ROMÂNIA BREAKING NEWS

Gala premiilor de excelență pentru etnicii români din comunitățile istorice

Gala premiilor de excelență pentru etnicii români din comunitățile istorice

Luni, 7 decembrie 2015, de la ora 18.00, la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București (sala Pictură, intrarea dinspre Hotel Intercontinental), va avea loc prima ediție a Galei premiilor de excelență pentru etnicii români din comunitățile istorice. Aflat sub patronajul președintelui Institutului Cultural Român, evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Granițelor și Limba Română, cu sprijinul Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni.

afis-gala_ICRDemersul vizează recunoașterea personalităților și proiectelor marcante din comunitățile românești de dincolo de granițele țării, din vecinătatea României și Balcani. În cadrul ceremoniei vor fi premiate personalități culturale, intelectuali de marcă, jurnaliști, tineri implicați în mod activ în mediul asociativ românesc din vecinătate, vârfuri ale comunităților românești din Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Albania și Macedonia, lideri de asociații românești care militează pentru respectarea drepturilor comunităților românești din afara hotarelor țării, contribuind astfel la strângerea legăturilor dintre românii de pretutindeni. Va fi premiată excelența în comunitățile românești și contribuția unor personalități ale vieții socio-culturale din cadrul acestor comunități la păstrarea identității naționale, prin promovarea limbii și culturii române în țările de reședință.

Distincțiile au fost stabilite de o comisie prezidată de acad. Alexandru Surdu, vicepreședinte al Academiei Române, și alcătuită din reputați specialisti pe problematica românilor de pretutindeni: prof. univ. Nicolae Saramandu, Institutul de Fonetică si Dialectologie „Alexandru Rosetti” al Academiei Române; prof.univ. Manuela Nevaci, cercetător științific, Institutul de Fonetică și Dialectologie „Alexandru Rosetti” al Academiei Romane; dr. Dorin Lozovanu, etnograf în cadrul Academiei de Științe a Moldovei, dr. Emil Țîrcomnicu, cercetător la Institutul de Etnografie și Folclor „C. Brăiloiu”; Vlad Cubreacov, jurnalist, expert pe problematica minoritatilor românilor din spațiul ex-sovietic și prof.univ. Radu Baltasiu, directorul Direcției Români din Afara Granițelor și Limba Română din cadrul ICR.

Gala va include momente artistice, susținute pro bono de artiști din România și vecinătate, etnici români, colaboratori în proiecte anterioare ale ICR: Stela Botez, interpretă de muzică populară românească din Basarabia, Doina Lavric și Lorena Oltean din România, Eliza Nirlu, interpret de muzică în dialectul aromân, grupul Trei Parale, Stefan Radovanovic, interpret român din Timoc la diverse instrumente de suflat, Cătălin Josan, Mircea Baniciu & band.

Vor fi prezentate și o serie de piese vestimentare din colecția „Fustițe tricolor”, designer Nicoleta Sergentu (Republica Moldova) și din colecția „Borangic”, designer Alina Mărgulescu (România).

Amfitrionii evenimentului vor fi Marian Voicu, realizator TVR, jurnalist specializat în problematica românilor de pretutindeni, și Stela Botez, interpretă de muzică populară românească din Basarabia.

În foaierul TNB vor fi expuse fotografii ilustrând viața românilor din comunitățile istorice, iar imagini similare (foto și video) vor rula și pe parcursul decernării premiilor, parte a expozițiilor  „Cetăți nistrene” – fotografi Iulia Modiga și Dan Barcea, „Timoc. Lumea de dincolo” – fotograf Marius Olteanu, „Maramureșul din dreapta Tisei” – fotograf: Gheorghe Marina, „Sudul Basarabiei (Bugeac)” – fotograf Iulia Modiga, „Românii din vecinătatea imediată – Ungaria” – fotografii din arhiva revistei Foaia Românească (Jula), „Transnistria – temnița limbii române” – fotograf: Octavian Bâlea ș.a.. La acestea se vor adăuga secvențe dintr-o serie de documentare realizate de TVR și de ICR pe teme legate de comunitățile din vecinătate (ex. documentarul „Torna, torna, fratre! – povestea aromânilor, spusă de ei înșisi” – realizator Marian Voicu, „Balkan Love Story” – despre românii din Timoc, regizor Ionuț Pițurescu).

Vor fi prezenți domnul Dan Stoenescu, Ministrul delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, doamna Sandra Pralong, Consilier de Stat la Departamentul pentru Relația cu Românii din Afara Granițelor al Administrației Prezidențiale, deputați și senatori din comisiile de specialitate din Senat și Camera Deputaților, personalități culturale și jurnaliști.

Partener instituțional: Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni (Ministerul Afacerilor Externe).

Publicat de romaniabreakingnews.ro /sursa:  icr.ro

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: