,
ROMÂNII DE PRETUTINDENI ÎN PROGRAMA ȘCOLARĂ
Cu trei sau patru ani în urmă am participat la programul „Școala altfel”, vizitând o școală din sudul capitalei. Discuția viza românii din stânga Prutului , iar participanți erau elevii reuniți ai claselor a 9-a si a 10-a. Pentru început i-am întrebat ce este Basarabia. Nimeni nu știa si chicoteau încurcati. Într-un tîrziu , un băiat, unul singur a îndrăznit să ridice mâna si a spus : Basarabia este România. Luat prin surprindere l-am chestionat de unde știe acest lucru. Răspunsul sau a venit piezis si contondent ca o lama de cuțit : Așa scrie pe un perete lânga școala noastră. Cam la acest nivel se află cunoștințele noastre generale despre românii din lume. ( Realitatea este că informații despre Basarabia/R. Moldova apar mai des decât cele despre alte zone geografice cu minorități românești și ca atare mă asteptam ca elevii să știe mai mult despre spațiul transprutean. Ce s-ar fi întâmplat dacă întrebarea de început se referea la gorali , la timocenii sud-dunăreni sau la volohii din Poroșcova, Ucraina…)
Românii care ne înconjoară sunt în mare parte autohtoni, rămășițe ale evenimentelor istorice , mai vechi sau mai noi. Aceștia aparțin filonului lingvistic si cultural românesc, purtători firești ai tradițiilor comune. Alte comunități de români, raspândiți practic în toată lumea sunt colectivități de emigrație si migrație economică. Despre ei știm încă și mai puțin.
Articolul 7 din Constitutia României stabilește obligația de sprijin și întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor. Prevederi similare găsim și în legile fundamentale din Slovacia, Ungaria, Ucraina, Croația sau F.R.J. a Macedoniei, ca să menționez doar câteva țări. De asemenea le întâlnim și in legislația interna din : Federația Rusă, Austria, Bulgaria, Italia.
Din punctul nostru de vedere , o ameliorare a „stării” noastre de necunoaștere a existenței românilor de pretutindeni – la ruși este folosit termenul de „compatrioți”, iar Germania respectă anual o „Zi a unității germane” – se poate realiza atât sub aspect legislativ, cât si sub aspect educational-formativ.
1. Prevederile art. 7 din Constituție pot fi aprofundate prin completarea Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni. „Intărirea legăturilor” cu românii de dincolo de granițe , la care face referire legiuitorul român , presupune , desigur, sprijin substanțial si necondiționat pentru colectivitățile din străinatate, dar în același timp implică un efort constant de informare – în esență un demers educațional – a cetătenilor din țara. De aici , necesitatea predării in școli a acestor aspecte. Acest lucru se poate realiza introducând un aliniat nou la art. 13 din Legea nr. 299/2007 , articol care stabilește atribuțiile Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni. Noul aliniat ar putea impune atribuția institutului de a elabora – in parteneriat cu celelalte organisme ministeriale, cu participarea specialiștilor și a ong-urilor de profil – a unui manual și o programă școlara dedicate românilor din afara României. O atare prevedere s-ar îmbina , in mod fericit , cu celelate atribuții ale institutului : realizarea de studii, analize, cercetari ( art. 13, alin. 2, lit. d ), conceperea de proiecte si programe educationale ( alin.2, lit. h ),editarea unor lucrări de referință ( alin.2, lit. i ).
Apreciem că aceasta completare legislativă este compatibilă cu principiile dreptului internațional contemporan ( în primul rând cu Declarația Adunării Generale O.N.U din 18 dec. 1992 ) , dar si euroconformă ( Convenția – Cadru pentru protecția minorităților naționale și/sau Raportul despre tratamentul preferențial al minorităților naționale de către statul înrudit – Comisia de la Veneția 19-20 oct. 2001 ).
2. Manualul ” Români de pretutindeni” ar trebui sa abordeze aspectele istorice ale locuirii acestor categorii de români in spațiile respective, unitatea lingvistică, culturală , dar si spirituală, prezentarea marilor personalități născute în mijlocul lor și contribuția pe care au avut-o la dezvoltarea poporului român ( mentionez , de pildă, bucovineanul Simion Florea Marian , aromânul Apostol Mărgărit sau transnistreanul Nichita Smochină…). Nu mai puțin, trebuie evidentiată continuitatea si rezilienta identitară a comunităților românești din exteriorul țării, adeseori supuse deznaționalizării si politicilor de „metisare” culturală promovate oficial în unele dintre statele gazdă. Din aceasta perspectivă putem privi indeplinirea acestor deziderate ca obligație legitima a României, patria istorică, etnică sau, dacă preferați, in calitatea sa de „kin state” sau „etat parent”.
Autor: Dr. Mihai NICOLAE – romaniabreakingnews.ro
,
Vorbim de vin… adică de cultură, istorie, identitate românească …de viță nobilă, la o lansare de carte. „De viță românească: O altfel de istorie a vinului” de Mihai NICOLAE
Herodot, spunea că vinul este „cel mai frumos dar pe care natura l-a dat omenirii ca băutură divină”. Ritualul creştin sacralizează vinul ca simbol al misiunii de răscumpărare a lui Isus Hristos … „Iată vinul, rod al viţei şi al muncii oamenilor –sângele meu. Beţi şi mâncaţi din ele . Hrăniţi-vă cu Mine după credinţă , trăiţi în Mine.’’ În Noul Testament, Sf. Pavel apreciază că o degustare de vin comunică spiritul lui Dumnezeu şi chiar încearcă să-l convingă pe Timotei să înceteze a bea apă ‘’…de acum înainte nu bea numai apă, ci foloseşte puţin vin pentru desele tale slăbiciuni ‘’ –Timotei V 23. Pe truditorul cumpătat, Domnul îl îndeamnă a se bucura de roadele pământului . ’Du-te şi mănâncă cu bucurie pâine ta şi bea cu inimă bună vinul tău .-Eclesiastul IX 7. „Mergând pe firul istoriei, merită, cred, a încerca a urma drumul vinului alături de om pe scara evoluţiei sale spirituale, luând ca reper scrierile cu caracter religios, subliniind o dată-n plus rolul băuturii divine în religia diverselor comunităţi umane”, scria într-un articol despre Vin și Divinate inginerul Gh. Crăciunescu, care remarca de altfel că încă nu s-a încumetat nimeni să scrie o istorie a vinului care s-ar confunda, fără nici o îndoială cu însăşi istoria umanităţii.
Dacă este adevărat că până acum nu s-a încumetat încă nimeni să scrie o istorie a vinului, la nivel planetar, putem totuși să ne bucurăm pentru o veste frumoasă, există cineva care s-a încumetat totuși să cuprindă într-un volum o scurtă istorie a vinului românesc, care, cum oare altfel? …se confundă cu istoria românilor. O carte despre vițe românești, despre vin, dar mai ales despre noi… după cum însuși autorul Mihai NICOLAE spunea despre cartea sa, se lansează la Clubul Țăranului Român, vineri, 14 iulie 2017, la ora 18.00.
„De viță românească: O altfel de istorie a vinului” (realizată la Editura Tracus Arte – 2017), reprezintă o splendidă inițiere în cultura și mai ales trecutul care stă în spatele fiecărei înghițituri de vin românesc. Grație strădaniei autorului, avem șansa acum, ca o dată cu savoarea unui soi românesc autentic să ne împărtășim cu crâmpeie de istorie strâns legate de cea a neamului, de perioade și locuri uitate. Dacă vorbim de un moment, de o clipă, de un timp când ar trebui să reînviem un trecut, o istorie, o cultură, ei bine, lansarea unei astfel de cărți este un prilej unic în care istoria dar mai ales identitatea noastră o putem descoperi sau redescoperi așa cum este …de viță nobilă.
La acest eveniment sunt așteptați invitați speciali, printre care amintim, Dr. Iulia MODIGA, sociolog; Marian VOICU, realizator TV, jurnalist; Carmen VĂSIOIU, somelier; Maria CAPELOS, jurnalist; Dumitru BĂDIȚA, scriitor, Liviu G. STAN, scriitor.
Înainte de pariția cărții, autorul Mihai NICOLAE, a dezvăluit câteva din tainele cuprinse în volumul „De viță românească: O altfel de istorie a vinului”, pe portalul etransmedia.ro, pasaje pe care vă invităm să le lecturați cu „savoare”.
Viţa de vie e legată de ţinutul natal, îşi poartă nedezminţit naţionalitatea. În timpul nostru, însetat de vinuri bune (şi ieftine, aş zice, aşa, mai prozaic…) soiurile se prezintă cu cetăţenia dobândită la naştere (…)
Dacă avem „biografii” celebre, vinurile pot avea „vinografii” la fel de celebre. Aşa cum se prezintă viticultura contemporană – o industrie marcată de oferte în exces – poate fi înţeleasă prin două principii ordonatoare: soiul (strugurele) şi geografia (pământul).
Albul românesc se mai numea „alb de Cetatea Albă”, fiind cultivat în Sudul Basarabiei, cu precădere în vecinătatea Cetăţii Albe. Deprinderea viticulturii era veche la populaţia geto-dacă din partea aceasta de lume. În a doua jumătate a sec. al VII-lea î.Hr., când elenii din Milet încep colonizările la Pontul Euxin, se crează şi prima „comunitate europeană” prin mijlocirea comerţului. Duceau şi aduceau, pe luciul sărat al mării, marfă şi colonişti, legând vestul şi estul continentului. La Olăneşti, de exemplu,mai la nord de cetatea Tyras-ului, aproape de intrarea Nistrului în Liman, făceau şi vinuri, dar şi vase mari de lut, pentru nevoile lor vinicole şi pentru comercializare. Viticultura locală şi-a păstrat faima până la mijlocul sec. 20, supravieţuind unui vortex istoric de proporţii apocaliptice: destinul unui tărâm de confluenţă, aşezat pe falia unde Eurasia întâlneşte Europa. O simplă enumerare a lumilor care au intrat în contact la frontiera estică a actualei Românii poate reda adevăratele proporţii ale acestui spaţiu zbuciumat: tracii, oamenii pământului, oamenii bazinului mediteraneean, greci, romani, apoi marile migraţii, invaziile populaţiilor scite, bizantini, genovezi, veneţieni, tătari; a mai fost şi contenciosul pentru „ieşirea în larg” dintre munteni (basarabi) şi moldoveni (bogdani), repede tranşat în favoarea celor din urmă…
(…)
Cât timp s-a aflat în componenţa Regatului României (1918-1940, 1941-1944), Cetatea Albă (Plasa Nistru) şi-a abordat cu mândrie herbul (stema înfăţişa o viţă de vie aurie, prinsă de un arac negru ce iese dintr-o terasă verde). Viticultura prosperă. Ca o pasăre care a uitat să zboare, locuitorii redescoperă vântul sub aripi şi se despart de sufocanta atmosferă gubernială. Au încredere. „Această Californie românească” titrează un ziarist din epocă. Bulgarii din Bolgrad editează reviste şi oferă chiar conducători politici patriei lor istorice. Staroverii (lipovenii) se bucură nestingherit de libertate religioasă. Vinurile locului (soiuri de „neam românesc”, albul de Cetatea Albă, desigur,
(…) Negru vârtos a fost viţa Munteniei, aşa cum băbeasca era a Moldovei. În podgoriile Severinului, era cunoscut drept „corb”, după culoarea ciorchinilor, negru intens, lucios ca penele corbului heraldic care apare pe herbul Basarabilor. În Ilfov, era „negru scuturător”, la Panciu, neagră vârtoasă. La Drăgăşani, în Oltenia, îl chemau şi gordan negru (Haşdeu considera cuvântul “gordan” „eminamente dacic”, inexplicabil în latină, având probabil întelesul de „strugure ca fruct oprit”; o fi…). Negru vârtos / corb e rezistent la boli şi la secetă, adaptat perfect la terenurile în coastă cu pietriş. Slab producător. Din cauza taninilor, vinul era ştiros, aspru, dar după doi ani de butoi devenea profiriu cu „luciu”. Îl citez din nou pe I.C. Teodorescu: „Vinul de corb e plăcut la gust şi buchetos. Fără pereche…”.
…pentru mai multe taine, nu uitați, autorul Mihai NICOLAE îi așteaptă pe bucureștenii amatori pentru o istorie …de viță nobilă, vineri, 14 iulie 2017, ora 18.00 la Clubul Țăranului Romăn din Șos. Kiseleff nr.3 (intrarea prin Str. Monetăriei).
Cartea poate fi comandată deja de pe site-ul editurii tracusarte.ro
,
Exclusiv! Niculae POPA, președintele Consiliului Romano-American în dialog cu Marian CLENCIU (As.Cult.Pro Basarabia și Bucovina) și Mihai NICOLAE (Institutul Frații Golescu)
Video: Interviu în exclusivitate cu Niculae Popa la biroul din București al Consiliului Național al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina (ACPBB) cu participarea domnilor Marian CLENCIU (președinte CN-ACPBB) și Mihai NICOLAE președintele Institutului Frații Golescu pentru românii de pretutindeni.
Despre Niculae Popa
Nicolae Popa (80 de ani) a rezistat fără compromis violenței, promisiunilor și torturilor. Nimic nu l-a mișcat, nimic nu l-a îndoit, nimic nu l-a făcut să renunțe la lupta împotriva comunismului. A suferit enorm, dar nu are niciun regret. Schingiuirile de tot felul nu i-au schimbat sentimentele: iubirea de Dumnezeu și de neam.
Totul a început în anii 1946. Era elev la Liceu Comercial din Galați. Avea doar 16 ani. Niște agenți ai Securității lipeau afișe pe pereți precum:„Jos Maniu și Brătianu –călăii țăranilor din 1907!”. „Eu am șters «călăii» și am pus «eroii». Am fost dus la Securitate unde m-am ales cu o bătaie zdravănă. La puțin timp, am fost dat afară de la școală și necazurile au tot continuat”, povestește fostul deținut politic.
A asistat la operațiunile prin care oamenii erau forțați să renunțe la toate proprietățile pe care le aveau: teren, cereale și animale. Părinții locuiau pe strada Gherghe Doja, numărul 38. Aveau o mică băcănie unde vindeau diverse produse, erau considerați chiaburi și nu li se mai dădeau mărfuri.
Răzvrătirea „În mine mocnea o revoltă. Mi-am pus în gând să plec din țară, să fug de comuniști. Simțeam că e ceva împotriva naturii, a neamului, a tot ce poate fi numit omenesc. Era martie 1949. Am reușit să mă angajez ca marinar pe Dunăre. Așa am ajuns la Viena unde am întâlnit un român stabilit de mulți ani acolo. I se spunea moș Ștefan. El m-a sfătuit ce să fac. Într -o noapte când eram de pază pe vas, am intrat ușor în cabina secundului care, de regulă, era beat, am reușit să-mi iau actele și am fugit”, spune fostul deținut politic.
Pe atunci Viena era împărțită în patru zone: rusă, engleză, franceză și americană. Pentru a părăsi orașul trebuia să treci printr-un control sovietic extrem de riguros. Tânărul Nicolae Popa a ajuns într-un centru american unde erau adunați fugarii. După câteva zile a fost trecut din zona americană în zona rusă și, la scurt timp, a ajuns la Salzbourg în Austria.
„Acolo am fost interogat de un neamț. M-a întrebat ce am de gând. I-am zis că vreau să lupt împotriva comunismului. Mi-a spus să merg la comitetul românesc. Șeful era maiorul Neagoe, american de origine română. M-a băgat într-o școală. Am cerut să intru într-un fel de instructaj pentru a merge în țară cu misiune. Acea de a transmite informațiile pe care ei mi le cereau de acolo. Era un fel de spionaj”, mărturisește fostul deținut politic.
Pe 24 Martie 1951 a fost arestat, la Arad. Tocmai sosise în țară. A fost condamnat de Tribunalul Militar București la 25 de ani de temniță grea. Motivul: «înaltă crimă și trădare de patrie». „Eu nu am trădat România, ci comunismul. Nici măcar nu se poate afirma că am trădat pentru că nu aveam cum, nu fost niciodată de-al lor”, spune Niculae Popa. Calvarul pricinuit de organele de represiune a început cu cercetările si bătăile de la Securitate. A fost încarcerat la închisorile de la Jilava, Aiud, Gherla, Pitești și Dej.
„Au vrut să ne demoleze moralul. Aveau metode diabolice pentru a ne face să renunțăm la credința noastră și să ne închinăm lor. Te forțau să te dezici de familie și să-ți faci mama curvă. Ei urmăreau să ne distrugă sufletește”, spune cu lacrimi în ochi bărbatul.
După Jilava a urmat Aiud. Era februarie 1952. Afară era un ger de înghețau și pietrele. „Din gară până la închisoare am fost aduși pe jos, aproape goi, cu lanțuri prinse de picioare, fără ciorapi. Te înjurau, te loveau, nu aveai voie să vorbești cu nimeni. Acolo am nimerit când se făcea selecția pentru mina Cavnic. M-au dus la corpul de milițieni, m-au controlat și am căzut din picioare. M-au trimis la forjă”.
„Într-o zi era plimbat prin fabrică un cetățean cu lanțuri de mâini și de picioare. Avea și o placă de gât. Când l-am văzut, am vrut să fiu solidar cu el. M-au pus și pe mine în lanțuri și am stat vreo 16 zile la Neagra. Era o celulă foarte mică, nu puteam sta pe vine, trebuia să stau în picioare. Nu aveam tinetă pentru necesități”.
„După 16 zile de tortură, m-au mutat în celulă cu părintele Guțiu. Eram murdar și m-a spălat cu apa care era în celulă. A avut grijă de mine, ajunsesem un cadavru pe verticală. În fiecare zi mă scoteau la anchetă. Căpitanul Dorobanțiu, comandatul închisorii Aiud, îmi tot repeta: «Mă ,nu fi prost, nu fi tâmpit. De aici noi te trimitem în plic acasă. Nu pleci viu de aici. Americanii pe care îi aștepți nu vor veni niciodată”. „Nu ni se dădea hârtie igienică sau ziare de teamă să nu le folosim la scrierea unor mesaje. Mirosurile pestilențiale deveneau insuportabile, mai ales vara, iar tineta era evacuată la trei zile. Mă îmbolnăvisem rău de tot, slăbisem, nu mă puteam da jos din pat. În noaptea de Anul Nou am auzit clopotele la o biserică din apropiere și am început să plâng. M-am gândit la fratele meu mai mic și la părinți”.
„Îmi petreceam mult timp rugându-mă. Deodată, am simțit că se deschide ușa și apare comandantul adjunct al închisorii pe care noi îl porecleam Crăcănel. «Ce faci, mă acolo? Mă, de luni de zile te pândesc și Dumnezeu ăla al tău nu te scoate de aici» Eu i-am răspuns: «Nu mă rog să plec de aici. Mă rog pentru dumneavoastră, pentru fetițele dumneavoastră, părinți, frați și țară. Să știți că eu sunt foarte fericit aici». Nu a scos niciun cuvânt. S-a înnegrit la față și a plecat. După jumătate de oră vine un gardian și îmi spune să-mi fac bagajul. M-au mutat în altă celulă. Ei mă țineau acolo să sufăr. Când au aflat că nu sufăr, m-au trimis în altă parte”.
„Unul dintre cei mai diabolici milițieni care nu pot fi uitați niciodată era sergentul Barabaș. Îl rugam să ne împuște și ne râdea în față: «Nu aveam nevoie de cadavrele voastre, avem nevoie de suferința voastră». Ăsta a fost comunismul!”. „Perioada cea mai grea a fost între anii1959-1961. Simțeam că nu mai e cale de scăpare, însă eram împăcat cu mine, cu Dumnezeu. Nu am făcut niciun compromis. Dacă nu mă ancoram cu credință, nu reușeam să supraviețuiesc. Omul se pierde mai întâi psihic și după aceea fizic. Eram convins că lupt pentru o cauză dreaptă încât eram în stare să plătesc cu prețul vieții”.
Pe 1 august 1964, după aproape 14 ani de temniță grea, a fost eliberat. Familia îl credea mort. Reîntâlnirea a fost extrem de emoționantă. „Credeau că văd o fantomă. Eram slab și bolnav. La cimitir am găsit crucea cu numele meu, mama mi-a dat hainele de pomană, mă credeau cu toții mort. Părinții au început să plângă, ne-am îmbrățișat. Un băiat a venit și mi-a sărutat picioarele. Era fratele meu cel mic. Am fost o săptămână de pelerinaj. Veneau oamenii să mă vadă”, spune Nicolae Popa.
După 48 de ore de la eliberare, a trebuit să se prezinte la Securitatea din Galați. A fost pus să semneze o declarație că nu va vorbi cu nimeni depre cele trăite în închisorile comuniste. A refuzat să semneze spunându-i milițianului:„Dacă voi tăcea, vor vorbi pietrele. Am rupt acea declarație. M-a înjurat de mamă, m-a făcut nebun. Din acest motiv am mai fost arestat de cinci ori până am reușit să plec din țară”, povestește fostul deținut politic.
S-a căsătorit cu fata unui fost deținut politic din București, căruia securiștii i-au înscenat un proces de delapidare și a făcut doi ani de închisoare. Era însărcinată, a pierdut fătul. Cu lacrimi în ochi, cu inima sfâșiată de durere, după grele încercări, în 1979, Nicolae părăsește țara împreună cu familia. A fost eliberat din captivitate în urma intervenției președintelui Jimmy Carter – ca și alți români din diaspora. „Am fost la ambasada americană și le-am spus că vreau să plec. A doua zi, m-au chemat și mi-au spus că-mi dau sponsorizare. Trebuia să fac rost de pașapoarte. Nu a fost ușor, a durat zece luni de zile, cu înjurături, amenințări. Pe soție o chemau zilnic la Securitate și o sfătuiau să nu mă urmeze. Până la urmă am reușit să plec. A fost o perioadă grea, dar am reușit să-mi cumpăr o casă și să-mi fac un rost acolo. Astăzi am șase copii și 18 nepoți. Sunt un om împlinit” – Niculae Popa
Chiar dacă este la celălalt capăt al lumii, Nicolae Popa nu a uitat o clipă de poporul român. Are aici familie si mulți prieteni. „Mă doare România. Cum este posibil ca un pensionar să trăiască cu o pensie de 500 de lei, când prețurile de aici sunt mai mari ca în America. Vin des în țară. Recent am participat la cimitirul românesc de onoare de la Țiganca. De acolo am mers la Cimitirul Ostașilor Români de la Chișinău”, povestește Nicolae Popa.
Recent a ajutat și la ridicarea bisericii Hagi-Curda din Ucraina. A donat 50.000 dolari și a venit de peste Ocean să vadă ce s-a zidit în această lume românească. „Dragostea de neam m-a determinat să strâng acești bani pentru românii de aici. Am citit despre cum oamenii din acest sat sunt amenințați, marginalizați și nu li se dă voie să slujească în limba română”, ne-a mărturisit cu emoție fostul deținut politic. „Cel mai mare regret este că cei care au dus țara la sapă de lemn nu au bunul simț să-și cheltuie avuția pe alte meleaguri. Să ne lase în pace !”. „Suferința ne-a ajutat sa ne ridicăm spiritual, să fim adevarati oameni, cum ne-a creat Dumnezeu. Nu urăsc pe nimeni, nici pe cei care m-au chinuit. Mi-e milă de ei”. „Toată dragostea și aprecierea pentru statul american . Fără el închisoarea mea nu avea sfârșit” (Extrase din articolul „O viață confiscată de comuniști:„Îi rugam să ne împuște și ne râdeau în față.Nu aveau nevoie de cadavrele noastre, ci de suferința noastră!”)
Recunoștiința României vine în mandatul președintelui Traian Băsescu
La propunerea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, președintele României, Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer pe domnul Neculai Popa, fost deținut politic, activist anticomunist, coordonator al Consiliului Româno-American din Los-Angeles.
Potrivit Decretului semnat de șeful statului, domnul Neculai Popa a fost decorat „în semn de înaltă apreciere pentru abnegația și perseverența cu care au promovat valorile naționale și culturale ale României, militând pentru respectarea drepturilor comunităților românești din afara hotarelor țării și contribuind la strângerea legăturilor dintre românii de pretutindeni”.
Ordinul National Steaua Romaniei în grad de mare Ofițer, pentrut civili (sursa: Monetăria Statului)
,
ROMÂNIA și R. MOLDOVA – Interes Național și Strategic, Oportunități și Provocări în Mileniul III
Fundația Europeană Titulescu , Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu”, Institutul Frații Golescu pentru relații cu românii din străinătate și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, a organizat marți, 17 mai 2016, ora 16.30, dezbaterea România – Republica Moldova: Interes Național și Strategic, oportunități și provocări în mileniul III
Invitații, organizatori și participan’ți dezbaterii au fost: Prof. univ. dr. Adrian Năstase, General (r) dr. Alexandru Grumaz, Ambasador Ion Bistreanu, Lect. univ. dr. Gabriel Micu, Dr. Angela Grămadă și Dr. Constantin Corneanu. Evenimentul a avut loc la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1 și a fost disponibil în direct pe romaniabreakingnews.ro
Înregistrarea transmisiei Live (17 mai 2016) – ROMÂNIA BREAKING NEWS
***********
Cuvântul de deschiderea a dezbaterii „ROMÂNIA – R MOLDOVA Interes Național și Strategic” de către representanții gazdelor și organizatorilor dezbaterii. Prof. univ. dr. Adrian NĂSTASE, Dr. Mihai NICOLAE – Președintele Institutului Frații Golescu „pentru românii din străinătate”, Marian CLENCIU – Președintele Consiliului Național al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina.
Dr.Mihai Nicolae – președintele Institului Farții Golescu „pentru românii din străinătate”
„Subiectul este genereos și mai ales cald, important. Nu vorbesc numai ca un președinte de ONG implicat în dezbatere, ci mai ales ca un român, ca un cetățean român care crede că „Reunirea”, „Unirea”… fac parte dintr-un Proiect Național …și trebuie să facă parte dintr-un Proiect Național. Cuvântul meu este motivat de această puternică și fermă convingere. Chiar în titlul conferinței noastre se vorbește de „ROMÂNIA – R. MOLDOVA – Interes Național și Strategic”. Nu cred că există vreun român care să perceapă altfel această sintagmă „Interes Național” decât din prisma secularei istorii românești. Nu se poate altfel. Oricum am interpreta-o tot ajungem la întrebarea „ne reunim sau nu ne reunim?” De altfel, ca exemplu, Regatul Unit al Marii Britanii nu a ezitat să aloce reurse, forțe umane și militare pentru a ajunge undeva oceanul subantartic pentru două stânci, vorbesc de „insulelel Fauckland”, care aveau o mai mare populație de ovine decât de oameni pe suprafața lor. De ce? Pentru o anumită statornicie a ordinii și echilibrului.
Ei bine, pentru noi, cei de aici, Republica Moldova, Basarabia cum îi mai spunem noi afectuos-emoțional, înseamna mai mult decât un vecin, așa încât, din capul locului nu putem să privim altfel lucrurile, nu putem privi cu detașare. În condițiile acestea, poate că este mai bine să ne pregătim și să facem ce putem. Efectiv este vorba de o cunoaștere a domeniului, iar faptul că la momentul de față (nu mă refer la trecut), nici la nivelul guvernului, nici la nivelul președinției, mai puțin societatea civilă, nu există acele proiecte (!!!), care trebuie implementate, lucrate sau macar schițate cu speranța că undeva vor fi concretizate. De altfel sub acest aspect, putem spune că sunt pași făcuți, nu este suficient, nu așa cum am dori noi, dar sunt pași făcuți. Acele autobuze pentru școli și grădințițe, reabilitarea clădirilor de învățământ, chiar în lipsa unei implicări investiționale serioase în viața economică dincolo de Prut, pașii s-au făcut. Dorința mea foarte mare este ca în cadrul acestui grup de specialiști prezenți la dezbatere să încercăm să punem problemele așa cum s-ar pune în viitor. Am să închei spunând că în cea de a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Eugenbiu CARADA de la Banca Națională, oferea sprijin românilor transilvăneni deși ferestrele istoriei s-au deschis abia peste câteva decenii.”
Marian Clenciu invitat de domnul Adrian NĂSTASE să prezinte, rațiunile pentru care a dorit să inițieze și să participe la această dezbatere.
„Ași dori să încep prin a vă spune că m-am întors recent dintr-o comunitate de români din Cernăuți și acolo lumea se salută cu Hristos a Înviat.
Pentru Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, bineînteles că tema România – R. Moldova este foarte interesantă și este domeniu nostru de activitate. Asociația are o activitate de 26 de ani și numără 32 de filiale și majoritatea activităților se îndreaptă spre a ajutora românii din jurul României, pe care noi (ca stat n.r.), îi considerăm români de pretutindeni, nu îi considerăm ca minoritari și oameni ai locului pentru care trebui să existe dreptul de a-și folosi limba și obiceiurile.
Fiind principala noastră activitate, vreau să subliniez că Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina nu revendică teritorii ci revendicăm o limbă o istorie și o populație. Restul va veni de la sine. Suntem interesați de păstrea limbii și obiceiurilor, în cultivarea lor acolo unde românii au trăit din totdeauna. Nu vreau să rețin mult atenția dat fiind că vom asculta multe opinii care sunt mandatate să croiască o politică a statului român, de care (atenție), noi ca ONG-uri nu suntem deloc mulțumiți (politica statului român până în prezent -n.r.)”
ROMÂNIA – R MOLDOVA Interes Național și Strategic 2/12
Dr. Constantin Corneanu despre intenția din spatele dezbaterii „ROMÂNIA – R MOLDOVA Interes Național și Strategic” – un discurs prin istorie, prin prezent, cu oameni care au avut puterea deciziei în anumite momente istorice.
Vis-à-vis de „România și Republica Moldova – Interes Strategic și Național” (dezbatere realizată pe 17 mai 2016 la Fundația Europeană Nicolae Titulescu), nu se pune problema că nu există acest interes național și strategic față de Republica Moldova. Dacă îmi aduc bine aminte, a existat o puternică opoziție manifestată de către PNȚ-CD în anii `90 față de recunoașterea independenței Republicii Moldova și, dacă este să ne întoarcem la istorie (apropo de interes național și strategic), să ne aducem aminte că în dimineața zilei de 23 august 1944, scrisoarea prin care Iuliu MANIU și Dinu C. BRĂTIANU erau de acord să cedăm (încă o dată – n. r.) Basarabia și Bucovina de Nord, adică să acceptăm, cu acordul Aliaților Occidentali (Marea Britanie și SUA), frontiera stabilită pe 28 iunie 1940, nu a mai venit pentru că Gheorghe I. Brătianu nu a adus-o, deoarece cei doi lideri politici nu au vrut să o mai dea. Însă, tot ei, liderii opoziției politice anti-antonesciene, au fost de accord cu semnarea pe 12 septembrie 1944 a unui armistițiu cu Națiunile Unite (SUA, Marea Britanie și URSS) care avea să stea la baza Tratatului de Pace de la Paris din 10 februarie 1947 prin care Basarabia și Bucovina de Nord urmau să rămână în componența Uniunii Sovietice până la 27 august 1991 (data proclamării independenței Republicii Moldova, parte componentă a URSS – n. r.)…Se putea face mai mult, mai puțin…nu știu, dar acesta este unul dintre motivele pentru care în această dezbatere, eu am propus să facem și un pic de istorie, pentru că în perioada mandatului domnului prim-ministru Adrian NĂSTASE și, totodată, fost ministru de externe în anii `90-`92, relația cu Republica Moldova a fost deosebit de importantă.
1989 – Franța joacă un mare joc politic, unificarea europeană, moneda unică și îl roagă pe Gorbaciov să nu se împotrivească unificării Germaniei, însă nu a pus în discuție problema ROMÂNIEI (!!!) – Basarabia și Bucovina…
Mihail S. GORBACIOV spunea foarte clar în memoriile sale: „Când am simțit că lucrurile scapă de sub control, l-am sunat la Paris pe François Mitterand și l-am rugat să sune la București…”. Președintele Ion Iliescu ar trebui să spună care a fost scopul sau conținutul acelei convorbiri.
Cert este că „Decembrie 1989”, care a fost o Revoluție, o lovitură de stat, aici fiecare poate interpreta cum dorește în funcție de cultura lui și mai ales în funcție de ce citește, a făcut parte dintr-un mare joc politic în care François Mitterand a jucat cartea unificării europene, a promis Germaniei lui Helmuth Kohl unificarea celor două Germanii în schimbul monedei europene și l-a rugat pe Mihail S. Gorbaciov să nu se împotrivească unificării Germaniei, dar nu a pus în discuție problema viitorului ROMÂNIEI (!!!), adică al Basarabiei și Bucovinei de Nord. Senatul SUA, apropo de ceea ce spunea un domn diplomat, respective sprijinul declarativ pentru autodeterminarea românilor din Basarabia și Nordul Bucovinei aflați în componența URSS, va emite un punct de vedere care va deveni o declarație istorică consemnată în documente. Așa au fost gândite lucrurile în 1991, referitor la oportunități.
Tot timpul a existat un interes național și strategic față de acest spațiu geografic dintre Prut și Nistru. Oportunitățile dar și provăcările au fost teribile. Oportunități azi?! Exact cum spunea domnișoara Angela GRĂMADĂ, „unii din România așteaptă să falimenteze Republica Moldova și se va uni pentru că vor fi săraci și plini de nevoi”, însă alții, precum ambasadorul Federației Ruse la București, într-un interviu la o televiziune, a spus negru pe alb: „Dacă aveți un interes național, vă rog să-l definiți și să veniți la dialog!”.
ROMÂNIA nu a avut o strategie politică coerentă față de Republica Moldova, însă am pus în aplicare unele idei, pe ici pe colo, dar am eșuat de cele mai multe ori…
…ori din păcate, în această seară vom încerca să aducem în discuție o sumă de fapte și întâmplări legate de cei care au avut puterea de decizie în politica externă și cei care au realizat efectiv actul de politică externă, neavând o strategie politică coerentă față de Republica Moldova. Am avut un plan de acțiuni, am pus în aplicare unele idei, pe ici pe colo, dar am eșuat de cele mai multe ori, fie din vina noastră fie și din vina celor de la Chișinău.
Din punct de vedere al provocărilor, acest mileniu trei ne găsește, iarăși, într-o situație în care istoria ne provoacă.
Avem o strategie? Dincolo de manifestările pro-unioniste și dincolo de toate discursurile publice prin care spunem că vrem Unirea și suntem în stare să facem orice, avem capacitatea: partide politice, decidenți de politică externă, ONG-uri, formatori de opinie etc. să ne așezăm la masă și să construim ceva, o strategie coerentă, ceva pe care cineva trebuie să și-l asume? Acel cineva trebuie să fie o instituție foarte importantă a statului român, fie Parlamentul României, fie Președintele României care propune, mai apoi, Parlamentului. Ori, cu această strategie, vis-à-vis de Reunirea cu Republica Moldova ca prim pas sau Reîntregirea Țării, am putea să întâmpinăm acest mileniu trei și să dialogăm cu marile puteri.
Înregistrarea video a expunereii personale din cadrul dezbaterii „ROMÂNIA – R MOLDOVA Interes Național și Strategic Oportunități și Provocări în Mileniul III”
Într-o emisiune de televiziune la care a participat și fostul ministru de externe Cristian Diaconescu, acesta spunea că „în 48 de ore, Ministerul de Externe al României este capabil să pregătească toate variantele pozitive și negative legat de ce se va întâmpla dacă România va cere Reîntregirea, Unirea cu R. Moldova”.
Constantin Corneanu: „Sunt convins că MAE poate pregăti așa ceva, dar problema fundamentală este care sunt ușile care ni se deschid nouă, informal, în capitalele europene, la Washington sau la Moscova, pentru că dacă recitim paginile de istorie, aflăm că degeaba am avut un Mărăști, Mărășești, Oituz, degeaba ne-am dus la Budapesta…nu ne-au băgat în seamă la Conferința de Pace de la Paris din 1919. Dacă citiți cărțile, amintirile, memoriile consemnate pentru istorie, o să aflați că a fost extraordinar de complicat să convingem Occidentul că trebuie să ne recunoască dreptul nostru istoric, legitim, pe care îl recunoscuseră la începutul războiului, în august 1916, dar pe care nu au mai vrut să-l recunoască trecând peste faptul că am murit și ne-am jertfit pentru acest ideal național de la 1918.
Titlul acesta, „România și Republica Moldova, interes național și strategic”, nu se pune în discuție, el există, a fost și va fi. Depinde cum vom lucra noi pentru împlinirea lui: fie într-un discurs, la televizor, pe stradă, în discuții, pe site-uri etc. Oportunități apar. La provocările milieniului trei suntem capabili să creăm o strategie națională coerentă față de Republica Moldova? Cine să o facă? Noi? Dumneavoastră ?
Președintele României, Klaus Iohannis, care a spus că „este o chestiune desuetă unirea Republicii Moldova cu România”? Este inadmisibil așa ceva! Și de aici se poate porni o lungă discuție: cine a fost la un dialog cu Președintele României, cine i-a explicat și cum? Sunt foarte multe întrebări și multe ale lucruri de comentat!
Inițiativele la Marea Neagră, flota NATO și visul despre navele americane cu pavilion românesc…
Vorbim de inițiative la Marea Neagră! Sigur că este foarte frumos să vorbim de o flotă NATO la Marea Neagră, o flotă formată din nave ale Bulgariei, României și Turciei. Cu ce? Îmi place ideea domnului general Constantin Degeratu, aceea de-a avea în Marea Neagră niște nave americane care vin, care coboară steagul american și îl urcă pe cel românesc pentru un timp îndelungat, 50 sau 99 de ani, însă este greu de crezut că Statele Unite ale Americii vor permite sau vor dori să facă așa ceva! Suntem într-o situație foarte delicată, iar pe relația România – Republica Moldova suntem în aceste momente în fața unei provocări strategice!
„Cum reacționăm la invitația publică a ambasadorului Federației Ruse la București? (Invitația referitor la definirea interesului național vis-à-vis de reîntregire – n. r.) Se pare că suntem incapabili și este dureros acest lucru! Nu contează ceea ce spun eu sau alții acum, dar este foarte important dacă la cel mai înalt nivel al statului, președintele României, își asumă public acest ideal al Reîntregirii Naționale și de aici, așa cum am mai spus, avem o provocare totală!”
„Pe de altă parte o provocare totală vine și din partea forțelor politice de la Chișinău. Recent, reprezentanții creatul Sfat al Țării 2, au declarat că doresc să intre în dialog cu Federația Rusă, alături de România, pentru Transnitria (!!!) Ce facem cu Transnistria? O luăm? Nu o luam?”
„Nici măcar Sfatul Țării 2 nu a cerut să «decupăm Transnistria», după cum ziceau unii la București în anii 2000!”
Noul Partid DREAPTA prin vocea lui Dorin DUSCIAC – „Republica Moldova, dacă se va uni cu România se va uni cu tot cu Transnistria” !!!
„Pe de altă parte, noul partid Dreapta din Republica Moldova, condus de doamna Ana GUȚU, prin domnul Dușciac, a menționat foarte clar, într-o emisiune de televiziune, și trebuie să ținem cont de acest lucru: «Republica Moldova, dacă se va uni cu România, se va uni cu tot, cu Transnistria». În concluzie, noi avem două mari probleme: minoritatea rusă, rusofonă din Transnitria și Grupul Operativ de Trupe Ruse (prezente acolo – n.r.) Se pune problema: avem capacitatea politico-diplomatică să înțelegem și să începem un proces intern de negocieri, să ne lămurim, dacă vrem, cum vrem…și după aceea să discutăm cu Chișinăul, apoi cu Occidentul și după aceea cu Moscova, sau concomitent, Reîntregirea României sau ne amăgim, în continuare, că cineva ne va rezolva problemele?”
„Aceasta este intenția dezbaterii «ROMÂNIA – R. MOLDOVA. Interes Național și Strategic» – un discurs prin istorie, prin prezent, cu oameni care au avut puterea de decizie în anumite momente istorice”
Video: Dr. Constantin Corneanu
Angela GRĂMADĂ despre „ROMÂNIA – R MOLDOVA Interes Național și Strategic”
„Toate eșecurile de politică internă și externă, cât și amânarea reformelor sunt justificate în Republica Moldova prin mâna Moscovei, și în niciun caz nu sunt responsabile autoritățile de la Chișinău. Pe partenerii occidentali tot cu mâna Moscovei îi speriem”
„Vina pentru lipsa unei strategii comune pentru Republica Moldova aparține atât autorităților de la Chișinău, cât și celor de la București. ”România trebuie să-și promoveze interesele în R.Moldova într-un context de crize prelungite din 2009 încoace. Avem niște elite politice în R.Moldova care nu vin cu proiecte credibile. Majoritatea au eșuat și nu vor trece pragul la eventuale alegeri anticipate.”
Angela Grămadă a mai spus despre Justiția din Chișinău ca fiind „o justiție selectivă la Chișinău, un politician reținut, dar cetățenii R.Moldova își doresc ca mai mulți politicieni să ajungă unde se află Vlad Filat și să-și asume răspunderea pentru ultimii ani de guvernare. Avem un mare fenomen de vânzare a fracțiunilor politice și mă refer la faptul că liderii PDM încearcă să-și loializeze alte fracțiuni parlamentare. Justiția n-a făcut nimic în acest sens, deși Partidul Comunist a sesizat asta”.
Reformele, deși un mare număr de acte legislative au fost adoptate la Chișinău, nimic pozitiv nu se întâmplă în economia R.Moldova, iar investitorii întârzie să apară, inclusiv cei din România.
Angela GRĂMADĂ despre R. Moldova în contextul războiului Ucraina – Rusia și anexarea Crimeei
Războiul dintre Ucraina și Rusia precum și anexarea Crimeei au fost utilizate și ele pentru a argumenta non-acțiunea, neimplementarea reformelor și au distras atenția de la amenințările care veneau dinspre Ucraina către criza internă din R.Moldova. „În 2014, luna martie, în Parlamentul R.Moldova nu se discuta despre provocările de securitate – proiectul Novorossia în care era inclusă și o parte din Bugeacul de Sud, ci se iniția o moțiune de cenzură împotriva guvernului Leancă sub acuzația că s-a alăturat sancțiunilor impuse de europeni Rusiei”
La vremea aceea, liderii opoziției, în frunte cu Igor Dodon, argumentau că integrarea în Uniunea Europeană nu este benefică pentru că UE trece printr-o criză financiară prelungită.
„Puterea și opoziția au uitat să definească interesul național în R.Moldova. Politicienii definesc interesul național ca stabilitate, în sensul rămânerii lor la guvernare, nu al bunei guvernări” a mai spus Angela GRĂMADĂ.
ROMÂNIA – R MOLDOVA Interes Național și Strategic 3/12
ROMÂNIA – R MOLDOVA Interes Național și Strategic 4/12
ROMÂNIA – R MOLDOVA Interes Național și Strategic 5/12
ROMÂNIA – R MOLDOVA Interes Național și Strategic 6/12
FOTO – Dezbaterea „România și R.Moldova – Interes Strategic și Național”
,
Foto-Video. Live la București! Omagierea lui Traian Popovici, primar al Cernăuțiului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cunoscut pentru că a oprit deportarea a 20.000 de evrei din Bucovina
Traian Popovici ( 1892-1946 ) ajunge la 49 de ani primar al orașului Cernăuți. Inițial a refuzat, dar sfătuit de apropiați acceptă oferta și pe data de 8 iulie 1941 își începe activitatea ca viceprimar, iar din 1 august este numit primar. Respingând – cum a mărturisit – „ideologia rasială”, a făcut tot ce a fost cu putință să conserve spiritul de toleranță definitoriu pentru un oras multietnic cum era orașul Cernăuți.
A refuzat sa înființeze un ghetou care urma să primească populația evreiască. A reusit să-l convinga pe guvernatorul militar să excluda de la deportare diferite categorii profesionale, indispensabile activității orașului.”Autorizațiile Popovici” au permis unui număr de 3.120 de evrei să se întoarca la casele lor. Urmare a pledoariei sale insistente, mareșalul Ion Antonescu acceptă în octombrie 1941 să sisteze deportarea peste Bug a evreilor.În iunie 1942 este demis din funcția de primar invocându-se eliberarea certificatelor care a pemis evreilor din Cernăuți să evite deportarea. În „Spovedania” sa ( publicată postum, în 2002 ) subliniază : „Atitudinea mea era alimentata nu numai de o conceptție etică, dar ea îmi era dictată de constiința că în acest final de patimă, nu am voie sa fiu mistuit si că numai astfel voi crea suportul moral în care se va oglindi cândva poate iertarea unora, sigur însă nevinovăția neamului nostru. Nu pentru mine reclam onoarea de a fi fost om…”
Evocarea primarului Traian Popovici , la 70 de ani de la încetarea sa din viață, a avut loc joi, 2 iunie 2016, ora 18:00 la CLUBUL ȚĂRANULUI, a fost urmată de prezentarea filmului documentar „Autorizație pentru viață”, realizat de IURIE LEVCIC ( Cernauti), care a intrat in direct cu invitații de la București.
Organizatorii acestui eveniment au fost Institutul „Frații Golescu” prin președinte Mihai NICOLAE, Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina prin președinte Marian Clenciu, Asociația Europeană de Studii Geopolitice și Strategice „Gh. I. Brătianu” prin președinte Constantin Corneanu și Clubul Țăranului Român în partenriat cu Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești – Cernăuți prin director Iurie Levcic.
Au prezentat Constantin CORNEANU – doctor în istorie, Mihai NICOLAE – doctor în drept, Marian Clenciu, pre;dinte al Asocia’iei Culturale Pro Basarabia și Bucovina, Iurie LEVCIC – director ARTBUC – Cernăuți, realizator al film lui „Autorizație pentru Viață”, moderator al evenimentului este jurnalistul Dorian Theodor CLENCIU din partea România Breaking News.
În cadrul evenimentului, ziariștii Radio România Simona Lazăr și Valentin Țigău, au primit Premiul “Mile Cărpenișan” pentru Curaj și Excelență în Jurnalism 2016, pentru activitatea lor prodigioasă în slujba Adevărului și a Valorilor Românești din partea jurnalistului Cornealiu Vlad.
Omagierea lui Traian Popovici primar al Cernăuțiului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cunoscut pentru că a oprit deportarea a 20.000 de evrei din Bucovina a fost transmis Live pe CANALUL USTREAM LIVE ROMANIA BREAKING NEWS, Joi 2 iunie 2016, începînd cu ora 18.00
Foto – de la eveniment.
,
Video:Despre fabulosul BRÂNCUȘI – dezvăluiri, istorii și inițieri cu Cosmin Hiristea, Robert Stănciugel și Mihai Nicolae la Clubul Țăranului Român
Mihai Nicolae, Cosmin Hiristea și Robert Stănciugel în dezbatere la Clubul Țăranului Român / Foto: Ion Anton – romaniabreakingnews.ro
”Eu am voit să înalț totul dincolo de pământ. Cocoșii mei cântă ! Și păsările mele zboară !” Spre imensitatea văzduhului” – aceasta este Pasărea mea.
Copil fiind, am visat totdeauna că aș fi vroit să zbor printre arbori, spre ceruri. De 45 de ani port nostalgia visului acestuia și continuu să creez Păsări măiestre. Eu nu doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim însușirea în sine, spiritul ei: zborul, elanul… Nu cred că voi putea izbuti vreodată… Dumnezeirea este pretutindeni; și când uiți cu desăvârșire de tine însuți, și când te simți umil și când te dăruiești. Divinitatea rămâne în opera ta; ea este magică…” – Constantin BRÂNCUȘI
În februarie 1876 se năștea în Gorj, Constantin BRÂNCUȘI, părintele sculpturii moderne. El a transformat arta salahorică aplăsmurii formei imitative, într-o componentă esențială a poesisului modernității – spațialitatea ideii.
„Jumătate zeu, jumătate țăran”, „un om cu mult înaintea timpurilor sale” care a făcut „pași pe nisipul eternității”, artist de geniu al secolului XX, Brâncuși a exprimat în creația sa o viziune complet nouă asupra lumii.
În contextul celebrării Anului BRÂNCUȘI, Institutul Frații Golescu a organizat miercuri, 20 aprilie, ora 18.00, la Clubul Țăranului Român, un eveniment cadru, dedicat omagierii lui Constantin BRÂNCUȘI. Au Participat sculptorul Cosmin HIRISTEA, care a susținut o prelegere despre marle BRÂNCUȘI, la invitația domnului Dr.Robert STÂNCIUGEL (istoric), gazdă și moderator al serii alături de Dr.Mihai NICOLAE președintele Institutului Frații Golescu.
Înregistrare Video: BRÂNCUȘI – dezvăluiri, istorii și inițieri cu sculptorul Cosmin Hiristea, istoric Robert Stănciugel și avocat Mihai Nicolae la Clubul Țăranului Român
*Video transmis Live de România Breaking News pe 20 aprilie 2018, ora 18.30
2016 a fost declarat „Anul BRÂNCUȘI” la inițiativa consilierilor județeni din Gorj, cu prilejul împlinirii a 140 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Proiectul a fost aprobat la 27 noiembrie 2015 în cadrul ședinței ordinare a Consiliului județean Gorj.
„Anul BRÂNCUȘI” a fost celebrat și de Institutul Cultural Român atât în mariile capitale ale lumii cât și în România și R. Moldova, printr-o serie de evenimente desfășurate sub genericul „Brâncuși 140”, prin expoziții, reprezentații cu spectacole de pantomimă, poezie și muzică și proiecții de filme documentare despre Brâncuși.
Despre sculptorul Cosmin HIRISTEA invitatul special al serii de la Clubul Țăranului Român, conform hiristea.ro
Cosmin Hristea , născut în 1974 la Cluj-Napoca, deține diploma de sculptor din 1998, de master în 1999 și de doctor în 2007 la Cluj-Napoca, participă la simpozioane internaționale de sculptură în lemn, marmură, bronz și metal din Italia, Franța, Germania, Turcia și China. Premii și distincții la expoziții, concursuri și simpozioane internaționale de sculptură. Proiecte creative de modelaj cu copii.
Sculptorul Cosmin Hiristea a debutat in orasul sau natal, Cluj Napoca, cu lucrarea de absolvire a Liceului de Arta “Romulus Ladea” in 1993. De atunci a creat zeci de sculpturi in diverse materiale – ipsos, lemn, calcar, marmura, granit, bronz, alama, cupru, inox sau fier de la machete si lucrari de interior la sculpturi monumentale de 12m.
Dupa 14 ani de studii artistice in Romania cu prof. Ioan Aurel Terec si prof. Constantin Lucaci la Cluj-Napoca, Cosmin a beneficiat de burse artistice si calatorii de studiu la Praga, la Scoala de Arte din Nantes si la Centrul Cultural de Cercetare Umanistica din Venetia. In 2003 a primit o bursa de cercetare la Henry Moore Institute in Leeds. Intre 2001 si 2007, Cosmin Hiristea a continuat cercetarea artistica cu prof. univ. Dr. Mircea Muthu la catedra de estetica a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj, colaborare finalizata cu o teza de doctorat intitulata “O POETICA A SPATIULUI, SCULPTURA SECOLULUI XX”.
La bienalele, concursurile si simpozioanele internationale de sculptura la care a participat, Cosmin Hiristea a primit premii si trofee. In 2006 i-a fost decernat Trofeul Parlamentului din Roma pentru sculptura in bronz “Tripticul Viitoarei Europe” iar in 2010 poetul Ingo Cezaro i-a acordat singurul premiu la Simpozionul “Holzart” din Kronach, Germania.
Majoritatea sculpturile de interior si exterior ale lui Cosmin apartin colectiilor de arta private sau parcurilor publice din Italia, Franta, Germania, Elvetia, Turcia China, Japonia si Romania. A creat peste 80 de sculpturi in materiale definitive si peste 40 de sculpturi si reliefuri turnate in ipsos. Printre lucrari se afla si un iconostas pentru noua biserica din Ocolisul Mic, Judetul Hunedoara.
Din 2011, in calitate de Manager al AIESM organizeaza Simpozionul International de Sculptura Monumental in lemn de stejar de la Ineu de Cris, Judetul Bihor, invitand in Romania Maestri sculptori ca Pavel Spelda (Cehia); Piotr Brozek (Polonia); Hermann Gschaider (Austria); Isabella Corni, Maurizio Perron (Italia); Tania Roeder, Wolfgang Stubner, Michael Rofka (Germania); Hans Kohnen (Olanda); Enrique Jorda (Spania); Zenichi Yokoyama, Key Nakamura si Yoshinori Ishihara (Japonia).
In urma colaborarii colocviale cu sculptorii selectionati a rezultat 15 sculpturi monumentale cu dimensiuni de 2,5m-4,5 care sunt expuse permanent in parcul de sculptura din Complexul Kingsland din Ineu de Cris.
Fiecare simpozion s-a bucurat de mare interes reuni arta si iubitorii ei in natura. De 1 Iunie copii sunt invitati la vernisaj unde pot primi primele lectii de arta de la artistii internationali.
Dupa ce a functionat cate un an la ca asistent universitar la Catedra de Sculptura si la Liceul de Arte din Cluj-Napoca, in prezent conduce la Bucuresti un program pilot de cursuri de sculptura la o scoala de arte DaVinci.
Initiativa personala a simpozionului international de sculptura Transilvania va continua si in 2014 alaturi de alte proiecte internationale la care lucreaza la Bucuresti, unde impreuna cu sotia sa au construit o casa-atelier-gradina dupa proiectul renumitului architect Mircea Bojescu.
