ROMÂNIA BREAKING NEWS

România, la sfârșitul unui mandat istoric

România, la sfârșitul unui mandat istoric

S-au încheiat șase luni de foc în care România a fost, în premieră, deținătoarea Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene. Șase luni intense, în care țara noastră a condus negocieri, a soluționat dosare europene importante și a făcut istorie prin aducerea la masa discuțiilor a problematicilor legate de diaspora din Uniunea Europeană.

Cele trei evenimente dedicate diasporei, pe care Ministerul pentru românii de pretutindeni le-a pus pe agenda Președinției rotative, au adus laolaltă la Craiova, București și Bacău, miniștri și experți din statele membre ale Uniunii Europene. Cu toții au recunoscut valoarea pe care cetățenii europeni o aduc în statele membre unde au ales să muncească, să trăiască sau să studieze și au felicitat România pentru inițiativă.

Este important pentru românii de pretutindeni, la fel ca pentru toți cetățenii din Uniune, ca diaspora să rămână pe agenda dezbaterilor europene.  Felicitări, România! Succes, Finlanda!

SONY DSC