ROMÂNIA BREAKING NEWS

Dialogul lipsit de conținut purtat între Chișinău și Tiraspol a devenit în ultima perioadă un dialog direct, dur și vertical dintre diplomația română și cea rusă.

De mai bine de 20 de ani soluționarea conflictului Transnistrean a fost doar apă de ploaie. Rusia mima că susține negocierele în timp ce în realitate ea era cea responsabilă de ocupația din Estul celui de al doilea stat românesc(ca să nu spun că prin servicii și prin comuniști controlau de fapt tot teritoriul Republicii Moldova- acum le-au pierdut pe amândouă în favoarea României). Vizita lui Corlățean la Moscova, la solicitarea lui Lavrov, a fost una extrem de prolifică, deoarece așa cum îi stă bine unui diplomat român, Titus Corlățean a mers acolo pentru a prezenta poziția statului român cu privire la relațiile externe și necesitatea soluționării grabnice a conflictului Transnistrean în termenii impuși de legislația internațională. În realitate s-a întâmplat ceea ce era normal să se întâmple: în condițiile în care perspectiva unirii celor două state românești devine una extrem de apropiată, diplomația română a pus mâna pe hățuri pentru a soluționa singurul impediment care stă în calea ruperii graniței de pe Prut. Așa era și normal deoarece negocierile nu au avut nici un efect în acești 20 de ani deoarece ele nu s-au purtat între factorii de decizie, ori aceștia se află la București și la Moscova și nu la Chișinău sau Tiraspol. Interesant este că noua diplomație română a devenit extrem de activă și aș putea spune directă(ca să nu spun dură). Lavrov a declarat acum câteva zile că trupele ruse nu vor pleca din Transnistria decât după soluționarea conflictului, ori discursul este unul penibil din moment ce ei sunt cei responsabili de conflict. De această dată de la Chișinău au venit doar comentarii deoarece Titus Corlățean a ținut nu mai târziu decât ieri o conferință de presă în care a dat un răspuns direct Moscovei: Rusia să își respecte angajamentul luat la Istanbul și să își retragă trupele așa cum a promis: fără condiții. Și mai interesant este că ieri la TVR 1 Titus Corlățean și-a făcut prezența într-o ediție specială la oră de maximă audiență, în cadru celui mai important jurnal al zilei. Nu a fost deloc întâmplătoare prezența cu atât mai mult cu cât decizia a fost luată în după amiaza de ieri. S-a dorit de fapt transmiterea unui mesaj atât în interiorul României dar și în exteriorul ei. Nu pot decât să laud prestația și dialogul cu cel mai competent ministru de externe român din ultimii 20 de ani. Mai pe scurt, jurnalistul l-a întrebat ceva de genul(nu mai țin minte exact cuvintele): Domnule Corlățean, poate intra Republica Moldova în Uniunea Europeană fără soluționarea conflictului Transnistrean? Răspunsul lui Corlățean( la o întrebare pregătită și la un răspuns pregătit pentru cine vrea să audă): Eu vă garantez că Republica Moldova va intra în Uniunea Europeană cu respectarea suveranității sale și a integrității teritoriale. Adică pe direct: noi garantăm că trupele ruse pleacă,Transnistria revine sub autoritatea Republicii Moldova și apoi Republica Moldova vine alături de România. Această întrebare persista pe buzele tuturor. Cum se integrează Republica Moldova dacă estul este ocupat? Renunțăm la Est? Nu, nu se renunță la nimic. Estul se va elibera iar această abordare trebuie să devină una unitară a tuturor celor implicați în a Aduce Basarabia Acasă. Acum este este clar și avem o direcție. În 2011 am participat la o dezbatere cu privire la soluționarea conflictului transnitrean susținută de către Fundația Națională Pentru Românii de Pretutindeni în parlamentul român. Concluzia de final a fost: trupele ruse pleacă, Transnitria revine, Republica Moldova se unește cu România. La acea ședință a participat și șeful SIE. Dacă ar fi să corelăm afirmația lui Băsescu de la Chișinău: cereți unirea și ea se va face, cu cea de ieri a ministrului de externe român, am putea spune că există o sincronizare perfectă între instituțiile statului cu privire la această problemă dar și că poziția României este clară: noi garantăm că Republica Moldova va intra în Europa și tot noi garantăm că Republica Moldova se va alătura României cu tot cu Transnistria. Ba mai mult, dacă vreți, ne unim, dar cu tot cu Transnistria. Ce a spus Băsescu la Chișinău: Transnistria nu se cedează, nici un petic de pământ fără luptă. Ce a spus Corlățean la Moscova: România va garanta Integritatea Republicii Moldova( normal deoarece așa garantează integritatea României). Deși românii au multe care să îi dezbine cu siguranță Unirea Basarabiei cu România îi aduce alături. Iată că și în politică se întâmplă același lucru. Este și mai interesant că ministrul de externe a mai dat un semnal tranșant: schimbarea de la București nu înseamnă schimbarea vectorului european, care este o politică a întregii clase românești. România a avut încă de la înființarea ca stat una din cele mai active și competente diplomații la nivel global. Aceasta a fost o constantă a nostră, excepție perioada de după revoluție și integrarea europeană. Acum se pare că lucruri încep să își revină iar România încearcă deja să își câștige poziția pe care a avut-o. P.S.1 Anul trecut mă aflam în capitala celui de al doilea stat românesc exact înainte de venirea lui Corlățean la Chișinău. Peste câteva zile avea să aibe loc o manifestație unionistă importantă (10 000 de persoane participante). Un ziarist l-a întrebat pe Corlățean, tot întâmplător, ce părere are despre oamenii care cer Unirea în stradă. Răspunsul său, păstrând arta diplomației pe care o cunoaște foarte bine, a fost foarte direct: România nu poate să rămână indiferentă și trebuie să țină cont de dinamica societății de la Est de Prut. Ce a răspuns Băsescu mai ieri la Chișinău?(sincronizare perfectă). P.S.2 Poate că plictisesc abordând acest subiect permanent, însă pe blogul Adevărul există persoane suficiente care abordează și alte subiecte. Eu mi-am asumat voluntar acestă direcție. Constanța cu care scriu vine din dinamica foarte mare a evenimentelor legate de perspectiva Unirii, lucru care mă determină să intervin pentru aducerea acestora în prim-plan. Mai jos se află marșul organizat de către Acțiunea 2012 pe Calea Victoriei, pe 21 octombrie anul trecut. E un remember. Câți dintre voi știați de acest lucru? Mulțumiți televiziunilor din România care sunt prea preocupate de can-can decât de ceea ce vor românii.

Autor: Marius Dorin Lulea

SURSA   –   adevarul.ro

Citește și:

3000 de inimi românești de pe ambele maluri de Prut s-au revărsat într-un imens tricolor uman pe traseul P-ța Victoriei, Calea Victoriei, P-ța Operei, cerând Unirea Basarabiei cu Romania !

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: