ROMÂNIA BREAKING NEWS

Lungul drum spre regăsire, libertate și independență. Cazul Republicii Moldova (2)

SHARE
, / 942 2
August 1989 : Chișinău, Piața Marii Adunări Naționale

Drumul spre regăsire, libertate și independență al Republicii Moldova

Ministrul_Afacerilor_Interne_al_RSSM_Vladimir_Voronin_dand_indicatii_militiei_moldovenesti_romaniabreakingnews_ro

Ministrul_Afacerilor_Interne_al_RSSM_Vladimir_Voronin_dand_indicatii_militiei_moldovenesti

Evenimentele aflate în plină desfășurare pe scena politică de la Chișinău din anii 1988 – 1991 se vor petrece într-un context politic intern influențat de perestroika și glasnosti-ul inițiate de către Iuri V. Andropov și transpuse în practică de către Mihail S. Gorbaciov. La mijlocul anilor ’80, nevoia de reformare a societății sovietice se resimțea din ce în ce mai mult, pe măsură ce decalajele social-economice dintre Occident și URSS creșteau în mod semnificativ.  

În pofida unor succese considerabile în materie de spionaj tehnico-științific, considerat ca fiind una dintre soluțiile de înviorare ale economiei sovietice, defectele structurale ale economiei de comandă aveau să împieteze semnificativ progresul și modernizarea societății sovietice. La mijlocul anilor ’80, peste 40% din utilajele aflate în industria sovietică aveau un grad de uzură care depășea 50%, la care se adăuga și uzura morală accentuată. Planul cincinal 1981-1985 nu avea să fie îndeplinit la niciun indicator, iar investițiile se orientau mai mult spre construirea de noi obiective, cu costuri foarte ridicate, neglijându-se modernizarea celor existente. Totodată, starea morală din societatea sovietică și din sânul PCUS se înrăutățea permanent, apăruseră semne care indicau înmulțirea fenomenelor de corupție și luare de mită, de jefuire a avuției publice, de abuz în serviciu etc.

După moartea lui Leonid I. Brejnev (10 noiembrie 1982), noul secretar general al PCUS, Iuri Vladimirovici Andropov, va deveni un adept al reformelor sistemului economic sovietic, iar visul lui era să reformeze socialismul pentru a realiza ceva de genul „modelul ungar al socialismului”. Fost ambasador sovietic la Budapesta în 1956 și președinte al KGB din 1967, Iuri V. Andropov înțelesese, de multă vreme, că viitorul URSS este sumbru și hotărâse, după cum relevă numeroase surse istoriografice, să preia controlul asupra PCUS și a statului sovietic. Istoricul și omul politic Fiodor Burlațki, aflat în intimitatea lui Iuri V. Andropov, mărturisea că Iuri V. Andropov le propusese lui Leonid I. Brejnev și Aleksei N. Kosîghin, încă de la sfârșitul anului 1964, în trenul care îi aducea dintr-o vizită oficială din Polonia, un proiect de reformă a socialismului sovietic. Proiectul va fi respins, însă Fiodor Burlațki va mărturisi faptul că „cu cât îl cunoștea mai bine pe Andropov, cu atât constata cât de mult conta pentru acesta să se înconjoare de oameni competenți, liberali, în stare să născocească idei noi; astfel, acesta avea de gând să reformeze sistemul în profunzime, oferindu-și toate mijloacele pentru a reuși”. Programul reformator schițat de către o serie de experți liberali, aflați sub ocrotirea lui Iuri V. Andropov, urmărea câteva obiective:

1) democratizarea societății și nu dezvoltarea democrației, ci introducerea unei ușoare democratizări, care avea să facă sistemul mai suportabil, iar PCUS urma să se ocupe prioritar de munca ideologică;

2) reforma economiei, promovând descoperirile tehnologice;

3) gestiunea științifică și lupta împotriva birocrației;

4) lupta împotriva corupției;

5) coexistența pașnică cu Occidentul.

Raportul de la Novossibirsk (din 1984) redactat de către un grup de cercetători universitari sub coordonarea sociologului Tatiana Zaslavskaia, la cererea lui Iuri V. Andropov, releva faptul că în URSS „planificarea hipercentralizată submina vizibil orice progres, iar societatea era scurt-circuitată de mult prea desele conflicte interne”. Sovietologul Thierry Wolton, analizând efortul de subminare a puterii PCUS, scria: „Această mică lume (de viitori reformatori – n. n.) s-a pus pe căutat modele alternative și mijloacele necesare pentru a face sistemul mai rațional, mergând până la a se exprima în publicații intelectuale redactate într-un limbaj sociologic sofisticat, pentru un public restrâns. «Intelectualii» KGB-ului, care alcătuiau de acum grosul trupelor sale, supravegheau această efervescență, sub ochiul binevoitor al lui Andropov. Cu toții erau de acord cu privire la faptul că partidul constituia principalul obstacol în calea îmbunătățirii sistemului”. În Nezavisimaia Gazeta, din 28 decembrie 1990, Filip D. Bobkov, fost prim-adjunct al președintelui KGB, mărturisea că, „încă din 1985, KGB-ul a înțeles limpede că URSS nu se mai putea dezvolta fără perestroika”. Oleg Hlobâstov, fost consilier al ideologului PCUS, Mihail A. Suslov, va scrie: „Am văzut cum trebuie lucrurile în ceea ce-l privește pe Andropov (…). Însă, oricât de puternic a fost acesta, înțelegea că nu putea reuși decât grație unei trădări secrete a țării de către Comitetul Securității Statului”.

Secretarul_general_sovietic_in_Berlin_1989_romaniabreakingnews_ro

Secretarul_general_sovietic_in_Berlin_1989

Sovietologul Thierry Wolton consideră că ofensiva împotriva corupției – începută de către KGB în ianuarie 1982, la indicația secretarului general Iuri V. Andropov, împotriva corupților din PCUS – reprezintă începutul ofensivei KGB-ului de a prelua controlul asupra partidului după moartea lui Mihail A. Suslov. „Până atunci – scria Thierry Wolton –, un acord între PCUS și Lubianka voia ca liderii comuniști să nu aibă a se teme de poliția secretă. Între nomenclaturiști, aceste practici nu trebuiau să-și aibă locul”. Trebuie menționat faptul că în perioada 12 noiembrie 1982 – 9 februarie 1984 au fost înlocuiți 18 miniștri unionali și 37 prim-secretari de comitete regionale, de ținut și chiar ai Comitetelor Centrale ale partidelor din unele republici unionale. Cu sprijinul unei anumite grupări din Direcția Generală I (Informații Externe) a KGB, Iuri V. Andropov va începe procesul de reformare a socialismului de tip sovietic. Se năștea, astfel, o conspirație a unei elite din interiorul KGB. Referindu-se la viitorul URSS, respectiv la Ce vrem să facem din Uniunea Sovietică? (titlul unei cărți-interviu realizată de către jurnalista Lilly Marcou în septembrie 1990), Alexandr N. Iakovlev mărturisea: „Economia de piață trebuie introdusă cât mai repede cu putință. Dar acest lucru nu se va putea face cu actualele structuri de conducere centralizată. (…) Asta înseamnă că vechile cadre trebuie să-și piardă puterea. Dar cum ele nu vor, fac totul pentru ca mecanismele economiei să nu se schimbe. (…) De aceea, dacă sunt pentru participarea țării la diviziunea internațională a muncii, mă opun introducerii fără discernământ a tot ceea ce se face în Vest. Cred că trebuie să preluăm și să învățăm tot ce este util, că trebuie să fim deschiși, să avem contacte, să întreținem raporturi culturale cât mai strânse, să deschidem frontierele capitalurilor străine în sectoarele în care acestea sunt necesare”.

Iuri V. Andropov a încetat din viață pe 9 februarie 1984. A fost înlocuit cu Konstantin Ustinovici Cernenko, „un aparatcik lipsit de personalitate și bolnav”. Istoricul Dmitri Volkogonov consideră că alegerea lui Konstantin U. Cernenko în fruntea PCUS a fost „o nouă expresie a erodării și apusului sistemului leninist”, însă acesta „nu a distrus și nu a creat nimic…a fost un birocrat clasic cu o gândire mediocră”. Konstantin U. Cernenko a încetat din viață pe 10 martie 1985. „Delfinul” lui Iuri V. Andropov, Mihail Sergheievici Gorbaciov, avea să fie ales secretar general al PCUS pe 11 martie 1985. În Biroul Politic al CC al PCUS, noul secretar general al PCUS se va baza pe sprijnul politic și votul lui Viktor M. Cebrikov, Egor K. Ligaciov și Nikolai I. Rîjkov, care considerau imperios necesară reînnoirea partidului și a aparatului său închistat

Mihail_S_Gorbaciov_in vizita_de lucru_in_agricultura_URSS_romaniabreakingnews_ro

Mihail_S_Gorbaciov_in vizita_de lucru_in_agricultura_URSS

Pe măsură ce va descoperi mai multe despre sistemul sovietic, Mihail S. Gorbaciov va înțelege și accepta că acesta merita cele mai aspre critici. „În cuvântarea pe care a ținut-o în aprilie (1985 – n. n.) în fața oamenilor de știință – consemnează jurnalistul Gerd Ruge -, a directorilor de unități economice și a plenarei Comitetului Central, Gorbaciov a considerat că accelerarea ritmului este elementul cel mai important al noii sale politici. Încă nu erau cunoscute cuvintele perestroika și glasnosti cu care a început lupta pentru noul curs. Ideile de bază erau uskorenie («accelerare») și povorot («cotitură»)”. Mihail S. Gorbaciov va proclama la Conferința unională consacrată promovării progresului tehnico-științific (11 – 12 iunie 1985) concepția unui nou mecanism economic, care implica „descentralizarea conducerii economiei, extinderea drepturilor întreprinderilor, aplicarea reală a principiului gospodăririi chibzuite (hozrasciot), sprijinirea spiritului de răspundere și a cointeresării colectivelor de muncă”.

Mihail_S_Gorbaciov_saluta_poporul_bulgar_prieten_romaniabreakingnews_ro

Mihail_S_Gorbaciov_saluta_poporul_bulgar_prieten

Totodată, noul secretar general al PCUS va continua campania împotriva beției și a alcoolismului, precum și campania împotriva veniturilor dobândite în mod ilicit. În februarie 1987, KGB-ul și Ministerul Afacerilor Interne al URSS au primit ordinul de a face mai puțin rigide formalitățile de emigrare și, totodată, deținuții politici aflați în sistemul concentraționar sovietic au început să fie eliberați. După 11 martie 1985, Direcția Generală I din KGB (Informații Externe) va emite instrucțiuni extrem de severe prin care se interziceau cu desăvârșire deformarea stării reale de fapt în mesajele și rapoartele informative transmise CC al PCUS și altor organe conducătoare.

La Plenara CC al PCUS din 27-28 ianuarie 1987, având ca temă Perestroika și politica de cadre, Mihail S. Gorbaciov a criticat activitatea nesatisfăcătoare a cadrelor din domeniul științelor sociale, ale căror viziuni și mentalități se aflau la nivelul anilor ’30 – ’40, și, totodată, a propus spre aprobare principiul alegerilor directe, pe baze alternative, atât în organizațiile de partid, cât și în organele puterii de stat. „Reflecțiile mele personale, ca și discuțiile cu Andropov, m-au condus la concluzia că «mai multă democrație» va însemna și «mai mult socialism». Această formulă vine de la Lenin – din acea ultimă perioadă a vieții lui când el a înțeles că lucrurile în țară nu merseseră pe drumul cel bun. Esența perestroikăi consta în depășirea orânduirii totalitare, în trecerea la libertate și democrație. Ea a trebuit să se confrunte cu regimul totalitar și cu societatea infestată de viciile lui. (…) Ceea ce a motivat principiile perestroikăi a fost credința că, primind libertate, oamenii sovietici vor dovedi spirit inovator și energie creatoare”, mărturisea Mihail S. Gorbaciov cu referire la conceptul de perestroika. Istoricul Rudolf Pihoia consideră că, astfel, s-au creat premisele „pentru existența legală a opoziției anticomuniste” în URSS.

Până în 1987, Mihail S. Gorbaciov i-a înlocuit pe jumătate dintre secretarii PCUS, iar în 1988 nu mai supraviețuiau politic, la nivel regional, decât 20% din activul de partid al vechii echipe. În ceea ce privește aparatul de stat sovietic, 40% dintre miniștri erau nou-veniți, în ianuarie 1986, iar 80% dintre miniștri se aflau în funcție, în 1988, datorită lui Gorbaciov. Ca urmare a ședinței Biroului Politic din 13 martie 1986, Mihail S. Gorbaciov va concentra în mâinile sale coordonarea celor mai importante domenii: organizarea activității Biroului Politic, principalele probleme ale activității interne și externe, repartizarea cadrelor, problemele generale ale economiei, apărarea și securitatea de stat, comerțul exterior, precum și coordonarea principalelor secții ale CC al PCUS, sprijinit de către membrii unui grup cunoscut la Moscova sub denumirea de „praghezii”. Membrii acestui grup trăiseră și lucraseră la Praga în perioada 1965-1968, în calitate de colaboratori ai revistei Problemele păcii și ale socialismului. Jurnalistul Gerd Ruge adnotează: „Nu este o întâmplare că sub Gorbaciov ei („praghezii” – n. n.) au ajuns în funcții importante și că trei din cei patru colaboratori apropiați provin din acest cerc. Acest lucru demonstrează că încercările de reformă din Cehoslovacia au influențat și au schimbat politica Uniunii Sovietice chiar și după invazia Armatei Sovietice în această țară”. În plenul CC al PCUS, în 1987, Mihail S. Gorbaciov va lansa conceptul de glasnosti și va critica în termeni extrem de aspri epoca lui Leonid I. Brejnev, caracterizând-o ca fiind una de stagnare. „Un singur criteriu: trebuie să fim atenți și să luăm în considerare tot ceea ce poate întări socialismul; în schimb, ne vom opune tuturor curentelor străine socialismului, dar, repet, în cadrul unui proces democratic”, scria Mihail S. Gorbaciov, în 1987, lăsând să se înțeleagă că rămânea, totuși, fidel dogmei.

Nicolae_Costin_simbolul_luptei_de_Renstere_Nationala_romaniabreakingnews_ro

Nicolae_Costin_simbolul_luptei_de_Renastere_Nationala

În timpul desfășurării celui de-al XXVII-lea Congres al PCUS, Mihail S. Gorbaciov va declara că „fără glasnosti nu există și nu poate exista democratism, creație politică a maselor, participarea lor la conducere”. Istoricul Dmitri A. Volkogonov consideră că politica de glasnosti a lui Gorbaciov „a făcut să explodeze din interior un sistem bazat pe minciuna de stat”, astfel încât „sistemul leninist a devenit neputincios”, deși Gorbaciov „a repetat – conchide D. A. Volkogonov – greșelile lui Hrușciov la Congresul al XX-lea, crezând că înlăturându-l pe Stalin de pe piedestal și revenind la Lenin totul va merge ca pe roate”. La Plenara CC al PCUS din aprilie 1985, Mihail S. Gorbaciov a confirmat atașamentul său față de cauza lui Lenin, fidelitatea față de „idealurile socialiste”, astfel încât „Gorbaciov – opina D. A. Volkogonov – a rămas prizonierul dogmelor leniniste, al iacobinismului și politicii antipopulare a acestuia…”. Și totuși, la Plenara CC al PCUS, din 18 februarie 1988, Mihail S. Gorbaciov va declara că „este absolut necesar să se facă deosebire între momentul instaurării efective a socialismului și deformările sale ulterioare…(trebuie ca poporul) să-și poată forma prin instrucție o conștiință istorică corectă…”. Articolul publicat, pe 13 martie 1988, în Sovetskaia Rossiia, ziar al CC al PCUS, de către Nina Aleksandrovna Andreeva – cercetătoare în domeniul chimiei la Institutul Tehnologic Lensoviet din Leningrad, și intitulat Nu pot renunța la principii – a fost perceput ca fiind un semnal „de sus”, care marca revizuirea ideilor de perestroika. Pe 5 aprilie 1988, ziarul Pravda a publicat articolul Principiile perestroikăi: gândirea revoluționară în acțiune sub semnătura lui Aleksandr N. Iakovlev și Vadim A. Medvedev. Apariția acestui articol contra-replică a fost perceput, de păturile largi ale intelectualității sovietice, ca fiind un semnal privind „ultimul pas spre condamnarea întregii istorii a partidului și a socialismului ca sistem”.

În timpul celei de-a XIX-a Conferințe unionale a PCUS, din perioada 28 iunie – 1 iulie 1988, s-a luat decizia de delimitare a funcțiilor de partid și de stat, ceea ce a dus la slăbirea influenței PCUS. S-a propus și s-a acceptat crearea unui Congres al Deputaților Poporului din URSS. Istoricul Rudolf Pihoia consideră că această a XIX-a Conferință a PCUS „a dat startul reformei politice, a deschis calea spre alegeri în țară ca modalitate de formare a puterii reprezentative” și a constituit „un pas real pe calea reformării orânduirii socialiste sovietice”. Plenara CC al PCUS din 8 septembrie 1988 va avea drept rezultat decizia de a reorganiza conducerea aparatului de partid prin împărțirea Secretariatului CC al PCUS în zece comisii, astfel încât prin „crearea de comisii – nota Egor K. Ligaciov – se înmormântează în mod automat Secretariatul”. PCUS avea să fie lipsit de statul său major operațional, astfel încât va fi distrusă, foarte curând, și ierarhia verticală care forma scheletul statului sovietic, așa încât Kremlinul, începând cu 1989, nu va mai trimite cadre de conducere la periferie. Istoricul Rudolf G. Pihoia consideră că Mihail S. Gorbaciov a demolat întregul edificiu al acestei orânduiri, al clasei guvernante create în anii puterii sovietice, care devenise un instrument de conducere a uriașei proprietăți de stat create după 1917. În urma acestor măsuri urmau a fi îndepărtați între 700.000 – 800.000 de activiști de partid, iar la nivelurile republican, regional, raional și orășenesc urmau a fi eliberate din funcții circa 550.000 de persoane. În perioada 1986 – 1989 au fost înlocuiți 82,2% dintre secretarii comitetelor raionale și orășenești de partid și 90,8% dintre secretarii comitetelor regionale, de ținut și republicane. „Organizațiile republicane – scria istoricul Rudolf G. Pihoia – au devenit în aceste condiții leagănul separatismului național, au pregătiti condițiile pentru «parada suveranităților» care avea să înceapă peste un an”.

Într-un astfel de context politic intern, activul de partid și de stat de la Chișinău va încerca să influențeze, pe parcursul toamnei anului 1987, evoluția evenimentelor în direcția „perfecționării educației internaționaliste și patriotice a oamenilor muncii”, în contextul aniversării a 70 de ani de la victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie 1917. Totodată, structurile Partidului Comunist Moldovenesc din teritoriu urmau să fie sprijinite în „îndeplinirea necondiționată a măsurilor politico-organizatorice pentru sporirea vigilenței politice, în intensificarea educației patriotice, de clasă și internaționaliste a populației republicii, ținându-se seama de înfăptuirea trecerii simplificate a graniței de stat între URSS și Republica Socialistă România și regimului simplificat de aflare în Uniunea Sovietică a cetățenilor din țările membre ale CAER”.

Pe 30 octombrie 1987, Comitetul de Conducere al Uniunii Scriitorilor (US) din RSSM va adopta o rezoluție, cu ocazia unei Plenare desfășurată în acea zi, prin care solicita CC al PCM să intervină pe lângă Academia de Științe din URSS pentru a fi creată o Comisie științifică formată din filologi romaniști de vază din URSS, din scriitori și specialiști în domeniul științei literare, care urmau să discute, în mod științific, problema „aducerii graficii moldovenești în corespundere cu natura și specificul limbii moldovenești și cu apartenența acesteia la limbile romanice”. Președintele de onoare al US din RSSM, scriitorul Ion Druță, va propune, pe 4 decembrie 1987, Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor ridicarea, cu ajutorul oamenilor de cultură și artă, a unui monument „dedicat geniului popular care a plăsmuit nemuritoarea capodoperă – «Miorița» și alte mărgăritare” ale folclorului. „Să dovedim că nu suntem o simplă adunătură de interese personale, osândite a vorbi mai mult sau mai puțin aceeași limbă. Să dovedim că nu numai la cătătură, ci și la facerea celor frumoase suntem moștenitorii datinilor noastre străbune”, declara Ion Druță. Începea, astfel, lupta pentru afirmarea și recunoașterea identității naționale a majorității populației RSSM, precum și a limbii moldovenești în grafie latină ca prim pas spre consacrarea limbii române ca limbă oficială de stat.

În cursul anului 1988, numeroase minorități naționale și religioase din RSSM, precum și categorii socio-profesionale, au început să-și manifeste nemulțumirile și dorințele în contextul liberalizării regimului. „De menționat faptul că, în acea perioadă, și unii intelectuali din rândul minorităților, dorind să nu rămână de băștinași, au început, la rândul lor, să se pronunțe împotriva rusificării, cerând crearea condițiilor pentru studierea limbilor lor materne”, mărturisea Mircea Snegur. La Plenara Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor din URSS, din perioada 1 – 2 martie 1988, scriitorul Nil Ghilevici va propune ca „în fiecare republică națională să fie decretată drept limbă de stat limba poporului care a dat denumirea republicii”. În mai 1988, filologul Valentin Mândâcanu va scrie în presa de la Chișinău: „Suntem convinși că singura măsură eficientă, care ar putea salva limba moldovenească, o constituie proclamarea ei drept limbă de stat a republicii și restabilirea deplină a funcțiilor ei sociale”.

Pe 25 martie 1988 se va desfășura un miting de omagierea a vieții și carierei poetului Alexei Mateevici, lângă imobilul cu nr. 33 de pe strada Livezilor din Chișinău, unde va fi dezvelită și o placă comemorativă. În cursul zilei de 26 martie 1988 se va desfășura un simpozion științific, organizat de către Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de Științe a RSSM, Uniunea Scriitorilor și facultățile de filologie ale Universităților din Chișinău, dedicat celor 100 de ani de la nașterea autorului poeziei și cântecului Limba noastră. Televiziunea din Chișinău nu a transmis finalul concertului, de la finalul conferinței, în care corul Radioteleviziunii a interpretat cântecul Limba noastră în timp ce publicul ovaționa îndelung. În condițiile în care I. V. Kapitonov, președintele Comisiei Centrale de Revizie a PCUS, va solicita, la Plenara CC al PCM din 27 aprilie 1988, ca PCM „să-și revadă întrucâtva rolul său de avangardă politică a societății”, precum și a pregătirilor pentru Conferința a XIX-a unională de partid, Sovietul Suprem al RSSM a adoptat, pe 10 iunie 1988, Legea cu privire la discutarea de către popor a problemelor importante ale vieții de stat. Obiectivul activului de partid și de stat de la Chișinău: adâncirea în continuare a democrației socialiste. Referindu-se la această perioadă de avânt a românilor din spațiul RSSM, când fusese inaugurată o formă nouă de exprimare liberă a pozițiilor (mitingurile), Mircea Snegur consemnează: „Deși au fost «împinse» mai departe de centrul capitalei, mitingurile impresionau prin mulțimea de participanți care demonstrau un interes viu față de alte idei și poziții decât cele ale puterii oficiale. Iar lozinca «Unire, moldoveni!», tricolorurile multiple în adierea vântului trezeau mari neliniști conducerii de vârf care era informată imediat (de către serviciile respective) despre cerințele manifestanților”.

Apariția eseului lui Valentin Mândâcanu, intitulat Veșmântul ființei noastre, în revista Nistru a Uniunii Scriitorilor din RSSM, avea să impulsioneze lupta pentru recuperarea și afirmarea identității naționale și a limbii populației majoritare din RSSM. Valentin Mândâcanu va spulbera mitul existenței unei „limbi moldovenești” diferite de limba română și va acuza regimul sovietic ca fiind vinovatul principal pentru falsificările adevărurilor istorice și lingvistice. „Numai această politică, pe care n-o putem califica decât ca antinațională, a făcut ca limba noastră de doină și baladă să se țină aninată acum doar în fluierul păstorului druțian din vârful dealului, în timp ce acolo, în vale, se bea vârtos, se mănâncă din gros și se sughiță într-un trai terfelit”, scria Valentin Mândâcanu. Eseistul va cere ca limba să fie considerată ca fiind un fenomen social astfel încât aceasta trebuie privită prin prisma intereselor de stat și, totodată, există obligația de-a se avea grijă, în permanență, „și la toate nivelurile de sănătatea limbii materne, de spiritualitatea maselor populare”. Doctorii în filologie Vasile Bahnaru și Constantin Tănase vor interveni în dezbaterea publică, generată de eseul lui Valentin Mândâcanu, și vor afirma identitatea limbii literare moldovenești cu cea a limbii române, vor pleda pentru repunerea în uz a etnonimului român cu referire la identitatea majorității din RSSM, precum și pentru revenirea la limba moldovenească în grafie latină și „utilizarea limbii moldovenești în toate sferele vieții social-economice, alături de limba rusă”.

(Va urma)

 Citiți parea I

https://romaniabreakingnews.ro/r-moldova-lungul-drum-spre-libertate-regasire-si-independenta-1/

 Publicat de Constantin Corneanuromaniabreakingnews.ro

2 Comments

Părerea ta contează

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press