 30 de eșaloane, respectiv, 1573 de vagoane de vite în care românii basarabeni deportați au fost transportați în Siberia (Ținutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumeni și Tomsk) și RSS Kazahă (regiunile Aktubinsk, Kazahstanul de Sud și Jambul).

In fapt, au fost deportate 11.293 de familii – 35.796 persoane, din care 9864 bărbați, 14.033 femei și 11.889 copii. 7620 de familii au fost considerate „chiaburi”, iar celelalte acuzate de „colaborare cu fasciștii”, de „apartenență la partidele burgheze românești sau la secte religioase ilegale”.

De notat că acestor „deportați pe vecie” li s-au confiscat averile și li s-a interzis să-și ia cu ei bunuri materiale.

1 aprilie 1951: Deportari

Operațiunea s-a numit conspirativ „SEVER”/Nord și a fost pusă în aplicare în baza aceleiași Hotărâri a Consiliului de Miniștri al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 și Hotărârii Consiliului de Miniștri al URSS nr. 667-339cc din 3 martie 1951, care prevedea „deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a membrilor sectei ilegale antisovietice a iehoviștilor și membrilor familiilor acestora, în total 5917 persoane”.

Acțiunea a început la ora 04,00 și s-a încheiat la ora 20,00 în aceeași zi. Au fost arestate și deportate în Siberia (reg.Kurgan) 723 de familii, respectiv, 2617 persoane (808 bărbați, 967 femei și 842 copii), în special acuzate de apartenență la secta religioasă „Martorii lui Iehova”.

La această operațiune au participat 546 de „lucrători operativi” ai Securității, 1127 ofițeri și soldați din Ministerul Securității, 275 ofițeri și soldați de miliție și 750 de persoane din cadrul organelor sovietice de partid din Moldova. Deportarea s-a făcut în două eșaloane, cu vagoanele care au ajuns la destinație la 13-14 aprilie 1951. Pe drum s-au născut câțiva copii și au murit câteva persoane bolnave.

1951: Deportari

Un proiect „strict secret” de Hotărâre a Președintelui Consiliului de Miniștri al URSS „Cu privire la strămutarea suplimentară de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, adepților sectelor ilegale ale iehoviștilor, inocentiștilor, arhangheliștilor, sâmbotiștilor, cincizeciștilor adventist-reformiștilor și membrilor lor de familie” prevedea deportarea a 5917 de persoane în aprilie 1953 în regiunea Kurgan din Siberia și RSS Kazahă, în conformitate cu Hotărârile Consiliului de Miniștri al URSS nr.1290-467cc din 6 aprilie 1949 și nr.667-339cc din 3 martie 1951.

In jur de 550.000 romani deportati intre 28 iunie 1940 și 1948
1940: Recrutările forțate pentru muncă în URSS

Prin Hotărârea nr. 39 din 9 august 1940, Consiliul Economic al Guvernuluii URSS a dispus „recrutarea în localitățile rurale ale Basarabiei a 20 de mii de muncitori”, iar la 28 august 1940 conducerii Chișinăului I s-au cerut „recrutări suplimentare în județele RSS Moldovenești”.

Rezultatul-până la 29 noiembrie 1940, din Basarabia organele sovietice au recrutat și trimis în diverse regiuni industriale ale URSS, inclusiv în Kazahstan, în bazinul carbonifer Karaganda, cca.56 mii de persoane de origine română. În locul lor, au fost aduși în Basarabia 13 mii de ofițeri NKVD și de armată, învațători din Ucraina, Rusia, Belarus, care au predat limba rusă obligatorie timp de un an. Acesta a fost începutul deznaționalizării provinciilor românești ocupate.

Unele surse indică faptul că, între anii 1948-1960, 196 mii de „moldoveni” au fost recrutați și trimiși la muncă pe șantierele sovietice.

1946 – 1947: Foametea provocată de Stalin

aproximativ 300.000 de români morți

„Trăim foarte greu, oamenii mor – mănâncă buruiene prin pădure, iar seara, întorcându-se acasă, mor pe drum. A murit aproape o jumătate de sat, iar statului nici că-i pasă…” (raionul Kotovsk).

„La noi foarte mulți au murit de foame și continuă și acum să moară. Oamenii mănâncă cai morți, țistari și alte scârboșenii. Zilnic mor câte 20-30 de oameni… (raionul Dubăsari).

„Oamenii merg legânându-se, ca beți, de foame. În multe sate au rămas casele pustii, pentru că stăpânii lor au murit de foame…” (raionul Sângerei).

„Poporul îndură o foamete chinuitoare, statul nu-și bate capul de asta, oamenii mor în floarea vârstei, dacă au scăpat de moarte pe front, mor acum de foame… zilnic mor câte 5-7 oameni, uneori și mai mulți, cadavrele stau împrăștiate pe drum…” (raionul Tiraspol).

„În satul nostru n-au mai rămas decât 30% din locuitori, iar ceilalți au murit și mor de foame, nici chiar pe front nu și-au pierdut viața atâția oameni…” (raionul Bălți).

„Trăim timpuri grele, încât oamenii mănâncă oameni. Sânt înmormântați câte 50 de oameni pe zi. Te prinde o mare groază – n-avem fărâmă de pâine și oamenii mor ca muștele…” (raionul Orhei).

„Bântuie o foamete de care nu s-a mai văzut. Oamenii mor ca muștele, pe zi ce trece mor tot mai mulți…” (raionul Bujor).

„De mare ce-i foametea, oamenii mănâncă pisici, câini, șoareci, cai și unii pe alții. Zilnic mor de foame 10-15 oameni, nici nu mai este unde să-i înmormântezi. Nu-mi mai ajung puteri să trăiesc așa și mai departe…” (raionul Vulcănești).

Relatări din cartea dlui Valeriu Pasat ” Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldovenești. 1940-1940″, ROSSPEN, 2006, p.157-158

1956: Stramutari de populatie

prin trimiterile la lucrările de desțelenire a stepelor Kazahstanului demarate de Nikita Hrușciov în 1956 si trimiterea prin „detașamentele de komsomoli

1941: Lagăre de concentrare pentru prizonierii militari

Lagăre de concentrare pentru prizonierii militari: Cel mai mare a fost „Spassk nr. 99”, inființat in iulie 1941 pe structura Diviziunii Spassk a „Karlag”-ului NKVD, situat la 45 km de orașul Karaganda, pe teritoriul fostei Uzine de extracție a cuprului „Spassk”. Dintr-un total de 66.160 de prizonieri, 6.740 de prizonieri au fost de naționalitate română. La aceștia se adaugă un numar de peste o mie de prizonieri de alta naționalitate, care au luptat in Armata Română, având probabil cetațenia română la acea vreme (evrei, ucraineni, armeni, „moldoveni”). (Vasile SOARE : Prizonierii militari si civili romani detinuti in lagarele de concentrare staliniste de pe teritoriul regiunii Karaganda, Kazahstan, in perioada 1941-1950)

 

Publicat de România Breaking News – romaniabreakingnews.ro

,

Republicat din 14 Feb 2013 (rbnpress.info)

Georgius Pachymeres, De Michaele et Andronico Palaeologis

Georgius Pachymeres

(anul 1285) „37. Deoarece pirateria se întinsese pe mare, fiindcă flota <bizantină> fusese cu totul suprimată și cum se mai anunța încă și năvălirea sciților (=tătarilor), căci Terteres era incapabil să-i apere nu pe alții, dar nici măcar pe sine însuși, împăratul trimițând <curieri> poruncea ca locuitorii de pe țărmul mării care erau o pradă la îndemâna piraților să se retragă mai înlăuntrul țării ca de aici încolo să scape de primejdie.

Georgius Pachymeres 2

Iar pe cei ce locuiau înlăuntrul Traciei și Macedoniei, deoarece știa că năvălitorii îi vor cotropi dacă nu-i va opri cineva, ceea ce părea cu neputință în acest moment, i-a închis în fortărețele de acolo, care nu prezentau foarte mare siguranță. Iar pe vlahi (Blachis/Βλαχικον), care se întinseseră aproape de la marginea Constantinopolului până spre Bizya și mai departe, în mulțime fără număr, neam de oameni care se simțeau foarte bine în locuri greu de umblat și care se ocupau cu păstoritul, dar totuși erau obișnuiți și cu luptele, bănuindu-i de dezertare, căci, gândea împăratul, se vor alătura și ei năvălitorilor, hotărî să-i mute în Răsărit, pe țărmul din fața Bizanțului, dar să-i și sărăcească prin angarale, ca nu cumva să se trufească, încrezători în mulțimea și puterea lor. Și, pe de o parte, au fost păgubiți foarte mult, pe de altă parte au fost strămutați fără milă, <încât ei> socoteau mutarea nu mai puțin, ci mai mult dăunătoare decât angaralele. Căci vitele acelea și toată avuția, unele erau oferite la mulți pe preț de nimic, celelalte, dacă se mai și strămutau pe vreme de iarnă, // se prăpădeau atunci cu totul. Iar averea lor, parte era smulsă, iar ce rămânea se prăpădea în chip nefericit, încât ei să nu fie în stare să stea mult acolo, ci când nenorocirea va trece, să-și redobândească din nou patria, răscumpărându-și prin plata a multe monede de aur locuința.”

George Pachymeres sau Georgios Pachymeres, (1242 – 1310) a fost un istoric, jurist, filozof, poet, născut la Niceea.

Este considerat cel mai mare învățat bizantin din a doua parte a secolului al XIII-lea. Scriitor dificil de interpretat datorită stilului său arhaic, utilizând vocabularul homeric.

Pachymeres s-a născut la Niceea unde familia sa s-a retras după cucerirea Constantinopolului de către latini în 1204. După recucerirea Constantinopolului de către Mihail al VIII-lea Paleologul, Pachymeres s-a stabilit în capitală și a studiat dreptul. A devenit avocat al Bisericii și judecător al curții imperiale.

A avut o impresionantă activitate literară. Cea mai importantă realizare a sa este o istorie bizantină în treisprezece cărți. De asemenea, a scris lucrări de retorică, o introducere în filosofia lui Aristotel, o prezentare a operei lui Dionisie Areopagitul, poeme, o autobiografie.

A avut preocupări și în domeniul matematicii. Cunoștea cifrele indiene și a fost unul dintre primii care a rezolvat problemele de ecuații nedeterminate de gradul I. Tratatul Quadruvium prezintă un nivel ridicat al învățământului matematic din acea perioadă.

Lucrările lui  George Pachymeres

  • Συγγραφικαι ιστοριαι (Istorii compuse). Cronografie, se ocupă de perioada 1255-1308. Conține o știre importantă despre vlahii balcanici care, la 1285, se întinseseră până la la Byza, cetate din Tracia;
  • Quadruvium, a cărui primă parte conține un comentariu la Aritmetica lui Diofant.

Sursa traducerii: Alexandru Elian, Nicolae-Șerban Tanașoca, Izvoarele Istoriei României (Fontes Historiae Daco-Romanae). Vol. III. Scriitori bizantini (sec. XI-XIV), București, 1975 (pe www.dacoromanica.ro)

Sursa imaginilor: Georgius Pachymeres, De Michaele et Andronico Palaeologis (vol. II),  Bonn, 1835 (ediția lui Immanuel Bekker)

Publicat de romaniabreakingnews.ro / surse de documentare tiparituriromanesti ,  wiki/George_Pachymeres

Material republicat din 14 Feb 2013 (rbnpress.info)

,

Acum doi ani de zile …sambata, 15 septembrie 2012, la Bucuresti, in urma unei boli nemiloase, a murit patriotul si fostul disident basarabean Valeriu Graur. Avea doar 72 de ani.

Valeriu Graur a fost unul dintre luptatorii Frontului National Patriotic din Basarabia, organizatie conspirativa antisovietica si anticomunista, ce a activat in anii ’60-70 ai secolului trecut in URSS.

…A fost deportat in Siberia impreuna cu parintii sai, la 13 iunie 1941, pe cand avea doar 6 luni. A fost calificat, pe cand nici nu stia sa vorbeasca, “dusman al poporului”…

…Acolo, in orasul Tomsk (din Siberia) s-au nascut cei doi frati ai lui Valeriu: Ioan, Vladimir si sora Lilia…
…dupa moartea lui Stalin, in noiembrie 1956, Vasile Graur (tatal lor) obtine permisiunea sa plece in Romania: el, sotia si cei patru “rusi” mititei…

…In 1959 dupa ce termina liceul…insista sa se intoarca in tara unde a crescut si cu toate rugamintile parintilor trece Prutul…Nu Bucurestii, ci Tiraspolul a reusit sa-l faca roman…

…in 1969 se transfera la Chsinau, ca profesor de Fizica si matematica la scoala nr. 22. Face parte din Frontul National Patriotic, initiat de Alexandru Usatiuc, o miscare de rezistenta patriotica, care-si pusese ca scop constienizarea populatiei, developarea absurditatilor privind legitimitatea ocuparii de catre Rusia a acelor teritorii, sau cele care vizau limba, istoria, identitatea acestora, unul din amendamente fiind informarea opiniei publice internationale despre genocidul la care este supus poporul romanesc al Basarabiei de catre puterea sovietica…

…alaturi de alti patrioti pune bazele Frontului National Patriotic din Basarabia. Din organizatie au mai facut parte Alexandru Usatiuc-Bulgare, Gheorghe Ghimpu, Alexandru Soltoianu si altii.
In lupta lor, patriotii basarabeni au incercat sa gaseasca sprijin in Romania.

… in iunie 1970, Alexandru Usatiuc-Bulgare s-a deplasat la Bucuresti si a cerut audienta la Nicolae Ceausescu. Dupa ce „conducatorul” a refuzat sa-l primeasca, acesta i-a expediat scrisoarea prin posta. (Scrisoarea se afla in calitate de corp delict in dosarul penal instrumentat contra celor nominalizati care se pastreaza in arhiva SIS.)

Documentul denunta politica de deznationalizare a romanilor basarabeni practicata de autoritatile sovietice, prin limitarea limbii romane si rusificarea fortata, falsificarea istoriei, inchiderea scolilor si bisericilor romanesti si multe altele. Ceausescu insa a trimis scrisoarea pe adresa sefului KGB din URSS, Andropov, astfel deconspirandu-i pe luptatori.

In urma denuntului ceausist, cei patru au fost arestati si condamnati la ani grei de inchisoare: Alexandru Usatiuc – 7 ani de lagar de munca fortata si 5 ani de deportare in Siberia, Alexandru Soltoianu – 6 ani de lagar si 5 ani deportare, Gheorghe Ghimpu -6 ani de lagar. Valeriu Graur se afla in trenul Moscova – Bucuresti , in radioul portabil ascunsese un material pentru postul Europa Libera. E arestat chiar in cupeu si dus in penitenciarul din Chisinau. E interogat de dimineata si pana seara cateva luni la rand. E condamnat la 4 ani de regim sever in lagarul din Mordovia…Iese din lagar in 1976…
…Obtine, abia in august 1977, permisiunea sa plece la familia lui din Romania…

…Ajuns la Bucuresti, Valeriu Graur a scris mai multe materiale despre rezistenta basarabeana…el a oferit multe solutii, valabile si acum: …”AVEM SI ASTAZI ACEEASI ATITUDINE DE TOLERANTA FATA DE TOTI NEBASTINASII, (rusi n.m) DAR CONSIDERAM CA AVEM TOT DREPTUL DE A LE PRETINDE MACAR UN LUCRU, O POLITETE ELEMENTARA: TRAIND IN CASA NOASTRA, SA AIBA BUNAVOINTA SA INVETE LIMBA NOASTRA” scria el la 14 mai 1989”

…CULTIVATI CONSTIINTA NATIONALA A BASARABENILOR, EA VA REZOLVA TOATE CELELALTE PROBLEME” scria intr-o scrisoare de la 20 iunie 1989
”SA FITI UNITI

In Romania a activat ca militant neobosit pentru drepturile romanilor basarabeni in Asociatia Culturala Pro Basarabia si Bucovina, in cadrul carea a detinut pentru o perioada functia de presedinte si mai apoi pana la final cea de Membru al Comitetului Executiv al Consiliului National al Asociatiei ACPBB.

Dupa decesul lui Valeriu Graur, singurul fost membru al Frontului National Patriotic in viata este Alexandru Soltoianu, care locuieste la Moscova si va sosi toamna curenta la Chisinau.

Funeraliile lui Valeriu Graur au avut loc marti, 18 septembrie, la biserica Sf. Ierarh Nicolae din cartierul Damaroaia din Bucuresti, inmormantarea a avut loc la cimitirul din acelasi cartier.

Consiliul Național al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina

VALERIU GRAUR
23 DECEMBRIE 1940 – 15 SEPETEMBRIE 2012

Valeriu Graur a petrecut în închisorile comuniste cei mai frumoși ani ai vieții sale. A intrat în ele copil și a ieșit om bătrân. Cel puțin așa îi plăcea lui să spună. Acolo, în celula sa de lagăr stalinist-hrușciovist-brejnevist, a învățat să-și iubească și mai mult Neamul, pentru care merită să te sacrifici. Acesta e crezul lui lăsat drept testament pentru urmași. Valeriu Graur face parte din aceeasi familie de oameni curajosi, care merita respectul si recunostiinta tuturor, omul de care mi-i dor, ca si de idealul pentru care acesta si-a jertfit tineretea si pe altarul caruia si-a pus viata ca pe o ofranda
Miscarea de Eliberare Nationala din Basarabia ii datoreaza multe…

Acad. Nicolae DABIJA

Valeriu Graur a intrat in panteonul Eroilor Neamului Romanesc iar memoria sa a devenit nepieritoare pentru noi si pentru urmasii nostri . Poate ca intr-o zi se vor gasi resurse si pentru un monument inchinat celor ce au luptat si au suferit pentru identitatea romaneasca, pentru neamul romanesc.

Redacția R.B.N. Press

Pentru toți cititorii R.B.N. Press în memoria marelui patriot Valeriu Graur, o carte cadou  „DE TE VOI UITA BASARABIE” prin amabilitatea partenerului nostru Asociața Culturală Pro Basarabia și Bucovina

                                                                         Download aici ….

 

 

Valeriu Graur, exemplu în articolul „Unirea ca mobil”

de Tudor Cojocariu

Pentru un segment de popor român dintre care unii cred că sunt altceva decât români și votează cu niște impostori ai comunismului (fie voroniștii, fie dodoniștii), Unirea nu înseamnă nimic bun. Nu contează cine, când, de ce, pentru ce și cum s-au unit sau se vor uni. Contează pentru ei doar că Unirea nu e de bine. Puțini își pot motiva coerent și logic atitudinea, iar cei care o fac de cele mai multe ori omit mai multe elemente esențiale, pornind de la premise false, chiar dacă pot fi bine-intenționați.

…Ar exista, totuși, câteva premise și contexte pentru care aceștia și-ar putea schimba comportamentul și poate chiar, atitudinea. Primul, la care s-a referit într-o conferință și deținutul politic român moldovean Valeriu Graur, ține de cadrul în care se dezvoltă individul. Acesta, fiind născut și crescut într-o regiune sovietică, a ajuns să se considere până în adolescență, mare apărător al socialismului și al sovietismului rusesc. El credea cu toată bunăvoința sa, că socialismul moscovit e un lucru bun pentru care merită să lupte. Prin urmare, considerându-se un om determinat și cu scopuri nobile, lui i se părea imposibil să renunțe la comunismul atât de drag ființei sale. Totuși, după mai mulți ani petrecuți în România, după interacțiunea cu unii români din sudul Basarabiei care nu știau pic de rusă, a început să-și pună întrebări, pentru ca ulterior să devină unul dintre cei mai importanți disidenți anticomuniști din RSSM din a doua jumătate a secolului XX. Așadar, contactul prelungit cu mediul natal, dublat de o consistență spirituală deosebită, poate genera redevenirea unui român înstrăinat de propria-i conștiință națională. citeste mai mult pe : http://vox.publika.md/social/unirea-ca-mobil-201921.html

Valeriu Graur – Povestea fabuloasă a unui rus care s-a trezit român (Jurnalul.ro)

Domnul Valeriu Graur are o poveste halucinanta. Crescut in deportare in Siberia, pana in tinerete a fost un nationalist rus convins. Emigrat in Romania si apoi in RSS Moldoveneasca si-a dat seama ca este de fapt roman si a participat la fondarea Frontului Patriotic National, o formatiune subversiva antisovietica. A fost denuntat KGB-ului chiar de catre Securitatea ‘patriotului’ Ceausescu, fapt care l-a costat o alta deportare in gulag. Ne-a acordat un interviu despre istoria sa si a grupului Usatiuc-Ghimpu.

