Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române – Filiala Cluj organizează, la Satu Mare, şcoala de vară sub genericul “Provocările istoriei ca ştiinţă şi disciplină de învăţământ la începutul mileniului trei”, ediţia a XIII-a.
Proiectul care deja are o tradiție de 12 ediții realizate, este dedicat profesorilor români de istorie din Ucraina, Republica Moldova, Serbia şi Ungaria, cărora le va fi oferit un cadru actualizat cu ultimele achiziţii privind atât cercetarea ştiinţifică, cât şi metodica predării istoriei în România. Școala de vară va fi un prilej pentru aceşti profesori de a discuta despre probleme comune specifice predării istoriei românilor în ţările de provenienţă. Această manifestare este animată de intenția de a veni în sprijinul profesorilor români de istorie care activează în comunitățile românești din statele din jurul României, în sensul păstrării identității naționale.
Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române – Filiala Cluj a organizat această Școală de vară în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cu Muzeul Județean Satu Mare, care susține substanțial și generos această manifestare. Sprijinul a venit din partea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României, care a finanțat acțiunea.
În program sun cuprinse conferințe pe diferite teme din istoria României, susținute de specialiști reputați din Satu Mare, Cluj și Republica Moldova, excursii la obiective culturale din Județul Satu Mare și activități cu caracter didactico-aplicativ organizate cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare. Evenimentul se va desfășura în perioada 10-15 iulie 2017.
Potrivit organizatorilor, deschiderea oficială a școlii de vară va avea loc în data de 11.07.2017, începând cu ora 9.30, în Sala Festivă a Muzeului Județean Satu Mare, în prezența reprezentanților autorităților locale, ai autorităţilor şi instituţiilor cultural-educative locale, și a organizatorilor. Vor adresa cuvinte de salut Acad. Prof. univ. Ioan-Aurel Pop – Rectorul Universității „Babeș-Bolyai” și directorul Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, Darius Filip – Prefectul judeţului Satu Mare, Florin Trandafir Vasiloni – Consulul General al României la Gyula, Pataki Csaba – Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Kereskényi Gábor – Primarul municipiului Satu Mare; prof. Călin Durla – Inspector şcolar general Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare. Moderatorul evenimentului va fi Felician Pop, manager al Muzeului Judeţean Satu Mare.