Prahovenii, Revoluția de la 1848 și Unirea Principatelor

Prahovenii au participat în număr mare la Revoluția de la 1848 și-au  aderat cu mult entuziasm la acțiunea unionistă.

În casa negustorului și cârciumarului Alexandru (Duțu) Crivețeanu, situată în mahalaua Sfântul Dumitru (la intersecția străzii Armașului cu strada Buna Vestire), au avut loc întâlnirile conspirative ale căuzașilor care au pregătit Revoluția de la 1848 în Ploiești. La aceste întruniri participa și Costache Chirițopol, ce locuia în mahalaua Maica Precista.

Din scrisoarea adresată lui Vasile Alecsandri de Ion Ghica aflăm că sarcina lui Nicolae Bălcescu era de a merge la Telega, unde Marin Sergheiescu, Telegescu și Duca erau înțeleși cu ciocănașii de la ocnă ca, după revolta de acolo, să pornească să răscoale și Ploieștiul – orașul unde revoluționarii aveau înțelegere cu mai mulți negustori.

În ziua de 6 iunie 1848, Bălcescu pleacă din București în Prahova. Avea la el câteva sute de proclamații.

Urmărit de colonelul Banov, care primise ordin să îl prindă și să-l aducă la București, Nicolae Bălcescu e găzduit și ascuns la conacul Filipescu din Filipeștii de Târg. Bălcescu și Telegescu se întâlnesc cu căpitanul Alexandru Cristofi (comandantul trupelor care păzeau arestații din ocna Telega) și încearcă să-l atragă de partea revoluționarilor.

În ziua de 9 iunie avea loc în București o tentativă de atentat, ținta fiind domnitorul Gheorghe Bibescu. Doi dintre revoluționarii bănuiți de implicare în acest eveniment, Alecu Paleologu și Dimitrie Crețulescu au fost prinși la Văleni, dar în ziua următoare, grație victoriei revoluției, au fost eliberați.

Prin circulara numărul 2296 a Ministerului din Lăuntru, semnată de Nicolae Golescu, se făceau cunoscute evenimentele de la București din ziua de 11 iunie 1848, .

În aceeași lună, Guvernul provizoriu anunța schimbarea administratorului județului Prahova, în această funcție fiind numit pictorul I. D. Negulici (15 iunie 1848). Postul de Secretar al administrației este ocupat de Costache (Constantin) Chirițopol, scriitor. Noua conducere a înființat un club, a ținut cuvântări, a numit comisari de propagandă și a mobilizat populația la apărarea libertății. La câteva zile de la numirea noii conduceri, o delegație de ploieșteni, purtând steagul tricolor, s-a deplasat la București pentru a felicita guvernul revoluționar provizoriu. La 21 iunie, în centrul orașului Ploiești a avut loc o mare adunare populară. I. D. Negulici și Costache (Constantin) Chirițopol au reușit prin cuvântările lor să stârnească entuziasmul celor prezenți. Primul a prezentat scopurile și caracterul eliberator al revoluției, iar secretarul administrației, Chirițopol, le-a citit Proclamația și proiectul de constituție, precizând că Regulamentul organic nu mai este în vigoare.

În ziua de 8 septembrie 1848, în prezența unui număr mare de prahoveni, a conducerii județului, a comisarilor de propagandă, revoluționarii Chirițopol, Codrea, Cuțarida și alți tineri au venit cu cartea Regulamentului organic, așezată pe o targă cu blăni. S-a cântat „veșnica pomenire”, ca la parastas, iar apoi s-a dat foc Regulamentului, foaie cu foaie, nescăpând de pârjol nici copertele.

La Ploiești, în perioada guvernării revoluționare, Nicolae Candiano, șeful poliției, a luat măsuri pentru asigurarea ordinii și organizarea Gărzii naționale.

Unul dintre cei mai activi revoluționari prahoveni a fost Gheorghe Cantacuzino- Râfoveanu, judecător la tribunalul Ploiești În timpul revoluției, în urma unei acțiuni de remaniere a conducerii județelor, este numit, de locotenența domnească,  administrator (prefect) la Teleorman. Convingerile lui Gh. Cantacuzino- Râfoveanu reies, cât se poate de clar, dintr-o scrisoare adresată în ultimele zile ale revoluției ministrului care conducea Departamentul Treburilor din Lăuntru: “Am revoluționat și, ca să zic mai bine, am pregătit însumi eu pe săteni în chiar satele lor din tot districtul a muri pentru libertate și a se lupta cu oricare neam ar îndrăzni măcar să le propună sclavia trecută”.

Pe 14 septembrie, dimineața, chirigiii aduc vestea că Bucureștiul a fost ocupat de turci, cu toată rezistența eroică a pompierilor în Dealul Spirii. Enuță Baldovin, prezidentul, a convocat de urgență Sfatul orașului și le-a transmis locuitorilor să-și vadă în liniște de treburile lor.

După căderea guvernului revoluționar, prefectul județului Prahova, Ion Negulici, se refugiază la Brașov, apoi la  Brussa, unde gustă din pâinea amară a exilului. Are parte și de o satisfacție: se dedică exclusiv artei. S-a stins din viață la 5 aprilie 1851 de ftizie.

Vestea că trupele rusești urmează să intre în țară a provocat abandonarea proiectelor de rezistență.

Restaurarea vechiului regim a fost însoțită de represiune, aceasta accentuându-se după venirea trupelor rusești.

Casa lui Iorgu Cantacuzino a fost percheziționată, autoritățile crezând că aici se ascund cumnații acestuia, revoluționarii Dumitru și Costache Florescu.

Gheorghe Cantacuzino-Râfoveanu a fost arestat în decembrie 1848 pentru activitatea sa revoluționară. În închisoarea de la Văcărăști este cercetat de o comisie specială, iar la 22 ianuarie 1849, este eliberat “pe chezășie”. Revenind în Ploiești, fostul administrator constată că și-a pierdut postul de judecător, ba, mai mult, că poliția continuă să-l supravegheze. După un timp, reușește să redevină judecător, post în care funcționează până la retragerea sa din 1856. În perioada care umează, militează, cu aceeași pasiune cu care a slujit revoluția, pentru unirea Principatelor Române.

După mai multe luni de căutări, revoluționarul Costache Chirițopol a fost arestat, apoi declarat vinovat în urma cercetărilor făcute de o comisie și de comandantul armatei rusești.

Un alt revoluționar prahovean care s-a remarcat în timpul revoluției a fost tânărul Iancu Chirițopol. La numai 16 ani ani, fratele cel mic al lui Costache Chirițopol este numit comisar de propagandă în satele prahovene. A organizat militar un grup de prahoveni și s-a alăturat celor care se împotriveau intrării trupelor turcești în București. Pentru toate acestea a fost arestat și închis la Văcărești.

Comisia și Înalt ul comandament al armatei ruse i-au găsit vinovați pe frații Costache și Iancu Chirițopol de „îndemnare la răscoală”.

Prahovenii și Unirea Principatelor

Prahovenii au susținut unirea Țării Românești cu Moldova, fiind convinși că realizarea Unirii ar crea un cadru favorabil pentru obținerea independenței și pentru prosperitatea statului.

După înfrângerea revoluției, tinerii Costache Cantacuzino-Râfoveanu (fratele lui Gheorghe Cantacuzino-Râfoveanu) și Dumitru Florescu (fratele Elizei Cantacuzino-Râfoveanu, născută Florescu) au plecat  în surghiun la Paris, unde, alături de alți revoluționari, au făcut cunoscută dorința de libertate și unire a românilor din Principate.

În ultimele luni ale anului 1856, revoluționarii din exil revin în Principate, căci, spre deosebire de Barbu Știrbei, domnitorul Alexandru Ghica îi considera “propășitori ai partidei naționale.”

La Ploiești  se inființează un comitet unionist , iar I.I. Filipescu devine membru în Comitetului unionist al Țării Românești.

Alegerile pentru Divanul Ad-hoc dau câștig de cauză unioniștilor: Hristache Polihroniade și pașoptistul C.T. Grigorescu (din partea patentarilor de case, a patentarilor neguțători și a profesiilor libere), Ene Cojocaru din Filipeștii de Pădure, fost membru al Comisiei proprietății la 1848 (din partea „obștimilor plugărești”). Reprezentanții din colegiul marilor proprietari erau, de asemenea, unioniști.

În Adunarea Ad-hoc, toți deputații prahoveni au votat pentru unirea Țări Românești cu Moldova.

Din lista electorală, cuprinzând cetățenii prahoveni cu drept de vot pentru alegerea deputaților în Adunarea electivă a țării (care urma să aleagă domnul) făceau parte, ca “proprietari direcți ai districtului Prahova” și Costache Cantacuzino Râfoveanu, clucer, Gheorghe Cantacuzino Râfoveanu, paharnic, Ioan Cantacuzino, agă, Dimitrie Ioanide, logofăt.

Printre alegătorii direcți ai orașului Ploiești se numărau: Panait Hagi Hristu Cantilli, Ion Hagi Hristu Cantilli, Dimitrie Hariton, Vasile Ioanidi, Vasile Mihailopolu, Matache Nicolau, Hristache Polihroniad, Ioan Hagi-Pitiș, Petrache Polihroniadis, Vasile Zaplan.

Alegerile pentru desemnarea deputaților au avut loc la 8 ianuarie 1859. După numărarea voturilor, numele celor cinci deputați de Prahova sunt afișate la judecătorie și administrație: Ioan Cantacuzino, mare proprietar la Măgureni-Filipești, Constantin I. Filipescu-Aga, proprietarul moșiei Chesarul de la Nedelea, Ion Mârzea, Postelnicul (cuscrul lui Iancu Philiu), Ion Filipescu Vulpache.

Din partea orășenilor a fost ales C. T. Grigorescu, partizan al Partidei Naționale. Boierii aleși înclinau la început spre fostul domnitor Gheorghe Bibescu, dar la 24 ianuarie 1859, simțind pulsul istoriei, l-au votat și ei pe Alexandru Ioan Cuza.

Vestea dublei alegeri a  prințului  Alexandru Ioan Cuza (în Țara Românească și Moldova) a stârnit mare bucurie la Ploiești. Administrația, municipalitatea, tribunalul, poliția, școala și casele din oraș au fost împodobite  cu covoare naționale, iar o orchestră a lăutarilor din mahalaua Sfinții Voievozi  a cântat cântece patriotice toată noaptea. Cuza  pleacă din Iași spre București (capitala noului stat), urmând să se oprească timp de două zile și la Ploiești. Pentru pregătirea vizitei înaltului oaspete, municipalitatea alege un comitet, format din șase membri .

Polițmaistrul Candiano răspundea de asigurarea securității domnitorului.

La 7 februarie 1859, ploieștenii îl primeau cu mare entuziasm pe Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul vizitează și Școala nr. 1, o vizită de neuitat  pentru elevul I. L. Caragiale și colegii săi de clasă. Aici,adânc emoționat, institutorului Bazil Drăgoșescu s-a adresat distinsului oaspete: „Măria-ta, Dumnezeu știe numai ce se  petrece în sufletul unui dascăl ca mine, venit aici din  părțile românești de dincolo (Transilvania-n.r.). Rog pe Dumnezeu să Te țină  sănătos și voinic pentru fericirea poporului românesc. Mintea, brațele, sângele nostru   și al acestor copii sunt de-acum închinate    neamului Român, Patriei române, Domnului Român, Măriei-tale! […]  Copii! După secole de-ncruntare, astăzi ne zâmbește și nouă, românilor, bunul Dumnezeu. De astăzi încolo ne-am căpătat iar onoarea de popor liber, de popor latin.”

„Să trăiești! Cu români ca tine n-am treabă”, i-a răspuns Cuza.

(I.L. Caragiale, „Peste 50 de ani”, ziarul „Universul”, 18 mai 1909).

A doua zi, ploieștenii au însoțit trăsura domnească până la Bărcănești, localitate situată la câțiva kilometri de oraș. Aici, domnitorul s-a adresat mulțimii:

„Vă mulțumesc de buna voastră primire. Acum duceți-vă acasă, că nu puteți merge cu mine până la București; și eu am treabă mâine acolo, trebuie să dăm bice cailor. Să mergem fiecare la datoria noastră și, de-acu, toți pe treabă! Rămâneți sănătoși! Să ne vedem sănătoși!”

Alexandru Ioan Cuza era foarte popular în Prahova. În 1865, scrie istoricul ploieștean Paul D. Popescu, institutorul și memorialistul Zaharia Antinescu a  propus Consiliului  Județean să ridice în piața orașului Ploiești o statuie a lui Cuza, arătând cu mâna spre Transilvania. Mesajul unei asemenea lucrări era clar, dar consiliul, sub pretextul lipsei de fonduri, a amânat proiectul, care nu s-a mai realizat  (Paul D. Popescu, Ghid de oraș, Editura Sport-Turism, București, 1985, p. 85)

În anul 1959, bustul domnitorului, realizat de sculptorul Paul Zipser,  marca în Ploiești, cum nu se putea mai bine, împlinirea a 100 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească. Liceului nr. 5 din Ploiești i s-a dat numele Alexandru Ioan Cuza.

BIBLIOGRAFIE

Nicolae Petrescu Redi, Maria Petrescu, Pe drumuri de istorie prahoveană, Editura Printeuro, f.a., pp.14, 26.

Ioan Groșescu, Mahalalele Ploieștilor, Editura Kartha – Graphica, Ploiești, 2008, p. 234.

Mihai Apostol, Mihai Vulpescu, Muzee și monumente prahovene, Comitetul pentru Cultură și Artă al județului Prahova, 1971, pp. 90,146.

Marin Nicolau- Golfin, Istoria artei (2), Editura Didactică și Pedagogică, 1968, pp.130,131

Paul D. Popescu, Prahova în vremea revoluției de la 1848 (1848-1852), Editura Mectis, Ploiești, 2002, pp. 20,  95, 150.

Prahovenii în lupta pentru libertate socială, unitate și independență națională (ediție de documente), volumul I 1848 – 1914, București, Direcția Generală a Arhivelor Statului, Județul Prahova, p. 4, 5. 6

.Carol Nicolae Debie, O cronică ploieșteană 1875 – 1974, Cartea I, 1825-1865, pp. 19, 235, 236, 297, 322, 323.

Mariea Petrescu, Nicolae Petrescu Redi, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi. Crestomație, Editura Fiat Lux, București, 1997, pp. 150, 151, 160.

Marian Chirulescu, Paul D. Popescu, Gabriel Stoian, Personalități prahovene. Dicționar bio-bibliografic, Ediția a p.II-a, revăzută, actualizată și adăugită, Ploiești, Editura Premier, f. a., pp. 66, 81, 183.

Marian Chirulescu, Gheorghe Marinică, Oana Dinu, Mihaela Sandu, Istoria Ploieștiului în date, Editura Ploiești- Mileniul III, 2010, p.23.

Mihai Apostol, Dicționar istoric al județului Prahova, Editura Ploiești- Mileniul III, 2004, p.90.

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Chipuri ale istoriei, Editura Oscar Print, p.29.

Paul D. Popescu, Ghid de oraș, Editura Sport-Turism, București, 1985, pp. 28, 85.

Vasile Florea, Istoria artei românești, Editura Litera Internațional, 2007, pp. 397, 398.

Foto:

Nicolae Bălcescu. Portret de Ion Negulici

Revoluționarul și unionistul C.T. Grigorescu (Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova)

Monument funerar C.T. Grigorescu (foto: N. P. Redi)

Monument funerar C.T. Grigorescu (foto: N. P. Redi)

Divanul Ad-hoc din București (1857)

Institutorul B. Drăgoșescu (Casa memorială I.L.Caragiale, Ploiești )

Institutorul B. Drăgoșescu (Casa memorială I.L.Caragiale, Ploiești )

Copilul I.L. Caragiale.

Elevii Colegiului Elie Radu la statuia Domnului Unirii

(Muzeul de Istorie și Arheologie Prahova )

Nicolae Petrescu Redi – romaniabreakingnews.ro