ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "demnitate"

demnitate

,

DEMNITATE ȘI CURAJ

Aristotel„Acolo tine-ți căruța, departe de apa care clocotește și de vârtej”.

Aristotel

 

 

 

 

iorga„Unii oameni au demnitatea ambiției lor, alții a situației lor, cei mai puțini, demnitatea persoanei lor.” 

Nicolae Iorga 

 

Cuvântul Demnitate, ne spune DEX’98 vine din limba latină, dignitas –atis (după demn), însemnând „Calitatea de a fi demn, atitudine demnă; autoritate morală, prestigiu; gravitate, măreție”.

   Demnitatea este una dintre virtuțile cu care se naște omul. Aristotel spunea despre această virtute morală că ea devine „o deprindere care rămâne sub formă de dispoziție activă”. Ea nu trebuie lăsată să doarmă în ființa noastră, ci veșnic să fie trează, să existe acea insomnie a demnității în sufletul omului, în societatea în care trăim și care trebuie să fie condusă de oameni demni și curajoși.

   Demnitatea este necesară oricărui om. Dar nu toți oamenii sunt demni și vorba, tot a lui Aristotel, să ne ținem departe de cei lipsiți de demnitate, spre a nu fi luați în vârtejul lor și a ajunge la fundul unei ape. Învățătura creștină consideră demnitatea umană un dar divin, care indiferent de condițiile în care trăiește individul, are în față chipul lui Dumnezeu ca exemplu. Sau, cum frumos a spus Dan Puric într-o conferință a sa, ea – demnitatea –  poate fi „a doua naștere – demnitate dobândită”.

   Demnitatea arată valoarea, moralitatea, gradul de prețuire pe care-l are o persoană în cadrul societății; o urcă pe o treaptă superioară.  Ea este legată de sentimentul onoarei, a fi demn însemnând să-ți respecți propria persoană și să respecți pe cei din jurul tău; înseamnă să crezi în ceva și să fii consecvent în principii și atitudine. Se naște o reciprocitate: Omul demn respectă oamenii educați și oamenii educați, la rândul lor,  respectă omul demn; ei preferă de multe ori să piardă decât să jignească, să-și schimbe cartea de vizită a demnității.

   Această calitate se îmbracă uneori în haina strălucitoare a mândriei. Demnitate si Curaj LibertateOmul mândru nu se lasă călcat în picioare, fiindcă are și curaj, nu dă niciodată semne de delăsare sau lașitate. El perseverează, iar rațiunea, înțelepciunea îl fac și prudent totodată, îi indică limitele. Când se depășește rațiunea, acea limită a prudenței, se trece în orgoliu și acesta nu mai ține cont de părerile celorlalți, ci doar de ceea ce gândesc ceilalți despre persoana sa; iubindu-și sinele, căută să-și impună o imagine, o idee, chiar dacă ea este falsă, dăunătoare intereselor celor din jur. Și când un conducător se iubește prea mult pe sine, istoria ne-a dovedit că el a devenit un călcător al Legilor.

Cei needucați, sau prost educați, neînzestrați intelectualicește, care beneficiază și de un dram de prostie pe care și-o ascund cu perfidie, sunt pradă ușoară a orgoliului, sunt cei ce gândesc că au meritul principal în realizări, sau că hotărârile lor sunt cele mai bune, considerându-se zei și devenind tirani mai mici sau mai mari, sau sfârșind dând socoteală celor pe care i-au oprimat.

Așa se scrie istoria, are și ea legile ei. Doar rațiunea și bunul simț pot ține în frâu mândria, pentru a nu trece în aria orgoliului. O dată scăpată în această arie, acțiunile omului devin imprevizibile și instabile. Omul se dovedește a fi infatuat, lipsit de înțelepciune, iar prostia ascunsă iese la suprafață.

   Ne confruntăm în prezent cu orgolii personale și orgolii de partid. Guvernarea țării înseamnă o bună administrare și ea trebuie să constituie prima preocuparea celor ce conduc destinul țării. Întrebările lor principale ar trebui să fie: Tot ce facem este în interesul poporului? Va trăi omul mai bine în țara asta? Nu vor profita cei din afară de aceste tensiuni interne? Mai prezentăm încredere în condițiile acestor disensiuni care, din orgoliu merg până la ură viscerală?

   Dorințele și acțiunile oamenilor necumpătați sunt întotdeauna iraționale și nu duc la un scop înălțător.

   Toți avem nevoie să credem în noi, dar e necesar să ținem cont și de cei din jurul nostru, adică să uzăm de bunul simț și de sinceritate, pentru a ajunge la adevăr.

Seneca spunea că important este

„să exprimăm ceea ce simțim, să simțim ceea ce exprimăm, vorba să semene cu fapta”

Și după cum frumos sfătuia cineva, „să nu bem din fântâna tâlharilor, chiar dacă ne ard buzele!” Nevoia de a vorbi fără să spui cu adevărat ceea ce simți, aflându-te doar „în vorbă” pentru a ieși în evidență sau de a face câte ceva complet neadecvat vorbelor tale spuse cândva, este o boală contagioasă  a zilelor noastre, contactată de cei ieșiți din găoacea comunismului. Nu ne mai dedublăm acum, dar mințim cu nerușinare. Răutatea și lipsa de reținere sunt defecte care nu pot sta alături de demnitate.

   Marcus Aurelius considera că demnitatea omului derivă din rațiune, din stăpânirea ei: „A ne abține de la orice pripire în judecățile noastre, a fi binevoitor față de oameni și a asculta poruncile zeilor”.  Descartes era de părere că „dacă facem întotdeauna ceea ce ne dictează rațiunea noastră, nu vom avea niciodată un subiect de remușcare, chiar dacă evenimentele ne-ar arăta după aceea că ne-am înșelat, fiindcă nu a fost din greșeala noastră”. Este tot atât de adevărat că cine se lasă pradă acestei simțiri a orgoliului care-i furnică pielea, este pierdut. Un filtru al rațiunii trebuie să existe întotdeauna, care să atenționeze în special pe conducători, fiindcă ei au în mâini soarta poporului. Kant spunea că „Virtutea poate fi dobândită… căci facultatea morală a omului nu ar fi virtute, dacă nu ar triumfa prin puterea principiului în lupta cu atât de puternicele înclinări contrare”.

   Curajul este înaintarea către ceva sau promovarea a ceva în pofida fricii. Dar nu un curaj prostesc, ci unul rațional. Mulți și-au pierdut curajul în zilele noastre. Mulți tineri sunt blazați. Nu se mai aude „corul” lor minunat, vorba cuiva privind diferența dintre cor și turmă: „ unii cântă iar ceilalți behăie”. Nu vrem să ajungem o turmă, mânată de unul – doi ciobani deveniți păstori peste noapte!

Lucian Blaga spunea: „Soarta este o prăpastie în care cădem numai dacă privim prea mult în ea”. Să ridicăm ochii spre cer, să prindem curaj!

   Conducătorii trebuie să beneficieze și de această valoare umană a curajului. Nu poți fi nici prudent, echilibrat, înțelept în hotărâri, dacă nu ai curaj. Curajul te face să-ți duci „căruța” acolo unde trebuie, în direcție salvatoare. Curajul de a spune adevărul, indiferent de cum este el, a nu minți, indiferent de consecințe.

   În concluzie, dacă dorim să ne numim oameni integri avem nevoie de demnitate și curaj. Sau mergem cu mintea învingând, sau stăm cu vitele la rând, am auzit spunându-se.

   Să ne întoarcem cu gândul în trecut, la rădăcinile pomului românesc și vom găsi mulți conducători demni și plini de curaj, care au scos țara dintr-un anotimp cu „intemperii defavorabile”, aducând-o într-o nouă primăvară, făcând să înflorească și să rodească pomul”.

   Nimic mai lămuritor pentru om decât sfatul Mântuitorului: „Îndrăzniți, eu am biruit lumea”. El ne vrea învingători după exemplul Său, demn și curajos.

 

Vavila Popovici – Carolina de Nord, SUA

R.B.N. Press  / Cultural

 

 

,

… de o clasa politica incompetenta, corupta si degraba vanzatoare de interese  nationale pe moneda forte a propriului interes, a interesului de partid,  de  conjunctura, politic, de acaparare si pastrare cu orice pret a puterii, indiferent de consecintele pe termen lung s-au scurt.

Au trecut mai bine de 95 de ani de la Marea Unire a Romanilor,  realizata cu un sacrificiu imens, cu un tribut incomensurabil de sange, vieti sacrificate  si suferinte pentru Idealul National de eliberare de sub jug strain, austro-ungar in Transilvania si rusesc in Basarabia. Jug strain care a insemnat opresiune si persecutii fata de identitatea romanesca, fata de limba vorbita, fata de credinta si obiceiurile romanesti, fata de simbolul cel mai drag romanilor, in care s-au contopit toata simtirea si gandirea romanesca,  idealurile  de unitate si rezistenta dar si de insufletire a Neamului Romanesc – TRICOLORUL.  Asa dar prin SACRIFICIU, prin  Puterea Fortei,  a armelor,  ne-am castigat acest drept de a fi liberi in a simti, gandi si manifesta romaneste in propria patrie si nici decum nu ne-am pomenit cu el cadou facut de cineva , vreun for international sau mai mult,  de vreo tara sau minoritate nationala, caruia sa-i returnam la schimb acelasi favor !

Cu toate astea,  Sufletul Romanesc Tolerant, Iubitor si Iertator a stiut sa zamisleasca in 1923 cea mai democrata si liberala constituite, minoritatile nationale bucurandu-se de drepturi pe care nu le aveau in alte state in acea epoca. Aceste drepturi insa nu pot ajunge pana acolo pana a-ti anula propriul drept. Daca acest lucru  ajunge sa se intample este ca si cum am accepta de facto anularea  sacrificiului facut. Este ca si cum am calca in picioare Sufletele celor ce s-au jertfit. Oare astazi ne putem spala pe maini si sa aruncam intreaga vina pe clasa politica? Oare nu avem fiecare dintre noi o vina prin ceea ce am votat de fiecare data? Sigur ca in mod cert clasa politica este singura care poarta vina de drept pentru acesta profanare a dreptului castigat prin sacrificiu.  Ceea ce se intampla azi in Transilvania a devenit incetul cu incetul  simbolul sacrilegiului infaptuit de politicienii care s-au perindat la putere din *90 in coace, in frunte cu Ion Iliescu si sfarsind cu Traian Basescu si Victor Ponta.  Un sacrilegiu care a determinat un alt raport de forte, unul demn de Zona Crepusculara.

In aceast spatiu exista situatii in care copiii romani nu pot folosi aceiasi toaleta cu cei unguri,  situatii  in care daca  cumva te imbolnavesti si nu sti limba maghiara poti muri cu zile pentru ca toate formularele sunt in limba maghiara,  situatii in care daca ai treaba cu functionarii statului si nu sti limba maghiara nu esti bagat in seama, situatii in care daca mergi in magazin si ceri in limba romana nu esti servit, situatii in care daca porti tricolorul cu tine sau intonezi imnul Romaniei risti sa fi  huiduit, ponegrit sau linsat.

In acesta Zona Crepusculara,  Romania a iesit invinsa in primul  razboi mondial, si nu a reusit sa infaptuiasca Unirea la 1918, iar in  al doi-lea razboi mondial Romania dupa ce a intors armele impotriva Germaniei Naziste si a Ungariei Hortyste implicit,  a pierdut din nou cu toate sacrificiile materiale si umane,  Transilvania.

In tot acest spatiu unde situatia romanilor este guvernata de consecintele evenimentelor istorice de mai sus, evenimente ce nu au nici o legatura cu realitatea, in ziua de 15 martie, de “ziua maghiarilor de pretutindeni”, o elevă a Liceului Korosi Csoma Sandor din orașul Covasna s-a afișat la școală cu o BENTIȚĂ TRICOLORA pe cap. Alți patru tineri au fluturat drapelul României, au cântat imnul național și și-au vopsit tricolorul pe obraz. Acesta este momentul in care Romania a prins viata acolo in acel loc . Prin gestul ei eleva Elena Sabina, ne-a redat acea demnitate pierduta.  Firesc  ca au aparut si reactiile  fata de acest gest profund patriotic comis intr-un  spatiu guvernat de consecintele istorice imaginare descrise mai sus.

Redau mai jos interviul luat de Cotidianul elevei curajoase:

Elena Sabina: Colegii de la secția maghiară m-au huiduit și mi-au adresat fel și fel de cuvinte jignitoare, n-aș vrea să le reproduc aici. Doamna dirigintă mi-a spus să nu mai port bentița tricoloră pe cap, pentru că se discută în cancelarie foarte mult despre asta. Am ascultat-o și am pus-o la brâu. Și astăzi a venit la mine să mi-o ia . A venit cu o foarfecă, cred că intenționa s-o taie, nu știu dacă a tăiat-o sau dacă a smuls-o, că era prea mare agitația. N-aveam ce să fac, doar nu era să mă iau la bătaie cu doamna dirigintă… Până la urmă mi-a luat-o și  a plecat cu ea.

Am fost chemată la Direcțiune, mi s-au pus fel de fel de întrebări…

Ce te-au întrebat?

M-au întrebat cu ce scop am făcut asta, ce am avut de câștigat, mi s-a spus că asta e instigare, că am stricat imaginea școlii..Mi s-a mai spus că am făcut-o lată, că problema a fost ridicată la nivel național, că am instigat …Și-am întrebat și eu; ”la ce am instigat?’’ , le-am spus că n-am avut nimic de demonstrat, că atâta timp cât școala nu-mi impune o ținută obligatorie pot purta ce vreau și cam atât…Ba nu, mai e ceva, pe facebook am fost amenințată cu moartea, înjurată și făcută țigancă.

Cine te-a amenințat?

Unul, Zsolt Lendvay Simon. Vă citesc ?

Da…Chiar te rog…

Moarte Sabina Elena !!!  Trăiască Ungaria Mare … Ținutul Secuiesc în libertate, Ardealul nu-i România, România-Țigănia, p…a mă-tii țigan S.E.

Nu e cam ciudat că tocmai de ziua maghiarimii v-ați ales să purtați însemne tricolore?

Povestea e mai veche. De 1 Decembrie au venit mai mulți colegi maghiari cu tricouri cu harta Ungariei Mari și cu un steag unguresc. Când noi am cântat imnul național, au început să huiduie și să ne facă semne obscene. Mai mult ei au instigat prin ceea ce-au făcut de 1 Decembrie.

Și-atunci nu a fost afectată imaginea școlii? Nu i-a chemat nimeni la Direcțiune?

Nu, nu s-a legat nimeni de ei !

Directorul, care spunea că nu se face politică în școală face parte din UDMR?

Da!

Update 1: Diriginta pune paie pe foc

Pentru că și astăzi Sabina împreună cu o colegă au avut „tupeul” să vină la școală purtând bentița tricoloră, doamna dirigintă a luat decizia să le trimită acasă de la repetițiile unei piese de teatru în care fetele jucau. Motivul, cităm; „instigare și atitudine nefirească, provocatoare…”. Întrebată fiind de ce i-a furat Sabinei bentița tricoloră, doamna dirigintă Baykoy Mihaela (fostă Vulpoi) a spus în doi peri că avea nevoie de ea să-și strângă părul.

Update 2: Fostul prefect Codrin Munteanu: Aveam cunoștință de acest tip de manifestări

Fostul prefect al județului Covasna Codrin Munteanu a confirmat pentru cotidianul.ro faptul că avea cunoștință de manifestările de natură separatistă din școlile din județ și că a atras de nenumărate ori atenția directorilor să nu mai facă politică în instituțiile de învățământ, inclusiv directorului de la școala în care învață Sabina.

foto –  roncea.ro

– – –

P.S.

In clipa cand inchei aceste randuri mai multe mii de persoane s-au coalizat pe retelele de socializare in semn de solidaritate cu gestul curajoasei eleve Elena Sabina, organizandu-se  miscari de sustinere si solidaritate in marile orase ale tarii ! Multumim Elena Sabina  !

Suntem cu tine !  … si Romania este azi in noi prin tine !

Bucuresti: http://www.facebook.com/events/344350932352397/
Brasov: http://www.facebook.com/events/221211744686560/
Bistrita: http://www.facebook.com/events/622823831077902/
Pitesti: http://www.facebook.com/events/110267855810186/
Chisinau: http://www.facebook.com/events/595577853803856/
Ploiesti: http://www.facebook.com/events/601086979921183/

Mesajul Sabinei către susținători: ”Vă mulțumesc din suflet pentru susținere, sper ca v-am făcut mândri ca sunteți români, să nu uităm un lucru: împreună suntem cei mai buni! Vă pup!”

UPDATE/10.04 A.M. INCETUL CU INCETUL ROMANIA SE TREZESTE!!!

Desteapta-te romane…

Elevii de la Liceul „Korosi Csoma Sandor” din Covasna nu au intrat vineri la ore. Zeci de locuitori din localitatea Zăbala, județul Covasna au venit să protesteze pentru a o susține pe tânăra care a purtat bentița tricoloră. Oamenii sunt nemulțimiți de lipsa de reacție a autorităților.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/bentita-tricolora-protest-in-costume-nationale-la-liceul-din-covasna-elevii-nu-au-intrat-la-ore_1140838.html#ixzz2OFmyqia9

 

Dorian Theodor

surse: roncea.ro, dantanasa.ro, Cotidianul

,

În doar câteva cuvinte, aș spune despre Eleonora Cercavschi, directoarea Liceului „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol, că este o femeie puternică.

Noi, jurnaliștii, o cunoaștem de mulți ani, am putea spune că de la prima acțiune de protest pe care a organizat-o în stânga Nistrului. De atunci, ne-a impresionat consecvența cu care a apărat întotdeauna dreptul elevilor ei de a învăța în limba română și am admirat-o pentru forța intelectuală cu care i-a încurajat și pe colegii ei să nu cedeze în momentele grele. Doamna profesoară spune că a devenit de nevoie luptătoare, pentru că ține la adevăr și la demnitate.

– Dragă doamnă Eleonora Cercavschi, locuiți în Transnistria, dar de baștină sunteți din Bucovina. Când vă amintiți de copilărie, ce imagini vă vin în minte?

– Îmi amintesc cu multă plăcere de dulcea și frumoasa Bucovină… Cea mai mare bucurie pentru un copil este să-și petreacă copilăria alături de ambii părinți și destinul mi-a oferit această fericire. Deși părinții au fost deportați, lipsiți total de avere, nouă, copiilor, nu ne-a lipsit pâinea și toate celelalte de pe masă. O amintire aparte sunt munții Carpați, unde vara îmi petreceam timpul culegând fragi, zmeură, afine, mure, ciuperci și alte daruri ale naturii. Dar câte emoții pozitive mi-a adus scăldatul în râul Siret, jocurile cu alți copii sau… primul sărut.

– Într-o bună zi, ați lăsat aceste imagini de Rai și… v-ați dus să vă vizitați rudele care locuiau peste Nistru… Bănuiați, pe atunci, că veți ajunge în Infern?

– Sigur că nu bănuiam. Aici m-a prins războiul din 1992. A trebuit să rămân și, dacă vreți, cred că asta mi-a fost soarta. Mai târziu, când elevii, părinții și colegii mei de lucru au investit atâta încredere în mine, am simțit că nu mă mai pot despărți de ei.

– Și chiar nu v-ați gândit să părăsiți „zona” pentru un loc sub soare cu mai multă securitate? Mai ales că aveți cetățenia R. Moldova și a României…

– Port responsabilitate față de elevi, față de colegii mei care au crezut în mine și m-au urmat, nu pot să-i las, ar fi din partea mea o trădare, nu știu dacă mi-aș putea găsi liniștea sufletească acolo unde aș pleca.

– În Transnistria v-ați asumat rolul de apărătoare a drepturilor copiilor transnistreni. Vă considerați o învingătoare?

– Am devenit luptătoare fără voia mea. Ca orice tânără, sigur că și eu visam la un viitor fericit, dar așa s-a întâmplat că destinul meu e mult mai dificil și, totodată, onorabil. Nu mă consider o luptătoare, ci mai curând o slujitoare a adevărului care, după cum se știe, întotdeauna învinge.

– De ani de zile, școlile românești din zona transnistreană își petrec viața pe baricade. Uneori, creați impresia că ați fi ostaticii regimului de la Tiraspol…

– Da, așa este, ne aflăm pe baricade și suntem pe bune ostaticii acestui regim. Nu doar noi – elevii, cadrele didactice care activează în instituțiile subordonate Ministerului Educației de la Chișinău -, toată populația din zonă este ostatica acestui regim. Din păcate, statul Republica Moldova nu ne poate asigura securitatea personală, protecția socială și juridică.

– Cum a suportat familia dumneavoastră umilințele prin care ați trecut?

– Cu multă demnitate. De fapt, demnitatea este cea mai mare valoare a omului, pentru care merită să lupți și să te sacrifici. Atunci când ai demnitate, ești respectat și de dușmanii tăi. Iar cel care nu a vrut să treacă prin această încercare a plecat.

– Care a fost cea mai grea lecție, în plan personal, pe care v-a dat-o viața?

– Ziua când am rămas cu doi copii minori de una singură, dar mă bucur că am susținut cu succes acest test al vieții.

– Dar cea mai mare bucurie personală pe care ați trăit-o?

– Nașterea primului copil, în pofida faptului că fusesem diagnosticată cu o maladie care nu îmi permitea să devin mamă. Până la urmă, a fi mamă este cea mai mare împlinire pentru o femeie.

– Cum vă susțin părinții elevilor din Grigoriopol, mai au răbdare, mai sunt solidari cu dumneavoastră?

– Judecați și singuri: de la 800 de elevi am ajuns astăzi la 170. Deci, nu pentru toți speranța moare ultima… Spiritul de solidaritate scade și din cauză că elevii sunt zilnic supuși riscului: activând în schimbul doi, în satul vecin, Doroțcaia, ei termină lecțiile după ora 19.00 și trebuie să se întoarcă acasă în condiții nesigure, mai ales iarna. Am avea mai mulți elevi, dacă școala ar avea sediul la Grigoriopol. Așa însă, părinții sunt impuși de situație să-și înscrie copiii în școlile rusești, care activează în condiții mai bune. Cu regret, conducerea de la Chișinău a făcut prea puțin pentru ca școlile de limba română să fie atractive. Mai mult decât atât, Ministerul Educației a elaborat un regulament de admitere în universități, conform căruia nota „5” din sistemul de cinci puncte practicat în școlile subordonate Tiraspolului a fost egalată cu 9,5 puncte din sistemul existent în R. Moldova. Astfel, elevilor cu note de „5” le este foarte simplu să ocupe locurile repartizate de la buget în universitățile din R. Moldova. Iar cei din școlile românești trebuie să se mulțumească doar cu locurile ce mai rămân, pentru că nu este simplu să obții note de „9” și „10”, noi pledăm pentru calitate. Asemenea acțiuni din partea ministerului de la Chișinău îi descurajează și pe profesori, și pe elevi.

– Ați câștigat un proces la CEDO, care a impus Federația Rusă să achite anumite despăgubiri școlilor românești din zona transnistreană. Termenul de executare a deciziei CEDO a expirat, dar Rusia încă nu a răspuns la ea…

– Sigur că pentru cei din Federația Rusă a fost un șoc din care încă nu-și pot reveni. Ei nu s-au așteptat că populația de aici va îndrăzni să-i atace la CEDO, au crezut că, aruncându-le oamenilor un os (gaz mai ieftin), ei vor uita de învățământul în limba română. Dar uite că n-au uitat, nu și-au pierdut cu toții demnitatea, ba chiar s-au găsit destul de mulți care să-și ceară dreptatea la CEDO. Dacă va fi nevoie, vom organiza proteste în fața ambasadei ruse de la Chișinău, pentru a-i obliga să-și onoreze obligațiunile.

– S-a schimbat cumva atitudinea pseudoautorităților de la Tiraspol față de dumneavoastră, după ce CEDO și-a dat verdictul?

– Da de unde! Dacă nici până în prezent Rusia nu a executat decizia CEDO, despre care atitudine putem vorbi. Cei de la Tiraspol se supun întocmai Moscovei. Dar oricât s-ar strădui ei să ponegrească școlile de limba română din zonă, noi avem valoare și ei înțeleg foarte bine acest lucru.

– Faptul că ați câștigat procesul la CEDO a fost o acțiune curajoasă, dar riscantă, totuși, din moment ce nimeni nu vă poate garanta securitatea în zonă. Care a fost reacția oficialităților de la Chișinău?

– Cu regret, nu a fost nicio reacție. Noi nu putem lupta altfel cu atitudinea Federației Ruse decât prin capacitățile noastre intelectuale. Sunt sigură, evenimentul va întra în istorie ca un act de demnitate națională. Dar ne-am fi dorit ca și conducerea de la Chișinău să aprecieze efortul nostru. Reclamanții la CEDO le sunt recunoscători avocaților Ion Manole și Alexandru Postica, reprezentanți ai Asociației „Promo-LEX”, pentru capacitățile profesionale pe care le-au demonstrat, apărându-ne interesele în fața Înaltei Curți.

– Povestiți-ne ceva despre elevii dumneavoastră…

– Avem cei mai buni elevi. Nu fiecare copil ar putea rezista presiunilor zilnice prin care trec ei, de ani de zile. După mine, ei sunt niște eroi. Printre foștii elevi, aș aminti de Veaceslav Negruța, ministrul Finanțelor, de actorii Adrian Pușca și Natalia Tomov, ziariștii Tatiana Bogdan și Andrei Stanilă, pictorul începător Tudor Lazarenco… Avem masteranzi în țară și peste hotare. Dar cea mai mare realizare a liceului nostru este că nu avem niciun absolvent de care să ne fie rușine…

– De fapt, ce ar putea face autoritățile de la Chișinău pentru ca școlile românești din zonă să nu se mai simtă nedreptățite de soartă?

– Suntem susținuți financiar de Ministerul Educației de la Chișinău, fără de care cele opt școli cu predare în limba română nu ar putea exista sub presingul regimului tiraspolean. Știu că multe lucruri nu depind de Chișinău, pentru că acest teritoriu este controlat de forțe străine, fapt constatat și în decizia CEDO. Dar există factorul uman, pe care guvernul este obligat de Constituție să-l protejeze. Cadrele didactice care activează în aceste opt școli cu predare în limba română sunt, dacă vreți, singurii reprezentanți ai puterii legale în Transnistria. Noi trebuie să fim mai deosebiți prin tot: prin discurs, comportament, chiar și prin felul cum ne prezentăm în fața elevilor, inclusiv prin vestimentație, pentru că și aceasta face parte din arta de a-l dezarma pe adversar. Dar din anul 1995, când președintele Mircea Snegur a semnat un decret prin care ne-a dat un adaos de 30% la salariu, la noi nu s-a mai gândit nimeni. Și noi… stăm cuminți în banca noastră, deși ne facem datoria față de țară în condiții extremale, fiindu-ne zilnic pusă viața în pericol… Ca să nu mai zic că această povară stă pe umerii femeilor, deoarece din 220 de cadre didactice numai 25 sunt bărbați. Conducătorilor noștri, care în majoritate sunt bărbați, ar trebui să le fie măcar un pic jenă. Cu o lună în urmă, am înaintat guvernului, parlamentului niște propuneri care vin să protejeze, într-o măsură oarecare, oamenii care au stat și continuă să stea la straja țării. Îi voi înmâna aceste propuneri și președintelui Nicolae Timofti, poate cineva, până la urmă, se va gândi și la noi…

 

Eleonora Cercavschi

Redactor R.B.N.Press

Articol publicat pe www.timpul.md

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press