Muzeul Național al Țăranului Român și Institutul Frații Golescu, organizează în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, sâmbătă 5 noiembrie 2022 cu începere de la ora 12:00, la Sala Media a Muzeului Național al Țăranului Român, un eveniment comemorativ dedicat cinstirii memoriei profesorului Mihai RETEGAN – un remarcabil istoric al României. Vor fi evocate și dezbătute contribuțiile deosebite aduse istoriografiei din România de reputatul istoric Mihai Retegan. Moderator va fi domnul Dr. Robert STĂNCIUGEL, istoric, expert al istoriei românilor în spatiul balcanic. Potrivit comunicatului transmis presei de către organizatori, evenimentul comemorativ face parte din seria de evenimente dedicate istoriei românilor „ADN – Adevăruri despre Noi”.
Mihai Retegan a fost un profesor universitar la catedra de Istorie a Universității din București, specializat în istoria românilor după Primul Război Mondial, până la prăbușirea comunismului. În 1970 a fost admis la Facultatea de Istorie din București, pe care a absolvit-o în 1974. Studiile doctorale le-a încheiat în 1993, prin acordarea titlului de Doctor în istorie. În 1974 și-a început activitatea ca cercetător științific la „Institutul de istorie militară”, instituție ce a purtat diverse denumiri de-a lungul timpului. A încheiat această activitate în 1995, când a fost numit profesor la Facultatea de Istorie a Universității din București.
A fost distins cu Premiul Academiei Române pentru istorie contemporană în 1985; Premiul Comisiei Române de Istorie Militară, pentru activitatea științifică în 1996; Premiul Comisiei Române de Istorie Militară, pentru volumul „Armata română în anii celui de-al doilea război mondial”- 1997; Premiul Fundației Magazin istoric, pentru volumul „1968 din primăvară până în toamnă”- 1999; În iunie 2011 a primit titlul de Profesor doctor honoris causa a Universității Ovidiu din Constanța.