ROMÂNIA BREAKING NEWS

Foto / Aprofundarea relațiilor bilaterale dintre România și Republica Moldova și susținerea agendei europene a țării noastre, discutate la București

Foto / Aprofundarea relațiilor bilaterale dintre România și Republica Moldova și susținerea agendei europene a țării noastre, discutate la București
image_pdfimage_print

În cadrul întrevederii Prim-ministrului Republicii Moldova, Maia Sandu, cu Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, oficialii au făcut un schimb de opinii privind sincronizarea acțiunilor comune pentru a oferi mai multă substanță dezvoltării Parteneriatului Strategic european dintre Republica Moldova și România.

Prim-ministrul Maia Sandu a exprimat mulțumiri pentru mesajul de felicitare a Premierului Viorica Dăncilă, transmis cu ocazia învestirii noului Guvern, dar și pentru mesajele de sprijin care au venit într-o perioadă dificilă pentru Republica Moldova.

În cadrul discuțiilor, a fost reiterat interesul pentru aprofundarea colaborării instituționale moldo-române în diverse domenii, în special pe segmentul proiectelor economice și sociale, pentru menținerea formatului ședințelor comune de Guvern, dar și pentru promovarea parteneriatelor prin înfrățire, la nivelul administrației publice locale. „Consider ca această formă de colaborare este una reușită și merită să fie sprijinită de către ambele guverne. Avem nevoie de sprijinul României în consolidarea capacităților administrației publice locale, dar și centrale, din Republica Moldova”, a precizat premierul de la Chișinău.

Unul dintre subiectele de importanță strategică abordate a vizat implementarea proiectelor comune în domeniul energetic, cu accent pe finalizarea construcției și darea în exploatare integrală a gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău. De asemenea, a fost accentuată importanța interconexiunii liniilor electrice de înaltă tensiune, precum și construcției Autostrăzii Unirii și a podului peste râul Prut în regiunea orașului Ungheni.

O altă prioritate discutată în cadrul întâlnirii a vizat sporirea schimburilor comerciale și a investițiilor reciproce. În context, Premierul Maia Sandu a salutat creșterea prezenței mediului de afaceri din România în viața economică a Republicii Moldova și a încurajat companiile din România să sporească investițiile în țara noastră.

La rândul său, Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a exprimat deplina disponibilitate a Guvernului României pentru o excelentă colaborare cu Prim-ministrul Maia Sandu și cu noua echipă guvernamentală de la Chișinău în spiritul parteneriatului strategic bilateral.

„România va rămâne cel mai sincer susținător al eforturilor Republicii Moldova în parcursul european. Am asigurat că vom acționa permanent în interiorul consensului european pentru a crește beneficiile acțiunilor externe ale Uniunii Europene în Republica Moldova. Suntem gata să susținem deblocarea asistenței financiare acordate de Uniunea Europeană pentru Republica Moldova și să furnizăm expertiză la nivel bilateral pe mai multe planuri, având în vedere experiența acumulată de România în contextul deținerii Președinției Consiliului Uniunii Europene” a precizat Premierul Viorica Dăncilă.

Totodată, potrivit Șefei Executivului de la București, la întrevederea cu Premierul Maia Sandu au fost identificate domeniile de interes imediat asupra cărora se va concentra în perioada următoare. Astfel, cele două Guverne vor începe să lucreze în cadrul unui grup de lucru interguvernamental, urmând să fie analizate care dintre proiectele în curs de derulare necesită o atenție imediată.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: