Semnal! Misiunea nr. 1 pentru cine mai crede încă în economia românească: refacerea lanțurilor de valoare

Intenția Nuclearelectrica de a absorbi Compania Națională a Uraniului, unicul furnizor de uraniu al reactoarelor de la Cernavodă, este în sfârșit o mișcare logică în neîntrerupta sfâșiere a țesutului industrial, energetic și de transport al României din ultimii 25 de ani.

În numele unor concepte de manual, cea mai mare parte a lanțurilor de valoare din România au fost sparte, fiind create companii independente care ar fi trebuit, conform unei  intenții corecte, să intre în competiție și astfel produsele și serviciile să fie de calitate mai bună și mai ieftine. Teoretic, pentru trei producători de covrigi de pe o stradă este aplicabil.

Însă pentru 90% din lanțurile valorice industriale, în care de multe ori cumpărătorul și furnizorul sunt unici determinați în cazul unui anumit produs, împărțirea nu a avut niciun rost și mai mult a slăbit economia pentru că a oprit resursa financiară în bazinul mai mare, cu mai multă putere de negociere, dar cu rezultate pe termen scurt.

Exact ca și cum proprietarii unei păstrăvării ar fi complet dezinteresați de faptul că în amonte, la zece kilometri, izvoarele pârâurilor care le alimentează bazinele se colmatează.  Ei știu că au apă în bazine, le vin banii din vânzarea păstrăvilor, dar nu-și dau seama că fără să investească o parte din câștiguri în menținerea în funcțiune a izvoarelor, afacerea se va opri.

Anomaliile au fost atât de mari încât în România s-au făcut societăți comerciale care să dețină izvoarele în proprietate, o altă societate care deține pârâul și o alta care administrează bazinele.

Spre exemplu, ce minte a avut cel care a separat Compania Națională a Uraniului, UNICUL furnizor de uraniu al reactoarelor de la Cernavodă, de Nuclearelectrica în momentul în care s-au spart companiile din energie?

Nu mai vorbim de faptul că numai România are dintre toate țările din Uniunea Europeană companii separate de producție de electricitate pe tip de resurse folosite: hidro, cărbune, nuclear.

Dar care a fost rațiunea să rupi acest lanț între Nuclearelectrica și izvorul său de uraniu? Compania Națională a Uraniului deține mina de la Crucea, din județul Suceava, singura mină de uraniu din țară aflată în exploatare de 30 de ani. Rezervele de la Crucea sunt pe terminate, iar intenția este de a se deschide o nouă mină în județul Neamț, pentru care este necesară o investiție de 400 de milioane de lei.

De unde să aibă Compania Națională a Uraniului (CNU), cu afaceri de 139 de milioane de lei și un profit de 7 milioane de lei în 2013, resurse să investească în deschiderea unei noi exploatări? Aici, manualul de economie ar spune că nu are sens o astfel de investiție. Și mâine Nuclearelectrica va fi nevoită să cumpere uraniu din străinătate.

Cum de altfel i s-a și oferit la începutul acestui an –  cu argumentul că ar fi mai ieftin – și ministerul energiei a trebuit să intervină să ceară CNU micșorarea prețului pentru ca Nuclearelectrica, firma care nu mai face ce vrea de când a intrat Fondul Proprietatea în acționariat, să cumpere în continuare uraniu din România!

Când toate țările care produc energie electrică din resurse nucleare, doar 31 în toată lumea, sunt înnebunite să controleze întreg ciclul nuclear, noi dăm cu piciorul independenței producției de energie nucleară în numele unor iluzii.

Minereul de uraniu extras din mină este prelucrat la uzina Companiei Naționale a Uraniului din Brașov care produce pulbere de dioxid de uraniu. Aceasta la rândul său este achiziționată de fabrica de combustibil nuclear de la Mioveni care alimentează centrala electrică de la Cernavodă.

Fabrica de la Mioveni (cum o fi scăpat ?) este deținută de Nuclearelectrica. Dar treaba nu va fi terminată odată cu achiziția sursei de uraniu. Rămâne ca Nuclearelectrica să absoarbă și fabrica de apă-grea Romag-Prod de la Drobeta-Turnu Severin, cel mai mare producător de apă grea din lume. Într-un mod incredibil, de neînțeles, regia de apă-grea de la Drobeta-Turnu Severin este în insolvență.

În al Doilea Război Mondial, aliații au subminat prin acțiuni de sabotaj în Norvegia capacitatea Germaniei de a obține apă-grea, iar în România o astfel de comoară tehnologică ajunge în insolvență!

Zeci de ani de eforturi ale cercetătorilor, proiectanților, constructorilor de echipamente și instalații au adus această fabrică la capacitatea de a produce 360 de tone de apă-grea de cea mai bună calitate.

Oare noi trăim într-o țară în care a vrut cineva cu tot dinadinsul să ne lase fără posibilitatea de a produce noi înșine ceea ce avem nevoie pentru a obține energie nucleară?

Pentru că numai o astfel de activitate de distrugere deliberată a lanțului valoric integrat de producție într-unul dintre sectoarele strategice ale economiei românești putea avea acest rezultat. Unde a fost Ministerul Economiei, unde au fost responsabilii cu siguranța națională în această perioadă? Că avem șapte servicii secrete cu zeci de mii de angajați în total.

Exemplul destrămării producției integrate de energie nucleară este replicat în sute de lanțuri valorice din economie. Exportăm minereu de cupru care se întoarce în cabluri pe care le asamblează muncitori în Transilvania cu 800 de lei salariu lunar,  în curând vom exporta gaz pentru că producția de îngrășăminte chimice și cea de medicamente sunt lovite deliberat și desființate, exportăm cereale și importăm produse de panificație, exportăm porumb și importăm carne de porc din Olanda.

O imagine a dezintegrării halucinante a unui lanț valoric de mare complexitate este închiderea Arpechim de către OMV Petrom, rafinărie care furniza etilenă printr-o conductă subterană pentru Oltchim, care la rândul său o transforma în PVC. Vin tot felul de „experți“ în economie să ne spună că există vreun sens în demolarea rafinăriilor și a combinatelor petrochimice. Unii nu pricep, iar alții care pricep sunt cel mai probabil plătiți din străinătate să susțină aceste aberații, iar cei care ar trebui să-i dea în vileag nu-și fac treaba sau sunt la rândul lor trădători.

Dacă mai există cineva care vrea ca totuși România să funcționeze economic de acum încolo, prima sa grijă ar fi să identifice lanțurile valorice care au mai rămas în picioare, să sprijine recrearea celor care mai există și să creeze altele.

Aici nu există ideologie, ci există doar asumare a unei misiuni: ieșirea din stadiul de subdezvoltare a economiei românești.