ROMÂNIA BREAKING NEWS

Din secretele intelligence-ului românesc sub Mihail Moruzov …și taina „compartimentării” (refuzată) de Mareșalul Ion Antonescu

Din secretele intelligence-ului românesc sub Mihail Moruzov …și taina „compartimentării” (refuzată) de Mareșalul Ion Antonescu
image_pdfimage_print

Mihai_Moruzov_Serviciul_Secret_al_Armatei_Romane_taiana_compartimentarii_romaniabreakingnews_ro

Con­cepția lui Mihail Moruzov în pri­vința muncii de in­for­mații și contrainformații – fără a fi fost vreo­dată siste­mati­zată și ex­pusă ca atare – era în acord cu ceea ce era mo­dern în epocă. Într‑o se­rie de ra­poarte, care ni s‑au păstrat cu sem­nătura lui olo­grafă, Moruzov atrăgea atenția asupra ne­ce­si­tă­ții preve­ni­rii eveni­men­te­lor ce puteau pune în pe­ri­col si­gu­ranța na­ți­o­nală.

Mihail Moruzov-coperta, art-emis

Pentru aceasta, statul tre­buia să dis­pună de in­for­mații bune despre in­tențiile po­si­bi­li­lor ina­mici și să elabo­reze din timp va­ri­ante de apă­rare. Actu­ală era și con­cepția lui în pri­vința mo­dului în care tre­buiau tratați spio­nii. Iată cum ne‑o redă colo­nelul Gheorghe Petrescu: „O or­ga­ni­za­ție de spio­naj, cu­nos­cută într‑o țară, nu mai este pe­ri­cu­loasă atât timp cât este ur­mărită, mai ales în faza ei de or­ga­ni­zare… este mai pe­ri­culos să o dis­trugi pentru că va lua naștere alta pe care nu o vei mai cu­noaște”[1].

Alte detalii in­te­re­sante despre ideile lui Moruzov pri­vind ac­ti­vi­ta­tea de in­for­mații le în­tâl­nim în mărtu­ri­si­rile lui Ștefan Enescu:

„În toamna anului 1939, lui Mihail Moruzov i‑a ve­nit ideea în­fi­in­ță­rii unei « școli de se­cretari de ata­șați militari ».

Rațiu­nea în­fi­in­ță­rii ei, era că Servi­ciul Se­cret, fi­ind o struc­tură a ar­matei, iar atașa­ții mili­tari erau ușor de desco­pe­rit în ac­ti­vi­ta­tea lor, tre­buia să li se ata­șeze câte un se­cretar care să facă în prea­la­bil o școală de spio­naj. Cur­santul tre­buia să în­vețe limba ță­rii unde urma să fie trimis, tehni­cile de fo­togra­fi­ere, ca­muflaj, scrieri in­vi­zi­bile, condu­ce­rea auto­mobi­le­lor etc. și noți­uni de spio­naj militar.

Moruzov a trimis din fondul său la Secția a II‑a a M.St.M. suma de 100 000 lei pentru în­fi­in­ța­rea acestei școli” [2].

După cum știm, preci­pi­ta­rea eve­ni­men­te­lor din pri­mă­vara și vara anului 1940 nu a mai permis în­fi­in­ța­rea unei ast­fel de școli, de pe urma că­reia putea avea de câști­gat efi­ci­ența ac­ti­vi­tă­ții in­for­mative. Ideea a fost însă prelu­ată și pusă în apli­care, aproape un an mai târ­ziu, de Eugen Cristescu.

Toți cei ce ne‑au lă­sat mărtu­rii despre Moruzov sunt de acord asupra unui punct:

„Se­cretul puterii lui Moruzov a re­zi­dat în com­parti­mente cât mai mă­runte și ex­clu­sive pentru fie­care”. Vintilă Ionescu, alt cola­bo­rator al său, îl în­tă­rea pe Ștefan Enescu: „Moruzov era un om foarte conspi­ra­tiv. Nu puteai afla de la el nimic, mai ales în pri­vința oa­me­nilor de care se servea…

„Edu­ca­ția tutu­ror era fă­cută să nu se in­te­re­seze unul de ce face celă­lalt, fiindcă imediat ce ar fi că­utat să afle sau să în­trebe ceva, era în­de­părtat” [3]. Colo­nelul Octav Vorobchievici men­ți­ona în le­gătură cu dis­creția lui Moruzov că n‑a „putut pă­trunde se­cretele pe care știa să le păs­treze cu se­ve­ri­tate” [4].

Nici an­cheta­to­rii lui Moruzov nu au putut afla prea multe în toamna anului 1940.

Fostul șef al Servi­ci­u­lui Se­cret a re­fu­zat să co­mu­nice date în pro­blema agen­tu­rii al­tcuiva de­cât lui Ion Antonescu, șe­ful gu­ver­nului. Cum acesta nu avrut să îl vadă, Moruzov a luat în mor­mânt și acest se­cret.

De altfel, du­sese prin­ci­piul com­parti­men­tă­rii până acolo în­cât stân­je­nea buna funcți­o­nare chiar a apa­ratu­lui. După cum ne spune Gheorghe Cristescu, doar cu greu a putut fi con­vins ca șe­fii secți­ilor să co­mu­nice în­tre ei în pro­ble­mele de servi­ciu.

Moruzov stăpâ­nea un alt se­cret, ab­solut ne­ce­sar orică­rui șef de servi­ciu se­cret de in­for­mații, și anume ne­ce­si­ta­tea de a dis­pune de pro­pria‑i agen­tură, prin care să obțină in­for­mațiile cele mai sensi­bile și cu care să poată con­trola în orice mo­ment ceea ce îi furni­zează servi­ciul, în­tre in­for­matorii lui Moruzov s‑au nu­mărat: Horia Sima („pe care îl plătea cu suma de 200.000 lei lu­nar” – ne spune Gheorghe Cristescu), prin­țesa Caragea (care lu­cra pentru mai multe servi­cii), maio­rul Cristea Nicolae (rudă cu Brătienii, a ajuns în 1944‑1945 pre­fectul Poli­ției Capi­ta­lei, condu­cea o adevă­rată re­țea de in­for­matori pentru Moruzov), Eugen Titeanu (îl in­forma despre ce se în­tâmpla la Uni­versul și des­pre Stelian Popescu, cu care nu era în re­la­ții prea bune), Mitiță Constantinescu și Victor Iamandi (îi ofe­reau date despre Dinu Brătianu și bătrâ­nii li­be­rali). De mare ajutor i‑a fost se­creta­rul său ge­ne­ral, Ghiță Marincu, care avea le­gături în toate parti­dele poli­tice. Moruzov frec­venta și pe Ale­xandru Vaida‑Voie­vod, Nicolae Iorga (a elabo­rat unele studii cu ca­racter is­to­ric la ce­re­rea S.S.I.) și pe ami­ralul Ion Coandă. De ase­menea, avea re­zer­vate sume de bani pentru perso­najele cheie din condu­ce­rea Mi­niste­rului Apă­ră­rii Națio­nale și din Marele Stat Major. O altă metodă era să în­chiri­eze de la ei spații pentru servi­ciu, plătindu‑le o chirie cu mult mai mare de­cât se cu­ve­nea.

Moruzov a strâns în ju­rul său o echipă de oa­meni care l‑au spriji­nit și care i‑au fost cre­dinci­oși (atât cât se poate vorbi despre un ase­menea senti­ment într‑un servi­ciu de in­for­mații). Prin­ci­palul cola­bo­rator i‑a fost Niky Ștefănescu. Și în acest caz, am avut sur­priza să în­tâl­nim di­fe­rențe de pă­reri la cei ce ne‑au lă­sat mărtu­rii despre Moruzov. Potri­vit re­la­tă­rii lui Con­stan­tin Maimuca, Niky Ștefănescu fu­sese în­de­părtat din Si­gu­ranță de el, pe când era la Chișinău. Maimuca îi in­tentase chiar și o ac­ți­une la Par­chet. Moruzov l‑a luat însă la el, la Cen­trul de in­for­mații Chișinău, apoi l‑a adus la Bucu­rești, înfrun­tea Secției Contrainformații.

Niky Ștefănescu era un om fără scru­pule, dispus ori­când să li­chi­deze chiar și un cola­bo­rator de­venit in­co­mod. Mai târ­ziu, potri­vit acelu­iași Maimuca, cât și lui Gheorghe Cristescu, l‑a pro­pulsat în frun­tea Cor­pului Detec­ti­vilor din ca­drul Si­gu­ranței, plasându‑și ast­fel omul său în in­stituția ri­vală. Ștefan Enescu, se­creta­rul perso­nal al lui Moruzov, ne oferă o altă versi­une asupra ra­portu­ri­lor dintre cei doi: „Ștefănescu și Moruzov pă­reau prie­teni – im­presie care nu a dăi­nuit mai târ­ziu. Nu se produ­sese încă în­tre ei acea di­fe­rență colo­sală de rang, ceea ce i‑a adus lui Ștefănescu dis­preț din partea lui Moruzov, iar aces­tuia, din partea lui Ștefănescu, in­vi­dia” [5].

Pentru Ștefan Enescu, numi­rea lui Niky Ștefănescu în frun­tea Cor­pului Detec­ti­vilor nu a fost de­cât prilejul de mult aș­teptat de Moruzov de a scăpa de un om in­co­mod, de care s‑a fe­rit tot timpul. Ace­lași Ștefan Enescu însă ne spune că Moruzov se fe­rea foarte mult și de maio­rul Ionescu Micandru, iar acesta îl ura. Dacă ul­tima afir­mație poate fi vala­bilă, prima ri­dică se­rioase semne de în­tre­bare, pentru că tocmai lui Micandru i‑a în­cre­dințat Moruzov de­li­cata sar­cină de a iniția, în fe­bruarie 1937, con­tacte cu servi­ciul ger­man de in­for­mații (doc. nr. 3).

În ca­zul lui Niky Ștefănescu, opinia fostu­lui se­cretar perso­nal pare a fi contra­zisă de o scri­soare din 31 au­gust 1940, sem­nată de Moruzov și tri­misă unui mi­nistru (doc. nr. 38). Nu putem pre­ciza cine era desti­nata­rul și nici condi­ți­ile con­crete în care a fost re­dactată. În scri­soare, Moruzov asi­gura că era în po­se­sia tutu­ror date­lor din care re­zultă că acuza­ți­ile aduse lui Niky Ștefănescu nu erau în­te­meiate. Moruzov ruga ca „dom­nul N. Ștefănescu, care a dat do­vadă cu vi­ața sa în atâtea rân­duri de cre­dință și de­vota­ment, să fie re­pus la postul său, mai ales că încă nu s‑a dat o de­ci­zie for­mală”. Dar, pentru că lu­mea oa­me­nilor din servi­ci­ile de in­for­mații este una aparte, să în­cheiem acest pa­ra­graf cu o preci­zare a lui Con­stan­tin Maimuca: „îl vi­zam pe Nicky Ștefănescu ca un ele­ment de mare folos an­chetei [de­clan­șată după aresta­rea lui și a lui Moruzov, în sep­tem­brie 1940 – n.n.], mai ales că se de­so­li­da­ri­zase de Moruzov și era dispus ca să vor­bească pentru ca să‑și creeze o si­tu­ație mai bună” [6].

Pentru că am vorbit de con­cepția mo­dernă a lui Mihail Moruzov, să mai amin­tim, folosindu‑l pe Gheorghe Cristescu, și dotă­rile pe care le aveau bi­roul și ma­șina șe­fului Servi­ci­u­lui Se­cret de in­for­mații. „Ca­bi­netul lui Moruzov, din str. Saita, era prevă­zut (con­form do­rinței lui) cu in­stalații teh­nice speci­ale și anume: aparate de în­re­gis­trare fo­nică pe dis­curi și fir elec­tromag­ne­tic; mi­crofoane; de­tec­toare speci­ale; oglinzi transpa­rente, prin care poți ob­serva o per­soană, fără ca dânsa să te vadă; pe­ris­coape pentru o ob­ser­vare in­di­rectă; celule fo­toelec­trice de­tec­toare și al­tele. Unele se mani­pulau di­rect de la bi­roul său, al­tele de că­tre un ope­rator dintr‑o ca­meră alătu­rată… Un auto­mobil Mercedes‑Benz, foarte puter­nic și  de ase­menea o in­stalație de im­primat pe dis­curi con­vorbi­rile dintre ocu­panți” [7].  Ma­șina mai dispu­nea și de un post ra­dio de emisie‑re­cepție, care îi per­mitea să țină per­ma­nent le­gătura cu se­diul. După 1936, Moruzov a în­fi­in­țat școli pentru pregă­ti­rea speci­a­liș­ti­lor ne­ce­sari servi­ci­u­lui (radio‑te­legra­fiști, filori, foto și ci­nema, dacti­losco­pie etc.).

