ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "masacrul romanilor"

masacrul romanilor

,

 Regiunea Cernăuți – Ucraina 1 Aprilie 2014

Material Foto-Video de la Chernivtsinews.com

Fanata_Alba_1_Aprilie_2014 (7)

Fanata_Alba_1_Aprilie_2014 (10)

Fanata_Alba_1_Aprilie_2014 (4)

Fanata_Alba_1_Aprilie_2014 (9)

Fanata_Alba_1_Aprilie_2014 (8)

Fanata_Alba_1_Aprilie_2014 (6)

Fanata_Alba_1_Aprilie_2014 (5)

La 1 aprilie s-au împlinit 73 de ani de la una din cele mai mari tragedii din istoria neamului românesc – masacrul de la Fântâna Albă, unul dintre cele mai groaznice momente ale istoriei. Românii din Nordul Bucovinei au venit în apropierea Mănăstirii de la Fântâna Albă, în Poiana Varnița, pentru a-i comemora pe cei peste 3.000 de români bucovineni care au fost uciși de soldații sovietici în Duminica Paștelui din 1941 doar pentru simpla dorință de a se retrage în România.

Asta după ce pe 28 iunie 1940, ca urmare a unui ultimatum adresat României de către Uniunea Sovietică, statul român a evacuate administrația civilă și militară și s-a retras din Basarabia și din partea nordică a Bucovinei, iar trupele Armatei Roșii au ocupat imediat teritoriul.

Imediat, în haosul creat, sute de familii românești au încercat să treacă în Bucovina liberă de sovietici, dar s-au lovit de refuzul noii autorități de la Moscova, care a dat ordin ca oricine se apropie de granița proaspăt trasată să fie executat. Așa că, în noiembrie 1940, 40 de familii din Suceveni, alte câteva sute din Ostrița, Horecea, Șirăuți, Cotul Ostriței sau Buda au fost surprinse și decimate cu rafale de mitralieră de către soldații sovietici, supraviețuitorii și familiile acestora fiind declarați trădători de țară și ulterior deportați în Siberia.
Dar sovieticii nu s-au oprit aici. În primăvara lui 1941, serviciile secrete au propagat în rândul populației române din Nordul Bucovinei că, pentru o scurtă perioadă de timp, trecerea graniței cu România este un lucru acceptat de autorități. Încrezători, românii bucovineni s-au constituit într-un grup masiv, de peste 3000 de persoane, și pe 1 aprilie 1941 s-au îndreptat spre frontier URSS cu România.

Pentru a dovedi caracterul pașnic al demersului lor au arborat în fruntea coloanei un drapel alb, icoane și cruci de brad. La 3 kilometri de frontier, în locul numit Poiana Varnița, grănicerii bolșevicii au somat coloana să stea în loc, dar grupul de români a ignorat ordinul și a mers mai departe, moment în care s-a declanșat iadul: sovieticii – echipați cu mitraliere performante – au început să tragă în plin, secerând laolaltă copii, femei și bătrâni. Cei care au scăpat cu răni, au fost legați de cai și târâți într-un loc unde fuseseră săpate dinainte cinci gropi comune, mulți dintre ei fiind îngropați de vii. Alții au fost torturați zile în șir, apoi uciși și aruncați tot într-o groapă comună. “În acele gropi, pământul s-a mișcat apoi două zile, până ce toți românii aruncați acolo și-au dat și ultima suflare”, povestesc în cărțile document dedicate acestui genocid foarte puținii supraviețuitori, deportați și ei în Siberia. Iar autoritățile de la Moscova au declarat că a fost vorba doar de un incident minor, în care ”un grup de 20 de persoane a încercat să treacă fraudulos granița”.

În anul acesta, sute de români din nordul Bucovinei, dar și din România s-au adunat pe valea Plângerii pentru a păstra un minut de reculegere în memoria martirilor neamului. Au fost prezenți autoritățile locale, deputatul poporului în Rada Supremă a Ucrainei, dl. Ion Popescu, un sobor de preoți împreună cu enoriașii din localitățile învecinate, lideri ai asociațiilor culturale, profesori, elevi, martori ai acelor vremuri, rudele celor secerați de gloanțe. O delegație specială din România. Din păcate, n-au fost prezenți membri ai Departamentului pentru Românii de Pretutindeni de la București, dar au fost membri ai Consulatului General al României la Cernăuți.

Consulul General al României la Cernăuți, Eleonora Moldovan, fiin prezentă la comemorările din Poiana Varnița, a menționat că în memoria victimelor de atunci, 1 aprilie a fost decretată “Ziua Națională în memoria românilor victime ale masacrelor, deportărilor, foametei și altor forme de represiune organizate de regimul sovietic în Bucovina, Ținutul Herței și Basarabia” de către Parlamentul României, prin Legea nr. 68/10 mai 2011.

După declararea independenței Ucrainei, în apropierea Mănăstiriide la Fântâna Albă din Nordul Bucovinei, a fost ridicată a troiță-monument, piedică în calea uitării și reper pentru eternitate a sacrificiului făcut de 3000 de români nevinovați.

Cuprins de emoții, Președintele Organizației “Golgota” din Regiunea Cernăuți, Ilie Popescu, la comemorările de la Fântâna Albă a mărturisit următoarele: 

“Tata a fost arestat în 1941, nu departe de Fântâna Albă. Când a văzut că se trage cu mitralierele a fugit, dar n-a fugit departe, că la un moment dat grănicerii l-au prins. Și l-au dus la Hliboca, l-au aruncat, l-or bătut, l-or mai chinuit cât l-or mai chinuit.. Au fost prinși 22 de persoane care s-au considerat că au organizat Revoluția pe malurile Siretului și pe tata. El era primul pe listă, primul, chipurile că a condus revoluția din 41. Eu până azi nu cred că a fost așa ceva….

Cu toate acestea, din an în an ce trece, tot mai puțini români vin la comemorările acelor tragice evenimente de la Fântâna Albă.

George Bodnăraș / Chernivtsinews.com via R.B.N.Press

București aprilie 2014: Manifestări întru NEUITARE… În MEMORIA românilor – Eroi Martiri victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic

,

Lunca Prutului„În noaptea de 6/7 Februarie 1941 aproape 400 de țărani, în majoritate tineri, din satele: Coteni, Buda, Boian, Ostrița Herței, Horecea Mănăstirii, Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia, Mahala (toate situate în raioanele Herța și Noua Suliță) au încercat să treacă Prutul înghețat, prin nămeți și pe un viscol năprasnic. Fiind vânduți de cozile de topor ale satelor, au fost așteptați de grănicerii ruși care i-au măcelărit. Numai 57 au reușit să ajungă în România. Sutele de morți au fost aruncați în trei gropi comune din albia Prutului. Ceva scăpați și câțiva răniți au fost arestați și duși la Cernăuți unde au fost împușcați pe 13 Iunie 1941 și zac în cimitirul militar al orașului. În Iulie 1941 a fost descoperită numai una dintre cele trei gropi comune cu 107 cadavre, celelalte două fiind luate de viiturile Prutului. Printre martirii de la Lunca se regăsesc numele : Apetre Dumitru, Conovaru V. Mihai, Mironescu Toader…

În singura groapă comună descoperită au fost aruncate și acoperite cu pământ majoritatea victimelor, martiri din comuna Mahala, raionul Noua-Suliță. După decenii, resturile lumești ale românilor au fost dezgropate, aduse acasă de către rude și îngropate după datina creștină în cimitirul din sat. De atunci, la fiecare început de primăvară, rudele, prietenii și intelectualitatea bucovineană se adună pentru a-i pomeni pe cei omorâți fără vină în localitatea Lunca și a nu se uita despre rana adâncă ce continuă să sângereze în inimile românilor din nordul Bucovinei, o rană care nu va putea fi vindecată niciodată…”

CEI  CARE  UITĂ ISTORIA,  RISCĂ  SĂ  O  REPETE…

Sângerează în doliu Ucraina, lacrimile durerii se revarsă din inimile tuturor iubitorilor de Neam și Țară, Adevăr, Dreptate și Libertate. Suntem alături de tristețea lor cu inima zdrobită, fiindcă  nu am uitat ce înseamnă sânge și moarte, deznădejde și despărțire. Deși de la acele momente tragice pentru românii din nordul Bucovinei au trecut peste șapte  decenii, ele ne urmăresc cu un nou coșmar, dezlănțuit tot de un regim criminal. Duminica precedentă, când întreg Cernăuțiul, întreaga Bucovină își lua rămas bun, petrecându-l în ultimul său drum pe eroul național Oleksandr ȘCERBANIUK, împușcat pe EuroMaidanul din Kyiv, la Mahala, raionul Noua Suliță,  clopotele durerii au bătut în unison cu cele din întreaga Ucraină, întru pomenirea EROILOR ce străjuiesc  altarele de jertfă ale Neamului, SFINȚILOR  MARTIRI, dornici de libertate, celor răpuși de gloanțele mitralierelor călăilor sovietici în Lunca Prutului, în noaptea de 6 spre 7 februarie 1941.

Durerea nealinată a fraților noștri ucraineni se contopește în aceste zile de după sângeroasa săptămână cu tristețile  și rănile deschise, atât de vii ce dor și sângerează în inimile românilor băștinași din nordul Bucovinei, iar martirii, care își dorm somnul de veci sub cele 38 de cruci albe ca însăși puritatea sufletelor sfinților ce mențin liniștea și dăinuirea neamului românesc prin jertfire,  ca și eroii din  „Suta Sfântă”  a Maidanului, au fost puși în fața unei dileme – să moară luptând pentru Țară și Libertate sau să renunțe la o parte din propria lor ființă, în schimbul unei  existențe umilitoare. Și ei, la fel ca și patrioții de pe EuroMaidan,  nu și-au trădat idealurile naționale, au ales Libertatea.

Au pornit spre ea tot în februarie, cu 73 de ani în urmă, când, nemaiputând suporta jugul stalinist, au dorit să trăiască liberi și cu demnitate națională în Țara lor de obârșie – România, însă au fost trădați, astfel tributul măhălenilor la altarul iubirii de Neam  a fost plătit cu sânge nevinovat. Păcatul trădării nu l-a spălat nici apele Prutului, clocotind de sângele fierbinte al înflăcăraților patrioți. Din cele 400 de persoane din Mahala și satele învecinate, majoritatea bărbați voinici și femei, în vârstă de 30-40 de ani, tineri de 17-20 de ani, au supraviețuit masacrului vreo 40 de oameni, care apoi au fost deportați, împreună cu familiile și rudele în Siberia,  Kazahstan, Karelia, duși cu forța la munci silnice în lagărele morții de pe țărmurile lacului Onega.

 Ca și acum, mintea noastră refuză parcă să creadă că astfel de crime oribile sunt cu putință. Ecoul masacrului de la Lunca e viu în inimile și conștiința măhălenilor. Or, eroii neamului trăiesc în sufletele consătenilor grație primăresei Elena Nandriș, preoților celor trei biserici din sat, care le păstrează mereu vie memoria. Oficiat de preotul Gheorghe Moroz, parastasul de veșnică pomenire  a înălțat spre ceruri gloria eroilor martirizați și prin cântecele coriștilor, dirijați de preoteasa Maria, și prin imnurile de slavă, cântate cu suflet de Elena Petriuc și Ana Hostiuc, care ne-au convins: „Cât avem o țară sfântă/ Și un nai care mai cântă,/Cât există ceva sfânt,/ Vom trăi pe-acest pământ”. Aprinse de tinerele din localitate la crucile de pe aleea eroilor din cimitir, lacrimile de ceară au plâns, adunând picătură cu picătură în veșnicia neuitării.

O lumânare au aprins, prin evocările lor, în memoria eroilor neamului ce s-au sacrificat în numele Patriei, dnii Edmond Neagoe, consul la Consulatul General al României la Cernăuți, profesorii Constantin Moroșanu din Darabani, președintele Asociației „Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herța”, vicepreședintele Vasile Adăscăliței din Dorohoi, promițând să organizeze o excursie la mănăstirile din județul Suceava pentru un grup de 14 măhăleni și îndemnându-ne să ne păstrăm limba strămoșilor, să ne iubim Neamul, amintindu-ne că cei care uită istoria, riscă să o repete. Octavian Bivolaru, președintele Societății „Golgota” din Ucraina, care e prezent la toate manifestările, organizate la Mahala în memoria martirilor neamului, a evocat  tragedia românilor înstrăinați de Țară, în deosebi masacrul de la Lunca, unde cei secerați de mitralierele grănicerilor sovietici au fost îngropați în patru gropi comune, jertfindu-și tinerețea, ca și eroii de pe Maidan, pentru o viață mai bună, pentru Libertate.

Cu tristețea durerii de-o seamă, cu inimile înlăcrimate, mahalencele Rahira Spânu și Veronica Burcovsca își amintesc mereu de rudele lor – Aurel și Gheorghe Spânu, care au căzut cosiți de gloanțele grănicerilor bolșevici la Lunca. Aurel avea 21 de ani, iar mezinul Gheorghe – 17. Din această cauză, fiind considerați „dușmani ai poporului,” părinții lor – mama Frosina și tatăl Florea, împreună cu fiica Maria, au fost deportați în Siberia, suportând toate urgiile staliniste, la baștină întorcându-se doar părinții, căci fiica, murind de foame și ger, a rămas să zacă în neagră străinătate, fără mormânt și cruce la căpătâi.

Profesoara de istorie Ana Hostiuc, cea care își instruiește discipolii în spiritul iubirii de neam și țară, respect și neuitare față de înaintași, a amintit de cele mai sângeroase pagini din istoria românilor bucovineni, de calvarul prin care au trecut consătenii după „eliberarea” ținutului de iscoadele comuniste.  Cu durerile neamului în suflet,  sub impresia evenimentelor tragice de ultimă oră din Ucraina, dna Elena Nandriș, referindu-se și la vărsările de sânge, la crimele comise de foștii guvernanți, și nu puținele lacrimi ce s-au vărsat,  e convinsă că tot răul e pedepsit de Cel de Sus, de altfel nu cădea regimul criminal al lui Ianukovyci, care și-a bătut joc de propriul popor,  exprimându-și îngrijorarea să nu vină alt regim la fel de crud și să ne calce pe noi, românii, și graiul străbun în picioare, precum a procedat cel anterior, în încheiere sensibilizând: „Aici suntem din moși strămoși și rămânem români adevărați!”

Foto -Felicia NICHITA-TOMA

Autor pentru o parte din prezentare Felicia Nichita Toma

Publicat de romaniabreakingnews.ro Surse: zorilebucovinei.comart-emis.ro,

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press