ROMÂNIA BREAKING NEWS

, / 1426 1

Tabla de șah mondială: Moldova – miză militară rusescă cu traditie. România sub imperativele de securitate ale flancului sudic al NATO

SHARE

Moldova, fosta RSSM, a reprezentat flancul de sud-vest in cadrul planurilor ofensiv-defensive ale URSS. Aici ne intalnim cu problemele si pretentiile eterne ale statului rus: chestiunea Gurilor Dunarii, dominatia pe Dunare, ceea ce reprezinta o posibilitate de a influenta tot ce reprezinta Balcanii, Europa Centrala si cea de Est, chestiunea iesirii la Marea Neagra, chestiunea stramtorilor, dominatia pe aceasta mare pana in Atlantic si respectiv a teritoriilor limitrofe.

In Moldova a existat o puternica baza militar-strategica, dar nu una defensiva, ci una ofensiva, indreptata pe directiile sud-vest si sud. Centrul de comanda din RSSM inca de la inceputul anilor 80, era orientat catre principalul dusman al URSS – statele membre ale blocului NATO. Adversarul principal erau considerate America, Anglia, RFG si toate tarile care intrau in blocul NATO si pentru a le contracara URSS-ul, prin Statul sau Major General a elaborat o strategie noua. In cadrul acesteia, cea mai mare atentie era acordata directiei de sud-vest si in mod special dupa ce NATO la inceputul anilor ’80 a inceput sa creasca fortele in flancul sau sudic.

La ordinul Biroului Politic CC al PCUS s-a amplasat in regiunea Moldovei la Chisinau complexul Statului Major a directiei de sud-vest a Statului Major al Fortelor Armate a URSS. Nu s-a ales Kievul sau Odessa, unde exista atat iesirea la Marea Neagra, cat si accesul porturile Marii Negre, ci Chisinaul datorita posibilitatilor sporite de executare a spionajului radioelectronic.

De pe teritoriul Moldovei se putea „asculta” cea mai mare parte a continentului european.

Armata a 14-a prezenta in Transnistria, dislocata pe intreg teritoriul RSSM reprezenta doar partea superioara a aisbergului existent si ascuns pentru ochii lumi, in aceasta zona.

In cadrul reorganizarii efectuate de Marele Stat Major al Fortelor Armate ale URSS-ului, de care am vorbit mai sus au fost unificate: cercul militar Kiev, in care intra si regiunea Transcarpatica, Cercul militar Odessa, cu principalele forte ale Marii Negre, armatele de rachete si aeriene. In totalul sau aceste forte militare reprezentau 37 de divizii, mai mult de 2000 de avioane, 800 de elicoptere, o armata aparte de antiaeriana si multa alta tehnica militara ceea ce insemna ca puteau incepe ofensiva pe 3 fronturi: nord, vest si sud. Districtul militar Transcarpatic a reprezentat un fel de poligon in care se urmarea concentrarea conducerii trupelor in timp de razboi. Aici au avut loc zeci de aplicatii militare, de la cele de nivel de regiment pana la cele strategice cu participarea trupelor aliate.

La inceputul anilor 80, cu ceva timp inainte de inceperea oficiala a procesului de restructurare sau poate chiar la inceputul acestuia, sovieticii incep sa-si retraga trupele peste linia strategica a Nistrului, adica in Transnistria, care acum devine o adevarata baza militar-strategica, atat pentru imperiul sovietic in proces de destramare, cat si pentru viitorul stat rus, Federatia rusa.

Pe masura ce trupele ruse erau retrase din Europa de Est rolul strategic al gruparii de sud-vest a inceput sa creasca. Logistica a fost intarita de unitati diverse, armament, tehnica, munitii, ajungand, la inceputul anilor ’90, pentru necesitatile a 2 armate.

Potentialul fortelor militare din Transnistria este astazi identic cu cel din 1992, operandu-se doar schimbari de denumiri, treceri ale cadrelor ruse sub serviciul militar al unitatilor transnistrene, precum si a tehnicii din dotare in inzestrarea acestora.

Toate aceste unitati reprezinta capul de pod al Rusiei indreptat catre Balcani iar Rusia nu este de loc interesata sa opereze intr-un timp atat de scurt modificarea prezentei sale in regiune. Pentru a nu parea ca nu intentioneaza sa-si retraga patrimoniul la termenul asumat la Istanbul, Rusia se va baza cu precadere pe liderii comunisti de la Chisinau si cu siguranta si prin alti infiltrati in  esicherul politic al Republicii Molodova.

Federatia Rusa a avut nevoie si si-a creat – o conducere politica in Republica Moldova care sa-i asigure legalizarea fara probleme a prezentei militare in zona. Vocalizele lui Voronin la adresa Romaniei si inghetarea practic a relatiilor dintre Chisinau si Bucuresti a reprezentat un simptom al “repozitionarii” Moscovei fata de “frontiera euro-atlantica” in contextul sporirii interesului european si american pentru aria Marii Negre.

Marea Neagra reprezinta un punct-cheie pentru securitatea Europei iar atentia de care se bucura acum Marea Neagra este legata atat de dorinta de a extinde zona de stabilitate europeana – de la Romania si Bulgaria catre est, in Caucaz -, cit si de Orientul Mijlociu si de proiectul major care ar fi trebuit sa urmeze: integrarea Turciei si a Caucazului,  a treilea mare val de integrare euro-atlantica care sa  a cuprinda si Ucraina si Georgia,

Cu numai un deceniu in urma Romania era la periferia unei Europe stabile si democratice. Acum este aproape de centrul acestei harti, daca avem in vedere emergenta celui de al treilea val de integrare euro-atlantica. Asa cum Polonia a jucat rolul de lider in definirea politicii Uniunii Europene si a NATO in privinta Ucrainei se asteapta si de la Romania sa joace un rol similar in dezvoltarea unei strategii cu privire la Marea Neagra.

S-a cerut explicit Romaniei sa participe la efortul de intelegere a conflictului din Transnistria pentru a ajuta Statele Unite la construirea unei strategii locale pentru Marea Neagra care sa uneasca si marile puteri europene. Atitudinea Statelor Unite indica un interes deosebit asupra zonei confirmat de schimbarea tacticii NATO si noua directie a interesului geostrategic americane in spatiul postsovietic. Atat pentru UE cat si pentru Statele Unite securizarea rutelor energetice care duc in Caucaz si trec prin zona Marii Negre este cruciala.

Departamentul de Stat al SUA a mizat pe Romania in calitate de partener principal in Europa de Est si de Sud-Est, si a exista o tendinta ascendenta importanta in relatiile dintre Washington si Bucuresti. Liderul administratiei americane, presedintele George W. Bush a subliniat in repetate randuri ca SUA si Romania vor participa impreuna la procesul de dezvoltare a democratiei in Moldova.

Implicarea Romaniei in rezolvarea dosarului transnistrean se poate face impreuna cu si prin UE care are tot interesul in solutionarea unui conflict care va afecta direct securitatea sa si a viitoarei Europe extinse. UE are insa o pondere limitata in Moldova si nu are pana in prezent nici o strategie clara in ce priveste rezolvarea crizei din Transnistria. Din nefericire nici Romania, de la care se asteapta atatea, nu are pana in prezent o strategie proprie fata de R. Moldova, cu atat mai putin cu privire la solutionarea “conflictului inghetat” din Transnistria. Rusia a invocat de mai multe ori o comparatie intre Transnistria, Osetia de Sud sau Abhazia – si Kosovo sau Tara Bascilor. In 17 septembrie 2006 peste 90 la suta din locuitorii Transnistriei s-au pronuntat pentru independenta si aderarea ulterioara la Rusia.

Recunoasterea independentei regiunii Kosovo ofera Rusiei modalitati nelimitate de a santaja SUA si UE cu aplicarea unor masuri similare in recunoasterea zonelor nerecunoscute din spatiul ex-sovietic. Pentru Rusia conteaza mai mult decit recunoasterea Abhaziei, Osetiei de Sud si Transnistriei posibilitatea de a folosi la infinit acest argument, mizand pe aceasta carte in jocul geopolitic cu Occidentul.

Este relevant comentariul – de dinainte de momentul independentei Kosovo, al cunoscutului analist rus Vitali Tretiakov: „indiferent cum va evolua situatia, Rusia iese castigatoare. Kosovo se separa, Occidentul il recunoaste, iar Moscova are mainile dezlegate. Occidentul se razgandeste (ceea ce este putin probabil), Moscova isi manifesta influenta… Iar spatiul de manevra al separatismului este fara de margini”.

sursa:  nato-romania.ro

One Comment

Părerea ta contează

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press