Ca­li­tă­țile lui Moruzov de șef al Servi­ci­u­lui Se­cret de In­for­mații și aportul in­stitu­ției au fost și ele di­fe­rit apre­ci­ate. Cele mai puter­nice critici i‑au ve­nit din partea re­pre­zen­tanților Secției a II‑a din Marele Stat Major și au fost fă­cute – tre­buie să subli­niem – în cursul an­chetei, după moar­tea lui Moruzov. I se re­proșa faptul că in­for­mațiile culese în exte­rio­rul ță­rii nu au co­res­puns ne­vo­ilor Ma­relui Stat Major, că erau adesea ero­nate sau pe­ri­mate, că pri­veau dota­rea și pregă­ti­rea ar­matei so­vi­e­tice din Ex­tre­mul Orient dar nu și pe cele ale tru­pelor stațio­nate la granița Ro­mâ­niei[8]. Destul de as­pru îl critica și un fost șef al Fron­tului de Sud din ca­drul S.S.I. (com­parti­ment care se ocupa cu cule­ge­rea date­lor din zona balca­nică). Iată ce nota că­pi­ta­nul Mihail Stănescu: „Până la urmă m‑am con­vins că ac­ti­vi­ta­tea in­for­mativă a acestui servi­ciu se re­zumă în a di­fuza in­for­mațiile pri­mite de la unii atașați mili­tari… și de a da ca note in­for­mative anu­mite știri culese din zi­are străine. Totul era numai ca zil­nic să plece cât mai multe infor­mații a că­ror ca­li­tate însă nu avea nici o va­loare. Se pu­nea, de ase­menea, preț pe orice ar­ti­col străin care vorbea de re­gele Carol al II‑lea”[9]. To­tuși, nu i se pot nega lui Mihail Moruzov o se­rie de merite, cum ar fi crea­rea din vreme a re­țe­lei de la Târgu‑Mureș, care a funcți­o­nat nedetectată în toată pe­rioada ocupa­ției horthyste și care mai tri­mitea încă note și la în­ce­putul anilor ’50, a celor de la Chișinău și Cernă­uți, care au furni­zat in­for­mații în timpul ocupa­ției so­vi­e­tice în Ba­sa­ra­bia în 1940‑1941.

Merite îi re­cu­noștea și Ștefan Enescu, care spune că Moruzov afla cele „„dis­cutate cu ușile în­chise în Sovi­etul Comi­sa­ri­lor Popo­rului din URSS față de noi”  [10].

Și îi re­cu­noștea merite și un ofițer ameri­can de in­for­mații, ve­nit în 1944 în Ro­mânia, maio­rul Robert Bishop, care spunea că do­sa­rele S.S.I. „con­ți­neau cea mai gro­zavă cule­gere de date despre so­vi­e­tici din toată Eu­ropa, cu ex­cepția do­sa­relor gă­site în Ger­mania. Pre­zentau o colec­ție conti­nuă de date, în­ce­pând cu pri­mul război mon­dial”[11].

Și‑a iubit țara

O altă în­tre­bare, care a stârnit multe con­tro­verse, s‑a pus în le­gătură cu lo­ia­li­ta­tea lui Mihail Moruzov față de statul ro­mân. Suspi­ci­uni au planat asupra lui încă din pe­rioada pri­mului război mon­dial. Aflăm dintr‑o adresă, tri­misă la 26 aprilie 1918 de Marele Cartier Gene­ral că­tre Mi­niste­rul de In­terne, că se hotă­râse o an­chetă – la care ur­mau să parti­cipe un dele­gat al ar­matei și al­tul din partea In­ternelor – pentru a ve­ri­fica o se­rie de acuza­ții la adresa lui Moruzov[12]. La 29 mai 1918, acesta so­li­cita apro­ba­rea de a‑și face co­pii după unele lu­crări, pentru a se putea justi­fica [13].

În 1920 a fost și arestat, dar nu s‑a putut do­vedi nimic. Con­stan­tin Maimuca de­clara mai târ­ziu:

Co­man­da­men­tul fran­cez a primit pe acea vreme o se­rie de informații care arătau că Moruzov ar fi fost spion în solda Con­sula­tului ța­rist rus de la Galați și că, de ase­menea, este spion bulgar. Că ar fi existat oarecari le­gături în­tre el și con­sulul rus de la Galați re­ie­șea și din unele ra­poarte ale Brigă­zii de si­gu­ranță din acel oraș că­tre Di­recția Gene­rală a Poli­ției, pe care le‑am gă­sit mai târ­ziu în ar­hive și le‑am co­piat” [14].

Ulte­rior, pe când ac­tiva în ca­drul Si­gu­ranței din Chișinău, Maimuca l‑a sus­pectat și el că lu­cra pentru ruși. S‑a spe­culat mult pe seama lo­cuinței lui de la șo­sea, care era gard în gard cu Lega­ția so­vi­e­tică. Dar ni­meni – nici măcar an­cheta de­clan­șată după aresta­rea lui Moruzov – nu a putut pro­duce vreo do­vadă în acest sens.

Lo­cote­nent‑co­lo­nelul Ion Dumitrescu, un vechi lu­crător al SSI, a ți­nut să facă, în ziua de 8 martie 1941, ur­mătoa­rea de­cla­ra­ție în fața ju­de­căto­rului de in­strucție; – Ale­xandru M. Ionescu – care in­stru­menta „cazul” Moruzov:

„Con­vinge­rea mea este că Mihail Moruzov era un bun patriot. Năs­cut, ca și pă­rintele său, preo­tul Moruzov, pe pă­mân­tul ță­rii, la Tulcea, iu­bea Dobrogea cu o dra­goste sin­ceră și fier­binte. Iu­bea țara cu ace­eași căldură. Iu­bea acest neam în mijlo­cul că­ruia se po­me­nise și pentru care de atâtea ori în tre­cutul său zbuci­u­mat de in­for­mator și chiar agent trimis în alte țări străine, a fost în pe­ri­col de a fi omo­rât. Nu cred și nici in­di­cii nu am avut, cât timp l‑am cu­noscut și am cola­bo­rat cu alte servi­cii de in­for­mații străine. Este just, că a cola­bo­rat cu alte servi­cii de in­for­mații străine, dar întot­deauna, o afirm pe baza fap­tului că această cola­bo­rare s‑a fă­cut cu știința și con­cursul oa­me­nilor din acest servi­ciu, ofițeri și ci­vili, ro­mâni ne­con­testați. Nici un mate­rial nu se putea con­fecți­ona perso­nal de Moruzov, fără știința vreu­nei per­soane din cele mai sus amin­tite, ca­li­fi­cate în materia în care se cola­bora. Din contră, Moruzov a avut previ­zi­uni pre­cise asupra pe­ri­cole­lor care con­stituie o ame­nințare per­ma­nentă a nea­mului nostru (peri­colul slavo‑co­munist) și a avut soluții pe care, mult mai târ­ziu, le‑a adoptat în­săși Con­du­ce­rea statu­lui (apro­pi­e­rea de Germania – n.a.)” [15].

Con­di­ți­ile în care a murit Mihail Moruzov sunt cu­nos­cute. Și Horia Sima și Ion Antonescu îl urau de moarte. Horia Sima, pentru că îi strân­sese un do­sar com­pro­miță­tor. Ambii aveau in­te­re­sul să se de­ba­ra­seze de Moruzov. S‑a vorbit mult și despre in­tervenția perso­nală a lui Canaris pentru a‑i salva vi­ața. Ne pu­nem în­treba­rea în ce mă­sură do­rea sincer acest lu­cru șe­ful Abwehr‑ului, în condi­ți­ile în care ger­manii putu­seră că­păta proba jocului du­blu fă­cut de Moruzov în re­la­ți­ile cu ei după captu­ra­rea, în mai 1940, a ar­hi­vei Servi­ci­u­lui de in­for­mații fran­cez. Iată deci că perso­najul Mihail Moruzov ră­mâne în conti­nu­are o fi­gură foarte enig­matică, pe care noi cer­cetări, mai ales în ar­hi­vele en­gleze, fran­ceze, ger­mane și ruse, ar putea să ne ajute s‑o în­țe­le­gem și s‑o desci­frăm mai bine.

Autor: Prof. Univ. Dr. Cristian Troncotă

Publicat de romaniabreakingnews.ro

(material republicat de pe platforma rbnpress.info / 22 Ian 2013)

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: