A nu se uita drama românilor deportați! “Rusaliile negre”, una din cele mai mari drame ale satului românesc.

În noaptea de 18 spre 19 iunie 1951 s-a dat startul unuia din cele mai dure proiecte de epurare socială pe care l-a inventat regimul comunist. Peste 44.000 de oameni, bărbați, femei, bătrâni și copii fără deosebire, au fost siliți atunci să-și părăsească gospodăriile din Banat sau Mehedinți și să îndure vitregia exilului în deșertul de stepă al Bărăganului.

Deportările în Bărăgan au fost o acțiune de amploare de „dislocare” întreprinsă în anii 1950 de regimul comunist din România, cu scopul de a reloca forțat în Câmpia Bărăganului populația care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de granița cu Iugoslavia, din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, în urma conflictului izbucnit între Stalinși liderul comunist de la Belgrad, Iosip Broz Tito. Spațiul de 25 km de-a lungul frontierei iugoslave se întindea între satele Beba Veche (județul Timiș) și Gruia (județul Mehedinți), acoperind un număr de 203 localități. Au fost deportate și persoane de pe insula Ada Kaleh. În 1956 deportații s-au întors la locurile lor natale.

În acea noapte (18 spre 19 iunie 1951), care a rămas în memoria bănățenilor și nu numai drept “Rusaliile negre”, 12.791 de familii din 3 județe ale României (Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți), însumând 40.230 de persoane, au fost îmbarcate în 2.656 de vagoane de tren și 6.211 de autocamioane cu destinația Bărăgan.
Unul din pretextele uneia din cele mai mari drame ale satului românesc a fost legat de asigurarea securității la granița cu Iugoslavia, în contextul răcirii relațiilor dintre regimul stalinist din România și cel comunist condus de mareșalul Iosif Broz Tito.

În contextul încordării relațiilor dintre România și Iugoslavia, exclusă în 1948 din Comintern, granița dintre cele două țări a devenit o zonă sensibilă pentru guvernul comunist de la București. Etniile prezente aici, în special în Banat, erau considerate drept „elemente cu un factor ridicat de risc”. Urmând modelul sovietic, a fost emis H.C.M. nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, modificat prin H.C.M. nr. 344 din 15 martie 1951, care reglementa parțial problema stabilirii domiciliului obligatoriu pentru unele categorii de persoane, autorizându-se în acest sens Ministerul Afacerilor Interne. În document se prevedea că:

Ministerul de Interne va putea, pe cale de decizie, să dispună mutarea din centrele aglomerate a oricăror persoane care nu-și justifică prezența în acele centre, precum și mutarea din orice localitate a celor care, prin manifestările față de poporul muncitor, dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română. Celor în cauză li se va putea stabili domiciliul obligator în orice localitate.

Această Hotărâre a Consiliului de Miniștri a creat cadrul prielnic desfășurării acțiunilor de deportare plănuite anterior. Aceasta urma să fie a doua mare deportare din istoria contemporană a României, după deportările din ianuarie 1945 când peste 70.000 de persoane, în special etnici germani, au fost deportați în Uniunea Sovietică. Spre deosebire de prima deportare, de această data s-a ales ca destinație stepa Bărăganului, o zonă subdezvoltată și foarte puțin populată. Din acest punct de vedere operațiunea coincidea cu o acțiune de colonizare a regiunii.

Planurile urmăreau, după cum s-a descoperit ulterior într-un document redactat în 1956 la Timișoara, „igienizarea Banatului” urmărea, în primul rând, curățarea etnică agermanilor, sârbilor, aromânilor. În al doilea rând se urmărea îndepărtarea a mai multor categorii sociale considerate periculoase de comuniști. Au fost vizați marii fermieri, marii proprietari de pământ, industriași, hangii sau deținători de restaurante, refugiați basarabeni (2998 de familii, adică 8477 de persoane) sau macedoneni, foști membri în forțele armate germane, cetățeni străini, rude ale refugiaților, simpatizanți ai lui Tito, persoane care colaboraseră în război cu inamicul, cadre militare, oficialități demise, rude ale contra-revoluționarilor și toți care i-au sprijinit, activiști politici și pentru drepturile cetățenești, foști oameni de afaceri cu legături în Occident, lideri ai grupării etnicilor germani.

A fost pusă în mișcare cea mai amplă acțiune de deportare din istoria contemporană a României, după deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică, întreprinsă în ianuarie 1945.

Un număr de 12791 de familii, respectiv 40320 de persoane, din 258 de localități situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia, în actualele județe Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, au fost ridicate din căminele lor și deportate în Bărăgan. Au fost duși români, germani, sârbi, bulgari, refugiați din Basarabia și Nordul Bucovinei, aromâni.

Oamenii, inclusiv femei gravide, bătrâni, bolnavi, copii mici, au fost îmbarcați în vagoane de vite și duși în Câmpia Bărăganului.

După un drum cu trenul, care a durat două săptămâni, au fost debarcați în Bărăgan, pe câmpul liber, departe de orice altă așezare omenească, și li s-a ordonat să-și ridice case. Terenul fusese parcelat cu plugul și fiecare parcelă avea un țăruș cu placă cu număr de casă. Astfel, în vara și toamna anului 1951, în regiunile Ialomița și Galați, au luat ființă 18 localități noi (prevăzute în anexa H.C.M. nr. 337/1954), care erau, în ordine alfabetică: Brateș, Bumbăcari, Dâlga, Dropia, Ezerul, Fundata, Lătești, Măzăreni, Movila Gâldăului, Olaru, Pelican, Răchitoasa, Rubla, Salcâmi, Schei, Valea Viilor, Viișoara și Zagna (în raioanele Călărași, Brăila, Călmățui, Galați, Slobozia, Lehliu și Fetești).

O statistică a capilor de familie deportați după naționalități pentru cele 18 localități de deportare din Bărăgan dădea următoarele cifre:

Cetățenii supuși deportărilor erau cuprinși în trei mari grupe.

În prima categorie intrau funcționari epurați, militari deblocați, liber-profesioniștii.

A doua categorie, cea mai numeroasă, era constituită din cetățeni originari din Basarabia și din Bucovina de Nord, din cetățeni de origine macedoneană, chiaburi, cârciumari, foști industriași sau moșieri.

Din cea de-a treia grupă făceau parte cei care avuseseră la activ o condamnare pentru o infracțiune politică sau trecerea frauduloasă a frontierei sau pentru o infracțiune de drept comun gravă, precum sabotajul economic, delapidarea sau tâlhăria.

În urma deportărilor în Bărăgan, 1.731 de deportați, printre care 175 de copii, au murit în perioada 1951-1956.

După o perioadă de provizorat și denumiri temporare, cele 18 „comune speciale“ pe care le-au format deportații în Câmpia Bărăganului s-au numit Dropia, Pelican, Ezerul, Olaru, Măzăreni, Zagna, Rubla, Schei, Bumbăcari, Brateș, Fundata, Viișoara, Dâlga, Salcâmi, Valea Viilor, Răchitoasa, Movila Gâldăului, Lătești și făceau parte din raioanele Călărași, Brăila, Călmățui, Galați, Slobozia, Lehliu și Fetești.

Conform revistei Historia, în 1956, după eliberarea deportaților, aceste comune au devenit „domicilii obligatorii“ pentru deținuții politici „recalcitranți“ care își executaseră anii de condamnare și erau trimiși aici pentru „supliment de pedeapsă“. În 1964, după grațierea generală, casele au fost demolate, pământul a fost arat și, astfel, urmele au fost șterse.

În 1990, la Timișoara a fost înființată Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan.

Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan, din Timișoara, împreună cu Asociația Foștilor Detinuți Politici, din Turnu Severin, și-au asumat printre altele și rolul de administrare a memoriei deportării prin editare de cărți, arhivare de documente, instalarea de monumente și organizarea periodică de simpozioane și comemorări.

În anul 1996, la comemorarea a 45 de ani de la deportare, Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan a ridicat Monumentul Deportării, amplasat în Parcul Justiției din Timișoara.

O altă acțiune întreprinsă de Asociația foștilor deportați în Bărăgan a fost să construiască, în incinta Muzeului Satului Bănățean din Timișoara, o replică fidelă a unei case de pământ bătut, acoperită cu paie, așa cum au fost obligați deportații să-și construiască în plin câmp. Casa este compusă din 2 încăperi – cameră de locuit și bucătărie – mobilate cu puține lucruri, asemeni cu acelea pe care oamenii dislocați peste noapte au reușit să le ia cu ei.

Surse de documentare:

• Cersipamantromanesc.wordpress.com
• ro.wikipedia.org/DeportariledinBaragan
• FrontPress.ro
• Ana Blandiana: Imitație de coșmar, 430 p, Editura du Style, București, 1995.
• Smaranda Vultur, Istorie trăită–istorie povestită: deportarea în Bărăgan : 1951-1956, 397 pagini, Editura Amarcord, 1997, ISBN 9739244238, 9789739244237
• Smaranda Vultur (coordonator): Lumi în destine – Memoria Generațiilor de început de secol din Banat, 364 p., Editura Nemira, București, 2008.
• Elena Spijavca, Munci și zile în Bărăgan, 2004 , Editura Fundația Academică Civică, ISBN 973-8214-23-8
• Rafael Mirciov, Lagărul deportării – Pagini din lagărul Bărăganului
• Mircea Rusnac, http://www.banaterra.eu/romana/rusnac-mircea-deportarea-banatenilor-baragan-1951-din-perspectiva-istorica
• Mircea Rusnac, http://www.banaterra.eu/romana/rusnac-mircea-procesul-intentat-liderilor-sarbi-%2C%2Ctitoisti%22-1950-si-implicatiile-sale
• Silvestru Ștevin, Desculț prin propriul destin, Editura Mirton, Timișoara, 2002
• Silviu Sarafolean, Deportații în Bărăgan 1951-1956
• Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Rusalii ’51 – fragmente din deportarea în Bărăgan
• Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Valentin Sămînță, Deportarea în Bărăgan – Destine, documente, reportaje
• Florica Mățău, Pași înainte… sau pași înapoi?!: copilărie deportată, 171 p. București, Editura ASE, 2012, ISBN 9786065055797
• William Totok, „Deportările în Bărăgan“, în: William Totok, Aprecieri neretușate. Eseuri, articole și interviuri 1987-1994, Editura Universității Al. I. Cuza, Iași, 1995, pp. 76-94.
• Romulus Rusan (coordonator), în colaborare cu Angela Bilcea, Ioana Boca, Andreea Cârstea, Virginia Ion: Morți fără morminte în Bărăgan (1951-1956), 184 p., Fundația Academia Civică, 2011, ISBN: 978-973-8214-62-0
• Heinrich Freihoffer, Sklaven im Bărăgan, (400 de pagini, fotografii și hărți), editura Deggendorf, 1981
• Elena Spijavca – Munci și zile în Bărăgan, Editura LiterNet, ISBN 973-7893-50-6

Publicat de România Breaking News – RBN Press / romaniabreakingnews.ro