ROMÂNIA BREAKING NEWS

Rețea israeliană. Atac asupra sistemului bancar românesc! SRI și DIICOT, împreună cu Jandarmeria Română au destructurat și reținut o rețea formată din israelieni și un român

Acţiunile membrilor grupării criminale au afectat siguranţa şi integritatea datelor informatice din infrastructurile bancare naţionale prin accesarea în mod clandestin a unor sisteme informatice şi extragerea unor date stocate, prin folosirea unor aplicaţii de tip malware, special adaptate pentru realizarea scopului infracţional.
Rețea israeliană. Atac asupra sistemului bancar românesc! SRI și DIICOT, împreună cu Jandarmeria Română au destructurat și reținut o rețea formată din israelieni și un român

Sistemul bancat din România a fost pus în pericol de o rețea condusă de doi israelieni, care cu doar câteva click-uri ar fi putut goli conturile clienților. Procurorii DIICOT și ofițerii SRI i-au prins în flagrant și au descoperit că rețeaua primea ajutor chiar din Orientul Mijlociu.

DIICOT, unica structură din cadrul Ministerului Public, specializată în combaterea și investigarea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism. anuntat, printr-un comunicat de presa, ca procurorii „au destructurat activitatea infractionala a unei grupari de criminalitate organizata, cu caracter transnational, formata din cetateni israelieni si romani, specializata in infractiuni informatice si de spalare de bani, utilizand fonduri financiare substantiale”, la sesizarea si cu ajutorul Serviciului Român de Informații – SRI, principalul serviciu de informații al României.

Acțiunile membrilor grupării criminale au afectat siguranța și integritatea datelor informatice din infrastructurile bancare naționale prin accesarea în mod clandestin a unor sisteme informatice și extragerea unor date stocate, prin folosirea unor aplicații de tip malware, special adaptate pentru realizarea scopului infracțional.

Anchetatorii au facut perchezitii domiciliare in acest caz marti dimineata, la mai multe adrese din Bucuresti si de pe raza judetului Ilfov, percheziții realizate cu ajutorul și sprijinul Jandarmeriei Române

Procurorii DIICOT au aratat ca doi suspecti din acest dosar au comis infractiuni informatice asupra unor banci din Romania, in complicitate cu grupari infractionale din Orientul Mijlociu.

„In cauza exista suspiciunea rezonabila ca in perioada octombrie 2014 – februarie 2015, suspectii Iahr Gioara si Azouri Oren Avraham (cetateni israelieni) au desfasurat activitati infractionale pe linia agresiunilor de tip cibernetic asupra sistemului bancar national, utilizand mijloace tehnice cu un nivel ridicat de complexitate, in coniventa cu entitati infractionale din zona Orientului Mijlociu”, se mentioneaza in documentul citat.

Cetățenii israelieni Iahr Giora și Azouri Oren Avraham, suspectați că au desfășurat activități infracționale pe linia agresiunilor de tip cibernetic asupra sistemului bancar național, au fost trimiși vineri în judecată, în stare de arest preventiv, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Cei doi sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la tentativă de interceptare ilegală a unei transmisii de date informatice, complicitate la transferul neautorizat de date informatice, complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de spălare de bani și complicitate la tentativa de spionaj.

În același dosar a fost trimis în judecată, în stare de libertate, George Tohăneanu, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de spălare de bani.

„Prin actul de sesizare s-a reținut că inculpații Iahr Giora și Azouri Oren Avraham, în perioada noiembrie 2014 – februarie 2015 au făcut parte dintr-un grup organizat specializat în operațiuni de spălare de bani, infracțiuni contra securității naționale și a siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice. Referitor la inculpatul Tohăneanu George, se reține că a sprijinit gruparea infracțională organizată, din a cărei ramificație pentru România făceau parte inculpații Iahr Giora și Azouri Oren Avraham, prin acordarea în cunoștință de cauză de ajutor logistic (…) pe parcursul derulării în țară și străinătate a activităților infracționale ce intrau în scopul grupării”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Activitatea lui Tohăneanu a constat, printre altele, în consilierea, achiziționarea și manipularea de tehnologie necesară conspirării activităților infracționale, prestarea de servicii de transport pe teritoriul statelor UE pentru persoane de cetățenie non-UE implicate în operațiuni de spălare de bani și bagajele acestora și facilitarea sustragerii de la controlul vamal a conținutului respectivelor bagaje. În plus, el a servit ca ‘momeală’ sau ‘paravan’ pentru conspirarea față de autorități, respectiv față de membri ai altor grupări infracționale organizate ce își desfășurau activitatea ‘în aceeași branșă’, a operațiunilor de spălare de bani derulate de membrii grupării infracționale din care făcea parte, i-a consiliat pe membrii grupării cu privire la capabilitățile aplicației tip ‘malware’ și a încercat să operaționalizeze în sistemul bancar spaniol respectiva aplicație, prin intermediul unei terțe persoane, pe parcursul derulării în țară și străinătate a activităților infracționale ce intrau în scopul grupării.

În cazul lui Azouri Oren Avraham, procurorii au reținut că acesta a primit, deținut și transmis către inculpatul Iahr Giora, în perioada noiembrie 2014 – februarie 2015, un număr de cel puțin trei dispozitive electronice ce conțineau o aplicație tip „malware”. La rândul său, Iahr Giora a transmis către o altă persoană cele trei dispozitive electronice.

Aplicația „malware” avea capabilități de accesare neautorizată a oricărui sistem informatic la care accesul este restricționat sau blocat, de culegere de date și informații necesare preluării de la distanță a controlului deplin asupra rețelei informatice atacate, prin substituirea în drepturile administratorului de sistem, în scopul valorificării acestor capabilități prin facilitarea accesului fără drept, de la distanță, a membrilor grupării infracționale organizate la sisteme informatice aparținând infrastructurii bancare naționale.

„Prin actul de sesizare se mai reține că inculpații Iahr Giora și Azouri Oren Avraham au facilitat, în intervalul 16 decembrie 2014 – 9 februarie 2015, prin intermediul aplicației ‘malware’ deținută și distribuită anterior cu încălcarea legii, accesul fără drept, de la distanță, a atacatorului aflat în spatele domeniului de comandă și control la sisteme informatice aparținând unei unități bancare la care accesul este interzis pentru categoria de utilizatori din care făcea parte atacatorul, în scopul obținerii de date informatice. De asemenea, aceștia au mijlocit (…), prin intermediul aplicației ‘malware’ (…), demersul atacatorului (…) de a intercepta fără drept, prin mijlocirea programelor malițioase descărcate în sistem, transmisii nepublice de date informatice efectuate prin intermediul respectivelor sisteme informatice aparținând unei unități bancare, accesate anterior fără drept”, se mai arată în comunicat.

Cei doi cetățeni străini mai sunt acuzați că au facilitat, în perioada noiembrie 2014 – februarie 2015, accesul reprezentanților unei organizații străine localizate pe teritoriul statului Israel la un ansamblu de date și informații clasificate în legislația națională ca secrete de stat. Acest lucru a fost realizat, potrivit procurorilor, prin primirea, deținerea și distribuirea, în vederea introducerii în sisteme informatice aparținând infrastructurii bancare naționale, de dispozitive electronice conținând o aplicație tip ‘malware’ cu capabilități de multiplicare a efectelor produse în sistem prin răspândirea progresivă pe lanțul de conexiuni informatice către un număr nerestricționat de sisteme informatice aparținând sistemului bancar național a unui virus, de dublare a accesului nelegal și controlului nelegitim obținut de persoane ostile asupra datelor și informațiilor stocate și vehiculate în sistemul informatic bancar, respectiv de supraveghere și control în ceea ce privește informațiile vehiculate în mediul ambiental, ca urmare a transformării fiecărui sistem infectat într-un dispozitiv ilegal de interceptare.

De asemenea, cei trei inculpați au efectuat, în perioada noiembrie 2014 – februarie 2015, activități concrete de intermediere, respectiv de sprijinire din punct de vedere logistic a unor operațiuni de spălare de bani având ca obiect fonduri de proveniență ilicită, proveniență cunoscută de inculpați.

Comunicat de presa DIICOT 03.07.2015

  diicot-sigla

  Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, a inculpaților:
 IAHR GIORA și AZOURI OREN AVRAHAM pentru săvârșirea infracțiunilor de:

    –  constituirea unui grup infracțional organizat prev.de art.367 alin.1 și 3 Cod   penal ;

    –    operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prev.de art.365 alin.1 lit.”a” și alin.2 Cod penal ;

    –    complicitate la acces ilegal la un sistem informatic prev.de art.48 alin.1 cod penal rap.la art.360 alin.1, 2 și 3 Cod penal ;

    –    complicitate la tentativa de interceptare ilegală a unei transmisii de date informatice prev.de art.48 alin.1 Cod penal, rap.la art.366 cod penal cu referire la art.361 Cod penal ;

    –    complicitate la transferul neautorizat de date informatice prev.de art.48 alin.1 rap.la art.364 Cod penal ;

    –    complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de spălare de bani prev.de art. 48 alin.1 Cod penal rap.la art.32 alin.1 Cod penal cu referire la art.29 alin.1 lit.”a” din Legea nr.656/2002 ;

    –    complicitate la tentativă de spionaj prev.de art.48 alin.1 Cod penal rap.la art.412 cod penal cu referire la art.400 Cod penal ;

    –    împreună cu aplicarea art.38 alin.1 și 2 Cod penal, și  în stare de libertate, a inculpatului 

    TOHĂNEANU GEORGE, pentru săvârșirea infracțiunilor de :

    –    constituirea unui grup infracțional organizat prev.de art.367 alin.1 și 3   Cod penal ;

    –    complicitate la tentativa de săvârșire a infracțiunii de spălare de bani prev.de art. 48 alin.1 Cod penal rap.la art.32 alin.1 Cod penal cu referire la art.29 alin.1 lit.”a” din Legea nr.656/2002 ;

    –    împreună cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal.

    Prin actul de sesizare s-a reținut că  inculpații Iahr Giora și Azouri Oren Avraham în perioada noiembrie 2014 – februarie 2015, au făcut parte dintr-un grup structurat organizat specializat în operațiuni de spălare de bani, infracțiuni contra securității naționale și a siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice.

    Referitor la inculpatul Tohăneanu George se reține că sprijinit gruparea infracțională organizată, din a cărei ramificație pentru România făceau parte inculpații Iahr Giora și Azouri Oren Avraham, prin acordarea în cunoștință de cauză de ajutor logistic (consilierea, achiziționarea și manipularea de tehnologie necesară conspirării activităților infracționale; prestarea de servicii de transport pe teritoriul statelor UE pentru persoane de cetățenie non-UE implicate în operațiuni de spălare de bani și bagajele acestora; facilitarea sustragerii de la controlul vamal a conținutului respectivelor bagaje prin asumarea pe teritoriul Uniunii Europene a proprietății asupra acestora de către un cetățean al Uniunii; servirea ca ”momeală” sau ”paravan” pentru conspirarea față de autorități, respectiv față de membrii ai altor grupări infracționale organizate ce își desfășurau activitatea ”în aceeași branșă”, a operațiunilor de spălare de bani derulate de membrii grupării infracționale din care făcea parte; consilierea membrilor grupării cu privire la capabilitățile aplicației tip ”malware”; încercarea de operaționalizare în sistemul bancar spaniol a respectivei aplicații malițioase prin intermediul unei terțe persoane, etc) pe parcursul derulării în țară și străinătate a activităților infracționale ce intrau în scopul grupării.

    De asemenea, se reține că inculpatul Azouri Oren Avraham, în perioada noiembrie 2014 – februarie 2015, a primit, deținut și transmis , către inculpatul Iahr Giora în același interval de timp un număr de cel puțin 3 dispozitive electronice ce conțineau o aplicație tip ”malware” având capabilități de accesare neautorizată a oricărui sistem informatic la care accesul este restricționat sau blocat, de culegere de date și informații necesare preluării de la distanță a controlului deplin asupra rețelei informatice atacate, prin substituirea în drepturile administratorului de sistem, în scopul valorificării acestor capabilități prin facilitarea accesului fără drept, de la distanță, a membrilor grupării infracționale organizate la sisteme informatice aparținând infrastructurii bancare naționale.

    Totodată, inculpatul Iahr Giora  a transmis către o altă persoană un număr de 3 dispozitive electronice ce conțineau o aplicație tip ”malware” având capabilități de accesare neautorizată a oricărui sistem informatic la care accesul este restricționat sau blocat, de culegere de date și informații necesare preluării de la distanță a controlului deplin asupra rețelei informatice atacate, prin substituirea în drepturile administratorului de sistem, în scopul valorificării acestor capabilități prin facilitarea accesului fără drept, de la distanță, a membrilor grupării infracționale organizate la sisteme informatice aparținând respectivei infrastructuri bancare naționale.

    Prin actul de sesizare se mai reține că inculpații Iahr Giora și Azouri Oren Avraham au facilitat, în intervalul 16 decembrie 2014 – 9 februarie 2015, prin intermediul aplicației ”malware” deținută și distribuită anterior cu încălcarea legii, accesul fără drept, de la distanță, a atacatorului aflat în spatele domeniului de comandă și control la sisteme informatice aparținând unei unități bancare  la care accesul este interzis pentru categoria de utilizatori din care făcea parte atacatorul, în scopul obținerii de date informatice.

    De asemenea, aceștia, au mijlocit în perioada 16 decembrie 2014 – 9 februarie 2015, prin intermediul aplicației ”malware” deținută și distribuită anterior cu încălcarea legii, demersul atacatorului, aflat în spatele domeniului de comandă și control ,de a intercepta fără drept, prin mijlocirea programelor malițioase descărcate în sistem, transmisii nepublice de date informatice efectuate prin intermediul  respectivelor sisteme informatice aparținând unei unități bancare, accesate anterior fără drept.

    Inculpații Iahr Giora și Azouri Oren Avraham au facilitat, în perioada noiembrie 2014 – februarie 2015, reprezentanților unei organizații străine localizate pe teritoriul statului Israel, prin primirea, deținerea și distribuirea, în vederea introducerii în sisteme informatice aparținând infrastructurii bancare naționale, de dispozitive electronice conținând o aplicație tip ”malware” cu capabilități de multiplicare a efectelor produse în sistem prin răspândirea progresivă pe lanțul de conexiuni informatice către un număr nerestricționat de sisteme informatice aparținând sistemului bancar național a unui virus având capabilități de genul celor anterior menționate, de dublare a accesului nelegal și controlului nelegitim obținut de persoane ostile în modalitatea descrisă mai sus asupra datelor și informațiilor stocate și vehiculate în sistemul informatic bancar, respectiv de supraveghere și control a informațiilor vehiculate în mediul ambiental urmare transformării fiecărui sistem infectat într-un dispozitiv ilegal de interceptare, accesul la un ansamblu de date și informații clasificate în legislația națională ca secrete de stat.

    De asemenea, inculpații Iahr Giora, Azouri Oren Avraham și Tohăneanu George, în perioada noiembrie 2014 – februarie 2015 au efectuat activități concrete de intermediere (cazul inculpaților Iahr Giora și Azouri Oren Avraham), respectiv de sprijinire din punct de vedere logistic (cazul inculpatului Tohăneanu George) a unor operațiuni de spălare de bani având ca obiect fonduri de proveniență ilicită, proveniență cunoscută de inculpați.

    Dosarul a fost  înaintat spre competentă soluționare  Curții de Apel București.

    Facem precizarea că faptele inculpaților sunt analizate prin raportare la dispozițiile art. 4 Cod procedură penală, referitoare la prezumția de nevinovăție.

Surse: diicot.ro, ziare.com, digi24.ro, stiripesurse.ro

Redactor Șef Adj. – Andrei Rădescu / româniabreakingnews.ro

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: