R. Moldova. Lungul drum spre libertate, regăsire și independență (1)

Chișinău Marea Adinare Nationala din 27 august 1989

În contextul evoluțiilor politico-economice și financiare din Republica Moldova și a valului de proteste publice din acest spațiu, a apariției unor planuri de salvare asemănătoare unui „Plan Marshall“, precum și a amplificării eforturilor privind conștientizarea necesității unirii/reunirii Republicii Moldova cu România, consider că se impune o mai bună cunoaștere a evoluțiilor din spațiul moldav din perioada 1987 – 1991.

Cunoașterea și înțelegerea lungului drum al locuitorilor din spațiul moldav spre regăsirea identității etnice și afirmarea conștiinței naționale reprezintă o pagină de istorie care ne va putea ajuta să înțelegem, totodată, trecutul și prezentul unei relații (România – Republica Moldova) care în ultimele două decenii și jumătate s-a dovedit extrem de dificilă în pofida faptului că există un trecut istoric și cultural comun, o moștenire și o identitate care ne apropie. Drumul spre suveranitate și, mai apoi, independență al celor trăitori în spațiul dintre Prut și Nistru, precum și dincolo de acesta din urmă, s-a desfășurat în contextul procesului de destrămare a URSS, ca urmare a politicii de glasnosti și perestroika inițiate de către Mihail S. Gorbaciov. Mișcarea de Renaștere Națională a Românilor din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) a fost un fenomen unic, irepetabil și care a surprins Kremlinul prin amploarea manifestării.

În Republica Sovietică Socialistă Moldovenească se va înregistra, în vara anului 1984, o primă manifestare patriotică care avea să prefigureze marile manifestații din perioada 1988 – 1991, respectiv lansarea de către Vasile Vâșcu, vice-prim-ministru al guvernului RSSM, a Manifestului Frontului Patriotic din Moldova. Înaltul demnitar al guvernului de la Chișinău dorea ca autoritățile sovietice din RSSM să proclame limba moldovenilor drept limbă de stat, să majoreze numărul de școli naționale în Bender (Tighina), Râbnița și Tiraspol (unde era numai câte o școală), și, totodată „să solicite retrocedarea județelor din nordul și sudul Basarabiei, încorporate ilegal în 1940 în componența Ucrainei”. Persoana care a dactilografiat Manifestul a informat KGB-ul, iar ofițerii KGB au trecut la supravegherea permanentă a vicepreședintelui guvernului RSSM în perioada iulie 1984 – aprilie 1985.

Pe 10 aprilie 1985, Vasile Vâșcu (FOTO) a fost arestat pentru abuz în serviciu, judecat și condamnat la 14 ani de exil în regiunea Ural, unde va lucra la o uzină de tancuri. Arestarea și condamnarea lui Vasile Vâșcu, la numai 12 zile după reconfirmarea sa în funcția de viceprim-ministru al guvernului RSSM de către Sovietul Suprem al RSSM, survenea pe fondul intensificării „vânătorii de răufăcători“ inițiată de către Viktor Ilici Smirnov, secretarul II al CC al Partidului Comunist Moldovenesc (PCM). Era perioada în care cadrele naționale din RSSM începeau să fie maltratate. Membrii activului de partid și de stat din RSSM au fost convinși, în acele clipe, că procesul penal, însă și moral, împotriva lui Vasile Vâșcu a fost fabricat de către oamenii lui Viktor I. Smirnov.

„Pe urmă, am aflat că răfuiala a fost inițiată din simplu motiv că omului îi plăcea să vorbească în limba maternă română (la momentul respectiv – «limba moldovenească») și pentru că el se opunea cu tot sufletul rusificării“, consemnează fostul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, în memoriile sale.

Viktor I. Smirnov era protejatul lui Egor K. Ligaciov, secretar al CC al PCUS, și fusese, din 1975, responsabil cu sectorul republicilor central-asiatice în cadrul CC al PCUS. Secretarul II al CC al PCM este cel care l-a invitat pe Igor N. Smirnov, concediat din pricina unor abuzuri făcute în procesul muncii la fabrica din Nova Kahovka, să lucreze în RSSM. „Viktor Ilici (Smirnov – n. n.) a schimbat după bunul plac conducătorii, numind în locul acestora muncitori promovați în posturi de răspundere. Conducându-se după o logică cunoscută doar de el, în raioanele locuite de moldoveni a numit lideri rusofoni, iar în Transnistria a trimis moldoveni. Cu reprezentanții nomenclaturii sovietice naționale de partid s-a purtat în mod provocator nepoliticos, arogant și dur, a criticat cu agresivitate toate situațiile din care reieșea renașterea națională a moldovenilor“, adnotează generalul de divizie (r) Ion Costaș, fost ministru al Afacerilor Interne (1990 – 5 februarie 1992) și al Apărării Naționale (5 februarie – 29 iulie 1992) al Republicii Moldova.

Viktor I. Smirnov era protejatul lui Egor K. Ligaciov, secretar al CC al PCUS, și fusese, din 1975, responsabil cu sectorul republicilor central-asiatice în cadrul CC al PCUS. Secretarul II al CC al PCM este cel care l-a invitat pe Igor N. Smirnov, concediat din pricina unor abuzuri făcute în procesul muncii la fabrica din Nova Kahovka, să lucreze în RSSM. „Viktor Ilici (Smirnov – n. n.) a schimbat după bunul plac conducătorii, numind în locul acestora muncitori promovați în posturi de răspundere. Conducându-se după o logică cunoscută doar de el, în raioanele locuite de moldoveni a numit lideri rusofoni, iar în Transnistria a trimis moldoveni. Cu reprezentanții nomenclaturii sovietice naționale de partid s-a purtat în mod provocator nepoliticos, arogant și dur, a criticat cu agresivitate toate situațiile din care reieșea renașterea națională a moldovenilor“, adnotează generalul de divizie (r) Ion Costaș, fost ministru al Afacerilor Interne (1990 – 5 februarie 1992) și al Apărării Naționale (5 februarie – 29 iulie 1992) al Republicii Moldova.

Viktor I. Smirnov era protejatul lui Egor K. Ligaciov, secretar al CC al PCUS, și fusese, din 1975, responsabil cu sectorul republicilor central-asiatice în cadrul CC al PCUS. Secretarul II al CC al PCM este cel care l-a invitat pe Igor N. Smirnov, concediat din pricina unor abuzuri făcute în procesul muncii la fabrica din Nova Kahovka, să lucreze în RSSM. „Viktor Ilici (Smirnov – n. n.) a schimbat după bunul plac conducătorii, numind în locul acestora muncitori promovați în posturi de răspundere. Conducându-se după o logică cunoscută doar de el, în raioanele locuite de moldoveni a numit lideri rusofoni, iar în Transnistria a trimis moldoveni. Cu reprezentanții nomenclaturii sovietice naționale de partid s-a purtat în mod provocator nepoliticos, arogant și dur, a criticat cu agresivitate toate situațiile din care reieșea renașterea națională a moldovenilor“, adnotează generalul de divizie (r) Ion Costaș, fost ministru al Afacerilor Interne (1990 – 5 februarie 1992) și al Apărării Naționale (5 februarie – 29 iulie 1992) al Republicii Moldova.

În acele momente de început ale „epocii Gorbaciov”, activul de partid și de stat din RSSM se afla sub o presiune politico-administrativă permanentă a Kremlinului, astfel încât, „tot timpul, cei de la CC al PCUS ne învățau – scrie Mircea Snegur – cum trebuie să procedăm” în administrarea RSSM. Totodată, CC al PCUS va admonesta extrem de dur, în octombrie 1986, CC al PCM pentru faptul că nu a tras concluziile cuvenite din Hotărârea Biroului Politic al CC al PCUS cu privire la „inadmisibilitatea denaturării stării reale a lucrurilor și pentru lipsa de răspundere și liberalism în combaterea majorărilor nejustificate ale rezultatelor și mistificărilor“. Era un prim contact al activului de partid și de stat de la Chișinău cu perestroika lui Mihail S. Gorbaciov. Observatorii scenei publice de la Chișinău vor sesiza faptul că, încet, încet, în cursul anului 1987, săptămânalul Literatura și Arta, publicație a Uniunii Scriitorilor și a Ministerului Culturii de la Chișinău, aborda, la rubrica Imperativele Restructurării, o serie de probleme stringente ale societății moldovenești:

1) poluarea ecologică și lingvistică;

2) setea de adevărul istoric;

3) evoluțiile demografice

4) dificultățile social-economice.

În timpul Adunării Generale a scriitorilor de la Chișinău, din perioada 18 – 19 mai 1987, doctorul în filologie Valentin Mândâcanu va menționa faptul că  „starea de degradare a limbii materne este mult mai gravă decât pare la suprafață“ și, totodată, va cere desfășurarea unei „mișcări pentru ridicarea nivelului de cultură al întregii populații“.

În contextul ofensivei scriitorilor din RSSM, CC al PCM și Consiliul de Miniștri al RSSM au examinat, în cursul zilei de 26 mai 1987, chestiunea Cu privire la îmbunătățirea limbii moldovenești în republică și au propus instanțelor de resort o serie de măsuri menite a sprijini procesul de însușire a limbii moldovenești, însă în condițiile afirmării în continuare a principiului leninist al bilingvismului ca normă a vieții în RSSM. Totodată, se cerea ridicarea eficienței învățării limbii ruse în instituțiile de învățământ, respectiv cuprinderea în cadrul cursurilor și cercurilor a tuturor celor care nu cunosc deloc sau cunosc slab limba rusă. Scriitorii de la Chișinău, precum și săptămânalul Literatura și Arta, au fost ținta atacurilor lui Simion Grossu în timpul desfășurării celei de VI-a Plenare a CC al PCM din 16 iulie 1987. Președintele Comitetului de Stat pentru Televiziune și Radiodifuziune al RSSM, C. I. Lozan, i-a acuzat pe membrii noului Comitet de conducere al Uniunii Scriitorilor din RSSM că au cerut ridicarea controlului asupra conținutului de idei al emisiunilor, lichidarea bilingvismului din emisiunile de radio și televiziune, precum și trecerea în totalitate a emisiunilor televizate la limba moldovenească. Înfierați la Plenara din 16 iulie 1987, scriitorii vor fi convocați, în cursul zilei de 28 iulie 1987, la CC al PCM pentru a-și „potrivi ceasurile” cu liderii de partid și de stat din RSSM.

Militari sovietici deplasează tehnica de luptă (1989)

Simion Grossu, prim-secretarul CC al PCM, nu putea accepta faptul că, totuși, sub lozincile restructurării unii scriitori disprețuiesc istoria mișcării revoluționare și a construcției socialiste în spațiul RSSM, se opun adevărului istoric privind procesul consolidării regimului sovietic și idealizează unele etape din trecutul istoric al poporului moldovenesc. Punând accentul pe problema bilingvismului în RSSM, Simion Grossu îi informa pe scriitori că în RSSM funcționau 972 de școli de cultură generală cu predare în limba moldovenească (63,8% din numărul total de școli), 428 cu predare în limba rusă (28,1%) și 123 de școli mixte moldo-rusești (8,1%). Creșele și grădinițele moldovenești reprezentau 62,6% din numărul total, cele rusești erau 28,2% și cele mixte însumau 9,2%. Totodată, ponderea emisiunilor de televiziune în limba moldovenească urma să crească de la circa 50% la 60 – 70%. Presiunea asupra activului de partid și de stat de la Chișinău se va amplifica odată cu apariția, pe 29 iulie 1987, la Moscova, în revista Literaturnaia gazeta (Gazeta literară), a unui eseu, semnat de scriitorul Ion Druță, intitulat Frunza verde, apa și semnele de punctuație. Ion Druță făcea o analiză necruțătoare a situației ecologice din RSSM, a modului în care sănătatea în general, cea mintală în special, a noilor generații era afectată de utilizarea abuzivă de pesticide și cultivarea tutunului în proporții exagerate, precum și a faptului că „publicitatea și restructurarea se mai simt aici singuratice și neputincioase“.

Kremlinul, respectiv Mihail S. Gorbaciov personal, se va implica în gestionarea situației din RSSM. În cursul zilei de 17 august 1987, Semion Grossu, proaspăt revenit de la CC al PCUS, îi va informa pe liderii PCM despre sfaturile primite de la M. S. Gorbaciov cu referire la comportamentul de urmat în viitor, în condițiile în care se observase că cei din conducerea republicii conlucrează slab cu scriitorii în condițiile democratizării și transparenței. Liderul de la Kremlin atrăgea atenția asupra faptului că în loc de învinuiri globale de naționalism, este necesar să se răspundă corect la fiecare întrebare și, totodată, dacă este nevoie, trebuie să se lucreze cu fiecare scriitor în parte, convingându-i pe toți de utilitatea restructurării. „Se atrăgea atenția că și conducerea republicii, membrii Biroului CC local urmează să se restructureze cât mai urgent, să manifeste mai multă răbdare, să nu dicteze oamenilor, să activeze calm“, scrie Mircea Snegur în memoriile sale.

Grigore Vieru

În fotografia din dreapta, poetul Grigore Vieru, simbolul renașterii naționale a românilor din RSSM În contextul evoluțiilor din spațiul URSS, KGB-ul din RSSM raporta Centrului de la Moscova că, la începutul anilor ’80, în RSSM existau circa 250 de elemente antisovietice, toate cu vârstă înaintată.

Mai târziu, la începutul anilor ’90, KGB-ul de la Chișinău va raporta că numărul „naționaliștilor” crescuse în mod semnificativ: 80% erau persoane cu studii superioare sau studenți, 95% locuiau în dreapta Nistrului și peste 70% doreau „o Moldovă fără ruși“

În perioada 1979 – 1984, KGB-ul din RSSM consemnase o creștere de trei ori a cazurilor de „naționalism”, respectiv un maxim de 142 cazuri după care un număr de 38 cazuri în 1988. „Cele mai multe au avut loc în Chișinău și în suburbii, investigările operative ale acestora încheindu-se rapid (sau nici nu demarau), din cauză că erau neînsemnate“, concluziona istoricul Pavel Moraru. Pe măsură ce Mișcarea de Renaștere Națională a Românilor din RSSM se va amplifica, la sfârșitul anilor ’80, se va înjumătăți numărul dosarelor de evidență operativă și de profilaxie împotriva „naționaliștilor” gestionate de către Secția a V-a (cunoscută drept „Z” – apărarea ordinii constituționale sovietice) a KGB-ului de la Chișinău. KGB-ul de la Moscova controla în mod absolut activitatea informativă și contrainformativă a celui de la Chișinău, iar Secția „Z” a KGB-ului din RSSM, deși era considerată o filială a Secției Ideologice a CC al PCM, „era, de fapt, sub conducerea Comitetului (KGB-ului – n. n.) de la Moscova“.

Referindu-se la efectivele și componența Secției „Z” a KGB-ului din RSSM, istoricul Pavel Moraru consemna faptul că circa 1/5 din colaboratorii operativi ai KGB-ului RSSM lucrau pentru îndeplinirea obiectivelor acesteia, precum și faptul că 80% din funcționari aveau un stagiu de muncă de peste 5 ani, 2/3 erau moldoveni sau cunoșteau limba română și aveau vârste de până la 40 de ani, însă, „cu toate acestea, unii dintre ei aveau o cultură generală foarte redusă“. Totodată, trebuie menționat faptul că în perioada anilor 1990 – 1991, responsabil pentru RSSM/Republica Moldova în Centrala KGB de la Moscova a fost generalul-locotenent Gheorghe Lavranciuc, fost ministru al Afacerilor Interne în guvernul RSSM (1985 – 1988) și președinte al KGB-ului din RSSM în perioada ianuarie 1989 – iulie 1990.

Va urma.

Lungul drum spre regăsire, libertate și independență. Cazul Republicii Moldova (2)

Lungul drum spre regăsire, libertate și independență a R. Moldova (3) și o BOMBĂ! : Lista KGB-ului pentru RM

Publicat de Constantin Corneanu – romaniabreakingnews.ro

Articolul a fost publicat și pe Blogul Adevărul