ROMÂNIA BREAKING NEWS

Analistul american Robert Kaplan: Unirea R. Moldova cu România „motiv de razboi” pentru Rusia. Ce trebuie să facă România?

Analistul american Robert Kaplan: Unirea R. Moldova cu România „motiv de razboi” pentru Rusia. Ce trebuie să facă România?
Robert Kaplan

Robert Kaplan analist american, fost membru al Comitetului pentru Politici de Apărare al Pentagonului

Robert Kaplan analist american, fost membru al Comitetului pentru Politici de Apărare al Pentagonului, consultant pentru Armata SUA, dar și analist principal al agenției Stratfor, a declrat într-un interviu recent la postul Europa Liberă, că eventuala unire a Republicii Moldova cu România ar reprezenta un motiv de război pentru Rusia informează romaniabreakingnews.ro

„Nu văd cum s-ar putea uni Moldova cu România. Ar fi aproape „o declarație de război” pentru Rusia lui Putin. Ce poate face R.Moldova: în primul rând, și asta se aplică și României, este să-și întărească instituțiile, să le facă mai puternice și transparente, mai puțin corupte. Indiferent câți inamici are în afara granițelor, cea mai bună apărare pentru un stat este să aibă instituții puternice înăuntru. Moldova are trebui să-și adâncească realitățile de asociere cu Uniunea Europeană și să caute o formă sau alta de asociere la NATO, dar nu se poate integra în aceste structuri occidentale puternice fără a provoca Rusia. Din motive geografice și istorice, din păcate, Republica Moldova este în poziția unui stat „tampon” neutru care nu poate… care nu ar trebui să aleagă nici o aliată, pentru moment”, a spus Robert Kaplan.

Criza identitară, o problemă reală în R. Moldova

Analistul american a subliniat cea mai mare problemă a cetățenilor R. Moldova și anume criză identitară acută, ce deocamdată nu poate fi depășită și care se datorează schimbării de autoritate în acest spațiu. „Când ești în R. Moldova și te întâlnești cu etnici ruși, etnici ucraineni, cu majoritatea etnici români și cu etnici găgăuzi, turci creștinați, descoperi că există un sentiment foarte difuz al identității naționale. Identitatea națională în Moldova este slabă. Este regiunea cunoscută înainte drept Basarabia care a trecut de sub controlul Rusiei țariste, sub cel al României și al Uniunii Sovietice, nu a fost cu adevărat independentă înainte de 1991, când s-a prăbușit Uniunea Sovietică. Așa că există un sentiment foarte slab al identității ca stat, iar diversele grupuri entice din interiorul țării au loialități de un fel sau altul și față de alte țări: etnicii români față de România, etnicii ucraineni și cei ruși față de Ucraina și Federația rusă, etnicii turci față de comunitatea turcă din lume. Moldova este încă un „proiect în devenire”, foarte slab. Iar această slăbiciune, această identitatea spirituală slabă – dacă vreți – este probabil motivul pentru care și instituțiile sunt atât de slabe. Ceea ce ajută la proliferarea corupției și o lăsa vulnerabilă în fața unor puteri externe cum ar fi Rusia”, a mai declarat Kaplan.

Publicat de romaniabreakingnews.ro

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

One Comment

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: