Miercuri, 20 decembrie, în cadrul procedurii de examinare a proiectului Legii bugetului de stat, deputatul PMP Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a prezentat la tribuna legislativului un amendament care primise votul pozitiv al Comisiilor pentru culte, drepturile omului și minorități naționale ale Camerei Deputaților și Senatului României.
Amendamentul prezentat viza suplimentarea fondurilor alocate Ministerului Justiției în vederea dublării numărului de posturi din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC). Dublarea este necesară pentru a debloca procesul de examinare a dosarelor de redobândire a cetățeniei române ținând cont de numărul tot mai mare al solicitanților de cetățenie română din Republica Moldova.
”Solicit alocarea sumei de 20 000 de mii lei pentru dublarea posturilor din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie. Distinși colegi, am în mână rezultatul unei cooperări pe care am avut-o cu mai multe autorități ale Statului român și alături de care am soluționat o problemă care afecta nu mai puțin de 40 de mii de persoane. Este Ordonanța de urgență a Guvernului dată pe 21 septembrie 2017. Cu această ocazie, vreau să le mulțumesc tuturor colegilor de la aceste instituții pentru ajutorul acordat. Îi mulțumesc și fostului Secretar General al Guvernului, domnul Mihai Busuioc, și premierului Mihai Tudose, alături de care am discutat această problemă chiar în aceste bănci. Ceea ce vreau să vă cer acum este sprijin financiar pentru o instituție vitală pentru noi ca stat. OUG 65/2017 prevede foarte clar suplimentarea personalului ANC, absolut necesară.”
Deputatul Constantin Codreanu a argumentat prezentând câteva cifre
Astfel, „o Comisie pentru Cetățenie, formată din 21 de persoane, în 2014, analiza 21 de mii de dosare. Aceeași Comisie, în 2016, a trebuit să analizeze 115 mii de dosare depuse la ANC.”
Potrivit deputatului, acest fapt a blocat activitatea ANC. Numărul celor care își soluționează dosarele de redobândire sau dobândire a cetățeniei române crește de la an la an, blocând activitatea instituției și creând probleme de imagine Statului român.
„Ajutând ANC, ajutăm România ca stat.” – a concluzionat Constantin Codreanu
„Cunoașteți foarte bine problema demografică pe care o are România. Încetățenirea etnicilor români din Republica Moldova, din Ucraina, din Serbia este o soluție pe care ne-o putem oferi nouă ca stat. Așadar, fac apel către colegii din majoritate, pentru că suntem și în apropierea Centenarului, să facem un gest prin care să îmbunătățim imaginea Parlamentului într-o perioadă în care nu stăm foarte bine la acest capitol. Fac apel, în primul rând, la colegii mei din Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării care cunosc aceste probleme.
Vă mai spun, la final, un lucru. L-am condus recent în ultimul drum pe un Om care a marcat în mod direct istoria noastră, a românilor. Acest Om spunea, de la această tribună, acum șase ani, că trebuie să privim România nu ca pe o țară moștenită de la părinții noștri, ci ca pe o țară luată cu împrumut de la copiii noștri. Prin suplimentarea personalului Autorității Naționale pentru Cetățenie nu facem decât să ne comportăm în mod adecvat față de viitorii cetățeni ai României, care își vor redobândi sau dobândi, mai devreme sau mai târziu, cetățenia română. Tocmai de aceea este vital să dăm acest vot. Acest amendament a fost admis în cele două Comisii reunite, ale Camerei Deputaților și Senatului. Sper ca și acest argument să vă convingă votați pozitiv acest amendament”, a susținut deputatul Constantin Codreanu la tribuna forului legislativ.
În ciuda argumentelor invocate, sfidând și votul din cele două Comisii pentru culte, drepturile omului și minorități naționale de la Camera Deputaților și Senat care au avizat pozitiv acest amendament, parlamentarii din coaliția de guvernământ PSD-ALDE și cei ai UDMR s-au opus acestei măsuri imperios necesare. Rezultatul votului a fost de 173 împotrivă și 90 pentru.
romaniabreakingnews.ro