ROMÂNIA BREAKING NEWS

Corlatean le-a reamintit oficialilor germani interesul major al Romaniei pentru R. Moldova si pentru respectarea drepturilor minoritatilor romanesti din statele Balcanilor de vest

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, a avut miercuri, 16 octombrie 2012, la Berlin, o serie de întrevederi cu membri ai Parlamentului german, la Cancelaria Federală si cu membrii comunitatii romanesti din Germani, cu ocazia vizitei oficiale la Berlin, transmite Romanian Global News.

În cadrul întrevederii ministrului afacerilor externe Titus Corlățean cu vice-președinte pentru politica europeană, externă și de apărare al fracțiunii CDU/CSU din Bundestag, Andreas Schockenhoff, discuțiile s-au concentrat asupra evoluțiilor din Balcanii de Vest și vecinătatea Estică a Uniunii Europene. Astfel, a avut loc o discuție aprofundată asupra evoluției din ultimul an a politicii de extindere a UE, a progreselor înregistrate și a domeniilor care necesită eforturi suplimentare din partea statelor candidate și a potențialilor candidați. Ministrul afacerilor externe a reiterat susținerea României pentru perspectiva europeană a statelor din Balcanii de Vest, subliniind importanța respectării de către statele candidate și potențial candidate a criteriului politic de aderare la UE, cu accent pe angajamentele asumate în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.

Ministrul Titus Corlățean a evidențiat sprijinul României pentru statele din cadrul Parteneriatului Estic în aprofundarea relației acestora cu UE și susținerea pentru obiectivele a căror implementare va contribui la avansarea procesului de asociere politică și integrare economică a acestora. În context, a subliniat progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de negociere a Acordului de asociere cu UE, Acordului cuprinzător de comerț liber și a Acordului privind liberalizarea vizelor, solicitând sprijin autorităților germane pentru impulsionarea acestor negocieri.

În cadrul întrevederii avute de ministrul Titus Corlățean cu Nikolaus Meyer-Landrut, consilier pentru afaceri europene al cancelarului german, au fost abordate atât chestiuni de interes bilateral, cât și teme de actualitate ale agendei europene, care se vor afla în discuție la viitoarele reuniuni ale Consiliului European: viitorul UE, guvernanța economică, consolidarea Uniunii Economice și Monetare, precum și Cadrul financiar multianual 2014-2020.

Ministrul Titus Corlățean a transmis părții germane dorința de dezvoltare a dialogului și cooperării româno-germane, precum și interesul de a crește schimburile economice și investițiile germane. În ceea ce privește viitorul și consolidarea UE, șeful diplomației române a subliniat obiectivele principale ale României, legate de prevalența formatului UE27, ca for de decizie în procesul de consolidare a Uniunii Economice și Monetare și de obținerea unor condiții cât mai adecvate, în raport cu statele din zona Euro, de participare la proiectul Uniunii Bancare. Referitor la Cadrul financiar multianual 2014-2020, a subliniat solicitarea României de a se asigura o finanțare corespunzătoare a politicilor de coeziune și agricultură, susținând adoptarea unui buget european care să permită atingerea obiectivelor prioritare ale UE în domeniul creșterii coeziunii și ocupării.

Nikolaus Meyer-Landrut a confirmat interesul Germaniei ca discuția privind viitorul UE și consolidarea Uniunii Economice și Monetare să fie deschisă tuturor statelor membre.
În ceea ce privește dosarul Schengen, ministrul afacerilor externe și-a exprimat speranța că statele care își mențin rezerve față de aderare României vor înclina spre o soluție de compromis, conformă cu regulile și acquis-ul comunitar, care să permită deblocarea dosarului în cel mai scurt timp.

În cadrul discuțiilor purtate la Parlamentul Federal (Bundestag) de către ministrul Titus Corlățean cu președintele Grupului parlamentar de prietenie Germania-România și al Forumului German-Român, Susanne Kastner (SPD), au fost abordate stadiul relației bilaterale și modalitățile de dezvoltare a cooperării româno-germane, inclusiv la nivel parlamentar.

În cadrul discuției avute de șeful diplomației române cu președintele Comisiei de Politică Externă a Bundestag-ului, Ruprecht Polenz (CDU), a avut loc un schimb de opinii privind principalele dosare ale agendei internaționale, cu accent pe criza din Siria și perspectivele Procesului de pace din Orientul Mijlociu. Ministrul afacerilor externe a prezentat evaluările sale asupra situației din regiune, urmare a turneului recent efectuat în Orientul Mijlociu. Referitor la situația din Siria, a arătat că România va sprijini în continuare eforturile comunității internaționale pentru gestionarea asistenței umanitare. Ministrul Titus Corlățean a atras atenția asupra crizei refugiaților cu care se confruntă statele vecine Siriei, în special Iordania, situație cu potențial de agravare odată cu venirea iernii și creșterea numărului de refugiați. De asemenea, au fost abordate aspecte privind Parteneriatul Estic, cu accent pe perspectiva europeană a Republicii Moldova, o prioritate strategică a politicii externe a României, dar și pe evoluțiile din Ucraina, Georgia, Armenia și Azerbaidjan.

Întrevederile ministrului afacerilor externe cu Andreas Schockenhoff și Ruprecht Polenz au evidențiat puncte importante de convergență pe temele politice privind vecinătatea, extinderea și Orientul Mijlociu.

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, a avut și o întâlnire cu membri ai comunității românești din Germania. Cu această ocazie a avut loc o discuție amplă, șeful diplomației române dând asigurări că autoritățile române depun toate eforturile pentru a oferi sprijinul necesar păstrării identității și valorilor culturale românești.

sursa: rgnpress.ro

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: