ROMÂNIA BREAKING NEWS

Home Posts Tagged "Transnistria"

Transnistria

,

Potrivit deschide.md, trupele ruse de ocupație dislocate în regiunea transnistreană împreună cu așa-zisele forțele armate ale regiunii separatiste participă activ la exercițiile militare ruso-beloruse „Zapad 2017”, care se desfășoară în perioada 14-20 septembrie 2017. Anunțul în acest sens a fost făcut de către expertul în politici de securitate, Rosian Vasiloi cu referire la sursele sale. Ulterior, informația a fost confirmată chiar de către șeful Grupului Operativ de Trupe Ruse din regiune, Dmitrii Zelenkov, pentru presa din stânga Nistrului.

Potrivit lui Rosian Vasiloi, în ultimile zile exercițiile s-au intensificat pe timp de zi și noapte, localnicii fiind foarte speriați de exercițiile fără precedent ce se desfășoară la poligonul de la Tiraspol.

GOTRul şi pretinsele forţe armate ale regiunii transnistrene (unităţile cu destinaţie specială) implicate activ în exerciiţiile militare VEST – 2017 (ЗАПАД-2017), fiind organizate şi pe teritoriul Republicii Moldova. În ultimile zile sau intensificat exerciţiile militare pe timp de zi şi noapte. Oamenii sunt speriaţi şi indignaţi de ceea ce se intămplă. Mulţi se întreabă cum de aceste aplicaţii sunt posibile în Zona de Securitate. Surse demne de încredere, au declarat sub protecţia anonimatului, că exerciţiile sunt desfăşurate în perioada 15-19 septembrie, cu folosirea artileriei de calibru mare, tancuri, maşini blindate (БМП-1), şi mitralierelor de calibru 12,7 (НСВ-12,7) şi 14,5 (КПВТ). Exerciţiile se desfăşoară la poligonul de la Tiraspol (46°52’13″N 29°33’47″E)”, a scris Rosian Vasiloi pe pagina sa de Facebook.

Ulterior acesta și-a actualizat postarea, adăgând că „în cadrul exerciţiilor au fost mânuite sisteme moderne de cercetare, UAV (drone) şi dispozitive de cercetare/observaţie cu lazer”.

Cu aproximativ două ore în urmă informația a fost confirmată oficial de către comandantul trupelor ruse de ocupație Dmitrii Zelekov.

„După experiența războaielor locale, am observat că cele mai multe atacuri militare au loc noaptea, acest moment trebuie tratat cu o deosebită atenție. Colaborarea cu militarii transnistreni a presupus aplicarea focului de artilerie. Obiectivele trasate au fost îndeplinite cu brio, toate țintele au fost nimicite sau rănite. Astfel devine evident faptul că noi vom continua cooperarea în acest sens”, a declarat Zelekov, citat de Novostipmr.

,

INSTITUTUL FRAȚII GOLESCU pentru românii din străinătate, ASOCIAȚIA CULTURALĂ PRO BASARABIA ȘI BUCOVINA, ASOCIAȚIA EUROPEANĂ DE STUDII GEOPOLITICE ȘI STRATEGICE „Gheorghe I. Brătianu”, au organizat marți, 31 ianuarie 2017, ora 18:00, la CLUBUL ȚĂRANULUI ROMÂN, o evocare dedicată personalității lui Nichita Smochină, eveniment din seria „OAMENII TRANSNISTRIEI”.

Invitați:Dr. Constantin CORNEANU, ISTORIC, Dr. Dorin LOZOVEANU, GEOGRAF, Moderator: Dr.Mihai NICOLAE

Evenimentul a fost transmis Live (marți, 31 ianuarie 2017, ora 18:00 ) pe romaniabreakingnews.ro partener media.

Nichita Smochină a fost, fără îndoială, cea mai importantă personalitate a românilor din Transnistria. În același timp, destinul său a fost marcat de tensiunea tragică a românilor rămași la est de Nistru. S-a născut pe data de 14 martie 1894 la Corjova, pe atunci gubernia Herson. Lupta în armata imperială, primind chiar înaltă distincție „Crucea Sfântului Gheorghe”. Este înnobilat de țarul Nicolae al II-lea. În mai 1917 participă la „Congresul popoarelor neruse din Caucaz”, susținând independența Georgiei. La Petrograd discută cu Lenin despre autodeterminarea popoarelor. În decembrie 1917 organizează împreună cu Gheorghe Mare, la Tiraspol „Congresul moldovenilor transnistreni”, pronunțându-se pentru unire națională. În 1918 îl găsim în Rada ucrainiana, opunându-se anexării Basarabiei de către Ucraina. De frica represaliilor se refugiază în țară, trecând peste apa înghețată a Nistrului. În ianuarie 1921 inițiază ” Comitetul de ajutorare a românilor de peste Nistru”. Între anii 1930-1934, aflat la Paris pentru studii doctorale desfășoară o amplă campanie informativă în favoarea neamului său, dar și a celorlalte popoare captive în U.R.S.S. E urmărit de agenții sovietici. Participă la activitatea „Comisiei minorităților” din cadrul Ligii Națiunilor. În 1933 pledează pentru admiterea comitetului refugiaților moldoveni din U.R.S.S. în ” Comisia internațională Nansen”. În paralel cu activitatea politică desfășoară o vastă activitate de cercetare istorică și antropologică. În țară, îi solicită regelui Carol al II-lea să nu cedeze Basarabia fără luptă. Ion Antonescu îl propune în „Biroul Păcii”. În 1942 devine membru de onoare al Academiei Române. După intrarea armatei roșii în țară este declarat dușman al sovietelor.

Dorian Theodor / București / RBN Press

,

Igor Dodon considera ca datoria Transnistriei fata de Gazprom trebuie inclusa in „datoria totala” a Republicii Moldova

Presedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a recunoscut, in timpul vizitei pe care o desfasoara la Moscova, datoriile Transnistriei pentru gazele naturale ca fiind „datoria totala a Moldovei” fata de compania rusa Gazprom, in valoare totala de circa 6,5 miliarde de dolari, scrie miercuri deschide.md.

Dodon a mai spus la Moscova ca Chisinaul ‘examineaza variantele posibile pentru achitarea datoriei fata de Gazprom’, pe care Moldova din dreapta Nistrului o estimeaza la circa 500 de milioane de dolari, suma inclusa in cele 6,5 miliarde, relateaza Economica.

romaniabreakingnews.ro

,

Președintele Republicii Moldova s-a întâlnit miercuri, la Tighina, cu noul șef al grupării separatiste de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski „pentru a se cunoaște reciproc”. Jurnaliștii de la Chișinău nu au fost admiși la eveniment, scrie dw.com

Condiția întâlnirii Dodon – Krasnoselski: să se „clarifice ce fel de popor locuiește în dreapta Nistrului” – moldovenesc sau român? „în stânga Nistrului locuiește un popor legat de lumea slavă”

Înainte să-și dea acordul în privința întâlnirii, așa-zisul președinte al autoproclamatului stat nistrean moldovenesc – Krasnoselski, l-a condiționat pe Dodon să se determine încotro vrea să ducă Moldova și să se „clarifice ce fel de popor locuiește în dreapta Nistrului” – moldovenesc sau român, pentru că, susține liderul transnistrean, „în stânga Nistrului locuiește un popor legat de lumea slavă”, adică de Rusia.

Conform DW, Igor Dodon nu i-a răspuns direct la întrebări, dar a întreprins o serie de acțiuni prin care, se presupune, a vrut să-i arate lui Krasnoselski și Rusiei încotro vrea să ducă Moldova:

  • a schimbat limba română cu cea „moldovenească” pe site-ul Președinției,
  • a scos drapelul UE de pe frontispiciul Reședinței Prezidențiale,
  • i-a anulat marți cetățenia moldovenească ex-președintelui României, Traian Băsescu.

Dodon:„Chișinăul ar trebui să-și ceară scuze de la Transnistria pentru războiul din 1992” – un război declanșat de Rusia (potrivit unei declarații din 2003 a ex-președintelui Dumei de Stat a Rusiei, Ghennadii Selezniov), pentru a bloca unirea Republicii Moldova cu România.

Anterior, Dodon l-a felicitat pe Kresnoselski cu ocazia victoriei la „alegerile prezidențiale” din autoproclamata „republică moldovenească nistreană” și a spus că „Chișinăul ar trebui să-și ceară scuze de la Transnistria pentru războiul din 1992” – un război declanșat de Rusia (potrivit unei declarații din 2003 a ex-președintelui Dumei de Stat a Rusiei, Ghennadii Selezniov), pentru a bloca unirea Republicii Moldova cu România.

Miercuri la Tighina, Dodon l-a mai felicitat odată pe „conducătorul de la Tiraspol”, Vadim Krasnoselski, cu ocazia victoriei la „alegerile prezidențiale” și s-a lăudat că este primul președinte al Republicii Moldova care a reușit, în ultimii 8 ani, să intre în Transnistria. El a spus că „s-au adunat multe probleme, care așteaptă să fie soluționate” și că va discuta cu șeful grupării separatiste de la Tiraspol despre „problemele cetățenilor din Transnistria și Moldova”.

Miza discuției: Dodon pledează pentru federalizarea Republicii Moldova și oferirea Transnistriei a unui statut special. Separatiștii de la Tiraspol respinge această opțiune și spun că Transnistria nu acceptă decât independența și aderarea ulterioară la Rusia.

La rândul său, liderul separatist a spus că această întâlnire are un „caracter preliminar” și că reprezintă o oportunitate de a „schița probleme concrete care să fie ulterior rezolvate”. În timp ce Dodon pledează pentru federalizarea Republicii Moldova și oferirea Transnistriei a unui statut special în cadrul federației, liderii separatiști de la Tiraspol resping această opțiune și spun că Transnistria nu acceptă decât independența și aderarea ulterioară la Rusia.

Igor Dodon și Vadim Krasnoselski la Cetatea Tighina (4 ianuarie 2017) Sursa foto: Facebook/Dodon Igor

Recunoașterea independenței Transnistriei este garanția securității ‘rmn`!

La întrevederea de miercuri cu Igor Dodon, Krasnoselski a reiterat că doar „recunoașterea independenței Transnistriei este garanția securității ‘rmn’”. Liderul separatist a mai spus că părțile au reușit să identifice problemele care trebuie rezolvate „în primul rând”, enumerând libertatea de circulație a cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului și recunoașterea documentelor privind transportul feroviar în regiune. Krasnoselski a solicitat „respect pentru oamenii și poporul moldovenesc transnistrean”.

Igor Dodon a menționat că nu se așteaptă la schimbări majore în relația Chișinău-Tiraspol după această întâlnire, dar că este un bun prilej „de a se cunoaște reciproc”. „Desigur, există probleme complexe, există viziuni diferite, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne așezăm la masa de negocieri pentru a discuta și a rezolva problemele cetățenilor noștri. În ceea ce privește alte aspecte, mai complexe, va fi nevoie de timp. Pe baza rezultatelor pe care le vom realiza acum, vom găsi soluții”, a menționat Dodon. „Am discutat despre libera circulație a persoanelor, despre diplome și despre recunoașterea plăcuțelor de înmatriculare”, a precizat Dodon.

Dodon vrea comerț asimetric cu UE ca să împace Rusia

Miza lui Dodon este întâlnirea cu președintele rus Vladimir Putin, programată pentru 17 ianuarie. Anterior, într-un interviu acordat DW (Igor Dodon: Cred că nu ar trebui să existe armate în general – nici în Transnistria, nici în Moldova), Igor Dodon a declarat că vrea să roage Moscova să anuleze embargoul la produsele moldovenești pentru toate întreprinderile din Moldova și revenirea la regimul de comerț liber cu Federația Rusă. „Dar nu vom putea soluționa această problemă la nivel bilateral. Acordul de comerț liber între Republica Moldova și UE permite reexportul mărfurilor din UE pe piața rusă, prin intermediul Moldovei. Iată de ce această problemă va trebui discutată în format trilateral. Deci, mai întâi vom vedea ce anume îi deranjează pe partenerii noștri din Rusia, care sunt condițiile pe care le pun ei pentru reluarea exporturilor, iar mai apoi voi merge la Bruxelles și vom începe negocierile”, a spus Dodon.

Vasilii Șova, sfetnicul în problema transnistreană

La întrevederea cu Vadim Krasnoselski, Igor Dodon a fost însoțit de consilierul său în problema reintegrării, Vasilii Șova. Aceasta a fost prima întâlnire dintre un președinte al Republicii Moldova și liderul separatist de la Tiraspol.

Ultimele evenimente de acest gen au avut loc în aprilie și decembrie 2008, atunci când – după o pauză de 7 ani – fostul șef al statului, comunistul Vladimir Voronin, s-a întâlnit cu fostul șef al administrației din stânga Nistrului Igor Smirnov. În aprilie 2008, Voronin i-a promis lui Smirnov că va cere UE și SUA să anuleze sancțiunile impuse liderilor transnistreni, iar Smirnov – că va anula toate restricțiile de circulație pe teritoriul regiunii, impuse anterior reprezentanților conducerii moldovenești. Anterior, însuși Voronin nu a putut trece Nistrul din cauza acestor sancțiuni, separatiștii interzicându-i să ajungă la înmormântarea mamei sale din satul Corjova. Următoarea întâlnire, de pe 24 decembrie 2008, a fost mai rece: Vladimir Voronin i-a transmis lui Igor Smirnov Legea cu privire la principiile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului din 2005, inclusă în „propunerea de pachet” a Chișinăului. În schimb, Smirnov i-a prezentat rezultatelor referendumului din 2006, conform căruia majoritatea populației din regiune dorește independența Transnistriei sau integrarea în Federația Rusă. Voronin a refuzat să discute propunerile lui Smirnov, menționând că el va discuta doar cu o parte egală, dar Transnistria nu este, a relatat IPN.

Vladimir Voronin a fost însoțit la întrevederile cu Smirnov de ministrul Reintegrării de atunci, același Vasilii Șova. Tot Șova a fost cel care a intermediat discuțiile despre problema transnistreană din august 2001 și până în aprilie 2008 (perioadă în care Voronin și Smirnov nu s-au întâlnit niciodată). Voronin și Smirnov urmau să se vadă și pe 25 martie 2009, dar întrevederea a fost anulată în ultimul moment. Ministrul Șova anunța într-un comunicat că decizia a fost luată după ce Igor Smirnov a interzis intrarea în regiune a mediatorilor în procesul de negocieri în formatul 5+2 din partea SUA și UE, scrie moldnova.eu

,

Conflictul de pe Nistru poate fi soluționat apropiatele 6 luni scrie ziarul National din R. Moldova. Aceasta este părerea unui reprezentant al cercurilor diplomatice din Moldova, citat de portalul DNIESTER.ru.

În opinia funcționarului scenariul optimist prevede că Transnistria în starea sa actuală va mai exista o jumătate de an. Sursa este sigură privind soluționarea pașnică a conflictului.

Administrația „rmn”-ului va pierde interesul pentru orice jocuri „de-a suveranitatea”, imediat ce elitele transnistrene vor scoate activele cât de cât serioase în țările din Uniunea Europeană și în Emiratele Arabe Unite. În ultimul an partea moldovenească observă o activitate înaltă a Tiraspolului pe această direcție.

Se presupune că liderii tiraspoleni vor demonstra flexibilitate, constructivism și înțelegere în schimbul păstrării finanțelor și posibilității de a juca rolul unor „personaje civilizate” a spațiului postsovietic. Nu este exclus că unor funcționari transnistreni și se va propune continuarea activității diplomatice în Ministerul de Externe de la Chișinău, inclusiv pe direcția ONU și a structurilor europene.

romaniabreakingnews.ro

,

De Ziua Culturii Naționale  îl celebram pe geniul fără pereche al culturii noastre – Luceafarul poeziei românești. Este ziua în care conștientizăm  esența românismului prin tot ce are el mai sfânt și mai valoros, este ziua în care trebuie să renască sentimentul de mândrie pe care imperios să îl păstrăm cu sfințenie în inimile noastre. Românii de oriunde ar fi ei cu existența și traiul  crează, împreună, profilul identitar românesc. Printre acești români, se află și cei care prin tragedia istoriei au ajuns în situația ca firescul exprimării în limba română să fie sinonim cu EROISMUL și CURAJUL.

De pe plaiurile cele mai urgisite ale limbii și identității românești, un mesaj de bucurie către toți românii, printr-un un cantec pe versurile lui Eminescu. Recită un grup de eleve (Irina Palihovici si Valeria Luca) împreuna cu inimoasa profesoară Raisa Pădurean, directorul adjunct al Liceului „Lucian Blaga” – Tiraspol (Transnitria). Recitalul de poezie a fost pregatit de profesoara de limbă și literatură română dna. Liliana Chișin.

FELICITĂRI, DRAGI ROMÂNI! SĂ-I CINSTIM MEMORIA GENIULUI LITERATURII ROMANE, MIHAI EMINESCU. PRIN CÂNTEC ȘI POEZIE, PRIN FRUMOASE AMINTIRI ȘI DEDICAȚII. ROMÂNI AM FOST ȘI ROMANI VOM MURI. ORICE S-AR ÎNTIMPLA, SÂNGELE APĂ NU SE FACE – profesoara Raisa Pădurean, directorul adjunct al Liceului „Lucian Blaga” – Tiraspol

Pe lângă plopii fără soț
Adesea am trecut;
Mă cunoșteau vecinii toți –
Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tău ce strălucea
Privii atât de des;
O lume întreagă-nțelegea
Tu nu m-ai înțeles.

De câte ori am așteptat
O șoaptă de răspuns!
O zi din viață să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;

O oră să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră, și să mor…

Mihai Eminescu – 1883, 28 August / 9 Septembrie

La mulți ani, Mihai Eminescu!
La mulți ani, românilor de oriunde…
NU-I UITAȚI PE ROMÂNII DIN TRANSNITRIA!
Romania Breaking News RBN Press
15.01.2016

Din manifestările realizate la Liceul „Lucian Blaga din Tiraspol” dedicate Zilei Culturii Naționale Române / Video Raisa Pădurean

Recită Ana Ozarenschi si Ion Cotelea

Recită Silviu Chisin

 

 

publicat de romaniabreakingnews.ro 

,

Nichita_Smochina

La 14 decembrie 1980, a murit Nichita P. Smochină , a fost un jurist, istoric, etnograf, folclorist și om politic român, membru de onoare (1942) al Academiei Române. S-a născut la 14 martie 1894 în comuna Mahala Dubăsari Transnistria.

În 1918 este ales președinte al Zemstvei (prefect) și totodată deputat în Rada (Parlamentul) Ucrainei pentru a reprezenta românii, cea mai mare minoritate din Ucraina. Acolo a susținut necesitatea acordării de drepturi pentru populația românească. Ocuparea Ucrainei și implicit a Transnistriei de către Armata Roșie a făcut să fie declarat „persona non grata” de către administrația sovietică, ceea ce presupunea că oricine l-ar fi ucis ar fi fost recompensat.

A stat ascuns și, ajutat de rude și prieteni a reușit sǎ treacă Nistrul pe gheață în Basarabia (25 decembrie 1919). A absolvit cursurile Facultăților de Drept și Litere ale Universitǎții Iași. A obținut Titlul de Doctor la Universitatea Sorbona Paris (1931-1934).

A prezentat în conferințe și articole situația popoarelor subjugate în URSS, în special a românilor. La Liga Națiunilor de la Geneva a reușit să introducă formula „minorități românești de circa două milioane care trăiesc în afara granițelor României”.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a fost Șeful de Cabinet al Mareșalului Ion  Atonescu, cu care a avut o relație foarte bună, fiind apreciat de Mareșal pentru activitatea sa de până atunci.

La 2 iunie 1942 a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române. După 23 august 1944 a fost declarat dușman al Sovietelor și a scăpat fiind ascuns de colegii din Academie, trăind sub nume false ca administrator al moșiei Academiei, de la Titulești. După confiscarea averii Academiei s-a refugiat în satele de munte din vestul țării.

La începutul anilor 1960, a fost anchetat de către Sucuritate dar nu a fost găsit vinovat de crime de război, drept pentru care nu a fost trimis în judecată și nici arestat.

După 1965 a fost căutat și invitat la guvernul comunist care i-a cerut să continue activitatea științifică de susținere a dreptului nostru asupra teritoriilor românești.

Publicat de romaniabreakingnews.ro

,

Despre situația școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană și cum activează instituțiile de învățământ românești sub administrația nerecunoscută din regiune și prin ce metode se încearcă deznaționalizarea populației băștinașe și infiltrarea fricii? La toate acestea s-a referit în dialog la Deutsche Welle  directorul Liceului Teoretic ”Lucian Blaga” de la Tiraspol, Ion Iovcev.

Administrația separatistă de la Tiraspol își schimbă tactica, însă strategia rămâne cea veche, în privința școlilor românești din raioanele de Est și orașul Bender.

Și anume distrugând tot ce a mai rămas românesc în educație. După comasarea câtorva școli de sport pentru copiii din Tiraspol, în curtea liceului a fost adusă și abandonată, ca la o groapă de gunoi, mai multă tehnică învechită – autobuze, microbuze defectate etc., astfel încât copiilor nu le-a mai rămas loc pentru joacă.

La 1 septembrie 2015, la careul solemn, desfășurat în această curte plină cu fier uzat a fost multă lume: elevi, părinți, profesori și alți oaspeți. N-au lipsit nici miliționerii transnistreni în formă de serviciu precum și oamenii în civil (după cum credem noi, cei de la KGB, securitatea statului transnistrean).

Cu tot riscul ce ne urmărea, administrația liceului s-a străduit să facă posibil, ca elevii să aibă parte de o zi frumoasă de sărbătoare, un început frumos de an școlar cu toate atributele necesare – imnul R. Moldova, al Liceului Teoretic ”Lucian Blaga”, drapelul de stat al RM.

Numărul de copii în toate cele opt școli se micșorează de la an la an din cauza presiunilor exercitate permanent din partea administrației transnistrene – mass media, securitatea… Drept exemplu poate servi difuzarea la televiziunea locală a filmului „documentar”, la comanda KGB, „Două lumi, două sisteme educaționale”, pe data de 29 mai 2015. Prin acest film s-a încercat informarea opiniei publice că, în școlile cu predare în limba română, nu se face educație și carte, ci doar politică.

În mai multe episoade s-a arătat că împreuna cu discipolii mei m-aș afla mai des prin vizite la Chișinău, la întâlnire cu președintele Republicii Moldova, la București, la întâlnire cu președintele României, decât la școală; iar după ce am fost decorat cu cea mai înaltă decorație a României „Steaua României”, s-a spus că o astfel de decorație o are și „teroristul’ Ilie Ilașcu. Prin asemenea mesaje video sunt informați locuitorii din regiunea transnistreană că aceste școli ar fi niște insulițe naționaliste unde se educă într-un fel viitorii ”teroriști”.

În realitate, în aceste instituții, se educă adevărați cetățeni, se propagă umanismul, toleranța și dragostea față de tot ce e frumos. Toate cele cinci licee din această zonă se află în rândul primelor licee din republică, în care toți elevii au susținut examenele de bacalaureat, instituția pe care o conduc situându-se pe locul șapte.

În comparație cu numărul de elevi pe care l-am avut până la devastarea instituției, la 15 iulie 2004, acesta a scăzut mult. Dar ne bucură faptul că am putut păstra numărul elevilor pe care l-am avut în anul de studii 2014-2015, anume 140 de elevi. E puțin. Însă este foarte importantă păstrarea acestei insulițe de latinitate, care se numește Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol.

Toate școlile cu predare în limba română sunt susținute financiar, material și moral de Ministerul Educației și de Guvernul Republicii Moldova. Pe data de 25 august 2015 instituția de învățământ pe care o conduc a fost inspectată de o comisie comună mixtă din partea Chișinăului și a Tiraspolului, care a avut scopul de a vedea cum este pregătită instituția pentru noul an școlar. Am fost apreciați din partea comisiei cu calificativul „bine”.

Spuneam că n-am fi putut exista fără susținerea financiară și materială a Chișinăului, fără susținerea Biroului de Reintegrare al Republicii Moldova, organizațiilor internaționale, a României, SUA, a mass media…, însă greul cel mare a fost și rămâne pe seama noastră, profesorilor, elevilor și părinților din cele opt școli. După părerea mea, școlile din stânga Nistrului și orașul Bender sunt niște „catalizatori” pentru integritatea Republicii Moldova. Nu în zadar regimul separatist a luptat și luptă atât de mult împotriva acestor focare de lumină din regiune.

Cu toate acestea avem performanțe și la învățătură, și în sport, și în activitatea artistică. Elevii noștri participă la competiții naționale și internaționale la gimnastică artistică, fotbal masculin și feminin, box, atletism, jocul de dame și șah. Participăm la olimpiade, la disciplinele școlare organizate la nivel raional și republican. Absolvenții noștri își fac studiile în cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Republica Moldova, România și alte state ale Uniunii Europene. Astăzi absolvenții liceelor din raioanele de Est ale Republicii Moldova și Bender pot fi întâlniți în diferite domenii de activitate în țară și în multe alte state, de care suntem mândri pe bună dreptate.

De mai bine de patru decenii activez în domeniul educației și practic m-am aflat aici, în stânga Nistrului, și în perioada anilor studenției de la Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”. A trăi și lucra în această zonă nu este deloc ușor. Este și riscant. Îmi spun opinia, dar cred că și colegii mei, directori ai instituțiilor cu predare în română din Transnistria vor răspunde la fel. Principalul motiv de a nu pleca de aici a fost dragostea pentru copii, profesia de pedagog, care practic nu e profesie, ci după cum spunea marele Nicolae Iorga „preotul, actorul și profesorul n-au profesie, ci vocație”. O spun franc și din toată inima; iubirea de neam și limbă, demnitatea și copiii m-au făcut să înfrunt toate greutățile și să rămân aici unde m-a prins timpul.

Tânăra generație este și va fi recunoscătoare pentru tot ce-am făcut și facem pentru ei, pentru educația primită, pentru posibilitatea de a învăța în instituțiile dorite și pentru libera circulație în țările UE, SUA și în alte state ale lumii. Avem copii deosebiți, avem copii educați în spiritul valorilor umane, europene.

Condițiile în care activează aceste instituții de învățământ din stânga Nistrului lasă mult de dorit. Șase din cele opt instituții de învățământ nu au edificii proprii, fiind nevoite să arendeze spațiile necesare achitând sume exorbitante pentru chirie. Spre exemplu pentru cei 930 de metri pătrați ai săi, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” de la Tiraspol plătește anual peste jumătate de milion de lei moldovenești, echivalentul a peste 25.000 de euro. N-avem săli de sport, cantine, săli de festivități… Condițiile în care activăm sunt bine cunoscute autorităților centrale de la Chișinău. Am avut o întâlnire a unui grup de elevi cu președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în sala de ședințe a Parlamentului. Problemele sunt bine cunoscute și ministerului de resort. Este clar că s-ar putea face mai mult, însă instabilitatea politică și greutățile pe care le are Moldova în prezent se răsfrâng și asupra noastră. Rămânem optimiști și continuăm să luptăm pentru dreptul la studii în limba română a copiilor din regiunea de Est a Republicii Moldova.

În pofida greutăților pe care le avem continuăm să facem față cerințelor și să păstrăm aceste școli cu toate că baza materială încă lasă mult de dorit. Avem nevoie de edificii care să corespundă cerințelor unei instituții de învățământ moderne.

Există un real pericol  ca aceste instituții de învățământ care luptă în continuare pentru studierea în limba română să dispară.

Liceul „Evrica”din Râbnița are edificiu construit de Ministerul Educației al Republicii Moldova, însă acaparat de administrația orășenească din Râbnița încă din 2004, în perioada „războiului școlilor” și n-a fost întors până azi. De fapt, clădirea se deteriorează în timp, de ploi și vânt.

O altă situație este la Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol,care a fost luat de separatiști, în prezent cu sediul la Doroțcaia. Vin în Doroțcaia ca să poată studia în limba română, pentru ca au fost alungați din Transnistria. Acesta este supranumit „liceu pe roți”, deoarece de ani de zile, pe vânt, ploaie și ger elevii sunt nevoiți să facă naveta zilnic la o distanță de mai bine de 30 km, din Grigoriopol la Doroțcaia, trecând printr-un control viguros la vama transnistreană. Deși la Grigoriopol sunt clădiri în care ar fi putut fi amplasat liceul respectiv, acestea sunt lăsate în paragină. Autoritățile transnistrene fac tot posibilul ca această școală să nu existe.

Este dificilă și încheierea contractelor de închiriere a clădirilor pentru școlile cu predare în limba română. Tarifele pentru chirie cresc de la an la an.

În zonă sunt declarate trei limbi oficiale: limba „moldovenească”, limba rusă și limba ucraineană. De facto practic funcționează numai limba rusă.

Chiar dacă nu ești întotdeauna amenințat pentru că vorbești românește, ești totuși sută la sută huiduit, agresat în transportul public, în magazine, instituțiile publice.

În Transnistria are loc un genocid față de populația băștinașă, o deznaționalizare a populației după un plan bine dirijat. Tot mai puține școli, tot mai puțini elevi studiază în așa-numita „limbă moldovenească”, tot mai multe familii de moldoveni sunt nevoiți să-și înscrie copiii în școli cu predare în limba rusă.

Au fost și mai sunt declarații de aderare a „rmn” ca și Crimeia la Federația Rusă. De fapt nu numai declarații, dar au fost organizate și referendumuri de aderare la Federația Rusă a acestei zone. Se știe cum s-au făcut și cum se fac plebiscitele iar rezultatele sunt în favoarea autorităților. Populația din Transnistria este informată numai dintr-o singură sursă, cea a Federației Ruse. Și tot ce este difuzat de mass media rusă este primit ca un adevăr absolut. Se vorbește de chipul dușmanului prin intermediul presei, prin care se subînțelege clar că acesta este Republica Moldova și România.

Pe 2 septembrie curent s-au sărbătorit 25 de ani de la declarația de independență a „rmn”. A avut loc și o mare paradă militară. Orașul era împânzit cu drapele ale Federației Ruse, clădiri cu multe etaje acoperite de sute de steaguri rusești, iar aceasta are un impact mare asupra populației și a formării opiniei publice.

La 1 septembrie curent, practic toate școlile rusești, zic rusești și nu cu predare în limba rusă, au primit pentru fiecare elev manuale noi aduse și editate în Federația Rusă. Deci, ei învață istoria Rusiei și celelalte discipline după curricula Federației Ruse. De facto totul este pregătit de parcă Transnistria ar fi pământ strămoșesc rusesc. Iar noi ce putem face? Doar să continuăm lupta pentru drepturile noastre și să sperăm că în această luptă nu vom rămâne singuri.

Așteptăm sprijinul României, dar nu numai în cuvinte, ci și cu fapte.

Idealul meu a fost și rămâne unirea celor două maluri ale Prutului, deoarece am crezut, și cu atât mai mult cred acum, că numai prin unirea celor două state românești putem să devenim și noi cetățeni cu drepturi depline ai Uniunii Europene.

Publicat de  Andrei Rădescu – romaniabreakingnews.ro

,

Iulian Chifu, fost consilier prezidențial pentru Afaceri Strategice, Securitate și Politica Externă al Administratei Prezidențiale în timpul mandatului președintelui Traian Băsescu, dezvăluie întru-un material prublicat pe Evenimentul Zilei și citat de romaniabrekaingnews.ro, cum a reușit Federația Rusă  să producă un număr de scheme economice prin intermediul cărora din banii contribuabilului din R. Moldova și Ucraina, în cadrul cărora a creat regiuni separatiste pro-ruse, apărate de armata rusă, se plătesc practic administrațiile separatiste.

Și în cazul Republica Moldova dar și al Ucrainei, schema include achiziționarea de resurse energetice, electricitate și cărbune.

Iulian Chifu dă exemplul centralei termoelectrice Cuciurgan, din Republica Moldova, situată în stânga Nistrului, care a fost privatizată de separatiști prin intermediari, către firmă de stat rusă RAO-AES.

Să vedem cine este RAO-AES ? … și legătura cu structurile de forță ale Federației Ruse!

„…centrală ia gaz din Rusia, gaz neplătit și adăugat la datoria Republicii Moldova, mai grav, gaz necontabilizat de nimeni, iar curentul electric este vândut în dreapta Nistrului…”

RAO-AES este o componentă a sistemului energetic rus controlat de noii lideri ai Rusiei, reprezentanții structurilor de forță, cei care l-au adus sau pe care i-a adus Vladimir Putin în pozițiile de putere. Astfel, centrală ia gaz din Rusia, gaz neplătit și adăugat la datoria Republicii Moldova, mai grav, gaz necontabilizat de nimeni, iar curentul electric este vândut în dreapta Nistrului, în regiunile administrate de autoritățile legitime de la Chișinău.

…Republica Moldova se încarcă cu datoriile la gaz, în timp ce, pe de altă parte, plătește energia electrică către Cuciurgan…

Din această schemă, Republica Moldova se încarcă cu datoriile la gaz, în timp ce, pe de altă parte, plătește energia electrică către Cuciurgan, la prețul cerut. Nu mai vorbim despre intermediari, prețul megawatului și cine încasează diferențele de preț, împărțite frățește între potentați din Rusia, de la Chișinău și Tiraspol, în adevărate scheme de furt din buzunarul cetățenilor Republicii Moldova cu câștiguri substanțiale la fiecare Megawat.

Separtismul din Ucraina stipendiat de minele de cărbune aflate în controlul separatiștilor

În cazul Ucrainei, noua schemă care finanțează separatismul vine din cărbune. Minele de cărbune sunt acum sub controlul separatiștilor ruși și a reprezentanților trupelor ruse din Donetsk și Lugansk, iar Ucraina cumpără cărbunele pentru producerea de energie termică de la separatiști. Aranjamentul, expus de către Volodymyr Omelchenko, directorul studiilor energetice la Centrul Razumkov din Kiev, finanțează existența administrațiilor separatiste și pe mercenarii, voluntarii și militarii ruși din regiune. Autoritățile de la Kiev au sub control 55 din cele 90 de mine de stat din Donbas. Cărbunele este folosit pentru producerea a un sfert din electricitatea din Ucraina și e vital pentru producția de oțel și încălzirea locuitorilor din orașe, care funcționează numai pe antracit, tipul de cărbune extras din abundență în regiunile estice.

Din septembrie, Ucraina primește lunar 600.000 de tone de cărbune în fiecare lună.

Prețurile sunt de 1.100 grivne (51 dolari) pe tonă plus valoarea adăugată și taxe, în timp ce o tonă este vândută în regiune cu între 600 și 800 grivne, deci autoritățile legitime și cetățenii ucraineni plătesc un preț cu între 50% și 90% mai mare decât cel din regiune. Nu mai vorbim despre faptul că acest tip de condiționare menține locurile de muncă ale localnicilor și produce resurse suplimentare celor aflate în general în sistem.

„…atât în cazul Cuciurgan, cât și în cazul Donbas, tehnologia utilizată este de foarte proastă calitate, cu o eficiență redusă, pierderi mari…”

Mai trebuie menționat că, atât în cazul Cuciurgan, cât și în cazul Donbas, tehnologia utilizată este de foarte proastă calitate, cu o eficiență redusă, pierderi mari, în condițiile în care, de exemplu, o centrală alternativă pe gaz are dimensiuni și randament mult mai bun dacă e modernă și cu randament mare. În privința cărbunelui, activitatea minieră a fost întotdeauna subvenționată de către statul ucrainean, astfel încât întreaga Ucraină plătea pentru susținerea estului “industrializat” și continuă să o facă azi susținând cu plata fiecărei tone de cărbune, separatismul pro-rus din Est.

Publicat de Andrei Rădescuromaniabreakingnews.ro

,

Pe data de 2 septembrie 1990, regiunea transnistreană și-a autoproclamat independența. La 25 de ani de la această dată, Tiraspolul sărbătorește pretinsa suveranitate cu tancuri, parade și elogii adresate Federației Ruse.

Potrivit portalului novostipmr.com, așa-zisul președinte al Transnistriei, Evgheni Șevciuk, a declarat că toate școlile noi, spitalele și drumurile din regiune au apărut datorită susținerii rusești și businessmanilor din regiune. Cu toate că Tiraspolul se află în plină criză economică, Șevciuk a organizat ceremonii, expoziții, concerte și spectacole în toate orașele mari din stânga Nistrului.

Autoproclamatul președinte a spus că pacea din 1992 a fost posibilă doar datorită armatei ruse. „Nu uităm acest lucru și le mulțumim soldaților ruși și marii Rusii. Astăzi Transnistria se află într-o situație complicată, dar suntem un stat pașnic și prețuim ceea ce avem”, a spus Șevciuk.

Așa-zisa independență a regiunii transnistrene a fost proclamată în 1990 când separatiștii au acuzat Chișinăul de unire cu România. Aceasta însă nu a fost recunoscută de nici o țară din lume.

Regiunea transnistreană are datorii la salarii și la medicamente

„S-au micșorat și acumulările în buget atât pe impozitul pe venit, cât și pe achitarea salariilor, provocată de numărul mai mic de muncitori, dar și de scăderea plăților salariale la diferite întreprinderi”, a spus Parnas.

Astfel, salariile scad în industria metalurgică, cea chimică, de materiale de construcții, industria ușoară și cea alimentară.

Pe de altă parte, din cauza datoriilor pe care le are regiunea, furnizorii refuză să pună la dispoziția spitalelor și școlilor medicamente și alimente, scrie sursa. „Nefinanțarea acestor domenii ar putea duce la aceea că oamenii nu vor putea să beneficize de ajutor medical, iar copiii nu vor putea merge la grădiniță sau la școală”, a mai adăugat Parnas.

Potrivit Maiei Parnas, lunar pentru mâncare și medicamente sunt oferite 10 milioane de ruble, însă momentan deja există o datorie de 13 milioane de ruble în acest sector.

Publicat de romaniabreakingnews.ro / Sursa: agora.md

Foto: așa-ziși oficiali transnistreni la parada în Tiraspol, sursa: agora.md

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press