ROMÂNIA BREAKING NEWS

Șeful MI6 – în vizită oficială la București

Șeful MI6 – în vizită oficială la București

MI6

MI6

“parteneriatul cu comunitatea de informații din România este unul dintre cele mai bune pe care le are Marea Britanie, în ultima perioadă, țara voastră și-a câștigat renumele de a fi un important aliat al NATO” –  John Sawers

John Sawers, Șeful Serviciului de Informații Externe al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – MI6, a efectuat o vizită oficială în România. El a fost primit la Palatul Cotroceni, de președintele Traian Băsescu.

Potrivit militar.infomondo.ro, Traian Băsescu și John Sawers au discutat despre “cooperarea dintre instituțiile de securitate românești și britanice în combaterea terorismului, a terorismului informatic și a altor forme de activități ilegale îndreptate

John Sawers

John Sawers

împotriva cetățenilor și a statelor membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)”, potrivit unui comunicat de presă remis de la președinția României.

 

John Sawers a mulțumit pentru excelenta colaborare dintre structurile de securitate din România și MI6. De asemenea, John Sawers a spus că “parteneriatul cu comunitatea de informații din România este unul dintre cele mai bune pe care le are Marea Britanie și că, în ultima perioadă, țara noastră și-a câștigat renumele de a fi un important aliat al NATO”.

romaniabreakingnews.ro

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.