Rep: V-ati nascut la Reni, in sudul Basarabiei, dar ati copilarit in Siberia…
V.G.: La 6 luni ne-au deportat. Am stat in Siberia 15 ani. Parintilor mei, ambii romani moldoveni, le era frica sa vorbeasca romaneste cu noi, copiii, asa ca prima mea limba a fost rusa. Ai mei se temeau sa nu fie acuzati de nationalism burghez daca vorbeau romaneste. Tata, care era in momentul deportarii student la conservatorul din Cernauti vorbea perfect rusa, provenea dintr-o familie de invatatori cu stare din Reni. Mama, cu doar 7 clase, vorbea cu accent moldovenesc. Pe strada, la scoala, vorbeam doar rusa, ma consideram rus.
Rep: De ce v-au deportat familia?
V.G.: Fara explicatii, i-au luat de acasa in toiul noptii, in 13 iunie 1940. In Siberia au stat sub controlul NKVD-ului, ne-au tot mutat dintr-un sat in altul, sa munceasca ai mei la kolhoz-uri. Erau cu noi oraseni, intelectuali, si asa numitii culaci, chiaburi. Deportarile se faceau in urma unor turnatorii. Cred ca familia mea a fost dusa din cauza unui unchi din partea mamei, care a mers la niste actiuni legionare, fara sa fi fost inscris vreodata la ei. Pe o banuiala din asta luau toata familia. Tata nici nu trebuia sa fie ridicat. Avea alt nume de familie decat mama, nu erau luati cu acte, fiindca familia lui se opusese, era o mezalianta pentru un director de scoala, ca bunicul, sa aiba o nora ‘taranca’. Ai mei stateau impreuna, insa, l-a luat NKVD-ul si pe tata si l-au acuzat, la gara, ca e ofiter roman in rezerva. Saracul Graur, directorul de scoala, a fost impuscat in inchisoare in Siberia, la Nijni Tail. Il turnase cineva ca a fost taranist.
Rep: Cum a scapat familia din deportare?
V.G.: La 16 ani, pe vremea lui Hrusciov, familia a primit dreptul sa plece. Eu eram nemultumit, simteam ca mediul meu e la Tomsk, in Siberia. Dupa moartea lui Stalin, parintii incepusera sa vorbeasca romaneste, despre Basarabia, dar nu ma interesa. Am venit direct in Romania, familia bunicii din partea tatalui stateau la Calarasi. Printr-o minune, ne-au dat voie sa ne reintregim familia. Mie nu imi placea, ma consideram ‘om sovietic’, rus, ma simteam strain. Tata nu era primit la lucru, era intrebat de ce a plecat din ‘tara socialismului’. Pana la urma a gasit, culmea, la un Sovrom, in 1957. Pe mine m-au dat la o scoala cu limba de predare rusa, in Bucuresti pe strada Sandor Petoffi, unde aveam in general colegi lipoveni, am stat la internat cu ei. Eu ramasesem si cetatean sovietic, eram komsomolist. Cand am terminat liceul, am vrut sa plec in ‘patria mea’, URSS.
Rep: Familia cum a reactionat?
V.G.: S-au opus, dar nu aveau ce sa-mi faca, eram major. Am ajuns la Tighina. Abia aici mi-am dat seama ca gresisem. Plecasem din ‘micul Paris’ si ajunsesem intr-o zona inapoiata intelectual, supusa rusificarii. In 1940 si 1944 toti intelectualii romani din orasele Basarabiei se refugiasera sau fusesera deportati, executati. Orasele aveau o elita rusa adunata din toata Uniunea, care rusifica, asimila. Elementul romanesc era la tara sau in orasele mici, cum erau Cahul, Soroca, Orhei. Taranii vorbeau romaneste cum auzisem dupa Prut. Am intrat la facultate la Tiraspol, la o sectie pedagogica de fizica-matematica cu predare in ‘limba moldoveneasca’. Buneii lor ma imbratisau cand aflau ca vin din Romania. Colegii mei, fii de tarani din sate, erau ca mine. De la ei am aflat de deportari, de crime si am inceput sa ma simt roman. Am inceput sa citesc istorie si l-am cunoscut si pe Gheorghe Ghimpu (fratele lui Mihai Ghimpu, actualul presedinte al Parlamentului Republicii Moldova n.n.), care se considera de atunci roman.
Rep: Cum a aparut ideea Frontului Patriotic National?
V.G.: Prin 1968, dupa interventia din Cehoslovacia, am inceput sa ne miscam. Eu ajunsesem, dupa aventuri, profesor la Chisinau. Am vazut ca Ceausescu i-a sfidat pe rusi si am inceput si noi o miscare formata din intelectuali romani, feciori de tarani care facusera scoala. Ascultam Radio Bucuresti, citeam istorie, vorbeam liber. Ghimpu, cu care eram prieten, mi-a propus sa intru intr-o miscare organizata, care sa militeze pentru limba romana, grafie latina si in final unirea cu Romania. El era doctorand la biofizica la Moscova, dar venea des la Chisinau. Eram organizati conspirativ, eu il aveam legatura superioara pe Ghimpu, la randul meu racolasem 2-3 prieteni care nu se stiau intre ei ca membri. Pe Alexandru Usatiuc-Bulgar, seful Frontului, nu il cunosteam. Estimez ca eram implicati cam 250 de oameni.
Rep: Cum a cazut Frontul?
V.G.: Dupa 1965 a fost o miscare puternica pentru alfabetul latin. Fusesera represalii, au dat afara cadre didactice, chiar ministri din Moldova. Au fost concediate 40 de cadre de la Institutul Politehnic din Chisinau, de exemplu. Usatiuc, personal,in 1971, a facut un memoriu catre Nicolae Ceausescu in care explica represaliile si persecutiile la care sunt supusi romanii din Moldova. A reusit sa plece la Bucuresti, la rude si a mers la Consiliul de Stat sa ceara audienta. L-a primit un consilier, Predescu, care i-a spus sa astepte. Usatiuc a fost o zi la Galati, l-au cautat din partea lui Ceausescu, dar nu l-au gasit. El a lasat memoriul scris la Consiliul de Stat. La scurt timp, in decembrie 1971, Ion Stanescu, presedintele Consiliului Securitatii Statului din RSR i-a remis lui Yuri Andropov, seful KGB, o scrisoare care avea atasata memoriul lui Usatiuc. Posibil sa fi crezut Securitatea ca suntem ai KGB, pusi sa-i testam, dar totusi cred ca Stanescu a fost de rea credinta, ne-a tradat, el avea posibilitatea sa se informeze ce e cu noi. Au urmat arestarile si procesul.
Rep: Cum a avut loc procesul?
V.G.: In ancheta, lumea a reactionat bine. Datorita structurii conspirative nu au fost arestati foarte multi. Au reusit sa aduca vreo 30 de martori ai acuzarii si sa aresteze 10 oameni. KGB-ul, pornind de la Usatiuc si Ghimpu a luat tot ce insemnau notite, agende de telefoane, scrisori. In felul asta largeau cercul de suspecti. Voiau sa ne lipeasca de un alt grup de rezistenta de la Cernauti, condus de Soltoianu, cu care nu aveam legatura.
Rep: Pe dvs. v-au anchetat brutal?
V.G.: Nu, nu m-au batut, daca va referiti la asta. Ma amenintau din cand in cand ca ne incadreaza legal la un articol sa ne impuste, interogatoriile tineau de dimineata pana seara. Ne mai amenintau ca ne declara nebuni si ideea era groaznica, politicii supusi psihiatriei sovietice erau transformati in legume, inchisi singuri ani in sir. Anchetatorii mai importanti erau rusi, dar aveau si romani printre ei. La perchezitie la mine acasa, un roman din asta, prin exces de zel, mi-a confiscat un microfilm cu notele lui Karl Marx despre romani, care a fost proba la proces. Au lucrat ceva la traducerea insemnarilor mele. M-au incadrat la articolul cu ‘propanganda si agitatie antisovietica cu scopul subminarii puterii sovietice’. Pedeapsa maxima era de 7 ani de inchisoare la care se adaugau 5 de deportare. Usatiuc a luat pedeapsa maxima, Ghimpu 6 ani plus deportare, eu 4 ani. Principala proba a fost ca aveam acasa un document gandit de Ghimpu pentru a fi transmis la Europa Libera. Eu trebuia sa plec in curand in Romania, de unde sa transmit documentul. Mi-au gasit asta acasa. Am facut o gafa, aflasem de la sotia lui Ghimpu, Lucica, faptul ca el a fost arestat, dar nu am distrus scrisoarea lui Ghimpu. In timpul anchetei, pana la proces, mi-au dat drumul acasa, special sa ma supravegheze, cu cine ma intalnesc. Chiar si asa, am reusit sa-i anunt pe altii din grup, prieteni ai mei, sa distruga tot. Multi dintre martori au minimalizat totul, au spus ca erau doar discutii la un vin si asta ne-a ajutat sa scapam mai usor.
Rep: V-au deportat imediat dupa proces in Mordovia?
V.G.: Am fost condamnat la regim sever de detentie, dar m-au dus in Mordovia, intr-un lagar mai mic, numai cu politici, cam 100. Cel putin nu riscam sa stau cu criminalii. In Mordovia era un moldovean, Simion Pavaluca, care statea acolo de 25 de ani, fiindca impuscase ca jandarm in razboi pe cineva. Mai erau partizani baltici din anii 50, evrei refuzniki. De mancare primeam terci din ovaz, casa, ceva legume si rar peste sarat. Am facut foarte multa carcera, fiindca nu am vrut sa semnez in inchisoare acte de colaborare cu KGB. Imi tot dadeau cate 15 zile de carcera, izolare completa si frig. Munceam, cand nu eram la carcera, sa cos manusi de salopeta. Nu ne scoteau din sarma ghimpata. Am stat acolo patru ani. La expirarea a doi ani de termen, au venit special sa ma determine sa ma pocaiesc chiar caghebistii din Chisinau. Voiau sa dau la radio o declaratie in care imi ceream scuze si imi turnam cenusa in cap, in schimbul libertatii. I-am refuzat.
Rep: Evreii sionisti aveau conditii mai bune?
V.G.: Am stat acolo cu unii interesanti, din grupul Kuznetsov-Dimshits, care au vrut sa deturneze un avion si sa fuga in Israel. Sefii lor erau la puscaria din orasul Vladimir, la izolare, dar cei mai mici erau cu mine. Pe ei ii mai duceau la Scearansk, in capitala Mordoviei, sa-i convinga sa abjure. Fiindca fusese scandal international cu ei, aveau drept la pachet, ceva conditii mai bune. Am ramas prieten cu ei si, mai tarziu, la Bucuresti, am scos un material catre Europa Libera printr-unul din ei.
Rep: Cum ati ajuns iar la Bucuresti?
V.G.: Dupa eliberarea din lagarul din Mordovia am stat un an sub supraveghere administrativa la Chisinau. Trebuia sa ma prezint des la militie, sa nu iau contact cu straini, sa nu plec din oras. Nu aveam voie, in mod expres, sa ma duc la concerte cu artisti din Romania, chiar daca atunci nu venea niciunul la Chisinau. Am depus actele sa plec in Romania, ceream reintregirea familiei, mi-au spus ca nu o sa plec nicaieri. Am scris iar, presedintelui Sovietului Suprem, Podgornai si procurorului general Roman Rudenko. Am amenintat ca o sa protestez in public. Fiindca nu voiau scandal, tocmai protestasera public niste evrei, mi-au dat drumul. In august 1977 am reusit sa plec.
Rep: Securitatea romana v-a luat direct in colimator?
V.G.: La inceput se faceau ca nu exist. Am stat patru luni fara munca. Kaghebistii imi oprisera la granita actele, diplomele. Dupa patru luni mi-au oferit, prin Fortele de Munca un post de pedagog la Liceul Grivita Rosie. Imediat, a aparut si un ofiter care m-a luat in grija. Mi-am dat seama ca Securitatea a pus un cuvant la angajarea mea. Cel care ma avea in grija parea interesat de tot ceea ce se petrece in Basarabia, a incercat sa ma racoleze ca turnator, dar i-am spus ca e sub statutul meu sa fiu un simplu turnator. Ii mai ziceam ce noutati aflam de acolo, cand veneau basarabeni aici. In 1982 am reusit sa trimit memoriul lui Ghimpu, refacut din memorie, la Europa Libera. Corespondam cu evreii din lagar, ajunsi in Israel. Scriam in rusa si dupa un timp mi-am dat seama ca nu imi deschid corespondenta, nu mai dispar scrisori, se saturasera sa mai traduca din rusa. Am trimis documentul unui fost camarad, Kaminski, ajuns redactor la Radio Israel. Il scrisesem pe foita de tigara si l-am bagat intr-o scrisoare. In decembrie 1982 a fost difuzat textul, jumatate de ora, a avut efect si in Basarabia si aici. M-am trezit imediat cu doi securisti, care nu stiau unul de altul, din unitati diferite. Mai tarziu a venit si cel care avea legatura in mod special cu mine. Culmea, asta i-a calmat pe ceilalti doi, dar mi-a spus insinuant ca ‘KGB are maini lungi, ai grija’…
Rep: Pe Ion Stanescu, cel din cauza caruia ati ajuns in lagar, l-ati cunoscut dupa 1989?
V.G.: Nu, am tot asteptat sa ia legatura cu mine, sa-mi dea o explicatie, dar asa ceva nu s-a produs pana anul trecut, cand a murit. Cred ca era pe mana cu KGB cand ne-a tradat. Eu am aflat ca el ne-a turnat cand au iesit niste arhive ale KGB de la Chisinau, dupa 1990.
Rep: De ce credeti ca nimeni din grupul dvs. nu a ajuns mare politician in Moldova dupa 1989?
V.G.: Usatiuc avea un caracter mai dificil si in acelasi timp nu era un bun orator. Gicu Ghimpu a fost deputat in primul parlament liber de la Chisinau, dar apoi lui si altora ca el le-au luat locul ‘patrioti’ de prin CC al PCUS, Sovietul Suprem ori KGB. Au murit ambii, eu am ramas aici. Vreau sa va spun ca sunt foarte trist fiindca pentru cei de aici vad ca Basarabia nu prea mai exista. Trebuia sa fie acelasi lucru ca si ideea reunificarii Germaniei. S-a consumat avantul in anii 90 prin poduri de flori, in timp ce Ion Iliescu, de fapt, semna tratate cu URSS. Pacat ca e asa.        sursa: jurnalul.ro

Materialele din acest articol au fost realizate cu ajutorul Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina – www.probasarabiasibucovina.ro  grație parteneriatului comun dintre Asociație și România Breaking News – rbnpress.info.

,

Evreii din Donețk obligați să se înregistreze pe liste speciale, să își declare religia și averile, sunt amenințați cu deportarea și confiscarea bunurilor.

Activiștii proruși din regiunea ucraineană Donețk îi obligă pe evrei să se înregistreze și să plătească o taxă pentru această procedură, relatează publicațiile Novosti Donbassa și The Jerusalem Post.

Într-un „ecou înfiorător” al Holocaustului, evreii din estul Ucrainei au fost somați să se înregistreze pe liste speciale, notează Daily Mail.

Forțele pro-ruse din Donețk au cerut evreilor peste 16 ani să plătească o taxă de 50 de dolari pentru a primi pașapoarte speciale, în caz contrar riscând să fie deportați.

Documentele, care amintesc de persecuția nazistă, au fost înmânate celor dintr-o sinagogă, de către persoane mascate, care purtau însemnele forțelor pro-ruse.

Hârtiile erau semnate de autoproclamată Republică Populară a Donețk-ului, însă biroul de presă al acesteia a negat autenticitatea lor.

Potrivit reprezentanților comunității evreiești de la Donețk, trei bărbați „cu fețele acoperite”, fluturând un steag rus, au distribuit joi pliante prin care informează că „evreii cu vârsta de peste 16 ani trebuie să se prezinte până pe 3 mai la administrația locală pentru a se înregistra”.

De asemenea, evreii sunt obligați să achite o taxă de 50 de dolari (aproximativ 36 de euro) și să prezinte documente privind religia lor, componența familiei și bunurile pe care le dețin.

Nota explicativă avea însemnele Partidului Republicii din Donețk, înființat fără a fi recunoscut de puterea de la Kiev, și era semnată de Denis Pușilin, guvernatorul autoproclamat al regiunii.

Concret, documentul semnat de Pușilin cere tuturor evreilor care depășesc vârsta de 16 ani să se prezinte în clădirea guvernului local, ocupat de separatiștii loiali Kremlinului, și să se înregistreze. Evreilor li se mai cere să-și declare și toate posesiunile și să plătească o taxă de 50 de dolari în schimbul înregistrării, care ar trebui achitată până pe 3 mai.

 

„Dacă evreii refuză să se înregistreze, atunci cetațenia lor va fi retrasă, bunurile vor fi confiscate, iar ei înșiși vor fi deportați”, menționează activiștii, care la 7 aprilie au proclamat „Republica de la Donețk” și au ocupat toate instituțiile regionale.

Secretarul de Stat american, John Kerry, a apreciat, joi seara, că aceste măsuri antisemite sunt „intolerabile și grotești”.

Acest lucru este mai mult decât inacceptabil și intolerabil. Este grotesc”, a afirmat Kerry, în cadrul unei conferințe, după acordul la care s-a ajuns în timpul reuniunii de la Geneva.

Joi, reprezentanții Ucrainei, Rusiei, UE și Statelor Unite au ajuns la un acord pentru detensionarea situației din Ucraina, în primul rând prin pentru dezarmarea „grupurilor ilegale”, o referire la milițiile proruse, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Ulterior, Statele Unite au îndemnat Rusia să se asigure că milițiile proruse din Ucraina depun armele și părăsesc instituțiile ocupate, avertizând Moscova cu noi sancțiuni dacă aceste propuneri nu se vor concretiza, completează gandul.info.

Nici Tătarii din Crimeea nu au fost uitați ! Astfel, cei care nu acceptă cetățenia rusă sunt concediați, denunță liderul minorității.

Tătarii care locuiesc în Crimeea și nu acceptă să devină cetățeni ruși sunt concediați, a declarat liderul minorității tătare Mustafa Djemilev, citat de site-ul Gazeta.ua.

Situația din Crimeea este deplorabilă. Poliția verifică la fiecare pas documentele. Oamenii nu știu ce să creadă. Tătarii care refuză să devină cetățeni ai Rusiei sunt concediați și li se spune că nu vor mai putea fi angajați„, a denunțat Djemilev.

Acești tătari pierd, de asemenea, dreptul la proprietate asupra bunurilor lor„, a adăugat el.

Tătarii din Crimeea, care reprezintă aproximativ 12 la sută din populație, s-au opus ferm referendumului din 16 martie, și au votat în favoarea creării unei autonomii.

Minoritatea tătară nu are încredere în Moscova de când Iosif Stalin a ordonat deportarea în masă a tătarilor din Crimeea către Asia Centrală, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, când jumătate dintre aceștia au murit pe drum. Lor nu li s-a permis să se întoarcă în Crimea înainte de sfârșitul anilor 1980.

Redacția R.B.N. Press menționează că alături de tătarii din Crimeea au fost deportați inclusiv românii. La momentul anilor 50 existau 52 de sate românești în peninsula Crimeea.

 

Surse: dailymail.comziarulnational.mdantena3.rogandul.inforo.stiri.yahoo.com

,

Despre scandalul “holocaustului de la Academie”, portalul Ziaristi Online a relatat in cateva randuri, atragandu-si si niste caracterizari hazardate din partea directorului Institutului “Elie Wiesel”, controversatul Alexandru Florian, studiate in prezent de avocatii nostri. Este straniu ca conducerea acestui institut, intrat sub acoperire guvernamentale, alege ca intr-o singura luna sa condamne public doi romani care au salvat evrei de la moarte, unul chiar cu pretul propriei vieti, respectiv Valeriu Gafencu si, apoi, pe Vladimir Iliescu. Asemenea mostre de recunostinta dau nastere la precedente si interpretari periculoase. Astazi, in exclusivitate, profesorul Vladimir Iliescu ne ofera noi detalii biografice fascinante despre Cernautii dintre ocupatiile sovietice si cum a salvat familia sa evrei in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

Dar mai intai iata si trimiterile la articolele noastre, cat se poate de echilibrate:

Profesorul Vladimir Iliescu la Academia Romana: “In Romania nu a existat holocaust. Este o minciuna enorma pe plan cosmic”. VIDEO/AUDIO

Scandalul holocaustului de la Academie se intoarce: Ionel Haiduc regreta si se disociaza de afirmatiile istoricului Vladimir Iliescu. VIDEO

Profesorul Vladimir Iliescu revine: Romania a salvat evreii si nu i-a supus unui holocaust. Procesului Holocaustului de la Academie: dupa acuzare si condamnare urmeaza si apararea

In urma afirmatiilor profesorului Vladimir Iliescu, publicatii de agitatie si propaganda din Romania au declansat o campanie furibunda, de linsare a profesorului de 87 de ani, fara a oferi apoi cuvenitul “Drept la replica”. Unul dintre ultimile de acest gen, publicat de Adevarul, emite, normal, un neadevar, respectiv: Profesorul Vladimir Iliescu, cel care a negat Holocaustul în aula Academiei Române, a fost dat afară de la o prestigioasă universitate germană

Profesorul Iliescu nu crede versiunea Adeverului si prezinta scrisoare prin care s-a despartit de Universitatea din Aachen, cu urmatorul comentariu: “Adevărul minte, fiindcă se bazează – ceea ce nu-l scuză – pe promisiunea prof. Heinen către P. Manu, M. Shafir si Dan, că eu nu voi mai ține cursuri [ca pedeapsă].In realitate venia legendi, care se dă pensionarilor și celor care nu fac parte din schema universității, se acordă anual (2 semestre), nu a fost cerută rectorului toamna trecută așa că eu de fapt am predat ilegal în semestrul de iarnă 2012 / 2013.

Probabil că prof. Heinen vroia să ceara prelungirea acum – fie retroactiv, fie pentru următoarele două semestre – dar n-a mai făcut-o de supărare pentru declarațiile mele.

In nici un caz Universitatea din Aachen nu “m-a dat afară” acum pentru declarațile mele.”

Iata traducerea scrisorii in cauza:
RWTH Aachen 52056 / 010810            

RWTH AACHEN UNIVERSITY

Rectorul

                                                                                                                   Abt. 8.1

Data 28.02.2013

Profesorul-Univ-Dr-Vladimir-Iliescu-in-plenul-Academiei-Romane-vorbind despre holocaust 14_02_2013Domnului Profesor

Dr. phil. Vladimir Iliescu

Schinkelstr. 30

40699 Erkrath

Insărcinare de a ține Cursul universitar  cu tema  Istoria Europei de Răsărit

Scrisoarea Institutului de Istorie 25.02.2013

Mult stimate domnule Profesor Iliescu,

 

După comunicarea Institutului de Istorie însărcinarea de a ține cursuri a expirat în semestrul de vară 2012 (octombrie 2012 – martie 2013).

Aș vrea să vă mulțumesc pentru serviciile aduse Politehnicii din Renania-Westfalia și să vă doresc  tot binele pentru viața D-voastră viitoare.

Cu deosebita consideratie,

Pentru Rector

Cancelarul de Serviciu

Iscălitura

Klaus Gertig

“Antisemitul” Vladimir Iliescu si istoria vietii sale alaturi de evrei si salvatorii lor

Placa Cernauti Primar Traian Popovici

3. În ce privește competența mea în problematica evreiască, sunt nevoit să vă dau multe amănunte personale, ca să se vadă că eu sunt mai competent,  chiar decât cei care-mi fac reproșuri, deși aproape toți sunt evrei, iar eu nu sunt.

Cunoștințele mele despre evrei și compasiunea mea pentru ei provin pe de o parte din biografia mea bucovineană, iar pe de altă parte din cursurile mele despre Europa de Răsărit, ca și din reuniunile științifice de specialitate cu această temă la care am participat.

3. A. Autobiografia mea este destul de complicată și lungă, drept care o echipă suedeză de televiziune  din Germania a vrut să facă pe baza ei o emisiune televizată, luându-mă ca un martor al sec. al XXlea din răsăritul Europei, ceea ce eu am refuzat.

Tatăl meu Dr. veterinar Ioan Iliescu, de la Călărași, a venit la Cernăuți cu divizia a opta a generalului Zadek, în noiembrie 1918, când Bucovina s-a alipit României. Era o divizie românească ce n-avea nici blindate și nici camioane, dar dispunea de mii de cai. Tatăl meu s-a căsătorit aici  cu o doamnă de origine germană, catolică, Adela Tijan, care nu știa românește, deoarece alesese ca limbă în liceul real pe care-l urma, ucraineana. Ulterior mama a învățat perfect românește și a fost activă în conducerea societății „Femeile Române“ din Bucovina. Tata care urma să devină generalul  corpului veterinar al armatei române, a demisionat, deoarece se căsătorise cu o minoritară, dar a rămas locotenent colonel de rezervă, cu mare influență în armată și la autoritățile civile, datorită marii clinici veterinare pe care a înființat-o și unde caii armatei se tratau gratuit. In serviciul civil a ajuns după zece ani inspector general veterinar zootehnic  al Bucovinei, incluzând  și Hotinul și Dorohoiul. Impreună cu avocatul Gh. Vîntu – cumnatul marelui chirurg Hortolomei – fost prefect liberal, erau considerați „protectorii minorităților”, care în Bucovina erau numeroase, printre care 100.000 de evrei.

3. B.    Eu am început școala primară la școala unde a învățat și Eminescu. Venind însă după o săptămână cu păduchi acasă, urmând sfatul bunicii, mama m-a dat la școala cu cel mai bun renume din oraș, la școala Meißler, frecventată de burghezia evreiască. In clasa de 19 fete și 17 băieți erau numai doi creștini, eu și fiul celui mai bogat ucrainean din Cernăuți. Cu această ocazie am învățat idiș și, cu unii colegi de clasă am rămas în relații de prietenie, cu alții m-am revăzut peste ani (mulți au trăit în Israel).

[spațiue] Când, după reocupareaa Bucovinei de către români, în 5 iulie 1941, tata s-a întors ca unul din marii demnitari, care împreună cu guvernatorul militar, generalul Calotescu și cu secretarul general Florescu, conducau Guvernământul Bucovinei, eu urmam cursurile liceului Aron Pumnul și ale Conservatorului din Cernăuți.

3. C. Când au venit ordinele de deportare ale evreilor din Bucovina, care purtau deja steaua galbenă a lui David, au fost incluși și evreii din sudul Bucovinei (Suceava, Rădăuți și Câmpulung), zone care nu fuseseră nici măcar un an sub ocupație sovietică și, deci, nu putuseră să manifeste sentimente antiromânești față de armata și autoritățile românești, după cum a pretins Mareșalul despre evreii din Nordul Bucovinei și din Basarabia.  Marea majoritate a bucovinenilor a fost șocată.

Primarul dr. Traian Popovici, sprijinit de regățeni influenți , ca dr. Ioan Iliescu – tatăl meu  – și Gh. Vîntu, au protestat vehement. La argumentele umaniste ale primarului, mareșalul a răspuns că evreii„au păcătuit față de România” și de aceea vor fi pedepsiți.

Primarul a obiectat că și economia va suferi grav, deoarece bărbații ceilalți sunt pe front, iar din Bucovina se exportă mult lemne (lemnul de rezonanță pentru pianul Steinway din Hamburg, ca și bârnele de stejar  pentru stăvilarele din Olanda), vite și porci. Tata a făcut un raport fals despre zootehnia din Bucovina, deși toată lumea, de la portar la guvernator știau că totul este o minciună sfruntată. De aceea Mareșalul a admis ca o treime din evrei să rămână pentru muncă la Cernăuți. Astfel au apărut 18.500 de pașapoarte „Popovici”.

Cum totul a fost prost organizat – ca și sovhozurile din Transnistria unde mulți evrei au ajuns teferi, cu trenul sau chiar pe jos, dar când a venit primul ger și au început epidemiile, mureau ca muștele.

Tot la Cernăuți am cunoscut din întâmplare pe senatorul român din partea evreilor, Dr. Manfred Raifer, fost Studienrat austriac, care era unul dintre conducătorii sioniști din România. Timp de peste un an l-am vizitat aproape zilnic. El zăcea în pat cu o formă gravă de angina pectoris. Aceasta i-a salvat viața. Impreună cu alti 4.500 de evrei din bogata burghezie evreiască a fost îmbarcat pentru Siberia. Făcînd repetate  atacuri de angina  a fost mereu coborât și iar urcat in tren. Până la urmă, crezându-se că tot moare, a fost lăsat pe peronul unei gări mici de unde a fost ridicat si salvat.

Aceasta persoana, Manfred Raifer,  a fost decisiv pentru alegerea drumului meu in viață. El e cel care m-a sfătuit să las celalte mici „talente“ pe care le-am avut (șahul – am fost campion al orașului Cernăuti – și vioara – am dat și concerte, dar am fost socotit a fi un talent mai mare decât eram în realitate) și să studiez istoria. M-a și ajutat să achiziționez o importantă biblioteca istorică a unui coleg al său decedat.

3. D. După terminarea studiilor la Universitatea din Bucuresti (și anume Filologie clasică, Istorie, Drept și Balcanistica) am fost numit la catedra acad. Al Graur la 1. oct. 1949 iar la 1. oct.1951 am ajuns cadru de predare, fiind cel mai tânăr șef de lucrări al Universitătii Parhon – cum mi-a spus tov. Popescu de la personal când mi-a înmânat cartea de muncă – fiind atunci conducătorul a două colective (istorie și drept) și titularul a trei cursuri.

La sfârșitul anului 1952 decanul (maiorul) Orzea a scos  o serie de profesori de la filologie și impreună cu ei și o parte din personal. Acad. Al Graur fusese și el dat afara ca „dușman al poporului“, iar o serie de tineri asistenți și șefi le lucrări, cred că zece la număr, printre care mă număram atât eu cât și soția mea, am fost “mutați” în două sate diferite din Dobrogea.

Amândoi am avut noroc pentrucă am putut lucra la institutele de cercetări ale Academiei.

Abia în anul 1965 am putut reveni în învățământ la Institutul Pedagogic din Constanța, după ce fusesem numit și la Craiova, unde nu i-am plăcut rectorului de atunci, fiindcă nu eram membru de partid.

Când în 1973 s-a desființat Institutul Pedagogic din Constanța, rectorul, conf. Lungu,  mi-a oferit un loc de conferențiar la catedra de etică în cadrul  științelor  sociale, pe care nu l-am primit. M-am întors la Institutul de Istorie Nicolae Iorga, având statutul de cercetător științific.

In anul 1976, cred, când m-am întors din URSS de la Congresul de Studii ale Antichității, (Eirene) unde am fost șeful delegației, deoarece știam rusește fără să fi studiat in US, am îndrăznit la o ședință în plen să mă opun părerii că epoca contemporană începe cu alegerea lui Ceaușescu ca secretar general al Partidului. Am combăt´ut de asemenea „tracomania“, sprijinită de Ceaușescu și de adepții săi, arătând că e o teorie antiștiințifică și periculoasă politic.

După câteva zile un tovarăș activist de la CC al PCR mi-a spus că sunt un contestatar, adică un disident al regimului.

Aceasta a dus la emigrarea mea, după ce am câștigasem un concurs pentru catedra de istorie antică la Universitatea din Iași, primind avizul de partid  de la Iasi, dar nu și pe cel de plecare de la București.

Apoi mi s-a oferit catedra de bizantinologie de la Institutul Teologic de la București, pe care am refuzat-o, deoarece intenționam să plec din țară. Am emigrat împreună cu familia în Germania în august 1983.

3. E. In Germania, predând istoria Europei Răsăritene, am aprofundat cunoștinăele mele despre problema evreiască în tot răsăritul Europei. Acum 15 ani, Fundația Seidel mi-a propus să devin unul din experții ei pentru Europa de Răsărit și pentru Balcani. În calitatea aceasta am juns la sesiunea NATO de la Bruxelles (1990). Am prezentat problemele Poloniei și am reușit să pot discuta și problemele României. Când contele von Staufenberg din Parlamentul European, moderatorul sesiunii, a remarcat că s-a omis o problemă importantă, și anume acea a evreilor din răsăritul Europei, am susținut și acest referat. In urmatoarea pauză  directorul pentru Europa  al Fundației Bnai Brith m-a întrebat de unde vin și că (deși nu sunt istoric evreu) am prezentat problema foarte clar și chiar cu simpatie!  Ca urmare am fost invitat ca unul din primii profesori germani la un congres la Tel Aviv.

In anii 90 am fost chemat de urgență la München de către „Deutsches Kulturwerk” la o mică sesiune, deoarece legionarii locali – veniți după ianuarie 1941, în frunte cu un sculptor cunoscut amenințau să tulbure sesiunea, spunând că în România evreii n-au fost persecutați. Doamna Zach, directoarea acestei instituții, considera că eu sunt singurul român din Germania care este competent să-i combată pe legionari. Cu această ocazie l-am cunoscut pe tânărul Armin Heinen, atunci akademischer Rat la Saarbrücken,  care în 1999 avea să devină  profesor  la Aachen. Din România au participat acad. Dan Berindei și rectorul de la Cluj Andrei Marga. Din fericire legionarii au venit numai să asiste și nu s-au manifestat.

R. Ioanid dă impresia în Adevărul, că nu mă cunoște. Ar fi bine să-și aducă aminte de sesiunea de la Berlin, unde  participat și prof. Heinen. Intr-o seară, la aceeași sesiune scriitorul german Hilsenrad, de aceeași vârstă cu mine, care se refugiase,  după ”noaptea de cristal” sau din cauza legilor rasiale din Germania din 1935, la rudele mamei sale de la Siret și care fusese deportat la Moghilev, a citit din amintirile sale. După ce s-a încins un lung dialog, cu întrebări și răspunsuri de ambele părți, m-întrebat la sfârșit cum de știu aproape mai mult ca el și a  venit apoi ca să-mi dea un volum de al său cu dedicație.

3.F. Despre raporturile mele cu acad. Cajal a scris prof. Heinen dumineca trecută dlui dr. Singer de la Viena, așa  încât ”îndoielile” jignitoare ale lui R. Ioanid pot fi considerate nule.

Un ultim punct ar fi proiectul unui Memorial al durerii în care să figureze toate victimele ale celor patru dictaturi din România – singura țară care a cunoscut toate patru tipuri de dictaturi, adică cea regală (carlistă), cea legionară (de dreapta), cea militară a lui Antonescu și cea comunistă, care a fost cea mai lungă.

Ponderea cea mai mare, alături de victimele comunismului urmau s-o aibă victimele evreiești.

Acad. Cajal a sprijinit această frumoasă și foarte importantă inițiativă. Premierul României semnase deja acordarea locului în acest scop în Parcul Carol, lipit de monumentul victimelor comuniste, așa puține cum erau. O coaliție de diverse forțe obscure a împiedicat realizarea acestui proiect. Lucrul acesta l-a întristat mult pe acad. Cajal, care puțin după aceasta a și murit.

Ce om admirabil a fost acest mare medic, acest mare umanist și acest mare prieten al al tuturor romanilor!

Prof. dr.dres h.c. Vladimir Iliescu

Addenda:

Cu privire la articolele din Romania legate de filmul despre evreii din Cernauti salvati de primarul Popovici, in care se pare ca va juca Dustin Hoffman, actor evreu cu origini din Basarabia, dl profesor Iliescu face urmatoarele precizari:

1. Eu am amintit de episodul Popovici in faimoasa mea interventie  (vedeti mai jos) si am spus ca au fost eliberate 18.350 sau 18.500 de pasapoarte Popovici. Asta face  1/3 din evreii cernauteni si nu 1/2.

2. In Transnistria au fost lagare de CONCENTRARE si nu de EXTERMINARE. Vezi discutia mea de la Berlin cu scriitorul Hilsenrad, din luarea mea de pozitie lunga, pe care Adevarul pana la urma a redat-o. Nici macar Vapniarka, considerata de exterminare pentru detintii politici, adica evrei comunisti, n-a fost lichidata decat la retragere  de SS germani si voluntari ucraineni.

3. Popovici a cerut lui Antonescu oprirea deportarilor din motive umanitare, la care Antonescu a raspuns ca evreii au tradat Romania  odata cu venire sovieticilor  si de aceea trebuie pedepsiti. Nici Antonescu si nici Popovici nu s-au gandit ca sudul Bucovinei (Suceava, Radauti, Campulung) n-a fost ocupat si ca deci  evreii de acolo n-au motiv sa fie deportati.

La a doua intrevedere Popovici a venit cu argumentul economic: barbatii romani fiind toti pe front e nevoie de evrei. Pentru aceasta tatal meu a facut raportul zootehnic, mentind de ingheata apele, dar toata lumea a fost de acord, in ascuns. Pe baza aceasta Antonescu a concedat ca o treime din evrei sa fie mobilizati pe loc pentru munca. Acestea sunt toate fapte de netagaduit.

4. In afara de Hoffmann si actorul Keitel provine – respectiv parintii lui – din Bucovina. Intr-un interviu, pe care l-am citit intr-un ziar german, a declarat ca vrea sa participe si el la acest film.

Vladimir Iliescu

via
Ziaristi Online
Foto: Memorial Traian Popovici

SURSA: ziaristionline.ro

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press