ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Dacia"

Dacia

,

În perioada 21 – 24 februarie, la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, a avut loc reuniunea arhelogilor din România. Mai presus de întâlnirea de breaslă s-a pus accent pe ceea ce reprezintă graniţa în istorie, cu accent pe definirea limesului roman al vechii Dacii, acesta fiind un subiect de maximă importanţă pentru România întrucât acesta urmează să fie integrat Patrimoniului UNESCO, cel mai târziu până în 2020 informează romaniabreakingnews.ro citând comunicatul de presă remis presei de MUZEUL JUDEŢEAN DE ETNOGRAFIE ŞI AL REGIMENTULUI DE GRANIŢĂ CARANSEBEŞ. 

SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL DE ARHEOLOGIE ŞI ISTORIE IN MEMORIAM CONSTANTINI DAICOVICIU

Ediţia a XLIII – a

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al Ministerului Culturii și Identității Naționale organizează în perioada 21 – 24 februarie 2017, în incinta Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, cea de-a XLIII – a ediţie a Simpozionului Internaţional de Arheologie şi Istorie In Memoriam Constantini Daicoviciu. Tema din acest an a acestei manifestări este:

Granița în istorie din cele mai vechi timpuri până în perioada contemporană

Deschiderea oficială a simpozionului va avea loc miercuri, 22 februarie 2017, începând cu ora 10.00, printr-un Cuvânt de Salut din partea oficialităților.

Noutatea din acest an este conferită de prezența Comisie Naționale de Arheologie care, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, va organiza miercuri, 22 februarie 2017, între orele 11.00 – 13.00 dezbatarea Câți Suntem?, un demers al Comisiei Naționale de Arheologie pentru arheologie publică, moderată de președintele CNA dr. Ovidiu Țentea.

În programul acestei acțiuni culturale de amploare este prevăzut ca în zilele de miercuri, 22 februarie  și joi, 23 februarie să fie alocat susținerii de conferințe și comunicări legate de tema mai sus menționată. Manifestarea se va încheia vineri, 24 februarie, printr-o excursie tematică pe traseul: Caransebeș – Zăvoi – Ulpia Traiana Sarmizegetusa – Orlea Sântămăria – Costești – Sarmizegetusa Regia (Grădiștea de Munte).

În cadrul evenimentului ştiinţific vor fi prezenți un număr record de participanţi, istorici şi cercetători de la centre universitare din ţară şi din străinătate: Serbia, Franţa, Polonia, Bulgaria, Croaţia și Italia, alături de specialişti din muzee şi centre de cercetare din țară.

Prin numărul de participanţi şi prin valoarea comunicărilor, această manifestare este cea mai importantă reuniune ştiinţifică din partea de vest a ţării.

În contextul geopolitic actual, tema simpozionului de la Caranbsebeş este cu atât mai sensibilă cu cât, aşa cum a demonstrat-o istoria, toate privirile sunt aţintite spre frontierele noastre, iar românii au temeri.

Într-un interviu acordat pentru Cotidianul, dr. Ovidiu Ţentea, preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie, a precizat: „Când ai o asemenea temă, respectiv «Graniţa în istorie din cele mai vechi timpuri până în perioada contemporană», propusă anul acesta la cea de-a 43-a ediţie a Simpozionului Internaţional de Istorie şi Arheologie In Memoriam Constantin Daicoviciu, ca istoric o dezbaţi, te gândeşti cu puterea minţii de astăzi să înţelegi ce a proiectat antichitatea, respectiv o frontieră romană. Această frontieră este un numitor comun la care Imperiul Roman a adus un spaţiu extrem de vast şi pe care, ulterior, după cel de-al II-lea Război Mondial, s-a construit ideea de Uniune Europeană.

În România este cel mai mare sector de frontieră romană, peste 1000 de km, care nu sunt documentaţi la nivelul integrării în proiectul UNESCO, de aceea Comisia Naţională Limes încearcă să prindă ultimul tren pentru a închide acest proiect. Este o temă de actualitate atât din acest punct de vedere, pentru că vedem şi ce-au făcut romanii, precursorii Europei moderne, ne vedem şi pe noi, românii, cum putem să administrăm aceste monumente şi ne gândim, în actualitate, la această permisivitate, între a fi sau a nu fi în Schengen, ce mai reprezintă astăzi o frontieră. Dacă discutam anul trecut, probabil că părea ceva destul de banal, suntem în Uniunea Europeană, lucrurile s-au diluat, frontierele nu mai există, mai are rost să discutăm despre identitate naţională sau suntem cu toţii europeni?”.

Temerile propriei securităţi naţionale

În actualitate, graniţele revin în discuţie odată cu migraţia care, cum ştim, e destul de consistentă în Centrul Europei iar pentru noi, în Răsăritul Europei, pe fondul ucrainean rus, apar din nou nişte temeri de acum vreo 30 de ani. Societatea românească de astăzi nu foloseşte acelaşi limbaj, e-adevărat, dar fiecare îşi doreşte să clarifice nişte lucruri, să-şi îndepărteze aceste temeri legate de propria securitate. Practic, frontiera cu Ungaria este cea mai apărată fiindcă suntem parteneri în Uniunea Europeană. Problema noastră vine întotdeauna dinspre Est. Este, desigur, o chestiune de opţiune dar vedem bine că acolo lucrurile sunt neclare, deşi acest Est îl ducem de la Nordul Mării Negre până undeva, în Estul Mediteranei. Întotdeauna acest nucleu, acest creuzet de populaţie care migrează dinspre Est spre Vest, ideile şi religiile care vin pe acest traseu, pe de o parte au potenţat civilizaţia europeană dându-i şi argumente şi idei noi, pe de altă parte au creat în anumite grupuri mari temeri, cum a fost anul trecut, adică ce facem, blocăm frontierele, punem sârmă ghimpată pe ele, cum ne protejăm sau mai ales ne întrebăm de ce să ne protejăm, pentru că de zece ani suntem, iată, am ajuns la o structură pe care ne-am dorit-o, mă refer la Uniunea Europeană. În prezent, o parte dintre români care se uită la anumite posturi de televiziune reproduce nişte temeri pe care le consideram demult apuse, creează emoţii vizavi de aceste temeri şi ne aduce aminte de o vreme în care toţi ne temeam. Eu sper, totuşi, să ne revină zâmbetul pe buze, să ne uităm în urmă pentru a vedea cât de mult am progresat şi să nu mai avem temeri”, a adăugat Ţentea, arheolog în cadrul Muzeului Naţional de Istorie al României din Bucureşti, cel care a condus şedinţa Comisiei Naţionale de Arheologie, aflată sub patronajul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, formată din 21 de personalităţi în domeniu. În cadrul şedinţei, la care au participat reprezentanţi ai tuturor muzeelor din judeţele limitrofe Caraş-Severinului a avut loc dezbaterea „Câţi suntem?” menită să pună la punct câteva strategii referitoare la proiecte, practic o şedinţă în interiorul breslei.

Limesul roman al Daciei

La reuniunea arheologilor de la Caransebeş, proiectul de integrare a limesului roman de pe teritoriul ţării noastre în patrimoniul valorilor universale a fost prezentat de către şeful Comisiei Naţionale Limes (comisie creată în 2014 pentru supervizarea şi gestionarea acestui program finanţat de Ministerul Culturii) dr.Felix Marcu, directorul Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei Cluj, care a făcut câteva precizări: „Important este că a început acest proiect în 2014 şi alături de colegii din Europa am decis ca până, cel târziu, în 2020 întreaga graniţă romană din Europa, cel puţin, pentru că în Orient şi în Africa sunt probleme politice, deci nu putem să ne asociem şi cu ei, să înaintăm către UNESCO întreaga documentaţie pentru înscrierea limesului pe lista universală a valorilor.

Primul pas este studiul tematic general la nivelul Europei, care a fost dealtfel realizat şi finalizat în luna ianuarie. Documentaţia va fi înaintată către Institutul Naţional al Patrimoniului, reprezentanţii lor urmând să finalizeze dosarul legat de frontierele din România. Pentru o înţelegere clară a termenului, «limes» înseamnă «drum» cum era folosit în principiu de romani sau o limită între două teritorii, nu neapărat între două provincii sau două ţări. Termenul a fost adaptat, mai ales într-o epocă modernă, ca însemnând o frontieră fortificată.

Este unul dintre cele mai mari monumente din Europa care delimitează practic cel mai important imperiu care a existat vreodată.

Frontierele Imperiului Roman din România sunt extrem de importante pentru că este cel mai lung sector de graniţă din Europa iar ţara noastră a rămas în urmă, în sensul că frontierele Imperiului Roman nu se află încă pe lista indicativă naţională. Documentaţia se află la minister, deci sper că vom fi şi noi pe lista indicativă, aceasta fiind o condiţie esenţială ca să ajungem după aceea şi pe listele UNESCO. Aşadar este un prim pas.

Celelalte sectoare de graniţă sunt deja integrate în lista valorilor universale. În 1987 a fost pentru prima dată înscris în UNESCO un sector de graniţă care este unul dintre cele mai spectaculoase, aşa-numitul «Zid al lui Hadrian» din Marea Britanie. În 2005 porţiunea artificială de graniţă din Germania, sau din provinciile germane au fost incluse de asemenea în liste, un sector de 550 km, deci, foarte mare.

În 2008 a fost înscris «Valul lui Antoninus Pius», care este o graniţă paralelă cu «Zidul lui Hadrian», tot în Anglia. Limesul în Europa e delimitat de-a lungul Rinului, începând din Olanda şi continuând pe Dunăre. Deci, practic, sectorul acesta al Dunării este întrerupt pentru 150 de ani aproximativ, după anul 106, după ce este cucerită Dacia, din mai multe motive. În primul rând pentru că aici exista o ameninţare politică, în al doilea rând pentru că existau resurse naturale extrem de importante. Sperăm ca până în 2020 şi limesul roman al Daciei să se afle pe lista UNESCO”, a mai spus Ovidiu Marcu. integral materialul pe Cotidianul.

romaniabreakingnews.ro

,

Actualizare / 4 noiembrie 2014 /

Maximilian Gânju /mesagerulhunedorean.ro

Demersul unui fost viceprimar din Valea Jiului de a corecta în Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX) explicația cuvântului momârlan are șanse de izbândă.
O definiție denigratoare
Academia Română are în vedere corectarea erorii, iar în viitorul DEX, cuvântul momârlan nu va mai fi explicat ca „prost, necioplit etc”. Momârlanii, urmași ai dacilor care au stăpânit pământurile din Valea Jiului, au început demersurile pe lângă Academia Română de a îndrepta greșeala prin intervenția lui Mihăiță Nistor, fostul viceprimar al orașului Aninoasa.
Inițiativa acestuia este susținută de comunitățile de momârlani din Valea Jiului, care consideră explicațiile cuvântului „momârlan” din Dicționarul Explicativ al Limbii Române cel puțin denigratoare. „Ați adus un mare prejudiciu de imagine locuitorilor băștinași din Valea Jiului, care sunt în număr de aproximativ 100.000 de persoane”, își explică inițiativa fostul edil al Aninoasei, Mihăiță Nistor. Acesta cere înlocuirea explicației din DEX, dar nu numai atât. „Cei care au provocat această jignire publică la adresa acestei comunități să vină cu scuzele de rigoare. În sprijinul acestei solicitări vin cu următoarele explicații: Cuvintele latine: moror se traduce în rămășiță, lan în băștinaș sau de demult, strașnic (trebuie văzute traducerile și în limba română și maghiară) totodată cuvântul maghiar maradvany sau derivatele sale din limba maghiară se traduc în limba română în rămășițe, de demult, băștinași”, arată Mihăiță Nistor.
Au primit răspuns pozitiv
 Răspunsul reprezentanților Academiei Române nu s-a lăsat așteptat, iar președintele acestei instituții dă asigurări că în noul Dicționar Explicativ al Limbii Române, în dreptul cuvântului „momârlan” se va găsi explicația corectă. „Am trimis mai multe e-mailuri și mesaje instituțiilor, dar important este că au răspuns cei care pot rezolva modificarea DEX-ului cu referire la cuvântul „momârlan“. Domnul Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, ne-a răspuns cu mențiunea că scrisoarea noastră a fost transmisă Secției de limbă-literatură, în vederea corectării ediției viitoare a DEX-ului”, a mai declarat fostul viceprimar al Aninoasei.

…Te privesc aspru în ochi și îți spun clar ! Sunt urmașii dacilor pe care Dumnezeu i-a așezat în cel mai frumos loc din Țară, acolo unde iarba crește mai deasă și mai frumoasă de cât oriunde, numai bună pentru oierit.

Momârlanii sunt o comunitate mică din România, o populație despre care se spune ca ar fi urmașii dacilor așezați în Valea Jiului. Numărul lor este estimat undeva între 10.000 și 20.000. Unii cercetători spun că termenul derivă din limba latină, de la momo (țăran) și lan (băștinaș). Alții susțin că momârlan este un termen relativ nou, apărut după 1870 și împământenit odată cu începerea explorărilor și exploatărilor miniere din Valea Jiului. El derivă din limba maghiară, și se presupune că la originea denumirii stau autoritățile maghiare. Datorită portului popular similar cu cel al dacilor, reprezentat pe columna lui Traian, autoritățile ar fi tras concluzia că „Aceștia sunt rămășițe de daci”, în limba maghiară, limbă în care rămășiță se zice maradwany. Localnicii, care îi auzeau pe domni vorbind, dar nu cunoșteau limba, au transformat cuvântul maradwany în „momârlanii”, adaptând astfel cuvântul unguresc la limba română. Momârlanii își construiesc și acum casele la fel cum o făceau dacii, din bârne necioplite, încheiate la capete cu îmbucături de formă pătrată sau dreptunghiulară. Hainele de sărbători ale momârlanilor constau din pantaloni strâmți și cămașa până la genunchi. Această populație a păstrat o serie de practici precreștine, între care și obiceiul îngropatului morților în curtea de lângă casă. Obiceiul îngropării morților în grădina din apropierea casei își are rădăcinile în urmă cu mai bine de 500 de ani, când exista credința că morții, ca și viii, trebuie să se afle în apropierea familiei, chiar și după ce au trecut la cele sfinte. Astfel, ei puteau să aibă parte de liniște și să nu se transforme în ființe malefice, să nu devină strigoi sau moroi. Locul în care oamenii erau îngropați căpăta denumirea de „morminți de ogradă” sau „morminți de curte”. Printre sărbătorile specifice momârlanilor se numără Colindul pițărăilor și Nedeile

Trecând prin Petroșani, oraș minier cu veleități turistice, nimic nu sugerează că în această zonă incă își duce veacul una dintre cele mai vechi comunități rurale din România. Din cauza exploatărilor miniere începute în 1840 și a dezvoltării urbanistice determinate de acestea, majoritatea momârlanilor au fost nevoiți fie să se adapteze noului stil de viață, fie să își retragă gospodăriile spre dealuri. Dintre cei aproximativ 10.000 de momârlani rămași in Valea Jiului, puțini sunt cei care mai aduc aminte de asemănarea momârlanilor cu dacii amintiți de Columna lui Traian.

Și-au transformat porecla în nume și trăiesc după reguli ancestrale. Își îngroapă încă morții în grădină, ca să fie mai aproape de sufletul și locul de veci al decedatului, iar pentru ei proprietatea este sfântă. Îi definește un singur cuvânt: momârlanii, populația băștinașă din Valea Jiului, pentru care nu e încă loc în dicționare.

Video: Țara momarlanilor, o civilizatie intacta de pe vremea dacilor! 

La început se numeau jieni, dar în timpul ocupației austro-ungare au căpătat porecla de momârlani. Și așa le-a rămas numele. Sunt mândri de el, chiar dacă le-a fost dat de „barabe”, adică venetici pentru cei neobișnuiți cu regionalismele din această zonă a țării.

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, momârlan este desemnat încă un „om prost, necioplit, bădăran”.(!!!) Și asta a și însemnat la început, dar chiar și oamenii locului din Valea Jiului au uitat de mult de vechea denumire de jieni, care desemna populația dintre Jii.

Practic, austro-ungarii le-au spus „maratvanyi”, ceea ce înseamnă „rămășiță, resturi”, dar dacă la început se supărau când cineva îi striga după „poreclă”, acum își umflă pieptul cu mândrie când spun că sunt „momârlani”, urmașii direcți ai dacilor liberi.

Urmele momârlanilor mai sunt păstrate în două muzee din Petroșani, două case autentice, vechi de peste 200 de ani. Aici, uneltele tradiționale și obiectele patrimoniale, donate de familii momârlănești, sunt expuse spre interesul turiștilor, dar și al localnicilor, momârlanii fiind un subiect prea puțin abordat chiar și în zonă. 

„Cu momârlanii să vă spui cum e. Când a fost cu austro-ungarii și au venit multe barabe, cum le spunem noi celor care sunt veniți din altă parte, ne-au dat o denumire ungurească nouă, băștinașilor, dar, ca să fie așa, mai românește, ne-au zis momârlani. La început ni se spunea jieni, că suntem de pe Jii, și pe urmă momârlani. Când au venit ungurii, bărbații erau tunși așa, cu castronul în cap, și purtau mustețe, și au zis că-s mai urâți… Și probabil din cauza aia ni s-a spus așa. Ne-au zis în batjocură așa, ziceai că ne batjocoresc, dar acum toată lumea știe de momârlani, nimeni nu mai zice jieni. Acum, că am ieșit în lume, ne este mai ușor să trecem peste faptul că eram batjocoriți. Dar la început nu ne cădea bine. Dacă ziceai la unul că e momârlan, venea după tine cu o boată și-ți lungea vreo câteva pe spate de nu știai cum te cheamă. Le era ciudă când le ziceai momârlani. Ei, acuma nu. Le place”, povestește, în dulcele grai momârlănesc, Lucreția Marinesc, pentru care păstrarea tradițiilor este literă de lege.

Cu mortul în grădină

Încet-încet, s-au întrepătruns cu „barabele” și au apărut chiar și căsătorii mixte, chiar dacă timid, dar totul până la obiceiuri. Pentru momârlani, mortul se plânge în continuare acasă și se îngroapă tot în grădină, așa încât în orice moment să poată avea cineva grijă de mormântul celui drag trecut în lumea umbrelor.

„Așa ne place nouă. Să fim aproape de cei dragi. La cimitir nu e timp mereu să te duci, că e departe. Așa, în curte pun flori, îl îngrijești”, explică Lucreția Marinesc. Iar mama ei, Nistora Marinesc, o femeie de 82 de ani cu un spirit extrem de tânăr, adaugă: „La cimitir îți ia bani. Așa, fiecare în grădina lui. Poate unul e mai lipsit, nu are bani pentru locul de veci. Dar așa, fiecare dintre momârlani are grădina lui. Oamenii veniți din alte părți, săracii, se îngroapă la cimitir”.

Legenda movilelor

Și tot legat de momârlani, DEX-ul mai păstrează o denumire: moviliță de pământ făcută de râme, ori mănunchi de paie sau de zdrențe care se pune ca semn de hotar sau ca sperietoare pe un teren cultivat.

Iar oamenii locului spun că există un dram de adevăr în această privință. De fapt, cu această zonă sunt  asociate „momâile” care împânzesc dealurile și munții, despre care unii spun că ar exista de pe timpul dacilor. Localnicii spun că, deși nu există o datare strictă a lor, momâile sau gomilele, cum se mai numesc, sunt niște ridicături de pământ sau pietre care stabilesc granițele fie între munți, fie între locurile de pășunat.

Lucru de înțeles, fiindcă, pentru oamenii locului, pământul, sau, mai bine spus, apartenența la un anume loc este sfântă. Bătrânii vorbesc despre încăierări sângeroase și chiar despre omoruri comise cu ani și ani în urmă, când momârlanii erau atât de încrâncenați, încât căsătoriile nu se făceau nici măcar între sate, ci totul rămânea între granițele imaginare ale aceleiași comunități.

Și tot despre momârlani s-a mai spus că, la început,  ar fi locuit în peșteri sau bordeie săpate în pământ, dar resping categoric această legendă și se mândresc cu faptul că sunt oameni gospodari, crescători de animale, în special de oi.

Sunt oameni mândri și hotărâți, iar la ei o vorbă odată spusă nu mai poate fi luată înapoi. Au trecut prin toate, s-au adaptat, dar încă într-o lume a lor, aproape închisă pentru „barabe”.

Portul care-i diferențiază de „barabe”

De fapt, în satul tradițional, momârlanii își produceau cam toate cele necesare traiului în propria gospodărie, dependența de oraș fiind aproape inexistentă. Alimentele și îmbrăcămintea erau făcute chiar în gospodărie, iar în satele vechi era cam tot ceea ce trebuie, inclusiv ateliere de tâmplărie, fierărie și cojocărie. Existau și cazuri în care un om le știa pe toate, de la păstorit la potcovit sau de la construcția de case la medicină empirică, de exemplu.

Chiar și astăzi, momârlanii reușesc să-și păstreze tradițiile, în ciuda faptului că lumea în jurul lor se schimbă. Chiar și acum, femei și bărbați deopotrivă coboară cu laptele agale, printre mașini, călare pe un mândru cal, cu desaga în spate. Iar casele lor sunt construite, în general, pe dealuri cât mai înalte sau cât mai greu accesibile, locuri izolate unde nu trebuie să ajungă oricine.

Și țin cu sfințenie la portul lor tradițional, un amănunt extrem de important care îi diferențiază de cei care au venit pe pământurile lor. Un port transmis din moși-strămoși și pe care fiecare familie îl ține la loc de cinste. Costume vechi poate de 100 de ani, pentru că, din păcate, acum codanele nu mai cos nici ițari și nici cămăși, și pe care tinerii îl îmbracă din ce în ce mai rar.

Bătrânii se tem însă că tradiția nu va fi dusă mai departe de cei tineri, care au dat deja ițarii pe straie tradiționale și calul pe mai mulți cai-putere.

„Noi încă mai păstrăm tradițiile, dar generațiile astea care vin din urmă nu prea. Deci generația care vine după mine… nimic. Nici costume, nici tradiții. Numai dacă reușim să ne implicăm mult să păstrăm tradiția, că de asta am făcut și filmări, pentru că orișiunde în lume ne putem mândri, pentru că sunt rădăcinile noastre, de care nu ne putem lipsi. De acolo ne tragem. Trebuie să le păstrăm cu sfințenie, cum le-au păstrat și bătrânii noștri” – Lucreția Marinesc.

Muzeul din curtea momârlanilor

La păstrarea tradițiilor s-au gândit Petru Gălățan și Lucreția Marinesc când au transformat vechea casă bătrânească într-un muzeu al portului popular și al tradițiilor momârlănești. O promisiune făcută mamei adoptive a bărbatului s-a transformat într-un muzeu unic, ce găzduiește piese de o valoare inestimabilă. O colecție impresionantă, care vorbește despre momârlani și care i-a impresionat pe străinii ce au vizitat-o.

„Bărbatul meu este înfiat aici, la căsuța aceasta, de o mătușă. Când s-a îmbolnăvit, mătușa a zis că, după ce n-o mai fi ea, căsuța ei o să fie stricată și se alege praful din ea. Atunci i-am spus nu numai că nu o să o stric, dar fac și un muzeu. O să adun tot felul de costume, de obiecte, cu ce vă foloseață în timp” – Lucreția Marinesc. Și așa a și fost. Colecția a fost adunată într-o casă bătrânească ce ar putea oricând să fie expusă la un muzeu al satului, pentru că are peste 100 de ani, Muzeul găzduiește vechi costume populare, dar și unelte folosite în gospodărie sau în activitățile agricole și de creștere a animalelor.

„De șase ani, de când am amenajat muzeul, am început să adun obiecte, să cumpăr, că nu mi le dă nimeni degeaba, cum am putut ca să pot să le strâng. Le-am păstrat ca și cum ar fi într-o ladă de zestre. Numai costume populare am 80, dar nu le-am expus pe toate, pentru că nu am avut loc. E, de fapt, mai mult o expoziție decât un muzeu. Dar aș vrea să mă extind”, mai spune gazda noastră, care la început nu a fost înțeleasă nici de vecinii de la care cumpăra obiectele vechi ce urmau să fie expuse.

Abia când proiectul a prins contur, momârlanii și-au dat seama că cineva le va duce tradiția mai departe, măcar și numai expusă într-un muzeu amenajat într-o veche casă bătrânească.

La muzeul   amplasat în curtea bisericii Sf. Varvara, i-am întalnit pe Petru Ititesc și Petru Olaru, doi momârlani get-beget, ajunși la varsta de 85, respectiv 88 de ani. Îmbracați în portul popular, au fost încântați de invitație, fiind bucuroși să evoce identitatea momârlanilor. Hainele păreau a fi luate din muzeu, momârlanii îmbrăcându-se din ce în ce mai rar în straiele specifice lor. Totuși, de câte ori se ivește ocazia, un momârlan conștient și mândru de valoarea identității sale le îmbracă fără să stea pe gânduri, de multe ori fiind mai mult decât fericit să le și descrie: cioareci albi, strâmți, din lână, cămașă albă cu linii subțiri colorate, orizontale, brâu lat din piele, opinci din piele, cu vârf ascuțit, sau cizme, în cazul celor mai tineri.

Urmele momârlanilor mai sunt păstrate în două muzee din Petroșani, două case autentice, vechi de peste 200 de ani. Aici, uneltele tradiționale și obiectele patrimoniale, donate de familii momârlănești, sunt expuse spre interesul turiștilor, dar și al localnicilor, momârlanii fiind un subiect prea puțin abordat chiar și în zonă.

La muzeul  deschis anul trecut, amplasat în curtea bisericii Sf. Varvara, i-am întalnit pe Petru Ititesc și Petru Olaru, doi momârlani get-beget, ajunși la varsta de 85, respectiv 88 de ani. Îmbracați în portul popular, au fost încântați de invitație, fiind bucuroși să evoce identitatea momârlanilor. Hainele păreau a fi luate din muzeu, momârlanii îmbrăcându-se din ce în ce mai rar în straiele specifice lor. Totuși, de câte ori se ivește ocazia, un momârlan conștient și mândru de valoarea identității sale le îmbracă fără să stea pe gânduri, de multe ori fiind mai mult decât fericit să le și descrie: cioareci albi, strâmți, din lână, cămașă albă cu linii subțiri colorate, orizontale, brâu lat din piele, opinci din piele, cu vârf ascuțit, sau cizme, în cazul celor mai tineri.

Interiorul bisericii Sf. Varvara, frecventată de comunitatea momârlănească

Spovedania la brad

Aflați în curtea bisericii, cei doi au respectat tradiția și au călcat pragul locașului sfânt. Deși cultura momârlănească păstrează manifestări păgâne precreștine, cum ar fi îngropatul morților în curtea casei, nedeile sau colindul Pițărăilor din Ajunul Crăciunului, o festivitate care pare să își aibă originile în perioada dacică, momârlanii au fost receptivi creștinării, fiind foarte apropiați de biserică. Aici, momârlanii au ocazia să îl întâlnească pe preotul Octavian Pătrașcu, cel care de ani buni susține această comunitate prin aportul adus în cadrul celor trei biserici frecventate de aceștia. În demersul său, preotul nu a reușit să-i dezvețe pe momârlani de obiceiurile păgâne. Unul dintre cele mai impresionante este spovedirea la brad: momârlanul se închină lângă brad, după ce a îngenuncheat, îl îmbrățișează și își spune păcatele. Dacă nu găsesc niciun brad în apropiere, momârlanii se spovedesc la orice alt copac, considerându-i sacri. În plus, de fiecare dată când taie un copac, momârlanii se închină, îl sărută și abia apoi îl taie.

Petru Olaru – 88 de ani de viață strâns legată de tradiția și de crezul momârlănesc

Petru Ititesc îmbrăcat în portul popular momârlănesc, putându-se observa caracteristicile hainelor

Totuși, cei doi Petru erau nerăbdători să viziteze muzeul, casa momârlănească care spune și povestea lor. Casa, cu două încăperi, aduce aminte de arhitectura dacică: fundație din piatră; pereți din bârne din lemn, dispuse orizontal, cu izolație din pământ galben, bălegar de cal și paie, pusă peste nuiele; podea din pământ bătut; acoperiș din șindrilă. Muzeul a fost creat la inițiativa părintelui Octavian Pătrașcu, casa-muzeu fiind adusă de pe dealurile zonei Livezeni direct în curtea bisericii Sf. Varvara. De asemenea, tot aici și-a făcut apariția și familia Gălățăn (nume frecvent printre momârlani),  cea care se ocupă de celălalt muzeu al momârlanilor.

Petru Olaru s-a dovedit a fi de necontenit, cântând pe toată durata vizitei

Petru Ititesc în “casa veche”, după cum numesc momârlanii puținele case autentice rămase

Interiorul îl mișcă pe Petru Olaru, fluieraș recunoscut printre momârlani, iar cântece și strigături vibrează prin fluier și glas. “Nu mai sună bine!”, spune Petru, aflat în prima încăpere a casei, dând vina pe vârstă și pe degetele care nu îl mai ascultă. Celălalt Petru, Ititesc, refuză fluierul. N-a mai cântat de mult timp, renunțând la fluier după moartea fiului său.

Dana reprezintă noua generație a momârlanilor

Doamna Ileana nu a uitat meșteșugul fusului

Dincolo, în cea de-a doua cameră, alți invitați se bucură de vizita la muzeu. Cu origini momârlănești, Dana și doamna Ileana se bucură de obiectele momârlănești expuse în muzeu: război de țesut, fuse, vase din lut, lămpi cu petrol, precum și o ladă pentru zestre. Pe lângă lada cu zestre, obicei cunoscut în mai multe zone ale țării, momârlanii respectă și tradiția transilvăneană legată de invitația la nuntă. Un membru din cele două familii implicate era trimis să străbată satul călare, trebuind să le ofere celor invitați “plosca de nuntă”, plină cu țuică, din care aceștia beau o înghițitură în cazul în care acceptau invitația.

 

Petru Olaru întrerupe cântecele, îndemnându-ne să ieșim din casă. Părăsind-o, preotul Octavian Pătrașcu nu ezită să direcționeze vizita spre o altă parte a muzeului: o stână din lemn de brad nemțesc, din perioada regelui Ferdinand, adusă și ea de pe munte. Stâna se comportă precum un portal spre zeci de ani în urmă, unde cojocul, căldarea și untarul sunt la ele acasă. Provocat din nou de mediul momârlănesc, fluierașul Olaru, fără șovăială, pornește o nouă serie de cântări, dovedind că este încă în formă.

Petru Olaru și Petru Ititesc la masa organizată la biserica Sf. Varvara

Vizita se încheie cu o masă organizată pentru momârlanii prezenți, în subsolul bisericii. “Noi nu aveam furculițe când eram tineri”. Petru Ititesc aprobă spusele prietenului său, amintindu-și cu mândrie că și momârlanii au ajutat la construcția bisericii. Revigorat de vinul produs la biserică, Petru Olaru își reia rolul de muzicant; într-un ton mai trist de această dată, interpretând un cântec pentru înmormântare. Umorul momârlănesc nu întârzie să apară: “Pe ăsta îl știi mai bine!”.

Referitor la moarte, momârlanii au o viziune deosebită asupra acesteia. Având casele situate departe de cimitire, înmormântările aveau loc chiar în curte. Acest obicei îi lega, până nu demult, de casă, refuzând să o vândă din cauza (sau datorită) rudelor îngropate în cimitirul familial, motivând că nu doresc să își vândă strămoșii și părinții. O altă cutumă este legată de moartea flăcăilor, momârlanii obișnuind să fixeze un brad împodobit lângă mormânt.

Petru Olaru își reîntâlnește prietenii în fotografiile de la muzeu

Entuziasmați de reîntâlnirea spiritului momârlănesc, Petru Ititesc și Petru Olaru acceptă deplasarea până la cel de-al doilea muzeu, situat în satul Slătinioara, parte a Petroșaniului. Muzeul păstrează aceleași caracteristici: casă cu două încăperi, plină cu unelte, straie, ornamente și fotografii vechi de zeci de ani. Petru Olaru recunoaște imediat câțiva prieteni și câteva cunoștințe în instantaneele monocrome: “Îi cunosc, cum să nu?”.

Petru Ititesc, Petru Gălățan și Petru Olaru. Se observă alăturarea elementelor creștine, icoana, cu cele păgâne, ciucurii steagului pițărăilor

Relațiile strânse dintre momârlani s-au deteriorat însă în ultimii ani, renunțându-se și la obiceiul căsătoriilor doar între tineri momârlani. Acum, puțini dintre ei îsi mai cunosc originile, istoria și tradiția, puțini le mai respectă, iar comunitatea se macină din interior, dar și din cauza erei în care trăim. În orașele Văii Jiului cu greu poate cineva să observe un momârlan, singurele ocazii fiind diminețile în care momârlancele coboară călare de la munte, mergând să vandă lapte “la blocuri”, unde locuiesc “barabele”, nume atribuit orășenilor încă din perioada austro-ungară, folosit și astăzi.

Rămâne de văzut cat vor mai reuși cei bătrâni să mențină acest stil de trai și cât de mult vor reuși să-și influențeze urmașii. În schimb, muzeele și poveștile rămân, precum și colibele și stânele momârlanilor situate “la pădure”, după cum obișnuiesc să spună, care vor mai aminti pentru câțiva ani de faptul că Valea Jiului este una dintre zonele în care au rămas și și-au avut continuitatea dacii.

Video:  Au pus momârlanii pe harta culturală a româniei

*

Video: Țara Jienilor, Țara Momârlanilor /

Locuitori milenari ai Văii Jiului, jienii au cele mai frumoase oi țurcane numite „oi jienești” și cele mai cunoscute învârtite jienești numite și „jiene” tot de la numele lor. În sec.XIX italieniibelunezi veniți în Vale au fost uimiți de asemănarea jienilor cu ciobanii „marmolani” din jurul  muntelui Marmolada de la ei. De atunci ungurii le-au zis „momorlani”, iar regățenii au reținut denumirea de „momârlani” în dreptul jienilor, până în ziua de azi.Fiecare jian are casă la oraș și 1-2 colibe la munte. Vezi și „Jienii din Depresiunea Petroșani” pe Rețeaua literară de Petru Blaj

*

Video: –  Daia” este străbunica neamului Daionilor. Numele ei este pur dacic și unul din cele mai cunoscute în lumea Jienilor – Momârlani. Oameni destoinici, harnici, talentați și vrednici de a nu li se pierde neamul.

…În încheiere o întrebare la care să medităm și pentru care unii cu siguranță au și răspunsuri diferite în funcție de interesele pe care le slujesc, titlurile universitare, dragoste sau ura fața de trecutul nostru etc.

Cum se face că păstorii care au întemeiat Roma antica (vezi sculptura de mai jos),  seamănă la port cu momârlanii urmașii dacilor? Pălăria fiind aici un element mai mult decât evident, pentru cei care nu sunt orbi la similitudini…

*

Realizat și editat de Dorian Theodor / R.B.N. Press

Colaj de texte, imagini și materiale video din următoarele surse:

Carmen Cosman/anonimus.ro;

Descoperă România / Descopera.ro

Momârlanii / ro.wikipedia.org

Imagini / Fotograf  Alex Beldea (Descoperă.ro)

(KanalD) Momârlanii, O civilizație… /youtube.com

Țara Jienilor-Momârlani / youtube.com

Neamul Daionilor/ youtube.com

Momârlanii pe harta culturală a țării/ youtube.com

strong

strong

,

Iata ca a sosit momentul in care filmul documentar “TRACII: Istorie Ascunsa” poate fi vizionat si pe internet, dupa o noua repriza de munca ce aduce cateva completari versiunii lansate in cadrul Festivalului Dacic 2013. Urmarind acest film, veti intra in lumea traco-geto-dacilor, vezi descoperi cateva dintre comorile lor, cativa dintre regii traco-geto-daci, veti vedea cateva simulari si personaje 3D si veti ajunge la concluzia ca:

“Istoria antică a Europei ar trebui rescrisă! Înainte ca Roma să ia ființă, înainte ca Grecia să înflorească, neamurile traco-geto-dacice au stăpânit teritorii vaste din continentul european și și-au lăsat amprenta asupra întregii sale istorii.
În călătoria pe care v-o propunem către trecutul îndepărtat al Europei vi se va prezenta o nouă perspectivă asupra istoriei antice. Multe dintre lucrurile pe care le credeați deja bine stabilite vor fi zdruncinate. Fapte și evenimente puțin cunoscute vor veni să redefinească istoria…
Probele materiale și izvoarele istorice dovedesc că tracii aveau o cultură avansată și că erau creatori rafinați de artă, că lumea greacă a fost puternic influențată de cea tracă, grecii preluând de la traci tradiții și zeități.
În același timp, incursiunea în spațiul antic traco-geto-dacic vă va aduce în prim plan uimitoare comori antice din aur și argint și personalitățile remarcabile ale unor eroi care au rămas adânc întipăriți în memoria umanității.
Nu în ultimul rând, veți descoperi că traco-geto-dacii au ajuns la conducerea Imperiul Roman, un lucru menționat clar și dincolo de orice discuție de chiar izvoarele antice latine.
 Desigur, odată cu vizionarea acestui film, întrebările de genul: “De ce nu găsim aceste informații în cărțile noastre de istorie?” sau “Cine vrea să ne fure istoria?” vor deveni mai acute și vor pretinde cu mult mai multă forță un răspuns de la autoritățile politice și științifice românești.

Ideea este că redescoperirea adevăratei noastre istorii e un proces accelerat pe care nu îl mai poate opri nimic. Indiferent de forțele care se opun, adevărul despre fabuloasa noastră istorie iese cu iuțeală la lumină. Iar acest lucru are darul de a ne face mai uniți și mai puternici…

Așadar, Omule Bun, te invit să urmărești acest film făcut cu credința că neamul nostru se poate trezi din somnul cel de moarte. Bucură-te de el, meditează asupra acestor informații și fă-l cunoscut tuturor celor din jurul tău!
Cu drag, Daniel Roxin

 

,

HARGHITA si COVASNA sun zonele cu cele mai numeroase  VESTIGII DACICE?

Peste 200 de ASEZARI, 34 de CETATI și peste 30 de TEZAURE (toate DACICE)!

– Cand gândim la strămoșii nostri DACI, ne vin în minte Sarmisegetuza, Costești, Blidaru, Piatra Roșie … toate din muntii care STIU ORA (muntii ORASTIEI !) ! …
– Insa,ca să înțelegem CORECT identitatea noastră, rădăcinile noastre și trecutul strămosilor noștri, trebuie să ne întoarcem privirile și către INIMA ROMANIEI : HARGHITA și COVASNA, unde s-au descoperit peste 200 de ASEZARI, 34 de CETATI și peste 30 de TEZAURE, toate DACICE!

– În timp ce auto­ritățile numără steagurile secuiești de pe primării sau polemizează pe marginea unei bentițe tricolore, aceste DESCOPERIRI ARHEOLOGICE nici nu sunt pomenite, deși ar putea să elucideze ADEVARUL ISTORIC.
-Nu intamplator se incearca RAPTUL chiar din INIMA ROMANIEI ! ...

Începuturile:
-Chiar inainte de 1800, țăranii care își munceau pă­mân­turile aduceau autorităților bucăți vechi de me­tal, cioburi, sau chiar vase întregi, pe care le descopereau atunci când întorceau brazda cu plugul (astfel că nu există sat în care să nu se știe câte un loc „special”).
– D. Scheint a fost printre primii cercetători care a luat aminte la aceste descoperiri întâmplătoare și a început studierea sistematică a regiunii. A căutat în special CETATILE și ASEZARILE FORTIFICATE, acestea fiind încă de pe atunci obiect de dispută, mai ales pe problema datării (erau construite INAINTE sau DUPA secui?).
– Insa,cetățile construite INAINTE se regăseau în legendele lo­cale, pe când cele construite DUPA nu se regăseau în po­veș­tile secuilor ! …
– Ulterior s-a dovedit că cetă­țile de DUPA au fost construite peste rui­nele vechilor cetăți sau fortificații de INAINTE ! …
– După studiul pu­blicat de Scheint în 1833, au urmat însă și alte cercetări ale zonei.
– În perioada interbelică, A. Ferenczi face pri­mele săpături de anvergură (strict pe problema dacică), descoperirile și însemnările sale avand o foarte mare importanta pentru cei ce au studiat ulterior (deși exagerări au mai existat, inclu­siv legate de o „perioadă slavă” a regiunii).
– 1985: Viorica Crișan (acum directoare a secției de ar­heologie a Muzeului din Cluj), a ajuns la muzeul din Miercurea Ciuc și a început să pună cap la cap toate studiile de până atunci:

(„Așa a fost desti­nul meu, pentru că inițial eu nu am vrut să lucrez acolo, știam că este o zonă dificilă.
La înce­put mi s-a sugerat să învăț lim­ba maghiară.
Apoi mi s-a dat un traducător ca să înțeleg ce se discuta la ședințe și ca să mă deprind cu limba.
Mi-a fost im­posibil (nu am fost în stare să am nici o apropiere de limba maghiară). Conducerea muzeului a înțeles asta și m-a lăsat liberă, să merg pe teren și să cercetez. Așa au înce­put cei cinci ani în care am bătut HARGHITA și COVASNA la pas, studiind fiecare loc cu vestigii. A fost șansa mea.
În ’90, după revoluție, am devenit brusc invizibilă pentru colegii mei. Nu cred că există pedeapsă mai mare. Nu mi se răspundea la salut, nu era auzită părerea mea, brusc nu mai existam. Presa locală m-a umilit atunci când am îndrăznit să pun într-o expoziție un , împodobit cu arme dacice. În cele din urmă, mi s-a sugerat că cel mai bine ar fi să ne întoarcem toți de unde am venit.
Am observat că orice perioadă istorică de la paleolitic la modern îi interesa, însă cea dacică de­venise tabu. Acest lucru s-a confirmat mai târziu, când autoritățile au permis intrarea unui buldozer peste vestigiile uneia dintre cetățile de la Jigodin. pentru a am­pla­sa o antenă telefonică !”).

– Viorica Crișan s-a întors la Cluj,
– Un an mai târziu și-a RELUAT CERCETARILE în HARGHITA și COVASNA: ȘTIA că este UNA dintre CELE MAI IMPORTANTE ZONE cu VESTIGII DACICE din ROMANIA ! …
– După aproape TREI DECENII de MUNCA pe TEREN, a publicat UNUL dintre CELE MAI COMPLETE STUDII despre IMENSA MOSTENIRE DACICA din HARGHITA si COVASNA ! …

Descoperirile:
– „Când am început să pun cap la cap diferitele stu­dii arheologice, un prim șoc a fost numărul mare al descoperirilor: strict pe estul Transilvaniei sunt 34 de cetăți dacice! În toată Transilvania, cu siguranță, sunt mai multe, însă nu au fost studiate siturile”, îmi spune Viorica Crișan, în timp ce pune pe masă lucrarea sa de doctorat.
– „Unele dintre cetăți sunt de mici dimensiuni, dar sunt destul de dese. Erau, probabil, reședințele aristocraților sau conducă­torilor zonei, asemănătoare ca suprafață și po­ziționare cu cetatea de la Piatra Roșie, din Munții Orăș­tiei. La Jigodin, de exemplu, sunt trei cetăți: două pe malul Oltului și o a treia, practic un platou fortificat. Un vârf de munte aplatizat, pe care sunt câteva construcții prin­cipale și anexele. Acolo erau meșteșugari, armu­rieri, un loc pentru femei unde țeseau etc. Era mai degrabă amenajată pentru personalul din jurul unui lider. La Jigodin s-a găsit o cantitate mare de zgură de fier. Deci, în interiorul cetății, erau ateliere care produceau sau reparau unelte și arme”.
– „Există însă și construcții impresionante prin structură, masive: la Covasna, Biborțeni, Valea Seacă, Ghindari, Zetea, sau incredibilul sistem de valuri și șanțuri de la Porumbenii Mari. Toate cetățile au și așezări civile în apropiere”.
– „Practic, oriunde ai merge, pe depresiunea Ciucului sau în zona Târgului Secuiesc, în orice localitate există unul, două sau trei vetre ale vechilor așezări dacice”.
– „Sunt foarte multe. O primă cetate este la Sântdo­mi­nic, în apropiere de Bălan, unde se pare că s-au făcut exploatări de cupru încă din antichitate. Apoi mai este una la Racu și încă una mai sus, în munte, peste ruinele căreia s-a ridicat o cetate medievală. Tot acolo e Cetatea de la Ciceu, care dă în drumul dintre Mier­curea Ciuc și Vlădiț; este în munte, așezată pe o stân­că, extraordinar de frumoasă. Sunt și ruine medievale acolo, dar. pe fundația unei vechi cetăți dacice”.
– „Pe urmă este cea de la Mihăileni, pe drumul spre Mol­dova , prin pasul Ghimes; peste Olt de Jigodin este o altă cetate, la Leliceni; jos mai este o cetate, la Tuș­nad; la Racoș sunt alte trei cetăți. Acolo e un munte extraordinar (n-ai cum să nu îl sesizezi mergând către Sighișoara). Sus, pe acest munte conic, cu platou tăiat, cel mai înalt din zonă, s-au găsit plinte în formă circu­lară, ce pot duce cu gândul la un templu. Și tot așa, peste tot. Sunt cetăți pe ambele părți ale depre­siunii, în zonele de munte”.

– „În toate aceste cetăți s-au descoperit, în mod sur­prinzător, ACELEASI VASE si ACELEASI PODOABE ca cele de peste munte, din Moldova .
– Este și o zonă cu CEA MAI MARE CONCENTRATIE de descoperiri ale unor TEZAURE MONETARE, în special datorită faptului că era o zonă de tranzit și comerț.
– Dacii se pare că NU obișnuiau să treacă munții, așa cum facem noi astăzi, prin Valea Prahovei.
– Treceau în special prin pasul Oituz, mergând de-a lungul Siretului până la mare unde puteau să facă negoț atât cu grecii cât și cu ro­manii,
– Treceau si prin pasul Buzăului, unde s-au descoperit fortificații, și la intrare, și la ieșire,
– Treceau si prin trecătoarea din Țara Vrancei (Focsani),
care TOATE IESEAU în depresiunea TARGUL SECUIESC !”…

– „Ce mi se pare foarte important este că în această parte a Tran­silvaniei am descoperit în jurul cetatilor dacice si așezări obișnuite ale dacilor: Peste 200! … studierea lor ne-a ajutat să mai bine cum era traiul lor de zi cu zi, să înțe­legem viața lor obișnuită”.

 Autor: Vitalie Pastuh-Cubolteanu

,

Descoperire unica la Sarmizegetusa Regia, găsită sub un fag dezradacinat, în urma unei furtuni.

O matrita din bronz folosita in antichitate la realizarea tiparelor pentru turnat piese decorative din metale pretioase a fost descoperita, in urma unei furtuni care a dezradacinat un copac, in situl arheologic  Sarmizegetusa Regia din Muntii Orastiei, fiind predata muzeului din Deva.

recenta descoperirea unică de la Sarmisegetuza-Regia: MATRIȚĂ DE BRONZ (foto: www.opiniatimisoarei.ro)

Potrivit unui comunicat de presa transmis, luni, de Consiliul Judetean (CJ) Hunedoara, care administreaza situl arheologic Sarmizegetusa Regia din Muntii Orastiei, in urma unei furtuni violente a fost descoperita o piesa deosebit de importanta, sub un fag dezradacinat.

“Este vorba despre o matrita din bronz folosita in antichitate la realizarea tiparelor pentru turnat piese decorative din metale pretioase, fiind singura piesa de acest fel descoperita pana acum pe intreg teritoriul fostei Dacii. Obiectul gasit arata calitatea artistica iesita din comun a mestesugarului care l-a realizat si implicit a produselor obtinute. Piesa de o valoare inestimabila a fost recuperata imediat de catre reprezentantul Administratiei Sitului Sarmizegetusa Regia si predata la Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane (MCDR) Deva”, precizeaza reprezentantii CJ Hunedoara.

Conform acestora, dupa ce va fi studiata de catre colectivul stiintific al santierului Arheologic “Cetatile dacice din Muntii Orastiei”, aceasta piesa va intra in circuitul muzeal, fiind inregistrata in inventarul MCDR Deva.

Obiectul a fost descoperit în urma unei furtuni care a dezrădăcinat un fag bătrân

Sursa: opiniatimisoarei.roro.stiri.yahoo.com

,

Misteriosul Codex Rohonczi e scris in limba daca. O ipoteza tulburatoare a unui cercetator roman.

Limbajul folosit face parte din cele opt scrieri nedescifrate inca de omenire * Dacii scriau de la dreapta la stanga si de jos in sus * Un expert indian crede ca e vorba de o evanghelie apocrifa * O Apocalipsa care descrie foarte clar sfarsitul vremurilor * Dacii si-ar fi preluat scrierea de la brahmani.

N.R.  – R.B.N. Press: Este cu totul deplasat și fără temei sa susții că dacii  si-ar fi preluat scrierea de la brahmani, când toate izvoarele vorbesc, inclusiv la indieni, despre civilizare a spațiului hindus de către cuceritori proveniți din arcul Carpatic. Un singur exemplu, din mitologia hindusă care descrie pe eroul mitologic RAMA (cinstit ca zeu hindus) venit din Carpați.

Codexul Rohonczi este un document controversat al cărui sistem de scriere este inedit și încă nedescifrat în mod convingător. Manuscrisul a fost păstrat la Rohonc până în 1838, când contele Gusztáv Batthyány și-a donat biblioteca, inclusiv codicele, Academiei de Științe a Ungariei. Deși este încetățenită varianta „codexul Rohonczi”, articolul de față optează pentru denumirea „codice”.

Codexul face parte din lista celor opt scrieri care nu au fost descifrate inca. Cercetatoarea romanca Viorica Enachiuc crede ca a izbutit sa o descifreze, fiind scrisa in latina vulgara, dar cu caractere dacice.

Attila Nyíri a propus o interpretare publicată în Theologiai Szemle, 39/1996 (pag. 91-98). În mare, procedeul pe care l-a folosit pentru descifrare a constat în a întoarce cartea și a asocia fiecărui caracter litera cea mai apropiată. Este de reținut însă că același simbol cunoaște uneori varii interpretări și aceeași literă transcrie mai multe simboluri.

În final, autorul ajunge la un text care, luat ca atare, are sens în maghiară și este de natură religioasă. Cercetătorul indian M. K. Singh susține că textul este scris cu o variantă regională de Brahmi care poate fi citită. A transliterat primele 24 de pagini pentru a obține un text în Hindi pe care apoi l-a tradus în maghiară și l-a publicat în ediția 2004/6 – 2005/1 a periodicului Turán. În interpretarea sa, codicele se vrea a fi o evanghelie apocrifă.

Mai mult, ar cuprinde o varianta de Apocalipsa, care descrie foarte clar “vremurile de pe urma” ale omenirii.

S-a speculat mult ca Singh a descifrat o serie de previziuni apocaliptice dar ca a ales sa patreze tacerea.

O alta ipoteza este ca ar fi scrisa in alfabetul dacic. De la daci nu au rămas izvoare scrise. Prea puține se știau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor.

Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică. A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, și se citește de jos în sus.

Vorbește despre despre vlahi și regatul lor. Mulți au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut. Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris.

În 1982, Viorica Enachiuc (foto) a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existența în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi. Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută. A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele. Manuscrisul se afla în Arhivele Academiei de Științe a Republicii Ungaria.

E o carte legată în piele. A fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907. Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Științe a Ungariei, în 1838. Nu se știe prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor. “Scriere secretă” După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul: “Se găsește în Arhivele Academiei de Științe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi.

Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum”. Literele sunt asemănătoare scrierii grecești. “Seamănă și cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungurești, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc”. După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observațiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.

Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moștenite de la daci. “Sunt semne care au aparținut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului”, spune aceasta.

Solii și cântece ale vlahilor Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 șiruri. În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice și religioase. E scris cu cerneală violet. Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece și rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemnează înființarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101.

“Sunt informații despre organizarea administrativă și militară a țării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru și mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului.

Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Pacuiul lui Soare”, a descoperit Viorica Enachiuc. Codexul conține și versurile unui cântec de luptă, numit “Jurământul tinerilor blaki”, care a fost tradus în felul următor:

“O viață, tăciunele Șarpelui, puternic veghetor,/ Înșelator, să nu primești a te uni/ Cu prorocirile Șarpelui, anuale, pentru că lovit/ Vei fi/ Cântecul cetății aud îndelung/ Mergeți vioi, jurați pe caciulă, pe puternica caciulă!/ Să juri cu maturitate și cu convingere!/ Să fiu ție putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/  Alesul jurământ prețuiește șoimul tău, mergi cu jurământ puternic!”

Sursa:  agentia.org  via Cer si pamant romanesc

,

În contextul actual agitat și controversat privind originea și evoluția neamului românesc, va sugerez să citiți și cartea ”Genomul uman” ai cărei autori sunt distinșii dr. Georgeta Cardoș și prof. dr. Alexander Rodewald, care vă propune o călătorie genetică inedită și care demonstrează – de data aceasta cu puterea de netăgăduit a științei biologice – că noi, românii de pretutindeni, suntem un neam unic, că noi nu suntem urmașii Romei și, ca atare, avem dreptul inalienabil de a fi considerați ceea ce, de fapt, suntem: urmași ai neamului daco-getic. Azi, oamenii de știintă pot stabili traseul parcurs de strămoșii noștri, care, acum 60.000 de ani, s-au aventurat afară din Africa pentru a coloniza Europa.

Paleogenetica și paleoantropologia moleculară, două științe noi, reprezintă o adevărată fereastră spre trecutul omenirii, așa cum de altfel susține, cu îndreptătire, prof. dr. Alexander Rodewald.

Paleo-antropologia, antropologia populațională și fizică, genetica umană și moleculară, citogenetica, genetica biochimică, imunogenetica, genetica populaționară, paleogenetica, biologia evoluționistă, se constituie toate într-o nouă și importantă sursă de evaluare științifică a trecutului uman de pe teritoriul vechii Dacii, actuala Românie. Concluzia cercetătorilor este clară: înaintașii noștri au fost și sunt străvechii daco-geți. Această concluzie nu are arbitrariul opiniei, ci este bazată pe rigorile de netăgăduit ale științei genetice.

Progresele din ultimii ani ai biologiei genetice au făcut posibilă analiza aprofundată și corectă a specimenelor umane care au trăit în vremuri devenite încețoșate în memoria noastră, aducând date importante despre acești strămoși îndepărtați, astfel încât mitul originii noastre latine nu se mai reflectă nici în realitatea genetică prezentă.

Cu toate că au avut loc și unele mutații provocate de migrațiile din Epoca Fierului sau ca urmare a venirii pe teritoriul nostru a unor popoare migratoare, elementele genetice dominante au rămas cele de origine daco-getică.

Densitatea genetică rară a invadatorilor în cadrul populației țării desigur că a dus la un semn de întrebare în rândul geneticienilor, probabil pentru că, așa cum ne sugerează Adina Mutar(http://www.enational.ro/romania-mea/istoria-nestiuta-a-getilor-si-genomul-european-35248.html/), probabil pentru că ei n-au luat în calcul două aspecte: că femeile fugeau în păduri din calea invadatorilor, iar cele violate își ucideau pruncii născuți din siluire.

Populația autohtonă europeană apartine haplogrupului I, descendenți din Cro Magnon, socotită ca aparținând Culturii Cucuteni-Tripolie.

În urmă cu câțiva ani, am avut și eu curiozitatea de a vedea cărui grup genetic îi aparțin; surpriza a fost una plăcută: patern I1b, matern T.

Dar lucrurile devin mult mai serioase fiindcă multe studii științifice de paleogenetică strică istorii elaborate fără susținere arheologică.

Acest lucru s-a întâmplat când cercetările genetice ale doamnei Georgeta Cardo­ -cercetător ­științific în biologie la Institutul Național de Cercetare „Victor Babeș­”- au investigat mormintele domnitorilor moldoveni de la Rădăuți. S-a demonstrat astfel, fără posibilitatea de contrazicere, că urmașii lui Bogdan I nu erau cumani, așa cum susțineau unii istorici din țara noastră, ci erau autohtoni.

Rezultatele preliminare privind genomul Europei au stârnit și continuă să stârnească vii controverse, pentru că ele contrazic, de multe ori, afirmatiile oficiale gresite privind originea popoarelor!

Conform geneticienilor Belledi, Richards, Owens și Malyarchuk, care și-au publicat studiile în 2000, 2002 si 2003, ADN-ul mitocondrial găsit la populatia românilor aromâni, a românilor din Maramures si Vrancea, face parte din haplogrupul care a fondat neoliticul în Europa.

Haplogrupurile din Carpati – I1, I2a, I2a2a-L69.2 sunt nativ-europene, pontice și balcanice, descendente din oamenii paleoliticului, a căror concentrație se regăsește astăzi și în Bosnia Hertegovina, Croatia, Serbia, Moldova, dar cea mai mare diversitate a haplotipului se găsește numai în România.

Așa cum am prezentat și în cărțile mele ”Noi nu suntem urmașii Romei” și ”Noi, dacii”( www.dacia.org), istoria adevărată de început a poporului român, istoria daco-geților, își trimite, prin timp, dovezile concludente reieșite din studii științifice care nu pot fi negate.

Pe lângă descoperirile arheologice uluitoare și revelatoare asupra originii noastre – cum sunt cele de la Tărtăria (cu prima scriere din istoria lumii) și Tăblițele de la Sinaia – biologia genetică moleculară aduce o contribuție însemnată la descoperirea identității unui popor, în comparație cu alte neamuri mai apropiate sau mai îndepărtate teritorial.

Tratatul distinșilor cercetători științifici și doctori în genetică Georgeta Cardoș și Alexander Rodewald este mai mult decât o pledoarie pentru adevăr, este adevărul însuși. În ultimii 20 – 25 de ani, tehnicile de excepție din laboratoare, analizele sofisticate, comparațiile edificatoare cu alte genomuri umane, toate metodele noi, inimaginabile acum 50 sau 100 de ani, fac posibile acum descifrări genetice din mumii umane cu o vechime de peste 35.000 de ani, cum sunt resturile umane din Peștera Cioclovina. Mai mult decât atât, în ultimii zece ani, paleogenetica moleculară este domeniul cu înregistrări de succese remarcabile care confirmă multe dintre ideile care, înainte, erau simple ipoteze.

În tratat sunt prezentate cercetările și concluziile de paleogenetică moleculară făcute la populații vechi din Epoca Bronzului și din Epoca Fierului și care au trăit pe teritoriul actual al României. De asemenea, sunt scoase în evidență relațiile surprinzătoare din punct de vedere genetic ale altor neamuri europene, în comparație cu neamul românesc.

Meritul fundamental al autorilor cărții este acela de a fi demonstrat științific structura genetică, originea, evoluția și răspândirea geografică a omului contemporan. De asemenea, dânșii au scos în evidență structura socială a populațiilor vechi și a celor actuale, combinațiile genetice ale diferitelor popoare de-a lungul timpului și importanța pe care aceste descoperiri o are în medicina legală, în analiza și diagnosticarea bolilor genetice, precum și în modul prin care pot fi tratate. Ca urmare, descoperirile genetice au semnificații de importanță vitală pentru viața oamenilor și, de asemenea, ele contribuie fundamental la cunoașterea și evaluarea originii unui neam de pe pământ.

Cartea ”Genomul uman” este un veritabil și demn de prețuit document, pentru că are știința ca structură și ca fundament. Ideile care se desprind din paginile cărții coincid cu ceea ce societatea pe care am onoarea să o conduc, ”Reînvierea Daciei” (”Dacia Revival”), afirmă răspicat de aproape două decenii: noi suntem urmașii daco-geților și nu ai romanilor, noi nu suntem urmașii Romei!

Adresez cele mai calde felicitări autorilor pentru uriașa și migăloasa pregătire științifică și tehnică, pentru munca asiduă de laborator, pentru observațiile pe care le-au prezentat într-o formă care să poată fi înțeleasă de un public mai larg, pentru sistematizarea materialelor, pentru fotografiile inspirate, pentru tabelele și schemele revelatoare dar, mai ales, pentru superba lor pasiune ca oameni de știință pentru care adevărul nu are nicio legătură cu politica și nici cu opinia altora.

Recomand călduros această carte tuturor românilor care vor să știe de unde se trag ca neam și care vor să afle adevărul pe calea științei genetice. Vor putea constata pe baze științifice că, într-adevăr,

Noi nu suntem urmașii Romei!

Dr.Napoleon Săvescu

Președintele Societății Internaționale

” Reînvierea Daciei”

Sursa foto www.uni-tuebingen.de

,

Cu ceva ani în urmă, prezentam și eu, ca și alți nebuni cu iubire de neam, unele cazuri legate de istoria acestui popor care, după din ce în ce mai multe surse – culmea – din afară, pare să fie albia de formare a popoarelor Europei.

Dacii nu mai vor să tacă – Războiul dacilor cu românii

Știu că vor sări în sus toți cei sătui de “propaganda comunistă” de “îndoctrinarea exagerată”, unii poate sinceri în scepticismul lor, alții însă pur și simplu ignoranți sau și mai grav, rău intenționați. Pe cei din urmă nu ai cum să îi convingi pentru că ei nu vor să fie convinși. Când însă astfel de specimene se află în fruntea țării sau a diferitelor ministere, organe și organisme ale statului cu atribuțiuni în păstrarea unității, suveranității și identității neamului, problema devine în mod clar de competența organelor care se ocupă acuma de copii din licee, ca cele mai mari amenințări la adresa securității statului.

Nu știu ce urmăresc structurile abilitate să se ocupe de securitatea independența acestui stat, dar știu cu ce nu se ocupă și ar trebui să se ocupe:

  1. Dacii nu mai vor să tacă – Războiul dacilor cu românii dosare ultrasecrete exclusiv zv Subiecte îngropateIstorie călcată în picioare, un articol scris tot de mine, scotea în evidență pentru a nu știu câta oară și tot inutil, imensele date istorice care se află sub Grădiștea, practic un alt oraș de mărimea Bucureștiului, oraș descoperit pe vremea lui Ceaușescu. S-au început cercetările au fost demarcate săpături, obiectivul a fost sub atenția istoricilor și specialiștilor militari. Cum însă serviciile secrete ale Rușilor erau direct interesate, informațiile au ajuns și unde nu trebuia. Dosarul cu planurile siturilor antice nedecopertate, gasite de echipa speciala de cercetatori, a fost multiplicat în patru exemplare, care au fost trimise la MLPAT, Institutul Pro Domus, Ministerul Culturii si UNESCO. Alexandru Mironov a inclus cetățile pe listele UNESCO. Urma să se inițieze o amplă campanie de săpături arheologice și să se realizeze un centru turistic exceptional. Programul a fost însă stopat, iar copii ale dosarului cu hârtile siturilor au ajuns la ruși, apoi mai recent după revoluție la căutători de comori și așa au fost înstrăinate celebrele brățări dacice despre care unii spun că ar avea proprietăți radionice. Lumea cu adevărat cultă este interesată de caz, BBC vine cu aparatură de ultim moment și scanează toată zona, pretinzând că vor să facă un film despre daci. Ce film au făcut, e mai puțin important, mai ales că au răsucit istoria cum au vrut ei ca să îi scoată pe daci rudimentari și sălbatici, uitând că celții cei cu care se laudă ei sunt veniți din această zonă, fiind urmași ai tracilor. Important este că nu au dorit să pună la dispoziția statului roman rezultatul cercetărilor spunând că o vor face după ce vor realize filmul. Ce ne poate spune domnul Maior despre acest subiect? Ce date au fost descoperite de britanici sub Sarmisegetuza, cum a fost posibil să se acorde unui stat străin dreptul să scaneze teritoriul românesc și să plece cu datele investigației?

  2. Dacii nu mai vor să tacă – Războiul dacilor cu românii dosare ultrasecrete exclusiv zv În august 2012, în timp ce se lucra la autostrada SibiuNădlac este descoperit un alt oraș subteran, aparținând culturii Turdaș oraș care se întindea pe o suprafață de 100 de hectare datând din 4500-5000 Î.Hr. Odată cu acest oraș a fost descoperită și o piatră care conținea o scriere asemănătoare celei de la Tărtăria, dar mai veche decât aceasta. În mod normal odată cu descoperirea acestor situri ar fi trebuit sistată automat lucrarea la această autostradă și declanșată cercetarea arheoligică, declararea zonei ca zonă de interes național, inclusă în patrimonial național, luate măsuri de pază și securizare a zonei, sau dacă lipsa fondurilor nu permitea, conservarea și paza zonei. Apoi era normal să se studieze variant întreruperii sau anulării construcției șoselei în zona respectivă, făcute cercetări suplimentare scanaraea zonei, așa cum au făcut englezii la Sarmisegetuza și crearea unui șantier arheologic pentru a proteja descoperirea. Ce face însă guvernul român? Domnul Șova, ministrul fără minister și fără obiectul muncii, prietenul de afaceri al premierului Ponta, declară că din toate autostrăzile pe care România le are în plan, cea mai urgentă este Sibiu Nădlac, care este prioritatea 1. Pentru această porțiune de autostradă, sau mai bine zis Sibiu – Orăștie se alocă în regim prioritar suma de 700 milioane lei. De ce această urgență? De ce această porțiune de autostradă din toată România, cine are interes să bage sub asfalt această descoperire arheologică unică? Ce interese servește domnul Șova și regimul pe care îl reprezintă, cine dorește îngroparea istoriei românilor? Domnul Maior, poate să scoată capul din dosarele elevilor de la liceul Bolintineanu sau din filmele cu profesoara Costică și să privească un pic descoperirile de pe autostradă, sau nu a fost încă informat ?

  3. Dacii nu mai vor să tacă – Războiul dacilor cu românii dosare ultrasecrete exclusiv zv În septembrie 2012, în localitatea Hândrești, comuna Oteleni, profesorul Mihai Vasilencu face o descoperire pe care media se grăbește să o califice descoperirea anului. Între piesele descoperite se găseau și unele care aveau gravate unele semne ce au fost imediat etichetate ca asemănătoare cu scrierea tăblițeor de la Tărtăria.  Este imatur nu numai prematur să se facă astfel de aprecieri mai ales la câteva zile de la descoperire, mai este mult drum de parcurs până vom afla ce epocă reprezintă piesele descoperite, dar nimic nu este exclus. Să sperăm doar că specialiștii nu vor proceda cum s-a procedat cu tăblițele de la Sinaia sau cuiele dacice și cu cine știe câte alte artefacte. Dincolo de toate acestea trebuie mentionat ca, la inceputul anului 2012, Vasilencu a mai facut o descoperire de senzatie. Atunci, gasirea unei serii de vestigii, vechi de peste 5.000 de ani, arata ca in zona Handresti – Oteleni exista dovezi ale civilizatiei umane ce ajung pana in Epoca Bronzului (4.500 – 5000 de ani i.Hr. – n.r.)

  4. Dacii nu mai vor să tacă – Războiul dacilor cu românii dosare ultrasecrete exclusiv zv Plăcutele din plumb de la Sinaia sunt niște piese ce se găseau în subsolul Muzeului Național de Antichități (actual Institutul de Arheologie) încă de la inființarea acestuia, “mai multe sute de astfel de plăci”, după unele surse. Se spune că ar fi fost turnate în ultimul sfert de veac XIX (1873-după anumite surse) din ordinul regelui Carol I, după originalele de aur, descoperite într-un tezaur în Poiana Văcăriei, unde urma să se sape fundația Castelului Peleș. Despre acestea au stiut o multime de istorici, pornind de la Grigore Tocilescu, Ion Nestor, Vasile Pârvan și până la Alexandru Suceveanu și Alexandru Vulpe. Ce s-a intamplat cu tezaurul descoperit nu prea se pomenește, probabil regele Carol I avea nevoie de bani și le-a vandut sau le-a topit. Așa a si dispărut dovada autenticității acestui izvor istoric deosebit.Conform opiniilor doamnei Aurora Pețan, specialist în lingvistică, fost cercetător principal în cadrul Academiei Române, timp de un secol, nimeni nu a scris un rând despre existența acestor inscripții, nimeni nu le-a cercetat. Singura contribuție o constituie cartea dlui ing. Dan Romalo, apărută în anul 2003 și reeditată în 2005 la editura Alcor. Dl Romalo este “părintele” acestui subiect: lui i se datorează scoaterea la lumină a pieselor, salvarea, prin fotografiere, a multora dintre plăcile dispărute astăzi, precum și prima transcriere, analiză și propunere de decriptare metodică a lor.Doamna Aurora Pețan, care, sesizând importanța acestor artefacte și mai ales a mesajului pe care îl transmit peste generații, și-a canalizat energia în scopul studierii și mediatizării lor, atrăgându-și adversitatea celor care se luptă să țină adevărul ascuns cât mai adânc și fiind nevoită în final să demisioneze și să renunțe la carieră. Totuși, deși în țară subiectul a reușit să fie deocamdată înăbușit, a trezit atenția străinilor, care se interesează de el, inclusiv prin intermediul serviciilorde informații. Adrian Bucurescu, autor al cărții „Tainele tăblițelor de la Sinaia”, în care a încercat o traducere a acestora, afirmă: „Tăblițele de la Sinaia sunt de o importanță covârșitoare pentru istoria și cultura noastră, fiind prima oară când aflăm ce spun Dacii despre ei înșiși și despre dușmanii lor cei mai crunți, Romanii. Importanța lor constă nu numai în informațiile istorice deosebit de valoroase ci și în frumusețea artistică, de multe ori la treapta de capodopere, literare și plastice. În momentul de față nu există nici un program oficial de studiere, sau cel puțin deprotejare a pieselor, care sunt, în continuare, neinventariate și prost păstrate. Lipsa deinteres a oamenilor de știință, fie ei lingviști ori istorici, și a instituțiilor în grija cărora ar trebui să se afle studierera acestei arhive, este dublată de entuziasmul unor”traducători” fanteziști, lipsiți de o minimă pregătire în domeniu, care discreditează în mod regretabil subiectul. Chiar dacă buna credință a acestora nu trebuie pusă la îndoială, rezultatele lor intoxică opinia publică, compromit subiectul și îi îndepărtează și mai mult pe specialiști. Ce face domnul Maior, dacă tot e interesat de carte de educația românilor ca problemă de interes național strategic, de ce nu se aplecă și asupra acestor scrieri pe care iată unii se grăbesc să le piardă, alții să le distrugă, unii să le bagatelizeze, alții să le “traducă” aiurea.

  5. Dacii nu mai vor să tacă – Războiul dacilor cu românii dosare ultrasecrete exclusiv zv Insula Șerpilor. Un subiect care a făcut obiectul unor dispute diplomatice aprige între România și fosta Uniune Sovietică, apoi Ucraina. Trecând peste faptul că a reprezentat un teritoriu românesc luat cu japca de prietenii de la răsărit, Insula, chiar și așa nelocuită are și alte puncte care o fac dorită. Pe lângă poziția strategică în Marea Neagră, pe lângă faptul că se află în platforma de exploatare a gazelor și petrolului din Marea Neagră, mai sunt și alte interese care țin de .. istorie, cultură, care face în ultimul timp obiectul interesului șefului SRI. Pe Insula Șerpilor (pe care fostul președinte al României, Emil Constantinescu, a „dăruit-o” complet nejustificat Ucrainei) se mai găseau încă, în secolul XIX, ruinele unui imens templu antic, despre care N. Densușianu ne spune că era închinat lui Apollo. În secolul XIX, acest templu a fost practic „demontat” și transportat la Moscova, unde a dispărut cu desăvârșire. Se vorbește că și acolo s-ar fi aflat un centru energetic al culturii trace. Iată deci o altă problemă de culțură care l-ar putea interesa pe domnul Maior, dacă cele legate de teritoriu, zăcăminte energetice, puncte strategice nu îl interesează.

  6. Dacii nu mai vor să tacă – Războiul dacilor cu românii dosare ultrasecrete exclusiv zv Cel mai nou subiect, despre care am mai vorbit, dar nu este deloc cel mai lipsit de importanță, este cel legat de munții Bucegi. Lumea își mai amintește celebrul caz al elicopterului israelian prăbușit în Bucegi undea în zona numită Colții Țapului. Am scris în articolul “Până unde merge „amabilitatea” guvernelor?” dspre implicațiile sau îmbârligăturile subiectului Bucegi, despre interesul israelienilor pentru Bucegi, Varful Omu, Babele și zona cunoscută din antichitate drept “ centrul sacru “ al lui Zalmoxe. Poate mulți vor spune că e o prostie, dar dacă e așa de ce se intersează cu atâta sârg evreii de el și de ce au reușit să primească de la statul roman dreptul de “exploatare turistică “ a zonei, exact acolo unde de veacuri, românii spun că se întâmplă ceva ciudat? Nu poate fi o simplă coincidență acest interes al străinilor față de zonele “caudate” ale României, cum nu poate și de loc doar “ignoranță” sau lipsă de informare, atitudinea autorităților române care se fac că nu văd, nu aud, nu știu, nu îi interesează, nu vor să protejeze aceste comori ale culturii, istoriei, care sunt dorite, studiate, cercetate, exploatate, de alții. Dacă este atât de intereasat de cultură și educație, de ce nu se implică domnul Maior și în acest caz?

Cum se poate interpreta acordul Ministerului Apărării Naționale dat unor organizații străine de a cerceta arhiva MApN ? Cum poate fi interpretată indiferența autorităților române față de toate aceste cazuri și multe altele, indiferență care duce la dispariția, distrugerea, scoaterea României din istoria Europei care – alții o spun, nu eu – se pare că își trage seva de aici din fosta Tracie, din Dacia preistorică. În loc să intercepteze mailurile și chaturile incomozilor, SRI ar trebui să se ocupe de problemele supraviețuirii acestui stat hăituit în ultimul timp mai mult de proprii cetățeni decât de străini. Se pare că românii, nu romanii sunt adevărații și cei mai periculoși dușmani ai Dacilor, adevăratele războaie de distrugere a Daciei nu s-au dat acum 2000 de ani, se duc în zilele noastre, nu Romanii ci Românii vor duce la dispariția regatului dac. Mai este cineva în Dacia care să nu vrea să își omoare străbunii ?

Ne mai miră că în timpul acesta românii, sau mai bine spus urmașii vechilor daci plecați “la muncă” pe alte pământuri acum mii de ani, care trăiesc pe alte meleaguri, în Serbia, Bulgaria, Cehoslovacia, Franța, Elveția, Spania, Germania, sunt tratați cu indiferență de guvernul României? Păi să fiți voi sănatoși frați daci, în voi ne e speranța, voi ați reușit să vă păstrați limba și obiceiurile mii de ani, nu v-a exterminat nimeni, nu v-a trădat nimeni, nu v-a urât nimeni, nu v-a călcat nimeni în picioare, nu v-a impus nimeni pe cine să aveți președinte, nu v-a mințit nimeni, nu v-a înșelat nimeni. Ce se întâmplă cu noi acuma, voi nu ați pățit în 4000 de ani, voi ați fost lăsați să vă duceți traiul așa cum ați vrut și ați supraviețuit Noi, Dacii de aici din Dacia suntem decimați cu Codex Alimentarius, cu Chevron, cu Gold Corporation, cu închiderea spitalelor, cu reducerea salariilor și  pensiilor,cu impozitări succesive, cu taxe pe respirat,  cu închiderea și falimentarea intreprinderilor prin “privatizare”, cu lipsa medicamentelor din farmacii, cu servicii secrete și procurori dând buzna în biserici și în licee după marii șpăgari ai țării, cu cu nesimțirea și indiferența guvernanților. Rămâneți acolo, în voi ne e salvarea.

Sursa: ziuaveche.ro

,

Se caută un cui. Valoare estimata – 1 milion EURO…
În 1995, în Republica Moldova a fost adus un cui miraculos, un cui dacic care avea peste 2000 de ani vechime, un cui care nu ruginea…
Cuiul a fost găsit de către fizicianul și scriitorul Andrei Vartic, în sanctuarul dacic de la Racos (România).
“Cuiul dacic” a fost studiat de către specialiști din domeniul metalurgiei din orașele Bălți, Leningrad și Moscova. S-a realizat și o spectogramă. Conform analizelor cuiul era constituit din alfa-fier pur în proporție de 99,9 %.
Savanții au conchis că un fier de o asemenea calitate putea fi produs (acum 2000 de ani !) numai în condiții speciale de laborator sau în cosmos!
Valoarea minimă a cuiului a fost estimată la 1.000.000 EURO.
Andrei Vartic a decedat în 2009… Știe cineva unde se află cuiul găsit de el?
Autor: Dr. Veaceslav Stavila, Chisinau
Cum a inceput povestea acestui cui Dacic (cui al lui Pepelea, spun eu) ?
Andrei a luat cuiul si l-a supus analizelor la Institutul de Metalurgie de la Balti (R.Moldova) unde, minune, X-Ray-ul arata ca, acel cui dateaza de peste 2000 de ani !
Acel cui Dacic care nu vrea sa rugineasca, avea in componenta lui nici mai mult nici mai putin decit alfa-fier pur de 99,97%; nici urma de impuritati, adica de compusi ai carbonului ce ramin de la prelucrare.
O “minune antica”,despre care va atrag atentia ca se poate obtine numai in conditii speciale de laborator sau in cosmos!
Pina la ora actuala sint cunoscute in lume numai doua exemple de astfel de fier antic: stilpul de fier de la Delhi si un disc din Mongolia, datat din secolul IX, cercetat atat in laboratoarele de la NASA cit si la Universitatea Harvard. Specialistii spun ca procesul modelarii unui obiect din fier pur este mult mai complicat chiar decit obtinerea lui, data fiind posibilitatea introducerii in el a unor impuritati.
Discul din Mongolia putea fi modelat doar in cosmos, sustin specialistii de la NASA, iar cercetatorii de la Chisinau aveau aceasi parere despre Cuiul Dacic.
Andrei Vartic, pragmatic, mai neincrezator, a fugit cu Cuiul la Leningrad, la Institutul Metalurgic caci, fier a pur, o fi el dar poate ca suprafata lui sa fi fost vopsita cu vre-o vopsea speciala “dacica”, ca sa nu rugineasca.
La Leningrad cercetatorii au mai descoperit o minune, despre care va voi vorbi mai tirziu. Vrind sa verifice odata in plus, Andrei ia “Cuiul lui Pepelea” si fuge la Moscova.
Si de asta data rezultatul a fost acelasi: Cuiul Dacic care nu vroia sa rugineasca de peste 2000 de ani,era format din alfa-fier pur in proportie de 99,97% si era acoperit, nu cu vopsea ci cu 3 straturi moleculare, perpendiculare, care-l protejau impecabil, pastrindu-i puritatea, aceste trei straturi fiind, tineti-va respiratia va rog:
1. suprafata – Magnetita “Fe3O4″
2. oxid de fier “FeO”
3. alumo-silicati.
Prin cercetarile efectuate de profesorul Kiosse si doctor Galina Volodin, utilizind metode de iradiere ci X-Ray aplicate la pelicule subtiri de semiconductori (asa numitele unghiuri mici) s-au putut observa peliculele protectoare despre care am vorbit mai sus.
Profesorul Daria Grabco a studiat la microscop microstructura deosebita a fierului dacic si a mai observat ca acest fier are doua straturi de “domene”, unul central si unul de suprafata. Domenele, si aici este “ciudatenia”, sint orientate perpendicular unul pe altul asta insemnind ca, mai intii s-a solidificat (in cimpul magnetic al Pamintului) stratul interior, apoi, peste el s-a aplicat in stare lichida un alt strat, care s-a solidificat si el, dar … in alta pozitie fata de cimpul magnetic al Pamintului!!!
Ei bine ,doamnelor,domnisoarelor si domnilor , asta se intimpla acum peste 2000 de ani, intr-o tara salbatica, populata de tarani daci,” primitivi si salbatici”. Cuceriti mai tirziu de romani (numai 14% din teritoriul Daciei) care au sosit cu o “mica” armata de 150,000 de legionari si carora le-au trebuit mai mult de 6 ani sa cucereasca ce … citiva kilometri din Spatiul Dacic.
Oare s-a intrebat cineva cum a putut rezista in fata Romei, o simpla civilizatie taraneasca? De ce se temeau romanii de daci? De ce Caesar si Burebista au murit in acelasi timp?
De ce, de la moartea lui Caesar (care dorise sa porneasca razboiul impotriva dacilor) si pina la cucerirea a numai 14% din Dacia, de catre Traian, au mai trebuit sa treaca 150 de ani?
De ce in toti acesti 150 de ani romanii si dacii nu s-au avintat in conflicte directe? De ce nici o armata romana nu pleca la razboi fara sa aibe cel putin un Doctor Dac cu ea? Ce or fi avut de impartit ei dacii si romanii ca acestia din urma, dupa cucerirea unei bucati asa de neinsemnate din teritoriul Daciei, sa declare cea mai lunga sarbatoare cunoscuta pina in zilele noastre, o sarbatoare de nici mai mult nici mai putin de 123 de zile, in care poporul roman putea sa manince si sa bea gratuit pe socoteala statului … 123 de zile?
Ce or fi sarbatorit de fapt romanii? Astfel se demonstreaza ca ei Dacii au lasat documente mult mai rezistente in fata macinarii timpului decit cele ale anticilor Greci sau Romani, dar in alt limbaj decit in cel scris-vorbit. Limbile sint si ele supuse distrugerii, alfabetele la fel.
Dacii ne-au lasat mostre de “civilizatie” extraordinara dintre care amintim de:
– Betoane perfecte nedistruse de timp, apa si intemperii de peste 2000 de ani
– Metalurgie mai avansata decit ceea din zilele noastre – cuie care nu ruginesc de 2000 de ani, calupuri de fier de 40 kg, cind romanii nu puteau sa topeasca in cuptoarele lor bucati mai mari de 25kg.
– Modelele Matematice de la Gradistea Muscelului si desigur cele Topografice, prin asezarea “asa ziselor cetati” din Muntii Sureanului, Cindrelului, Persanilor (Racos) intr-o ordine perfect geometrica de invidiat chiar si azi.
Se pare ca nimanui, sau unui numar forte redus de oamenii de stiinta romani ,nu le pasa de acesti daci, iar Andrei Vartic in loc sa gaseasca nu intelegere ci dorinta arzatoare din partea compatriotilor romani, sa nu fi fost nevoit sa se duca in Rusia cu acel “Cui al lui Pepelea”, spre a-i cerceta misterele.
De ce nu s-a oferit Institutul de Metalurgie din Romania sa faca studii, daca nu din sentiment patriotic, macar interes stiintific? Pe Andrei Vartic l-a chemat si presedintele de atunci, Ion Iliescu, pentru o intrevedere de 15 minute, care a durat o ora si jumatate, urmata de promisiuni – dar guvernul s-a schimbat!
Istoria poporului nostru Carpato-Dunarean nu a fost scrisa inca, iar Sarmisegetuza este inca un mister acoperit de paminturi care poate ca o protejaza.
Unii spun ca numele ei vine de la Sarmis e (si) Getuza, altii mai initiati in tainele Vedice il citesc Sarmi Seget Usa, adica “Eu ma grabesc sa curg” (in sanscrita). Din nefericire azi pling si caprele din Muntii Orastiei de mizeria ce domneste in “Zona Sacra” a Sarmi-Segetusei. Excavatii cu buldozere,jefuitori de relicve, nepasare, chiar reavointa, iau locul a ceea ce ar fi trebuit sa fie declarata rezervatie a cetatilor dacice din Muntii Sureanului.
Ce nume ciudat si acest Sureanului, ce o fi insemnind domnilor arheologi, istorici, lingvisti?
Il citez din nou pe prietenul meu Andrei Vartic, care spunea ca „Lipsa idolilor in asezarile dacilor din Muntii Suryanului (Surya, zeul soarelui la indienii arhaici, urmasi ai arienilor Carpato Danubieni, spun eu) ne duce cu gindul la Marele creator Divin, al poporului dac, Daksha, zapacit si el de Creatia sa, aflata in contiuna, ireversibila si cuantificata descoperire a Drumului Frumos, s-a indragostit de ea. De aceea el daco-romanul cind spune „buna ziua” de fapt spune „Bun e Dyaus”. El Dyaus Pitar (pitar – cel ce aduce pita – in sanscrita) a fost primul mare zeu al arienilor (indo-europeni cum se mai spune). De la el se trage Zeus, Saturn, si intorcindu-ne la cea mai veche, poate, poveste a genezei cind Zeului Suprem i-a placut Pamintul a dat nastere prin respiratia sa celor 7 zei ai genezei lumii, avindu-l conducator pe Marele Zeu Dak-Sha. Acesta dupa ce s-a uitat peste tot pe pamint a gasit un loc unde ape albastre tisneau din munti impaduriti, dealuri blinde ii inconjurau, acoperite de covoare verzi de iarba, unde clima era blinda si … in timpul noptii a populat acest spatiu sacru cu primii 10,000 de fii, fii lui iubiti Dacii „the chosen people”.
„Bun e Dyaus” domnilor daco-romani, trezitiva si va redescoperiti trecutul pina nu vi-l fura or distruge altii, daca nu o veti face voi insisi.
(Dr. Napoleon Savescu)
,

Hiperboreea… o legenda, un tinut fabulos, despre care vorbesc miturile Greciei antice. O civilizatie straveche care continua sa fascineze… un spatiu care, ca si Atlantida, este mutat dupa voie, fara sprijin mitologic sau istoric, in diferite locatii care mai de care mai nastrusnice. Respectivii domni ar face bine sa mai arunce ochii peste relatarile antichitatii pentru a vedea ce marturii exista despre aceasta tara. Majoritatea istoricilor moderni, dupa „cercetari laborioase”, sunt de acord ca Hiperboreea este plasata undeva in zona Polului Nord sau, oricum, dincolo de paralela de 65°, latitudine nordica. Tot ce se poate ….numai ca la Polul Nord nu este sol fertil si nici nu se fac doua recolte pe an, cum spuneau Hekateu si Diodor din Sicilia!

 

 Plasarea Hiperboreei in Extremul Nord nu este decat o interpretare fortata a mitologiei grecesti si nu se bazeaza pe nici un fel de documente istorice! S-a incercat, de asemenea, „implantarea” Hiperboreei in Arhipelagul Britanic sau in Islanda, urmand ramura celtica a europenilor care se presupune a fi descendenti ai hiperboreenilor. Captivant, dar neconform cu realitatea, deoarece celtii au aparut cam tarziu pe firmamentul istoriei pentru a-i cataloga popor neocolit, „scoborator” din hiperboreeni!
Datorita multitudinii de teorii emise de-a lungul timpului cu referire la amplasamentul geografic al Hiperboreei si al hiperboreenilor, ma simt indreptatit sa intreb: prin aceasta stramutare a Hiperboreei, dupa opiniile unuia sau a altuia dintre cercetatori, nu se incearca de fapt a se ascunde regiunea geografica in care era plasat acest taram mitic, cu original? Nu se incearca manipularea mentala prin ignorarea izvoarelor antice si publicarea a cat mai multor teorii cu privire la ipotetica localizare geografica a Hiperboreii? si asta in pofida faptului ca autorii antici sunt unanim de acord asupra locului unde se afla aceasta Hiperboreea! Nu cumva se mizeaza pe faptul ca atunci cand da de o news de genul „Hiperboreea era la Polul Nord „, cititorul neavizat uita sa-i mai consulte pe cei care au vorbit de ea in cunostinta de cauza si citeste uimit noua teorie, unii chiar intrebandu-se „cum de nu m-am gandit la asta?”! Si iaca cum curiosul nostru nu mai poate gasi adevarul prin hatisul de ipoteze care mai de care mai atragatoare si uneori chiar „probate” istoric.

Eu sunt ardelean ! Stiti cum sunt ardelenii? Stau stramb si judeca drept si pe indelete. Asa facand lucrurile, am ajuns la concluzia ca toate aceste teorii sunt falsuri grosolane, fondate doar pe imaginatie, cu suport material ioc! Am luat (tot pe indelete), marturiile antice la puricat si s-a ivit cu totul altceva si in alta parte….nu-i la Polul Nord ! V-am innebunit cu dovezile ? Vi le prezint si dumneavoastra ca sa va convingeti singuri!

Putina ordine prin …Hiperboreea!
Pe langa istoricii „profesionisti” ai Occidentului, care plaseaza Hiperboreea dupa bunul lor plac, mutand-o ba in Islanda, ba in Groenlanda, ba in Arhipelagul Britanic exista si unii autori mai „modesti” sa spunem, dar care marcati de bun simt, nu fabuleaza, ci examina izvoarele istorice si isi formuleaza concluziile in conformitate cu acestea. Intre acestia mentionam o pleiada de autori precum Nicolae Densusianu, Vasile Lovinescu, Mioara Calusita Alecu si…Rene Guenon, din operele carora ne-am inspirat in prezentul analiza.
Nicolae Densusianu demonstreaza cu lux de amanunte unde se afla aceasta mult discutata Hiperboreea, in lucrarea sa de exceptie „Dacia Preistorica”, in care acorda un spatiu destul de larg hiperboreenilor. El demonstreaza cu probe in regula, ca Hiperboreea anticilor nu era alta decat Dacia, care era centrul cultului apolinic, aici aflandu-se insula cea sfanta a lui Apollo si a lui Ahile.
Vasile Lovinescu demonstreaza, de asemenea, cu „acte in regula „, ca Hiperboreea era Dacia in studiul sau „Dacia Hiperboreana”, incheiat in 1936 si publicat in foileton in revista franceza Etudes Traditionnelles. Studiul va aparea ca volum abia dupa razboi, mai intai in limba italiana, apoi in limba franceza si abia apoi in limba romana. Curios, nu? ce interes avem noi pentru istoria nationala?! Sa nu uitam ca studiul lui Lovinescu va aparea in limba romana abia in 1994!
Mioara Calusita Alecu vine si ea cu date noi si stupefiante, dar fondate istoric, nu fabuland precum occidentalii. Ea ne demonstreaza ca celebra Tula, din Hiperboreea, pamantul cel mai nordic cunoscut de greci, nu era alta decat actuala Tulcea, oras din Delta Dunarii.
Exista totusi si occidentali de bun simt.Unul dintre ei, Rene Guenon, in corespondenta lui cu Vasile Lovinescu, afirma, dupa ce studiaza materialul trimis de asta din urma, ca Dacia ar putea fi centrul traditiei hiperboreene „trebuie sa va spun (lui Lovinescu –n.n) ca ideea ca Dacia a fost una din etapele centrului traditiei hiperboreene, pentru o anumita epoca, nu mi se pare deloc neverosimila; dificultatea ar fi aceea de a preciza perioada la care s-ar putea raporta”. Inca o data, in alt loc, acelasi autor se pronunta textual: „traditia dacica ar reprezenta in orice caz o continuare a traditiei hiperboreene sub o forma mult mai pura decat cea a celtilor” (sic!).

Marturii istorice despre Hiperboreea


Marturiile anticilor ne dau de inteles ca dacii erau hiperboreeni si locuiau in Hiperboreea.
Astfel, Pindar, in Olimpicele sale, ne vorbeste despre Apollo, care dupa ce a terminat de construit zidurile Troiei, s-a intors in patria sa natala de la Istru, la hiperboreeni (VIII,47); ori in toate traditiile antice, Istrul desemna Dunarea, ceea ce demonstreaza doua lucruri deosebit de importante:
1) – Apollo – zeul luminii solare, era de obarsie traco – dacica ;
2) – fapt si mai important – traco-dacii de la Dunare au fost constructorii vestitei cetati Troia. (in acest sens pledeaza si descoperirile arheologice, care atesta ca piesele ceramice descoperite in stratul Troia VII sunt identice cu cultura dacica Cucuteni, cu centrul de iradiere in Moldova).
Tot aici, trebuie sa il mentionam si pe Clement din Alexandria care, facand referire la marele preot dac Zamolxe, spunea ca este hiperboreu (Stromata,IX.213). Concluzia care se impune este ca si marele zeu Zamolxe era tot hiperborean. Din nou, adoratia de care avea parte ca zeu national, este o depozitie convingatoare ca locuitorii din nordul Dunarii erau hiperboreii, inca o data, tara lor era Hiperboreea.
Strabon confirma localizarea geografica a Hiperboreenilor si a tarii lor, spunand ca primii care au descris geografic partile cunoscute ale lumii stravechi i-au plasat deasupra Pontului Euxin (Marea Neagra) si in nordul Istrului (Dunarea) (Geografia XI.62)
Alte scrieri antice ne spun ca hiperboreenii sunt tot una cu pelasgii, care locuiau in nordul Traciei. „Hiperboreii sunt pelasgi, locuitori ai nordului Traciei” (Apolloniu Rhodiu).

De la Macrobius aflam ca nu doar Dunarea era un fluviu hiperborean, ci si Donul asiatic (Comentar la Somnul lui Scipio,II.7). Aceasta este o depozitie in plus ca habitatul pelasgo-dac nu se reducea doar la Dacia carpato-danubiano-pontica, ci se intindea pana in Asia, unde izvoarele antice ii plaseaza pe massageti in timpul antichitatii clasice.

De asemenea, Pliniu cel Batran ne spune ca poporul Arimphaeilor (arimi cum ii numea Nicolae Densusianu), locuitor langa Muntii Ripaei (Carpati), in Tracia, era de generatie hiperboreu (Istoria Naturala,VI.7).
Avem marturia lui Ovidiu, poetul roman exilat la Tomis (Constanta), ca este constrans sa-si petreaca viata in stanga Pontului Euxin sub Axis Boreus (Tristele, IV,41-42); din nou, in alt loc, acelasi Ovidiu, ne vorbeste despre Cardines Mundi sau axul boreal din tara getilor ( Tristele, II,19, 40, 45).
Martial, adresandu-se soldatului Marcellinus, care pleca in expeditie in Dacia ii spune: „tu mergi acum sa iei pe umerii tai, cerul Hiperborean si stelele Polului getic” si tot Martial numeste triumful lui Domitian asupra getilor „Hiperboreus Triumphus” ( Epigrame, VIII,78).
Vergilius scria despre Orfeu care – „singuratic, cutreiera gheturile hiperboreene… si campiile niciodata fara zapada din jurul muntilor Ripaei (Carpati)” (Georgicele, Iv,5,5 17).

Avand in vedere doar aceste marturii ale autorilor antici, vedem ca localizarea geografica a Hiperboreei nu e la paralela de 69° latitudine nordica, ci cea de 45°, latitudine nordica, la care se afla in antichitate Dacia si la care se afla actualmente tara noastra!

 

Hiperboreea lui Apollo era…Dacia
Dupa legendele antice, Hiperboreea era localizata dincolo de punctul de unde sufla vantul de nord, Boreas. Sa analizam un pic aceasta afirmatie mitica.
Zeii grecilor, nu traiau prea departe de tara acestora.. Ei salasluiau in Dacia, tara din care plecasera de fapt, aheii spre Elada ( actuala Grecie). Acolo, la nord de Istru, traisera titanii si tot acolo, vestitele amazoanele aveau o tara in care conduceau numai femeile. Tot de peste Istru sufla si vantul de nord- Boreas, care trecea peste Marea Neagra, strabatea stramtorile Bosfor si Dardanele, ajungand in Grecia!
„La nord de Tracia”, scrie Herodot, „ce fel de oameni locuiesc, nimeni nu poate sa stie; atat dar se pare ca dincolo de Istru exista pamant nelocuit si infinit” .
Toate aceasta ne arata ca limita orizontului geografic al grecilor antici, se intindea doar pana la Dunare (Istru).
De altfel, si respectabilul istoric Arthur Weigall, este de aceeasi opinie cand, referindu-se la expeditia lui Alexandru Macedon la Dunare, spune: „Era aventura indrazneata, care ar fi putut prea bine pune capat carierei sale (a lui Alexandru Macedon –n.n) inca de la inceput … (expeditia –n.n) fusese intreprinsa in mare parte pentru a putea afirma ca el traversase marele fluviu, care fusese ca o bariera pentru aventurile septentrionale ale lui Filip si formase linia admisa intre lumea cunoscuta a grecilor si nordul nestiut. Alexandru insusi, considera acest fapt ca fiind de mare importanta, caci pe tarmul marelui fluviu (Istru/ Danubius/Dunarea – n.n) el celebra un impresionant serviciu religios, oferind sacrificii lui Zeus, Herakles si divinitatii Dunarii”
Legendele cele sacre ale antichitatii clasice plasau patria lui Apollo in Hiperboreea(Aristotel chiar numindu-l Apollo-hiperboreu). Tot in Hiperboreea se nascuse si mama sa Latona/Leto/Letea, pe o insula vestita in toata antichitatea pentru cultul ei inchinat lui Apollo. Aceasta insula se numea Leuke (Alba), actuala Insula a Serpilor din dreptul varsarii Dunarii in Marea Neagra. Pe aceasta insula se afla cel mai mare si mai vestit templu a lui Apollo din toata antichitatea, despre care vorbeste Hecateu Abderita.

Tot de hiperboreeni se leaga si istoria infiintarii templului apolinic de la Delos, precum si a celui din Delphi
Ca centrul cultului apolinic se afla in Hiperboreea dacica ne-o dovedeste si faptul ca cei mai cunoscuti profeti apolinici: Olen si Abaris erau hiperboreeni. Olen a fost conducatorul hiperboreenilor care au fundat templul lui Apollo din Delphi, precum si primul poet hieratic al Greciei, unde l-a dus apostolatul sau pentru credinta apolinica. El a compus mai multe imnuri sacre in onoarea lui Apollo, in care amintea si despre hiperboreenii care mergeau in pelerinaj la Delos, insotind femeile pioase care erau inchinate templului de acolo. Tot lui i se atribuie si infiintarea hexametrului (ritm de vers).
Abaris, alt profet apolinic din partile Hiperboreei, a starnit o adevarata senzatie in randurile grecilor prin viata frugala si prin dreptatea-i caracteristica. Numai ca aceste doua caracteristici sunt aplicabile si anahoretilor geto-daci, acelor ktistai si capnobatai despre care vorbeste Strabon, care duceau o viata de meditatie si apropiere de Zeu. In ceea ce priveste dreptatea, aceasta este trasatura de baza prin care Herodot ii desparte pe daci de ceilalti traci. El spune: „dacii sunt cei mai viteji si mai drepti dintre traci”. Acest Abaris, calatorind prin tinuturile Greciei in timpul apostolatului sau pentru intarirea credintei apolinice introdusa de Olen, arata tuturor o sageata de aur despre care zicea ca e simbolul lui Apollo. Este foarte captivant de stiut ca dacii vedeau sageata ca pe un simbol zamolxian, prin urmare Apollo si Zamolxe par a fi unul si acelasi zeu. In sprijinul acestei ipoteze, pledeaza si epitetul de „hiperboreu” atribuit atat lui Zamolxe – dupa cum aflam din scrierile lui Clement din Alexandria, cat si lui Apollo – dupa cum aflam din scrierile lui Aristotel.

Hiperboreea – polul spiritual al lumii


Polul getic este o denumire asociata cu Hiperboreea in toate textele antice care se refera la acest subiect. El defineste, de fapt, ideea de Centru al Lumii, ca pol spiritual, asemanator Insulei Fericitilor din mitologia greaca. Adica locul unde pamantul este in stare sa comunice cu cerul, un spatiu mitico – geografic, cosmic si teluric in acelasi timp.
Sub acest aspect era perceputa Hiperboreea de catre grecii din epoca antichitatii clasice. Marturia lui Pindar ne lamureste in acest sens: „nimeni, nici pe pamant, nici pe mare, nu putea descoperi calea minunata care duce spre tinuturile hiperboreilor” (Piticele, X.29). Aceasta depozitie ne spune si altceva, dar ea marturiseste despre orizontul limitat al cunostintelor geografice elene; ceea ce se afla in nordul Dunarii era pentru ei, inca la inceputul perioadei clasice, un mister si tinea de geografia mitica, nu de geografia reala.
Conform aceluiasi Pindar, hiperboreenii erau o semintie sfanta, scutita de maladii si batranete, care nu cunosteau razboiul (dar il vor invata mai tarziu, devenind unii dintre cei mai aprigi luptatori ai antichitatii).
Prin urmare, Pindar, si nu numai el, ne descopera o Dacie/Hiperboreea mistica in care oamenii duceau un trai paradisiac de inceput de timp, de epoca de aur a omenirii:
„Pe-un picior de plai
Pe-o gura de paradis…”
. Miorita noastra nu ne induce in gresala! Aceasta balada a geniului popular, fie ea antica, fie medievala, valorifica o traditie foarte veche confom careia Dacia/Hiperboreea era un tinut paradisiac, plaiul teluric devenind in ordinea lucrurilor sacre, gura de paradis.

As dori sa mai mentionez ca Medicii lui Zamolxe erau renumiti in toata lumea antica si mai priceputi decat grecii in tratarea diferitelor afectiuni, dupa cum ne spune Platon: „Vazand ca Harmide e de aceeasi opinie cu mine prinsei inima, imi regasii increderea in mine, putin cate putin, ma inflacarai si ii zisei: tot asa si cu descantecul cesta, Harmide: l-am invatat in oaste de la un doctor thrac, unul din ucenicii lui Zamolxe, despre care se spune ca au puterea sa te faca nemuritor. Acest trac spunea ca doctorii greci au mare dreptate sa faca observatia de care pomenii. Dar, adauga el, Zamolxe, regele nostru , care este zeu, spune ca precum nu se cade sa incercam a vindeca ochii fara sa ne ocupam de cap, ori capul fara trup, tot astfel nu se cade a incerca sa vindecam trupul fara sa vedem de suflet, si ca tocmai din pricina asta sunt multe maladii la care nu se pricep doctorii greci, fiindca nu cunosc intregul de care ar trebui sa se ingrijeasca. Caci daca cesta ar merge rau, este peste putinta ca partea sa mearga bine” (Charmides)La aceasta adaugam si faptul ca mai toti marii invatati ai Greciei antice au fost initiati in Tracia, cei mai cunoscuti fiind Aristotel si Pitagora.Inchei afirmandu-mi credinta ca Dacia a fost, intr-o vreme, pierduta pentru noi in negurile istoriei, centrul spiritual si cultural (civilizator) al lumii vechi. Daca am privi cu luare aminte trecutul si, astfel, am invata din el, credinta mea este ca am putea redeveni ceea ce am fost candva. Numai ca asta se poate doar prin revenirea la valorile fundamentale ale neamului nostru, nu prin adoptarea docila a „normelor” europene sau americane, care ne fura ochii in fiecare zi !Autor: Zamolxe via Dacian Dumitrescu

Bibliografie:
1. Nicolae Densușianu, Dacia Preistorică, Ed Arhetip, București, 202
2. Alexandru Doboș, Dacia contra Antichrist, ed. Obiectiv, Craiova, 2004
3. Eugen Delcea, Secretele Terrei.Istoria începe în Carpați, Ed Obiectiv, Craiova 2002
4. ***** Oriensis,Ed Aion, Oradea, 2006
5. Mioara Călușița Alecu, Înțelepciune Străbună, Ed Miracol, 2002

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press