Vorbim de vin… adică de cultură, istorie, identitate românească …de viță nobilă, la o lansare de carte. „De viță românească: O altfel de istorie a vinului” de Mihai NICOLAE

Viţa de vie e legată de ţinutul natal, îşi poartă nedezminţit naţionalitatea. În timpul nostru, însetat de vinuri bune (şi ieftine, aş zice, aşa, mai prozaic…) soiurile se prezintă cu cetăţenia dobândită la naştere (…)

Dacă  avem „biografii” celebre, vinurile pot avea „vinografii” la fel de celebre. Aşa cum se prezintă viticultura contemporană – o industrie  marcată de oferte în exces – poate fi înţeleasă prin două principii ordonatoare: soiul (strugurele) şi geografia (pământul).

Albul românesc se mai numea „alb de Cetatea Albă”, fiind cultivat în Sudul Basarabiei, cu precădere în vecinătatea Cetăţii Albe. Deprinderea viticulturii era veche la populaţia geto-dacă din partea aceasta de lume. În a doua jumătate a sec. al VII-lea î.Hr., când elenii din Milet încep colonizările la Pontul Euxin, se crează şi prima „comunitate europeană” prin mijlocirea comerţului. Duceau şi aduceau, pe luciul sărat al mării, marfă şi colonişti, legând vestul şi estul continentului. La Olăneşti, de exemplu,mai la nord de cetatea Tyras-ului, aproape de intrarea Nistrului în Liman, făceau şi vinuri, dar şi vase mari de lut, pentru nevoile lor vinicole şi pentru comercializare. Viticultura locală şi-a păstrat faima până la mijlocul sec. 20, supravieţuind unui vortex istoric de proporţii apocaliptice: destinul unui tărâm de confluenţă, aşezat pe falia unde Eurasia întâlneşte Europa. O simplă enumerare a lumilor care au intrat în contact la frontiera estică a actualei Românii poate reda adevăratele proporţii ale acestui spaţiu zbuciumat: tracii, oamenii pământului, oamenii bazinului mediteraneean, greci, romani, apoi marile migraţii, invaziile populaţiilor scite, bizantini, genovezi, veneţieni, tătari; a mai fost şi contenciosul pentru „ieşirea în larg” dintre munteni (basarabi) şi moldoveni (bogdani), repede tranşat în favoarea celor din urmă…

(…)

Cât timp s-a aflat în componenţa Regatului României (1918-1940, 1941-1944), Cetatea Albă (Plasa Nistru) şi-a abordat cu mândrie herbul (stema înfăţişa o viţă de vie aurie, prinsă de un arac negru ce iese dintr-o  terasă verde). Viticultura prosperă. Ca o pasăre care a uitat să zboare, locuitorii redescoperă vântul sub aripi şi se despart de sufocanta atmosferă gubernială. Au încredere. „Această Californie românească” titrează un ziarist din epocă. Bulgarii din Bolgrad editează reviste şi oferă chiar conducători politici patriei lor istorice. Staroverii (lipovenii) se bucură nestingherit de libertate religioasă. Vinurile locului (soiuri de „neam românesc”, albul de Cetatea Albă, desigur,

(…) Negru vârtos a fost viţa Munteniei, aşa cum băbeasca era a Moldovei. În podgoriile Severinului, era cunoscut drept „corb”, după culoarea ciorchinilor, negru intens, lucios ca penele corbului heraldic care apare pe herbul Basarabilor. În Ilfov, era „negru scuturător”, la Panciu, neagră vârtoasă. La Drăgăşani, în Oltenia, îl chemau şi gordan negru (Haşdeu considera cuvântul “gordan” „eminamente dacic”, inexplicabil în latină, având probabil întelesul de „strugure ca fruct oprit”; o fi…). Negru vârtos / corb e rezistent la boli şi la secetă, adaptat perfect la terenurile în coastă cu pietriş. Slab producător. Din cauza taninilor, vinul era ştiros, aspru, dar după doi ani de butoi devenea profiriu cu „luciu”. Îl citez din nou pe I.C. Teodorescu: „Vinul de corb e plăcut la gust şi buchetos. Fără pereche…”.

…pentru mai multe taine, nu uitați, autorul Mihai NICOLAE îi așteaptă pe bucureștenii amatori pentru o istorie  …de viță nobilă, vineri, 14 iulie 2017, ora 18.00 la Clubul Țăranului Romăn din Șos. Kiseleff nr.3 (intrarea prin Str. Monetăriei).

Cartea poate fi comandată deja de pe site-ul editurii tracusarte.ro

Dorian Theodor CLENCIU – romaniabreakingnews.ro