Doamna Ana Guțu, prim-vicepresedinte al Partidului Unitatii Nationale din Republica Moldova, partid cu platforma politica unionista, a avut amabilitatea de a răspunde la câteva întrebari cu privire la stadiul actual si la perspectivele unionismului in Republica Moldova. Ana Guțu este doctor în filologie romanică, Prim-vicerector al Universitatii Libere Internaționale din Moldova si a fost presedinte al Partidului Dreapta, pana la fuziunea acestuia cu echipa lui Anatol Salaru si formarea noului partid P.U.N.
Sunteți singurul partid asumat unionist? Care este atitudinea fata de Unire a altor partide politice, presei / media, societății civile?
Partidul Unități Naționale este noua denumire a partidului Dreapta, fondat la 5 septembrie 2015, înregistrat la 30 martie 2016 de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova cu statut și program politic unionist. De fapt, decizia de a creea un nou partid politic la acea vreme s-a bazat pe această condiționalitate – să fie un partid unionist, explicit prin documentele sale programatice, acțiuni, atitudini politice etc. Respectiva decizie a fost luată de un grup de colegi politicieni după mai multe runde de negocieri cu diverse partide extraparlamentare, inclusiv PNL – partid cu statut unionist, referitor la coagularea unei mișcări unioniste puternice. Negocierile au eșuat, partidele și-au ales lideri, țineau morțiș să rămână în găoacea lor, demonstrând prin aceasta că, de fapt, nu sunt independente și nici nu râvnesc să promoveze unirea celor două state românești pe cale politică. Pe parcursul a doi ani de zile Dreapta a realizat acțiuni politice, a participat la alegerile prezidențiale, liderii Dreptei au avut întâlniri în instituțiile europene și la Departamentul de Stat al SUA. A fost primul partid politic din Republica Moldova, care a pus problema unirii celor două state românești în instituțiile internaționale.
Odată cu a doua schismă în sânul Partidului Liberal, prilejuită de demiterea lui Anatol Șalaru din funcția de ministru al apărări, Dreapta a decis să se apropie de echipa lui Anatol Șalaru pentru a demara procesul de creare a polului unionist în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018. S-a decis să unim echipele în baza platformei juridice a partidului Dreapta. Astfel, Dreapta s-a întrunit în congres extraordinar la 11 iunie 2017, în cadrul căruia și-a modificat denumirea din ”Dreapta” în ”Partidul Unități Naționale” (PUN), iar în statut a fost introdusă funcția de președinte de onoare al partidului și cea de președinte executiv. La acest congres eu mi-am dat demisia din funcția de președinte al Dreptei, fiind aleasă prim-vicepreșednte al PUN, iar Anatol Șalaru a fost ales președinte executiv al PUN. La 25 iunie a fost organizat un alt congres extraordinar al PUN, la care Traian Băsescu a fost ales președinte de onoare, funcția de președinte rămânând vacantă până la tranșarea litigiului în instanță referitor la cetățenia RM a lui Traian Băsescu (legea cu privire la partidele politice din RM prevede obligativitatea cetățeniei și reședinței în RM pentru membrii, și respectiv, liderii unui partid politic).
Mai există partide politice care nu sunt împotriva unirii RM cu România, dar acest deziderat nu figurează nici în statut, nici în program. Membrii acestor formațiuni deja au început să vină în PUN, chiar dacă liderii ezită și dau dovadă de reticență, demonstrând că le este dragă mai mult ștampila de partid decât cauza Unirii. ONG-urile unioniste, precum Tinerii Moldovei, Acțiunea-2012, ODIP și-au anunțat sprijinul pentru PUN.
„Nu a reușit Rusia imperială să ne deznaționalizeze, nici sovieticii, cu atât mai putin un pro-rus autohton”
RM are un președinte pro-rus in acest moment. Daca și alegerile din 2018 vor da o majoritate pro-rusa, cum vedeți derularea pe mai departe a
proiectului unionist?
Pro-rușii nu au dispărut niciodată din RM. Nici măcar pe timpul României Mari, când au dus o luptă crâncenă împotriva autorităților române prin diversiuni și ilegalități. Dar, ulterior, atât regimul comunist, cât și manifestările pro-ruse de astăzi nu au oprit și nici nu vor opri vreodată mișcarea unionistă – nu a reușit Rusia imperială să ne deznaționalizeze, nici sovieticii, cu atât mai mult un pro-rus autohton nu va reuși. Presupusa majoritate socialistă în viitorul parlament nu va putea guverna, deoarece faimoasa formulă D’Hont de redistribuire a voturilor, care le-a permis comuniștilor să guverneze 8 ani de zile (2001-2009), nu e valabilă. Dodon nu va avea majoritate în parlamentul 2018, iar unioniștii se vor regăsi în viitorul parlament, într-un număr suficient de mare pentru a apropia și a vota unirea celor două state românești.
Ce anume ar putea convinge mai mulți moldoveni sa își dorească și să susțină Unirea, pentru ca se pare ca argumentele național-identitare nu sunt suficiente?
Argumentele național-identitare sunt mai cu seamă pentru cetățenii cu studii, intelectuali, filosofi și scriitori – cei care formează și modelează opiniile în societate. Din păcate, contribuția instituțiilor media la iluminarea mentalităților sociale lasă de dorit, deoarece majoritatea instituțiilor media sunt partinice, iar partidele politice în RM sunt beneficiarii direcți ai existenței statului Republica Moldova. Propaganda rusă, care nu a fost stăvilită după 1991, a influențat de manieră nefastă perpetuarea stărilor de spirit pro-ruse în societate. Iată de ce azi acțiunile unioniștilor în vederea promovării beneficiilor Unirii poartă și un caracter pragmatic – cetățenii RM sunt informați despre avantajele socio-economice oferite de România, țară membră a UE și NATO. Este adevărat că falimentul vădit al Republicii Moldova ca stat (după furtul miliardului, însoțit de exodul fără precedent al populației) i-a metamorfozat pe unii cetățeni ai RM, cândva românofobi din ignoranță, în unioniști pragmatici. Purtând varii discuții cu cetățeni alolingvi din RM am dedus că și aceștia doresc Unirea, ei recunosc caracterul inevitabil al Unirii, chiar dacă nu este soluția lor preferată, privilegiind astfel raționamentele economice.
Realizarea Unirii presupune nu doar entuziasm, ci si strategii concrete. Experții din partidul dvs lucrează la elaborarea unor asemenea modele, care sa vizeze inclusiv implicațiile economice, administrative, politice ale
Unirii ?
Desigur, experții lucrează la detalierea programului politic al PUN, care este unul unionist. Unirea celor două state românești înseamnă, în primul rând, prezența României aici în RM prin investiții, interconectarea energetică, armonizarea instituțională, legislativă etc. Unirea este un proces complex, dar nu și complicat, care va trebui asumat de RM în primul rând la nivel de voință politică. De fapt, această voință politică constituie soluția tuturor problemelor în procesul Unirii. Ea trebuie să se manifeste în două etape: prima etapă – decizia de a uni Republica Moldova cu România, și, cea de a doua etapă – disponibilitatea și eficiența instituțională de a armoniza Republica Moldova la toate nivelele cu România. Da, nu va fi ușor, vor exista piedici, cu siguranță (coloana a cincea nu doarme în RM), dar ele vor fi surmontate.
Pare greu de crezut ca Transnistria si Gagauzia pot fi convinse sa accepte proiectul Unirii și să devină parte a unei Românii unite. Mulți se așteaptă ca ele sa sară direct in brațele Rusiei într-o asemenea eventualitate. Asta înseamnă practic o noua vecinătate intre UE/NATO și Rusia. Cum se poate gestiona un asemenea scenariu, care aparent complică problema Unirii, spre mulțumirea Moscovei ?
De fapt, invocarea argumentelor ”factorului găgăuz” și a separatismului din stânga Nistrului e stratagema rusească în problematica Unirii, stratagemă propagandistică, utilizată pe larg de apologeții imperialismului putinist modern, unii din ei fiind primiți și între pereții Parlamentului României (!). Unirea RM cu România trebuie să se realizeze la prima etapă cu teritoriul controlat administrativ de RM, adică până la Nistru. Prezența armatei a 14-a la Tiraspol, jocul de-a statul în stânga Nistrului, a făcut ca acest teritoriu secesionist să fie luat în seamă, din păcate. Astfel, administrația separatistă de la Tiraspol este parte componentă a formatului de negocieri 5+2. RM a fost mereu somată de Rusia și chiar de unii aliați din UE să facă cedări interminabile în fața regimului separatist, care, din păcate, la ora actuală nu este tratat ca atare. A fost introdusă în uz denumirea teritoriului secesionist ”Transnistria”, a dispărut din terminologia mediatică și calificativul ”așa zisul”, ”autoproclamatul” (ziariștii, experții, unii politicieni nu se ostenesc să le reia). Problema diferendului înghețat de pe Nistru trebuie internaționalizată, formatul de negocieri trebuie să excludă partea separatistă din el, Româna ar trebui să intre în acest format de negocieri pentru a asigura pacea la frontierele UE și NATO după Unire. Cât privește găgăuzii – această minoritate este prea puțin numeroasă ca să decidă soarta celor 82 de procente de români din RM. Găgăuzii vor simți primii beneficiile Unirii, ei au trăit foarte bine pe timpul României Mari și viitorul apropiat le va oferi ocazia să trăiască într-o țară membru UE, cu cele mai largi drepturi pentru minoritățile etnice. Și, să fie clar, Moscova nu va putea fi mulțumită niciodată, iar noi nu trebuie să ne ieșim din piele pentru a o mulțumi. Mai presus de toate este demnitatea. Noi, românii, să fim demni de istoria glorioasă a națiunii noastre.
„La nivel cultural și educațional, practic, Unirea s-a înfăptuit”
Este posibil un dialog cu comunitatea rusofona din RM, astfel încât aceasta sa nu mai fie speriata de perspectiva Unirii cu Romania ?
Comunitatea minoritară monolingvă rusofonă din RM (circa 18% din totalul populației) trebuie să înțeleagă faptul (așa cum prevăd rezoluțiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la subiectul drepturilor minorităților etnice și naționale) că a locui într-o țară de adopție înseamnă a respecta cultura respectivei țări, a vorbi limba ei, a te integra plenar în societate. Foarte mulți minoritari monolingvi au deja cetățenie română, au business în România. Mulți din ei recunosc Unirea ca unica soluție pentru supraviețuirea cetățenilor. Pe ei vom miza în realizarea dezideratului Unirii.
Traian Băsescu este in acest moment destul de popular in RM, dar mai puțin popular in Romania. Alegerea sa ca președinte onorific al PUN poate aduce valoarea adăugată in proiectul unionist ?
Traian Băsescu este un politician de anvergură, cu o experiență politică enormă, inclusiv pe dimensiunea internațională. În 2013, decembrie, și-a exprimat dorința de a se implica în politica din RM după expirarea mandatului său de președinte al României, lansând proiectul său de Țară – Unirea RM cu România. Acest lucru s-a întâmplat acum, în 2017, când mai rămâne un an până la alegerile parlamentare. Cetățenii RM sunt cuprinși de o decepție totală și o lipsă de încredere în politicienii autohtoni. Traian Băsescu a fost președintele României care a facilitat procesul de redobândire a cetățeniei române, cel care l-a apostrofat pe Putin și a sărit în apărarea românilor din RM. Popularitatea lui Traian Băsescu în RM va ajuta recoagularea partidei unioniste, românești, care în esență este pro-europeană. Deoarece a dori Unirea RM cu România înseamnă a fi pro-european convins. Așteptăm deznodământul în cazul cetățeniei RM a lui Traian Băsescu și imediat cum va fi repus în drepturi, Traian Băsescu va fi ales președinte al PUN.
Colaborați sau comunicați cu partide sau ONG-uri din Romania pe subiectul Unirii sau pe orice alta tema de interes ?
La congresul PUN din 25 iunie a fost semnat un acord de colaborare cu Partidul Mișcarea Populară, iar deputatul PMP Constantin Codreanu a fost ales prim-vicepreședinte al PUN. Orice colaborare cu ONG-urile din România pentru promovarea și realizarea Unirii celor două state românești este privilegiată.
Ce așteptări concrete aveți de la Romania ? Inclusiv referitor la implicarea ei in proiecte in RM – sociale, culturale, economice – de anvergura?
Consider că toate partidele politice din România trebuie să facă un efort în a depăși disensiunile doctrinare, pentru a sprijini proiectul Unirii celor două state românești, ar trebui și să încheie un Pact pentru Unirea Republicii Moldova cu România. În baza acestui Pact partidele politice trebuie să acționeze solidar întru realizarea proiectului Unirii pe dimensiunea politică și economică, deoarece la nivel cultural și educațional, practic, Unirea s-a înfăptuit.