ROMÂNIA BREAKING NEWS

R. Moldova în genunchi! Prorușii țipă la unioniști „statalitate și independență” iar armata rusă recrutează soldați pe teritoriul RM!

R. Moldova în genunchi! Prorușii țipă la unioniști „statalitate și independență” iar armata rusă recrutează soldați pe teritoriul RM!

La câteva zile de la vizita discretă a viceministrului Afacerilor Externe rus, Grigori Karasin, la Chișinău, mass-media din Republica Moldova a sărit în aer după ce a putut proba și confirma recrutarea de cetățeni ai Republicii Moldova ca militari pentru armata rusă. Astfel, deschide.md a fotografiat și difuzat o poză făcută la Tighina, oraș din zona de control a conflictului de pe Nistru, aflat sub administrația separatistă, unde militarii ruși desfășoară campanii de recrutare a cetățenilor din întreaga Republica Moldova în armata rusă informează deschide.md citat de romaniabreakingnews.ro

armata_rusa_recruteaza_Soldati_din_RM_la_Tighina (Sursa foto: deschide.md)

În fotografie se poate observa cum indivizi îmbrăcați în uniforme militare ale Federației Ruse stau lângă niște corturi de campanie, iar, alături, se află două steaguri: unul al Federației Ruse, iar altul al forțelor de Menținere a Păcii din Zona de Securitate. Tot acolo se observă un panou pe care este scris: „Înrolăm cetățeni în serviciul militar prin contract al Federației Ruse” se mai arată în știrea platformei deschide.md

În timp ce comuniștii, democrații și socialiștii din Parlamentul Republicii Moldova au votat o declarație privind caracterul inviolabil al suveranității, independenței și neutralității statului, la Tighina, militarii ruși desfășoară campanii de recrutare a cetățenilor moldoveni în armata rusă.

Viceprim-ministrul pentru reintegrare, George Bălan, a confirmat veridicitatea acestei fotografii, declarând că știe despre această campanie, însă o reacție oficială va veni mai târziu.

Republica Moldova se confruntă din ce în ce mai puternic cu problema mercenarilor, voluntarilor cu pregătire militară în teatre de război care se vor reîntoarce în țară cu pregătirea făcută. Dealtfel, Serviciul de Informații și Securitate a dat publicității capturarea unor asemenea mercenari care au luptat în regiunea separatistă Donbas și au revenit acasă. Ei provin atât din Republica Moldova, din teritoriul aflat sub controlul autorităților legitime de la Chișinău, dar cu precădere din zona autonomiei găgăuze. Despre această regiune se știe despre recrutări și pregătirea de mercenari și voluntari în regiunea separatistă nistreană. Este însă pentru prima dată când avem direct recrutarea unor civili pe teritoriul Republicii Moldova de către armata rusă.

Cooperarea cu Ucraina a dus la numeroase informații referitoare la luptători provenind din Republica Moldova, recrutați în diferite formate, și trimiși pe teren în zona separatistă. Rusia se comportă în tot spațiul sovietic ca și cum ar fi propriul teritoriu și ar recruta pentru armata sovietică. Interesant este însă că subiectul nu a fost ridicat în discuțiile cu viceministrul de Externe rus, și nici ambasadorul Federației Ruse de la Chișinău nu a fost chemat la MAE al Republicii Moldova pentru a i se înmâna o notă de protest în acest sens.

În schimb, în Parlamentul Republicii Moldova, la cererea unei alianțe de stânga formate între Partidul Democrat și PSRM respectiv PCRM, s-a adopta o Declarație privind suveranitatea, independența și neutralitatea Republicii Moldova în care se anunță o legislație secundară pentru a sancționa pe toți cei ce contestă aceste elemente constituționale. În declarația care rupe din nou coaliția guvernamentală de la Chișinău, se menționează despre „poporul multisecular moldovenesc”, o reînviere a teoriei moldovenismului, prin care Parlamentul Republicii Moldova lansează din nou teoria moldovenilor diferiți de români și lansează revendicări asupra principatului Moldova, adică revendicări la adresa celor doi vecini ai săi, România și Ucraina.

Departe de linia pro-europeană în care s-a lansat, fără nici un pic de deferență față de Bucureștiul care îi oferă ajutor umanitar și nerambursabil, de dragul de a face pe plac Rusiei, socialiștilor lui Dodon și comuniștilor lui Voronin, PDM se lansează în declarații fără valoare juridică dar cu simbolistică politică profundă în tentativa de a condamna orice cetățean care ar dori relații mai apropiate sau integrarea în NATO sau care ar discuta perspectiva unirii cu România, după manifestațiile din 27 martie.

Nimeni însă nu pune problema unei declarații a Parlamentului care să ceară retragerea trupelor ruse din Republica Moldova, să condamne și să sancționeze separatismul și nu păzește atributele suverane efective ale Republicii Moldova asupra întregului său teritoriu.

De cealaltă parte, Parlamentul a adoptat, în cadrul ședinței de astăzi, o Declarație privind inviolabilitatea suveranității, independenței și neutralității permanente a Republicii Moldova. Potrivit documentului, neutralitatea permanentă a statului este „o garanție a menținerii păcii și stabilității atât ăn Republica Moldova, cât și în regiune în ansamblu”.

Documentul a fost votat de 62 de deputați din PSRM, Platforma Social-democrată, PD și PCRM care îl consideră necesar. Reprezentanții PLDM și PL, dimpotrivă, îl consideră o simplă declarație politică, care nu va aduce nimic bun pentru societate.

Ce cred șefii de partide – care susțin proiectul în discuție – despre campania de înrolare în forțele armate rusești?

Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. 

„Eu consider că cetățenii Republicii Moldova, care este un stat neutru și independent, nu ar trebui să se înroleze în armata altor țări. În cazul celor care au și cetățenia altor state, la fel, consider că nu ar fi bine, dar decizia le aparține, pentru că ei au depus un jurământ. La fel consider și despre organizatorii campaniilor de informare privind recrutarea cetățenilor în armata lor. Orice stat trebuie să-și recruteze oameni doar pe teritoriul său, nu și pe cel al altor țări. Același lucru este valabil și pentru blocurile militare precum NATO, care trebuie să-și desfășoare activitățile doar în țările sale membre”.

Dumitru Diacov, președintele de onoare al Partidului Democrat susține că o astfel de acțiune contravine acordurilor de vecinătate și de colaborare.

Dumitru_Diacov

„În primul rând, acest lucru trebuie verificat. Eu nu cred că structurile oficiale se ocupă cu așa ceva. Pot fi diferiți amatori. Acest lucru contravine acordurilor de vecinătate de colaborare. Aceasta poate fi și o consecință la ceea ce se întâmplă în Republica Moldova. Nu este un lucru normal. În RM, în atmosfera asta, te poți aștepta la orice, în condițiile în care avem și propagandă unionistă și multe altele….”, a declarat Dumitru Diacov.

Publicat de romaniabreakingnews.ro / sursa: deschide.md

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: