Două catastrofe aviatice în Munții Apuseni, trase la indigo (în august 1944 și ianuarie 2014) Doua reacții ale instituțiilor statului diametral opuse!

Într-o seară, la jumătatea lunii agust 1944, un avion de linie aparținând LAR (Liniile Aeriene Române) a plecat de la București de pe Aeroportul Băneasa și trebuia să ajungă la Viena cu escală la Arad.

Aeronava a trecut printr-o furtună puternică și s-a abătut de la direcția normală de zbor.

Telegrafistul nu a mai putut stabili legătura cu niciun aeroport. Era ceață și ploua cu grindină. Pilotul a coborât, avionul a atins în plină viteză vârfurile brazilor, după care s-a prăbușit și s-a rupt în bucăți.

S-a dat alarma, telefoanele au început să zbârnie spre subunitățile de jandarmi și unitățile de vânători de munte aflate în apropiere. Apoi alarma s-a transmis din post în post print celebrele telefoane de campanie (cu manivelă). Cert este că în acea nefastă zi din august 1944, când România Mare era condusă de Mareșalul Ion Antonescu, autoritățile statului prin instituțiile specifice, respectiv salvatori, au reușt să ajungă după fix trei ore de la accident la epava avionului prăbușit pe muntele Găina.

Jandarmii montani, vânătorii de munte, împreună cu sătenii din zonă, au reușit să transporte până la baza muntelui Găina pe toți cei 17 pasageri și piloți aflați la bordul acelui avion. Acolo au fost încărcați în autocamioane și ambulanțele trimise la baza muntelui și transportați mai departe către spital.

Datorită intervenției energice și operative a instituțiilor statului din acea vreme, din cele 17 persoane (pasageri și piloți) au fost salvate 11 vieți. Aceste persoane salvate au mai trăit încă mulți ani după terminarea războiului.

Catastrofa aeriană din Munții Apuseni din ianuarie 2014, pare copia la indigo a catastrofei aeriene din august 1944. Evident în cei 70 de ani care au trecut tehnologia a evoluat enorm. Telefoane mobile cu semnal detectabil, avioane dotate cu transmițătoare de semnal GPS, sateliți, structuri de stat care au la dispoziție proprie tehnică și tehnologii avansate, STS, IGSU, ISU, SRI, ROMATSA și multe alte departamente guvernamentale.

Dar cu toată forța tehnologică modernă, salvatorii de azi nu au reușit să se coordoneze și nici să identifice epava în timp util, în ciuda numeroaselor apeluri  telefonice și semnale transmise de  sistemul de pe avion. Cu chiu cu vai, dupa aproape 6 ore, niște săteni au reușit să găsească epava avionului și pe supraviețuitori. Din cele 7 persoane  aflate în avion, inițial au supraviețuit impactului toate cele 7 . Apoi după 3 ore și jumătate, din cauza rănilor și a frigului, pilotul Adrian Iovan și studenta ofițer Aurelia Ion (locotenent M.Ap.N. postmortem) au intrat în comă și în final au decedat.

Rămâne întrebarea: este cert că tehnologia din 1944 nu se compară nici pe departe cu cea din 2014. Dar ce aveau în plus subordonații Mareșalului Ion Antonescu și institutțiile Statului Român care reușeau atunci să-și îndeplinească misiunile primite în mod operativ și cu success?

Dacian Dumitrescu