ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Compania Națională a Uraniului"

Compania Națională a Uraniului

,

Nouă strategie energetică a României va fi pusă pe masa de discuții cel târziu până în toamna acestui an, susține ministrul Energiei, Victor Grigorescu. Mixul energetic, invidiat de toată Europa, ciclul integrat în producția de energie nucleară și capacitățile instalate în producția de energie din surse regenerabile, potențialul hidrologic încă neexploatat sunt doar câteva din componentele de forță ale României, de care strategia va ține seama obligatoriu. Toate aceste domenii însă, luate la bani mărunți, nu arată tocmai atât de bine pe cât s-ar părea. Dovada că în sectorul de generare a energiei electrice, cu excepția regenerabilelor susținute de o schemă de sprijin unică în Europa, nici un investitor străin nu se grăbește să vină de 25 de ani încoace. Mai mult, capacități importante sunt amenințate cu falimentul, iar statul nu are nici pe departe resursele pentru a învești în ceva nou, așa cum nu are capacitatea să salveze și ce a mai rămas informeză romaniabreakingnews.ro citând o analiză energy-center.ro

Iată o analiză a componentelor de forță ale României (energy-center.ro)

Aproape jumătate din industria regenerabilelor este amenințată cu falimentul, după cum susțin patronatele din domeniu. Și asta nu pentru că s-a așternut iarna polară peste România, ci pentru simplu fapt că legislația, măsurile administrative au întors toate planurile de afaceri pe dos. În același timp, factorul de echilibru în sistemul energetic național, atunci când producția de energie verde se reduce drastic, adică energia hidro, concurează pe piața liberă cu orice alt producător dintr-o poziție evident net avantajoasă.

Hidroelectrica nu mai reprezintă demult elementul de stabilitate al sistemului, acest lucru fiind împins sistematic înspre producătorii de energie pe bază de combustibili fosili (cărbunele), respectiv producătorii pe hidrocarburi.

Producătorii pe cărbune scot România din impas în situații de vârf de consum (se întâmplă și vară când e secetă și iarna când e ger), dar stau să dea faliment din moment în moment.

Ciclul integrat al producției de energie nucleară, care ne dă motive să credem în realizarea unităților 3 și 4 de la Cernavodă – valabil din ce în ce mai mult în teorie și amenințat în practică!

Apă grea. Nici acest ciclu integrat nu mai este ceea ce a fost.

Concret, producția de apă grea de la Regia de Activități Nucleare a fost eliminată total prin intrarea în insolventă a acestei regii. Avem apă grea pentru reactoarele 3 și 4, atenție, în cazul în care respectăm doar primul ciclu de viață al acestora (circa 30-40 de ani). Dacă intenționam să prelungim acest ciclu, așa cum se întâmplă în cazul reactoarelor unu și doi, la revedere apă grea românească.

Singura exploatare de uraniu din România, cea de la Crucea-Suceava este pe punctul de a se închide.

Compania Națională a Uraniului stă pe un butoi de pulbere (apropo de activitatea de minerit din România). Oricum, din rezervele de la Crucea s-ar putea asigura în cel mai bun caz uraniu pentru funcționarea reactoarelor unu și doi, nicidecum pentru trei și patru. Să nu uităm însă că în proiectul de continuare a programului nuclear, uraniu și apă grea sunt considerate ca valori ce intră în componența proiectului reactoarelor trei și patru. Situația putea fi ameliorată însă dacă statul român ar fi avut o elementară viziune de-a lungul ultimilor 25 de ani. Conform specialiștilor, România ar dispune încă de rezerve de uraniu (până să ne jefuiască rușii eram primii în Europa) în zona munților Orientali, mai precis la Tulgheș. Acolo sunt însă ungurii cei care se împotrivesc cu înverșunare deschiderii exploatării. Dar, trecând peste voința lor, ar fi necesar să precizăm că exploatarea de acolo ar costa statul român vreo 200 de milioane de dolari. De unde acești bani?

Unde-i ciclul integrat al energeticii nucleare românești, în aceste condiții?

Și care sunt avantajele de care beneficiem și de care strategia energetică ar trebui să țină seama?

Răspunsul vă aparține.

Alte precizări despre energia nucleară

Până în anul 2035, capacitatea de generare de energie electrică nucleară, la nivel mondial, se estimează să crească de la 375 GWe net (la sfârșitul anului 2010) la la 540 GWe net, în cazul în care cererea va fi mai scăzută și la 746 GWe net, în cazul în care cererea va fi mai mare, creșteri de 44% și 99%, respectiv. În consecință, cerințele de uraniu sunt proiectate să crească de la 63. 875 tone de uraniu metalic (TU), la sfârșitul anului 2010, la niveluri situate între 98. 000 și 136. 000 tone, până în 2035.

Deși resursele disponibile sunt ample, cererea proiectată va necesita investiții oportune în instalații de producție de uraniu. Acest lucru se datorează faptului că sunt necesari câțiva ani, chiar zeci, pentru a dezvolta facilități care să realizeze uraniu rafinat gata pentru producția de combustibil nuclear.

În timp ce situația cererii și a ofertei este analizată din perspectiva tehnologiilor utilizate în prezent, desfășurarea de reactoare avansate și tehnologii de ciclul combustibilului pot, de asemenea, afecta pozitiv disponibilitatea pe termen lung a uraniului și extinderea orizontului de timp al bazei de resurse definite în prezent.

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

Intenția Nuclearelectrica de a absorbi Compania Națională a Uraniului, unicul furnizor de uraniu al reactoarelor de la Cernavodă, este în sfârșit o mișcare logică în neîntrerupta sfâșiere a țesutului industrial, energetic și de transport al României din ultimii 25 de ani.

În numele unor concepte de manual, cea mai mare parte a lanțurilor de valoare din România au fost sparte, fiind create companii independente care ar fi trebuit, conform unei  intenții corecte, să intre în competiție și astfel produsele și serviciile să fie de calitate mai bună și mai ieftine. Teoretic, pentru trei producători de covrigi de pe o stradă este aplicabil.

Însă pentru 90% din lanțurile valorice industriale, în care de multe ori cumpărătorul și furnizorul sunt unici determinați în cazul unui anumit produs, împărțirea nu a avut niciun rost și mai mult a slăbit economia pentru că a oprit resursa financiară în bazinul mai mare, cu mai multă putere de negociere, dar cu rezultate pe termen scurt.

Exact ca și cum proprietarii unei păstrăvării ar fi complet dezinteresați de faptul că în amonte, la zece kilometri, izvoarele pârâurilor care le alimentează bazinele se colmatează.  Ei știu că au apă în bazine, le vin banii din vânzarea păstrăvilor, dar nu-și dau seama că fără să investească o parte din câștiguri în menținerea în funcțiune a izvoarelor, afacerea se va opri.

Anomaliile au fost atât de mari încât în România s-au făcut societăți comerciale care să dețină izvoarele în proprietate, o altă societate care deține pârâul și o alta care administrează bazinele.

Spre exemplu, ce minte a avut cel care a separat Compania Națională a Uraniului, UNICUL furnizor de uraniu al reactoarelor de la Cernavodă, de Nuclearelectrica în momentul în care s-au spart companiile din energie?

Nu mai vorbim de faptul că numai România are dintre toate țările din Uniunea Europeană companii separate de producție de electricitate pe tip de resurse folosite: hidro, cărbune, nuclear.

Dar care a fost rațiunea să rupi acest lanț între Nuclearelectrica și izvorul său de uraniu? Compania Națională a Uraniului deține mina de la Crucea, din județul Suceava, singura mină de uraniu din țară aflată în exploatare de 30 de ani. Rezervele de la Crucea sunt pe terminate, iar intenția este de a se deschide o nouă mină în județul Neamț, pentru care este necesară o investiție de 400 de milioane de lei.

De unde să aibă Compania Națională a Uraniului (CNU), cu afaceri de 139 de milioane de lei și un profit de 7 milioane de lei în 2013, resurse să investească în deschiderea unei noi exploatări? Aici, manualul de economie ar spune că nu are sens o astfel de investiție. Și mâine Nuclearelectrica va fi nevoită să cumpere uraniu din străinătate.

Cum de altfel i s-a și oferit la începutul acestui an –  cu argumentul că ar fi mai ieftin – și ministerul energiei a trebuit să intervină să ceară CNU micșorarea prețului pentru ca Nuclearelectrica, firma care nu mai face ce vrea de când a intrat Fondul Proprietatea în acționariat, să cumpere în continuare uraniu din România!

Când toate țările care produc energie electrică din resurse nucleare, doar 31 în toată lumea, sunt înnebunite să controleze întreg ciclul nuclear, noi dăm cu piciorul independenței producției de energie nucleară în numele unor iluzii.

Minereul de uraniu extras din mină este prelucrat la uzina Companiei Naționale a Uraniului din Brașov care produce pulbere de dioxid de uraniu. Aceasta la rândul său este achiziționată de fabrica de combustibil nuclear de la Mioveni care alimentează centrala electrică de la Cernavodă.

Fabrica de la Mioveni (cum o fi scăpat ?) este deținută de Nuclearelectrica. Dar treaba nu va fi terminată odată cu achiziția sursei de uraniu. Rămâne ca Nuclearelectrica să absoarbă și fabrica de apă-grea Romag-Prod de la Drobeta-Turnu Severin, cel mai mare producător de apă grea din lume. Într-un mod incredibil, de neînțeles, regia de apă-grea de la Drobeta-Turnu Severin este în insolvență.

În al Doilea Război Mondial, aliații au subminat prin acțiuni de sabotaj în Norvegia capacitatea Germaniei de a obține apă-grea, iar în România o astfel de comoară tehnologică ajunge în insolvență!

Zeci de ani de eforturi ale cercetătorilor, proiectanților, constructorilor de echipamente și instalații au adus această fabrică la capacitatea de a produce 360 de tone de apă-grea de cea mai bună calitate.

Oare noi trăim într-o țară în care a vrut cineva cu tot dinadinsul să ne lase fără posibilitatea de a produce noi înșine ceea ce avem nevoie pentru a obține energie nucleară?

Pentru că numai o astfel de activitate de distrugere deliberată a lanțului valoric integrat de producție într-unul dintre sectoarele strategice ale economiei românești putea avea acest rezultat. Unde a fost Ministerul Economiei, unde au fost responsabilii cu siguranța națională în această perioadă? Că avem șapte servicii secrete cu zeci de mii de angajați în total.

Exemplul destrămării producției integrate de energie nucleară este replicat în sute de lanțuri valorice din economie. Exportăm minereu de cupru care se întoarce în cabluri pe care le asamblează muncitori în Transilvania cu 800 de lei salariu lunar,  în curând vom exporta gaz pentru că producția de îngrășăminte chimice și cea de medicamente sunt lovite deliberat și desființate, exportăm cereale și importăm produse de panificație, exportăm porumb și importăm carne de porc din Olanda.

O imagine a dezintegrării halucinante a unui lanț valoric de mare complexitate este închiderea Arpechim de către OMV Petrom, rafinărie care furniza etilenă printr-o conductă subterană pentru Oltchim, care la rândul său o transforma în PVC. Vin tot felul de „experți“ în economie să ne spună că există vreun sens în demolarea rafinăriilor și a combinatelor petrochimice. Unii nu pricep, iar alții care pricep sunt cel mai probabil plătiți din străinătate să susțină aceste aberații, iar cei care ar trebui să-i dea în vileag nu-și fac treaba sau sunt la rândul lor trădători.

Dacă mai există cineva care vrea ca totuși România să funcționeze economic de acum încolo, prima sa grijă ar fi să identifice lanțurile valorice care au mai rămas în picioare, să sprijine recrearea celor care mai există și să creeze altele.

Aici nu există ideologie, ci există doar asumare a unei misiuni: ieșirea din stadiul de subdezvoltare a economiei românești.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.08.2014 și preluat de R.B.N. Press la 23 sept.2014.

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press