,
Live! CONCERT ANIVERSAR – 15 ani de activitate „pentru o Românie liberă, oricând, oricum, cu oricine, contra oricui” – Institutul Frații Golescu pentru românii din străinătate
Institutul Frații Golescu pentru românii din străinătate, organizație dedicată susținerii cauzei ființei naționale dincolo de fruntarii, a serbat cei 15 ani de activitate, desfășurați sub semnul viziunii marelui Eugeniu Carada – „pentru o Românie liberă, oricând, oricum, cu oricine, contra oricui”, printr-un Concert Aniversar la Clubul Țăranului Român, miercuri 9 martie 2016.
Au interpreta Mirela DUMITRU – Voce, Nicki STEVENS – Pian, Valentin ȘANDOR – Țambal și Ionuț COLIBĂȘANU – Saxofon. Oficiile de gazdă au fost făcute de Dr. Mihai NICOLAE – președintele Institutului Frații Golescu și Mădălina HRIȚULEAC din partea platformei unioniste Acțiunea 2012, care a primit cu această ocazie o diplomă de apreciere pentru cei 15 ani de activitate din partea „Institutului Eudoxiu Hurmuzachi”
Interviu Romania Breaking News cu Dr. Mihai NICOLAE: Exlusiv. Despre Neam, Țară și Ființă Națională, dincolo de fruntarii, cu domnul „Golescu”, …la 15 ani de activitate. A început să fie modern să fi român
* * *
România Breaking News – RBN Press: Înregistrări din cadrul transmisiei Live în format HD de la acest eveniment.
*Transmisie Live miercuri 9 martie 2016 ora 18:30
Cale către inregistrari:
Cale către Album foto cu imagini de la eveniment:
,
Exclusiv. Despre Neam, Țară și Ființă Națională, dincolo de fruntarii, cu domnul „Golescu”, …la 15 ani de activitate
Despre Neam, Țară și Ființă Națională dincolo de fruntarii, cu domnul „Golescu” – Dr. Mihai NICOLAE, președintele Institutului Frații Golescu pentru românii de pretutindeni, la împlinirea a 15 ani de activitate. (1 decembrie 2000 / Chișinău – 1 decembrie 2015 / București)
La 1 decembrie 2015, în ziua ce mai importantă a neamului românesc, organizația neguvernamentală Institutul Frații Golescu pentru românii din străinătate, a împlinit 15 ani de existență, închinată prin excelență susținerii și promovării ființei naționale românești, cu tot ce are ea mai important, cultura, istoria, tradițiile și personalitățile marcante de ieri, dar și de azi, mai ales de azi, pentru că prin ele ne pregătim viitorul, acel viitor care să oglindească trecutul.
Cu toate că ceasul aniversar din 1 decembrie 2015 a sunat deja, celebrarea celor realizate în decurs de 15 ani, urmează abia în luna februarie 2016, la Clubul Țăranului Român. Președintele acestei organizații, domnul avocat Dr. Mihai NICOLAE a avut amabilitatea de a răspunde invitației redacției România Breaking News- RBN Press de a împărtăși în exclusivitate, viziunea, dar mai ales trăirile pe care le-a încercat în cutezanța de a explora și susține identitatea românească din afara fruntariilor României, în locuri care nu de multe ori s-au dovedit a fi și încă mai sunt deosebit de ostile la tot ceea ce înseamnă românesc, cu toate că românii din acele locuri sunt autohtoni, fie că vorbim de Transnitria, Transbugia, Ucraina, Timoc sau chiar R. Moldova. Materialul de față reprezintă o adaptare textuală a interviului realizat de Dorian Theodor, Redactor Șef RBN Press, cu domnul avocat Dr. Mihai NICOLAE.
Video: Exclusiv RBN Press – Interviu despre Neam, Țară și Ființă Națională, dincolo de fruntarii, cu domnul „Golescu”, …la 15 ani de activitate
Dorian Theodor RBN Press: Bine v-am găsit dragi români, avem astâzi plăcerea și onoarea să-l avem alături de noi pe președintele Institutului Frații Golescu, pentru relații cu românii din strainatate, un institut care de 15 ani… putem să spunem luptă pentru ființa națională din jurul granițelor statului român?
Avocat Mihai NICOLAE: Putem să spunem… „luptă”, pentru că dificultățile care au fost, întradevăr, presupun un efort și o constanță deosebită… deși aș prefera să spunem „militează”sau activează pentru românii, care dintr-un motiv sau altul, au rămas în afara granițelor statului român.
RBN Press:Când ați început?
– Este momentul amintirilor… Totul începe pe data de 1 decembrie 2000, de Ziua Națională a României. Am organizat o expoziție de pictură la Chișinău.
RBN Press: Deci într-o zi simbolică, într-un loc simbolic
– Binențeles, nu aveam experiența de acum, tatonam lucrurile ca să găsim calea prin care sa putem materializa niște gânduri; pe 1 decembrie 2000, a avut loc prima manifestare organizată de către noi. În rest au fost tatonări; știți la fel de bine ca și mine că orice organizație neguvernamentală, mai ales când nu are fonduri, trebuie să găsesca formula prin care se poata face auzită și sa realizeaze ceea ce își propune.
RBN Press: Care au fost impresiile atunci…
– …extraordinare. Cronici bune în ziarele de limbă română din Chișinău, ecouri pozitive la public, la pictorii care au expus tablourile în cadrul evenimentul respectiv, dedicat Zilei Naționale a României. La vremea aceea, în condițiile care erau la Chișinău, în Basarabia, totul arata ca o manifestare deosebita. Între timp am învățat mai multe și amintirea aceasteiprime expozitii ne arată că am făcut pași înainte. Slavă domnului că ,întradevăr,situația româniilor din Basarabia este acum altfel. Poate că am avut o mică contribuție…
RBN Press: Observ aici, pe banner-ul Institutul Frații Golescu, un motto, aproape ca o filosofie a activității dumneavoastră: „pentru o Românie liberă, oricînd, oricum, cu oricine contra oricui”…
– Ii apartine lui Eugeniu Carada, una dintre personalitățile celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, atunci cînd România se întrupa ca stat; el era printre fondatorii Băncii Naționale și o personalitate deosebită.
RBN Press: De ce tocmai acest citat?
– Pentru că spune ceva despre ceea ce simțim noi. Pe undeva este o poziție, cred eu, care trebuie să ne defineasca; preocupările pentru o cultură națională se întrețin prin efort și constanță. Există o vorbă, nu mai știu cine a spus-o, foarte pilduitoare: „este mai ușor să mori pentru țara ta decât să trăiești zi de zi pentru ea” – cam asta trebuie să facem; este valabil și pentru limba română supusă presiunilor acelei „romgleză”; este valabil și cu valorificarea, menținerea și conservarea culturii tradiționale, cu tradițiile populare într-o societate intrată în altă paradigmă. Eugeniu Carada în secolul XIX a intuit toate aceste lucruri si a reușit să le formuleze foarte bine; de altfel a fost un autentic militant pentru afirmarea poporului român și a civilizației românești
RBN Press: Fabulos ceea ce imi spuneți. Ați reuși cu această filosofie în spate și bănuiesc cu mari eforturi, pentru că după cum cunoaștem, astfel de eforturi nu sunt nici răsplătite și nici susținute…
– …nu, rasplata vine numai din bucuria inimii…
RBN Press: Deci putem vorbi de o jertfă, lăsînd falsa modestie la o parte…
– Cuvântul este poate prea puternic… ideea este următoare: „inimă mai multă, bani mai puțini” Deci, faci ceea ce poți… fiecare din asociațiile surori, dacă putem să le spunem așa, cu același profil și obiect de activitate, se confruntă cu aceleași probleme.Când n-are interes, statul ne “discrimineaza” pe toti, in mod egal… Poate vom avea ocazia să vorbim o data
și de situația mediului asociativ, rolul ONG-urilo, societatea civilă, expresiile societății civile și ce înseamnă contribuția pe care o pot avea… uneori chiar o au – cum imprimă direcția și stimuleaza dezbaterea în societatea noastră, în contextul acesta „nou”, a unei alte societăți, a unui alt sistem politic ș.a.m.d. De altfel să fim serioși, înainte de Revoluția din decembrie 1989, nici nu puteam vorbi despre acest lucru, pentru ca am fi fost …„reacționari”.
RBN Press: Dacă ar fi să vă reamintiți sau să punctați ce a fost „mai de suflet”, din cei 15 ani de activitate, la ce moment v-ați opri?
„ (…) în Herța, în fața Catedralei, întâlnirea cu o femeie: „ dar dumneavoastră nu sunteți de aici. Am răspun nu, suntem de la București, la care femeia mai învirstă se întoarce și strigă: „Mariooo, vino că au venit frățiorii noștri” – Ei bine lucrurile astea sigur că iți dau fiori și te impresioneaza. În comuna Babele din Sudul Basarabiei (Bugeacul) am găsit un băiat de 16-17 ani, care a luat ziarele românești cu care eu am învelit tenișii, și apoi le-a netezit foarte frumos ca să le pună deoparte la păstrare…”
– Totul a fost și este! Pentru fiecare dintre noi însemna o mare bucurie, iar în momentul în care vezi rezultate muncii tale și reacțiile pe care le au românii uitați, adeseori minorități invizibile în statele în care trăiesc, prinzi aripi, sau dacă vrei „te uiți ca mârțoaga lui Făt Frumos” …„mănânci jăratic” – cum ar veni, ca să folosesc o metaforă din basmele românești. E greu de enumerat toate cite au fost… Pot să mă refer, subiectiv, la niște momente; spre exemplu, în Herța, în fața Catedralei, întâlnirea cu o femeie: „ dar dumneavoastră nu sunteți de aici. Am răspun nu, suntem de la București, la care femeia mai învirstă se întoarce și strigă: „Mariooo, vino că au venit frățiorii noștri” – Ei bine lucrurile astea sigur că iți dau fiori și te impresioneaza. În comuna Babele din Sudul Basarabiei (Bugeacul) am găsit un băiat de 16-17 ani, care a luat ziarele românești cu care eu am învelit tenișii, și apoi le-a netezit foarte frumos ca să le pună deoparte la păstrare.
RBN Press: Asta spune foarte multe despre tragedia limbii și identității românești.
– Strigă! Nu spune! Strigă despre nevoile acestor oameni…
RBN Press: Cred că noi cei de aici din țară, nu realizăm ce înseamnă să fim români într-un stat, oricare ar fi el, altul decât România, mai ales că vorbim de români care trăiesc acolo unde s-au născut, ei, moșii și strămoșii lor, nu au emigrat, nu vorbim de diasporă aici.
– Stiu că și dumneavostră ați călătorit la românii din jurul granițelor, pe care îi numim cu termenul generic de „români de pretutindeni”. Stiți ce înseamnă pentru ei fericirea de a putea să-și vorbească propria limbă ?
RBN Press: Trebuie să recunosc că am devenit mai român după ce i-am vizitat și cunoscut pe acești români…
– Satisfactia de a-ți vorbi limba fără opreliști – vedeți la Tiraspol unde nu ai voie să vorbești românește, căci mustrarea este „vorbește omenește”- cu alte cuvinte exprimarea în limba română nu este ceva firesc. Astfel de situatii ne indirjesc sa continuam eforturile; e o treabă utilă, necesară…
RBN Press: Cred că inclusiv aici în România, după cum am spus, nevenind nimeni să ne interzică să vorbim românește, să gândim, simțim și manifestăm românește, cam uităm sau nu mai suntem conștieți de valoarea adevărată a ființei românești.
– Cam uităm… s-au facut împrumuturi… deseori necenzurate, necontrolate. O asimilare incompletă aduce o indigestie culturală, dacă poate fi formulat un astfel de termen. Pe de altă parte, această situație nu este o problemă specifică a Românei, a societății românești. Face parte din procesul de mondializare cu care se confruntă mai mult sau mai puțin fiecare stat al lumii. Unde este deosebirea? Deosebirea este că trebuie să păstrezi o anumită constanță – aici Carada era clarvăzător – între ce primești și ce adopți.
Evident nu putem să ne închidem, nu suntem singuri aici… și nu vorbesc numai de Uniunea Europeană… Trăim în lume, trebuie să rămânem în lume…
RBN Press: mai putem vorbi azi la nivel de stat de viziunea lui Eugeniu Carada ?
– O Doamne, este obligatoriu să vorbim. Putem să ne plângem că adeseori politicienii dovedesc indiferență și nepăsare sau în cel mai bun caz o necunoaștere, dar astfel de abordări, o astfel de direcție trebuie să fie prezentă în politica mare, în politica națională a statului român. Să nu uităm că fiecare din țările care ne înconjoară, Ungaria, Rusia, Bulgaria, statele europene, se preocupă de neamul lor, de minoritățile lor aflate în alte state. Nu uităm că avem un cadru legislativ internațional, mă refer aici în primul rând la „Convenția cadru pentru protecția minorităților”, convenție care de fapt este adoptată și semnată și de Ucraina și de Rusia (și nu numai…); avem de asemenea „ Declaratia Adunarii generale O.N.U.asupra drepturilor minoritatilor…” din 18 dec. 1992. Pe urmă avem toate hotărârile legislative care au fost adoptate în Uniunea Europeană, urmând măsurile dispuse de Organizația Națiunilor Unite în legătură cu limba maternal. Toate acestea dovedesc că există o preocupare pentru conservarea acestui specific al lumii așa cum este el de multă vreme. Avem o problemă care nu pareînțeleasă foarte bine: „naționalismul” este privit cu circumspectie, considerat desuet la anumite nivele, retrograd, cum spun unii.
Paradoxul este că prin nationalism – nu detest neaparat cuvântul,dar prefer expresia „preocuparea națională” sau cuvântul „patriotism” – nu facem decât să întreținem o dezvoltare pe viitor mai interesantă, mai bogată. Particularitățile etnice, identitățile naționale fac parte din bogăția lumii. nu din sărăcia ei. Cealaltă variantă este uniformizarea care de regulă vine sub presiunea marilor corporații și a unor interese care nu au de-a face cu culoarea vieții, iar într-un fel, diversitatea etnică și națională ne reda lumea în toată splendoarea ei, în complexitatea ei plenara, așa cum a creat-o Atotputernicul. Cumva, deși se pare că vorbim de un subiect de nișă, în realitate vorbim despre ce fel de societati construim sau ce model cultural lăsăm copiilor și nepoților noștri. Este evident că planeta e frumoasă și cu tradițiile finlandezilor și cu horele românilor și cu vinurile corsicanilor si cite altele, tocmai cu expresiile identitare, dobindite de fiecare natiune prin experienta istorica proprie.
RBN Press: Dacă ați fi să punctați principalelel acțiuni ale Institutului Frații Golescu, acestea în ce registru au marșat? Donații de cărți, școli de vară, simpozioane… ?
– Am încercat orice formula – evident am fost constrânși sau pilotați de banii pe care am putut să îi strângem – aspirind sa acoperim cit mai multe domenii. Printre proiectele importante aș aminti concursul „Ars adolescentina” pe care îl realizăm cu Radio Moldova Chișinău. Este vorba de un concurs de creație literară, iar noi oferim ca mare premiu, o călătorie în Țară (România).
Acest proiect a intrat în al 15-lea an de funcționare și este dedicat românilor din Basarabia. Cu acest proiect am intrat și în Transnistria – dar acesta este alt subiect – și practic, în tot ținutul din stânga Prutului.
RBN Press:Deci ați reușit să atingeți și să simțiti pulsul românismului de acolo…
– O mare parte din poeziile, eseurile, lucrările acelor copii sunt scrise și împregnate de nevoile de regăsire în cadrul trunchiului național, fără nici un fel de ghilime, dintr-un sentiment profund de apartenenta. El exprima nevoia de confort în cultura ta, credința ta, confortul de a te afla în lăuntrul limbii tale materne și sigur pe această direcție putem „broda” foarte mult…
De asemnea ne putem lăuda că în Maramureșului din dreapta Tisei, iarăși avem o manifestare care se ține de 15 ani.Se chemă „Noi umblăm și colindăm”.La inceputul anului, pe data de 7 ianuarie, de Craciunul “pe vechi” a avut loc cea ami recenta editie a concertului de colinde.
RBN Press:Pentru cei care nu cunosc, Maramureșul din dreapta Tisei este parte din Maramureșul Istoric…
– Nu cunosc? Înseamnă că încă mai avem treabă, trebuie să îl facem cunoscut. În Maramureșul Istoric, „Noi umblam si colindam” la Slatina (Ucraina) chiar pe malul drept al Tisei, la Biserica Albă și la Apșa de Mijloc. În Slatina însă continuă și azi.Celelalte intiative, expozitii, donații de carte, luări de poziție, participări la dezbateri și prezența în presa din țară sau din afară vincumva în plus peste fluxul de activități principale. Am adus profesori și tineri să-și cunoscă țara și aici dacă îmi dați voie, vreau să fac o precizare: în programul celor care vin in patrie intră o zi de vizită la Sinaia. Plecăm dimineață cu trenul, cu personalul evident – pentru că suntem ONG – mergem și hoinarim prin Sinaia și apoi vizităm Palatul Peleș. Ei bine, dupa ce viziteaza Pelesul, oaspetii nostril amutesc…tacerea lor grava tine loc de cuvinte…
Existența mai multor organizații neguvernamentale, care ar trebui sa lucreze împreună cu organizațiile și instituțiile statului român este o necesitate. Pentru că iată în Timoc știm bine că nu li se recunoaște nici măcar calitatea de etnici români. În Bucovina, spre exemplu, problemele sunt cu totul de altă natură, în domeniul dezvoltării personale, a limbii și formării educaționale ș.a.m.d. Nu mai vorbesc de sentimentele lor. În Transnistria era important că am fost pentru că veneam din România. Deodată te trezești că simpla prezenta la ei acasa, a noastra, cetateni al Romaniei are valoare de simbol. E vorba si de responsabilitate. Dincolo de Nistru încercam să aflam nevoile lor.Puneam întrebări de genul: aveți dictionare, Eminescu, aveți albume Grigorescu…? ce v-ar trebui? …Eram la Liceul Românesc „Lucian Blaga” din Tiraspol. Unul din tinerii de acolo, avea poate 15,16 ani ne răspunde – „Vrem acasă!” – a mai spus domnul Mihai NICOLAE
RBN Press: Să fie cu iertare, o paralelă… cei din Transnistria „vor acasă”, iar cei din Țară (România), vor să plece…
– Iar avem niște contraste, dar lucrurile…
RBN Press:…poate că dacă cei de aici din Țară, care vor să plece spre alte zări, s-ar brasnșa și ei la situația românilor de acolo, cred că altfel s-ar raporta azi la tara lor.
– Sa faca măcar un drum…măcar un drum să facă până acolo și atunci ar vedea că nu suntem chiar așa „de ocară” (prin contrast); sigur că in tară este foarte mult de lucru și de împlinit, e mult de indreptat…
RBN Press: Dacă aș fi să îl parafrazez pe marele filosof român Lucian Blaga, care spunea că „omul nu evoluează ci se dumirește”, cred că prin astfel de activități pe care le întreprindeți, vom ajunge „să ne dumirim” ce este cu noi. Eu cel puțin cu ajutorul unor ONG-uri ca Institutul Frații Golescu și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina am reușit să „mă dumiresc”…
-Și nu numai, există preocupări similare și la alte ONG-uri orașele ale țării, de pildă la Oradea există o asociației care se preocupă de românii din Maramureșul Istoric, tocmai i-am pomenit, Craiova nu mai vorbim, are o activitate serioasă desfășurată atât pentru românii din Timoc cât și pentru românii din Valea Vidinului din Bulgaria. Timișoara cu Voievodina si Timoc, Oradea cu românii din Ungaria, deci lucrurile astea încep să se infiripe. Dar în final , noi trebuie să ne descoperim pe noi inșine și să ne redescoperim mândria. Pentru asta putem lua ca exemplu modelele pe care le avem din trecut, din istorie, din cunoșterea noastră nemijlocită și dintr-o apropiere față de sentimentele adevărate, dintr-o datorie asumata. Într-un fel pe noi, pe mine, acest gen de activități m-a ajutat și ne poate ajuta pe toți să pretuim responsabilitatea individuală. Ce fac eu?cu ce pot contribui eu? Și asta este valabil și în domeniile profesionale, este valabil și în domeniile educației,pentru ca nimic nu îți vine de afară. Depinde de tine ceea ce poți să faci. Eu sper că acest lucru, intrat timid în obișnuința noastră se va dezvolta și vom găsi forta pentru a dezvolta societatea românească. Uitati : imbratisarea idealului Reintregirii ne da prilejul sa consolidam marele proiect national al generatiei noastre. Platforma Unionistă Acțiunea 2012 – suntem membru fondator – a facut enorm in aceasta directie.Trebuie sa o spunem raspicat : unirea Basarabiei, ca si preocupările pentru românii din afară tarii,in general nu sunt preocupari pentru teritorii, sunt despre oameni; sunt pentru un destin romanesc, nu sunt pentru posesiuni. Sunt despre cultivarea culturi naționale.
RBN Press: În primul rând sunt o problemă de conștiință de neam, de ființă națională…
– …este o problemă de conștiință națională și aici avem un cuvânt care cumva a fost depreciat și transformat in subiect de zeflemea, dar lucrurile chiar în felul acesta există…
Imi este greu să cred, de pildă, că un francez va spune „nu, nu …nu mă interesează nimic din istoria mea anterioară”, este foarte greu de acceptat așa ceva. Istoria este parte dintr-o comunitate de oameni care își văd firesc de viitorul lor. Este incastrata in această comunitate. Integrarea culturala a romanilor, chiar si a românofonilor, poate furniza coeziune.
Trebuie să menționez aici un studiu interbelic semnat de Ion Conea, Anton Golopența și Popa Vereș care include, alaturi de „națiunea cuprinsă între fruntariile țării” – ce cuvânt frumos, „fruntariile”, fruntariile fiind mărginile, hotarele de unde începea teritoriul altcuiva, pe conationalii risipiti prin lume, adica „ națiunea considerată ca o comunitate spirituală, aparte în lume”. Dacă legăm acest „ aici si aiurea in lume” și de migrațiile care au avut loc în perioada comunistă, când românii plecau din tară,ca și emigrația economică care se petrece acum, descoperim că avem comunități care deși se află la mii de km depărtare de Țară, vibrează și urmăresc ce se întâmplă „acasa”.
Această comunitate reprezintă totuși națiunea română integrala, de aici și rolul unor astfel de ONG-uri cum este si Institutul Frații Golescu, dar și rolul instituțiilor statului, ca să nu mai spun de rolul celor plecați în lume. In definitiv, ei reprezintă amabasadorii veritabili ai României, ai poporului român .
RBN Press: …de dincolo de Tisa, până dincolo de Nistru, unii spun chiar până la Bug…
– …chiar dincolo de Bug, …simetria aceasta identitară vorbește foarte tare despre trăinicia unei culturi. Ori asta este baza pe care noi ne putem dezvolta. Adică nu ne putem moderniza numai așa prin împrumuturi de fațadă. Participarea noastră la lumea contemporana, așa cum este acum, cu interese si adversitati, cu tehnologie, dar si confuzii culturale, cu tehnicile de management social si economii globalizate nu poate da deoparte fragmentele de natiune „ de pretutindeni”.
RBN Press: Domnule Nicolae, dacă ar fi să transmiteți un mesaj omului obișnuit de pe stradă de aici din România, probabil ar fi unul și dacă ar fi să transmiteți un mesaj românului obișnuit din Transnistria, din R. Moldova, din Cernăuți…
– Am să glumesc frumos: nu mai avem ce să le transmitem! Sa-i sustinem, da. Ei au ce să ne transmită!…pentru că în condiții aspre își păstrează credința, limba, cultura și isi conserva intact sentimentul de apartenență. Poate noi trebuie să ne luăm notițe de la ei…
RBN Press: Cred că mai degrabă trebuie dumneavoastră să duceți mesajul acelor oameni la cei de aici, care nu cunosc.
– Ar trebui insistat, cel puțin pentru “țăranii” noștri – dacă pot să spun așa ceva – românii din interiorul frontierelor românești, ar trebui insistat pe cunoaștere,pe obligatia de a ne cunoaștem…
RBN Press: …devenirea de sine…
– Devenirea de sine, unitate si dezvoltare. Nu ne dorim unirea cu Basarabia de dragul unirii, ci ca o premiză pentru dezvoltarea potențialului creator al poporului român. Prin dezvoltare reușim să îi dăm fiecăruia posibilitatea de a se afirma. Este numai pregătirea cadrului și a condițiilor de afirmare. La fel cum martirii morți in decembrie 1989, au crezut într-o societate îmbunatățită. Asta înseamnă egalitatea de șanse, ceea ce la Chișinău, de pilda, nu se întâmplă; nu mai vorbesc de situația timocenilor, așa zișii vlahi care nu ar fi români și care chipurile vorbesc o limbă cu origini necunoscute …
RBN Press: Referitor la limbă, mai avem ceva similar și prin R. Moldova, „moldovenismul” susținut de interesele știm noi cui…
– „Moldovenismul”? Ascultați-mă, șase județe românești nu vor putea niciodată să fie o țară. Este imposibil. Vorbeam cu „moldoveniștii”, îi întrebam: cum numești la botezul unui copil raporturile finilor cu nașul? „Păi … cumetrie” Eeei! : și noi spunem tot așa!
* * *
Despre Neam, Țară și Ființă Națională dincolo de fruntarii, cu domnul „Golescu”, …la 15 ani de activitate
„…a început să fie modern să-ți asumi să fi român”
Avocat Dr. Mihai NICOLAE – În unele situații există o confuzie între noi, cei care activăm în cadrul Asociatiei și denumirea însuși … „Frații Golescu”
O confuzie, în sensul că eu, Nicolae, nu mai sunt cel ce ce sunt, ci „sunt Golescu”. Acest lucru constituie un elogiu, o apreciere frumoasă în momentul în care se identifică și devine parte din activitate. Mi s-a întâmplat acest lucru de mai multe ori, la Chișinău, unde interlocutorii mi se adresau …„domnu` Golescu în sus, domnu` Golescu în jos”. Evident aceste lucruri sunt un act de apreciere pentru adevărații Golești. Noi doar am împrumutat numele unor patrioți, unor oameni care în final au făcut România așa cum o cunoaștem azi, din cărțile de istorie, pentru că ceea ce au reușit ei să facă, a fost să „ne scoată din Orient”, cum s-a spus multă vreme – România țară orientală și să ne alăture acolo unde aparținem și anume în Europa. Toate lucrurile acestea sunt importante pentru noi și de asemenea aș observa că a început să fie modern să-ți asumi să fi român; este modern să fi român.
RBN Press: Asta este un mare lucru !
– Putem citi asta în cheiea unei cunoașteri și regăsiri de sine și cu toată decența cuvenită, fiecare popor trebuie să fie foarte mândru de ceea ce este. Noi începem să descoperim acest lucru. De altfel, fenomenul nu este nou și nu este numai în societatea noastră. Dacă ne uităm foarte bine în jur la evenimentele din Europa, din lume , fiecare își redescoperă trecutul, îsi redescoperă rădăcinile. Și dau un singur exemplu, identificarea argentinienilor cu tangoul, creația lor, cîntecul lor, emblema lor extraordinară. Iată un lucru care se știe mai putin:am ascultat tangouri bucureștene din perioada interbelică, Gion, Jean Moscopol, Zavaidoc,Cristian Vasile editate unde… ? In Argentina. Pe scurt, fiecare încearcă să se întoarcă către un fel de ceritudine; iar aici lucrurile funcționează mai degrabă ca o încurajare, ca un imbold pentru recucerirea unei identități asediate sau pierdute sau modificate de schimbările brutale care au loc în societatea contemporană. In felul acesta îți descoperi elementele de reconfigurare a prezentului.
– Așa trebuie să privim afirmarea românității noastre, nu într-un sens belicos, într-un sens agresiv, eu împortiva ta, tu împotriva mea. Nu despre asta discutam. Vorbim de valori și de faptul că fiecare popor își are locul îndreptățit sub soare și prin urmare putem afla in etnodiversitate, fantastica frumusețea lumii. E asta un sentimentalism prafuit sau este pragmatism de tip “soft” ?
RBN Press: …deci regăsirea de sine este la un loc cu celălalt de lângă tine, nu neapărat o regăsire de sine împotriva celuilalt.
– Este un lucru pe care trebuie să îl înțelegem, dincolo de toate episoadele acestea războinice, pe care din păcate le întâlnim pe fluxurile de știri contemporane. Pe această direcție cred că mai este foarte mult de făcut. Chiar în ceea ce ne privește avem o corectură majoră de făcut, pentru că suntem naționaliști dar nu suntem patrioți. Vorbim ,dar nu discutăm. Încercăm să abordăm problemele dar nu mergem până la capăt în a înfăptui. Ori pentru toată lumea de la noi și din jurul nostru, este clar că trebuie să trecem la fapte pentru a îndrepta ceea ce avem de indreptat.
RBN Press: Punerea în acelaș registru a noțiunilor de naționalism, patriotism, xenofobism, nu cumva este o capcană? Facem ceva pentru întelegerea diferențelor ?
– Din punct de vedere teoretic, sensul peiorativ al noțiunilor pe care le-ati mentionat a fost instaurat o dată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, când Statele Unite și Europa occidentală au privit naționalismul ca pe o amenintare pentru noua ordine mondialala pentru care lucrau. Dar lucrurile trebuiesc surprinse pe lânga formulele pe care le propune propaganda oficală. Iată că oamenii își descoperă valențele naționale și miezul acela tare, rezistent….
RBN Press: … calea către sine?
– Calea către sine, “dumirirea”, ati spus dv. care te ajută să îți afli locul. Este foarte important că se întâmplă lucrul acesta. Pe de altă parte, o competitie intre diferite „orgolii nationale” aduce unele aspecte ce țin de statele cu minorități sau de existența unei minorități în cadrul unei națiuni mai largi si care este si omogenă etnic. Atunci se pune problema „până unde putem merge în această direcție”.
– Care sunt limitele? Până unde merge autonomia, de unde începe secesiunea? Cind se termina afirmarea culturala, când apare asimilarea și deznationalizarea…? Tocmai aici este provocarea pe care o avem în momentul de față: să aflam forma de dialog care ne satisface pe fiecare din noi, pentru că evident, numai dialogul ne poate ajută să conviețuim. Deci conviețuirea pusă pe bazele unei mândrii propri, care ține până la urmă de destinul istoric al unui popor, trebuie gîndită în așa fel încât interesul celuilalt să nu fie lezat. Din punctul acesta de vedere, trebuie să spun că românii în marea lor majoritate au dovedit – cu un cuvânt la modă și, pe deasupra si „corect politic”- o toleranță extraordinară, chiar dacă, singular, au existat excese și atitudini de respingere a „celuilat”. O abordare din poziția patriotismului confruntațional poate genera suferinta, dar nu are șanse de izbândă. Sunt aspecte sensibile și atunci trebuie să avem la dispozitie toate culorile curcubeului, ca să mă exprim metaforic.
RBN Press: Să înțeleg că nu a fost ușor în cei 15 ani, să vă ocupați de astfel subiecte…
– Nimic nu este ușor, dar dacă ai dăruire în ceea ce faci, sigur că îți găsești resursele ca să poți merge mai departe. Noi trebuie să continuăm, și trebuie să continuăm pentru că pentru multe comunități românești, aspirația către propria afirmare identitară, etnică și națională rămâne un deziderat. Dacă urmărim viața comunităților românești din jurul României nu vom descoperi foarte multe lucruri încurajatoare.
Egoismele naționale privesc numai patriotismul confruntațional. Ideea este să creezi premizele ca să putem trăi împreună.Tocmai asta este Vitalitatea și puterea unui stat se vadescîn înțelegerea ambelor aspecte identitare: ale naționalității civice, cu tot ce presupune aceasta și ale națiunii etnice care vrem, nu vrem, continua sa existe.
Până la urmă viața este frumoasă – sa ma iertăți daca folosesc un exemplu marcat de „materialism vulgar”- este frumoasă și cu vin și cu votcă si cu whisky și cu grapa… dacă sunt bine înțeles… Etnodiversitatea aduce la „masa comună” experienta unica a fiecarui popor. Dacă vreți și Maria Tănase și Cesária Évora sunt amândouă, daruri frumoase. Nu avem de ce să alegem sau una sau alta. Vorbim de privilegiul pe care ni-l ofera timpul nostru istoric de a contempla și aprecia unicitatea fiecarei culturi.
RBN Press …15 ani de activități susținute, cred că presupune o dăruire foarte mare. Mă interesa dăruirea aceasta cum a venit, cum v-ați format-o? Cineva este responsabil de „dăruirea aceasta”, pentru că toți avem o experiență de viață, ne întâlnim cu anumite persoane care ne influențează, care ne dau o perspectivă asupra vieții.
– Nu neapărat. Așa, anecdotic, pot spune că într-o perioadă nu puteam asculta Gică Petrescu – era și „desuet”, era și „retro”, dar un „retro” inacceptabil, până când l-am ascultat cântând „București, București, fratele meu ești”. Din momentul acela nu s-a mai putut altfel, fara muzica acelei perioade. În plus am avut ocazia să călătoresc în lume și am descoperit cât de important este să ai țara ta, sa ai , pur si simplu, o tara; cât de mult înseamnă să te împărtășești într-o aceiași limbă și să fi împreună cu ai tăi, solidar cu ceea ce se întâmplă în jurul tău. Dar cred că lucrurile au venit de la sine si un lucru a devenit clar: vacuum identitar nu există. Deci nu putem vorbii de „one people, one world”. Nu există așa ceva. Există doar să fim împreună, pe cărarea sau pe pajiștea, cum vreti sa o numiti, pe care am fost așezati fiecare, de istorie, de divinitate.
RBN Press: De altfel, cel care are bine determinată conștiința valorii, în mod sigur și firesc îi apreciază și pe ceilalți.
– o dovada ar fi participarea minorităților de la noi, la viața culturală și politică a României și acum și în trecut. Să nu uităm că Garabet Ibrăileanu era armean, că Mihail Sebastian era evreu, fiecare dintre ei, am citat numai două nume, u participat la construcția acestei societăți…
RBN Press: Ar putea fi un subiect de dezbatere, de studiu, dezvoltarea identitară românească prin contribuția celorlalte minorități
– Da, (…) adâncirea proprilor valori, nu înseamnă până la urmă exclusivism. Deschiderea trebuie să existe. Suntem adunati la un loc și facem ce? Ne străduim să participam semnificativ la lumea mare care ne înconjoară și la familia de națiuni. Nu știu dacă trebuie neapărat să ne învețe cineva sa ne descoperim identitatea, fiinta… Le descoperim singuri, chiar daca un proces de formare…
RBN Press: Trebuie să vă contrazic aici, din potrivă, un proiect, un program și realizarea acestor deziderate de care tocmai vorbeam, într-un cadru organizat, fac să dispară tocmai acele lucruri care duc la disoluția unei unități, o unitate formată din diversitate, facând o lume mai bună prin promovarea cu obstinație, mai hotărât acest fel de activități pe care le desfășurați de exemplu cu ONG-ul domniei voastre.
– …am amintit fugitiv de „românofonie”: în Israel avem comunități de evrei din România, care editează reviste, care editează ziare și care într-un fel participă în acest mod, în afara granițelor României, la o viață culturală românească.
RBN Press: … și pot să completez, pentru că am observat acest lucru citind acele reviste, că au păstrat în inima lor un loc aparte pentru România și pentru Neamul Românesc, pentru locul în care s-au născut, au crescut și s-au format ca oameni.
– Aceste aspecte sunt evidente pentru oricine care vrea să vadă. Din acest motiv spuneam că etnodiversitatea este un concept neglijat acum, dar paradoxal este un element de unitate, care aduce „plus valoare”. Sigur puteți să ne spuneți Dvs. sau altcineva, că este o abordare idealistă, care nu ține cont de realități. Ba, dimpotrivă! De altfel citesc și România Breaking News și îmi dau seama și de deschiderea pe care publicatia o are vis-a-vis de aceste aspecte. Ne regăsim într-un loc și într-un timp dat, dar ne regăsim pe „platforma” pe care ne-au pregătit-o cei dinainte. Obligația noastră, a generației de azi, cu sau fără „Frații Golescu”, cu fiecare din organizațiile, asociațiile dedicate acestei problematici, trebuie să fie cum reclădim această înțelegere. Cred sincer că lucrurile acestea se vor întâmpla și nu se va ajunge să domine anumite atitudini și reacții , falsa iluminare, care nu țin cont – iar o spun metaforic – de frumusețea lumii. In antropologia biblica timpurie neamurile, popoarele sunt tot atâtea, cit îngerii Domnului…
RBN Press: Vă felicit pentru întreaga activitate și pentru că timpul este destul de scurt și suntem cu toții tributari lui, vă urez domnule „Golescu”, pentru că tot vă confundă lumea cu domnul Golescu…
– … nu-i așa că este reconfortant să te identifici cu un anumit tip de acțiune ? Să avem deschiderea minții, dar și a inimii pentru a clădi solid și a ne regăsi. Așa trebuie înțeles și demersul nostru : să ne redescoperim unitatea și să asigurăm dezvoltarea generațiilor care ne urmează. Mulțumim pentru invitația dumneavoastra.
RBN Press: La Mulți Ani și la cât mai multe realizări, „pentru o Românie liberă, oricând, oricum, cu oricine, contra oricui” (Eugeniu Carada)
Interviu realizat de Dorian Theodor, Redactor Șef RBN Press cu președintele Institutului Frații Golescu – pentru realții cu românii din străintate, avocat Dr. Mihai NICOLAE, în luna decembrie 2015.
Publicat de Dorian Theodor – romaniabreakingnews.ro
,
Foto/Video: Tulburătoarea și fascinanta istorie aromânească la Sud de Dunăre prin obiectivul frațiilor Ianaki și Milton MANAKIA – parinții cinematografiei sud-est europene
Frații Ianaki și Milton MANAKIA s-au născut la Avdela (azi, Grecia) în Monastir, fostul vilaet otoman. Recunoscuți drept părinții cinematografiei sud-est europene, frații Manakia aparțin marii familii a romanității balcanice. Au o moștenire impresionată: peste 10.952 de fotografii 
originale și peste 40 de filme de scurt metraj. Dr. Marian ȚUȚUI, care le-a dedicat un important studiu afirmă că: „Avem de-a face cu unele din primele filme etnografice din lume.” În 1905 se stabilesc în Bitolia, localitate cu un număr mare de aromâni, refugiați aici după distrugerea, în 1788, a orașului Moscopole, centrul lor economic și cultural. În Bitolia își desfășoară toată activitatea și tot aici deschid primul cinematograf în aer liber (Grădina Cinema, 1921). După doi ani, inaugurează prima sală de cinematograf din Balcani. (Cinema Manakia, 1923) La invitația regelui Carol I, participă la Marea Expoziție Jubiliară Regală din anul 1906, unde primesc medalia de aur. Cu acest prilej sunt numiți fotografi oficiali ai Curții Regale. Marți 9 februarie 2016, la CLUBUL ȚĂRANULUI a avut loc prezentarea filmelor-document realizate de frații Manakia între 1905-1918.
Dragi români, redacția România Breaking News, partener media al Evenimentului, vă invită la vizionarea înregistrării manifestării de la Clubul Țăranului Român, dedicate tulburătoarei și fascinantei istorii aromânești la Sud de Dunăre, așa cum a fost susprinsă prin obiectivul frațiilor aromâni Ianaki și Milton MANAKIA – parinții cinematografiei sud-est europene, călăuziți de invitații domnului Dr. Mihai NICOLAE, președintele INSTITUTULUI FRAȚII GOLESCU pentru românii din jurul României: jurnalistul și regizorul Marian VOICU (TVR), istoric Dr.Robert STĂNCIUGEL, Dr. Marian ȚUȚUI – cadru universitar, doctor în cinematografie și Dr. Dorin LOZOVANU, cercetător științific superior la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Republica Moldova. Vizionare plăcută.
