,
Frumoasa Scoție a scăpat… Dar ce va fi cu România?
Scoția văzută prin retrovizorul românesc
Frumoasa Scoție a scăpat, in extremis, de soarta pe care i-o rezervase un demagog de marcă din categoria celor mai talentați și periculoși populiști naționaliști de stânga din istorie. Dar ce va fi cu România?
Libertatea ei continuă să fie în pericol mare.
Tom Gallagher l-a comparat, aparent exagerat și frivol, în fapt pe drept cuvânt, pe șeful partidei naționaliste scoțiene, Alex Salmond, cu Gheorghe Gheorghiu-Dej.
[quote_right] Liderul miscarii secesioniste din Scotia, Alex Salmond, a anuntat vineri ca demisioneaza din postul de premier si din fruntea Partidului National Scotian SNP, la cateva ore dupa infrangerea in referendumul de independenta, scrie AFP. [/quote_right]
Altora, premierul și liderul naționalist scoțian le-ar putea aminti de Juan Peron, de Fidel Castro, de Ion Iliescu. Au existat în istorie destui mari ispititori care și-au rătăcit popoarele, le-au indus în eroare agitându-le spectrul grandorii naționale, pentru ca, într-un final apoteotic, după ce mișcările sau regimurile lor au acaparat puterea și au abuzat de ea, să le nenorocească.
Vladimir Putin ar putea fi actualul caz în speță. Lukașenko, Tayyip Recep Erdogan și emulii lor pe cale de a se înmulți pretutindeni, sunt altele. Mie personal, premierul scoțian îmi amintește de omologul său român. Victor Ponta n-a ezitat să-și atace rivalii politici, jucând cartea naționalisto-ortodoxistă. Mai nou, dă semne să instrumentalizeze și cauza unionistă, pe care a descoperit-o tardiv și, ca atare, probabil, demagogic, ca unealtă numai bună spre a-și atrage de partea sa un segment al electoratului de dreapta și a-și satisface, astfel, ambițiile de putere totală .
Că scoțienii au rezistat tentației promisiunilor imposibil de onorat ale demagogului din Edinburgh se datorează nu în ultimul rând maturității lor politice, extrase din cele aproximativ trei secole de libertate și pluralism de care au beneficiat alături de englezi, părinții democrației moderne.
În pofida acestei îndelungate experiențe democratice, naționaliștii de stânga ai lui Salmond n-au ezitat să se folosească în campania electorală de instrumentele violenței și intimidării, la care în trecut au recurs, în mod tipic, organizații extremiste. Metode similare au utilizat în lupta politică și legionarii și comuniștii și postcomuniștii români, în anii 20-30, după 1945 și după 1990, în epoca mineriadelor românești.
Chiar dacă în Scoția n-au ieșit ortacii în masă, să devasteze, manipulați de securiști, orașele britanice și să le supună populația unei terori de tip cambogian, omorându-le sălbatic studenții, intelectualii „cu barbă” și „ochelari”, naționaliștii locali n-au fost, în mod cert, uși de biserică. Scoțienii din tabăra lui Salmond s-au dedat fără jenă exploziilor de ură naționalistă, vandalizărilor de automobile și de pancarte, precum și tentativelor masive de intimidare a partizanilor menținerii intacte a Mari Britanii.
Premierul Alex Salmond, șeful Partidului Național Scoțian
S-a spus că, dacă partida pro-independență s-ar fi impus, iar Regatul Unit s-ar fi destrămat, premierul londonez David Cameron ar fi fost silit să demisioneze instantaneu. Pe bună dreptate. Nu e însă clar deloc de ce acum, după ce liderul naționalist de la Edinburgh a pierdut, propria sa națiune i-a dezavuat dezinformările cu un scor net mai convingător decât anticipaseră sociologii, iar Marea Britanie a refuzat să devină Britania Mică, nu e obligat să facă același lucru Alex Salmond?
Și mai alarmante sunt însă alte întrebări. Românii n-au fost alături de englezi în ultimele trei secole. Au icnit din greu sub povara unor imperii precum cel rusesc, ori otoman. Dacă naționalismul a făcut ravagii într-o democrație model, ca a Marii Britanii, luându-le mințile unor cetățeni cărora le merge de fapt excelent și nu-i chinuie șomajul, fiind simultan și bine informați și obișnuiți, din principiu, cu o educație și-o atmosferă lucide și raționale, oare ce efecte va avea aiurea?
Ce consecințe va avea oare la catalani? Ce impact ar putea avea în rândul oamenilor vizați de iredentiștii unguri și de fasciștii ruși? Dacă naționaliștii scoțieni s-au dedat violențelor și unei campanii de intimidări, mulți arătându-se, în special în rețele sociale, extrem de ușor de manipulat, oare ce nu va fi posibil, de acum încolo, în fosta Europă comunizată?
Oare ce nu va fi posibil, sub un eventual președinte Ponta, într-o Românie anemiată de inexistența unei prese cu adevărat libere, după decenii de propagandă extremistă și populistă gen antene, de corupție galopantă, de tergiversare a reformelor, de baronizare și mafiotizare a clasei politice? Or, din interiorul ei, un ins, membru al PSD, a cerut incendierea României, fără să fi fost chemat la ordine și pedepsit exemplar de liderul său de partid! Care, vai, candidează la șefia statului, în ciuda incompetenței și imoralității afișate plenar de guvernele din subordinea sa în ultimii doi ani și jumătate!
S-a spus că în Scoția a pierdut naționalismul, dar a învins democrația. Perfect adevărat. Dar victoria ei s-a produs in extremis, într-un stat de drept funcțional. Oare ce soartă va avea asediata democrație românească? Ce destin o așteaptă dacă apărătorii ei nu vor reuși să se organizeze și să se mobilizeze exemplar în următoarele săptămâni, spre a demonta campaniile diversioniste, manipulările naționaliste, fundamentaliste, pseudo-ecologiste? Și dacă nu vor izbuti să-și depășească disensiunile interne, din pricina cărora preferă, în continuare, culmea, să se atace reciproc, decât să lupte contra adversarului comun și a unei catastrofe previzibile?
Sursa: DW
