Balcani

Toamna anului 2002

Un personaj care își mișcă existența între cel puțin două servicii secrete, și căruia nu e potrivit să-i amintesc aici numele, a avut în toamna anului 2002 imprudența să-i scape un material. Acesta rămânea în memoria unui computer, chit că o variantă imprimată a lui își continua calea, împreună cu personajul respectiv, între cele două servicii. Materialul viza dislocarea spionajului rusesc pentru zona balcanică de la Sofia la Chișinău. M-am convins ulterior că aproape nimeni nu cunoștea faptul, nici chiar reprezentanți ai structurilor speciale, chemați prin lege să asigure siguranța statului. La expirarea a doisprezece ani și în contextul ultimelor evoluții din Ucraina, informația îmi pare încă interesantă și de actualitate. Pentru că nu ni-i dat să citim în fiecare zi asemenea tip de informații în presă, am zis că nu strică să le oferim cititorilor noștri câteva detalii din materialul cu pricina.

Rusia a avut la Sofia, încă din perioada sovietică, un centru regional de spionaj. Mai bine zis, un centru din care era dirijată rețeaua de spioni sovietici/ruși din zona Balcanilor. Numele centrului regional era banal de simplu: „Centrul Balcani”, în original „Balkanski Țentr/Балканский Центр”, având abrevierea BȚ/БЦ. Noi vom folosi abrevierea CB sau „Centrul B”.

„Centrul centrului”, biroul central sau creierul întregii rețele a fost stabilit în Rusia, la Iasenevo, o suburbie a Moscovei. Biroul central i-a fost subordonat direct unuia dintre adjuncții șefului SVR (Slujba Venșnei Razvedki – Serviciul de Informații Externe) Serghei Lebedev.

Doar numele a trei dintre colaboratorii  biroului de la Iasenevo au devenit cunoscute către 2002:  1. locotenent-colonelul Andrei Karasiov, acesta vizitând cu regularitate „Centrul B” din Chișinău, întreprinzând de aici deplasări în diverse state balcanice; 2. maiorul Iurii Tereșcenko; 3. generalul Alexandr Ignatievici Krivițki, cunoscut atunci drept șef al întregului „Centru B”.

La Iasenevo activează un grup numeros de analiști și consultanți, între care în 2002 un rol important i-a fost rezervat generalului (r) Vladimir Rubanov, consultant în problemele cele mai „fierbinți” din Balcani. De asemenea, aici își prestau activitatea mai mulți foști angajați ai ambasadelor Rusiei în statele balcanice, printre care se remarca un fost atașat la Ambasada Federației Ruse la Sofia, expulzat cu câțiva ani înainte, doi foști cetățeni iugoslavi de etnie sârbă, specializați în „probleme iugoslave”, precum și câțiva foști ofițeri din cadrul „Direcției 24” (România), care au activat în fostul KGB al RSS Moldovenești.

Pe linia militară biroul de la Iasenevo cuprindea 5 ofițeri din fosta Direcție de informații a flancului de Sud-Vest (Upravlenie razvedki Igo-zapadnogo napravlenia) dislocată la Chișinău până în anul 1992.

Potrivit informațiilor interceptate, „Centrul B” avea la Chișinău câteva obiective și anume: 1. O vilă în așa-zisa „zonă rezidențială” din Valea Morilor; 2. Trei birouri în sediul „ITERA-Moldova”; 3. Un obiectiv în orășelul aeroportuar Chișinău, în care urma să se stabilească nemijlocit „Centrul B” începând cu 15 septembrie 2002; 4. Câteva apartamente conspirative în raza orașului Chișinău folosite pentru munca cu „curierii” sosiți din țările vizate; 5. Mai multe camere închiriate pentru scopuri operative  în hotelurile „Jolly Allon”, “Codru”, “Dacia”, “Național”, “Turist” și “Chișinău”, taxa pentru închiriere fiind plătită începând cu data de 1 ianuarie 2002; 6. Un birou „sub acoperire” la Aeroportul internațional Chișinău; 7. O filială „locală” la Tiraspol, pentru legătura cu Direcția de Informații a Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR) în Republica Moldova.

Sursa menționa că, de comun acord cu reprezentanța permanentă a Serviciului Federal de Informații (FSB) al Federației Ruse la Chișinău, colaboratorii „Centrului B” foloseau în scopuri operativ-tehnice anumite birouri sau apartamente din clădirile amplasate în preajma „obiectelor strategice”. Dintre acestea făceau parte: 1. Un birou din clădirea Departamentului pentru Minorități Naționale, situat  în imediata apropiere a Ambasadei SUA; 2. Clădirea fostului sediu al Ambasadei Federației Ruse din strada Mateevici, în preajma Ambasadei SUA; 3. Un birou în strada Pușkin, vizavi de clădirea Guvernului Republicii Moldova; 4. Hotelul „Jolly Allon” din vecinătatea Ambasadei Republicii Federale Germane, a Ministerului Afacerilor Externe și a Parlamentului; 5. Apartamentele din blocurile adiacente Ambasadei României și, respectiv, Ambasadei Ucrainei.

O listă incompletă a personalului „Centrului B” de la Chișinău îi cuprindea în 2002 și pe următorii: 1. Locotenent-colonelul V. V. Guskin, în calitate de șef al „Centrului B”; 2. V. M. Bezrutcenko, „figura-cheie” în toată construcția; 3. M. Romaniuc – consultant politic pentru Republica Moldova; 4. Un oarecare Andrei Nikolaevici, specialist în contrainformații externe, responsabil de securitatea colaboratorilor „Centrului B”; 5. M. Odințiova – șefă a cancelariei; 6. Pavel Dankevici – cifru; 7. Natalia Bolotina – secretar referent. Sursa menționa că primele două persoane erau angajate cu acte în regulă la compania „ITERA-Moldova”, iar a treia – la fundația „Socium Moldova”.

De asemenea, se arăta că V. M. Bezrutcenko și V. V. Guskin erau persoanele care mențineau contactul cu agentura din conducerea Republicii Moldova și a structurilor de forță din Republica Moldova. Totodată, V. V. Guskin și Andrei Nikolaevici „lucrau” cu informațiile din țările țintă, dirijau curierii, aveau ieșire directă la toți rezidenții ilegali din zona de responsabilitate. O a opta persoană, un oarecare Viktor, în vârstă de 40 de ani, completase echipa „Centrului B” de la Chișinău în august 2002 și întreprindea călătorii „de serviciu” în țările din regiune.

Sursa mai preciza că  accesul tuturor persoanelor în “obiectivele” principale ale „Centrului B”  – vila și birourile de la „ITERA-Moldova” – era strict limitat. Întâlnirile „de lucru” aveau loc fie în „apartamentele conspirative”, fie in alte localuri din Chișinău, „pe loc” prelucrându-se numai informația. „Centrul B” activa în paralel cu rețeaua de rezidenți ruși din Republica Moldova, rezidenți aflați în relație de „subordonare coordonată” cu CB. Coordonarea se efectua prin reprezentanța oficială a FSB-ului în Republica Moldova, instituită în baza Acordului semnat în februarie 2001 de către directorul SIS, Valeriu Pasat, și șeful FSB, generalul Nikolai Patrușev, Acord cu o Addenda secretă. Agenții din subordinea angajaților „Centrului B” nu cunoșteau apartenența acestora la CB. Singura persoană din interiorul CB familiarizată cu întreg spectrul de activitate a Centrului  era locotenent-colonelul V. V. Guskin. Ceilalți colaboratori cunoșteau strict doar ceea ce ținea de competențele lor.

Aceeași sursă menționa că în cadrul ultimelor două ședințe operative ale CB fuseseră fixate câteva sarcini concrete, și anume:

– crearea unui climat informațional ostil față de aderarea României la NATO, inclusiv prin  lansarea informațiilor compromițătoare în mass-media din Federația Rusă;

– monitorizarea  situației politice și economice din Republica Moldova legate de desfășurarea summitului CSI la Chișinău;

– intensificarea activității de colectare a materialului compromițător asupra guvernării în exercițiu de la Chișinău, în primul rând asupra lui Voronin și a anturajului său.

„Centrul B”. Informație din iulie 2003, completată și precizată de aceeași sursă.

Așa cum s-a specificat și în prima parte a materialului, cartierul general al Centrului Balcani (CB sau Centrul B) se află în Iasenevo, o suburbie a Moscovei. Mai exact, acesta este amplasat în aripa nordică a uneia dintre clădirile aparținând Serviciului de Informații Externe (SVR) al Federației Ruse.

Conform informațiilor devenite cunoscute sursei în iulie 2003, din personalul „Centrului B” făceau parte:
– general-maiorul Alexandr Ignatievici Krivițkii (conducător);
– colonelul Krikunov;
– locotenent-colonelul Bondarenko;
– locotenent-colonelul Smorodin;
– colonelul Nikolai Pascari (originar din Transnistria);
– locotenent-colonelul Andrei Karasiov;
– maiorul Iurii Tereșcenko.

Numărul exact al angajaților Centrului B de la Iasenevo nu era cunoscut cu exactitate. Conform unor estimări însă, împreună cu ”aparatul auxiliar intern” (psihologi, pază, șoferi etc.) acest număr nu depășea 30-35 de persoane.

În afara „Centrului B” de la Iasenevo, pe teritoriul Federației Ruse mai existau subdiviziuni la:
– Rostov pe Don (din 2002);
– Soci (din 2002);
– baza maritimă de la Sevastopol, Crimeea.

În întreaga „zonă de interes” a „Centrului B” există grupuri de informare formate din 2-3 angajați care funcționează pe lângă ambasadele Federației Ruse din capitalele statelor țintă.

„Centrul B” de la Chișinău, creat în anul 2001, dispunea de următoarele sedii:
– zona de subsol și partea stângă a parterului ambasadei Federației Ruse, 3 birouri;
– vila din cartierul rezidențial Valea Morilor, sectorul Centru, amplasată lângă vila ambasadoarei SUA, Pamela Hyde Smith, din strada Cireșilor 3b;
– clădirea „Eurocreditbank”, et. 4, arendată pe documentele „ITERA-Moldova”, strada Ismail, colț cu bulevardul Ștefan cel Mare;
– câte 2 camere rezervate permanent în hotelurile „Național” și „Turist”.

Alte sedii utilizate ocazional pentru chestiuni operative:
– clădirea din strada București 72 (două încăperi);
– clădirea din preajma Centrului Cultural Evreiesc și a Palatului Republicii, din strada Maria Cebotari colț cu strada București, în înțelegere cu rezidentura rusă.

Alte sedii la care s-a renunțat:
– vila din orășelul Vadul lui Vodă;
– construcția din zona Aeroportului Chișinău.

Sursa preciza că la Chișinău se aflau în permanență 20 de colaboratori ai „Centrului B”. Dintre aceștia, 4 se ocupau de „problematica strict moldovenească”, aflându-se în permanență la vilă:
– Pavel Dankevici
– Natalia Boltina
– Marina Odințova
– M. Romaniuc.

„Protecția” era în sarcina colonelului A. N. Kovrihin (contrainformații externe), care deținea un birou separat la vilă, precum și unul la ambasadă. Conform spuselor sale, acesta se ocupa de „măsurile profilactice”. Întregul flux de informații colectate „din zona de răspundere” trecea prin V. Guskin, șeful „Centrului B”.

Contactele „Centrului B” cu angajații ambasadei Federației Ruse erau destul de sporadice, cu excepția consfătuirilor „comune” (o data pe lună) sau a întrunirilor „solemne”.

Vila era dotată cu 3 camere de luat vederi plasate în exterior (vizibile) și altele 11 în interior. Sistemul de interceptare (așa-zisele „ploșnițe”), cu un grad de recepționare de sută la sută, a vizat perimetrul întregului bloc. De „utilajele speciale” (minisisteme de înregistrare DVD, „tunuri laser”, „inviders”-uri etc.) s-a ocupat Kovrihin. În vilă a existat un sistem intern interactiv de 12 computere, cu o ieșire la blocul informațional al ambasadei. „Centrul B” a folosit de 4 unități de transport, și anume:

– 1 BMW înmatriculat cu numere pentru „necetățeni” ai Republicii Moldova (H 0021), numere care erau schimbate o data la 2-3 luni (responsabil – Guskin);
– 2 automobile cu numere de înmatriculare transnistrene – JIGULI 06 și Volkswagen Jetta, folosite după caz;
– 1 automobil arendat pe termen lung la „Cardservice”, folosit împreună cu șofer, în funcție de ocazii.

Documentația financiară a „Centrului B” la Chișinău a fost ținută de către soția lui Guskin.

Personalul „Centrului B” a avut acces liber la materialele privind activitatea Parlamentului, Președinției și Guvernului Republicii Moldova obținute de către ambasada Federației Ruse. Cât privește materialele de agentură, membrii personalului au avut acces la propriile surse și acces parțial la sursele „paralele”, „coordonate” de alți angajați. Întreg personalul a avut acces la baza de date 1992-2002 creată de V. M. Bezrutcenko înainte de retragerea sa la Iasenevo. Accesul la documentele cu marca „confidențial” a fost limitat. Era vorba despre documente privind activitatea structurilor ruse în Republica Moldova și conținând date care ”pot fi folosite parțial pentru analiza politică”, specifica sursa. Accesul la informația „din zona de răspundere” a fost limitat, având caracter consultativ sau de verificare.

Modul de obținere a informației:
– contacte directe cu angajații Președinției, Guvernului, Parlamentului și cu deputați;
– contacte cu reprezentanții structurilor de forță;
– contacte „pe dibuite” cu analiștii politici din Republica Moldova și de peste hotare, precum și cu ziariști;
– folosirea propriei agenturi.

(va urma)

Autor Vlad Cubreacov

cubreacov.wordpress.com