ROMÂNIA BREAKING NEWS

Încotro, Dacia antică? de Dr. Pleurat Seidiu

SHARE
, / 694 0

Hai să ne întoarcem la realitatea de astăzi și să ne uităm de ce România ar trebui să susțină Kosova independentă și nu Serbia cu Kosova ocupată! Poziția publică a României și explicațiile date de demnitarii români nu au nimic în comun cu realitatea și nici cu interesul național român.

 

Dr. Pleurat Seidiu 

(absolvent al Universității de Medicină din Craiova, expert guvernamental, Prishtina)

 

De o vreme, cu multă atenție am urmărit reacțiile publice atât de haotice ale demnitarilor români față de Declarația de Independență a Kosovei. Acestea au fost însoțite de cele mai bizare comentarii, izvorâte din necunoașterea problemei Kosova. În rândurile de mai jos nu am cum să ocolesc nici problematica relațiilor în triunghiul balcanic româno-sârbo-albanez, de-a lungul secolelor, nici demonstrarea faptului că actuala atitudine a României nu este în interesul său național, ci dimpotrivă. Se spune că adevăratul caracter al unui popor se poate afla cel mai ușor în „vorbele poporului”. Să comparăm următoarea zicală, referitoare la ce spune un bărbat când se scoală după o zi grea de muncă. În timp ce albanezii spun „am dormit ca un miel” sau românii zic „am dormit buștean”, sârbii spun „spavao sam kao zaklan” (am dormit ca un înjunghiat în gât). De ce așa? No comment!

O politică pragmatică sau „realistă” ar trebui onorată, după spusa lui James Joyce „History […] is a nightmare from which I am trying to awake”, spusă care n-ar trebui să fie în folosința Serbiei, dar a acelor țări care încă au îndoială să recunoască sau nu noua realitate care se numește Republica Kosova. În ultima vreme au apărut foarte multe articole, în special cele „antiindependiste”, scrise de analiști români bine cunoscuți și (ne)cunoscuți, care au încercat, fiecare în modul lui, să explice poporului român apartenența sârbă sau albaneză, în aspect istoric, a Kosovei. Dar în nici unul din aceste articole analitice, ne-bazate în factografie, n-am putut vedea vreo concluzie convingătoare. Concluzia oferită ar trebui să fie simplă: Dardania antică (Kosova de astăzi) este a celor care s-au născut acolo și continuă să trăiască și să moară pentru o Kosovă mai bună. În nici un caz a acelora care au venit să jefuiască secole după secole. Poporul și analiștii români ar trebui să folosească mai mult lucrările lui Bogdan Petriceicu Hașdeu sau Nicolae Iorga, care spune că „albanezii și românii sunt veri de sânge” (vezi: conferința „Albania, ieri și azi”, 7 decembrie l934) ori Bolintineanu care afirmă că „datinile albanezilor sînt întocmai ca acelea ale aromânilor din Macedonia, care seamănă cu cele ale românilor din Principate” (vezi: „Călătorii la românii din Macedonia”), ori Tiberius Puiu (fost-consilier guvernamental, specialist și în spațiul ex-iugoslav), conform căruia destinul albanezilor kosovari este similar cu cel al românilor din Basarabia.

Nu vreau să ne mai batem cu istoria, doar aș vrea să vă prezint două concluzii a doi oameni de știință din România. Prima: este indiscutabil faptul că sârbii nu sunt autohtoni în Kosova, fiindcă, în general, slavii nu sunt autohtoni în nici o regiune din Peninsula Balcanică. În cazul particular al provinciei Kosova, aceasta a intrat în componența Serbiei relativ târziu, în secolul al XIII-lea, când a devenit centrul politic și spiritual al statului sârb. Până la sfârșitul secolului al XIV-lea, Serbia a cucerit Kosova în cadrul politicii sale expansioniste, dar provincia Kosova a căpătat o poziție simbolică în mitologia națională sârbă și iugoslavă, fiindcă acolo a stăpânit țarul Ștefan Dușan, acolo au fost ridicate cele mai importante monumente religioase sârbești și încă tot acolo s-a desfășurat eroica bătălie antiotomană din 1389 (Câmpia Mierlei – n.n.). Bătălia din 1389, care a hrănit mitul sârb al victimizării, nu a fost bătălia sârbilor pentru salvarea creștinității. Bătălia a fost purtată de o coaliție regională în care „albanezii participau în număr mare“, susține dr. Alexandru Madgearu, cercetător științific principal al Institutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară (vezi: „Originea medievală a focarelor de conflict din Peninsula Balcanică“. A doua: „Sârbii vorbesc de Kosovopolie, dar de cel din 1389, uitând de bătălia din 1448. Atunci marele luptător Iancu de Hunedoara va face o alianță cu marele strateg albanez Ghjergj Kastrioti – Skanderbeg. Despotul sârbilor Gheorghe Brancovici, în loc să se alăture celor doi, a împiedicat armata lui Skanderbeg să facă joncțiunea cu Iancu de Hunedoara, iar pe acesta l-a luat prizonier. S-a ratat astfel o ocazie de a-i alunga pe turci din Europa“, spune Gelcu Maksutovici, doctor în istorie. Iată de ce trebuie să ne întoarcem la realitatea de astăzi și să susținem ideea că România ar trebui să accepte o Kosova Indenpendentă și nu o Serbia cu un Kosovo ocupat.

 

Care este interesul național al poporului român?

Poziția publică a României și explicațiile date de unii demnitari români, în special Excelența Sa Președintele Traian Băsescu, nu au nimic în comun cu realitatea și nici cu interesul național român. Să vedem de ce.

1.Transilvania. Frica punerii unei linii de egalitate între cazul Kosova și „cazul Transilvania”. De fapt, cazul este inexistent, fiind o lozincă lansată de Rusia și Serbia. Preocuparea României de acest scenariu este numai o favoare făcută Rusiei „pierdută în spațiu și timp”. Determinarea statutului provinciei române Transilvania (unirea cu Regatul România – n.n.) s-a hotărât corect și pentru totdeauna în 1918. Aceasta nu s-a realizat prin terorizarea populației, nici prin masacre și nici printr-o politică de apartheid, ci prin plebiscit natural. Modele de teroare, genocid și etnocid sunt inima programelor folosite de secole de Serbia și Rusia asupra teritoriilor anexate de regimul țarist și bolșevic, politică susținută și de Rusia putiniană. În umbra „cazului Transilvania” se încearcă ascunderea situației aromânilor, respectiv românilor din Valea Timocului și Banatul de Vest, Transnistria și de ce nu, nordul Bucovinei și Basarabia.

2. Ideea Panslavismului. România se află în pericolul, probabil fără voința ei, de a intra în „hora” ideii de panslavism care apare în diferite forme (apărarea ortodoxiei sau proletariatului), în diferite epoci de criză a Rusiei. Românii, ca și albanezii, sunt singurele popoare non-slave în Balcani, înconjurate de slavi, lăsând pe greci pe de o parte, și ca atare au suferit destul prin fărâmițarea pământurilor străvechi. Și toate acestea în scopul creării unui super-stat slav. România și românii nu trebuie să uite epurările etnice din Banatul de Vest, din Timoc, din Bucovina și Basarabia. Îmi amintesc că eram în primele luni după Revoluția din 1989 în România. Studenții moldoveni începuseră să vină la universitățile din România și prima mea întâlnire cu ei a fost șocantă. Între ei vorbeau rusă! Nu este asta o asimilare forțată? România are forțe să spună odată pentru totdeauna că aparține civilizației europene, acuma și politic, după intrarea în UE și NATO, și nu mentalității panslaviste de dincoace de Carpați. Interesul României este Europa și nu Rusia!

3. Religia. În multe dezbateri și analize făcute de analiști și pseudoanaliști români am întâlnit termenul „albanezii musulmani”, termen care încearcă să dea caracter religios conflictului din Kosova. Politicienii și analiștii români desigur știu că în Kosova și Albania trăiește un popor care se identifică numai cu noțiunea albanez și cu nimic altceva. Acest fapt trebuie transmis poporului român. Trebuie să transmiteți faptul că acolo trăiește un popor mândru de practicarea a trei religii (crortodoxă, catolică și musulmană). Niciodată, dar niciodată, grupurile religioase albaneze n-au avut un singur conflict religios. Acest fapt ne deosebește de slavi. Cred că nu ați uitat ce au făcut sârbii fraților lor slavi din Croația și Bosnia. Au încercat și cu slovenii dar nu le a mers. Poporul român trebuie să știe că acolo, în ținuturile albaneze, trăiește un popor care, alcătuit din trei grupuri religioase, membrii lor sărbătoresc împreună și Bairamul și Crăciunul, se căsătoresc între ei și pentru țara lor luptă și mor numai sub steagul albanez. În cimitirile kosovare sunt înmormântați albanezii ambelor relșigii, și creștini și musulmani. Iar situația este cvasicomună. Puteți veni să vă convingeți! Trebuie să știți încă un fapt: în timpul genocidului din Kosova, populația slavă de religie musulmană n-a fost măcelărită de către sârbi, dar albanezii creștin-catolici da! De ce oare?!

Cred că toți suntem de acord că prin analizele ADN nu puteți afla cărei religii îi aparțineți, dar apartenența familială da. Aceste caracteristici umane datează înainte de Hristos și Mohamed. Cel puțin noi albanezii, ca descendeți ai Ilirilor, considerăm că familialii noștri sunt dacii și tracii, și nu arabii, latinii, slavii. Cred că și românii sunt de aceeași părere. Religia musulmană n-are nimic cu Kosova pentru că în caz contrar, 50 de țări islamice ar fi recunoscut Republica Kosova în primele ore ale vieții sale, ceea ce nu s-a întâmplat și nici nu se va întâmpla. Problema se pune în aspectul confruntării a două mentalități, unul  proeuropean/proamerican și altul antieuropean/antiamerican! Altfel nu se poate explica fraternitatea între Serbia, Rusia, Gadaffi, Saddam, Chavez & co. Întrebarea este: încotro, Dacia antică?! Soldații români care fac parte din coaliția antitero în Iraq și Afganistan. Armamentul acestor guerile al-Queda este livrat de ruși și sârbi ortodocși.

4. „Apărarea  ortodoxiei”. Lozincă lansată recent în unele pseudoanalize ca  un „argument” pe care România trebuie să se sprijine. Oare trebuie? NU! Și imediat se pune întrebarea: Fraților, dar bulgarii ce sunt? Sunt slavi care au recunoscut indipendența kosovară. Dar grecii, macedonenii, muntenegrenii, care sunt foarte îndoielnici față de independența Kosovei, oare nu sunt ei toți ortodocși și doi dintre ei slavi? Ei au făcut pași foarte diplomatici, cum este recunoașterea pașapoartelor noi, oferta Republicii noi să deschidă „misiune de legatură” (Grecia), chiar au început procedurile pentru recunoaștere intr-un „timp potrivit” cum spun ei. Cred că majoritatea, daca nu toți politicienii români cunosc expresia „The Third Rome” sau  „A treia Romă”.

5.Teoria relațiilor excelente româno-sârbo/iugoslave, nu prea credibilă. Ia să vedem! Din 1833, când sârbii cu sprijinul Rusiei au cucerit Valea Timocului, câți vlahi/români au mai rămas fără sufixul vici. Câte școli și biserici românești mai sunt! În ce limbă se botează copiii români în Valea Timocului! La începutul Primului Război Mondial numărul vlahilor/românilor în Valea Timocului era de circa 350.000. În 1918, armata sârbă, sprijinită de corpul expediționar francez, condus de Franchet d’Esperey, a ocupat întregul Banat, cu Timișoara, oprindu-se la Mureș. Primele măsuri au fost de a aresta învățătorii, profesorii și preoții români! Să nu uităm și poziția patriarhului sârb Pavle, care a atacat Biserica Ortodoxă Română, punându-se pe aceeași poziție cu Patriarhul Alexei al Rusiei în privința Mitropoliei Basarabiei. Oare ei nu erau pe atunci ortodocși? Da, erau, dar restul nu erau sârbi ci trebuiau să devină sârbi!

6. Dreptul internațional. Coloritatea interpretării parțializate a acestui „argument” a fost pusă la îndoială de existența sau nu a acestuia. În ultimele decenii am recunoscut declararea independeței mai multor țări, fără voia statelor „materne”. Carta ONU (UN Charter) pune obligații la toate părțile semnatare de a proteja populația lor. Serbia a eșuat în ultimii 100 de ani. Sârbii au ucis adolescenți, copii și femei. Ei în mod sistematic au terorizat populația în Kosova, fără să țină cont de religie, printr-un program de genocid și epurare etnică. Deci, Serbia a fost un „stat eșuat” (Failed State). Astea sunt doar câteva din motivele cu care mulți experți internaționali dau legitimitate absolută actului de Declarație a Independenței kosovare. Să nu uităm încă un fapt: Kosova, la ultima Constituție legitimă a RFY, 1974, a fost parte egală, constituitivă, cu drepturi egale a Federației Iugoslave. Rezoluția 1244 ONU nu dă nici un drept Serbiei asupra Kosovei (http://www.nato.int/kosovo/docu/u990610a.htm). Punctul nr. 10 și punctul nr. 5 a  Anexei nr. 2  explică totul și sprijină pe deplin  poziția Kosovei în cadrul Constituției R.F.I. (Republica Federativă Iugoslavia – n.r.)  din 1974. La nici un punct a Rezoluției 1244 nu puteți găsi nici un cuvânt prin care fosta R.F.I.  trebuie să fie întrebată sau consultată de viitorul statut politic a Kosovei, fiind ea independență sau nu. În multe articole scrise sau dezbateri, am citit și auzit menționarea Actului din Helsinki. Se poate pune întrebarea oare ce „Act”  a oprit Bangladheșul să devină independent?

7. Problematica  Suveranității.  Oare suverenitatea la sensul său rigid îi dă dreptate lui Idi Amin, lui Pașici și Miloșevici în timp de 100 de ani? Sudanul în zilele noastre șterge oare de pe pământ popoare și civilizații întregi? Desigur că nu! De aici derivă legitimitatea recunoașterii unilaterale de către state și organizații (cum este cazul cu BM și FMI), a independenței proclamate de Parlamentul kosovar. Această legitimitate se susține și de către Articolul 1 al Convenției de la Montevideo pentru drepturile și obligațiile statelor (1933). Kosova a îndeplint primele trei atribuții pentru a deveni stat independent, iar a patra atribuție este în esență circulară și obligatorie numai după recunoașterea ca stat independent. După 1933, pe lângă aceste atribuții, statele au mai adăugat criterii noi (statul de drept, respectarea drepurilor omului, efectivitatea teritorială), care ușurează luarea decizilor privind recunoașterea statelor noi create. În această situație Kosova îndeplinește toate aceste criterii de a fi recunoscută ca stat independent și de către Adunarea Generală a ONU (opțiune dorită). Având în minte toate cele de mai sus, în sensul stabilizării peninsulei noastre, statele vecine ar trebui să nu mai stea la îndoială maratonică, ci să recunoască Republica Kosova ca stat independent.

8. Care este interesul rus în Balcani și în regiune? După dizolvarea naturală a Uniunii Sovietice și pierderea influenței, Rusia a ales, pentru a supraviețui în arena internațională, instrumentul „dezghețării conflictelor înghețate”. Dar e și mai interesant faptul că toate aceste conflicte (Transnistria, Osetia Sud, Abhazia, Republica Serpska) au fost aprinse tocmai de Rusia. Se va lăsa șantajată România? Nu cred!

9. Două state Albaneze! Cu tot respectul pe care îl am față de Președintele Băsescu, n-am cum să nu comentez argumentul aruncat de Excelența-Sa care afirmă: „crearea a două state albaneze în Balcani nu se poate accepta”! L-aș întreba pe dl. Băsescu, oare ce sunt moldovenii? Nu sunt români?! Dar ciprioții? Nu sunt greci?! Dar cazul altor state ca Austria, Bosnia, Muntenegru sau Corea? După Constituția noastră, Republica Kosova este un stat al albanezilor, sârbilor și altora care trăiesc în Kosova.

10. „Autoproclamarea”. Președintele Băsescu adeseori a declarat că „niciodată nu vom recunoaște independenta autoproclamată a proviciei Kosovo”! Domnul Președinte știe foarte bine că nu a fost autoproclamare ci proclamare în concordanță cu SUA, Franța, Germania, Anglia, Italia și NATO. Certul „NICIODATA” este o altă greșeală a dl. Președinte Băsescu. În politică și diplomație nu se spune niciodată „niciodată”. Aș adăuga, în încheiere, că am trăit și studiat în România. Pentru acest fapt mulțumesc  poporului român și îi sunt veșnic îndatorat. Atașat fiind afectiv de românii pe care i-am cunoscut acolo, nu pot privi decât cu tristețe cum tricolorul românesc a fost folosit abuziv de susținătorii lui Karadgici și Mladici. Tricolorul românesc nu are nimic în comun cu fotografiile măcelarilor din Balcani, iar Guvernul român trebuie să reacționeze la timp. Să trăiască România!

 

N.B.: Redacția apreciază acest articol ca fiind un comentariu asupra relațiilor culturale româno-albaneze și un impuls spre dinamizarea lor după declararea independenței kosovare, și nu unul cu caracter politic.

N.B.: Ky artikull nuk ka karakter politik. Është një çështje kulturore lidhur me relacionet rumuno/shqiptare dhe një nxitje për rehabilitimin e tyre pas shpalljes së pavarësisë së Kosovës.

Fragment din presa albaneză (www.Floart-press.blogspot.com)

Deșteaptă-te române! Zgjohu rumun!

În pragul independenței Kosovei, nimeni nu ar fi crezut că România, nu numai că nu va recunoaște cel mai tânăr stat din Europa, ci și va deveni avocatul Serbiei în arena politicii internaționale. Care este dragostea acestui popoar față de Serbia, fiindcă Serbia nu respectă de loc minoritatea română din Timoc? (Agim Popoci)

 

Părerea ta contează

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press