ROMÂNIA BREAKING NEWS

Despre o posibilă uniune monetară moldo-română. LEUL COMUN

Vlad Cubreacov (R.Moldova)

Așteptând cu mult interes și speranță vizita președintelui Băsescu dincoace de Prut, un vechi prieten m-a întrebat săptămâna trecută ce cred despre posibilitatea ca Republica Moldova să adopte leul românesc ca monedă națională, semnând cu Bucureștiul un aranjament bilateral, o Convenție de uniune monetară.

Aș fi considerat întrebarea ca fiind una banală dacă nu ar fi fost formulată cu acel soi de candoare și maximalism tipic basarabean care, la limita dintre frustrările istorice și speranța într-o minune, împinge abordările dincolo de realism, hrănindu-le cu dulci iluzii.

Vechiul meu prieten (între altele fie spus, de mare bună credință) m-a asigurat că această chestiune ar figura pe agenda discuțiilor dintre președintele interimar Ghimpu și omologul său de la București, fapt de care mi-am permis să mă îndoiesc, cu toate că subiectul în sine mi s-a părut demn de reținut. Pe cât erau cele susținute de prietenul meu urmarea unei bune informări sau rodul imaginației și al visării sale romantice, mi-a venit greu să spun în momentul receptării întrebării.

Pus în fața acestei întrebări (frumoasă provocare, reproș discret adresat mai-marilor zilei sau invitație la reflecție sau la pragmatism?), am încercat totuși să mă documentez asupra subiectului și să discut pe marginea lui cu cât mai multă lume. Primul lucru la îndemână a fost să plasez întrebarea pe una din rețelele de socializare. Mă interesa ce crede omul de rând despre ipotetica (deocamdată) perspectivă a adoptării leului românesc ca monedă comună a celor două state ale noastre. Reacțiile, de la cele mai entuziaste la cele pline de scepticism și ostilitate, nu au întârziat să apară. Unele mi s-au părut suficient de interesante, încât le voi reda, în linii mari, în cele ce urmează.

Dar, înainte de aceasta, să vedem ce înseamnă o uniune monetară și ce precedente există în acest sens. În general, prin „uniune monetară” se are în vedere orice înțelegere dintre două sau mai multe țări, prin care se permite circulația liberă a valutelor lor naționale pe teritoriul oricăreia dintre ele, sau prin care se prevede emiterea unei monede comune. Există și alte definiții. Bunăoară, Dicționarul de termeni economici definește „uniunea monetară” astfel: „Situație în care două sau mai multe monede naționale sunt înlocuite cu o singură monedă care poate fi una din monedele existente sau una nouă. În procesul de unificare a Germaniei, în anul 1990, marca vest-germană a înlocuit-o pe cea din răsărit. Convenția monetară bazată pe raportul Delors are în vedere o monedă comună nouă, euro. Participanții la o uniune monetară pierd unele instrumente de politică economică, precum politica monetară și politica cursului valutar. În schimb, se reduce gradul de incertitudine privind relațiile de comerț și financiare cu ceilalți participanți la uniune, deoarece variațiile cursului de schimb nu mai ridică probleme.”

Țările din zona Euro (16 din 27 de state membre ale UE) ne oferă cel mai apropiat exemplu de uniune monetară. Vom arăta aici că există și alte state, în afara țărilor membre UE, care, fie cu acordul acesteia din urmă, fie fără acordul ei, au adoptat moneda europeană ca monedă a lor națională. Ba mai mult, unele dintre acestea fuseseră în relații practice de uniune monetară cu unele state membre ale UE încă înainte de lansarea monedei comunitare. Să dăm câteva exemple. Euro este folosit de către Monaco, San Marino și Vatican (toate având acordul oficial al Comisiei Europene), pe când Andora, Kosovo și Muntenegru folosesc moneda europeană fără acordul expres sau cu acordul tacit al Uniunii Europene. Până la introducerea monedei euro în circulație Andora se afla concomitent în uniune monetară cu Franța și Spania, atât francul francez cât și peseta spaniolă circulând în această țară. Principatul Monaco s-a aflat în uniune monetară cu Franța, iar San Marino și Vaticanul – cu Italia.

Muntenegrul și Kosovo reprezintă două cazuri atipice, dar tocmai de aceea interesante. Aceste două formațiuni statale au adoptat moneda Euro în mod unilateral, la 1 ianuarie 2002, împreună cu statele membre UE. Până atunci Muntenegrul și Kosovo, entități în cadrul Uniunii statale Serbia-Muntenegru‚ foloseau marca germană drept proprie monedă națională, fără a avea încheiate convenții de uniune monetară cu Germania.

Există și alte proiecte notabile de uniune monetară. Șase state arabe din zona Golfului Persic (Arabia Saudită, Bahrein, Emiratele Arabe Unite, Oman, Kuweit și Qatar) au convenit oficial, acum doi ani, asupra creării unei asemenea uniuni. Un consiliu monetar a fost deja constituit, iar o Bancă Centrală a Golfului va apărea în cel mult un an de zile de acum încolo, adică până la sfârșitul anului 2010. Specialiștii sunt de părere că această inițiativă va modifica esențial geografia economică și raporturile de putere economică în zona Golfului Persic, iar pe viitor și în întreaga Lume Arabă, care cuprinde 22 de state.

O mulțime de alte scenarii monetare sunt în curs de elaborare în diverse țări și regiuni ale lumii. De exemplu, se vorbește tot mai mult de o monedă comună asiatică. Japonia a și propus crearea unui Fond Monetar Asiatic, iar China se pare să agreeze ideea. O denumire convențională pentru viitoarea unitate monetară asiatică a și fost pusă în circulație: AMU (Asian Monetary Unit).

Rusia și Bielorusia au avut în ultimii 15 ani o lungă negociere, adevărat, eșuată, privind implementarea unui sistem monetar comun. Mai nou, Rusia, Bielorusia, Armenia și Kazahstanul au convenit să folosească rubla rusească drept monedă de referință în schimburile comerciale reciproce.

Este potrivit să amintim că Republica Moldova însăși, deși își proclamase independența de stat la 27 august 1991, și-a menținut economia în zona rublei rusești, păstrând, spre deosebire de statele baltice, o uniune monetară cu Moscova. Abia la 15 decembrie 1992 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat legea cu privire la bani nr. 1232-XII, creând astfel cadrul juridic pentru instituirea unui sistem monetar național. Introducerea efectivă a leului moldovenesc avea să se producă peste încă aproximativ un an, la 29 noiembrie 1993.

Vorbeam mai sus de reacțiile diverse pe care le-a provocat întrebarea prietenului meu. Este mai bine să vedem ce spune omul de rând. Să le dăm cuvântul interlocutorilor noștri, adepți sau adversari ai ideii. Dan Nicu din Chișinău a salutat ideea, arătând că o inițiativă similară a fost lansată la noi în anii 1991-1992 de profesorul basarabean Sergiu Chircă, membru onorific al Academiei Române, dar și că subiectul merită o discuție publică. Vom aminti în context că fostul prim-ministru Mircea Druc s-a numărat, de asemenea, printre promotorii constanți ai ideii. Alexandru Belgrădean din Serbia a opinat că o eventuală uniune monetară moldo-română ar fi un pas hotărâtor înainte spre aprofundarea procesului de integrare a celor două state. O persoană, care semnează Twiter Moldovan, a formulat un punct de vedere mai puțin obișnuit: „Ce ar soluționa aceasta? Banul, organizarea, forma statală decurge dintr-o idee generală. Moldova nu o are. Iar chestiile acestea nu vor salva neamul românesc de consumism și de cosmopolitismul occidental, mai ales ca virusul URSS-ului încă zace în creierul românului care a modificat puternic conștiința sa. Ceea ce trebuie să renaștem pe ambele maluri ale Prutului este tradiția și credința, apoi și banii.

Orice stat dacă nu asigură condiții pentru ca omul să-și mântuiască sufletul prin credință, degeaba pierdem vremea cu zidire de sisteme și state care se vor prăbuși cu siguranță sub propria greutate, sărăcit de orice idee despre sacru! Spațiul românesc trebuie privit în perspectivă de cel puțin câteva sute de ani ca să vedem ce politică trebuie adoptată azi, dacă ne bazăm pe gândirea protestantă de a ne limita la efecte imediate fără a calcula efectele sociale, politice, culturale, religioase în timp, vom proceda ca niște copii care nu au pe lume nimic mai scump decât propria jucărie… Depinde pe ce punem accentul: pe confortul de moment sau pe dezvoltarea durabilă, pe ban sau pe persoană.”

Într-un contrast vizibil, Radu Răduț din București a opinat următoarele: „Tema monetară cred că este de actualitate și reală, oricum semnalele par a fi tot mai clare că zilele pseudo-statului “independent” R. Moldova sunt foarte numărate. Tranziția de la “independență” la revenirea în granițele normale a durat destul de mult din motive mai mult sau mai puțin concludente. Toate chestiunile de genul „dezvoltarea RM”, reforme sunt apă de ploaie într-o regiune care nu va putea sta niciodată pe propriile picioare, asta și dacă privim din punct de vedere identitar. Și apoi interesele nu sunt de așa natură ca RM să ajungă un stat real (cum e Austria, de exemplu… exemplu un pic forțat)”.

Vlad Batrîncea din Chișinău, o persoană tânără cu vederi de stânga, care declară emfatic „sunt moldovenist și punctum!” a considerat că „nu merită să renunțăm la valuta noastră națională. În loc să sustragem atenția societății și a Guvernului, orientând-o spre chestiuni minore, ca problema limbii vorbite, a cinematografului “Patria”, a tancurilor, redenumirii străzilor și raioanelor etc., trebuie să muncim, să dezvoltăm economia Republicii Moldova, să ridicăm nivelul de trai până la cel european”. Ziaristul Ion Bădoi de dincolo de Prut a opinat pe marginea subiectului că în acest moment „România încearcă să adopte Euro ca monedă națională. Speram ca acest lucru să se producă în 2-3 ani. Același țel să și-l propună și Moldova! O uniune monetară interstatală, cât și capacitatea clasei politice sunt posibile. Altceva este mai important: capacitatea celor două țări de a trece la euro!” Radu Burdujan din Chișinău s-a exprimat împotriva ideii susținând „Noi adoptăm leul românesc. România adoptă peste doi-trei ani Euro și noi cu ce rămânem? Cu valuta țării care a renunțat la ea? Nu cred că UE ar accepta ca într-o țară care nu face parte din UE să aibă euro ca valută națională.” Un alt preopinent, Alex Bocșa din Chișinău, „revoluționar” de la 7 aprilie 2009, completează tabăra adversarilor ideii și spune: „Părerea mea este că o valută unică între Basarabia și România nu e o idee buna atât timp cât România ține ca în următorii ani să renunțe la leul lor și să treacă la Euro… După unire poate… deși e de domeniul fantasticului…” Bineînțeles că aceste opinii la temă nu pot ține locul unei dezbateri profunde și competente cu participarea specialiștilor din domeniul financiar și juridic, a politicienilor și factorilor decidenți de la București și Chișinău.

Și totuși… Au nevoie România și Republica Moldova de o monedă comună? Răspunsul nostru este clar: Da! Singura alternativă la integrarea noastră monetară este doar situația actuală și aceasta, în condițiile crizei economice globale, nu ne promite nici o perspectivă îmbucurătoare. În această situație proximitatea geografică, identitatea etno-lingvistică, istorică și culturală, considerentele politice, dar mai ales angajamentul politic serios și responsabil pot deveni argumente demne de luat în seamă. O eventuală uniune monetară moldo-română, Zona Leului, ca să-i atribuim un nume convențional, ar fi de natură să faciliteze comerțul în interiorul spațiului economic unic și în afara lui, asigurând sincronizarea proceselor economice din cele două state ale noastre, creând un grad sporit de solidaritate economică între ele. Ideea uniunii monetare moldo-române ar putea fi întrupată într-un proiect comun. Ne-am convins până acum că, dincolo de abordările sentimentale și de multe ori paseiste (nu neapărat condamnabile, dar în mod evident contraproductive), România și Republica Moldova au dus și duc încă lipsă de proiecte comune concrete. Chiar dacă raporturile comerciale moldo-române au cunoscut cea mai mare dinamică în ultimii cinci ani, Bucureștiul ajungând primul partener al Chișinăului la importuri și al doilea partener la exporturi, această tendință nu este susținută deocamdată de un proiect fundamental cum ar fi cel al unui aranjament monetar comun.

Rămân de părere că președintele Ghimpu și omologul său de la București nu vor discuta pe marginea subiectului, oricât l-aș dezamăgi pe vechiul meu prieten care m-a determinat să aștern pe hârtie aceste rânduri. Așa sau altminteri, subiectul rămâne deschis. Oricine este binevenit să se pronunțe.

Autor: Vlad Cubreacov / cubreacov.wordpress.com

Leave A Reply