ROMÂNIA BREAKING NEWS

Chișinăul invită Tiraspolul să participle activ la negocierile privind Zona de Liber schimb cu UE/ VIDEO

Vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că a invitat Tiraspolul să ia parte la negocierile privind Zona de Liber schimb cu Uniunea Europeană.

“Am propus din start Tiraspolului să participe împreună cu delegația moldovenească la aceste negocieri pentru ca să aibă toată capacitatea să intervină atunci când când vor fi discutate aspect ce vizează comunitatea de afaceri din regiunea transnistreană”, a menționat Carpov.

“Prin această adresare vreau să fac și un apel către cei de la Tiraspol să examineze încă o dată nivelul lor de participare care trebuie urgent ridicat. Reprezentanții lor sunt invitați la toate ședințele, la toate grupurile de lucru care au loc la Chișinău sau Bruxelles pentru ca să vină, să participe, să știe ce se întâmplă și să-și programeze acțiunile viitoare”, a explicat vicepremierul.

Menționăm că acordul privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător între Republica Moldova și Uniunea Europeană asigură integrarea economică a Republicii Moldova în UE și presupune liberalizarea graduală a comerțului cu bunuri și servicii, libera circulație a forței de muncă, reducerea taxelor vamale, barierelor tehnice și netarifare, abolirea restricțiilor cantitative și armonizarea legislației RM la cea a Uniunii Europene.

Moldova.ORG

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: