ROMÂNIA BREAKING NEWS

BREXIT sub analiză și reflexii. Uniunea Europeana este azi mai slabă, dar poate deveni mâine mai puternică decât ar fi fost mâine

BREXIT sub analiză și reflexii. Uniunea Europeana este azi mai slabă, dar poate deveni mâine mai puternică decât ar fi fost mâine

EU

Brexit este o înfrângere pentru Europa unită pe care mi-o doresc atât de mult. E un pas înapoi și un semnal foarte prost. Este, în același timp, o oportunitate pentru unioniștii europeni. Un proiect continental este mai fezabil și poate deveni mai coerent politic și economic decât o uniune între egali în care binomul franco-german trebuie mereu să ia în calcul sensibilitățile britanice generate de o economie city-centrica cu priorități mereu diferite. Uniunea Europeană este azi mai slabă, dar poate deveni mâine mai puternică decât ar fi fost mâine pentru că poate în sfârșit să se coaguleze și pentru că poate să învețe niște lecții pe care trebuia oricum să le știe până acuma.

brexit_grafica

În primul rând, brexitul ar trebui să zguduie viziunea axiomatică și complăcută pe care o avem despre democrație ca sistem politic. Aparent un triumf al expresiei voinței populare, referendumul britanic este, în realitate, o victorie a celui mai mare inamic modern al democrației, populismul politic. Obișnuim să ne gândim că tot felul de popoare de pe fața pământului nu au gena democrației în adn și de aia trăiesc sub papuc. Știți bine la cine mă refer: rușii care au nevoie de un tătuc ca să nu știu ce, arabii care au nevoie de dictatori ca să îi scape de jihadisti, orientalii care sunt altfel, africanii care nu-s în stare și așa mai departe, e plină cartea mitologiei politice de astfel de exemple. Eh, uite că nația cu cel mai impresionant cv democratic din era curentă tocmai a votat nesilită de nimeni o prostie cu tichie care nu are nici un sens economic, politic, militar, oricum ai lua-o. Mai ziceți ceva de ruși și de arabi dacă mai puteți, când însuși englezii s-au lăsat convinși de niște inși cu gura mare gen farage și boris trumpshon. Într-un fel destul de nefericit, englezii au restabilit egalitatea umanității în plan politic, dându-i astfel lui Schopenhauer o neașteptată reconfirmare: marea majoritate a oamenilor sunt proști și cu asta basta, deal with it.

Uniunea a greșit enorm ignorând decenii la rând campaniile defăimătoare și dovedit mincinoase ale tabloidelor europene.

A venit momentul ca tehnocrații noștri de la Bruxelles și București să înțeleagă în mod activ că politica este un sport al inimii, nu al creierului. Eficientă administrativă este irelevantă politic dacă nu este dublată de o eficientă în comunicare. Nu Uniunea este vinovată pentru brexit, votul fiecărui britanic atârnă asupra conștiinței lui, dar Uniunea a greșit enorm ignorând decenii la rând campaniile defăimătoare și dovedit mincinoase ale tabloidelor europene.

În politică, nu contează realitățile, contează percepțiile, așa că, să pierzi lupta de imagine înseamnă să pierzi războiul, indiferent de cât de eficace ești economic sau administrativ. Când nu ești nici măcar cine știe ce senzațional de bun guvernant, ci dimpotrivă, greșești bizantin cum face UE, devine crucial să lupți măcar pentru bunăvoința poporului. Birocrații europeni, la fel cu ai noștri, au devenit prea repede complezenți și au considerat ca fiind ireversibile niște chestii care s-au dovedit a fi foarte reversibile, ignorând dimensiunea comunicațională a întregii dezbateri, Și au pierdut lupta neașteptat, dar meritat. Democrația nu este o competiție în care câștigă cine are dreptate, în democrație câștigă cine convinge că are dreptate, iar asta e un adevăr știut până și de grecii vechi, ca să nu mai zic de ăia noi.

Susținătorii brexit nu cred în nimeni

A doua chestie care merită discutată e un sondaj postat de Marius Comper acum câteva zile care arata că susținătorii brexit nu cred în nimeni. Nu au încredere în politicienii proprii, nu au încredere în politicienii străini, nu au încredere în artiști, în sportivi, în academicieni, în media, în bankeri, în biserică, scorul net de încredere pe fiecare grup de influență în parte este negativ și mare. Fără excepție. Avem astfel un segment de câteva zeci de milioane de cetățeni ai unei țări cu cea mai respectată tradiție democratică ever care nu mai cred în nimeni, dar care îți răspund la orice întrebare cu parafraze din daily mail. Obișnuim, aci, în România, să explicăm alegerile sinucigașe politic ale majorităților noastre prin educația deficitară, lipsa de experiență democratică, inexistența tradiției societății civile, greaua moștenire a comunismului, sărăcia și așa mai departe. Uite că brexitul ne demonstrează că problemă are și cauze mai profunde decât astea. Trăim zilele astea o schimbare esențială de paradigmă a vieții publice de care profită din plin cei ce o intuiesc și pe care o suferă din greu cei ce nu o înțeleg.

Părerile Vs Autoritate

Azi nu mai există autoritate de opinie. Există doar păreri. Și părerile sunt de multe feluri și fiecare are dreptul la o părere și nici una nu e mai credibilă decât cealaltă pentru că, la urma urmelor, toate sunt niște vorbe aruncate de niște inși care au niște interese. Drama este universală și pan socială; efectele ei politice sunt doar un sindrom. Să ne amintim tânguielile lui Eco apropo de internet unde oricine poate să scrie orice. Legătură poate nu e evidentă, dar este fundamentală. Am ajuns să trăim într-o casă de sticlă în care nimeni nu mai este credibil pentru că păcatele fiecăruia dintre noi sunt publicate pe net. S-au dus vremurile când ne uitam în gura unui rege, a unui academician, a unui popă, a unui general ca să vedem adevărul cum li se scurge printre dinți. Astăzi suntem suficient de conectați și educați ca să înțelegem în detaliu sau măcar să presupunem perfect justificat motivațiile personale din spatele oricărei declarații publice. Personajele ce capturează scena publică s-au dovedit în ultimele decenii din nou și din nou a fi niște arghirofili fără rușine, niște pedofili, niște corupți ipocriți, niște inși cu o moralitate jalnică parte dintr-o breaslă căreia nu îi pasă de moralitate. Nu mai avem repere pentru că am ajuns, în sfârșit, să constatăm că nimeni nu e perfect, dar nu știm cum să procedăm în continuare.

Oamenii nu mai pot fi convinși să aleagă sacrificiul pe termen scurt pentru un bine pe termen lung pentru că nu mai au încredere în nimeni. Câștigă deci cei ce propun fie binele imediat și palpabil, fie o critică fără soluții alternative a celorlalți. E o paradigmă socială nouă ce are un efect devastator în politica și pe care marile partide nu par să o înțeleagă și utilizeze corect. Brexit-ul ar trebui să clarifice lucrurile, iar societățile democratice ar trebui să recunoască pericolul și să construiască noi forme de autoritate credibilă care sunt indispensabile unei democrații funcționale și care azi lipsesc aproape cu desăvârșire.

A treia chestie ce merită discutată e tweet-ul cu baba de 94 de ani care, oarbă și surdă, s-a trezit întrebând în cabina de vot în hahaielile audienței unde trebuie să voteze pentru ouț. Amuzantă doar în stilul umorului britanic, povestioara are o semnificație mai profundă pe care încă mă strădui să o deslușesc. Știm din sondajele de opinie de dinainte de referendum că grupul de votanți sub 35 de ani optează detașat pentru remain, grupul 35 – 55 e relativ echilibrat, în timp ce grupul peste 55 alege clar leave. Prezența la vot se corelează însă direct proporțional cu vârsta până la un prag rezonabil. Ne aflăm astfel în situația în care generația care a beneficiat cel mai mult de roadele construcțiilor economice și de securitate europene alege pentru copiii ei un viitor pe cont propriu ale cărui dezavantaje se vor întâmpla prea târziu pentru a afecta semnificativ votanții 55+.

Departe de mine tentația de a contesta fundamentul democrației: „un om, un vot”, mă și enervați că v-ați gândit că m-aș putea gândi la așa ceva. Vreau doar să subliniez că ne confruntăm din nou cu o provocare politică foarte cunoscută și răspândită, paraanalizata în State și în Europa avansată și supersuferită de Europa mai puțin avansată gen noi. Oamenii peste o anumită vârstă votează preponderent conservator, pentru a proteja un status quo împotriva unei evoluții în cam orice direcție. Opțiunile bătrânilor pun în prim plan stabilitatea situației curente pe termen scurt și minimizează potențialele riscuri sau oportunități aflate dincolo de un orizont de timp minimal. Nu e nimic greșit în asta și e, până la urmă, natural și echilibrat ca tinerii să viseze la deceniile următoare, în timp ce bătrânii vor să păstreze alimentara din colț fix cum era în vremea copilăriei lor măcar până mor ei. În sine, fenomenul ăsta e perfect ok. Treaba e că nu operează în sine, pentru că un al doilea factor multiplică efectul primului și îl transformă dintr-o forță constructivă într-o presiune insurmontabilă pentru status quo. Bătrânii votează mult mai conștiincios decât tinerii. Vin mai mulți la vot, votează mai disciplinat, sunt mai consistenți în urmărirea interesului lor politic. Ori asta generează o disproporție în reprezentarea socială a celor două curente ideologice complementare. Trăim de ceva vreme în lumea pe care o aleg pentru noi pensionarii noștri. E corect democratic, dar este greșit strategic și, din păcate, încă nu am găsit o soluție pentru această dilemă și până când o să găsim, o să mai vedem brexituri și pesedisme la tot pasul.

Niciodată în istoria ei Marea Britanie nu a fost atât de dependentă de deciziile UE cum este începând din dimineața asta înainte – partener extern cu o putere de negociere extrem de redusă și relativă

În final, vreau să atrag atenția asupra faptului că niciodată în istoria ei Marea Britanie nu a fost atât de dependentă de deciziile UE cum este începând din dimineața asta înainte. Până acum, britanicii erau parte din forul decizional și aveau un drept de veto, de acum înainte sunt un partener extern cu o putere de negociere extrem de redusă și relativă. Exemplele abundă în orice plan de analiză.

Locul lor în Consiliul de Securitate a devenit mai precar decât al rușilor pentru că nu e susținut nici de mărimea economiei, nici de bugetul militar.

Tarifele vamale se vor negocia între cele doua economii ale planetei și o țară care produce cât Canada și Coreea de Sud la un loc. Frankfurt va avea în sfârșit o șansă să înlocuiască Londra ca centru financiar al continentului. Toate companiile britanice se vor supune standardelor europene pentru a putea exporta pe piața comună, fără însă a avea un instrument politic pentru a influența aceste standarde. Ca să nu o mai lungim, supraviețuirea fiecărei industrii britanice în parte va depinde de bunăvoință pe care i-o va arăta Uniunea Europeană. Și acolo unde UE va dori să transmită un mesaj politic, acolo vor da faliment în bloc sectoare economice britanice.

Însăși supraviețuirea Marii Britanii în forma actuală de regat unit depinde de cât de seducătoare va fi oferta europeană pentru Scoția.

Nu zic că Europa s-ar răzbuna sau ar trebui să se răzbune pe Marea Britanie. Ce zic eu e că, plasându-se în afara uniunii, britanicii vor trebui să demonstreze punct cu punct de ce este în avantajul uniunii să primească ei o concesie pe care azi o pot forța fluturându-și dreptul de veto. Eu cred că cea mai potrivită reacție europeană la referendumul de ieri este un mesaj foarte clar și tranșant: if you want to go, just go. Go now, go fast, go far. Nu e ce ne-am dorit, dar este ceea ce trebuie să facem acum pentru a salva proiectul european. Și sunt convins că exact asta vom face.

Să nu ne amăgim singuri însă. Când rezultatele dezastruoase ale votului de azi vor lovi economia britanică și cetățenii regatului unit, alți Farage vor inventa alți țapi ispășitori prin care vor explica noi eșecuri datorate unor vechi orbiri. Așa merge lumea.

Autor: Radu GHELMEZ /  publicat de romaniabreakingnews.ro

Leave A Reply