* * *
În loc de început, zguduitorul imn al aromânilor – „Părinteasca dimândare”, interpretat de Vasile Anastase TOPA (Societatea de Cultură a Aromânilor din România)
„Părintească dimândare” (blestemul părintesc) este imnul aromânilor, compus de Constantin Belimace, luptător pentru drepturile românilor (aromânilor) din Balcani. Este un echivalent al imnului „Deșteaptă-te române” la aromâni, acolo, în sânul societăților și fundațiilor aromânești, unde este cântat la posturile de radio și de televiziune emise în dialect. Cântecul vorbește de cumplitul blestem ce cade asupra părinților care nu-și învață copiii limba strămoșească, limba (graiul) armânesc. Poetul Belimace s-a dovedit a fi un adevărat vizionar atunci când a compus versurile, în 1888. În 1922 Tache Papahagi publică în a sa „Antologie Aromânească” o mare parte a poeziilor lui Belimace. Poezia Dimãndarea pãrinteascã devine în foarte scurt timp atât de populară încât este considerată adevaratul „imn” al aromânilor. După mai bine de un secol, tulburătorul imn aromânesc – „Dimândarea părintească” răsună mai actual ca oricând.
* * *
Părintească dimândare în aromână și română
Părinteasca dimândarePărinteasca dimândare Di sum plocili di murmințî Care-și lasă limba lui El în vatra-lli părintească Care fudze de-a lui mumă
|
Blestemul PărintescParinteasca blestemare De sub lespezi de morminte Care iși lasă limba lui El în vatra-i părintească Care fuge de a lui mumă
|
* * *
Filmul complet al evenimentului dedicat aromânilor de la Sud de Dunăre – „Frații MANAKIA” / Clubul Țăranului Român, 9 februarie 2016
Dr. Mihai NICOLAE – președintele Institutului Frații Golescu pentru românii de pretutindeni, expunere despre „Frații MANAKIA” la Clubul Țăranului Român
Video: Dr. Mihai NICOLAE – președintele Institutului Frații Golescu pentru românii de pretutindeni, expunere despre „Frații MANAKIA” la Clubul Țăranului Român
Dr. Marian ȚUȚUI, expunere despre „Frații MANAKIA” la Clubul Țărnaului Român
Video: Dr. Marian ȚUȚUI, expunere despre „Frații MANAKIA” la Clubul Țărnaului Român, autorul monografiei „Frații Manakia și imaginea Balkanilor”
* * *
Despre monografia realizată de Dr. Marian ȚUȚUI – „Frații Manakia și imaginea Balkanilor”
Lucrarea de față restituie culturii române opera fraților Milton (1882- 1964) și Ianache (grecizat Ianaki) Manakia (1878- 1954), printre cei mai importanți fotografi din Balcani la începutul secolului XX și, totodată pionierii cinematografiei balcanice. Deși cei doi frați se considerau români este semnificativ faptul că după 1944 ei au fost practic ignorați în România asemenea altor români din afara granițelor, în schimb au fost redescoperiți și revendicați în Iugoslavia, Grecia, Turcia și Albania. Cei doi frați au fost fotografi ai curților regale române, sârbe și otomane, cu o activitate de 65, respectiv 41 de ani, dar mai ales autori ai unei opere fotografice incomparabile din care s-au păstrat peste 18000 de fotografii realizate în 125 de localități din Balcani. Activitatea lor cinematografică s-a materializat între 1907- 1912 într-o serie de filme considerate printre primele filme etnografice din lume și care le-au consfințit statutul de primii cineaști din Balcani. Majoritatea acestor filme au titluri și inserturi românești iar frații Manakia au fost sprijiniți în activitatea lor cinematografică de către Regele Carol I. Despre autor: Marian Țuțui este licențiat în filologie romană și bulgară al Universității din București (1997) și doctor în comunicare audiovizuală la UNATC (2007). Redactor șef al Arhivei Naționale de Filme din 1995. Membru al UCIN și FIPRESCI. Autor al unor studii de istoria filmului precum “O istorie a filmului românesc” (2004), “Frații Manakia sau Balcanii mișcători” (2004), “Orient Express. Filmul românesc și filmul balcanic” (2008, Premiul Asociației criticilor de cinema) / Sursa: nmp.ro
Foto: Scrisoarea adresăată lui Nicolae Boșan de Milton NANAKIA în care recunoaște că este român
Dr. Dorin LOZOVANU
Video: Dr. Dorin LOZOVANU, expunere în cadrul evenimentului dedicat fraților MANAKIA și a aromânilor din Balkani, la Clubul Țăranului Român.
Dr. Dorin LOZOVANU este cercetător științific superior la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Republica Moldova, Lector superior la Facultatea de Istorie și Filozofie, Universitatea de Stat din Moldova și Cercetător post-doctoral la Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași
Regizorul Marian VOICU
Video: Jurnalistul și omul de televiziune – Marian VOICU, expunere despre documentarul realizat cu echipa TVR pe urmele fraților MANAKIA în Grecia și nu numai…
istoric Dr. Robert STĂNCIUGEL
Video: istoric Dr. Robert STĂNCIUGEL, dezvăluiri despre cercetările și descoperirile personale referitoare la aromânii din Balkani, precum ipotezele asumate despre zonele unde există gropile comune atribuite musulmanilor, sărbilor sau albanezilor în urma războiului civil din fosta Iugoslavie, care ar corespunde de fapt zonelor unde de veacuri se aflau comunități compacte de aromâni.
Albumul foto cu imagini și capturi din prezentările realizate la Clubul Țăranului Român
Material realizat de Dorian Theodor – romaniabreakingnews.ro
Filme realizate de frații MANAKIA și documentare despre opera lor
Frațl’i Manakia: Corlu armânescu di Pindu
Aromanii, documentar de Toma Enache “The ARMÂNS , from the famous Manakia to I’m not famous…”
Dini Trandu – Bitola-La Festivalu di filmi „Frats Manakia”
Scenă de petrecere la un bâlciu aramânesc din Pind
Publicat de romaniabreakingnews.ro
,
Dar din dar, lumină din lumină… O nouă biserică pentru Mitropolia Basarabiei. Corespondență de la Peresecina (R. Moldova)
„Sufletul este unica valoare a omului” (maximă latină)
Religia a fost și ramâne un factor și un mediu de formare a omului. Din totdeauna creștinismul a afirmat posibilitatea educării și formării omului. Religia creștină este unproces pedagogic de formare a omului. Biserica nu utilizează numai mijloacele omenești pentru atingerea obiectivului ei, darpelângăelementuluman include în sine șielementuldivin. Rolul de educatori le revine slujitorilor cultului religios, în ceamai mare măsură preoților lăcașelor sfinte, adică bisericilor.
Pentru enoriașii Bisericii Sfântul Ierarh Nicolae ai Mitropoliei Basarabie (Patriarhia Română), ziua de 2 februarie 2016 a fost ca o sărbătoare. Ei l-au avut oaspete pe mult așteptatul ctitor al Bisericii, domnul Neculai Popa, american de origine română, născut în Moldova din dreapta Prutului, domiciliat în Los-Angeles, SUA, președinte al Consiluilui Româno-American și pe secretarul său domnul Mihai Nicolae, membru al organizației Platforma civică Acțiunea 2012 și președinte al „Institului Frații Golescu” pentru românii de pretutindeni
Chișinău – de la dreapta spre stanga: Neculai Popa, Mihai Nicolae și parintele Segiu Matei împreună cu alți români basarabeni
După ce au fost întâmpinați la gara Chișinău de către Parohul Bisericii, preotul Sergiu Matei și de către Iacob Cazacu-Istrati, poet și publicist, vice-președinte al Worldwide Romanian Forum – Forumul Românilor de Pretutindeni cu reședința în Canada, oaspeții s-au deplasat la Orhei, la Oficiul notarial și cadastral, unde în prezența funcționarilor s-a autentificat tranzacția de vânzare-cumpărare a clădirii-bisericii.
La Orhei oaspeții s-au întâlnit cu Vicepreședintele Raionului Vasile Miron, care i-a mulțumit domnului Neculai Popa pentru ajutorul enorm, dat pentru cumpărarea clădirii Bisericii din Peresecina. Domnia sa a vizitat lăcașul sfânt cu ocazia donației celei de a doua tranșe din plata clădirii care urmează să devenină Biserică în toată regula.
La statuia domnitorului Vasile Lupu – Iacob cazacu-Istrati si Niculae Popa (Orhei)
În etapa actuală, Biserica se află în plină (re)construcție. În interior e pregătit partial altarul și sala de rugăciune în care parohul Bisericii, tânărul preot Sergiu Matei, desfășoară slujba de liturghie pentru botez, cununii și celelalte care sunt necesare pentru comuna Peresecina, din Raionul Orhei. Dar, mai este mult de lucru. Biserica mai are nevoie urgent și de un grup sanitar.
Altarul noii Biserici din Peresecina
Ctitorul a fost plăcut surprins de initiativa parohului de a finisa, repara și amenaja una din încăperile din biserică pentru o bibliotecă, sală de lectură și de mici manifestări cultural-naționale, lucru de acum început. Cel mai important lucru, care necesită timp și muncă serioasă este acoperișul cu turle. Atât interiorul, cât și exteriorul bisericii Sfântul Ierarh Nicolae are la bază elemente nationale de artă. Mai sunt multe de făcut până a aducea acest lăcaș sfânt la condițiile necesare, dar după cum ne-a spus tânărul preot Sergiu Matei:
“Când ești susținut atât spiritual, cât și material de așa oameni ca Dl. Neculai Popa, Mihai Nicolae ș.a. greutățile nu se simt… Le mulțumesc mult din partea enoriașilor și a mea personal, fiindcă ne-a adus un mic soare de lumină, din lumină… din a lor lumină.”
Despre localitatea Peresecina – R. Moldova
GRAMOTĂ
„Din mila lui Dumnezeu, noi Ilie Voievod, și fratele domniei noastre, tuturor care vor vedea sau o vor auzi de această carte a noastră, că această adevărată slugă și boier al nostru cu dreapta și credincioasa slujbă, pan Duma Uranie a slujit înainte răposatului nostru și astăzi ne slujește nouă drept și credincios. De aceia, noi, văzînd dreapta și credincioasa slujbă, l-am mituit cu deosebita noastră milă și i-am dat în țara noastră, lui și fratelui său pan Petrică, un loc din pustie de cealaltă parte a Ichelului anume Cobîlca, de la obîrșie pînă la gură și Șabolna, și Pelescu, de la obîrșie pînă la gură, și Peresecina de la obîrșie pînă la gură, cîte sate vor putea să se așeze. Toate acestea să le fie uric, cu tot venitul lor, la fel și copiilor lor”. Gramotă semnată de Ilie Voievod și Ștefan Voievod, domni ai Țării Moldovei, prin care dăruiesc lui Duma Uranie moșia unde a fost atestat satul Petresecina la 4 mai 1436
Încă pînă la constituirea Țării Moldova, în perioada formațiunilor prestatale către sec.IX-X este prima mențiune despre localitatea Petresecina. Conform unei versiuni Peresecina vine de la slavul Peresecenie în traducere – întretaiere de drumuri – răscruce, adică localitatea era așezată la întretăierea importantelor drumuri comerciale ,,de la varegi la greci’’.
Ca argument istoric în favoarea acestei variante vine explicația, că în epoca Marilor Migrații slavii s-au reținut în acest spațiu pentru o perioadă mai îndelungată. Cea de a doua variantă este de la cuvîntul Poroseci – ponorîturi, ponoare. Varianta cu cei doi peri seci este mult mai convingătoare. Este varianta pe care am cunoscut-o din copilărie.
Se spune că acestă legendă vine încă din perioada incursiunilor tătarilor din Crimea, aceștea nu cucereau teritorii, ci savîrșeau incursiuni fulgerătoare în care jefuiau, distrugeau și ardeau localitățile pentru a băga groaza în locuitori, apoi se retrăgeau la baștina lor Crimea. Se consideră că satul atunci era așezat pe locul unde este azi iazul, de la intrarea în sat din direcția Chișinău. Drept confirmare că acolo a fost inițial vatra satului vorbesc dovezile arheologice din anii 60 ai sec. XX.
În timpul lucrărilor agricole acolo au fost gasite urmele unei așezări. Apoi cind acolo se săpa o fîntînă a fost găsită o piatră funerară pe care era scris POPA GHEORGHE, acum greu de spus acesta este parohul satului, ori este un nume de familie. Cred că e vorba de un preot, pentru că este o legendă despre un preot care s-a opus tătarilor.
Legenda spune că unde este azi satul era codru, salvarea locuitorilor cînd navăleau tătarii, aceștea fiind locuitori de stepă , ocoleau pădurea. Și pentru că incursiunile lor se îndesise, locuitorii erau siliți să i-a drumul codrului prea des, așa că întemease acolo niște bordee, pentru a ajunge la așezarea din codru trebuia să mergi pe malul unui pîrîiaș, se crede că pîrîiașul este rîpa ce împarte azi satul în două părți. Pîrîiașul pornea de la un izvor unde creșteau doi peri seci. Acești doi pomi au devenit parolă pentru localnici, ca să nu ajungă acolo vre-un străin la întrebarea unde mergi răspundeau la peri seci. Cu timpul satul s-a așezat definitiv în codru și parola a devenit numele localității Peresecina. Primele familii, care au stat la fondarea satului au fost: BUZU, FRATEA, MOGA. Într-un dosar ce este atestat cu anul 1844 și care conține recensămîntul familiilor, se menționează că familia BUZU este prima care a întemeiat satul Peresecina. La începutul sec.XVI au apărut și familiile BUSUIOC, URSU, POPA, PANTEA, ERHAN și ARSENIE.
Corespondență realizată pentru România Breaking News – RBN Press cu concursul domnului Iacob Cazacu-Istrati
